Profeția primei solii îngerești, prezentată în Apocalipsa 14, și-a găsit împlinirea în mișcarea adventă din anii 1840 -- 1844. Atât în Europa cât și în America, bărbați ai credinței și rugăciunii au fost profund mișcați în timp ce acordau atenție profețiilor și, urmărind Rapoartele Inspirate, au găsit dovezi convingătoare că sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. Duhul lui Dumnezeu i-a îndemnat pe slujitorii Lui să dea avertizarea. Solia Evangheliei veșnice s-a răspândit peste tot: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui.” Apocalipsa 14, 7.
Oriunde pătrundeau misionari, era trimisă vestea bună a revenirii lui Hristos în curând. În diferite țări, s-au găsit grupuri izolate de creștini care, doar prin studiul Scripturilor, ajunseseră la credința că venirea Mântuitorului era aproape. În unele părți ale Europei, unde legile erau despotice, încât interziceau predicarea doctrinei advente, copii mici au fost impulsionați s-o proclame și mulți au ascultat avertizarea solemnă.
În America, predicarea soliei i-a fost încredințată lui William Miller și colaboratorilor săi, iar lumina aprinsă prin truda lor a strălucit până în ținuturi depărtate. Dumnezeu a trimis pe îngerul Său să miște inima unui fermier ce nu crezuse în Biblie, ca să cerceteze profețiile. Îngerii lui Dumnezeu l-au vizitat în repetate rânduri pe cel ales, ca să-i călăuzească mintea și să deschidă înțelegerii sale profețiile care fuseseră până atunci închise pentru poporul lui Dumnezeu. Lui i-a fost arătat începutul lanțului adevărului și a fost condus să cerceteze verigă după verigă, până când a ajuns să privească la Cuvântul lui Dumnezeu cu uimire și admirație. A văzut acolo un lanț desăvârșit al adevărului. Acel Cuvânt, pe care îl considerase neinspirat, își deschidea acum frumusețea și slava înaintea ochilor lui. A văzut că un pasaj al Scripturilor îl explică pe altul, iar atunci când nu putea înțelege un text îi găsea explicația în alt text al Cuvântului. El privea cu bucurie, cu interes profund și uimire Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Urmărind profețiile, Miller a văzut că locuitorii pământului trăiau scenele de încheiere a istoriei acestei lumi și totuși nu știau. A văzut că bisericile erau corupte. Ele își retrăseseră dragostea de la Isus, îndreptându-și-o asupra lumii; căutau onoare lumească în locul aceleia care vine de sus și umblau să apuce bogățiile lumii, în loc să-și strângă comori în cer. El putea vedea pretutindeni ipocrizie, întuneric și moarte. S-a tulburat în duhul său. Dumnezeu l-a chemat să-și părăsească ferma, după cum îl chemase pe Elisei să-și lase boii și ogorul în care lucra, ca să-l urmeze pe Ilie.
Tremurând, William Miller a început să le desfășoare oamenilor tainele împărăției lui Dumnezeu, purtându-i pe ascultători prin profeții până la a doua venire a lui Hristos. Mărturia Scripturilor arătând către venirea Domnului Hristos în 1843 a trezit un larg interes. Mulți au fost convinși că dovezile din perioadele profetice erau corecte și, sacrificându-și mândria propriei păreri, au primit adevărul cu bucurie. Unii pastori, lăsându-și deoparte vederile și sentimentele sectare, și-au părăsit salariile și bisericile, unindu-se în proclamarea venirii Domnului Isus.
Totuși, pastorii care acceptau această solie erau puțini și, prin urmare, ea a fost încredințată în mare măsură laicilor umili. Fermierii își părăseau ogoarele, mecanicii sculele, negustorii mărfurile, cei cu diferite profesii își părăseau poziția și totuși numărul lucrătorilor era mic în comparație cu lucrarea ce trebuia îndeplinită. Condiția unei biserici lipsite de evlavie și a unei lumi zăcând în ticăloșie împovăra sufletele străjerilor sinceri, iar ei îndurau de bună voie truda, lipsurile și suferința, ca să-i poată chema pe oameni pocăință pentru a fi mântuiți. Deși Satana s-a opus, lucrarea a mers statornic înainte și multe mii de oameni au primit adevărul advent.
O mare redeșteptare religioasă
Solia cercetătoare se auzea pretutindeni, avertizându-i pe păcătoși, atât din lume cât și din biserică, să fugă de mânia viitoare. Ca și Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului Hristos, predicatorii înfigeau toporul la rădăcina pomului și-i îndemnau pe toți să aducă roade vrednice de pocăință. Apelurile lor tulburătoare erau în contrast evident cu asigurările de pace și siguranță care se auzeau de la amvoanele renumite și, oriunde ajungea, solia îi mișca pe oameni.
Mărturia simplă și directă a Scripturii, pătrunzând în inimi prin puterea Duhului Sfânt, aducea o convingere atât de mare, că puțini reușeau să-i reziste în întregime. Pretinșii credincioși erau treziți din siguranța lor falsă. Ei își vedeau căderile, spiritul lumesc și necredința, mândria și egoismul. Mulți Îl căutau pe Domnul cu pocăință și umilință. Își îndreptau acum spre ceruri afecțiunea pe care și-o concentraseră atât de multă vreme asupra lucrurilor. Duhul lui Dumnezeu îi însoțea și, cu inimile înmuiate și supuse, ei se uneau în proclamarea strigării: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui.” Apocalipsa 14, 7.
Păcătoșii întrebau plângând „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Aceia care trăiseră în necinste erau nerăbdători să repare pagubele. Toți care găseau pacea în Hristos doreau să-i vadă și pe alții împărtășindu-se de binecuvântare. Inimile părinților erau întoarse către copii și ale copiilor către părinți. Barierele mândriei și reținerii erau date la o parte. Se făceau mărturisiri din inimă, iar membrii familiilor lucrau pentru mântuirea celor apropiați și dragi.
Adesea se auzea rugăciunea de mijlocire. Peste tot erau suflete rugându-se lui Dumnezeu, în agonie profundă. Mulți se luptau toată noaptea în rugăciune pentru a primi asigurarea că păcatele le erau iertate și pentru convertirea rudelor sau vecinilor lor. Această credință fierbinte și hotărâtă își atingea obiectivul. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi continuat astfel să stăruiască în rugăciune, aducându-și cu insistență cererile la tronul harului, ar fi avut o experiență mult mai bogată decât aceea pe care o au acum. Există prea puțină rugăciune și prea puțină convingere de păcat, iar lipsa de credință vie îi lasă pe mulți fără harul pe care Mântuitorul nostru milos îl asigură în măsură așa de bogată.
La adunările adventiste veneau toate categoriile de oameni. Bogați și săraci, de sus și de jos, din diferite motive, erau nerăbdători să asculte doctrina celei de-a doua veniri. Domnul ținea în frâu spiritul de împotrivire în timp ce slujitorii Lui explicau motivele credinței lor. Uneori instrumentul era slab, dar Duhul lui Dumnezeu dădea putere adevărului Lui. În aceste adunări se simțea prezența îngerilor sfinți, mulți fiind zilnic adăugați credincioșilor. În timp ce se reaminteau dovezile revenirii lui Hristos în curând, mari mulțimi ascultau în tăcere cuvintele solemne. Părea că cerul și pământul se apropie unul de altul. Puterea lui Dumnezeu era simțită de bătrâni, de tineri și de cei de vârstă mijlocie. Mulți mergeau acasă cu laude pe buze, ce răsunau pline de bucurie în aerul liniștit al nopții. Nici unul din participanții la acele adunări nu a putut uita vreodată scenele acelea de interes profund.
Împotrivirea
Proclamarea unui timp precis pentru venirea Domnului Hristos a stârnit o mare opoziție din partea multora, din toate categoriile sociale: de la pastorul de la amvon, până la păcătosul cel mai decăzut și mai sfidător la adresa cerului. „Nimeni nu știe ziua, nici ceasul!” se putea auzi atât de la pastorul ipocrit, cât și de la batjocoritorul obraznic. Ei își astupau urechile ca să nu audă explicația clară și armonioasă a textului, pe care o dădeau cei care arătau spre încheierea perioadelor profetice și către semnele pe care Însuși Domnul Hristos le prezisese ca semne ale venirii Sale.
Mulți care pretindeau că-L iubesc pe Mântuitorul declarau că nu se împotrivesc predicării venirii Lui, ci doar obiectează cu privire la timpul precis. Ochiul lui Dumnezeu, care vede totul, le-a citit inimile. Ei nu doreau să audă că Hristos vine să judece lumea cu dreptate. Fuseseră servitori necredincioși. Faptele lor nu ar fi suportat inspecția cercetătoare de inimă a lui Dumnezeu și se temeau să-L întâlnească pe Domnul lor. Ca și evreii din timpul primei veniri a lui Hristos, ei nu erau pregătiți să-L întâmpine pe Domnul Isus. Satana și îngerii lui triumfau și aruncau batjocura în fața lui Hristos și a îngerilor sfinți, pentru că poporul care se pretindea al Lui avea atât de puțină iubire pentru El, încât nu-I dorea venirea.
Străjeri necredincioși împiedicau înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Când poporul era mișcat și începea să întrebe despre calea mântuirii, acești conducători pășeau între ei și adevăr, căutând să le liniștească temerile prin interpretări false ale Cuvântului lui Dumnezeu. În această lucrare, Satana, împreună cu pastorii neconsacrați, striga: „Pace, pace!” -- când Dumnezeu nu spusese pace. Ca și fariseii din timpul Domnului Hristos, mulți au refuzat să intre în împărăția cerului și i-au împiedicau și pe cei care intrau. Sângele acestor suflete va fi cerut din mâna lor.
Oriunde era proclamată solia adevărului, era primită mai întâi de cei mai umili și mai consacrați din biserică. Cei care studiau Biblia pentru ei înșiși nu puteau să nu vadă că felul în care erau privite profețiile de cei mai mulți nu era în concordanță cu Scripturile. Acolo unde oamenii nu erau înșelați de eforturile păstorilor lor de a interpreta greșit și a perverti credința, acolo unde ei înșiși cercetau Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura adventă trebuia doar să fie comparată cu Scriptura pentru a i se recunoaște autoritatea divină.
Mulți erau persecutați de frații lor necredincioși. Pentru a-și păstra poziția în biserică, unii au consimțit să nu vorbească despre speranța lor, în timp ce alții simțeau că loialitatea față de Dumnezeu le interzicea să ascundă astfel adevărurile pe care El li le încredințase. Multora li s-a tăiat părtășia cu biserica doar pentru motivul că și-au exprimat credința în venirea lui Hristos. Cuvintele profetului le erau foarte scumpe celor care au suportat încercarea credinței: „Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-și arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» Dar ei vor rămâne de rușine.” Isaia 66, 5.
Îngerii lui Dumnezeu urmăreau cu cel mai mare interes rezultatele avertizării. Când bisericile, ca un singur tot, au respins solia, îngerii s-au întors de la ele întristați. Totuși, în biserici existau mulți care încă nu fuseseră testați cu privire la adevărul advent. Mulți au fost înșelați de soți, soții, părinți sau copii și au fost făcuți să creadă că era un păcat chiar să asculte asemenea erezii, cum erau cele învățate de adventiști. Îngerilor li s-a poruncit să vegheze cu credincioșie asupra acestor suflete, căci o altă lumină de la tronul lui Dumnezeu avea să mai lumineze asupra lor.
Pregătiri pentru întâlnirea cu Domnul
Cu o dorință de nespus au așteptat cei care au primit solia venirea Mântuitorului lor. Timpul când se așteptau să-L întâmpine era aproape. Ei așteptau ceasul cu o solemnitate calmă și se odihneau în dulcea părtășie cu Dumnezeu, garanția păcii de care aveau să se bucure în slava viitoare. Nici unul care a experimentat această speranță și încredere nu poate uita acele ceasuri prețioase de așteptare. Ocupațiile lumești au fost lăsate în cea mai mare măsură la o parte, timp de câteva săptămâni. Credincioșii își examinau cu atenție fiecare gând și sentiment al inimii, ca și când s-ar fi aflat pe patul de moarte și ar mai fi avut doar câteva ceasuri până să închidă ochii asupra scenelor pământești. Nu s-au confecționat nici un fel de „veșminte de înălțare”, dar toți simțeau nevoia unei dovezi interioare că erau pregătiți să-L întâmpine pe Mântuitorul; hainele lor albe erau curăția sufletului și caracterele spălate de păcat prin sângele ispășitor al Domnului Hristos.
Dumnezeu a plănuit să-și încerce poporul. Mâna Lui a acoperit o greșeală în calcularea perioadelor profetice. Adventiștii nu au descoperit greșeala, și nici cei mai învățați dintre împotrivitorii lor. Aceștia din urmă spuneau: „Ați calculat corect perioadele profetice. Un eveniment măreț este aproape să se producă, dar nu este ceea ce prezice domnul Miller; este convertirea lumii, și nu a doua venire a lui Hristos.”
Timpul așteptat a trecut, iar Domnul Hristos nu a venit să-și elibereze poporul. Aceia care Îl așteptaseră pe Mântuitorul lor cu credință și dragoste sincere au experimentat o dezamăgire amară. Totuși, Domnul și-a îndeplinit planul: a probat inimile celor care pretindeau că-L așteaptă. Între aceștia erau mulți care nu fuseseră impulsionați de motive înalte, ci de frică. Pretinsa lor credință nu le influențase nici inima, nici viața. Când evenimentul așteptat nu a avut loc, aceste persoane au declarat că nu erau dezamăgite; căci nu crezuseră niciodată că Hristos va veni. Aceștia au fost printre primii care au ridiculizat întristarea adevăraților credincioși.
Dar Domnul Isus și toată oștirea cerească au privit cu dragoste și simpatie la cei încercați și credincioși, care fuseseră dezamăgiți. Dacă s-ar fi dat la o parte cortina ce separă lumea văzută de cea nevăzută, s-ar fi putut observa cum îngerii veneau aproape de aceste suflete statornice și le protejau de săgețile lui Satana.