Mărturii pentru comunitate, vol. 1

Capitolul 20

Partida “Messenger”

[AUDIO]

Pe când mă aflam la Oswego, New York, în iunie 1855, mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu era frânat de anumite piedici; că se aflau Acani în tabără. Lucrarea lui Dumnezeu nu a progresat decât puțin, și mulți dintre slujitorii Săi fuseseră descurajați pentru că adevărul nu mai avea efect în New York și nu s-au mai adăugat mulți bisericii. Partida Messenger luase ființă și urma ca noi să suferim un timp datorită limbilor lor mincinoase și reprezentărilor lor greșite, deși aveam să ducem această povară cu răbdare; căci ei nu aveau să aducă prejudicii cauzei lui Dumnezeu acum, când ne părăsiseră, mai mult decât ar fi prejudiciat-o prin influența lor dacă ar fi rămas cu noi.

Asupra bisericii a fost adusă neplăcerea lui Dumnezeu datorită faptului că existau în ea persoane cu inimi corupte. Ei doreau să fie în față, când nici Dumnezeu, nici frații lor nu-i așezaseră acolo. Egoismul și înălțarea de sine îi caracteriza. S-a deschis acum un loc pentru toți de felul acesta, loc unde pot găsi pășune alături de cei de același fel cu ei. Noi ar trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu că, în îndurarea Lui, a scăpat biserica de ei. Dumnezeu a lăsat pe mulți dintre aceștia în voia pornirilor lor, ca să facă faptele pe care ei le voiau. Acum se bucură de înțelegere și astfel vor înșela pe câțiva; însă toți cei care sunt cinstiți vor fi luminați în ce privește adevărata stare a celui de lângă el și va rămâne alături de poporul deosebit al lui Dumnezeu, se va prinde de adevăr și va merge pe calea cea strâmtă, nefiind afectați de cei care au renunțat la Dumnezeu pentru căile și faptele lor. Am văzut că Dumnezeu le-a dat acestor persoane posibilitatea de a face o reformă în viața lor, că le dăduse lumină în ce privește dragostea pentru eul lor și pentru celelalte păcate; Însă ei n-au dat atenție acestei lumini. Nu voiau să-și refacă viața, iar El, în îndurarea Sa, a scăpat biserica de ei. Adevărul va avea efect dacă slujitorii lui Dumnezeu și biserica se vor consacra Lui și cauzei Sale.

Am văzut că poporul lui Dumnezeu trebuie să se trezească și să-și pună armura. Domnul Hristos vine și lucrarea cea mare de ducere a ultimei solii de îndurare este de prea mare importanță pentru noi ca să o lăsăm deoparte și să răspundem la minciunile, neadevărurile și calomniile nutrite de partida Messenger și răspândite în jur. Adevărul, adevărul prezent: asupra acestuia trebuie să zăbovim noi. Satana este în toate acestea pentru a ne distrage mintea de la adevărul prezent și de la venirea lui Hristos. Îngerul a spus: „Isus cunoaște toate aceste lucruri.” Mai este puțin și le sosește ziua. Toți vor fi judecați după faptele lor, făcute în trup. Limba mincinoasă va fi oprită. Păcătoșii din Sion vor fi înspăimântați și frica îi va surprinde pe cei fățarnici.