Mi s-a arătat timpul încheierii soliei îngerului al treilea. Puterea lui Dumnezeu fusese asupra poporului Lui, care își îndeplinise lucrarea și se pregătise pentru ceasul încercării ce-i stătea în față. El primise ploaia târzie sau reînviorarea de la fața Domnului, iar mărturia vie reînviase. Pretutindeni răsunase ultima mare avertizare, tulburându-i și înfuriindu-i pe locuitorii pământului care nu voiau să primească solia.
Am văzut îngerii grăbindu-se încoace și încolo în cer. Un înger cu o călimară la brâu s-a întors de pe pământ și I-a raportat lui Isus că și-a terminat lucrarea și că sfinții erau numărați și sigilați. L-am văzut apoi pe Domnul Isus, care slujea înaintea chivotului ce conținea cele Zece Porunci, aruncând jos cădelnița. Apoi și-a ridicat mâinile și a zis cu glas tare: „S-a sfârșit”. Toți îngerii și-au scos coroanele când Isus a făcut solemna declarație: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” Apocalipsa 22, 11.
Fiecare caz fusese hotărât pentru viață sau pentru moarte. În timp ce Domnul Isus slujea în sanctuar, judecata neprihăniților morți și apoi a celor vii continuase. Hristos și-a primit împărăția, căci făcuse ispășirea pentru poporul Lui și le ștersese păcatele. Fiii împărăției erau pregătiți. Nunta Mielului a avut loc, iar împărăția și mărirea ei sub cerul întreg au fost date lui Isus și moștenitorilor mântuirii și El avea să domnească în calitate de Împărat al împăraților și Domn al domnilor.
Am auzit sunetul clopoțeilor de pe veșmintele Domnului Isus când a ieșit din sfânta sfintelor și un nor de întuneric i-a acoperit atunci pe locuitorii pământului. Nu mai exista nici un mijlocitor între omul vinovat și un Dumnezeu insultat. Câtă vreme Isus stătuse între Dumnezeu și cei vinovați, oamenii au fost ținuți sub control într-o măsură, dar când El S-a dat la o parte dintre om și Tatăl, această constrângere a fost îndepărtată și Satana a avut stăpânire deplină asupra celor care nu s-au pocăit până la sfârșit.
Era imposibil ca plăgile să fie revărsate în timp ce Isus slujea în sanctuar. Dar când lucrarea Sa acolo se încheie și mijlocirea Lui încetează, nu mai există nimic care să oprească mânia lui Dumnezeu, iar aceasta izbucnește cu furie asupra capului neadăpostit al păcătosului vinovat, care a disprețuit mântuirea și a urât mustrarea. În acel timp înfricoșător, după încheierea mijlocirii Domnului Isus, sfinții trăiau în fața unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Fiecare caz fusese hotărât, fiecare piatră prețioasă numărată. Isus a întârziat o clipă în curtea de afară a sanctuarului ceresc, iar păcatele mărturisite în timp ce El Se aflase în sfânta sfintelor au fost așezate asupra lui Satana, generatorul păcatului, care trebuie să sufere pedeapsa pentru ele. [Notă: Această suferință a lui Satana nu este nicidecum o ispășire a vinei altuia. Așa cum s-a arătat anterior, „Fărădelegea omului a fost așezată asupra Domnului Hristos, înlocuitorul și garantul omului.” (Vezi p. 174). După ce aceia care au primit jertfa lui Hristos au fost răscumpărați, desigur că este drept ca Satana, generatorul păcatului, să sufere pedeapsa finală. „Când în sanctuarul ceresc s-a încheiat lucrarea de ispășire, atunci, în prezența lui Dumnezeu, a îngerilor cerești și a celor răscumpărați, păcatele poporului lui Dumnezeu vor fi puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de tot răul pe care i-a determinat să-l facă.” Marea luptă, 658. -- Compilatorii.]
Prea târziu! Prea târziu!
Apoi L-am văzut pe Isus punându-și deoparte hainele preoțești și îmbrăcându-se cu veșmintele Lui împărătești. Pe cap avea multe coroane, una în alta. Înconjurat de oastea îngerească, a părăsit cerul. Plăgile cădeau asupra locuitorilor pământului. Unii Îl acuzau și-L blestemau pe Dumnezeu. Alții se grăbeau către poporul lui Dumnezeu și-l implorau să-i învețe cum să scape de judecățile Sale. Dar sfinții nu mai aveau nimic pentru ei. Ultima lacrimă pentru păcătoși fusese vărsată, ultima rugăciune în agonie fusese oferită, ultima povară purtată, ultima avertizare dată. Glasul dulce al harului nu avea să-i mai invite. Atunci când sfinții și cerul întreg fuseseră interesați de salvarea lor, ei înșiși nu fuseseră interesați. Viața și moartea le fuseseră puse înainte. Mulți doreau viața, dar nu au făcut nici un efort ca s-o obțină. Nu au ales viața, iar acum nu mai exista sânge ispășitor care să-l curețe pe vinovat și nici un Mântuitor plin de îndurare care să pledeze pentru ei strigând: „Cruță-l, mai cruță-l puțin pe păcătos.” Cerul întreg se unise cu Isus la auzul cuvintelor grozave: „S-a sfârșit.” Planul de Mântuire fusese adus la îndeplinire, dar puțini aleseseră să-l accepte. Pe măsură ce vocea dulce a harului se stingea, pe cei răi îi cuprindeau frica și groaza. Cu o claritate înfricoșătoare, ei au auzit cuvintele: „Prea târziu! Prea târziu!”
Cei care nu prețuiseră Cuvântul lui Dumnezeu se grăbeau încoace și încolo, rătăcind de la o mare la alta și de la miazănoapte la răsărit în căutarea lui. Îngerul a zis: „Nu-l vor găsi. În țară este o foamete; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci după auzirea cuvintelor Domnului. Ce n-ar da ei pentru un cuvânt de aprobare din partea lui Dumnezeu! Dar nu; trebuie să flămânzească și să înseteze mai departe. Zi de zi au neglijat mântuirea, prețuind bogățiile și plăcerile pământești mai presus de orice comoară sau îndemn ceresc. Ei L-au respins pe Isus și i-au disprețuit pe sfinții Lui. Cei necurați trebuie să rămână necurați pe veci.”
Pe când sufereau efectele plăgilor, mulți dintre cei răi s-au înfuriat teribil. Era o priveliște de agonie înfiorătoare. Părinții își ocărau cu amărăciune copiii și copiii, părinții, frații, surorile și surorile, frații. Din toate părțile se auzeau strigăte puternice și tânguitoare: „Tu ai fost acela care m-ai împiedicat să primesc adevărul, care m-ar fi salvat de ceasul acesta îngrozitor!” Poporul se întorcea cu ură înverșunată împotriva păstorilor lor și le reproșa: „Voi nu ne-ați avertizat! Ne-ați spus că toată lumea avea să fie convertită și ați strigat: Pace, pace, ca să liniștiți orice temere care apărea. Nu ne-ați spus despre ceasul acesta, iar despre cei care ne avertizau spuneați că erau oameni răi și fanatici ce voiau să ne piardă.” Am văzut că păstorii aceștia nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Suferința lor era de zece ori mai mare decât a poporului lor.