Mi-a fost arătat că, în general, părinții nu au folosit o cale prea bună cu copiii lor. Ei nu i-au ținut în frâu așa cum ar fi trebuit, ci le-au îngăduit mândria și să urmeze propriile lor înclinații. În vechime, se acorda atenție autorității părintești; copiii erau supuși părinților lor, se temeau de ei și le arătau respect; însă, în aceste vremuri din urmă, ordinea s-a inversat. Unii părinți sunt supuși copiilor lor. Ei se tem să treacă peste voința copiilor și, din acest motiv, cedează în fața lor. Însă, atâta timp cât copiii sunt sub acoperământul părinților, depinzând de ei, trebuie să li se supună. Părinții trebuie să acționeze în mod hotărât, cerându-le să urmeze vederile lor în ceea ce este bine.
Eli și-ar fi putut ține în frâu fiii nelegiuiți, însă s-a temut să nu-i supere. El le-a îngăduit să continue în răzvrătirea lor, până ce aceștia au ajuns un blestem pentru Israel. Părinților li se cere să-și țină în frâu copiii. Mântuirea copiilor depinde în mare măsură de calea urmată de părinți. În dragostea lor greșită față de copii, mulți părinți sunt prea îngăduitori cu copiii lor, făcându-le rău în acest fel; le alimentează mândria, pun asupra lor ornamente și podoabe care îi fac să devină încrezuți și îi conduc astfel să gândească că haina este cea care îl face pe om. Însă, când încep să-i cunoască, cei care se asociază cu ei se conving în curând că înfățișarea exterioară nu este suficientă pentru a ascunde urâțenia unei inimi lipsite de harul creștin, dar plină de iubire de sine, aroganță și patimi nestăpânite. Cei cărora le place să fie blânzi, umili, care iubesc virtutea, ar trebui să evite astfel de asocieri, chiar dacă sunt copii ai păzitorilor Sabatului. Tovărășia lor este otrăvitoare; influența lor conduce la moarte. Părinții nu își dau seama de influența distrugătoare a seminței pe care o seamănă. Aceasta va răsări și va aduce acele roade care îi vor determina pe copii să disprețuiască autoritatea părintească.
Chiar și când sunt maturi, copiilor li se cere să-și respecte părinții și să caute să le fie bine. Ar trebui să asculte de sfatul părinților credincioși și să nu aibă impresia că, dacă au mai adăugat câțiva ani la viața lor, nu mai au nici o datorie față de ei. Există o poruncă însoțită de o făgăduință pentru cei care își cinstesc părinții. În aceste vremuri din urmă, copiii sunt renumiți pentru neascultarea și lipsa lor de respect, pe care Dumnezeu a remarcat-o în mod special, și acest lucru este un semn că sfârșitul este aproape. Acest lucru ne arată că Satana are control deplin asupra minților copiilor și tinerilor. Mulți nu-i mai respectă pe cei care sunt mai în vârstă. Se consideră un lucru prea demodat de a respecta pe cei în vârstă; datează de mult, tocmai din vremea lui Avraam. Dumnezeu a spus: „Căci eu îl cunosc, și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el.”
În vechime, copiilor nu le era îngăduit să se căsătorească fără consimțământul părinților. Părinții alegeau pentru copiii lor. Se considera o nelegiuire ca tinerii să se căsătorească așa cum socoteau ei. Problema căsătoriei se discuta mai întâi cu părinții și aceștia erau cei care hotărau dacă relația cu persoana respectivă era vrednică de luat în seamă și dacă cei doi ar putea întreține o familie. Ei considerau că este extrem de important ca, închinătorii adevăratului Dumnezeu să nu intre în relații de căsătorie cu popoare idolatre, pentru ca familiile lor să nu fie îndepărtate de Dumnezeu. Chiar și după ce se căsătoreau, copiii aveau cele mai solemne obligații față de părinții lor și li se cerea să-i respecte și să țină seama de dorințele lor, ca să nu intre în conflict cu cerințele lui Dumnezeu.
Am fost din nou îndreptată spre starea tinerilor din aceste timpuri din urmă. Copiii nu sunt ținuți în frâu. Părinților, trebuie să începeți primele lecții de disciplină încă de când copiii voștri sunt niște prunci, în brațele voastre. Învățați-i să-și supună voința vouă. Acest lucru se poate realiza fiind nepărtinitori și cu hotărâre. Părinții trebuie să fie stăpâni pe ei înșiși și, cu blândețe, dar totuși hotărât, să supună voința copilului până când aceasta nu se va mai împotrivi, acceptând dorințele acestora.
Părinții nu încep la timp. Prima manifestare a temperamentului nu este supusă, iar copiii cresc încăpățânați, încăpățânare care crește o dată cu vârsta și puterea lor. Unii copii, pe măsură ce cresc, consideră că este normal să-și facă de cap și că părinții lor trebuie să se supună dorințelor lor. Ei așteaptă ca părinții să îi asculte. Nu suportă restricțiile; iar când sunt suficient de mari pentru a fi de ajutor părinților lor, ei nu poartă poverile pe care ar trebui să le poarte. Ei n-au avut răspunderi și cresc fiind nefolositori, atât în cămin, cât și în afara acestuia. Ei nu au putere de rezistență. Părinții au dus povara și le-au îngăduit să crească leneși, fără să-și fi format deprinderi în ce privește ordinea, hărnicia sau economia. N-au fost învățați tăgăduirea de sine și au fost răzgâiați și alintați, le-au fost satisfăcute toate poftele și au crescut având sănătatea slăbită. Obiceiurile și comportamentul lor nu sunt plăcute. Și, pe când copiii sunt doar niște copii, când este nevoie să fie disciplinați, li se permite să-și formeze grupuri și să se amestece printre cei de vârsta lor; în acest mod, fiecare exercită o influență ce îl corupe pe cel de lângă el.
Blestemul lui Dumnezeu va cădea cu siguranță asupra părinților necredincioși. Ei nu doar că plantează spini în care se vor înțepa aici, dar, când va veni judecata, va trebui să stea față în față cu necredincioșia lor. Mulți copii se vor scula la judecată și își vor condamna părinții pentru că nu i-au ținut în frâu și îi vor învinovăți de ruina lor. Falsa iubire și iubirea oarbă îi determină pe părinți să treacă cu vederea greșelile copiilor lor și să nu le corecteze și, în consecință, copiii lor sunt pierduți, iar sângele lor se va cere din mâna părinților necredincioși.
Copiii care au crescut în acest fel, fără disciplină, trebuie să învețe totul atunci când vor să fie urmași ai lui Hristos. Experiența lor religioasă este afectată de felul cum au crescut în copilărie. Adeseori apare aceeași ambiție, aceeași nerăbdare când este vorba de mustrare, aceeași iubire de sine și lipsa dorinței de a căuta sfatul altora sau de a fi influențați de judecata altora; aceeași indolență, evitare a poverilor, aceeași lipsă de asumare a responsabilității. Toate aceste lucruri se văd în relația lor cu biserica. Este posibil ca unii să fie biruitori; însă cât de grea este bătălia! Cât de dură lupta! Cât de greu de trecut printr-o disciplină severă, care este necesară în vederea formării unui caracter creștin! Cu toate acestea, dacă ei reușesc și ies biruitori în cele din urmă, li se va îngădui să vadă, înainte de a fi ridicați la cer, cât de aproape s-au aflat de prăpastia pierzării veșnice, din cauza lipsei unei educații corespunzătoare în copilărie și datorită faptului că nu au învățat în copilărie să fie supuși.