Datele primelor publicări
Toate mărturiile pentru biserică din acest volum au fost publicate pentru prima dată la Battle Creek, apărând în următorii ani: Nr.1-1855; Nr.2-1856; Nr.3-1857; Nr.4-1857; Nr.5-1859; Nr.6-1861; Nr.7-1862; Nr.8-1862; Nr.9-1863; Nr.10-1864; Nr.11-1867; Nr.12-1867; Nr.13-1867; Nr.14-1868.
Cele nouă volume ale Mărturiilor pentru comunitate, ce totalizează 4.738 pagini de text, constau din articole și scrisori scrise de Ellen G. White și conțin sfaturi pentru bunul mers al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. O broșură de 16 pagini, apărută în decembrie 1855, a marcat începutul seriei acestor sfaturi care apăreau în broșuri și cărți, una după alta. Aceste solii se ocupau, cum era și firesc, de probleme curente, însă în majoritatea cazurilor noi suntem confruntați astăzi cu aceleași probleme, primejdii și ocazii cărora a trebuit să le facă față biserica în primii ani.
Primele Mărturii au fost publicate la doar șapte ani după memorabilele „Conferințe cu privire la Sabat” din 1848, când credincioșii adventiști care primiseră adevărurile cu privire la Sabat și Sanctuar au pus temeliile doctrinelor specifice ale denominațiunii Adventiste de Ziua a Șaptea. În timpul acestor câțiva ani, cauza adventă a înaintat în mod remarcabil. La început erau doar trei sau patru predicatori sau „soli”, așa cum obișnuiau ei să se numească pe atunci, toți fiind dependenți de ceea ce câștigau prin muncă fizică și de darurile de bună voie ale puținilor credincioși, și aceștia săraci în ceea ce privește bunurile acestei lumi. Aceste începuturi erau limitate în spațiu doar la statele Noii Anglii.
În 1855, anul apariției primei broșuri cu Mărturii, existau cam 20 de predicatori ai Sabatului și ai soliei advente. Numărul credincioșilor crescuse de la mai puțin de 100 până spre 2.000.
Lucrarea de publicații, începută de fratele White în vara lui 1849 la Middletown, Connecticut, fusese condusă din diferite locuri, în împrejurări adverse. Acum, în 1855, era deja stabilită în propria sa clădire la Battle Creek, Michigan.
Perioada de timp cuprinsă de primele 14 Mărturii, acum adunate în volumul I, a fost de treisprezece ani. Observăm în acest volum câteva dintre experiențele și evenimentele cuprinse în soliile date în perioada dintre 1855 și 1868.
Primul moment de necredință, apostazia și opoziția câtorva din frații de mai înainte în lucrare, cunoscut ca „The Messenger party”datorită publicației lor The Messenger of the Truth (Solul adevărului), a produs durere și încurcătură. Sfaturile anterioare date cu privire la această mișcare au vorbit și au prezis sfârșitul grabnic al acesteia în confuzie.
Mișcările fanatice, ce aveau ca țintă să atragă sufletele sincere datorită neîmplinirii speranței „sfințirii”, au apărut în diferite locuri, în special în câteva dintre statele din est și în Wisconsin. În unele cazuri, aceste învățături erau însoțite de ceea ce era presupus a fi manifestarea „darului limbilor.” Însă bisericii i-au fost date sfaturi clare, menite să o scutească de înșelăciunile vrăjmașului.
Scurgerea timpului și vădita întârziere a celei de-a doua veniri și pătrunderea în biserică a multora care nu participaseră la mișcarea de la 1844, cu profunda consacrare spirituală ce avusese loc atunci, au avut ca rezultat pierderea dragostei dintâi. A fost, de asemenea, o perioadă în care se speculau pământurile și casele deoarece statele din vest se deschiseseră față de coloniști, printre care se afla un mare număr de credincioși din statele aglomerate din est. Se făceau cele mai serioase avertizări și apeluri cu privire la evidentele primejdii ale conformării cu lumea, care chemau biserica la o consacrare mai profundă.
În ultima parte a anului 1856, atenția a fost atrasă către solia adresată Laodiceii din Apocalipsa cap.3. Înainte, acest sfat fusese înțeles ca aplicându-se credincioșilor adventiști care nu urmaseră lumina în creștere a celui de-al treilea înger și care se organizaseră într-o altă biserică, în opoziție înverșunată față de adevărul cu privire la Sabat. Acum ei se vedeau pe ei înșiși „căldicei” și având nevoie să dea atenție sfatului Martorului Credincios. Timp de mai mult de doi ani, credincioșii au fost puternic mișcați de această solie, așteptându-se ca aceasta să-i conducă direct la strigătul cel puternic al celui de-al treilea înger. Soliile serioase cuprinse în Mărturii care relatează această mișcare pot fi înțelese mai bine dacă se cunosc aceste împrejurări.
A fost o perioadă de discuții și dezbateri. Mulți dintre pastorii noștri erau solicitați să discute despre Sabat și alte adevăruri, și unii dintre aceștia au luat chiar o poziție agresivă în asemenea dezbateri. Era o situație ce necesita sfat de la Dumnezeu. Unul din pastorii noștri de seamă, Moses Hull, s-a angajat în discuții cu spiritiștii, la început la solicitarea acestora, apoi a lui. Ca urmare a acestui pas îndrăzneț, el a fost prins în labirinturile spiritismului. După acest moment, sora White și-a publicat „Însemnările trimise fratelui Hull”, lucrare în care a făcut cunoscute public scrisorile pe care i le scrisese acestuia în ultimii ani și care, dacă le-ar fi dat atenție, l-ar fi salvat de la ruinarea credinței sale.
În acei ani s-au făcut pași în privința organizației. Împotriva acestei mișcări erau temerile unora care trecuseră prin experiențele soliei celui de-al doilea înger, când se susținuse că organizația bisericii ar fi un semn al „Babilonului”. Problemele cu privire la organizație, așa cum apăreau în acea perioadă și cum erau discutate între frați, apar în multe din îndrumările date bisericii prin sora White. Iar când, în 1860, a fost organizată lucrarea de publicații și când, după multe discuții și unele întrebări, a fost adoptat numele de adventiști de ziua a șaptea, s-a dovedit că atât mișcarea, cât și numele însuși erau în armonie cu voința divină.
Imediat urmând pașilor finali în privința organizării, marcați de organizarea Conferinței generale în mai 1863, a venit memorabila viziune de la Otsego, din iunie, când sorei White i-a fost dată o perspectivă a principiilor care aveau să alcătuiască ceea ce urma să se numească „reforma sanitară”, cu descoperirea legăturii dintre ascultarea de legile sănătății și formarea caracterului, necesară a fi dobândită de membrii bisericii pentru a putea fi luați la cer. Strâns legată de aceasta a fost reforma în îmbrăcăminte.
Doi ani mai târziu, s-a dat sfatul ca să avem „o casă de sănătate a noastră”, lucru care a dus la întemeierea Institutului pentru Reformă Sanitară, în privința căruia au fost date multe îndemnuri. Lumina a fost urmată și institutul acesta a luat amploare, până când a devenit unul dintre cele mai bune de acest fel din lume. În perioada cuprinsă în acest volum, principiile de conducere care au dus la necesarul său sunt clar formulate. În acest timp, de asemenea, războiul civil i-a pus pe adventiștii de ziua a șaptea față în față cu definirea relației lor cu stăpânirea civilă în vreme de război. Importanța căminului în ce privește formarea caracterului creștin și răspunderea părinților au fost accentuate și multe solii solemne, adresate în mod special tinerilor, se găseau în aceste pagini. Pe lângă problemele specifice care erau strâns legate de evenimentele acelei perioade, au fost date multe sfaturi și îndemnuri generale privind disciplina bisericii și pregătirea în vederea luării la cer. Aceasta a fost o perioadă importantă în dezvoltarea bisericii rămășiței, iar Mărturiile, cu sfaturile cuprinse în ele, au exercitat o influență deosebită. Consiliul de administrație al publicațiilor Ellenei G. White, Schiță biografică.