Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu rămâne prea mult în întuneric. Nu este voia Lui ca ei să trăiască în necredință. Isus este lumină și în El nu este întuneric deloc. Copiii Lui sunt copii ai luminii. Ei sunt reînnoiți după chipul Lui și chemați din întuneric la lumina Sa minunată. El este Lumina lumii și tot așa sunt și cei ce-L urmează. Ei nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții. Cu cât poporul lui Dumnezeu se străduiește mai mult să-L imite pe Domnul Hristos, cu atât vor fi urmăriți mai aprig de vrăjmaș; dar apropierea de Hristos îi întărește pentru a se împotrivi eforturilor vrăjmașului nostru viclean de a-i îndepărta de Hristos.
Mi-a fost arătat că ne-am comparat prea mult cu noi înșine, luând ca model pe oamenii muritori, decăzuți, când noi avem un model sigur, infailibil. N-ar trebui să ne măsurăm după lume, nici după părerile oamenilor, nici după ceea ce eram înainte de a îmbrățișa adevărul. Dar credința noastră și poziția în lume, așa cum sunt acum, trebuie să fie comparate cu ceea ce ar fi fost dacă viața noastră ar fi mers înainte și în sus din momentul când am declarat că suntem urmași ai lui Hristos. Aceasta este singura comparație sigură ce poate fi făcută. În oricare alta, ne vom înșela singuri. Dacă starea spirituală și caracterul moral al poporului lui Dumnezeu nu sunt pe măsura binecuvântărilor, privilegiilor și luminii care le-a fost dată, ei sunt cântăriți în balanță, iar îngerii raportează: NECORESPUNZĂTOR.
Pentru unii, cunoașterea adevăratei lor stări pare să le fie ascunsă. Ei văd adevărul, dar nu-și dau seama de importanța și de cerințele lui. Ei aud adevărul, dar nu-l înțeleg în întregime, pentru că viețile lor nu sunt în acord cu el și de aceea ei nu sunt sfințiți prin ascultarea de el. Și totuși, ei rămân așa de dezinteresați și mulțumiți ca și cum stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea, semnele favorii divine, ar fi trecut pe dinaintea lor. Ei declară că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiesc. Se socotesc aleșii Lui, poporul Său deosebit, și totuși prezența și puterea Lui mântuitoare se manifestă atât de rar între ei. Cât de mare este întunericul unora ca aceștia! Totuși, ei nu sunt conștienți de acest lucru. Lumina strălucește, dar ei nu o înțeleg. Nu există nici o amăgire mai puternică ce poate înșela mai mult mintea omenească decât aceea care îi face să creadă că sunt drepți, că Dumnezeu acceptă faptele lor, când, de fapt, ei păcătuiesc împotriva Lui. Ei confundă o formă de evlavie cu spiritul și puterea acesteia. Ei cred că sunt bogați și nu au nevoie de nimic, când sunt de fapt săraci, nenorociți, orbi și goi și au nevoie de atât de multe lucruri.
Există unii care spun că sunt urmași ai lui Hristos, deși nu depun nici un efort în lucrurile spirituale. În orice acțiune lumească, ei fac eforturi și dau pe față ambiție pentru a-și atinge ținta și ajung la obiectivul dorit; dar în privința vieții veșnice, unde totul este în joc, iar fericirea lor veșnică depinde de succesul lor, ei se poartă așa de indiferenți, ca și cum nu ar fi ființe morale, ca și cum alții ar juca jocul vieții, iar ei nu au nimic de făcut decât să aștepte rezultatul. O, ce nebunie! Ce prostie! Dacă măcar ar manifesta acel grad de ambiție, zel și seriozitate pentru viața veșnică așa cum manifestă pentru ocupațiile lumești, ei ar fi biruitori. Am văzut că fiecare trebuie să dobândească o experiență personală, fiecare să facă bine și cu credincioșie partea lui în jocul vieții. Satana urmărește ocazia să ne lipsească de harul prețios atunci când noi suntem neocrotiți și ne vom afla într-o luptă serioasă cu puterile întunericului pentru a avea sau a recâștiga harul divin, dacă prin lipsă de veghere l-am pierdut.
Însă, mi-a fost arătat că este privilegiul creștinilor de a obține putere de la Dumnezeu în vederea primirii oricărui dar prețios. Cerul are în vedere rugăciunea arzătoare și stăruitoare. Când slujitorii lui Hristos iau scutul credinței pentru apărare și sabia Duhului pentru luptă, este primejdie în tabăra vrăjmașului și trebuie făcut ceva. Doar persecuția și ocara sunt partea acelora care sunt înzestrați cu putere de sus pentru a trece la acțiune. Când adevărul, în simplitatea și puterea sa, va domina printre credincioși și se va ridica împotriva spiritului lumii, va fi evident că nu există nimic comun între Hristos și Belial. Ucenicii lui Hristos trebuie să fie exemple vii, care să reflecte viața și spiritul Învățătorului lor.
Tineri și bătrâni, toți au un conflict, un război în fața lor. Ei nu trebuie să doarmă nici o clipă. Un vrăjmaș viclean este continuu în alertă, pentru a-i abate de pe cale și a-i învinge. Credincioșii, susținători ai adevărului prezent, trebuie să vegheze tot așa de mult ca și vrăjmașul lor și să dovedească înțelepciune în împotrivirea față de Satana. Vor face ei acest lucru? Vor persevera ei în această luptă? Vor fi ei atenți să se îndepărteze de orice nedreptate? Domnul Hristos este tăgăduit în multe feluri. Noi Îl putem tăgădui vorbind împotriva adevărului, vorbindu-i de rău pe alții, prin vorbe nesăbuite, glume sau cuvinte nefolositoare. În aceste lucruri, noi dovedim puțină istețime sau înțelepciune. Ne slăbim pe noi înșine; eforturile noastre de a ne împotrivi marelui vrăjmaș sunt slabe și suntem învinși. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12, 34) și, prin lipsă de veghere, noi mărturisim că Hristos nu este în noi. Aceia care ezită să se consacre fără rezervă lui Dumnezeu sunt slabi urmași ai lui Hristos. Ei Îl urmează de la o distanță atât de mare, încât jumătate din timp ei nici nu știu pe urmele cui calcă; pe urmele Lui sau ale marelui lor vrăjmaș. De ce suntem noi atât de zăbavnici în a renunța la lucrurile acestei lumi și să trecem de partea lui Hristos? De ce să dorim să menținem prietenia cu vrăjmașii Domnului și să le urmăm obiceiurile și să fim conduși după părerile lor? Trebuie să existe o predare deplină, fără rezerve, lui Dumnezeu, o părăsire și o îndepărtare de la dragostea pentru lume și lucrurile pământești, căci, dacă nu facem astfel, nu putem fi ucenicii lui Hristos.
Viața și spiritul Domnului Hristos constituie singurul standard al desăvârșirii și perfecțiunii și unica noastră siguranță constă în a urma exemplul Lui. Dacă noi facem acest lucru, El ne va călăuzi prin sfatul Său, iar apoi ne va primi în slavă. Noi trebuie să luptăm cu stăruință și să fim dispuși să suferim mult pentru a putea merge pe urmele pașilor Răscumpărătorului nostru. Dumnezeu vrea să lucreze pentru noi, să ne dea Duhul Său, dacă noi luptăm pentru aceasta, trăim pentru aceasta, credem aceasta; iar apoi vom putea umbla în lumină după cum El este în lumină. Ne vom putea ospăta din dragostea Sa și vom bea cu îmbelșugare din bogăția Sa.