Istoria Mântuirii

Capitolul 57

Spiritismul

[ AUDIO ]

Doctrina nemuririi naturale a pregătit calea spiritismului actual. Dacă morții sunt admiși în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor sfinți și dacă au privilegiul să cunoască mult mai mult decât înainte, de ce nu s-ar întoarce pe pământ ca să-i ilumineze și să-i instruiască pe cei vii? Cum ar putea cei care cred în conștiența omului în moarte să respingă ceea ce le este comunicat de spiritele proslăvite, ca lumină divină? Iată un canal privit ca sacru, prin care Satana lucrează pentru îndeplinirea scopurilor lui. Îngerii căzuți care îi împlinesc poruncile apar ca mesageri din lumea spiritelor. În timp ce pretinde a-i pune pe cei vii în legătură cu morții, Satana își exercită asupra lor influența ce le vrăjește mintea.

El are putere chiar să aducă înaintea oamenilor apariții asemănătoare cu prietenii lor morți. Contrafacerea este perfectă; înfățișarea cunoscută, cuvintele și tonul vocii sunt reproduse cu o claritate uimitoare. Mulți sunt mângâiați de asigurarea că cei dragi ai lor se bucură de fericirea cerului și, fără să bănuiască primejdia, își pleacă urechea la spusele duhurilor înșelătoare și la învățăturile demonilor.

După ce oamenii au fost făcuți să creadă că morții într-adevăr se întorc să comunice cu ei, Satana face să apară cei ce au coborât nepregătiți în mormânt. Aceștia pretind că sunt fericiți în cer și chiar ocupă acolo poziții înalte. În felul acesta este învățată rătăcirea că nu se face nici o deosebire între cel neprihănit și cel rău. Pretinșii vizitatori din lumea spiritelor rostesc uneori avertizări și dau semnale de alarmă ce se dovedesc corecte. Apoi, pe măsură ce câștigă încrederea oamenilor, ei prezintă învățături ce subminează direct credința în Scripturi. Dând impresia de profund interes pentru binele prietenilor de pe pământ, ei strecoară cele mai primejdioase erori. Faptul că spun unele adevăruri și sunt uneori în stare să prezică evenimente viitoare dă o aparență de temeinicie spuselor lor, iar învățăturile lor false sunt acceptate de mulțimi cu atâta ușurință și crezute fără nici o rezervă, ca și cum ar fi adevărurile sacre ale Bibliei. Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, Duhul harului disprețuit și sângele legământului socotit ca un lucru nesfânt. Spiritele neagă divinitatea Domnului Hristos și-L plasează chiar pe Creator la același nivel cu ele. Astfel, sub o mască nouă, marele rebel încă își continuă războiul împotriva lui Dumnezeu, lupta începută în cer și continuată de aproape șase mii de ani pe pământ.

Mulți încearcă să explice manifestările spiritiste atribuindu-le în întregime înșelăciunii și iuțelii de mână a mediumului. Cu toate că este adevărat că deseori trucurile au fost făcute să treacă drept manifestări reale, totuși au existat și demonstrații evidente ale unor puteri supranaturale. Ciocăniturile misterioase, cu care a început spiritismul modern, nu au fost rezultatul înșelătoriei sau abilității omenești, ci lucrarea directă a îngerilor răi, care au introdus astfel una din cele mai eficace amăgiri pentru distrugerea sufletelor. Mulți vor fi prinși în capcană din cauza credinței că spiritismul este doar o înșelătorie omenească. Când sunt puși față în față cu manifestări pe care nu pot să nu le vadă ca supranaturale, ei vor fi amăgiți și vor fi conduși să le accepte ca fiind puterea cea mare a lui Dumnezeu.

Aceste persoane trec cu vederea mărturia Scripturilor cu privire la minunile făcute de Satana și de agenții lui. Cu ajutor satanic au fost făcuți în stare magicienii lui Faraon să contrafacă lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Ioan descrie astfel puterea făcătoare de minuni ce se va manifesta în ultimele zile: „Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor, și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă.” Apocalipsa 13, 13.14. Aici nu sunt prezentate doar simple șarlatanii. Oamenii sunt înșelați de minunile pe care agenții lui Satana au putere să le săvârșească și nu doar se prefac că le săvârșesc.

Vrăjitoria modernă

Astăzi, chiar numele vrăjitoriei este disprețuit. Pretenția că oamenii pot avea relații cu spirite rele este privită ca o invenție a Evului Mediu, dar spiritismul, care-și numără adepții cu sutele de mii și chiar cu milioanele, care și-a făcut drum în cercurile științifice, care a invadat bisericile și este favorizat de corpurile legislative și chiar de curțile împăraților -- această înșelătorie colosală nu este decât o redeșteptare, sub o nouă mască, a vrăjitoriei condamnate și interzise în vechime.

Satana îi încântă pe oameni astăzi, cum a încântat-o pe Eva în Eden, incitându-le dorința de a obține cunoaștere interzisă. „Veți fi ca dumnezeii,” declară el, „cunoscând binele și răul.” Geneza 3, 5. Dar înțelepciunea pe care o dă spiritismul este aceea descrisă de apostolul Iacov: ea „nu vine de sus, ci este pământească, firească, diavolească.” Iacov 3, 15.

Prințul întunericului are o minte iscusită și își adaptează cu pricepere ispitele la oameni de diferite condiții și culturi. El lucrează cu „toată amăgirea nelegiuirii” ca să câștige controlul asupra copiilor oamenilor, dar își poate atinge obiectivul numai dacă ei se supun de bună voie ispitelor lui. Cei care își îngăduie trăsături rele de caracter se așează sub puterea lui și nu își dau seama unde va sfârși calea lor. Ispititorul îi distruge și apoi îi folosește pentru a-i distruge și pe alții.

Nimeni nu trebuie să fie amăgit

Nimeni, însă, nu trebuie să fie amăgit de pretențiile mincinoase ale spiritismului. Dumnezeu a dat lumii suficientă lumină ca s-o facă în stare să descopere capcana. Dacă nu ar exista alte dovezi, ar trebui să fie destul pentru creștin faptul că spiritele nu fac nici o deosebire între neprihănire și păcat, între cei mai curați și nobili apostoli ai lui Hristos și cei mai decăzuți slujitori ai lui Satana. Prezentându-i pe cei mai decăzuți dintre oameni ca fiind în cer, în poziții înalte, Satana spune, de fapt, lumii: Nu contează cât ești de rău; nu contează dacă vei crede sau nu în Dumnezeu și în Biblie. Trăiește cum îți place; cerul este oricum căminul tău.

Mai mult decât atât, apostolii, așa cum sunt personificați de aceste spirite mincinoase, sunt făcuți să contrazică ceea ce au scris sub inspirația Duhului Sfânt, atunci când trăiau pe pământ. Ei neagă originea divină a Bibliei, surpând astfel temelia speranței creștine și stingând lumina ce descoperă calea spre cer.

Satana face lumea să creadă că Biblia este doar o ficțiune sau cel mult o carte potrivită pentru pruncia omenirii, dar care ar trebui acum privită cu ușurătate sau aruncată la o parte ca fiind demodată. El oferă manifestații spiritiste care să ia locul Cuvântului lui Dumnezeu. Aici este un canal aflat în întregime sub stăpânirea lui, iar prin acest mijloc poate face lumea să creadă ce vrea el. Satana pune în umbră Cartea care îl va judeca atât pe el cât și pe urmașii lui, fiindcă acesta este scopul lui. Pe Mântuitorul lumii îl face să fie doar un om obișnuit. După cum străjerii romani, care au păzit mormântul lui Isus, au răspândit raportul mincinos pe care l-au pus în gura lor preoții și bătrânii pentru a discredita învierea Lui, tot așa și cei care cred în manifestări spiritiste încearcă să facă să pară că nu există nimic miraculos în viața Mântuitorului nostru. După ce caută în felul acesta să-L dea la o parte pe Domnul Isus, atrag atenția oamenilor către propriile lor minuni, declarând că acestea întrec cu mult lucrările lui Hristos.

Profetul Isaia spune: „Dacă vi se va zice însă: «Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc,» răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeu său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Isaia 8, 19.20. Dacă oamenii ar fi fost dispuși să primească adevărul prezentat atât de clar în Scripturi, că morții nu știu nimic, ei ar vedea în pretențiile și manifestările spiritismului lucrarea lui Satana cu putere, semne și minuni mincinoase. Dar, decât să renunțe la libertatea atât de plăcută inimii firești și la păcatele pe care le iubesc, mulțimile își închid mai degrabă ochii la lumină și merg drept înainte, neținând seama de avertizări, în timp ce Satana își aruncă lațul asupra lor, iar ei devin prada lui. „Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți, din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună.” 2 Tesaloniceni 2, 10.11.

Cei care se opun învățăturilor spiritismului, nu-i înfruntă numai pe oameni, ci pe Satana și îngerii lui. Ei au intrat într-o luptă împotriva domniilor și stăpânirilor și împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile înalte. Satana nu va ceda nici un centimetru de teren decât dacă este alungat de puterea solilor cerești. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie în stare să-l întâmpine cu cuvintele „Stă scris,” așa cum a făcut și Mântuitorul nostru. Satana poate cita Scriptura astăzi ca și în zilele lui Hristos și-i va perverti învățăturile pentru a-și susține înșelătoriile, dar versetele clare ale Bibliei vor oferi în orice luptă arme puternice.

Cei care vor să stea în picioare în timp de primejdie trebuie să înțeleagă mărturia Scripturilor cu privire la natura omului și la starea morților, deoarece în viitorul apropiat mulți se vor confrunta cu spirite ale demonilor întruchipând rude sau prieteni iubiți și susținând cele mai periculoase erezii. Acești vizitatori vor apela la simțămintele noastre cele mai gingașe și vor face minuni pentru a-și susține pretențiile. Noi trebuie să fim pregătiți să le facem față cu adevărul Bibliei că morții nu știu nimic și că aceia care apar astfel sunt spiritele demonilor.

Multă vreme s-a pregătit Satana pentru efortul lui final de a înșela lumea. Temelia lucrării lui a fost așezată prin asigurarea dată Evei în Eden: „Hotărât, că nu veți muri ... în ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Geneza 3, 4.5. Puțin câte puțin, el a pregătit calea pentru capodopera amăgirii lui în dezvoltarea spiritismului. Încă nu și-a atins realizarea deplină a planurilor lui, dar și-o va atinge în ultima perioadă de timp rămasă, iar lumea va fi atrasă de partea înșelătoriei lui. Oamenii se lasă repede adormiți, legănați într-o siguranță fatală, pentru a nu se mai trezi decât la revărsarea mâniei lui Dumnezeu.