Mi-a fost arătat că Duhul lui Dumnezeu a avut din ce în ce mai puțină influență asupra lui F., că el nu a mai avut putere de la Dumnezeu ca să biruiască. O perioadă de timp, pentru el erau importante doar persoana lui și propriile lui interese. Mândria inimii, o voință tare, nesupusă, și lipsa dorinței de a-și mărturisi greșelile și a renunța la ele l-au adus în starea înspăimântătoare în care se află. Mult timp lucrarea a suferit datorită modului său de a trăi nechibzuit.
El a fost sever, pretențios, lucru care a încurajat un spirit de căutare de greșeli în biserică. El a fost sever în ceea ce nu trebuia să fie și a încercat să-și impună punctul de vedere asupra acelora față de care a îndrăznit să-și exercite autoritatea. Felul în care el se ruga și îndemnurile lui i-au condus pe unii frați să creadă că este un creștin devotat, situație care i-a lăsat descoperiți în fața influențelor rele ale căilor lui. A fost încrezut, speculativ, iar ciudățeniile lui au avut o influență rea asupra minților multora. Unii au fost atât de slabi, încât i-au imitat exemplul. Am văzut că el a făcut mai mult rău decât bine cauzei.
Dacă ar fi primit sfatul dat de Dumnezeu și s-ar fi îndreptat, el ar fi obținut biruință asupra acestor obiceiuri și trăsături atât de înrădăcinate. Însă, am văzut că el a lăsat ca aceste obiceiuri să-l stăpânească, până ce dușmanul cel puternic l-a prins de tot. Felul lui de a fi nu a fost îndreptat. Necinstea a pus stăpânire pe el, iar el a luat din vistierie bani pe care nu avea dreptul să-i ia și i-a întrebuințat în folosul lui. El considera că judecata lui cu privire la folosirea banilor e mai bună decât a fraților lui. Când i-au fost dați bani, iar dătătorul a specificat persoanele la care trebuia să ajungă aceștia, el a acționat din impuls, luându-și libertatea de a-i folosi așa cum îi convenea lui, în loc să respecte dorințele dătătorului, și a folosit cât a vrut din aceștia pentru el însuși. Dumnezeu este întristat prin aceste lucruri. Necinstea a pus stăpânire pe el. El se socotea ispravnicul lui Dumnezeu și considera că putea folosi banii așa cum îi convenea lui, chiar dacă aceștia aparțineau altcuiva. Fiecare om trebuie să fie propriul său ispravnic.
El a respins sfatul și îndemnul fraților săi, a mers înainte în puterea sa, a urmat propria sa voință și a respins orice mijloace prin care putea să fie corectat. Când a fost mustrat, nu i-a plăcut nici maniera în care s-a făcut aceasta, nici persoana, și astfel calea pentru îndreptare a fost închisă de tot. Domnul nu a acceptat activitatea lui o bună perioadă de timp. El a lucrat mult mai mult pentru propriile lui interese decât pentru interesul cauzei Lui.
Când se duce pentru prima dată într-un loc, rugăciunile și predicile lui au efect și frații cred că el este un creștin perfect. Este favorizat pentru că este considerat pastor. Însă, de îndată ce oamenii încep să-l cunoască, cât sunt de dezamăgiți să-i descopere egoismul, nemulțumirea, asprimea și ciudățeniile lui! Aproape în fiecare zi ceva nou iese la iveală. Mintea lui este încontinuu preocupată să aranjeze ceva în propriul lui folos. El plasează acest lucru în dreptul cuiva, dar să fie în avantajul său, și apoi pornește iarăși. Aranjamentele și planurile lui au avut o influență distrugătoare, nimicitoare, asupra cauzei lui Dumnezeu. Calea lui este astfel calculată, încât să sfâșie în bucăți, producând răni aproape pretutindeni. Ce exemplu pentru turmă! A fost foarte egoist în felul de a trata cu oamenii și a tras întotdeauna foloase de pe urma lor. Neplăcerea lui Dumnezeu este asupra lui. Pomul bun se cunoaște după roadele lui.