La data de 6 iunie 1863, mi-au fost arătate câteva primejdii pentru cei tineri. Satana stăpânește mințile celor tineri și îi abate de la calea cea dreaptă. Ei nu îi cunosc planurile și, în aceste vremuri primejdioase, părinții trebuie să se trezească și să lucreze cu stăruință și în mod neobosit pentru a respinge prima tentativă din partea dușmanului. Ei trebuie să-și instruiască copiii la plecare și la venire, când se ridică și când se așează, cuvânt cu cuvânt, precept după precept, azi un pic, mâine un pic.
Lucrul mamei începe în pruncie. Ea trebuie să supună voința și temperamentul copilului ei și să-l învețe să asculte. Pe măsură ce copilul crește, nu lăsați mâna să se odihnească. Fiecare mamă trebuie să-și ia timp să gândească împreună cu copiii ei, să le corecteze greșelile și să-i învețe cu răbdare calea cea dreaptă. Părinții creștini trebuie să știe că ei își educă și își formează copiii spre a deveni copii ai lui Dumnezeu. Întreaga experiență religioasă a copiilor este influențată de instrucțiunile date și de caracterul format în copilărie. Dacă voința nu este atunci supusă și nu este făcută să cedeze voinței părinților, a învăța această lecție în anii de mai târziu va fi o sarcină foarte dificilă. Ce luptă grea, ce conflict să supui acea voință care nu a fost niciodată supusă cerințelor lui Dumnezeu! Părinții care neglijează această lucrare importantă comit o mare greșeală și un păcat împotriva bieților lor copii și împotriva lui Dumnezeu.
Copiii care sunt sub o disciplină strictă vor avea din când în când sentimente de nemulțumire. Când sunt ținuți în frâu, vor deveni nerăbdători și vor dori să meargă pe calea pe care o aleg ei, să plece și să vină așa cum vor ei. În special între zece și optsprezece ani, ei vor simți adesea că nu e nici un rău să meargă la petreceri și alte întâlniri cu tinerii; totuși părinții lor, care au experiență, pot să vadă pericolul. Ei sunt familiarizați cu temperamentele specifice ale copiilor lor și știu care este influența acestor lucruri asupra minților lor și, din dorința de a-i vedea mântuiți, trebuie să-i țină departe de aceste distracții care le stârnesc anumite patimi. Când acești copii decid în dreptul lor să lase plăcerile acestei lumi și să devină ucenici ai lui Hristos, ce povară s-a ridicat de pe inimile acestor părinți grijulii și credincioși. Însă chiar și atunci străduințele părinților nu trebuie să înceteze. Copiii nu trebuie lăsați să urmeze propria lor cale și să aleagă întotdeauna pentru ei înșiși. Ei de-abia au început să lupte cu seriozitate împotriva păcatului, mândriei, patimii, invidiei, geloziei, urii și a tuturor relelor inimii firești. Iar părinții trebuie să vegheze și să le dea sfaturi copiilor lor, să decidă pentru ei și să le arate că, dacă nu cedează cu voioșie și nu își ascultă de bună-voie părinții, ei nu vor putea fi supuși lui Dumnezeu și le va fi imposibil să fie creștini.
Părinții trebuie să-și încurajeze copiii să aibă încredere în ei și să-și despovăreze asupra lor toate durerile inimii lor, necazurile și încercările lor de zi cu zi. În acest fel, părinții pot învăța să simtă împreună cu copiii lor și se pot ruga împreună cu ei și pentru ei ca Dumnezeu să-i ocrotească și să-i călăuzească. Ei trebuie să-i îndrepte spre Prietenul și Sfătuitorul lor care niciodată nu dă greș, care simte cu ei în neputințele lor și care a fost ispitit în toate lucrurile, ca și noi, dar fără păcat.
Satana îi ispitește pe copii să fie rezervați față de părinții lor și să-și aleagă drept confidenți prieteni de aceeași vârstă cu ei, lipsiți de experiență; însă unii ca aceștia nu îi pot ajuta, ci le vor da sfaturi rele. Băieți și fete se adună laolaltă și flecăresc, râd, glumesc și Îl alungă pe Domnul Hristos din inimile lor și pe îngeri din preajma lor prin prostiile lor nesăbuite. Discuții nefolositoare despre ce au făcut unii, vorbe goale despre cutare băiat sau fată ofilesc gândurile și sentimentele nobile, devoționale, și alungă din inimă dorințele bune și sfinte, lăsând-o rece și lipsită de adevărata dragoste pentru Dumnezeu și adevărul Său.
Copiii ar fi salvați de multe rele dacă ar fi mai apropiați de părinții lor. Părinții ar trebui să încurajeze în copiii lor dispoziția de a fi deschiși și sinceri cu ei, de a veni la ei cu toate greutățile lor, când sunt nesiguri ce cale este bună, prezentând problema respectivă exact așa cum o văd ei în fața părinților și cerându-le sfatul. Cine poate chibzui și întrevedea pericolele mai bine decât părinții credincioși? Cine ar putea înțelege mai bine decât ei temperamentele specifice ale copiilor lor? Mama, care a urmărit fiecare pas înainte al minții încă din pruncie și care este cel mai bine familiarizată cu înclinațiile lor naturale, este persoana cea mai bine pregătită pentru a-și sfătui copiii. Cine poate spune mai bine decât mama, ajutată de tată, care trăsături trebuie dezvoltate și care trebuie ținute în frâu?
Copiii creștini vor prefera dragostea și aprobarea părinților lor temători de Dumnezeu mai presus de orice binecuvântare vremelnică. Ei își vor iubi și onora părinții. Una dintre preocupările principale ale vieții lor va fi aceea de a-și face părinții fericiți. În acest veac răzvrătit, copiii care nu au fost bine educați și disciplinați simt doar în mică măsură care le sunt obligațiile față de părinți. Adesea se întâmplă ca, cu cât părinții fac mai mult pentru ei, cu atât ei sunt mai nerecunoscători și mai lipsiți de respect. Copiii care au fost alintați și răsfățați totdeauna așteaptă acest lucru; iar dacă așteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiți și se descurajează. Aceeași dispoziție se va vedea pe tot parcursul vieții lor; ei vor fi neajutorați și se vor bizui întotdeauna pe sprijinul altora, așteptând onoruri de la alții. Iar dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturității, ei socotesc că sunt maltratați; și astfel ei duc o viață agitată, cu greu purtându-și sarcinile, murmurând adesea și fiind nemulțumiți că nu toate lucrurile le sunt pe plac.
Părinții greșiți își învață copiii lecții care se vor dovedi nimicitoare pentru ei și astfel sădesc spini pentru propriile lor picioare. Ei gândesc că, dacă satisfac dorințele copiilor lor și îi lasă să-și urmeze propriile înclinații, le pot câștiga atașamentul. Ce greșeală! Copiii care sunt îngăduiți astfel cresc cu dorințele neținute în frâu, fără să cedeze, egoiști, exigenți și aroganți, un blestem pentru ei înșiși și pentru toți cei din jurul lor. Într-o mare măsură, părinții țin în propriile lor mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Ei au asupra lor lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învățămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viața. Părinții seamănă sămânța care va răsări și va aduce roadă spre bine sau spre rău. Ei își pot face copiii fie fericiți, fie nenorociți.
Copiii trebuie învățați încă de când sunt foarte mici să fie folositori, să se ajute pe ei înșiși și să-i ajute și pe alții. Multe fiice ale acestui veac pot, fără vreo mustrare de conștiință, să-și vadă mamele trudind, gătind, spălând sau călcând, în timp ce ele stau în salon și citesc povești, tricotează, croșetează sau brodează. Inimile lor sunt la fel de nesimțitoare ca și o piatră. Însă de unde provine acest rău? Cine sunt cei care trebuie cel mai mult învinuiți pentru această stare de lucruri? Bieții părinți, desigur, ei, care s-au amăgit singuri. Ei trec cu vederea binele viitor al copiilor lor și, în dragostea lor greșit înțeleasă, îi lasă să trândăvească ori să facă lucruri de mică însemnătate, care nu necesită exersarea minții sau a mușchilor, și apoi își scuză fiicele indolente pentru că sunt slabe. Ce le-a făcut să fie slabe? În multe cazuri, felul cum au procedat părinții. O măsură suficientă de mișcare fizică în gospodărie le-ar face bine atât minții, cât și trupului. Însă copiii sunt lipsiți de aceste lucruri datorită unor idei greșite, până ce ajung refractari față de muncă. Pentru ei aceasta ajunge ceva neplăcut, care nu corespunde cu ideile lor cu privire la rafinament. Se socotește a fi lipsă de eleganță și chiar grosolan să speli vase, să calci sau să speli rufe. Aceasta este educația la modă care se dă copiilor în acest veac nenorocit.
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie călăuzit după principii mai înalte decât cele ale lumii, care caută să-și măsoare toate faptele după ceea ce este la modă. Părinții temători de Dumnezeu trebuie să-și educe copiii pentru o viață utilă. Ei nu trebuie să îngăduie ca principiile lor de educație să fie pângărite de noțiunile extravagante ce domină acest veac și care i-ar conduce la conformarea cu moda și părerile lumești. Ei nu trebuie să le îngăduie copiilor lor să-și aleagă singuri prietenii. Învățați-i că este datoria voastră să alegeți pentru ei. Pregătiți-i să poarte poveri încă de când sunt mici. Dacă ei nu au fost obișnuiți cu munca, în curând vor fi plictisiți, obosiți. Se vor plânge de dureri de mijloc, de umeri și de membre; iar voi veți fi în pericol, datorită iubirii pe care le-o dovediți, de a face voi înșivă lucrul care trebuie făcut de ei decât să-i vedeți că suferă câtuși de puțin. La început dați-le puțin de făcut, apoi creșteți măsura câte puțin în fiecare zi, până ce ajung să fie în stare să muncească suficient fără a fi plictisiți. Inactivitatea este cauza cea mai mare pentru durerile de mijloc și de umeri la copii.
Există o categorie de tinere în acest veac care nu sunt decât niște creaturi inutile, care nu fac altceva decât să respire, să mănânce, să se îmbrace, să vorbească flecării și lucruri lipsite de sens, în timp ce țin între degete o bucată de broderie sau croșeta. Însă puțini tineri dovedesc cu adevărat o judecată sănătoasă și un adevărat bun simț. Ei duc o viață de „fluture din floare în floare”, fără a avea în vedere un anumit obiectiv. Când această categorie de tineri lumești se adună laolaltă, tot ce poți auzi de la ei sunt câteva remarci cu privire la îmbrăcăminte sau la vreun lucru neimportant, iar apoi râd de propriile lor remarci, pe care le socotesc foarte strălucitoare. Acest lucru are loc în mod frecvent în prezența persoanelor mai în vârstă, care nu se pot simți decât întristate de atâta lipsă de respect pentru vârsta lor. Acești tineri par a-și fi pierdut cu totul bunul-simț și manierele sănătoase. Totuși, felul în care au fost educați îi determină să considere că acesta este cel mai înalt grad de rafinament.
Acest spirit este ca o boală molipsitoare. Părinții din poporul lui Dumnezeu trebuie să aleagă compania pentru copiii lor și să-i învețe să evite tovărășia celor lumești. Mamele trebuie să-și ia fiicele în bucătărie și să le învețe cu răbdare. Prin această muncă, mușchii lor vor căpăta vigoare și tărie, iar gândurile lor vor fi mai sănătoase și mai înălțătoare la încheierea zilei. Poate că sunt obosite, însă ce dulce este odihna după o măsură corespunzătoare de muncă! Somnul, regeneratorul dulce al naturii, întărește trupul obosit și îl pregătește pentru datoriile zilei următoare. Nu le dați de înțeles copiilor voștri că nu contează dacă ei muncesc sau nu. Învățați-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este valoros și că voi depindeți de munca lor.
Mi-a fost arătat că multe păcate sunt urmarea leneviei. Mâinile și mințile active, harnice, nu au timp să dea atenție ispitelor sugerate de vrăjmaș; însă mâinile și mințile leneșe sunt cu totul gata pentru stăpânirea lor de către Satana. Mintea, când nu este ocupată cu lucruri potrivite, zăbovește asupra unor lucruri necorespunzătoare. Părinții trebuie să-și învețe copiii că lenevia este păcat. Am fost îndreptată spre Ezechiel 16, 49: „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit.”
Copiii trebuie să simtă că sunt datori față de părinții lor, care au vegheat asupra lor în pruncie și i-au îngrijit când au fost bolnavi. Ei trebuie să-și dea seama că părinții lor au avut multe griji datorită lor. Mai ales părinții conștiincioși, evlavioși, au avut cea mai mare grijă ca fiii și fiicele lor să apuce pe calea cea bună. Când au văzut greșeli la copiii lor, cât de grea le-a fost inima! Dacă acești copii, care au produs acele dureri de inimă, ar putea vedea efectul căilor urmate de ei, cu siguranță că s-ar îmblânzi. Dacă ar putea vedea lacrimile mamei și auzi rugăciunile ei către Dumnezeu în favoarea lor, dacă i-ar putea asculta suspinele și oftatul, inimile lor ar fi sensibilizate și și-ar mărturisi de grabă greșelile și ar cere iertare. Atât cei în vârstă, cât și cei tineri au o lucrare de făcut. Părinții trebuie să fie mai bine pregătiți pentru a-și face datoria față de copiii lor. Unii părinți nu înțeleg că fiii și fiicele lor nu le sunt apropiați cu adevărat. Există adesea o distanță mare între părinți și copii. Dacă părinții ar pătrunde mai adânc în simțămintele copiilor lor și ar scoate afară ceea ce este în inimile lor, acest lucru ar avea o influență benefică asupra lor.
Părinții trebuie să lucreze cu credincioșie cu sufletele care le-au fost încredințate. Ei nu trebuie să încurajeze în copiii lor mândria, extravaganța sau dorința de etalare. Ei nu trebuie să-i învețe sau să îngăduie ca aceștia să învețe din altă parte mici șmecherii, care sunt atrăgătoare pentru copiii mici, dar de care va trebui să se dezvețe și să se îndrepte când vor fi mai mari. Deprinderile formate la început nu se uită ușor. Părinților, voi trebuie să începeți să disciplinați mințile copiilor voștri încă de când sunt foarte mici, pentru ca, în cele din urmă, să poată deveni creștini. Toate eforturile voastre să fie spre mântuirea lor. Lucrați ca și când ei v-au fost dați în grijă pentru a deveni nestemate prețioase, care să strălucească în Împărăția lui Dumnezeu. Aveți grijă cum îi legănați să doarmă în groapa pieirii, având mentalitatea greșită că nu sunt destul de mari ca să dea socoteală, nu sunt suficient de mari ca să se pocăiască de păcatele lor și să-L mărturisească pe Domnul Hristos.
Am fost îndreptată spre multe făgăduințe prețioase raportate pentru cei care Îl caută pe Mântuitorul încă de când sunt tineri. Eclesiastul 12, 1: „Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și nu se apropie anii când vei zice: «Nu găsesc nici o plăcere în ei.»” (Proverbe 8, 17): „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc și Mă caută cu tot dinadinsul.” Marele Păstor al lui Israel încă spune: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a unora ca ei.” (Luca 18, 16.) Învățați-i pe copii că anii copilăriei sunt cei mai buni ani pentru a-L căuta pe Domnul. Atunci poverile vieții nu sunt grele asupra lor, mințile lor tinere nu sunt hărțuite de griji și ei pot să-I consacre lui Dumnezeu tot ce este mai bun în puterea lor.
Noi trăim într-un veac nenorocit pentru copii. Un curent puternic duce în jos, spre pierzare, și este nevoie de ceva mai mult decât experiența și puterea unui copil pentru a se împotrivi acestui curent și a nu fi dus în jos de el. Tinerii în general par a fi captivii lui Satana și el și îngerii lui îi conduc spre pieire sigură. Satana și oștirile lui luptă împotriva conducerii lui Dumnezeu și vor încerca să-i tulbure și să-i ia în stăpânire cu ispitirile lor pe toți aceia care au dorința să-și predea inimile și să se supună cerințelor lui Dumnezeu, astfel ca aceștia să ajungă descurajați și să renunțe la luptă.
Părinți, ajutați-vă copiii! Treziți-vă din letargia în care vă aflați. Vegheați continuu împotriva curentului răului cu care Satana îi înconjoară mereu pe copiii voștri. Copiii nu pot face ei înșiși acest lucru, însă părinții pot face mult. Prin rugăciune serioasă și credință vie pot fi obținute mari biruințe. Unii părinți nu își dau seama de responsabilitățile pe care le au și au neglijat educația religioasă a copiilor lor. Dimineața, primele gânduri ale creștinului trebuie îndreptate spre Dumnezeu. Lucrul vremelnic și interesele proprii trebuie să fie pe plan secundar. Copiii trebuie învățați să respecte și să trateze cu reverență ceasul rugăciunii. Înainte de a pleca de acasă la lucru, întreaga familie trebuie adunată împreună, iar tatăl, sau mama în absența tatălui, trebuie să se roage cu stăruință ca Dumnezeu să fie cu ei pe parcursul zilei. Veniți în umilință, cu o inimă plină de duioșie și cu acea conștiență a pericolelor și ispitelor care sunt în fața voastră și a copiilor voștri; prin credință legați-i de altar, implorând grija Domnului pentru ei. Îngerii păzitori îi vor ocroti pe copiii care sunt astfel consacrați lui Dumnezeu. Este datoria părinților creștini ca dimineața și seara, prin rugăciune arzătoare și credință neclintită, să ridice un gard în jurul copiilor lor. Ei trebuie să-i educe cu răbdare, să-i învețe cu bunătate și în mod neobosit cum să trăiască pentru a fi pe plac lui Dumnezeu.
Nerăbdarea părinților stârnește nerăbdare în copii. Patima manifestată la părinți trezește patimă în copii și le ațâță trăsăturile rele din firea lor. Unii părinți își corectează copiii foarte sever, într-un spirit de nerăbdare și adesea cu patimă. Asemenea îndreptări nu aduc rezultate bune. Căutând să îndrepte un rău, ei creează alte două rele. Critica continuă și biciuirea îi împietrește pe copii și îi îndepărtează de părinții lor. Părinții trebuie să învețe mai întâi să se stăpânească pe ei înșiși și după aceea vor putea să-și țină mai bine în frâu copiii. De fiecare dată când își pierd controlul de sine și vorbesc sau acționează cu nerăbdare, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei trebuie să judece mai întâi lucrurile împreună cu copiii lor, să le arate în mod clar greșelile, să le arate când au păcătuit și să-i facă să înțeleagă că nu au păcătuit numai împotriva părinților lor, ci și împotriva lui Dumnezeu. Având înainte de toate voi înșivă o inimă supusă, plină de milă și întristată datorită greșelilor copiilor voștri, rugați-vă împreună cu ei înainte de a-i pedepsi. Atunci, atitudinea voastră nu-i va face să vă urască. Ei vă vor iubi. Vor vedea că nu îi pedepsiți pentru că v-au produs necazuri sau pentru că vreți să vă descărcați nervii pe ei; ci faceți acest lucru dintr-un simț al datoriei, spre binele lor, ca să nu fie lăsați să crească în păcat.
Unii părinți au greșit în ce privește educația religioasă a copiilor lor și au neglijat de asemenea chiar educația lor școlară. Nici una nu trebuie neglijată. Mințile copiilor sunt active, iar dacă nu sunt ocupați cu o muncă fizică sau cu școala, ei vor fi expuși unor influențe rele. Este un păcat pentru părinți să le îngăduie copiilor să crească în ignoranță. Ei trebuie să-i aprovizioneze cu cărți folositoare și interesante și trebuie să-i învețe să muncească, să aibă ore speciale pentru muncă fizică și ore consacrate studiului și rugăciunii. Părinții trebuie să caute să înnobileze mințile copiilor lor și să le cultive facultățile mintale. Mintea nesupravegheată, necultivată, este în general josnică, senzuală și întinată. Satana folosește toate ocaziile și pentru a învăța mințile să fie leneșe.
Părinților, îngerul raportor notează fiecare cuvânt lipsit de răbdare, nervos, pe care îl rostiți față de copiii voștri. Fiecare greșeală pe care o faceți în a le da o educație corespunzătoare și în a le arăta gravitatea extraordinară a păcatului și rezultatul final al unei umblări păcătoase este însemnată în dreptul numelui vostru, împotriva voastră. Orice cuvânt neglijent, neatent sau în glumă rostit în fața lor, orice cuvânt care nu este curat și nobil este notat de îngerul raportor ca fiind o pată pe caracterul vostru creștin. Toate faptele voastre sunt notate, fie că sunt bune, fie că sunt rele.
Părinții nu pot avea succes în creșterea copiilor până ce ei nu ajung la o totală stăpânire de sine a propriilor lor ființe. Ei trebuie să învețe mai întâi să se supună pe ei înșiși, să-și stăpânească cuvintele și chiar expresia feței. Ei nu trebuie să îngăduie ca tonul vocii lor să fie ridicat sau tulburat de emoție sau patimă. Atunci ei pot avea o influență hotărâtă asupra copiilor lor. Copiii s-ar putea să dorească să facă ceea ce este bine, s-ar putea să-și propună în inimile lor să fie ascultători și buni față de părinții lor sau față de persoanele care îi cresc; însă ei au nevoie de ajutor și încurajare din partea acestora. S-ar putea să ia hotărâri bune; însă, dacă principiile lor nu sunt întemeiate pe legătura lor cu Dumnezeu, iar viețile lor nu sunt influențate de harul înnoitor al lui Dumnezeu, ei nu vor putea ajunge la țintă.
Părinții ar trebui să-și dubleze eforturile în vederea mântuirii copiilor lor. Ei trebuie să-i învețe cu credincioșie, nu să lase educația pe seama lor. Celor mai mici nu trebuie să li se îngăduie să învețe și binele, și răul la întâmplare, la gândul că, în viitor, cândva, binele va predomina, iar răul nu va mai avea o influență atât de mare. Răul se va dezvolta mult mai repede decât binele. Este posibil ca răul pe care l-au învățat să fie eradicat după câțiva ani; însă cine își permite acest risc? Timpul este scurt. Este mai ușor și mai sigur să semănați o sămânță bună și curată în inimile copiilor voștri decât să smulgeți buruieni după aceea. Este datoria părinților de a veghea astfel ca influențele din jur să nu aibă un efect vătămător asupra copiilor lor. Este datoria lor de a le alege tovarășii și de a nu îngădui ca ei să aleagă pentru ei înșiși. Cine se va ocupa de acest lucru, dacă nu părinții? Oare cine, dacă nu voi, trebuie să aibă acest interes? Cine poate avea acea grijă continuă și dragoste profundă pe care o au părinții?
Copiii păzitorilor Sabatului s-ar putea să devină nerăbdători pentru că sunt ținuți în frâu și să-și considere părinții prea stricți; s-ar putea chiar ca în inimile lor să ia naștere resentimente, nemulțumire, gânduri rele împotriva acelora care lucrează pentru binele lor prezent și pentru binele lor viitor și veșnic. Însă, dacă viața le va mai fi îngăduită câțiva ani, ei își vor binecuvânta părinții pentru grija aceea strictă și pentru vegherea credincioasă pe care le-au dovedit față de ei în anii lipsiți de experiență. Părinții trebuie să explice și să simplifice planul de mântuire pentru copiii lor, astfel ca mințile lor fragede să-l poată înțelege. Copiii de opt, zece sau doisprezece ani sunt destul de mari pentru a discuta împreună cu ei subiectul religiei personale. Nu-i învățați pe copiii voștri având în vedere vreun timp în viitor când ei vor fi suficient de mari ca să se pocăiască și să creadă adevărul. Dacă sunt învățați în mod corespunzător, chiar copiii cei mai mici pot avea vederi corecte cu privire la starea lor păcătoasă și la planul de mântuire prin Isus Hristos. Pastorii sunt în general prea indiferenți față de mântuirea copiilor și ei nu sunt suficient de devotați acestui subiect, cum ar trebuie să fie. Adesea trec nefolosite ocazii de aur, când mințile copiilor pot fi impresionate.
Influențele rele care îi înconjoară pe copiii noștri sunt aproape copleșitoare; acestea le strică mințile și îi conduc spre ruină. Mințile celor tineri sunt în general îndreptate spre rău; la o vârstă fragedă, chiar înainte de formarea caracterului și maturizarea judecății lor, ei preferă tovărășii care au o influență vătămătoare asupra lor. Unii se atașează de celălalt sex împotriva voinței și rugăminților părinților lor și calcă porunca a cincea, necinstindu-i. Este datoria părinților de a veghea asupra copiilor lor, la venire și la plecare. Ei trebuie să-i încurajeze, să găsească stimulente care să-i atragă spre casă și să vadă că părinții lor se interesează de ei. Ei trebuie să facă din cămin un loc plăcut și vesel.
Taților și mamelor, vorbiți cu bunătate copiilor voștri; amintiți-vă cât de sensibili sunteți voi înșivă și cât de puțin puteți îndura dacă sunteți învinuiți; cugetați la acest lucru și veți vedea că și copiii voștri sunt ca voi. Ceea ce voi nu puteți suporta nu puneți asupra lor. Dacă voi nu puteți suporta critica și învinuirea, nici copiii voștri nu pot, căci ei sunt mai slabi decât voi și nu pot suporta atât de mult. Faceți în așa fel încât cuvintele voastre, plăcute și vesele, să fie precum razele de soare în familia voastră. Roadele stăpânirii de sine, ale amabilității și lucrului neobosit vă vor fi răsplătite însutit. Părinții nu au dreptul să aducă nori asupra fericirii copiilor lor prin căutare de greșeli sau critică aspră pentru greșeli neînsemnate. Greșeala, păcatul care se face trebuie făcut să apară așa cum este el în realitate și trebuie procedat astfel încât să nu se mai repete. Copiii trebuie învățați să aibă acel simț al vinovăției lor, dar totuși nu trebuie lăsați să se simtă deznădăjduiți, ci să li se dea curaj să simtă că pot dobândi iarăși încrederea și aprobarea voastră.
Unii părinți greșesc acordându-le copiilor lor prea multă libertate. Uneori ei au prea multă încredere în ei înșiși și nu își văd greșelile. Este greșit a le îngădui copiilor, cu o anumită cheltuială, să călătorească la distanță de casă, neînsoțiți de părinți sau alți supraveghetori. Acest lucru are o influență rea asupra copiilor. Ei încep să simtă că au o anumită importanță și că anumite privilegii le aparțin numai lor, iar dacă toate aceste lucruri nu le sunt acordate, ei se consideră maltratați. Ei fac referințe la copiii care pleacă și vin când vor, care au atât de multe favoruri, pe când ei au atât de puține.
Iar mama, de teamă să nu fie considerată nedreaptă de către copiii ei, le satisface dorințele, care, în final, se dovedesc a fi foarte vătămătoare. Copiii care pleacă în vizite, nesupravegheați de ochiul părintesc, care să-i vadă și să le îndrepte greșelile, învață uneori anumite lucruri pentru îndepărtarea cărora e nevoie de luni de zile. Am fost îndreptată spre cazurile unor părinți care aveau copii buni, ascultători, și care, având mare încredere în anumite familii, și-au lăsat copiii să plece în vizită la acești prieteni, la distanță de casă. Din acel moment, s-a produs o schimbare totală în comportamentul și caracterul copiilor lor. Înainte, ei erau mulțumiți și fericiți în cămin și nu aveau o dorință atât de mare de a fi în compania altor persoane tinere. Când s-au întors la părinții lor, restricțiile li s-au părut nedrepte, iar casa ca o închisoare. Astfel de acțiuni neînțelepte din partea părinților decid caracterul copiilor lor.
Prin astfel de vizite, unii copii își formează tovărășii care se vor dovedi în final spre pierzarea lor. Părinților, pe cât este cu putință, țineți-vă copiii alături de voi și supravegheați-i cu cea mai mare atenție. Când îi lăsați să plece departe de casă, ei simt că sunt destul de mari ca să-și poarte de grijă și să facă ei înșiși alegerile. Când tinerii sunt lăsați în acest fel, discuțiile lor se îndreaptă adesea asupra unor subiecte care nu îi rafinează, nu îi înnobilează și nici nu le măresc atașamentul față de lucrurile religioase. Cu cât li se va îngădui mai des să plece de acasă, cu atât le va fi mai mare dorința de a pleca, iar căminul va fi tot mai puțin atrăgător pentru ei.
Copii, Dumnezeu a găsit de cuviință să vă încredințeze grijii părinților voștri pentru ca ei să vă educe și să vă disciplineze, făcându-și în acest fel partea lor pentru formarea caracterului vostru pentru ceruri. Cu toate acestea, depinde de voi dacă vă veți forma un caracter creștin deosebit, folosind la maximum avantajele pe care vi le-au pus la dispoziție părinții voștri credincioși, evlavioși, care se roagă pentru voi. Neputând să facă față tuturor grijilor legate de copiii lor, chiar fiind foarte credincioși, părinții nu își pot salva copiii. Și copiii au o lucrare de făcut. Fiecare copil constituie un caz special de care trebuie să se ocupe în mod individual. Părinți credincioși, voi aveți în fața voastră o lucrare plină de răspundere, aceea de a le călăuzi pașii copiilor voștri, chiar în ce privește experiența lor religioasă. Dacă Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, ei vă vor binecuvânta și vă vor respecta pentru grija pe care ați dovedit-o față de ei și pentru credincioșia voastră în a le ține în frâu dorințele și a le supune voința.
Curentul care predomină în lume este acela de a le îngădui tinerilor să urmeze înclinațiile naturale ale minții lor. Iar dacă sunt foarte sălbatici când sunt mici, părinții spun că se vor îndrepta după un timp și, când vor avea 16 sau 18 ani, vor judeca ei înșiși și își vor părăsi obiceiurile rele, devenind în cele din urmă oameni folositori. Ce greșeală! Timp de ani de zile, ei îi îngăduie vrăjmașului să semene în grădina inimii; ei îngăduie unor principii greșite să se dezvolte și în multe cazuri toată truda depusă după aceea pentru acel pământ nu va folosi la nimic. Satana este un lucrător iscusit, neobosit, un dușman de moarte. Ori de câte ori se rostește un cuvânt neatent, care este dăunător pentru cei tineri, fie că este vorba de lingușire, fie că sunt cuvinte care îi fac pe aceștia să privească păcatul cu mai puțină oroare, Satana trage foloase de pe urma acelei situații și alimentează sămânța cea rea, astfel ca aceasta să prindă rădăcină și să aducă un seceriș bogat. Unii părinți le-au îngăduit copiilor lor să-și formeze obiceiuri rele, ale căror semne se văd pretutindeni pe parcursul vieții. Acest păcat zace asupra părinților. Acești copii pot susține că sunt creștini, însă, fără o lucrare specială a harului asupra inimii lor și o reformă totală a vieții, obiceiurile din trecut vor fi văzute pe tot parcursul vieții, iar ei vor da pe față acel caracter pe care părinții lor le-au îngăduit să și-l formeze.
Standardul evlaviei este atât de jos între cei ce susțin că sunt creștini în general, încât cei care doresc să-L urmeze pe Hristos în mod sincer socotesc că această lucrare este mult mai grea și mai plină de încercări decât ar trebui să fie. Influența creștinilor lumești este vătămătoare pentru tineri. Masa așa-zișilor creștini a îndepărtat linia de demarcație dintre creștini și lume și, în timp ce pretind că trăiesc pentru Hristos, ei trăiesc pentru lume. Credința lor are o influență foarte puțin restrictivă asupra plăcerilor lor; în timp ce pretind că sunt copii ai luminii, ei umblă în întuneric și sunt copii ai întunericului. Cei care umblă în întuneric nu pot să-L iubească pe Dumnezeu și să dorească să-L proslăvească în mod sincer. Ei nu au lumină pentru a discerne superioritatea lucrurilor cerești și de aceea nu le pot iubi cu adevărat. Ei susțin că sunt creștini deoarece acest lucru este considerat a fi onorabil, dar ei nu au nici o cruce de dus. Motivele lor sunt adesea egoiste. Unii creștini de acest fel pot intra în sala de bal și pot participa la distracțiile de acolo. Alții nu merg chiar atât de departe, dar totuși participă la petreceri de plăcere, la picnicuri, petreceri în care se fac anumite donații și etalări. Și nici măcar cel mai ager ochi nu va putea descoperi în acești așa-ziși creștini vreun semn de creștinism. Nu se poate vedea în felul cum arată vreo deosebire între ei și cel mai mare necredincios. Așa-zisul creștin, destrăbălatul, batjocoritorul pe față al religiei și cel care profanează în mod deschis, toți aceștia se adună laolaltă ca unul singur. Iar Dumnezeu îi socotește a fi una în spirit și în ceea ce practică.
Un creștinism de formă, neînsoțit de faptele corespunzătoare ale credinței, nu valorează nimic. Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui rău sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia pe care îl aleg ca stăpân și ei nu pot fi slujitori ai lui Dumnezeu până ce nu renunță la Diavol și la toate lucrările lui. Nu poate fi nevătămător pentru slujitorii regelui ceresc să se angajeze în plăceri și distracții în care se angajează slujitorii lui Satana, chiar dacă aceștia repetă des că aceste distracții sunt nevătămătoare. Dumnezeu a descoperit adevăruri sacre și sfinte care îi deosebesc pe cei din poporul Său de cei necredincioși și prin care îi curățește pentru Sine. Adventiștii de ziua a șaptea trebuie să își trăiască credința. Cei care ascultă de Cele Zece Porunci văd starea lumii și lucrurile religioase dintr-un punct de vedere cu totul diferit de al celor cu numele, care sunt iubitori de plăceri, care evită crucea și care calcă porunca a patra. În prezenta stare a lucrurilor din societate, nu este o sarcină ușoară pentru părinți să-și țină în frâu copiii și să-i educe potrivit cu principiile de dreptate ale Bibliei. Creștinii cu numele s-au îndepărtat atât de mult de Cuvântul lui Dumnezeu, încât, atunci când poporul Său se îndreaptă spre Cuvântul Său cel sfânt și vrea să-și educe copiii după preceptele acestuia și, ca și Avraam, să poruncească caselor lor după ei, bieții copii, cu o asemenea influență în jurul lor, gândesc că părinții lor sunt prea severi și peste măsură de grijulii când fac comparație cu tovarășii lor. În mod natural, ei doresc să urmeze exemplul creștinilor lumești, iubitori de plăceri.
În aceste vremuri, persecuția și ocara pentru Numele lui Hristos de-abia dacă sunt cunoscute. E nevoie de foarte puțină tăgăduire de sine și sacrificiu pentru a da pe față o formă de evlavie și de a avea numele în registrul bisericii; însă, pentru a trăi în așa fel încât căile noastre să-I fie pe plac lui Dumnezeu, iar numele noastre să fie înscrise în cartea vieții, este nevoie de veghere și rugăciune, tăgăduire de sine și sacrificiu din partea noastră. Creștinii cu numele nu constituie exemple pentru copii și tineri, ci doar în măsura în care Îl urmează pe Hristos pot face aceasta. Faptele bune sunt roade de netăgăduit ale adevăratei evlavii. Judecătorul întregului pământ va da fiecăruia după faptele sale. Copiii care Îl urmează pe Hristos au o luptă în fața lor; ei au de purtat o cruce în fiecare zi pentru a ieși din lume și a se despărți de ea, imitând viața lui Hristos.