La 22 august 1857, pe când mă aflam în casa de rugăciune din Monterey, Michigan, mi-a fost arătat că mulți nu au auzit încă glasul lui Isus, iar solia mântuitoare nu a pus încă stăpânire pe suflet și nu a condus la reformarea vieții. Mulți dintre cei tineri nu au spiritul lui Isus. Dragostea lui Dumnezeu nu este în inimile lor și de aceea predomină trăsăturile firești, și nu Duhul lui Dumnezeu și preocuparea pentru mântuire.
Cei care posedă cu adevărat religia lui Isus nu se vor rușina și nici nu se vor teme să poarte crucea în fața acelora care au mai multă experiență decât ei. Vor dori, dacă tânjesc într-adevăr să fie neprihăniți, să fie cât se poate de mult ajutați de creștinii mai în vârstă. Aceștia îi vor ajuta cu bucurie; inimile care sunt încălzite de iubirea lui Dumnezeu nu se vor împiedica de lucruri de nimic în viața de credință. În afară se va vedea ceea ce lucrează Duhul lui Dumnezeu în interior. Ei vor cânta despre aceasta și se vor ruga pentru aceasta. Lipsa religiei, lipsa unei viețuiri sfinte îi fac pe cei tineri să dea înapoi. Viața lor îi condamnă. Ei știu că nu trăiesc așa cum ar trebui să trăiască creștinii și de aceea nu au încredere în Dumnezeu sau în biserică.
Motivul pentru care cei tineri se simt mai liberi când cei mai în vârstă nu sunt de față este acesta: ei sunt împreună cu cei la fel ca ei. Fiecare consideră că este la fel de bun ca și celălalt. Toți dau greș în privința țintei, măsurându-se cu ei înșiși și comparându-se cu ei înșiși, neglijând singurul și adevăratul standard. Isus este adevăratul Model. Viața Sa de sacrificiu de Sine constituie exemplul nostru.
Am văzut cât de puțin a fost studiat Modelul și cât de puțin a fost înălțat înaintea lor. Cât de puțin suferă cei tineri, cât de puțin își tăgăduiesc eul, de dragul religiei lor. Puțin se gândesc ei la sacrificiu. În această privință, ei dau greș cu totul în a imita Modelul. Am văzut că vorbirea lor este aceasta: Eul trebuie satisfăcut, mândria trebuie îngăduită. Ei Îl uită pe Omul durerilor, Cel obișnuit cu suferința. Suferințele lui Isus din Ghetsemani, sudoarea Lui ca niște mari picături de sânge în grădină, cununa de spini care i-a străpuns fruntea, toate acestea nu îi sensibilizează. Ei au ajuns amorțiți. Simțurile lor s-au tocit și ei au pierdut orice simțământ al marelui sacrificiu făcut pentru ei. Ei pot sta și asculta povestea crucii, să audă cum au fost înfipte piroanele acelea crude în mâinile și picioarele Fiului lui Dumnezeu, fără să fie mișcați în străfundurile sufletului.
Îngerul a spus: Dacă unii ca aceștia ar fi conduși prin cetatea lui Dumnezeu și li s-ar spune că toată această bucurie și slavă este pentru ei, pentru a se bucura de ea în veșnicie, nu ar fi conștienți ce scumpă este moștenirea care a fost cumpărată pentru ei. Nu ar realiza niciodată adâncimile de nepătruns ale iubirii Mântuitorului. Ei n-au băut cupa și nici n-au fost botezați cu adevărat. Cerul ar fi întinat dacă unii ca aceștia ar locui acolo. Numai aceia care au avut parte de suferințele Fiului lui Dumnezeu, care au trecut prin marele timp de strâmtorare și și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului, numai aceia se vor putea bucura de slava de nedescris a frumuseții neîntrecute a cerului.
Lipsa acestei pregătiri necesare îi va lăsa pe dinafară pe tineri, pentru că ei nu lucrează cu suficientă stăruință și zel pentru a dobândi acea odihnă care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Ei nu își vor mărturisi în mod sincer păcatele pentru ca acestea să fie iertate și șterse. În scurt timp, aceste păcate vor fi scoase la iveală în toată grozăvia lor. Ochiul lui Dumnezeu nu dormitează. El știe orice păcat ascuns de ochiul muritor. Cei vinovați știu exact ce păcate ar trebui să mărturisească pentru ca sufletele lor să poată fi curate înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus le dă acum ocazia de a le mărturisi, de a se pocăi în adâncă umilință și de a-și curăți viața prin ascultare de adevăr și prin trăirea adevărului. Acum este timpul ca greșelile să fie îndreptate și păcatele mărturisite, căci, dacă nu, ele vor apărea în fața păcătosului în ziua mâniei lui Dumnezeu.
Adesea, părinții își pun prea mult încrederea în copiii lor; căci, adeseori, când părinții sunt încrezători, ei ascund nelegiuirea. Părinți, vegheați asupra copiilor voștri cu prudență. Îndemnați-i, mustrați-i, sfătuiți-i, la sculare și la culcare, la venire și la plecare, cuvânt cu cuvânt, regulă după regulă, azi un pic, mâine un pic. Faceți-i să vă asculte când sunt mici. Mulți părinți neglijează în mod trist acest lucru. Ei nu iau poziția fermă și hotărâtă pe care ar trebui să o aibă în privința copiilor. Ei le îngăduie să fie ca lumea, să iubească etalarea în îmbrăcăminte, să se asocieze cu cei care urăsc adevărul și a căror influență este otrăvitoare. Făcând astfel, ei încurajează în copiii lor o purtare lumească.
Am văzut că trebuie ca părinții creștini să aibă principiul de neclintit de a fi uniți în privința creșterii copiilor lor. Mulți părinți greșesc în acest punct -- nefiind uniți. Greșeala este uneori la tată, dar cel mai adesea la mamă. Mama iubitoare își răsfață copiii și e îngăduitoare cu ei. Munca tatălui îl ține mai mult în afara căminului și deci departe de prezența copiilor. Influența mamei vorbește. Exemplul ei face mult în ce privește formarea caracterului copiilor.
Unele mame iubitoare le îngăduie copiilor lor unele rele care nu ar trebui îngăduite nici măcar pentru o clipă. Greșelile copiilor sunt uneori tăinuite față de tată. Mama le oferă articole de îmbrăcăminte sau le îngăduie alte lucruri, fără ca tatăl să știe ceva, pentru că el ar respinge astfel de lucruri.
În acest fel, copiii sunt învățați efectiv să înșele. Iar dacă tatăl descoperă, se cer scuze, dar adevărul se spune doar pe jumătate. Mama nu este deschisă. Ea nu își dă seama că și tatăl este la fel de mult preocupat de copii ca și ea, și că el nu trebuie să fie în necunoștință de greșelile sau trăsăturile rele de caracter care ar trebui îndreptate la ei, cât sunt încă mici. Lucrurile au fost acoperite. Copiii știu că părinții nu sunt uniți, și acest lucru își are efectul său. Încă de mici, copiii încep să înșele, să ascundă și să relateze lucrurile într-o lumină diferită de ceea ce este în realitate, atât mamei cât și tatălui. Exagerarea ajunge un obicei, iar minciunile încep să fie spuse fără mustrări de conștiință.
Aceste rele au început pentru că mama a ascuns lucruri față de tata, care este la fel de mult preocupat de dezvoltarea caracterului copiilor ca și ea. Tatăl trebuie consultat în mod deschis. Totul trebuie să i se prezinte deschis. Însă procedeul opus, de a ascunde greșelile de tata, încurajează în aceștia tendința de a înșela și o lipsă de sinceritate și cinste.
Singura speranță pentru acești copii, fie că sunt de partea religiei sau nu, este să se convertească cu adevărat. Caracterul lor trebuie schimbat în întregime. Mamă nechibzuită, știi tu acum, când îți înveți astfel copiii, că întreaga lor experiență religioasă este afectată de ceea ce învață când sunt mici? Ține-i în frâu de mici; învață-i să te asculte și, dacă vor face astfel, vor fi mai dispuși să învețe să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Încurajează în ei comportamentul sincer, cinstit. Nu le da niciodată ocazia de a se îndoi de sinceritatea sau de cinstea ta.
Am văzut că tinerii pretind, dar nu se bucură de puterea mântuitoare a lui Dumnezeu. Le lipsește religia, mântuirea. Și, oh, ce cuvinte prostești, nechibzuite, rostesc ei! Despre toate acestea se ține un raport credincios, iar ființele muritoare vor fi judecate după faptele făcute în trup. Prieteni tineri, faptele și cuvintele voastre necugetate sunt scrise în carte. Conversațiile voastre nu au avut ca subiect lucrurile veșnice, ci ați vorbit despre una, despre alta -- lucruri obișnuite, discuții lumești în care creștinii nu ar trebui să se angajeze. Totul se scrie în carte.
Am văzut că, dacă nu se va produce o schimbare totală în cei tineri, o convertire deplină, ei își pot pierde speranța cerului. Din ce mi-a fost arătat, cu adevărat convertiți sunt cel mult jumătate dintre tinerii care susțin că sunt de partea religiei și a adevărului. Dacă ar fi fost convertiți, ei ar trebui să aducă roadă spre slava lui Dumnezeu. Mulți se bizuie pe o presupusă nădejde, fără a avea o temelie sigură. Izvorul nu este curat, de aceea apele care ies din acel izvor nu sunt curate. Curățiți izvorul și apele vor fi curate. Dacă inima este curată, atunci și cuvintele voastre, felul de a vă îmbrăca, faptele voastre vor fi în regulă. Lipsește adevărata evlavie. Nu-mi voi dezonora Mântuitorul, admițând că o persoană, care se ține de nimicuri și nu se roagă, este creștină. Nu! Un creștin își biruie trăsăturile firești, pasiunile. Există un remediu pentru sufletul bolnav de păcat. Acest remediu este în Isus. Ce Mântuitor prețios! Harul Lui este îndestulător chiar și pentru cel mai slab; iar cel tare, de asemenea, trebuie să aibă parte de harul Său, căci, dacă nu, va pieri.
Am văzut cum poate fi obținut acest har. Du-te în cămăruță și acolo, singur cu Dumnezeu, cere-I cu stăruință: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule; pune în mine un duh nou și statornic.” Fii sincer, deschis. Rugăciunea arzătoare e de mare folos. Ca și Iacov, luptați-vă în rugăciune. Luptați-vă! Domnul Isus a suferit în grădină, încât sudoarea îi cădea ca niște picături mari de sânge; și voi trebuie să faceți un efort. Nu plecați din cămăruță până ce nu vă simțiți puternici în Dumnezeu; apoi vegheați și, exact atât de mult timp cât vegheați și vă rugați, atât timp vă veți putea ține în stăpânire trăsăturile firești, iar harul lui Dumnezeu poate fi prezent în voi.
Dumnezeu îmi interzice să încetez să vă avertizez. Prieteni tineri, căutați pe Domnul din toată inima voastră. Veniți înaintea Lui cu stăruință și, atunci când veți simți în mod sincer că fără ajutorul lui Dumnezeu veți pieri, când veți tânji după El așa cum dorește cerbul izvoarele de apă, atunci Domnul vă va întări degrabă. Atunci pacea voastră va întrece orice înțelegere. Dacă așteptați mântuirea, trebuie să vă rugați. Luați-vă timp pentru aceasta. Nu vă grăbiți și nu fiți nepăsători în rugăciunile voastre. Implorați-L pe Dumnezeu să lucreze în voi o adevărată reformă, astfel ca roadele Duhului Său să poată sălășlui în voi și să puteți străluci ca niște lumini în lume. Nu fiți o piedică sau un blestem pentru cauza lui Dumnezeu; puteți fi de folos, o binecuvântare. Vă spune Satana că nu vă puteți bucura de mântuire, pe deplin și liber? Nu îl credeți.
Am văzut că este privilegiul fiecărui creștin să beneficieze de lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu. O pace dulce, cerească, va cuprinde mintea și veți avea plăcere să meditați la cele cerești, la Dumnezeu. Vă veți desfăta în făgăduințele Cuvântului Său. Însă, înainte de toate, fiți conștienți că ați pornit pe calea creștină. Fiți conștienți că aceștia sunt primii pași pe calea spre viața veșnică. Nu vă înșelați. Mă tem, da, că mulți dintre voi nu știți ce este religia. Ați simțit o frământare, o emoție, însă niciodată nu ați văzut păcatul în grozăvia sa! Niciodată nu v-ați simțit starea nenorocită și nici nu v-ați întors de la căile voastre nelegiuite cu amarnică părere de rău. Niciodată nu ați fost morți față de lume. Iubiți încă plăcerile ei; vă place să vă angajați în discuții asupra unor lucruri lumești. Însă, când vine vorba despre adevărul lui Dumnezeu, nu aveți nimic de spus. De ce tăceți? De ce sunteți atât de vorbăreți când este vorba de lucruri lumești, dar atât de tăcuți când este vorba de subiectul care ar trebui să vă preocupe cel mai mult, un subiect în care trebuie să fiți implicați cu tot sufletul? Adevărul lui Dumnezeu nu sălășluiește în voi.
Am văzut că mulți fac mărturisiri de credință, în timp ce interiorul este întinat. Nu vă înșelați singuri, mărturisitori mincinoși! Dumnezeu privește la inimă. „Din prisosul inimii vorbește gura.” Am văzut că în inima unora ca aceștia este lumea, nu religia lui Hristos. Dacă cei care se pretind a fi creștini Îl iubesc pe Isus mai mult decât iubesc lumea, vor avea plăcere să vorbească despre El, Cel mai bun Prieten al lor, față de care nutresc cele mai alese sentimente. El a venit în ajutorul lor când și-au simțit starea pierdută, deznădăjduită. Când s-au simțit trudiți și împovărați de păcat, ei s-au întors spre El. El le-a îndepărtat povara vinovăției și a păcatului, le-a îndepărtat durerea și tristețea și le-a schimbat starea. Lucrurile pe care odată le iubeau, acum le urăsc; iar lucrurile pe care le urau, acum le iubesc.
A avut loc această mare transformare și în tine? Nu vă înșelați. Nici măcar nu aș rosti Numele lui Hristos dacă nu I-aș fi dat toată inima, sentimentele mele neîmpărțite. Ar trebui să simțim cea mai profundă mulțumire că Domnul Isus acceptă această jertfă. El cere totul. Când ajungem să ne supunem cerințelor Sale și să renunțăm la tot, atunci, și nu înainte de acel moment, El ne va înconjura cu brațele îndurării Sale. Însă ce Îi dăm noi, de fapt, când Îi dăm totul? Un suflet întinat de păcat, pe care să-l curețe Isus, prin harul Său, și să-l salveze de la moarte prin iubirea Sa fără seamăn. Și, cu toate acestea, am văzut că multora le este greu să renunțe la tot. Mi-e rușine să aud vorbindu-se despre așa ceva, mi-e rușine să scriu despre așa ceva.
Vorbiți despre tăgăduire de sine? Ce a dat Hristos pentru noi? Când socotiți că este greu faptul că Domnul Hristos vă cere totul, mergeți la Calvar și plângeți acolo pentru că v-a dat prin minte un asemenea gând. Priviți la mâinile și picioarele Salvatorului nostru, sfâșiate de piroanele nemiloase, pentru ca voi să puteți fi spălați de păcat prin sângele Său!
Cei care simt dragostea constrângătoare a lui Dumnezeu nu întreabă cât de puțin se poate da pentru a putea obține răsplata cerească; ei nu întreabă care este standardul, limita cea mai de jos, ci țintesc spre o conformare desăvârșită față de voia Mântuitorului lor. Cu o dorință arzătoare, ei cedează totul și dau dovadă de zel, proporțional cu valoarea țintei pe care o urmăresc. Care este această țintă? Nemurirea, viața veșnică.
Prieteni tineri, mulți dintre voi sunteți înșelați amarnic. V-ați mulțumit cu ceva ce pare religie curată și neîntinată. Vreau să vă trezesc. Îngerii lui Dumnezeu încearcă să vă trezească. O, fie ca adevărurile atât de importante din Cuvântul lui Dumnezeu să vă trezească și să simțiți pericolul în care vă aflați și să vă conducă la o profundă cercetare de sine! Inimile voastre sunt încă firești. Ele nu sunt supuse Legii lui Dumnezeu și nici nu pot fi cu adevărat. Aceste inimi de carne trebuie să fie schimbate și atunci veți vedea atâtea frumuseți în sfințire, încât veți tânji după aceasta așa cum dorește cerbul izvoarele de apă. Atunci Îl veți iubi pe Dumnezeu și Legea Sa. Atunci jugul lui Hristos va fi ușor, iar povara Lui nu va fi grea. Deși veți avea necazuri, totuși acestea, trecute cu bine, vor face ca această cale să vă fie mai prețioasă. Moștenirea nemuririi este pentru creștinul care se tăgăduiește pe sine.
Am văzut că creștinul nu trebuie să acorde o valoare prea mare sau să depindă prea mult de stările de bucurie sentimentală. Aceste simțăminte nu sunt întotdeauna călăuze adevărate, pe care să ne putem bizui. Ar trebui ca preocuparea fiecărui creștin să fie aceea de a-L sluji pe Dumnezeu din principiu, și nu să fie condus de ceea ce simte. Făcând astfel, credința va fi pusă la lucru și va crește. Am văzut că, dacă un creștin trăiește o viață umilă, plină de sacrificiu de sine, urmarea va fi pacea și bucuria în Domnul. Însă cea mai mare fericire ce poate fi trăită este aceea de a face bine altora, de a-i face pe alții fericiți. O astfel de fericire este de durată.
Mulți tineri nu fac din slujirea lui Dumnezeu un principiu stabil. Ei nu exercită credință. Ei se prăbușesc când apare vreun nor. Ei nu au putere să reziste. Nu cresc în har. Au doar înfățișarea că țin poruncile lui Dumnezeu. Fac rugăciuni de formă și sunt numiți creștini. Părinții lor sunt atât de îngrijorați, încât acceptă tot ce li se pare favorabil și nu lucrează împreună cu ei și nu îi învață că mintea firească trebuie să moară. Ei îi încurajează să vină și să facă doar o parte; însă greșesc, neîndrumându-i să-și cerceteze inimile cu stăruință, să se examineze pe ei înșiși și să socotească în ce constă prețul pentru a fi creștin. Urmarea este că cei tineri susțin că sunt creștini fără să-și pună suficient la încercare motivele în această privință.
Martorul credincios spune: „Știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3, 15.16.) Satana vrea ca tu să fii un creștin doar cu numele, ca să poți împlini planul lui mai bine. Dacă ai doar o formă de evlavie, și nu adevărata evlavie, el te poate folosi pentru a-i prinde pe alții în cursă, aducându-i pe aceeași cale prin care se amăgesc singuri. Unele suflete sărmane vor privi la tine, în loc să privească la standardul Bibliei, și nu vor putea ajunge mai sus. Ei sunt tot așa de buni ca și tine și sunt mulțumiți.
Tinerii sunt adesea îndemnați să-și facă datoria, să vorbească sau să se roage în adunare; îndemnați să moară față de mândrie. La fiecare pas sunt îndemnați. O astfel de religie nu valorează nimic. Lăsați ca inima firească să vă fie schimbată și atunci, vouă, care pretindeți că sunteți creștini, dar sunteți împietriți, nu vi se va mai părea o robie a-L sluji pe Dumnezeu. Orice plăcere pentru etalare de îmbrăcăminte sau mândrie în înfățișare va dispărea. Timpul pe care îl petreceți în fața oglinzii, aranjându-vă părul pentru a fi pe placul ochilor, va fi devotat rugăciunii și cercetării inimii. Nu va mai fi loc pentru împodobirea exterioară în inima sfințită; ci va avea loc o căutare serioasă, arzătoare, pentru împodobirea interioară cu harurile creștine, roadele Duhului lui Dumnezeu.
Apostolul spune: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3, 3.4.)
Supuneți-vă mintea firească, reformați-vă viața și atunci trupul acesta muritor nu va fi atât de mult idolatrizat. Dacă inima este transformată, acest lucru se va vedea în înfățișarea exterioară. Dacă Domnul Hristos este în voi nădejdea slavei, vom descoperi atâta farmec neasemuit în El, încât sufletul va fi încântat. Acesta se va alipi de El, va alege să-L iubească pe El și, adorându-L pe Hristos, eul va fi uitat. Domnul Isus va fi înălțat, iar eul dat la o parte și umilit. Însă, a face caz de credință, fără această iubire profundă, este doar vorbărie goală, formalism sec și o robie grea. Mulți dintre noi s-ar putea să aibă vreo idee despre religie, o religie exterioară, când inima nu este de fapt curățită. Dumnezeu privește la inimă; „totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” (Evrei 4, 13.) Va fi El mulțumit oare cu altceva decât cu adevărul înăuntrul nostru? Fiecare suflet cu adevărat convertit va purta semnele de netăgăduit că inima firească este supusă.
Vorbesc deschis. Nu cred că aceste lucruri îl vor descuraja pe adevăratul creștin; și nu vreau ca vreunul dintre voi să ajungă în timpul de strâmtorare fără o speranță bine întemeiată în Răscumpărătorul nostru. Hotărâți-vă să descoperiți ce este cel mai rău în voi. Stabiliți pentru voi înșivă dacă ați moștenit o tendință spre cele de sus. Cercetați-vă sufletul cu adevărat, în mod cinstit. Amintiți-vă că Domnul Isus Îi prezintă Tatălui Său o biserică fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta.
Cum poți ști că ești acceptat de Dumnezeu? Studiază Cuvântul Său cu rugăciune. Nu-l lăsa deoparte pentru nici o altă carte. Această Carte convinge de păcat. Ea descoperă clar calea mântuirii. Aduce perspectiva unei răsplătiri strălucite și glorioase. Îți descoperă un Mântuitor desăvârșit și te învață că doar prin harul Său nemărginit poți aștepta mântuirea.
Nu neglija rugăciunea personală, căci aceasta este religia sufletului. Roagă-te cât poți de serios, de arzător, pentru viața veșnică, deoarece aceasta este în joc. Stai înaintea Domnului până când înăuntrul tău ia naștere un dor de nedescris după mântuire și obții dovada scumpă a iertării păcatului.
Nădejdea vieții veșnice nu se obține ușor. Este un subiect ce trebuie pus la punct între Dumnezeu și propriul tău suflet, pentru veșnicie. O presupusă nădejde, și nimic altceva, se va dovedi a fi ruina ta. Din moment ce depinde de Cuvântul lui Dumnezeu dacă vei sta în picioare sau vei cădea, atunci spre acest Cuvânt trebuie să te îndrepți pentru a-ți cerceta cazul. Acolo poți vedea ce ți se cere pentru a deveni creștin. Nu-ți scoate armura și nici nu părăsi câmpul de luptă până ce nu ai obținut victoria și triumful prin Mântuitorul tău.