La 4 ianuarie 1862, mi-au fost arătate anumite lucruri cu privire la națiunea noastră. Atenția mi-a fost îndreptată spre rebeliunea din sud. Sudul s-a pregătit pentru o confruntare înverșunată, în timp ce Nordul era nepăsător față de starea sa. Înainte ca să înceapă administrația Lincoln, Sudul avea un mare avantaj. Administrația precedentă a plănuit și a făcut astfel ca Sudul să jefuiască Nordul de instrumentele lor de război. Procedând astfel, se aveau în vedere două obiective: 1) Ei preconizau în mod hotărât o revoltă și știau că trebuie să se pregătească pentru aceasta. 2) Când aveau să se răscoale, Nordul va fi complet nepregătit. Astfel, ei aveau să câștige timp și, prin caracterul lor violent și brutal, gândeau că astfel pot intimida Nordul pentru ca aceștia să fie obligați să cedeze și să-i lase să aibă totul conform planurilor lor.
Nordul nu a înțeles ura înverșunată asupra lor și au fost nepregătiți pentru comploturile lor dibace. Nordul se lăuda cu puterea sa și ridiculiza ideea că Sudul va părăsi Uniunea. Ei socoteau aceasta ca și când ar fi fost vorba despre un copil încăpățânat, cu voință puternică, încăpățânată, și gândeau că Sudul își va reveni curând și se vor supune din nou, cerându-și scuze. Nordul nu știa ce înseamnă puterea blestematului sistem al sclaviei. Acesta și doar acesta a fost cel care a generat războiul. Sudul devenea din ce în ce mai sever. Ei considerau că este absolut normal să se angajeze în traficul uman, să se ocupe de sclavi și de sufletele oamenilor. Ei sunt iritați și ajung complet disperați dacă nu pot pretinde tot teritoriul pe care îl doresc. Vor dărâma hotarele și vor aduce sclavii în orice loc doresc și vor blestema pământul cu munca de sclavi. Limbajul Sudului a fost autoritar, iar Nordul ar fi trebuit să ia măsuri corespunzătoare pentru a-l aduce la tăcere.
Revolta a fost mânuită atât de atent, atât de încet, încât unii, care la început au pornit cu oroare la gândul răscoalei, au fost influențați de rebeli să socotească aceasta ca fiind dreaptă și cuvenită, astfel au fost mii care s-au unit cu Confederația de sud dintre cei care, în perioada de început a revoltei, nu au luat împreună cu guvernul nostru măsuri prompte și serioase, așa cum la început nu au fost pregătiți pentru război. De atunci, Nordul a început să se pregătească pentru război, însă revolta creștea continuu și acum nu sunt perspective mai bune ca în urmă cu câteva luni, astfel încât aceasta să fie potolită. Mii de oameni și-au pierdut viața și mulți s-au întors acasă mutilați și invalizi pe viață, cu sănătatea nenorocită, cu perspectivele legate de treburile vremelnice măturate; și totuși, cât de puțin s-a câștigat! Mii au fost îndemnați să se înscrie în război, crezând că rostul acestuia este de a desființa sclavia; însă acum, când s-au hotărât, află că au fost înșelați, că obiectivul acestui război nu este abolirea sclaviei, ci păstrarea ei.
Aceia care s-au aventurat să-și părăsească familiile și să-și sacrifice viața pentru desființarea sclaviei sunt nemulțumiți. Ei nu văd rezultate bune de pe urma războiului, decât păstrarea Uniunii, și pentru aceasta mii de vieți au fost sacrificate și atâtea case au rămas pustii. Atât de mulți s-au pierdut și au murit în spitale; alții au fost luați prizonieri de rebeli, o soartă mai înfricoșătoare decât moartea. Având în vedere toate aceste lucruri, ei se întreabă: Dacă reușim să înăbușim această răscoală, ce s-a câștigat? Descurajați, ei pot răspunde: Nimic. Cauza care a determinat răscoala nu a fost îndepărtată. Sistemul sclaviei, care a ruinat națiunea, este lăsat să existe mai departe și să stârnească o altă răscoală. Sentimentele a mii dintre soldații noștri sunt amare. Ei suferă de cele mai mari lipsuri; ei le-ar îndura bucuros, însă află că sunt înșelați, sunt descurajați. Conducătorii noștri sunt puși în încurcătură; inimile lor sunt înfricoșate. Ei se tem să proclame libertatea sclavilor rebelilor, căci în felul acesta îi vor irita pe cei din Sud care nu s-au atașat rebeliunii și sunt puternici stăpâni de sclavi. Și iarăși, ei s-au temut de influența acelor bărbați care erau împotriva sclaviei și care aveau conducerea, ocupând poziții de răspundere. Ei s-au temut de efectele unui ton hotărât, accentuat, căci acesta ar ațâța dorința puternică a mii de oameni de a îndepărta cauza acestei teribile răscoale, lăsându-i pe cei oprimați să fie liberi și să zdrobească orice fel de jug.
Mulți dintre cei care sunt în poziții de răspundere nu au conștiință sau noblețe sufletească; ei își pot exercita puterea, chiar spre distrugerea celor de sub comanda lor, și se închid ochii la acest lucru. Acești conducători ar putea abuza de puterea dată lor și ar putea face ca cei ce sunt în subordinea lor să ocupe poziții periculoase, în care ar fi expuși la lupte teribile cu rebelii, fără cea mai slabă speranță de a-i învinge. În acest fel, ei ar putea dispune de oameni curajoși, întreprinzători, așa cum David a dispus de Urie. (Vezi 2 Samuel 11, 14.15.)
În acest fel au fost sacrificați oameni valoroși pentru a se scăpa de puternica lor influență antisclavagistă. Unii dintre acei oameni de care Nordul avea cel mai mult nevoie în aceste vremuri critice nu mai există. Ei au fost sacrificați în mod absurd. Perspectivele din fața națiunii noastre sunt descurajatoare, deoarece cei care sunt în poziții de răspundere au inimi rebele. Ei comandă ofițeri care simpatizează cu rebelii. În timp ce au dorința de a păstra uniunea, ei îi disprețuiesc pe cei care sunt împotriva sclaviei. Unele armate sunt de asemenea alcătuite în mare măsură din acest material; ele sunt atât de mult una împotriva alteia, încât nu poate exista o unitate reală între mai multe regimente.
Așa cum mi-a fost arătat acest război, mi se părea ca fiind unic în felul său și cel mai nesigur din câte s-au întâmplat vreodată. O mare parte din voluntarii înscriși credeau că rezultatul războiului avea să fie abolirea sclaviei. Alții din cei înscriși aveau intenția să mențină sclavia așa cum era, însă să înăbușe revolta și să păstreze Uniunea. Și apoi, ca să facă această chestiune și mai încurcată și nesigură, unii dintre ofițerii comandanți erau cu totul pentru menținerea sclaviei, simpatizând cu Sudul, și care totuși se opuneau ideii unei conduceri separate. Se părea că e imposibil să conducă războiul cu succes, deoarece mulți din rândurile noastre acționează continuu în favoarea Sudului, iar armatele noastre au fost respinse și măcelărite fără milă datorită conducerii acestor oameni care erau de partea menținerii sclaviei. Câțiva dintre bărbații noștri conducători, membri în Congres, lucrează în continuare în favoarea Sudului. În această stare de lucruri s-au făcut apeluri pentru un post național, pentru rugăciune pentru ca Dumnezeu să aducă acest război la un sfârșit grabnic și favorabil. Am fost îndreptată spre Isaia 58, 5-7: „Oare acesta este postul plăcut mie? Să-și chinuiască omul sufletul o zi? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu-i în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău.”
Am văzut că aceste posturi la scară națională erau o insultă pentru Iehova. El nu acceptă asemenea posturi. Îngerul raportor scrie cu privire la ei: „Iată, postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați ca să vă bateți răutăcios cu pumnul.” Mi-a fost arătat cum i-au tratat conducătorii noștri pe bieții sclavi care veniseră la ei pentru protecție. Îngerii au înregistrat totul. În loc să le ia jugul și să-i lase liberi pe cei oprimați, acești oameni le-au făcut jugul mai greu decât atunci când erau în slujba stăpânilor lor tirani. Iubirea de libertate îi determină pe bieții sclavi să-și părăsească stăpânii, riscându-și viața pentru a câștiga libertatea. Ei nu s-ar aventura să-și părăsească stăpânii și să se expună la dificultățile și ororile care ar avea loc în cazul că ar fi prinși, dacă nu ar avea o așa puternică dorință de libertate. Sclavii scăpați au îndurat greutăți de nedescris și primejdii pentru a-și dobândi libertatea și, cu dragostea de libertate arzând în piepturile lor ca fiind ultima lor speranță, ei apelează la guvernul nostru pentru protecție; însă încrederea le este sfidată, disprețuită la maximum. Mulți dintre ei au fost tratați în mod crunt pentru că au comis o crimă atât de mare, ca aceea de a îndrăzni să se zbată pentru a-și obține libertatea. Oamenii mari, care pretind că au inimă de om, i-au lăsat pe sclavi aproape goi, înfometați, i-au maltratat și i-au trimis înapoi la cruzii lor stăpâni și în robia fără nădejde, spre a suferi o cruzime inumană pentru că au îndrăznit să caute libertatea. Unii din această clasă nenorocită sunt aruncați în temnițe mizerabile și nu le pasă dacă trăiesc sau mor. Ei i-au lipsit de libertate și aerul curat de care cerul nu i-a lipsit niciodată, apoi i-au lăsat să sufere din lipsă de hrană și îmbrăcăminte. În vederea tuturor acestor lucruri, se proclamă post național! O, ce insultă la adresa lui Iehova! Domnul spune prin gura lui Isaia: „În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său.” (Isaia 58, 2) Sclavilor scăpați li se spusese de către stăpânii lor că oamenii din Nord vor să pună stăpânire pe ei, pentru a-i putea folosi cu toată cruzimea; că aboliționiștii îi vor trata mai rău decât au fost tratați când au fost sclavi. Le-au fost spuse tot felul de povestiri oribile pentru a-i determina să deteste Nordul și, cu toate acestea, ei au sperat că Nordul simte cu ei în necazurile lor și că va face eforturi pentru a-i ajuta. Aceasta a fost singura stea care a strălucit în timpul robiei lor deznădăjduite și înnegurate. Felul în care au fost tratați bieții sclavi i-a condus să creadă că stăpânii lor le spuseseră adevărul cu privire la aceste lucruri. Și cu toate acestea, se proclamă post național! Domnul spune: „Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug.” (Isaia 58, 6.) Atunci când națiunea noastră va ține postul pe care l-a rânduit Dumnezeu, atunci El va asculta rugăciunile cu privire la război; însă acum El nu le poate asculta. El își întoarce fața de la ei, căci Îl dezgustă. Lucrurile sunt astfel aranjate, încât cei care vor să dezlege poverile grele și să rupă orice fel de jug sunt criticați sau îndepărtați din poziții de răspundere sau cu privire la viețile lor se fac anumite planuri de către cei care „postesc pentru a se ciorovăi și a se certa, pentru a se bate răutăcios cu pumnul.”
Mi-a fost arătat că, dacă obiectivul acestui război ar fi fost exterminarea sclaviei, atunci Anglia, dacă ar fi vrut, ar fi ajutat Nordul. Însă Anglia înțelege pe deplin ceea ce simte Guvernul și că războiul acesta se duce nu pentru a îndepărta sclavia, ci numai pentru a păstra Uniunea; și nu este în interesul său ca aceasta să fie păstrată. Guvernul nostru a fost foarte mândru și independent. Poporul acestei națiuni s-a înălțat până la cer și a privit de sus asupra guvernelor monarhice și a triumfat, umflându-se de mândria libertății lui, în timp ce instituția sclaviei, care a fost de o mie de ori mai rea decât tirania exercitată de guvernele monarhice, a fost îngăduită să existe mai departe. În această țară a luminii este nutrit un sistem care le permite unora din familia umană să-i înrobească pe alții, aducând milioane de ființe omenești la nivelul unei creaturi brute. Aceasta nu are egal nici în țările păgâne.
Îngerul a spus: „Ascultați, cerurilor, strigătul celor apăsați și răsplătiți pe opresori de două ori cât faptele lor.” Totuși, această națiune va fi umilită până în țărână. Anglia studiază dacă e mai bine să profite de pe urma stării slabe a națiunii noastre sau să se aventureze să pornească război împotriva ei. Ea pune în cumpănă chestiunea și încearcă să sondeze poziția altor națiuni. Se teme că, dacă ar începe război peste hotare, ar slăbi în interior și alte popoare ar profita de pe urma slăbiciunii ei. Alte națiuni fac pregătiri tăcute, dar totuși active, de război și speră că, dacă Anglia va face război cu națiunea noastră, atunci ele ar trage foloase de pe urma acestei situații, răzbunându-se pe ea pentru că a profitat de ele în trecut și pentru toată nedreptatea ce li s-a făcut. O parte dintre supușii reginei așteaptă o împrejurare favorabilă pentru a frânge jugul lor; însă, dacă socotește că se merită acest lucru, Anglia nu va ezita nici un moment să folosească toate ocaziile de a-și exercita puterea și de a umili națiunea noastră. Când Anglia va declara război, toate națiunile vor avea un interes în această privință și va fi război general, o confuzie generală. Anglia este conștientă de diversitatea de sentimente ce-i animă pe cei care caută să înăbușe răzvrătirea. Ea cunoaște foarte bine situația dificilă în care se află guvernul; ea a privit cu uimire desfășurarea acestui război, mișcările încete, neeficiente, inactivitatea armatelor noastre, cheltuielile ce duc națiunea noastră spre ruină. Slăbiciunea guvernului nostru este cunoscută de către celelalte națiuni și ele trag concluzia că acest lucru se întâmplă pentru că nu este un guvern monarhic, în timp ce ele își admiră propriul lor mod de guvernare și privesc de sus, unele chiar cu un simțământ de milă, iar altele cu dispreț, asupra națiunii noastre, pe care o socotiseră cea mai puternică de pe glob. Dacă ar fi rămas unită, națiunea noastră ar fi avut putere, însă, divizată fiind, va trebui să cadă.