Pe data de 3 august 1861, mi s-a arătat că unii se temeau că bisericile noastre vor deveni Babilon dacă se vor organiza; dar că cele din centrul statului New York fuseseră cu adevărat Babilon, încurcătură. Și că acum, în afară de cazul când bisericile sunt astfel organizate, încât să-și așeze și să-și aplice ordinea, ele nu au nimic de nădăjduit pentru viitor; ele trebuie să se împrăștie în mai multe locuri. Învățăturile de mai sus au cultivat elemente de dezbinare. S-a nutrit un spirit de urmărire și acuzare, în loc de zidire constructivă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu ar lua poziție, uniți fiind, și și-ar menține hotărârea luată, s-ar exercita o influență spre unitate în turma lui Dumnezeu. Bucățile separate ar fi rupte în fragmente. Inimile se vor simți laolaltă și se vor uni ca picăturile de apă. Atunci va exista putere și tărie în rândurile păzitorilor Sabatului, ce va depăși orice lucru la care am fost martori până acum.
Inimile slujitorilor lui Dumnezeu sunt întristate când merg din biserică în biserică și întâmpină influența împotrivitoare a altor frați slujitori. Aceștia sunt cei care s-au opus la fiecare pas înainte pe care l-a făcut poporul lui Dumnezeu. Inimile acelora care au îndrăznit să se aventureze în afară sunt întristate și suferă datorită lipsei de unitate în acțiune din partea colaboratorilor lor. Trăim timpuri solemne. Satana și îngerii cei răi lucrează cu putere mare, având lumea de partea lor pentru a-i ajuta. Iar cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului, care susțin a crede acest adevăr solemn important, își unesc forțele cu influența puterilor întunericului, pentru a distruge și a smulge ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru zidire. Influența unora ca aceștia este înregistrată ca fiind a celor care întârzie înaintarea reformei în rândul poporului lui Dumnezeu.
Agitația cu privire la subiectul organizație a scos la iveală o mare lipsă de curaj moral din partea slujitorilor care proclamă adevărul prezent. Unii, care erau convinși că organizația era un lucru bun, nu au luat poziție în mod hotărât și nu au susținut-o. Ei au lăsat ca doar puțini să înțeleagă că erau pentru organizație. Oare aceasta era tot ce cerea Dumnezeu de la ei? Nu; El nu a avut plăcere de tăcerea lor lașă și de lipsa lor de acțiune. Ei se temeau de ocară și împotrivire. Îi observau pe frați în general, să vadă care este părerea lor, înainte de a lua poziție cu bărbăție de partea a ceea ce ei considerau a fi drept. Poporul a așteptat glasul pastorilor lor favoriți și, pentru că nu au putut auzi nici un răspuns în favoarea organizației din partea acestora, au socotit că organizația este un lucru rău.
Astfel, influența unora dintre pastori a fost împotriva organizației, în timp ce susțineau că sunt în favoarea acesteia. Ei se temeau că își vor pierde influența. Însă cineva trebuie să ia inițiativa și să-și asume răspunderea și totodată riscurile; și cum persoana care a făcut acest lucru s-a obișnuit cu critica și ocara, va trebui să le suporte și de data aceasta. Colaboratorii săi, care ar trebui să stea alături de ea și să contribuie la ducerea poverii, stau și privesc să vadă dacă reușește în luptă de una singură. Însă Dumnezeu știe toate suferințele, chinul, lacrimile, descurajarea și deznădejdea acestei persoane, în timp ce mintea îi este împovărată dincolo de limitele ce se pot suporta; și, când e gata să se prăbușească, Dumnezeu o ridică și o îndreaptă spre odihnă pentru truda sa, răsplata celui credincios; și apoi iarăși își pune umărul sub povara cea grea. Am văzut că toți vor fi răsplătiți după faptele lor. Aceia care evită răspunderea vor întâmpina pierderi la sfârșit. Timpul când slujitorii Evangheliei trebuie să stea laolaltă este atunci când lupta este tot mai aprigă.