Mi-a fost arătată poziția înaltă și plină de răspundere pe care ar trebui să o ocupe poporul lui Dumnezeu. Ei sunt sarea pământului și lumina lumii și trebuie să umble așa cum a umblat Hristos. Ei vor trece printr-o mare încercare. Prezentul este un timp de încercare și de luptă. Mântuitorul nostru spune în Apocalipsa 3, 21: „Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Această răsplată nu este dată acelora care pretind că sunt urmași ai lui Hristos, ci acelora care vor birui după cum și El a biruit. Noi trebuie să studiem viața lui Hristos și să învățăm ce înseamnă să-L mărturisim în fața lumii.
Pentru a-L mărturisi pe Hristos, trebuie mai întâi să-L cunoaștem. Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos dacă gândul și spiritul Lui nu sunt în el. Dacă o formă de evlavie sau o recunoaștere a adevărului ar însemna întotdeauna o mărturisire a lui Hristos, noi am putea spune: „Largă este calea care duce la viață și mulți sunt cei ce o vor găsi.” Noi trebuie să înțelegem ce înseamnă să-L mărturisești pe Hristos și, cu toate acestea, să Îl tăgăduiești. Este posibil să-l mărturisim cu buzele pe Hristos și cu faptele noastre să-L tăgăduim. Roada Duhului în viața noastră constituie o mărturisire a Lui. Dacă noi am lăsat totul pentru Hristos, inimile noastre vor fi umile, conversația noastră cerească, iar comportamentul nostru fără pată. Influența puternică, curățitoare, a adevărului în suflet și caracterul Domnului Hristos dovedit în viață constituie o mărturisire a Lui. Dacă cuvintele vieții veșnice sunt semănate în inimile noastre, roadele vor fi neprihănirea și pacea. Îl putem tăgădui pe Hristos în viața noastră, îngăduind iubirea de plăceri sau de sine, glumind sau fiind ușuratici, căutând onoarea lumii. Noi Îl putem tăgădui prin înfățișarea noastră exterioară asemănătoare lumii, printr-o privire plină de mândrie sau îmbrăcăminte costisitoare. Doar prin veghere continuă și rugăciune consecventă și aproape neîncetată vom putea să manifestăm în viața noastră caracterul Domnului Hristos sau influența sfințitoare a adevărului. Mulți Îl alungă pe Domnul Hristos din familiile lor printr-un spirit nerăbdător, pătimaș. Unii ca aceștia au de biruit ceva în această privință.
Mi-a fost prezentată starea actuală, atât de slăbită, a familiei omenești. Fiecare generație care vine este tot mai slabă și boli de tot felul afectează neamul omenesc. Mii dintre bieții muritori, cu trupuri deformate, bolnave, cu nervii zdruncinați și mințile încețoșate, își prelungesc o existență mizerabilă. Puterea lui Satana asupra familiei omenești crește. Dacă Domnul nu ar veni în curând să distrugă această putere, pământul ar fi curând depopulat.
Mi-a fost arătat că puterea lui Satana este exercitată în mod special împotriva poporului lui Dumnezeu. Mulți mi-au fost prezentați într-o stare îndoielnică, deznădăjduită. Infirmitățile corpului afectează mintea. Un vrăjmaș viclean și puternic este pe urma noastră și își folosește puterea și dibăcia pentru a ne abate de pe calea cea dreaptă. Și prea adesea se întâmplă că poporul lui Dumnezeu nu veghează și de aceea nu sunt în cunoștință de planurile lui viclene. El lucrează prin mijloacele care îl ascund cel mai bine spre a nu fi văzut și adesea el își atinge scopul.
Sunt frați care au investit mijloace să obțină diverse autorizații și în diverse întreprinderi și i-au determinat și pe alții să devină interesați în asemenea afaceri. Mințile lor agitate, suprasolicitate, le afectează în mod serios trupurile deja bolnave și atunci ei cedează deznădejdii care crește, ajungând până la disperare. Ei pierd orice încredere în ei înșiși, gândesc că Dumnezeu i-a părăsit și nu mai îndrăznesc să creadă că va fi îndurător față de ei. Aceste biete suflete nu vor fi lăsate în stăpânirea lui Satana. Ei își vor face drum prin ceață și își vor fixa din nou credința tremurândă pe făgăduințele lui Dumnezeu. El îi va elibera și le va transforma durerea și gemetele în pace și bucurie. Însă mi-a fost arătat că aceștia ar trebui să învețe din lucrurile pe care le suferă, să lase deoparte autorizațiile și alte întreprinderi de acest fel. Ei nu ar trebui să le îngăduie nici măcar fraților lor să-i amăgească să se încurce în asemenea întreprinderi, căci nu își dau seama ce li se va întâmpla, și atunci ei vor fi aruncați pe câmpul de luptă al vrăjmașului neînarmați. Mijloacele care ar trebui puse în vistieria lui Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale sunt mai rău decât pierdute, fiind investite în vreuna din aceste improvizații moderne. Dacă cineva care pretinde a crede adevărul se simte liber sau capabil să se angajeze în asemenea investiții, nu ar trebui să se ducă în mijlocul fraților lor și să facă din ei câmpul lor de lucru, ci să meargă între cei necredincioși. Fie ca numele vostru de adventist și pretenția de a fi adventist să nu-i prindă în cursă pe aceia care vor să-și consacre mijloacele lui Dumnezeu. Mai degrabă duceți-vă în lume, pentru ca oamenii din lume, care nu se îngrijesc de înaintarea cauzei lui Dumnezeu, să-și investească mijloacele.
Mi-a fost arătată necesitatea de a deschide ușile caselor noastre și inimile Domnului. Când vom începe să lucrăm cu seriozitate pentru noi înșine și pentru familiile noastre, atunci vom avea ajutor din partea lui Dumnezeu. Mi-a fost arătat că numai ținând Sabatul și rugându-ne dimineața și seara nu constituie dovezi suficiente că suntem creștini. Toate aceste forme exterioare pot fi ținute cu strictețe și, cu toate acestea, evlavia adevărată să lipsească. Tit 2, 14: „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Toți cei care susțin că sunt urmași ai lui Hristos trebuie să-și țină în stăpânire spiritul și să nu-și îngăduie să vorbească nervos sau fără răbdare. Soțul și tatăl ar trebui să-și țină în frâu cuvântul lipsit de răbdare pe care este gata să-l rostească. El ar trebui să studieze efectul cuvintelor sale, pentru ca acestea să nu lase în urma lor tristețe și ruină.
Suferințele și bolile le afectează în mod special pe femei. Fericirea familiei depinde în mare măsură de soție și mamă. Dacă ea este slăbită și nervoasă și dacă este împovărată de muncă, mintea ajunge deprimată, căci aceasta este afectată de slăbiciunea trupului; și în aceste condiții, ea este întâmpinată cu rezervă de soț. Dacă nu se desfășoară totul așa cum vrea și așa cum i-ar plăcea, el dă vina pe soție și mamă. Aproape că nu îi cunoaște deloc grijile și poverile și nu știe întotdeauna cum să simtă împreună cu ea. El nu își dă seama că îl ajută astfel pe marele vrăjmaș în lucrarea lui de doborâre a sufletelor. El ar trebui, prin credința în Dumnezeu, să ridice o barieră împotriva lui Satana, însă pare blocat între interesele lui și ale ei. El o tratează cu indiferență. Nu știe ce face. Lucrează direct împotriva propriei sale fericiri și distruge fericirea familiei sale. Soția devine deznădăjduită și descurajată. Fericirea și optimismul s-au spulberat. Ea își face treburile zilnice în mod mecanic, pentru că își dă seama că lucrul ei trebuie făcut. Lipsa ei de optimism și curaj se face resimțită în tot cercul familiei. Există multe asemenea familii mizerabile în rândul păzitorilor Sabatului. Îngerii duc aceste vești rușinoase în ceruri și îngerul raportor ține o evidență a tuturor acestor lucruri.
Soțul ar trebui să dovedească un interes deosebit față de familia sa. El ar trebui să fie în mod special atent față de simțămintele unei soții slăbite. El poate închide ușa pentru multe boli. Cuvintele bune, vesele, încurajatoare, se vor dovedi mai eficiente decât cele mai bune medicamente. Acestea vor aduce curaj inimii deznădăjduite și descurajate, iar fericirea și strălucirea soarelui aduse în familie prin fapte și cuvinte încurajatoare vor răsplăti efortul înzecit. Soțul ar trebui să-și aducă aminte că o mare parte din povara educării copiilor stă asupra mamei și că ea are mult de făcut pentru modelarea minților lor. Acest lucru ar trebui să-i trezească cele mai duioase sentimente și să-i ușureze cu multă grijă poverile. El ar trebui să o încurajeze să se sprijine pe afecțiunea lui și să-i îndrepte gândul spre cer, de unde poate avea tărie, pace și odihnă. El nu ar trebui să vină acasă încruntat, ci prezența lui trebuie să aducă raze de lumină în cămin; ar trebui să-și încurajeze soția să privească în sus și să creadă în Dumnezeu. Uniți fiind, ei pot face apel la făgăduințele lui Dumnezeu și pot aduce binecuvântările Lui bogate în familie. Lipsa de bunătate, nemulțumirea și mânia Îl îndepărtează pe Domnul Isus din cămin. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu vor fugi dintr-o casă în care există cuvinte neplăcute, nemulțumire și ceartă.
De asemenea, mi-a fost arătat că se fac mari greșeli din partea soției. Ea nu face eforturi suficiente pentru a-și ține în frâu spiritul și pentru a-și face căminul fericit. Adesea este nemulțumită și se plânge fără rost. Soțul vine de la lucru obosit, buimac, și este întâmpinat de o privire încruntată, în loc de cuvinte vesele, încurajatoare. Și el este om, și în acest fel sentimentele sale se răcesc față de soția sa, pierde iubirea căminului său, cărarea îi devine întunecată și curajul nimicit. El își pierde respectul față de sine și acea demnitate pe care Dumnezeu cere să o aibă. Soțul este capul familiei, așa după cum Hristos este capul bisericii; și orice lucru pe care îl face soția pentru a-i slăbi influența și a-l face să coboare de la poziția de răspundere pe care o are, nu este pe plac lui Dumnezeu. Este datoria soției să renunțe la dorințele și voința ei în favoarea soțului. De fapt, amândoi ar trebui să renunțe, însă Biblia acordă prioritate judecății soțului. Și, în acest fel, demnitatea femeii nu va fi defăimată dacă ea cedează în favoarea aceluia pe care l-a ales ca sfătuitor al ei, consilier și protector. Soțul ar trebui să-și mențină poziția în familie cu toată blândețea și totuși cu hotărâre. Unii și-au pus întrebarea: Trebuie să fiu tot timpul în gardă și să exercit mereu o reținere? Mi-a fost arătat că avem o mare lucrare în fața noastră, aceea de a ne cerceta propriile inimi și a veghea asupra noastră cu cea mai mare grijă. Ar trebui să observăm unde greșim și apoi să veghem asupra acelui punct. Trebuie să ne ținem spiritul în mod desăvârșit sub control. „Dacă nu greșește cineva în vorbire este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.” (Iacov 3, 2.) Lumina care strălucește pe calea noastră și adevărul care este acceptat de conștiința noastră ori vor condamna și distruge sufletul, ori îl vor transforma și sfinți. Noi trăim mult prea aproape de încheierea timpului de probă pentru a fi mulțumiți cu o lucrare superficială. Același har care s-a dovedit îndestulător până acum nu ne va susține în acest timp. Credința noastră trebuie să crească și noi trebuie să ajungem asemenea Domnului Hristos în purtare și caracter, pentru a putea să suportăm și să ne împotrivim cu succes ispitirilor lui Satana. Harul lui Dumnezeu este îndestulător pentru fiecare urmaș al lui Hristos.
Eforturile noastre de a ne împotrivi atacurilor lui Satana trebuie să fie serioase și stăruitoare. El își folosește puterea și dibăcia pentru a încerca să ne abată de la calea cea dreaptă. El urmărește când ieșim și când intrăm, pentru a găsi ocazia de a ne face rău și a ne distruge. El lucrează mai cu succes în întuneric, vătămând pe aceia care sunt ignoranți cu privire la planurile sale. N-ar putea obține foloase dacă metoda sa de atac ar fi înțeleasă. Mijloacele pe care le folosește pentru a-și atinge scopurile și a-și arunca săgețile sale arzătoare sunt adesea membrii propriilor noastre familii.
Cei pe care îi iubim s-ar putea să vorbească sau să acționeze în mod necugetat, lucru care ne poate răni adânc. Nu a fost intenția lor să facă acest lucru; însă Satana amplifică faptele și cuvintele lor în minte și astfel aruncă o săgeată din tolba sa pentru a ne străpunge. Noi ne întărim pentru a ne împotrivi aceluia despre care gândim că ne-a jignit și în acest fel încurajăm ispitirile lui Satana. În loc să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere pentru a ne împotrivi lui Satana, noi îngăduim ca fericirea să ne fie afectată, încercând să luăm poziție pentru ceea ce considerăm a fi „drepturile noastre”. În acest fel, îi îngăduim lui Satana un avantaj dublu. Noi ne dăm pe față sentimentele afectate de tristețe, iar Satana ne folosește drept agenții săi pentru a-i răni și descuraja pe aceia care nu au avut intenția de a ne face rău. Cerințele soțului ar putea uneori să i se pară soției ca fiind lipsite de chibzuință, și dacă ea ar privi încă o dată, calm și senin, asupra chestiunii respective, într-o lumină cât mai favorabilă lui, ar vedea că, dacă ar renunța la propria ei cale și s-ar supune judecății lui, chiar dacă acest lucru este împotriva a ceea ce simte ea, acest lucru îi va scuti pe amândoi de nefericire și le va da o mare biruință împotriva ispitirilor lui Satana.
Am văzut că vrăjmașul va lupta fie împotriva bucuriei de a trăi, fie va căuta să afecteze viața celor evlavioși și va încerca să le zdruncine pacea cât trăiesc în această lume. Însă puterea lui este limitată. El poate încinge cuptorul, însă Domnul Isus și îngerii Săi vor veghea asupra credinciosului care are credință și nimic nu va fi ars în afară de zgură. Focul aprins de Satana nu poate avea puterea de a distruge sau a vătăma metalul adevărat. Este important să închidem orice ușă cu putință împotriva pătrunderii lui Satana. Este privilegiul fiecărei familii să trăiască astfel, încât Satana să nu profite de ceea ce ar putea spune sau face ei, pentru a doborî când pe unul, când pe altul. Fiecare membru al familiei ar trebui să aibă în minte faptul că toți au datoria să facă tot ce le stă în putere pentru a se împotrivi vrăjmașului viclean și, cu rugăciuni serioase și credință susținută, fiecare să se bizuie pe sângele lui Hristos și să facă apel la puterea Lui salvatoare.
Puterile întunericului se adună împrejurul sufletului și Îl alungă pe Domnul Isus din fața ochilor noștri și uneori noi nu putem face altceva decât să așteptăm cu durere și uimire până ce va trece norul. Aceste momente sunt uneori teribile. Nădejdea pare să se ducă și ne apucă disperarea. În aceste ore înspăimântătoare, noi trebuie să învățăm să ne încredem și să ne bizuim doar pe meritele ispășirii și, în nevrednicia noastră, neajutorată, să ne aruncăm în meritele Mântuitorului crucificat și înviat. Nu vom pieri niciodată dacă vom face acest lucru -- niciodată! Când lumina strălucește pe calea noastră, nu este mare lucru să fii tare prin puterea harului. Însă să aștepți cu răbdare, în nădejde, atunci când norii ne înconjoară și totul este întuneric necesită credință, supunere și cuprinderea voinței noastre de către voința lui Dumnezeu. Ne descurajăm prea repede și strigăm tare ca să fie îndepărtată încercarea de la noi, când de fapt ar trebui să ne rugăm pentru răbdare spre a putea îndura și har pentru a birui.
Fără credință este cu neputință să fim pe plac lui Dumnezeu. Ne putem bucura de mântuirea lui Dumnezeu în familiile noastre, însă noi trebuie să credem în aceasta, să trăim pentru aceasta și să avem o încredere și încredințare continuă, statornică în Dumnezeu. Trebuie să supunem temperamentul pripit și să ne ținem sub control cuvintele și astfel vom obține biruințe mari. Dacă nu ne stăpânim cuvintele și temperamentul, noi suntem sclavii lui Satana. Suntem în supunere față de el. El ne ține captivi. Orice cuvânt gălăgios, neplăcut, nerăbdător și nervos reprezintă o ofrandă adusă maiestății sale satanice. Și aceasta este o jertfă scumpă, mai costisitoare decât ar putea fi orice sacrificiu pe care l-am putea face pentru Dumnezeu, deoarece distruge pacea și fericirea întregii familii, distruge sănătatea și, în cele din urmă, constituie cauza pierderii vieții și fericirii veșnice. Restricțiile pe care ni le impune Cuvântul lui Dumnezeu sunt spre folosul nostru. Sporesc fericirea familiilor noastre și a tuturor celor din preajma noastră. Ne rafinează gustul, ne sfințește judecata, ne aduce pacea minții, iar în final, viața veșnică. Sub această restricție sfântă vom crește în har și umilință și vom fi în stare să vorbim așa cum este drept. Temperamentul firesc, pătimaș, va fi ținut în supunere. Mântuitorul, care locuiește în noi, ne va da putere în fiecare ceas. Îngerii slujitori vor zăbovi în locuințele noastre și, cu bucurie, vor duce spre cer vești bune în legătură cu înaintarea noastră în viața de credință, iar îngerul raportor va duce un raport vesel, optimist.