Pe data de 8 oct. 1857, mi-a fost arătat în viziune la Monterey, Michigan, că starea multor păzitori ai Sabatului era asemănătoare cu cea a tânărului care a venit la Isus ca să știe ce să facă pentru a moșteni viața veșnică.
„Atunci s-a apropiat de Isus un om și a zis: «Învățătorule, ce bine să fac ca să am viața veșnică?» El i-a răspuns: «Ce bine? Binele este unul singur. Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile». «Care?» I-a zis el. Și Isus i-a răspuns: «Să nu ucizi; să nu preacurvești; să nu furi; să nu faci o mărturie mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Tânărul i-a zis: «Toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea. Ce-mi mai lipsește?» «Dacă vrei să fii desăvârșit», i-a zis Isus, «du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă». Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuții.
Isus a zis ucenicilor Săi: «Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu». Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiți de tot și au zis: «Cine poate atunci să fie mântuit?» Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: «La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință».” (Matei 19, 16-26)
Isus a citat cinci din ultimele șase porunci tânărului bogat și de asemenea cea de-a doua din cele două porunci mari, pe care se bazează ultimele șase porunci. El credea că le-a ținut pe cele care au fost menționate. Isus a menționat cele patru porunci care arată datoria noastră față de Dumnezeu. Ca răspuns la întrebarea tânărului bogat „Ce-mi mai lipsește?”, Isus i-a spus: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în ceruri.”
Aici era lipsa. El greșise în ce privește ținerea primelor patru porunci, cât și a ultimelor șase. El nu-și iubise aproapele ca pe sine însuși. Domnul Isus a spus: „Dă la săraci”. Isus S-a atins de bogățiile lui. „Vinde tot ce ai și dă la săraci.” Arătând direct către acestea, El i-a scos în evidență idolul. Iubirea lui pentru bogăție era mai presus de orice; de aceea îi era imposibil să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lui, cu tot sufletul lui, cu toată mintea lui. Și această iubire supremă pentru avere l-a făcut să-și închidă ochii față de nevoile semenilor lui. El nu și-a iubit aproapele ca pe sine însuși și de aceea a dat greș în ținerea ultimelor șase porunci. Inima lui era acolo unde era și comoara lui. Aceasta a fost copleșită de comorile lui pământești. Și-a iubit bogățiile mai mult decât pe Dumnezeu, mai mult decât comoara cerească. El auzise condițiile din gura lui Isus. Dacă ar fi vândut și ar fi dat la săraci, ar fi avut o comoară în ceruri. Aceasta a constituit un test pentru el, cât de mult prețuia bogățiile față de viața veșnică. Dorea el cu toată ardoarea viața veșnică? Se lupta cu stăruință să învingă obstacolul care îl împiedica să aibă o comoară în ceruri? Oh, nu; „el a plecat întristat, pentru că avea multe bogății.”
Atenția mi-a fost îndreptată spre aceste cuvinte: „Este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” (Matei 19, 24.) Isus a spus: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” (Matei 19, 26.) Îngerul a spus: „Va îngădui Dumnezeu ca cei bogați să-și păstreze bogățiile și să intre în Împărăția lui Dumnezeu?” Un alt înger a răspuns: „Nu, niciodată”.
Am văzut că este planul lui Dumnezeu ca aceste bogății să fie folosite în mod corespunzător, împărțite pentru a fi o binecuvântare pentru cei în nevoie și pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Dacă își iubesc mai mult bogățiile decât pe Dumnezeu și adevărurile Cuvântului Său, dacă inimile lor sunt legate de bogății, oamenii nu pot avea viață veșnică. Ei renunță mai degrabă la adevăr decât să vândă și să dea la săraci. Prin aceasta, ei sunt încercați pentru a vedea cât de mult Îl iubesc ei pe Dumnezeu și cât de mult iubesc ei adevărul; și, ca și tânărul bogat din Biblie, mulți pleacă întristați pentru că nu pot avea și bogățiile, și o comoară în ceruri. Nu le pot avea pe amândouă; ei riscă astfel șansa vieții veșnice pentru o bogăție vremelnică.
„Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția cerurilor.” La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință. Adevărul, o dată pătruns în inimă prin Duhul lui Dumnezeu, va da afară iubirea de bogății. Iubirea pentru Isus și iubirea pentru bogății nu pot sălășlui în aceeași inimă. Iubirea față de Dumnezeu întrece cu mult iubirea pentru bogății, în așa fel încât posesorul acestora lasă bogățiile, iar sentimentele sale sunt îndreptate spre Dumnezeu. Prin iubire, el este călăuzit atunci să slujească nevoilor cauzei lui Dumnezeu. Cea mai mare plăcere a sa este să împartă drept lucrurile care Îi aparțin lui Dumnezeu. Iubirea față de Dumnezeu și față de semenii săi predomină, iar tot ce are nu socotește ca fiind al său, ci își face cu credincioșie datoria de ispravnic al lui Dumnezeu. Atunci el poate respecta marile porunci ale Legii: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În acest fel, este posibil ca un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. „Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă sau feciori, sau holde pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică. Însă mulți dintre cei care sunt cei dintâi vor fi cei din urmă; și cei din urmă vor fi cei dintâi.” (Matei 19, 29.30.)
Aceasta este răsplata celor care sacrifică pentru Dumnezeu. Ei primesc însutit în această viață și vor moșteni viața veșnică. „Însă mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă, și cei din urmă vor fi cei dintâi.” Mi-au fost arătați cei care primesc adevărul, dar nu îl trăiesc. Ei sunt legați de bogățiile lor și nu vor să-și împartă averea pentru avansarea cauzei lui Dumnezeu. Ei nu au credință pentru a îndrăzni și a se încrede în Dumnezeu. Iubirea pentru lume înăbușă credința lor. Dumnezeu le cere o parte din averea lor, însă ei nu dau atenție acestui lucru. Ei motivează că au trudit greu ca să obțină ce au, că nu pot împrumuta Domnului, pentru că s-ar putea să ajungă să ducă lipsă. „O, voi, cei care aveți puțină credință.” Acel Dumnezeu care i-a purtat de grijă lui Ilie pe timp de foamete nu va uita de nici unul dintre copiii Săi care sunt gata să se sacrifice pentru El. Cel care le-a numărat firele de păr din cap le va purta de grijă, iar în zilele de foamete le va da hrană. În timp ce nelegiuiții vor pieri pretutindeni în jurul lor din lipsă de pâine, le vor fi asigurate pâinea și apa. Aceia care încă mai sunt legați de comoara lor pământească, și nu întrebuințează cum se cuvine ce le-a împrumutat Dumnezeu, vor pierde comoara din ceruri, vor pierde viața veșnică.
Dumnezeu, în providența Sa, a mișcat inimile unora dintre cei care au bogății și i-a convertit la adevăr, pentru ca aceștia să poată contribui, cu mijloacele pe care le au, la înaintarea lucrării Sale. Iar dacă cei care sunt bogați nu fac acest lucru, dacă nu îndeplinesc scopul lui Dumnezeu, El va trece pe lângă ei și va ridica pe alții care să le ia locul și care vor îndeplini planul Său, împărțind cu bucurie bogățiile lor pentru a veni în sprijinul cauzei lui Dumnezeu. În acest lucru, ei vor fi cei dintâi. Cei care sunt de partea Sa vor face acest lucru.
El ar fi putut trimite mijloace din ceruri pentru a aduce la îndeplinire lucrarea Sa; însă El nu a rânduit să fie așa. A rânduit ca oamenii să fie uneltele Sale, astfel ca, având în vedere marele sacrificiu care a fost făcut pentru mântuirea lor, să aibă și ei o parte în lucrarea mântuirii, făcând sacrificii unii pentru alții, și astfel să arate cât de mult prețuiesc jertfa care a fost făcută pentru ei.
Am fost îndreptată spre Iacov 5, 1-3: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-ați strâns comori în zilele din urmă!”
Am văzut că aceste lucruri se aplică în mod special acelora care pretind a crede adevărul prezent. Domnul îi cheamă pentru a folosi mijloacele de care dispun pentru înaintarea lucrării Sale. Le sunt prezentate ocazii, însă își închid ochii față de nevoile cauzei și se agață repede de comoara lor pământească. Dragostea lor pentru lume este mai mare decât dragostea lor pentru adevăr, pentru semenii lor sau pentru Dumnezeu. El face apel la ceea ce au ei, însă ei rețin în mod egoist, cu lăcomie, ceea ce au. Ei dau puțin aici, puțin dincolo pentru a-și liniști conștiința, însă ei nu și-au învins dragostea pentru această lume. Ei nu sacrifică pentru Dumnezeu. Domnul a ridicat pe alții care prețuiesc viața veșnică, simt și își dau seama întrucâtva de valoarea unui suflet și și-au oferit cu generozitate mijloacele pe care le dețin pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Lucrarea se va încheia curând; și nu peste mult timp, mijloacele acelora care și-au păstrat bogățiile, fermele lor mari, vitele etc. nu vor mai folosi la nimic. Am văzut că Domnul Se îndreaptă către aceștia cu furie, cu mânie, și le repetă aceste cuvinte: „Duceți-vă acum, voi, bogaților”. El v-a tot chemat, dar voi nu L-ați auzit. Iubirea pentru această lume a înăbușit glasul Lui. Acum nu mai are nevoie de voi și vă lasă să plecați, poruncindu-vă: „Plecați acum, voi, bogaților!”
Oh, am văzut că este un lucru îngrozitor să fii astfel părăsit de Domnul; un lucru teribil să te agăți de lucruri nemernice aici, când El a spus că cel care va vinde și va aduce daruri va face o comoară în ceruri. Mi-a fost arătat că, pe măsură ce lucrarea se apropie de încheiere și adevărul este prezentat cu putere mare, acești oameni bogați își vor aduce banii și-i vor pune la picioarele slujitorilor lui Dumnezeu, implorându-i să-i accepte. Răspunsul din partea slujitorilor lui Dumnezeu va fi: „Duceți-vă de-acum, voi, bogaților. Nu mai este nevoie de mijloacele voastre. Le-ați reținut atunci când puteați contribui cu ele la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Cei nevoiași au dus lipsă; ei nu au fost binecuvântați prin mijloacele voastre. Dumnezeu nu va mai accepta acum bogățiile voastre. Duceți-vă de acum voi, bogaților.”
Apoi, atenția mi-a fost îndreptată spre aceste cuvinte: „Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.” (Iacov 5, 4.) Am văzut că nu Dumnezeu este Cel care are de-a face de regulă cu bogățiile dobândite. Satana are adesea mai mult de-a face cu obținerea de bogății decât Dumnezeu. Multe dintre acestea sunt dobândite prin exploatarea salariaților. Bogatul, omul firesc, lacom, obține bogățiile prin asuprirea lucrătorilor săi, trăgând foloase de pe urma lor ori de câte ori poate, adăugând astfel la o comoară care îi va mânca, precum focul carnea.
Sunt unii care nu au apucat pe calea strictă a cinstei și onoarei. Aceștia trebuie să se îndrepte pe un alt drum și trebuie să acționeze repede pentru a răscumpăra vremea. Mulți păzitori ai Sabatului sunt deficitari în acest punct. Se trag foloase chiar de la frații lor săraci, iar cei care au din belșug pretind mai mult decât valorează bunurile în realitate, mai mult decât ar plăti ei pentru aceleași lucruri, în timp ce acești frați sunt în necazuri, întristați că nu au ce le trebuie. Dumnezeu cunoaște toate aceste lucruri. Fiecare act egoist, orice abuz, lăcomie, va atrage după sine răsplata.
Am văzut că este crud și nedrept să nu iei în seamă starea unui frate. Dacă acesta este necăjit sau sărac, și cu toate acestea face tot ce-i stă în putere, ar trebui să se dovedească îngăduință față de el și să nu i se pretindă în întregime valoarea lucrurilor cumpărate de la cei bogați; aceștia ar trebui să aibă inimi pline de milă față de el. Dumnezeu va aproba astfel de fapte de bunătate, iar făcătorul nu-și va pierde răsplata. Însă în dreptul multor păzitori ai Sabatului stau scrise fapte de lăcomie, de lipsă de împreună simțire.
Am fost îndreptată înapoi spre timpul când erau doar câțiva care au ascultat și îmbrățișat adevărul. Ei nu au avut mult în ceea ce privește lucrurile acestei lumi. Nevoile lucrării erau simțite doar de câțiva. Atunci a fost necesar ca unii să-și vândă casele și pământurile, să-și procure ceva mai ieftin care să le slujească drept casă, în timp ce banii lor erau puși cu dărnicie și generozitate la dispoziția Domnului, pentru publicarea adevărului sau pentru a ajuta astfel la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Când priveam la aceștia care au făcut sacrificii, am văzut că ei au îndurat multe lipsuri pentru a putea fi de folos lucrării. Am văzut un înger stând alături de ei, arătând în sus și spunându-le: „Voi aveți pungi în ceruri! Pungi care nu se învechesc! Răbdați până la sfârșit și răsplata voastră va fi mare!”
Dumnezeu a mișcat multe inimi. Adevărul, pentru care câțiva au sacrificat atât de mult, pentru ca acesta să poată fi prezentat altora, a triumfat și mulți l-au putut cunoaște. Dumnezeu, în providența Lui, i-a mișcat pe cei care au mijloace și i-a adus la adevăr, astfel ca, pe măsură ce lucrarea Sa crește, nevoile cauzei să poată fi împlinite. Multe mijloace au fost aduse în rândurile păzitorilor Sabatului și am văzut că în prezent Dumnezeu nu cere casele de care poporul Său are nevoie pentru a locui în ele, cu excepția cazului când casele scumpe sunt schimbate cu altele mai ieftine. Însă, dacă aceia care au din belșug nu aud glasul Său, nu se despart de lume și nu pun la dispoziție o parte din proprietatea și pământurile lor și nu sacrifică pentru Dumnezeu, El va trece pe lângă ei și îi va chema pe aceia care vor să facă ceva pentru Isus, chiar să-și vândă casele pentru a susține nevoile lucrării. Dumnezeu dorește daruri de bunăvoie. Aceia care dau trebuie să socotească aceasta un privilegiu deosebit.
Unii dau din belșugul lor și totuși nu simt nici o lipsă. Ei nu sacrifică nimic pentru cauza lui Hristos. Ei au încă tot ce le dorește inima. Ei dau cu generozitate și cu inimă largă. Dumnezeu ia aminte la acest lucru și fapta și motivația ei Îi sunt cunoscute și sunt consemnate de El cu precizie. Ei nu-și vor pierde răsplata. Voi, care nu puteți da atât de mult, nu trebuie să vă scuzați pentru că nu faceți la fel de mult ca alții. Faceți ce puteți voi. Renunțați la unele articole de care vă puteți dispensa și sacrificați pentru cauza lui Dumnezeu. Ca și văduva, dăruiți cei doi bănuți. De fapt, veți da mai mult decât toți care dau din prisosul lor; și veți simți plăcerea tăgăduirii de sine, veți simți ce bine este să dai celor în nevoie, să sacrifici pentru adevăr și să-ți faci o comoară în ceruri.
Mi-a fost arătat că tineretul, în special tinerii care susțin că sunt de partea adevărului, au totuși de învățat lecția tăgăduirii de sine. Dacă ar prețui mai mult adevărul, ei ar sacrifica mai mult pentru el, și aceasta le-ar schimba inimile, le-ar curăți viețile și ei l-ar prețui mai mult.
Tinerii nu se implică în purtarea poverii cauzei lui Dumnezeu și nici nu simt nici o responsabilitate cu privire la aceasta. Oare pentru că Dumnezeu i-a scuzat? Oh, nu, ei se scuză! Ei stau liniștiți, în timp ce alții sunt împovărați. Nu-și dau seama că ei nu-și aparțin lor înșiși. Puterea și timpul lor nu le aparțin. Ei sunt cumpărați cu un preț. S-a făcut un sacrificiu mare pentru ei și, dacă nu posedă un spirit de tăgăduire de sine și sacrificiu, nu vor avea niciodată moștenirea nemuririi.