Starea înfricoșătoare a națiunii noastre necesită o adâncă umilință din partea poporului lui Dumnezeu. Singura întrebare importantă, mai presus de oricare alta, care ar trebui să preocupe acum mintea fiecăruia este: Sunt eu pregătit pentru ziua lui Dumnezeu? Voi putea face eu față încercării din fața mea?
Am văzut că Dumnezeu Își curăță și Își încearcă poporul. El îl va încerca precum aurul, până ce zgura se va consuma și chipul Său va fi reflectat în el. Nu toți au acel spirit de tăgăduire de sine și acea bunăvoință de a îndura greutăți și de a suferi pentru adevăr pe care le cere Dumnezeu. Voința lor nu este supusă, ei nu s-au consacrat cu totul lui Dumnezeu, necăutând alte plăceri decât aceea de a face voia Lui. Atât pastorii, cât și poporul duc lipsă de spiritualitate și adevărata evlavie. Tot ce se poate zgudui va fi zguduit. Poporul lui Dumnezeu va fi adus în pozițiile de cea mai cruntă încercare și toți trebuie să ajungă să fie așezați, înrădăcinați și întemeiați pe adevăr, căci, dacă nu, piciorul li se va clătina cu siguranță. Dacă Domnul mângâie și hrănește sufletul cu prezența Sa inspiratoare, ei vor putea îndura chiar dacă drumul va fi întunecos și spinos. Căci întunericul se va risipi în curând, iar lumina adevărată va străluci pentru totdeauna. Am fost îndreptată spre Isaia 58; 59, 1-15 și Ieremia 14, 10-12, ca reprezentând o descriere a stării prezente a națiunii noastre. Oamenii acestei națiuni L-au părăsit și L-au uitat pe Domnul. Ei și-au ales alți dumnezei și și-au urmat propriile lor căi rele, până ce Dumnezeu Și-a întors fața de la ei. Locuitorii pământului au călcat în picioare Legea lui Dumnezeu și au rupt legământul Lui veșnic.
Am văzut vâlva pe care a stârnit-o în poporul nostru articolul publicat în Review, intitulat „Națiunea”. Unii l-au înțeles într-un fel, alții într-altul. Afirmațiile clare au fost deformate și li s-a dat un înțeles cu totul diferit de cel intenționat. Acest articol a dat cea mai bună lumină pe care a avut-o atunci. Trebuia să se spună ceva. Atenția multora a fost îndreptată spre păzitorii Sabatului pentru că nu-i interesa războiul și nu voiau să se înroleze ca voluntari. În unele locuri, ei erau priviți ca simpatizând cu Revoluția. Sosise timpul să fie făcute cunoscute adevăratele sentimente cu privire la sclavie și rebeliune. Era nevoie de înțelepciune pentru a îndepărta suspiciunile îndreptate asupra păzitorilor Sabatului. Noi trebuie să acționăm cu multă precauție. „Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” (Romani 12, 18.) Noi ne putem supune acestui sfat fără să sacrificăm nici măcar un singur principiu al credinței noastre. Satana și oștirea lui sunt în război cu păzitorii poruncilor și vor face totul să-i aducă în situații critice. Ei nu trebuie, prin lipsă de înțelepciune, să se pună singuri în astfel de situații.
Mi-a fost arătat că unii au procedat cu multă nechibzuință în privința articolului menționat. Acesta nu concorda din toate punctele de vedere cu părerile lor și, în loc să cumpănească cu calm subiectul și să-l privească în toate aspectele, ei s-au tulburat, s-au agitat și unii au luat tocul și s-au aruncat în pripă la concluzii care nu pot fi verificate. Unii au fost neconsecvenți și iraționali. Au făcut ce i-a zorit Satana să facă, și anume și-au dat pe față adevăratele lor simțăminte răzvrătite.
În Iowa, lucrurile au ajuns destul de departe și au degenerat în fanatism. Ei au confundat zelul și fanatismul cu conștiinciozitatea. În loc să fie călăuziți de rațiune și judecată sănătoasă, ei au permis simțămintelor lor să o ia înainte. Erau gata să devină martiri pentru credința lor. I-au condus aceste sentimente la Dumnezeu, la o mai mare umilință înaintea Lui? I-au condus acestea să se încreadă în puterea Lui pentru a fi eliberați din situația critică în care ar fi putut fi aduși? Oh, nu! În loc să-și adreseze cererile Dumnezeului cerurilor și să se bizuie numai pe puterea Sa, ei au făcut apel la lege și au fost respinși. Ei și-au arătat slăbiciunea și și-au expus lipsa de credință. Toate acestea nu au făcut altceva decât să aducă pe păzitorii Sabatului, această grupă deosebită, în atenție și să-i expună unor poziții dificile în fața acelora care nu îi simpatizează.
Unii erau gata să găsească greșeli și să se plângă la orice sugestie. Însă puțini au avut acea înțelepciune, în acel timp de încercare, să gândească fără prejudecăți și să spună în mod cinstit ce trebuie făcut. Am văzut că cei care se grăbiseră să vorbească atât de hotărât în privința refuzului de a se supune recrutării nu înțelegeau despre ce vorbeau. Dacă ar fi fost recrutați cu adevărat, dacă ar fi refuzat să se supună și ar fi fost amenințați cu închisoare, tortură sau moarte, s-ar fi dat înapoi și ar fi descoperit că nu sunt pregătiți pentru o asemenea situație. Ei nu pot suporta încercarea credinței lor. Ceea ce au luat drept credință nu a fost decât încumetare fanatică.
Cei care vor fi cel mai bine pregătiți pentru a-și sacrifica la nevoie chiar viața, dacă li se va cere, vor vorbi mai puțin să se așeze într-o poziție în care nu ar putea asculta de Dumnezeu. Ei nu se vor lăuda cu acest lucru. Vor avea simțăminte profunde și vor medita mult, iar rugăciunile lor arzătoare se vor înălța către ceruri pentru înțelepciune și har. Cei care simt că, în temere de Dumnezeu, nu se pot angaja în mod conștient în acest război, vor fi foarte tăcuți, iar când vor fi întrebați, vor spune simplu ce au de spus, și apoi vor lăsa să se înțeleagă că ei nu simpatizează cu Revoluția.
Sunt puțini în rândurile păzitorilor Sabatului care simpatizează cu susținătorii sclaviei. Când au îmbrățișat adevărul, aceștia nu au lăsat deoparte vederile greșite pe care ar fi trebuit să le părăsească. Ei au nevoie să bea mai profund din fântâna curățitoare a adevărului. Unii au adus cu ei vechile lor prejudecăți politice, care nu sunt în armonie cu principiile adevărului. Ei susțin că sclavii sunt proprietatea stăpânului și că aceștia nu trebuie să-i fie luați. Îi văd ca pe niște vite și spun că este o greșeală față de stăpânul lor să-l lipsească de aceștia, așa cum ar fi dacă li s-ar lua vitele. Mi-a fost arătat că nu contează cât a plătit stăpânul pentru trupul și sufletul oamenilor; Dumnezeu nu îi dă nici un drept asupra sufletelor omenești și el nu are dreptul să-i țină ca proprietate a sa. Domnul Hristos a murit pentru întreaga familie omenească, indiferent că sunt albi sau negri. Dumnezeu l-a făcut pe om o ființă liberă, fie că este alb sau este negru. Instituția sclaviei nu ține cont de acest lucru și îi îngăduie omului să exercite asupra semenului său o putere pe care Dumnezeu nu i-a acordat-o niciodată și care Îi aparține doar lui Dumnezeu. Stăpânul de sclavi și-a permis să-și asume răspunderea, care este a lui Dumnezeu, asupra sclavului său și, drept urmare, el va da socoteală pentru păcatele, neștiința și viciile sclavului. El va fi chemat să dea socoteală de puterea pe care o exercită asupra sclavului. Rasa de culoare constituie proprietatea lui Dumnezeu. Creatorul lor este și singurul lor stăpân, iar aceia care au îndrăznit să înlănțuie trupul și sufletul sclavului, să-l înjosească precum animalele, își vor primi răsplata. Mânia lui Dumnezeu a dormitat, însă ea se va trezi și va fi revărsată neamestecată cu har.
Unii au fost atât de neînțelepți, încât și-au expus deschis principiile în favoarea menținerii sclaviei -- principii care nu sunt de proveniență cerească, ci vin de la Satana. Aceste spirite neastâmpărate vorbesc și acționează în așa fel, încât aduc rușine cauzei lui Dumnezeu. Voi reda în continuare copia unei scrisori scrisă fratelui A., din ținutul Oswego, New York:
„Mi-au fost arătate câteva lucruri cu privire la tine. Am văzut că te-ai înșelat singur. Ai dat ocazie vrăjmașilor credinței noastre să cârtească și să-i hulească pe păzitorii Sabatului. Prin calea neînțeleaptă pe care ai apucat, tu ai închis urechile unora care ar fi dat ascultare adevărului. Am văzut că noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Tu nu ai dovedit nici înțelepciunea șerpilor și nici lipsa de răutate a porumbeilor.
În această rebeliune, Satana a fost primul mare conducător. Dumnezeu îi pedepsește pe cei din Nord pentru că au îngăduit să existe atât de mult blestematul păcat al sclaviei; căci, în ochii cerului, este un păcat din categoria celor mai odioase. Dumnezeu nu este cu cei din Sud și în cele din urmă îi va pedepsi teribil. Satana este instigatorul oricărei răzvrătiri. Am văzut că tu, frate A., ai îngăduit principiilor tale politice să-ți distrugă judecata și iubirea pentru adevăr. Acestea alungă din inimă adevărata evlavie. Tu nu ai privit niciodată sclavia în adevărata ei lumină și vederile tale în această privință te-au aruncat de partea Rebeliunii, care a fost ațâțată de Satana și oștirea lui. Vederile tale cu privire la sclavie nu se pot armoniza cu adevărurile sacre, importante pentru acest timp. Tu trebuie să renunți ori la vederile tale, ori la adevăr. Aceeași inimă nu le poate îndrăgi pe amândouă, pentru că acestea se războiesc între ele.
Satana este cel ce te-a ațâțat. El nu te va lăsa până când nu-ți vei exprima sentimentele de partea puterilor întunericului, întărind mâinile celor nelegiuiți pe care Dumnezeu i-a blestemat. Tu ți-ai plasat influența de partea greșită, alături de aceia care au plăcerea să presare spini și nenorociri pentru alții. Am văzut cum ți-ai așezat influența de partea unui grup degradat, care a uitat pe Dumnezeu; iar îngerii lui Dumnezeu au fugit de la tine cu dezgust. Am văzut că tu te-ai înșelat cu totul. Dacă ai fi urmat lumina pe care ți-a dat-o Dumnezeu, dacă ai fi dat atenție sfaturilor fraților tăi, dacă ai fi ascultat îndemnurile lor, te-ai fi salvat pe tine însuți și ai fi salvat de la rușine prețioasa cauză a adevărului. Însă, pentru că nu ai reținut toată lumina care ți-a fost dată, ai lăsat frâu liber sentimentelor tale. Dacă nu repari ce ai stricat, va fi de datoria poporului lui Dumnezeu să-și retragă în mod public simpatia și legăturile cu tine, cu scopul de a putea salva impresia pe care noi, ca popor, trebuie să o facem celor din afară. Noi trebuie să facem să se știe că nu avem între noi ca frați pe unii de felul acesta, că ei nu fac parte împreună cu noi din rândurile bisericii.
Tu ai pierdut influența sfințitoare a adevărului. Și-ai pierdut legătura cu oastea cerească. Te-ai aliat cu primul mare rebel și mânia lui Dumnezeu este asupra ta; căci sfânta Lui cauză este blamată, iar necredincioșii privesc adevărul cu dezgust. Tu ai întristat poporul lui Dumnezeu și ai disprețuit sfatul ambasadorilor Săi pe pământ, care lucrează împreună cu El și imploră sufletele, în Numele lui Hristos, să se împace cu Dumnezeu.
Mi-a fost arătat că noi, ca popor, trebuie să fim foarte atenți ce influență exercităm; trebuie să veghem asupra fiecărui cuvânt. Când, prin cuvânt sau faptă, ne așezăm pe terenul de luptă al vrăjmașului, îndepărtăm de la noi pe îngerii cei sfinți și încurajăm și îi atragem pe îngerii cei răi să se îngrămădească în jurul nostru. Acest lucru l-ai făcut tu, frate A., și prin umblarea ta nechibzuită, i-ai făcut pe necredincioși să privească peste tot cu suspiciune pe păzitorii Sabatului. Mi-au fost prezentate următoarele cuvinte cu privire la slujitorii lui Dumnezeu: «Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; și cine vă nesocotește pe voi, pe Mine Mă nesocotește; iar cine Mă nesocotește pe Mine, nesocotește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.» (Luca 10, 16.) Fie ca Domnul să te ajute, pe tine, frate, care te-ai înșelat singur, să te vezi așa cum ești și să-ți refaci legăturile cu trupul bisericii.”
Împărăția noastră nu este din lumea aceasta. Noi Îl așteptăm pe Domnul nostru să coboare din cer pe pământ, ca să-Și exercite toată autoritatea și puterea și să-Și așeze împărăția Lui veșnică. Puterile pământului se clatină. Noi nu trebuie și nici nu putem să așteptăm unire între națiunile pământului. Poziția noastră în cadrul chipului lui Nebucadnețar este reprezentată prin degetele de la picioare, care sunt în parte dintr-un material și în parte dintr-altul și dintr-un material fărâmicios, care nu stă închegat. Profeția ne arată că marea zi a lui Dumnezeu este la ușă. Se apropie cu grabă.
Am văzut că de fiecare dată este de datoria noastră să ne supunem legilor țării noastre, atâta timp cât nu intră în conflict cu legea mai înaltă pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare pe Sinai și apoi a săpat-o în piatră cu Însuși degetul Lui. „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” (Evrei 8, 10.) Cel care are Legea lui Dumnezeu scrisă în inima lui va asculta mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni și nu va da ascultare oamenilor pentru a devia câtuși de puțin de la porunca lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, învățat prin inspirația adevărului și condus printr-o conștiință bună să trăiască prin fiecare cuvânt care vine de la Dumnezeu, va socoti Legea Sa, scrisă în inimile lor, ca singura autoritate pe care o pot recunoaște și căreia pot consimți să i se supună. Înțelepciunea și autoritatea Legii divine sunt supreme.
Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu, care reprezintă comoara Lui specială, nu se poate angaja în acest război uluitor, pentru că acesta se opune tuturor principiilor credinței lor. În armată, ei nu pot da ascultare adevărului și, în același timp, și cerințelor ofițerilor lor. Ar însemna să-și calce conștiința încontinuu. Oamenii lumești sunt călăuziți de principii lumești. Nu se pot aprecia unul pe altul. Politica lumii și opinia publică reprezintă principiul de acțiune care îi călăuzește și îi conduce să practice facerea de bine de formă. Însă poporul lui Dumnezeu nu poate fi călăuzit de astfel de motive. Cuvintele și poruncile lui Dumnezeu, scrise în suflet, constituie spirit și viață și există putere în ele pentru a produce supunere și ascultare. Cele Zece Precepte ale lui Iehova constituie temelia tuturor legilor drepte și bune. Cei care iubesc poruncile lui Dumnezeu se vor conforma oricărei legi bune a țării. Însă, dacă cerințele conducătorilor intră în conflict cu legile lui Dumnezeu, singura întrebare care trebuie să se pună este aceasta: Vom asculta noi de Dumnezeu sau de om?
Ca urmare a îndelungatei și continuei răzvrătiri împotriva constituției celei înalte și a legilor, întregul pământ este acoperit cu un văl de întuneric. Pământul geme de povara vinovăției acumulate și pretutindeni muribunzii sunt siliți să îndure nenorocirea care constituie plata celor nelegiuiți. Mi-a fost arătat că oamenii au îndeplinit scopurile lui Satana prin viclenie și amăgire și o lovitură înspăimântătoare fusese dată recent. Se poate spune cu adevărat: „Dreptatea s-a dat îndărăt; căci adevărul a fost aruncat în stradă și neprihănirea nu poate să se apropie”, și „cel ce se depărtează de rău este jefuit.” (Isaia 59, 14.15.) În unele din statele libere, standardul moralității coboară tot mai mult. Oameni cu pofte depravate și vieți mânjite au acum ocazia să triumfe. Ei și-au ales drept conducători pe cei ale căror principii sunt josnice, care nu resping răul și nici poftele destrăbălate ale oamenilor, ci le lasă să aibă putere deplină. Dacă cei care aleg să devină ca fiarele ar fi singurii care suferă, dacă doar ei ar culege roada propriilor lor fapte, atunci răul nu ar fi atât de mare. Însă mulți, foarte mulți, trebuie să treacă prin suferințe incredibile datorită păcatelor altora. Soții și copii, nevinovați, trebuie să soarbă cupa amară până la drojdie.
Dacă nu au harul lui Dumnezeu, oamenilor le place să facă răul. Ei umblă în întuneric și nu au puterea stăpânirii de sine. Ei dau frâu liber patimilor și poftelor lor, până când orice simțământ sensibil este pierdut și se dau pe față doar patimile animalice. Astfel de oameni trebuie să simtă o putere mai înaltă, stăpânitoare, care îi va constrânge să asculte. Dacă cei care sunt conducători nu își exercită puterea pentru a înspăimânta pe făcătorul de rele, acesta se va degrada până la nivelul unei brute. Pământul ajunge din ce în ce mai corupt.
Mulți au fost orbiți și amăgiți mult la ultimele alegeri și influența lor a fost folosită pentru a da autoritate unor oameni care trec cu vederea răul, oameni care sunt insensibili chiar la un potop de necazuri și nenorociri, ale căror principii sunt corupte, care simpatizează cu Sudul și care ar păstra sclavia așa cum se prezintă ea.
În armata Nordului au fost puși în poziții de încredere bărbați care au o inimă răzvrătită, care nu prețuiesc mai mult viața unui soldat decât pe cea a unui câine. Ei pot privi insensibili soldați sfâșiați, ciopârțiți, muribunzi cu miile. Ofițerii din armata Sudului primesc mereu informații despre planurile armatei din Nord. Ofițerilor din Nord le-au fost transmise informații corecte despre mișcările și apropierea rebelilor, însă acestea au fost neluate în seamă și disprețuite pentru că informatorul fusese negru. Și, neglijând pregătirea pentru un atac, forțele Uniunii au fost surprinse și aproape făcute bucăți; și, ceea ce este și mai rău, mulți soldați au fost luați prizonieri, să sufere mai rău decât dacă ar fi murit.
Dacă ar fi existat unitate în armata Nordului, această rebeliune ar fi încetat curând. Rebelii știu că au simpatizanți pretutindeni în armata Nordului. Paginile istoriei se întunecă tot mai mult. Unor oameni loiali, care nu simpatizau cu rebeliunea și nici cu sclavia, care dăduse naștere acesteia, li s-a impus însă aceasta. Influența lor le-a conferit autoritate unor oameni ale căror principii ei le condamnă.
Foarte mulți bărbați cu autoritate, generali și ofițeri, acționează conform cu instrucțiunile pe care li le comunică spiritele. Spirite de demoni, care pretind că sunt generali abili, războinici, care au murit, comunică cu bărbații aflați în poziții cu autoritate și stăpânesc multe dintre acțiunile lor. Un general primește indicații de la unul din aceste spirite pentru a acționa într-un anumit fel și este amăgit cu speranța succesului. Un altul primește indicații care diferă cu totul de cele date celui dintâi. Uneori, aceia care urmează instrucțiunile date obțin o victorie, însă cel mai adesea sunt învinși.
Spiritele le dau uneori acestor conducători un raport al evenimentelor care se vor întâmpla în lupta în care se vor angaja și al persoanelor care vor muri în bătălie. Câteodată se întâmplă așa cum au prezis aceste spirite, și aceasta întărește credința credincioșilor în manifestările spiritiste. Și din nou se descoperă că nu fusese dată informația corectă și că spiritele înșelătoare au dat numai o anumită explicație, care fusese primită. Înșelăciunea produsă asupra minților este atât de mare, încât mulți nu își dau seama că spiritele mincinoase îi conduc spre nimicire sigură.
Marele general, conducător rebel, Satana, este în cunoștință de cauză în legătură cu aranjamentele acestui război și el își conduce îngerii să ia forma unor generali morți, să le imite gesturile și să manifeste trăsăturile lor de caracter. Iar conducătorii din armată cred cu adevărat că spiritele prietenilor lor și ale războinicilor morți, inițiatorii războiului rebel, îi călăuzesc. Dacă nu s-ar fi aflat sub cea mai puternică și fascinantă amăgire, ei ar începe să creadă că războinicii din ceruri nu știu să conducă bine și cu succes sau că și-au pierdut faima.
În loc să se încreadă în Dumnezeul lui Israel și să-și îndrepte armatele spre singurul care îi poate scăpa de dușmanii lor, majoritatea conducătorilor din acest război îl întreabă pe prințul demonilor și se încred în el. Deuteronom 32, 16-22. Îngerul a spus: „Cum poate face Dumnezeu să prospere un astfel de popor? Dacă ar privi la El și s-ar încrede în El; dacă ar vrea ca El să-i ajute, pentru slava Lui, El ar face acest lucru de îndată.”
Am văzut că Dumnezeu nu va da armata Nordului cu totul în mâinile oamenilor răzvrătiți ca să fie complet nimicită de vrăjmașii lor. Am fost îndreptată spre Deuteronom 32, 26-30: „Voiam să zic: «Îi voi lua cu o suflare», Le voi șterge pomenirea dintre oameni! Dar Mă tem de ocările vrăjmașului, Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească și să zică: «Mâna noastră cea puternică și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.» Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț și nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege și s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar urmări unul singur o mie din ei, și cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul?”
Există generali în armată care sunt cu totul devotați și caută să facă tot ce pot pentru a opri această rebeliune înfricoșătoare și acest război nefiresc. Însă majoritatea ofițerilor și a conducătorilor au un scop propriu, egoist, pe care îl slujesc. Fiecare caută câștig în colțișorul lui și mulți soldați curajoși devin fricoși și se descurajează. Ei își îndeplinesc cu noblețe partea lor atunci când au de-a face cu dușmanul, însă sunt tratați cu brutalitate de propriii lor ofițeri. Printre soldați, sunt bărbați cu sentimente sensibile și cu un spirit de stăpânire de sine. Ei nu au mai fost niciodată în compania unor oameni atât de degradați ca cei pe care războiul îi adună laolaltă și n-au mai fost tratați cu tiranie sau ca niște brute. Pentru ei este foarte greu să îndure toate acestea. Mulți ofițeri au patimi brutale și, în momentul în care ajung în poziții ce le conferă autoritate, au o ocazie bună de a-și da pe față pornirile brutale. Ei îi stăpânesc cu tiranie pe cei de sub comanda lor, așa cum stăpânii din Sud își chinuie sclavii. Acest lucru îngreuiază găsirea de oameni care să se înroleze în armată.
În unele cazuri, când generalii au fost în cele mai teribile lupte în care oamenii lor au căzut precum ploaia, o întărire a forțelor la timpul potrivit i-ar fi ajutat să câștige. Însă altor generali nu le-a păsat câte vieți au fost pierdute și, în loc să vină în ajutorul celor cu care porniseră, întrucât aveau aceleași interese, au reținut ajutorul necesar, temându-se ca nu cumva fratele lor general să fie onorat ca învingător. Cu invidie și gelozie, ei chiar se bucurau să vadă cum dușmanul câștigă bătălie după bătălie, învingându-i pe oamenii Uniunii. Oamenii din Sud sunt conduși de un spirit demonic în această răzvrătire, însă nici cei din Nord nu sunt curați. Mulți dintre ei sunt geloși, egoiști, temându-se ca nu cumva alții să obțină onoruri care i-ar înălța mai presus de ei. O, câte mii de vieți nu au fost sacrificate din această cauză! Cei din alte națiuni care au condus războaie nu au avut decât un singur interes. Cu un zel dezinteresat, au mers înainte pentru a cuceri sau a muri. Conducătorii Revoluției au acționat uniți, cu zel, și prin aceste mijloace și-au câștigat independența. Însă oamenii de acum acționează ca niște demoni, și nu ca niște ființe omenești.
Satana, prin îngerii lui, a comunicat cu ofițeri, care de altfel erau oameni calmi, calculați, și aceștia au fost amăgiți de aceste spirite înșelătoare să renunțe la rațiune, și astfel au ajuns în situații critice în care a trebuit să suporte măcelul. Maiestății sale satanice îi face plăcere să vadă măcel și jaf pe pământ. Îi place să vadă cum bieții soldați sunt cosiți ca iarba. Am văzut că rebelii fuseseră adesea în poziții în care ar fi fost supuși fără prea mult efort; însă instrucțiunile primite de la spirite i-au condus pe generalii din Nord și le-au orbit ochii, până ce i-au pierdut pe rebeli. Iar unii generali preferau mai degrabă ca rebelii să scape decât să-i supună. Ei se gândesc mai mult la scumpa lor instituție a sclaviei decât la prosperitatea națiunii. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care războiul este atât de mult tergiversat.
Informațiile trimise de generalii noștri la Washington cu privire la mișcarea armatelor noastre ar putea fi tot așa de bine transmisă prin telegraf direct la forțele rebele. Sunt rebeli care simpatizează chiar cu cei de la centrul autorităților Uniunii. Acest război nu seamănă cu nici un alt război. Marea lipsă de unitate de spirit și acțiune face ca acesta să pară întunecos și descurajator. Mulți soldați au dat la o parte orice limite și au coborât într-o stare alarmantă de degradare. Cum ar putea merge Dumnezeu mai departe cu o armată așa de coruptă? Cum ar putea El să ne înfrângă dușmanii, spre onoarea Sa, și să-i conducă mai departe spre biruință? Există dezbinare și luptă pentru onoare, în timp ce bieții soldați mor cu miile pe câmpul de luptă sau din cauza rănilor și greutăților prin care trec.
Acest război este cu totul unic și, în același timp, oribil și amărât. Alte națiuni privesc cu dezgust aranjamentele pe care le fac armatele, atât cea din Nord, cât și cea din Sud. Ele văd ce eforturi hotărâte se fac pentru a prelungi războiul, cu sacrificii enorme atât în vieți omenești, cât și în bani, în timp ce, de fapt, nu se câștigă nimic, iar lor li se pare că este o luptă în care câștigă cel care poate omorî mai mulți oameni. Ceea ce fac aceștia duce la indignare.
Am văzut că răzvrătirea a crescut mult și că niciodată nu a fost mai hotărâtă ca acum. Mulți dintre cei ce pretind că fac parte din Uniune, care dețin poziții importante, au o inimă neloială. Singurul lor obiectiv când s-au înrolat în armată a fost acela de a păstra Uniunea așa cum era și, o dată cu ea, și sclavia. Ei ar înlănțui de îndată în robie pe sclav într-o viață amarnică, doar să aibă ocazia. Aceștia simpatizează în mare măsură cu Sudul. Sângele a curs ca apa și pentru nimic. Se aud gemete în fiecare sat și oraș. Soțiile își jelesc soții, mamele fiii, iar surorile frații. Însă ei nu opresc această suferință și nu se întorc la Dumnezeu.
Am văzut că atât armata din Sud, cât și cea din Nord au fost pedepsite. Cu privire la Sud, am fost îndreptată spre Deuteronom 32, 35-37: „A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită, și că nu mai este nici rob, nici slobod. El va zice: «Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost?»”