Mărturii pentru comunitate, vol. 1

Capitolul 37

Despre jurământ

[AUDIO]

Am văzut că unii din poporul lui Dumnezeu au greșit în ce privește jurământul și Satana a profitat de pe urma acestui lucru, exploatându-i și luând de la ei banii care aparțin Domnului. Am văzut că aceste cuvinte ale Domnului: „Să nu jurați nicidecum.” (Matei 5, 34) nu se referă la jurământul juridic. „Felul vostru de vorbire să fie: da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” (Matei 5, 37.) Acest text se referă la discuțiile lor obișnuite. Unii exagerează în limbajul lor. Unii jură pe viața lor. Unii iau cerul și pământul ca martori că lucrurile sunt așa cum afirmă ei. Unii cred că Dumnezeu le va nimici viața, dacă ceea ce spun nu este adevărat. Cu privire la acest fel de jurământ comun în viața de toate zilele îi avertiza Domnul Isus pe ucenicii Săi.

Noi avem drept conducători oameni și legi care să conducă poporul. Dacă nu ar fi existat aceste legi, starea lumii ar fi fost mult mai rea decât este acum. Unele dintre aceste legi sunt bune, altele sunt rele. Cele rele au tot crescut ca număr și vom ajunge în situații grele. Dar Dumnezeu Își va susține poporul pentru a fi hotărât și a trăi conform principiilor din Cuvântul Său. Când legile oamenilor ajung în conflict cu Legea lui Dumnezeu, noi trebuie să ascultăm de Legea lui Dumnezeu, oricare ar fi consecințele. Noi nu trebuie să ascultăm de legea țării noastre atunci când ne cere să predăm sclavul în mâinile stăpânului său și trebuie să ne asumăm consecințele violării acestei legi. Sclavul nu este proprietatea nici unui om. Dumnezeu este stăpânul lui de drept, iar omul nu are dreptul să preia lucrarea care Îi aparține lui Dumnezeu și să pretindă că acest sclav este al lui.

Am văzut că Domnul are încă de-a face cu legile țării. Atâta timp cât Domnul Isus este în Sanctuar, Duhul lui Dumnezeu, care ține lucrarea în frâu, este simțit de conducători și de popor. Însă Satana controlează într-o mare măsură masele de oameni; și dacă nu ar exista legile țării, noi am trece prin multe suferințe. Mi-a fost arătat că, atunci când este realmente necesar și li se cere să dea mărturie în mod legal, nu constituie o încălcare a Cuvântului lui Dumnezeu faptul că cei care sunt copii ai Săi Îl iau pe Dumnezeu ca martor că ceea ce spun este adevărul și numai adevărul.

Omul este atât de corupt, încât legile sunt făcute pentru a arunca răspunderea asupra capului său. Unii oameni nu se tem să-și mintă semenii; însă ei au fost învățați și Duhul lui Dumnezeu a impresionat cugetele lor că este un lucru înfricoșător să-L minți pe Dumnezeu. Anania și Safira sunt dați ca exemplu. Problema trece de la om la Dumnezeu, așa că, dacă cineva aduce o mărturie mincinoasă, nu face acest lucru față de om, ci față de Dumnezeul Cel mare, care citește inima și cunoaște exact adevărul cu privire la orice caz. Legile noastre consideră că jurământul fals este o mare nelegiuire. Dumnezeu a pronunțat adesea judecata asupra celui ce jură strâmb și, chiar în momentul în care jurământul era pe buzele sale, îngerul nimicitor l-a pus la pământ. Aceasta pentru a produce teroare în rândul făcătorilor de rele.

Am văzut că, dacă este cineva pe pământ care poate aduce mărturie în mod continuu sub jurământ, atunci acesta este creștinul. El trăiește în lumina feței lui Dumnezeu. El devine puternic în puterea Lui. Iar când legea trebuie să hotărască în chestiuni importante, nimeni nu poate apela la Dumnezeu atât de legitim cum poate un creștin să o facă. Îngerul m-a îndemnat să observ că Dumnezeu jură pe Sine Însuși (Vezi Geneza 22, 16; Evrei 6, 13.17.) El a jurat către Avraam (Geneza 26, 3), către Isaac (Psalm 105, 9; Ieremia 11, 5) și către David (Psalm 132, 11; Faptele Apostolilor 2, 30.) Dumnezeu le-a cerut copiilor lui Israel un jurământ făcut între om și om. (Exod 22, 10.11.) Domnul Isus S-a supus jurământului în ceasul încercării Sale. Marele preot I-a spus: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 26, 63.) Isus i-a spus: „Da, sunt.” (Matei 26, 64.) Dacă, în învățăturile adresate ucenicilor, Domnul Isus S-ar fi referit la jurământul juridic, legal, atunci El l-ar fi mustrat pe marele preot și ar fi pus în aplicare acolo învățăturile Sale, spre binele urmașilor Săi prezenți. Satana a fost satisfăcut de faptul că unii văd jurământul într-o lumină greșită; căci acesta i-a oferit ocazia să-i stăpânească și să ia de la ei banii care Îi aparțin Domnului. Ispravnicii lui Dumnezeu trebuie să fie mai înțelepți, să-și facă planuri și să se pregătească să facă față vicleniilor lui Satana; căci el face eforturi mai mari ca oricând.

Am văzut că unii au prejudecăți împotriva conducătorilor noștri sau a legilor, însă, dacă nu ar fi existat legea, această lume s-ar fi aflat într-o stare îngrozitoare. Dumnezeu îi ține în frâu pe conducătorii noștri; căci inimile tuturor sunt în mâinile Sale. Sunt fixate limite peste care ei nu pot trece. Mulți conducători sunt stăpâniți de Satana; însă am văzut că Dumnezeu are agenții Săi chiar printre conducători. Și unii dintre aceștia vor fi cândva convertiți la adevăr. Ei îndeplinesc acum partea pe care Dumnezeu dorește ca ei să o îndeplinească. Când Satana lucrează prin agenții săi, se fac propuneri care, dacă ar fi aduse la îndeplinire, ar împiedica lucrarea lui Dumnezeu și ar produce mult rău. Îngerii buni intervin pe lângă acești agenți ai lui Dumnezeu, care se opun acestor propuneri prin argumente puternice, cărora agenții lui Satana nu li se pot împotrivi. Doar câțiva dintre agenții lui Dumnezeu vor avea putere să doboare un mare număr dintre cei răi. Astfel lucrarea merge înainte, iar până când întreita solie își face lucrarea, la marea strigare a celui de-al treilea înger, acești agenți vor avea ocazia să primească adevărul, și unii dintre ei vor fi convertiți și vor trece prin suferințe în timpul strâmtorării împreună cu cei sfinți. Când Domnul Isus părăsește locul prea sfânt, Duhul Sfânt, care ținuse totul în frâu, este retras de la conducători și de la popor. Ei sunt lăsați sub stăpânirea îngerilor răi. Atunci vor fi date legi la sfatul și îndrumarea lui Satana și, dacă timpul acesta nu ar fi foarte scurt, nimeni nu ar fi cruțat.