Satana pare paralizat în timp ce privește slava și maiestatea lui Hristos. El, care a fost cândva un heruvim ocrotitor, își amintește de unde a căzut. Un serafim strălucitor, „fiu al zorilor”; cât de schimbat, cât de degradat acum!
Satana vede că răzvrătirea lui deliberată l-a descalificat pentru cer. El și-a educat puterile ca să lupte împotriva lui Dumnezeu. Curăția, pacea și armonia cerului ar fi pentru el cea mai mare tortură. Acuzațiile lui împotriva harului și dreptății lui Dumnezeu au încetat acum. Ocara pe care a căutat s-o arunce asupra lui Iehova zace acum asupra lui. El se pleacă și mărturisește justețea sentinței sale.
Acum este clarificat fiecare aspect al adevărului și rătăcirii din lunga perioadă de controversă. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin reabilitată. Înaintea întregii lumi se prezintă în mod clar marele sacrificiu făcut de Tatăl și Fiul în favoarea omului. A venit ceasul când Hristos Își ocupă poziția Lui de drept și este proslăvit mai presus de domnii și de stăpâniri și de orice nume.
Cu toate că Satana a fost constrâns să recunoască dreptatea lui Dumnezeu și să se plece înaintea supremației lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de răzvrătire erupe din nou, ca un torent puternic. Plin de revoltă și ură, se hotărăște să nu renunțe la marea luptă. A sosit timpul pentru o ultimă luptă disperată împotriva Împăratului cerului. El aleargă în mijlocul supușilor lui și încearcă să-i inspire cu propria furie și să-i ridice la o luptă imediată. Între toate milioanele nenumărate, însă, pe care el le-a ademenit la rebeliune, nu mai există acum nici unul care să-i recunoască supremația. Puterea lui a luat sfârșit. Cei răi sunt plini de aceeași ură împotriva lui Dumnezeu care-l inspiră și pe Satana, dar ei văd că nu există nici o speranță pentru cauza lor și că nu pot ieși biruitori împotriva lui Iehova. Mânia li se aprinde împotriva lui Satana și a celor care au fost agenții lui în înșelătorie. Cu o furie ca a demonilor se întorc împotriva acestora și urmează o încleștare universală.
Foc din cer
Atunci se împlinesc cuvintele profetului: „Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile și plin de urgie pe toată oștirea lor: El le nimicește cu desăvârșire, le măcelărește de tot.” Isaia 34, 2. „Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.” Psalmii 11, 6. Din cer, de la Dumnezeu coboară foc. Pământul se crapă. Armele ascunse în adâncimile lui sunt scoase la suprafață. Flăcări ce devorează izbucnesc din fiecare prăpastie ce se deschide. Chiar și stâncile ard. A venit ziua care „va arde ca un cuptor.” Maleahi 4, 1. Corpurile cerești se topesc de mare căldură, iar pământul, cu tot ce este pe el, arde. (2 Petru 3, 10.) Focul iadului este pregătit pentru împărat, pentru capul răzvrătirii. Rugul este adânc și lat, iar „suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă.” Isaia 30, 33. Suprafața pământului pare o masă topită, un lac întins de foc clocotind. Este ziua judecății și a pierzării celor răi -- „o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire și răzbunare pentru Sion.” Isaia 34, 8.
Cei răi își primesc răsplata pe pământ. Ei „vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor.” Maleahi 4, 1. Unii sunt nimiciți într-o clipă, în timp ce alții îndură multe zile. Toți sunt pedepsiți potrivit cu faptele lor. Păcatele neprihăniților sunt transferate asupra lui Satana, generatorul răului, care trebuie să le poarte vina [Vezi nota de la pagina 319]. În felul acesta, el este făcut să sufere nu numai pentru propria-i rebeliune, ci și pentru toate păcatele pe care i-a determinat pe cei din poporul lui Dumnezeu să le comită. Pedeapsa lui va fi cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înșelat. După ce toți cei care au căzut prin înșelăciunea lui vor fi pierit, el va continua să trăiască și să sufere. Cei răi sunt în final distruși în flăcările purificatoare, rădăcină și ramură -- Satana fiind rădăcina, iar urmașii lui ramurile. Dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, iar sfinții și toată oștirea îngerilor spun cu voce tare: Amin.
În timp ce focul răzbunării lui Dumnezeu învăluie pământul, neprihăniții rămân în siguranță în cetatea sfântă. Asupra celor care au avut parte de prima înviere a doua moarte nu are nici o putere. (Apocalipsa 20, 6.) În timp ce pentru cei răi Dumnezeu este un foc mistuitor, pentru poporul Lui este un soare și un scut. (Psalmii 84, 11.)