În epistola lui Pavel către Tit 2, 13.14, citim: „așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Această măreață lucrare trebuie îndeplinită doar pentru aceia care vor să fie curățiți, vor să fie deosebiți și care manifestă zel pentru fapte bune. Cât de mulți se dau însă înapoi din fața procesului de curățire! Ei nu doresc să trăiască adevărul, pentru că nu vor să apară ca fiind aparte în ochii lumii. Tocmai această amestecare cu lumea ne distruge spiritualitatea, curăția și zelul. Satana își exercită în mod continuu puterea pentru a insensibiliza pe poporul lui Dumnezeu, astfel încât conștiința lor să nu fie sensibilă la ceea ce este păcătos și pentru ca semnul de distincție între ei și lume să poată fi nimicit.
Adesea am primit, prin scrisori, întrebări cu privire la îmbrăcăminte și unii nu au înțeles corect ce am scris eu. Chiar categoria care mi-a fost prezentată ca imitând modele lumii a fost foarte înceată, chiar ultima, în a se lăsa afectată sau reformată. O altă clasă de oameni, care nu aveau gust în felul de a se îmbrăca și care nu sunt ordonați, au profitat de pe urma a ceea ce am scris eu și au mers în cealaltă extremă. Considerând că ei nu sunt mândri, i-au privit pe cei ce se îmbracă ordonat și curat ca fiind mândri. Unii au considerat că ciudățeniile și neglijența în îmbrăcăminte constituie o virtute specială. O parte dintre aceștia apucă pe un asemenea drum care le distruge influența asupra celor necredincioși. Ei îi dezgustă pe cei care ar trebui să beneficieze de pe urma lor.
În timp ce viziunile au respins mândria și imitarea modelor lumii, ele i-au respins de asemenea și pe cei nepăsători față de felul cum arată și care nu sunt curați, atât la corp, cât și în ce privește îmbrăcămintea. Mi-a fost arătat în mod special că cei care susțin adevărul prezent trebuie să aibă grijă în mod deosebit să apară înaintea lui Dumnezeu, în Sabat, într-un mod care să arate că noi Îl respectăm pe Creator, care a sfințit și a onorat în mod special acea zi. Toți aceia care au o anumită considerație față de Sabat trebuie să fie persoane curate, ordonate în îmbrăcăminte; pentru că ele vor apărea în fața unui Dumnezeu gelos, care este ofensat prin necurăție și dezordine și care observă orice semn de lipsă de respect. Unii au socotit că este rău să poarte altceva pe cap decât o pălărie de soare. Unii ca aceștia cad în extreme grave. Nu poate fi socotită mândrie dacă porți o pălărie curată, simplă, de paie sau de mătase. Credința noastră, dacă este trăită, ne va conduce să fim atât de simpli în îmbrăcăminte, atât de plini de râvnă pentru fapte bune, încât vom fi observați ca fiind deosebiți. Însă atunci când ne pierdem gustul pentru ordine și curățenie în îmbrăcăminte, noi părăsim de fapt adevărul, deoarece adevărul nu înjosește niciodată, ci înalță. Necredincioșii îi privesc pe păzitorii Sabatului ca fiind oameni de jos, iar atunci când acești credincioși sunt neglijenți în îmbrăcăminte, grosolani și neciopliți în ce privește manierele, influența lor nu face altceva decât să consolideze această concluzie a necredincioșilor.
Aceia care susțin că sunt creștini în mijlocul primejdiilor din timpul sfârșitului și nu imită Modelul umil, tăgăduitor de sine, se așează ei înșiși în rândul vrăjmașului. El îi consideră supușii săi și ei îi slujesc, fiind tot atât de important ca oricare dintre supușii lui, pentru că ei au un nume pe care ar trebui să-l reprezinte, dar sunt morți. Alții îi iau ca exemplu și, mergând pe urma lor, pierd cerul, căci, dacă aceștia nu ar fi susținut că sunt creștini, exemplul lor nu ar fi însemnat nimic. Acești pretinși creștini, neconsacrați, nu sunt conștienți de greutatea influenței lor. Ei fac ca lupta să fie mult mai grea pentru cei care vor constitui poporul deosebit al lui Dumnezeu. Pavel, în Tit 2, 15, se referă la poporul care așteaptă venirea lui Hristos. El spune: „Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nu lăsa pe nimeni să te disprețuiască.”
În timp ce ne prezentăm mărturia împotriva mândriei și modelor lumii, întâmpinăm scuzele îndreptățirii de sine. Unii sunt stimulați de exemplul altora. Cutare soră poartă inele; dacă e rău ca eu să port inele, e rău și pentru ea. Copiii urmează exemplul altor copii, ai căror părinți sunt păzitori ai Sabatului. Fratele A. este diacon în biserică. Copiii lui poartă inele și de ce ar fi mai rău pentru mine, dacă port inele, decât este pentru ei? Aceia care prin exemplul lor le oferă creștinilor neconsacrați argumente pentru a nu fi deosebiți constituie o piedică în calea celor slabi; va trebui ca aceștia să dea socoteală lui Dumnezeu pentru exemplul lor. Sunt întrebată adesea: „Ce părere ai despre inele și brățări?” Eu răspund: V-am dat lumina pe care am primit-o. Mi-a fost arătat că inelele reprezintă o rușine și că noi nu ar trebui să încurajăm nicidecum o modă atinsă într-o asemenea măsură de ridicol.
Adesea sunt surprinsă să aud: „Sora White spune că nu este greșit să purtăm inele mici.” Nimeni nu m-a auzit vreodată spunând așa ceva. După ce spun tot ce am de spus cu privire la inele, nimic nu mă poate determina câtuși de puțin să încurajez pe cineva să poarte așa ceva. Plăpumile matlasate, pompoase, și inelele sunt nenecesare. Cel care ne-a creat nu a rânduit niciodată ca noi să fim deformați cu inele sau altceva ce ar semăna cu acestea. Însă poporul lui Dumnezeu a fost atât de mult timp călăuzit de invențiile și modele lumii, încât nu dorește să meargă independent de acestea. Când studiez Scripturile, sunt alarmată pentru starea Israelului lui Dumnezeu din aceste timpuri din urmă. Ei sunt îndemnați să fugă de idolatrie. Mă tem că sunt adormiți și se conformează atât de mult lumii, încât le va fi greu să discearnă cine Îi slujește lui Dumnezeu și cine nu Îi slujește. Distanța dintre Domnul Hristos și poporul Său se mărește, dar se micșorează între acesta și lume. Semnele de distincție între pretinsul popor al lui Dumnezeu și lume aproape că au dispărut. Ca și Israelul din vechime, ei urmează urâciunile popoarelor din jurul lor.
Din cele ce mi-au fost arătate, inelele și brățările constituie o urâciune. Sunt indecente, imorale, iar poporul lui Dumnezeu greșește dacă urmează într-o măsură cât de mică sau încurajează această modă. Aceia care susțin că sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu ar trebui să dea la o parte inelele, iar felul în care procedează în această privință trebuie să constituie o mustrare vie pentru cei care poartă inele. Unii pot aduce ca scuze conveniențele. Eu am călătorit mult și mi-am dat seama că sunt multe inconveniențe privind purtarea de inele. Cei care susțin că sunt necesare din motive de sănătate le poartă iarna, când sunt mai vătămătoare decât plăpumile bogat matlasate. Pe când călătoream cu trenul sau cu trăsura, am fost nevoită adesea să exclam: O, modestie, unde îți este roșeața! Am văzut grupuri mari îngrămădindu-se în vagoane și, pentru a putea înainta, inelele și brățările trebuia ridicate și așezate într-un fel indecent. Iar expunerea conformației era de zece ori mai proeminentă la cei care purtau inele decât la cei care nu purtau. Dacă nu ar fi fost vorba de modă, cei care se expuneau astfel cu indecență ar fi fost fluierați; însă modestia și decența sunt sacrificate dumnezeului modei. Fie ca Dumnezeu să izbăvească pe poporul Său de acest păcat trist! Dumnezeu nu Se va îndura de cei care sunt sclavii modei. Însă, presupunând că este vorba de conveniențe în purtarea de inele, dovedește aceasta că este bine a fi purtate? Moda se va schimba, iar conveniența nu va mai fi menționată. Este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să se întrebe: „Prin ce mă deosebesc eu de lume?” Să suferim puțin datorită faptului că nu suntem ca ceilalți și să fim de partea cea bună. Ce cruci poartă poporul lui Dumnezeu? Ei se amestecă cu lumea, se fac părtași la spiritul ei, la modul de a se îmbrăca, vorbi și acționa al acesteia.
Citiți 1 Timotei 2, 9.10: „De asemenea, femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe; ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” De asemenea, 1 Petru 3, 3-5: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor.”
Puterea exemplului este mare. Sora A. se aventurează să poarte inele mici. Sora B. spune: „Nu e mai păcat ca eu să port inele de cum este ca sora A. să poarte”, și ea le poartă un pic mai mari. Sora C. imită exemplul surorilor A. și B. și poartă inele mai mari decât ale acestora, însă toate susțin că inelele lor sunt mici.
Părinții care vor să-și învețe copiii cât de rău este să urmezi modele lumii au de dus o luptă grea. Ei întâmpină replici ca acestea: „De ce, mamă, surorile A, B. și C. poartă inele? Dacă este păcat pentru mine, este și pentru ele.” Ce pot spune părinții? Ei ar trebui să dea un exemplu bun copiilor lor și, deși exemplul pretinșilor urmași ai lui Hristos îi fac pe copii să creadă că părinții lor sunt prea exigenți și severi în restricțiile lor, totuși Dumnezeu va binecuvânta eforturile acestor părinți conștiincioși. Dacă părinții nu iau o poziție hotărâtă, fermă, copiii vor fi duși de curent, căci Satana și îngerii lui cei răi lucrează asupra minților lor, iar exemplul pretinșilor creștini, neconsacrați, face ca lucrarea de biruire a răului să fie și mai grea pentru ei. Totuși, cu credință în Dumnezeu și rugăciune serioasă, părinții credincioși ar trebui să meargă înainte, pe această cale aspră a datoriei. Calea crucii este în sus și înainte. Și pe măsură ce mergem înainte pe aceasta, căutând lucrurile de sus, trebuie să lăsăm departe, tot mai departe lucrurile care aparțin de pământ. În timp ce lumea și oamenii firești se îndreaptă în jos, spre moarte, aceia care urcă muntele vor avea de făcut eforturi, căci, dacă nu, vor fi trași în jos, ca și ei.
Copiii lumii sunt numiți fiii întunericului. Ei sunt orbiți de dumnezeul acestei lumi și sunt conduși de spiritul prințului întunericului. Ei nu se pot bucura de lucrurile cerești. Copiii luminii sunt legați de lucrurile de sus. Ei lasă în urma lor lucrurile acestei lumi și împlinesc porunca: „Ieșiți din mijlocul lor, despărțiți-vă de ei.” (2 Corinteni 6, 17.) Aici găsim o făgăduință condiționată: „Vă voi primi”. De la început, Domnul Hristos l-a ales pe poporul Său și l-a scos din lume, i-a cerut să se despartă de aceasta și să nu ia parte la lucrările neroditoare ale întunericului. Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu și îi păzesc poruncile, copiii Lui, nu vor fi prieteni cu lumea și nu vor iubi plăcerile ei. Nu poate exista înțelegere între Hristos și Belial.
Profetul Ezra, un alt slujitor credincios al comunității ebraice, a fost uluit atunci când căpeteniile au venit la el, spunând: „Poporul lui Israel, preoții și leviții nu s-au despărțit de popoarele acestor țări și au făcut urâciunile lor.” (Ezra 9, 1.) „După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele și a marilor greșeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați, să începem iarăși să călcăm poruncile Tale și să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăși mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici o rămășiță, nici robi izbăviți? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept; căci astăzi noi suntem o rămășiță de robi izbăviți. Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați, și din această pricină nu putem sta înaintea Ta.” (Ezra 9, 13-15.)
2 Cronici 36, 14-16: „Toate căpeteniile preoților și poporului au înmulțit și ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor, și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părinților lor, a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său în locașul Său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului a ajuns fără leac.”
Leviticul 18, 26.27: „Păziți dar legile și poruncile Mele și nu faceți nici una din aceste spurcăciuni, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din țara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea, și astfel țara a fost pângărită.”
Deuteronom 32, 16-22: „L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni. Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau, dumnezei noi veniți de curând, de care nu se temuseră părinții noștri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, și ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta și S-a mâniat, S-a supărat pe fiii și fiicele Lui. El a zis: «Îmi voi ascunde fața de ei și voi vedea care le va fi sfârșitul, căci sunt un neam stricat, sunt niște copii necredincioși. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deșerți și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în fundul locuinței morților, va nimici pământul și roadele lui, va arde temeliile munților».”
Aici citim avertizările pe care le-a dat Dumnezeu vechiului Israel. Nu a fost voia Sa ca ei să hoinărească atât de mult timp în pustie; El i-ar fi adus imediat în Țara Făgăduită dacă s-ar fi supus și le-ar fi plăcut să fie conduși de El; însă, pentru că ei L-au întristat atât de des în pustie, El a jurat în mânia Lui că nu vor intra în odihna Lui și i-a salvat doar pe doi care L-au urmat pe deplin. Dumnezeu i-a cerut poporului Său să se încreadă doar în El. Nu a dorit ca ei să primească ajutor de la cei care nu Îi slujeau Lui.
Vă rog să citiți Ezra 4, 1-5: „Vrăjmașii lui Iuda și Beniamim au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. Au venit la Zorobabel și la capii de familii și le-au zis: «Să zidim și noi cu voi; căci și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru, și-I aducem jertfe din vremea lui Essar -- Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici». Dar Zorobabel, Iosua și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: «Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Domnului, Dumnezeului nostru, căci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul perșilor.» Atunci oamenii țării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să zădărnicească lucrarea.”
Ezra 8, 21-23: „Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru. Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.”
Profetul acestor înaintași nu priveau poporul țării ca fiind închinători ai adevăratului Dumnezeu și, deși aceștia pretindeau că le sunt prieteni și vor să-i ajute, ei nu îndrăzneau să se unească cu ei în nici unul din lucrurile care privea închinarea față de El. Când erau pe punctul de a pleca la Ierusalim pentru a construi Templul lui Dumnezeu și pentru a restaura închinarea față de El, ei nu au cerut ajutor împăratului pentru drumul pe care-l aveau de făcut, ci, cu post și rugăciune, au căutat pe Domnul pentru ajutor. Ei credeau că Domnul îi va apăra și-i va ajuta pe slujitorii Săi în eforturile lor de a-I sluji. Creatorul tuturor lucrurilor nu are nevoie de ajutor din partea vrăjmașilor Săi pentru a restaura închinarea adevărată față de El. El nu cere jertfă din partea celor nelegiuiți și nici nu acceptă darurile acelora care au alți dumnezei în afară de Domnul.
Adesea auzim remarca: „Sunteți prea exclusiviști.” Ca popor, noi facem orice sacrificiu ca să salvăm suflete sau să le conducem la adevăr. Însă, noi nu îndrăznim să ne unim cu ei să iubim lucrurile pe care le iubesc ei și să fim prieteni cu lumea, căci atunci am fi în vrăjmășie cu Dumnezeu.
Citind următoarele pasaje din Scriptură, vom vedea cum a privit Dumnezeu pe vechiul Israel:
Psalm 135, 4: „Căci Domnul Și-a ales pe Iacov, pe Israel ca să fie al Lui.”
Deuteronom 14, 2: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău și Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.”
Deuteronom 7, 6-7: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele.”
Exod 33, 16: „Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?”
Cât de adesea s-a răzvrătit vechiul Israel și cât de adesea au fost atinși de judecățile Lui și mii dintre ei au pierit, fiindcă nu vroiau să ia seama la poruncile lui Dumnezeu care îi alesese pe ei! Israelul lui Dumnezeu din aceste timpuri ale sfârșitului este în continuă primejdie de a se amesteca cu lumea și a pierde toate semnele care îl deosebesc ca popor ales al lui Dumnezeu. Citiți din nou Tit 2, 13-15. Suntem aduși aici la timpul sfârșitului, când Dumnezeu Își curățește pentru El Însuși un popor deosebit. Să-L provocăm noi oare așa cum a făcut vechiul Israel, să atragem asupra noastră mânia Lui, îndepărtându-ne de El, amestecându-ne cu lumea și urmând urâciunile popoarelor din jurul nostru?
Domnul îl pusese deoparte să-I fie credincios Lui; această consacrare față de Dumnezeu și această separare de lume au fost în mod clar și hotărât înfățișate atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Există un zid de despărțire pe care Însuși Domnul L-a pus între lucrurile din lume și lucrurile pe care El le-a ales din lume și le-a sfințit pentru El. Chemarea și caracterul poporului lui Dumnezeu sunt deosebite, perspectivele lor sunt deosebite și aceste particularități îi fac să fie deosebiți de toate celelalte popoare. Toți aceia care fac parte din poporul lui Dumnezeu de pe pământ alcătuiesc un singur trup, de la începutul până la sfârșitul timpului. Ei au un singur Cap care călăuzește și stăpânește trupul. Aceleași cerințe care erau pentru Israelul din vechime sunt și pentru poporul lui Dumnezeu de acum: să fie despărțiți de lume. Căpetenia Bisericii nu s-a schimbat. Experiența creștinilor din aceste zile seamănă cu călătoriile vechiului Israel. Vă rog, citiți 1 Corinteni 10, în special de la versetul 6 până la versetul 15:
„Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: «Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace.» Să nu curvim cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda. De aceea, prea iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecați voi singuri ce spun.”
1 Ioan 3, 1: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”
1 Ioan 2, 15-17: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.”
2 Petru 2, 20: „În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.”
Iacov 4, 4: „Suflete prea curvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”
Iacov 1, 27: „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.”
Tit 2, 12: „Și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.”
Romani 12, 2: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.”
Ioan 17, 14.15.17: „Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.”
Luca 6, 22.23: „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu proorocii.”
Ioan 15, 16-19: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții. Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.”
1 Ioan 4, 4.5: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; de aceea, vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă.”
1 Ioan 2, 5.6: „Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.”
1 Petru 2, 9: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”
Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, este atât de evident că poporul Său trebuie să fie deosebit și distinct de lumea necredincioasă din jurul lor. Poziția noastră este de mare însemnătate și înfricoșătoare; pentru că trăim în timpul sfârșitului, cât este de important să imităm exemplul Domnului Hristos și să umblăm exact așa cum a umblat El. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” (Matei 16, 24.) Părerile și înțelepciunea oamenilor nu trebuie să ne călăuzească sau să ne stăpânească. Acestea îndepărtează întotdeauna de cruce. Slujitorii lui Hristos nu au aici nici cămin, nici vreo comoară. Ce bine ar fi ca ei să înțeleagă că numai pentru că Domnul locuiește între noi putem trăi în pace și siguranță printre vrăjmașii noștri. Nu este privilegiul nostru să pretindem favorurile speciale ale lumii. Trebuie să consimțim să fim săraci și disprețuiți în mijlocul oamenilor, până ce lupta se va sfârși și se va obține biruința. Mădularele lui Hristos sunt chemate să iasă afară din lume și să se despartă de prietenia și spiritul lumii; tăria lor constă în faptul că sunt aleși și primiți de Dumnezeu.
Fiul lui Dumnezeu era moștenitorul tuturor lucrurilor și stăpânirea și slava acestei lumi I-au fost promise Lui. Cu toate acestea, când a venit în această lume, nu a venit cu bogății sau splendoare. Lumea nu înțelegea unirea Sa cu Tatăl; desăvârșirea și slava caracterului Său divin erau ascunse de la ei. De aceea, El a fost „disprețuit și părăsit de oameni”, și „noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.” (Isaia 53, 3.) Așa cum a fost Domnul Hristos când a fost în lume, așa trebuie să fie și urmașii Lui. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu, împreună moștenitori cu Hristos; iar domnia și stăpânirea le aparțin lor. Lumea nu înțelege caracterul și chemarea lor sfântă; ei nu văd că aceștia fac parte din familia lui Dumnezeu. Unirea și părtășia lor cu Tatăl și Fiul nu sunt vădite și, în timp ce lumea privește la umilirea și rușinea lor, nu se vede ceea ce sunt sau ce vor fi. Ei sunt străini. Lumea nu îi cunoaște și nu apreciază motivele care îi însuflețesc.
Lumea este coaptă pentru nimicire. Dumnezeu îi va mai putea suporta pe păcătoși doar foarte puțin. Ei trebuie să bea drojdia paharului mâniei Sale neamestecate cu milă. Aceia care vor fi moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos ai moștenirii veșnice vor fi deosebiți de ceilalți. Da, atât de deosebiți, încât Dumnezeu așează un semn asupra lor, care îi desemnează ca fiind ai Săi, cu totul ai Săi. Credeți voi că Dumnezeu va primi, onora și recunoaște un popor atât de amestecat cu lumea, încât se deosebește de aceasta doar cu numele? Citiți din nou Tit 2, 13-15. Se va ști în curând cine este de partea Domnului, cine nu se va rușina de Isus. Aceia care nu au curajul moral de a lua în mod conștient poziție în fața necredincioșilor, de a părăsi practicile lumii și de a imita viața plină de tăgăduire de sine a lui Hristos se vor rușina de El și nu le va plăcea exemplul Lui.