Fanatismul care a bântuit în ultimii ani și-a lăsat efectele sale pustiitoare în est. Am văzut că Dumnezeu Și-a pus la probă poporul cu privire la timp în 1844 și că de la acea dată nici un alt moment nu a purtat amprenta Sa specială. De la 1844, El nu Și-a mai pus la probă poporul cu privire la nici o altă dată. Noi ne-am aflat, și încă ne mai aflăm, în perioada când trebuie să așteptăm cu răbdare. O emoție considerabilă a fost stârnită în jurul anului 1854, când mulți au considerat că această mișcare este în planul lui Dumnezeu, pentru că s-a extins, și mulți au fost convertiți. Însă asemenea concluzii nu sunt necesare. Mult din ceea ce s-a predicat cu privire la anul 1854 a fost logic și drept. Unii care erau sinceri au luat și adevărul, și minciuna laolaltă și au sacrificat mult din ceea ce aveau pentru a face ceea ce nu este bine; iar după ce au fost dezamăgiți, ei au renunțat și la adevăr, și la minciună, iar acum se află într-o stare foarte dificilă, greu de ajuns la ei. Unii dintre cei care au trecut prin dezamăgire au văzut dovezile adevărului prezent, au îmbrățișat întreita solie îngerească și se luptă să o trăiască în viețile lor. Însă, acolo unde există unul care a tras foloase de pe urma anului 1854, există zece care au suferit de pe urma stabilirii acestei date; și mulți dintre aceștia sunt în situația în care nu pot fi convinși pentru adevăr, chiar dacă acesta le-ar fi prezentat foarte clar.
Proclamarea datei 1854 a fost însoțită de un spirit care nu a fost al lui Dumnezeu. Acesta a fost un spirit gălăgios, aspru, neatent, ațâțător. Zgomotul și vâlva erau considerate de mulți esențiale pentru religia adevărată și exista tendința de a aduce totul jos, la un nivel foarte scăzut. Mulți au socotit aceasta drept umilință; însă, dacă te împotriveai vederilor lor, într-o clipă ei deveneau agitați, dovedeau un spirit arogant, tiran, și îi acuzau pe aceia care nu erau de acord cu ei că sunt mândri și că se împotrivesc adevărului și puterii lui Dumnezeu.
Îngerii cei sfinți au fost întristați și dezgustați de maniera lipsită de respect în care mulți folosiseră Numele lui Dumnezeu, marele Iehova. Îngerii pronunță acest nume sfânt cu cel mai mare respect și își acoperă întotdeauna fețele când vorbesc despre Numele lui Dumnezeu; iar Numele Domnului Hristos este atât de sacru pentru ei, încât îl rostesc cu cea mai mare reverență. Însă cât de opuse au fost spiritul și influența care au însoțit mișcarea de la 1854! Unii dintre cei care sunt încă sub aceeași influență vorbesc despre Dumnezeu ca și cum ar vorbi despre un cal sau orice alt lucru comun. În rugăciunile lor, ei folosesc cuvintele Dumnezeule Atotputernic într-un mod foarte comun și lipsit de respect. Aceia care fac acest lucru nu au acel simțământ al caracterului înălțător al lui Dumnezeu, al lui Hristos sau al lucrurilor cerești.
Mi-a fost arătat că, în vechime, când Dumnezeu Își trimitea îngerii să slujească ori să transmită anumite lucruri unor oameni, și aceste persoane își dădeau seama că văzuseră sau vorbiseră cu un înger, erau cuprinse de spaimă și le era teamă că aveau să moară. Ei aveau păreri atât de înalte cu privire la maiestatea și puterea lui Dumnezeu, încât gândeau că aceasta îi va distruge dacă ar fi ajuns în strânsă legătură cu cineva care venea direct din prezența sfințeniei Sale. Am fost călăuzită spre Judecători 13, 21.22: „Atunci Manoah a înțeles că este Îngerul Domnului și a zis nevestei sale: «Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu».” Judecători 6, 22.23;: „Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: «Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului față-n față!» Și Domnul i-a zis: «Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri».” Iosua 5, 13-15: „Pe când se afla Iosua lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: «Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?» El a răspuns: «Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului, și acum am venit». Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: «Ce spune Domnul meu robului Său?» Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: «Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Și Iosua a făcut așa.” Dacă îngerii erau în acest fel de temut și onorați pentru că veneau din prezența lui Dumnezeu, cu cât mai mult respect ar trebui să fie privit Dumnezeu Însuși.
Mulți dintre cei care au fost convertiți prin influența mișcării de la 1854 au nevoie să fie convertiți din nou. Iar acum este necesar de zece ori mai mult efort pentru îndreptarea vederilor greșite, tulburătoare, pe care le primiseră de la învățătorii lor și pentru a-i determina să primească adevărul neamestecat cu minciună, decât ar fi fost necesar la început pentru a li se face cunoscută întreita solie îngerească. Aceștia trebuie mai întâi dezvățați înainte de a fi învățați ceea ce este bine, altfel buruienile otrăvitoare ale minciunii vor crește și vor prinde rădăcină printre prețioasele semințe ale adevărului. Minciuna trebuie mai întâi dezrădăcinată și atunci pământul este pregătit pentru ca sămânța cea bună să poată răsări și să aducă roade spre slava lui Dumnezeu.
Singurul remediu pentru Est va fi disciplina și organizația. Un spirit fanatic a luat în stăpânire o anumită categorie dintre păzitorii Sabatului de acolo; ei au sorbit însă prea puțin din fântâna adevărului și nu sunt obișnuiți cu spiritul întreitei solii îngerești. Pentru această clasă nu se poate face nimic până ce vederile lor fanatice nu sunt îndreptate. Unii dintre cei ce au fost prinși în mișcarea de la 1854 au adus cu ei vederi greșite, cum ar fi existența învierii celor nelegiuiți și veacul ce va să vină și ei caută să unească aceste păreri ale lor și experiența lor din trecut cu solia celui de-al treilea înger. Ei nu pot face acest lucru; nu poate exista înțelegere între Hristos și Belial. Inexistența învierii celor nelegiuiți și părerile lor despre veacul ce va să vină constituie minciuni grosolane pe care Satana le-a strecurat printre ereziile timpului din urmă, ca să-și atingă scopul de a ruina sufletele. Aceste minciuni nu pot fi în armonie cu solia de origine divină.
Unele dintre aceste persoane au anumite manifestări pe care ei le numesc daruri și spun că Domnul le-a așezat în biserică. Ei bolborosesc fără înțeles și numesc aceasta o limbă necunoscută -- necunoscută nu numai omului ci, și Domnului și întregului cer. Aceste daruri sunt născocite de bărbați și femei, ajutați de marele înșelător. Fanatismul, exaltarea, vorbirea falsă în limbi și manifestările zgomotoase au fost considerate daruri așezate de Dumnezeu în biserică. Unii au fost înșelați prin acestea. Roadele tuturor acestora nu au fost bune. „După roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20.) Fanatismul și vâlva au fost considerate dovezi speciale ale credinței. Unii nu sunt mulțumiți de o întâlnire dacă nu s-au simțit puternici și fericiți acolo. Ei depun eforturi pentru aceasta și își dezlănțuie sentimentele în exaltare. Însă influența unor asemenea întruniri nu este binefăcătoare. Când simțământul de fericire și-a luat zborul, ei se scufundă mai jos decât fuseseră înainte de întâlnire, pentru că fericirea lor nu provenea din sursa cea bună. Cele mai folositoare adunări pentru înaintare spirituală sunt cele care se caracterizează prin solemnitate și adâncă cercetare a inimii, în care fiecare caută să se cunoască pe sine însuși și, cu seriozitate și în profundă umilință, caută să învețe de la Domnul Hristos.
Fratele Lunt din Portland, Maine, a suferit mult. El simțea că spiritul care domnea adesea în adunările lor nu era în armonie cu solia celui de-al treilea înger. El avusese o experiență în legătură cu fanatismul care pustiise Estul, și aceasta l-a făcut să privească cu suspiciune orice părea fanatism. Trecutul îl socotea ca o avertizare și credea că e bine să se ferească sau să vorbească deschis cu aceia care ar fi fost într-o anumită măsură fanatici, pentru că el simțea că atât ei, cât și cauza lui Dumnezeu erau în pericol. El privea aceste lucruri într-o lumină corectă.
Există mulți oameni cu firi neastâmpărate, care nu vor să se supună disciplinei, rânduielii, ordinii. Ei gândesc că libertatea lor ar fi îngrădită dacă și-ar lăsa deoparte judecata și s-ar supune judecății celor cu experiență. Lucrarea lui Dumnezeu nu va progresa până când nu va exista dispoziția de a se supune rânduielii și nu se va înlătura spiritul de indiferență și dezordine al fanatismului din adunările lor. Impresiile și sentimentele nu constituie o dovadă sigură că o persoană este condusă de Dumnezeu. Și Satana, în mod nebănuit, dă sentimente și impresii. Acestea nu constituie călăuze sigure. Toți ar trebui să cunoască pe deplin dovezile credinței noastre și preocuparea lor de căpătâi trebuie să fie aceea de a face ca mărturisirea lor de credință să fie mai fructuoasă și să aducă roade spre slava lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să apuce pe o astfel de cale prin care să devină dezgustători pentru cei necredincioși. Noi trebuie să fim curați, modești, să purtăm discuții înălțătoare și să ducem o viață fără vină. Spiritul flecar, glumeț, nechibzuit trebuie mustrat. Nu este o dovadă că harul lui Dumnezeu este asupra inimii unor persoane dacă acestea vorbesc și se roagă cu măiestrie în adunare, dar la terminarea acesteia, când ies afară, dau drumul unei vorbiri aspre, grosolane și neîngrijite. Unii ca aceștia sunt reprezentanți mizerabili ai credinței noastre. Ei constituie o ocară la adresa cauzei lui Dumnezeu.
Există în _____ un amestec ciudat de păreri printre cei care susțin că sunt păzitori ai Sabatului. Unii nu sunt în armonie cu trupul bisericii și, cât timp vor ocupa poziția în care se află acum, ei vor fi supuși ispitirilor lui Satana și vor fi afectați de fanatism și de spiritul minciunii. Unii au vederi fanteziste, care le orbesc vederea în privința unor puncte importante, vitale, ale adevărului, ajungând să-și considere deducțiile lor închipuite drept adevăr esențial. Apariția unora ca aceștia și spiritul care îi însoțește face ca Sabatul să devină foarte respingător și de nedorit pentru necredinciosul sensibil. Ar fi cu mult mai bine pentru progresul și succesul întreitei solii îngerești dacă astfel de persoane ar părăsi adevărul.
În conformitate cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, în Est există totuși o grupă mare de credincioși care vor asculta în mod consecvent de adevăr. Aceia care apucă pe căi greșite, pe care ei și le-au ales, vor fi lăsați să îmbrățișeze minciuna care, în cele din urmă, îi va conduce la nimicire; însă, pentru un timp, ei vor fi pietre de poticnire pentru cei ce vor primi adevărul. Pastorii care lucrează prin cuvânt și învățătură trebuie să fie lucrători meticuloși și trebuie să prezinte adevărul în curăția lui, cu simplitate. Ei trebuie să hrănească turma cu hrană curată, bine aleasă. Există stele călătoare care susțin că sunt pastori trimiși de Dumnezeu, care predică Sabatul din loc în loc, însă amestecă adevărul cu minciuna și își aruncă părerile la întâmplare, semănând discordia în popor. Satana este cel care îi împinge pe aceștia să-i dezguste pe necredincioșii inteligenți și sensibili. Unii dintre ei au multe de spus cu privire la daruri, și acestea sunt adeseori manifestate. Ei se lasă în voia unor simțăminte sălbatice, exaltate, și produc sunete de neînțeles, pe care le numesc darul limbilor, și o anumită clasă de oameni pare încântată de astfel de manifestări ciudate. Un spirit straniu stăpânește această clasă de oameni, care ar da la o parte și ar trece peste oricine li s-ar împotrivi. Duhul lui Dumnezeu nu este în această lucrare și nu însoțește astfel de lucrători. Ei au un alt spirit. Și totuși, asemenea predicatori au succes în rândul unei anumite clase. Însă acest fapt va îngreuna mult lucrul acelor lucrători pe care Dumnezeu îi va trimite, care sunt calificați pentru a prezenta poporului Sabatul și darurile într-o lumină corespunzătoare și a căror influență și exemplu sunt demne de imitat.
Adevărul trebuie prezentat în așa fel, încât să fie atrăgător pentru mintea inteligentă. Noi, ca popor, nu suntem înțeleși, ci suntem socotiți ca niște bieți oameni, cu mintea slabă, de jos, degradați. Atunci, cât este de important pentru toți cei care îi învață pe alții și pentru toți cei care cred adevărul să fie astfel atinși de influența lui sfințitoare, încât viețile lor consecvente, nobile, să le arate necredincioșilor că s-au înșelat cu privire la acest popor. Cât este de important ca această cauză a adevărului să fie dezbrăcată de tot ce este fals, de exaltarea fanatică, pentru ca adevărul să poată sta în propriile lui merite și să dea la iveală curăția lui originară și caracterul lui înalt.
Am văzut că este foarte important ca aceia care predică adevărul să aibă maniere rafinate, să evite ciudățeniile și lucrurile excentrice și să prezinte adevărul în curăția și puritatea lui. Am fost călăuzită spre textul din Tit 1, 9: „Să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici.” În versetul 16, Pavel vorbește despre o categorie de oameni care susțin că Îl cunosc pe Dumnezeu, însă, prin faptele lor, Îl tăgăduiesc, oameni „netrebnici pentru orice faptă bună”. Apoi el îl sfătuiește astfel pe Tit: „Tu, însă, vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă: spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare.” „Sfătuiește de asemenea pe tineri să fie cumpătați și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune, în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată spune nimic rău de noi.” (Tit 2, 1-8.) Aceste îndemnuri sunt scrise pentru folosul tuturor acelora pe care Dumnezeu i-a chemat să propovăduiască Cuvântul și, de asemenea, în folosul poporului Său care ascultă Cuvântul.
Adevărul lui Dumnezeu nu degradează niciodată, ci dimpotrivă, îl înalță pe cel care îl primește, îi rafinează gustul, îi sfințește judecata și îl desăvârșește pentru societatea îngerilor curați și sfinți din Împărăția lui Dumnezeu. Sunt unii care, când vin în contact cu adevărul, sunt grosolani, duri, ciudați, lăudăroși, profită de semenii lor dacă pot, pentru a trage foloase personale; ei greșesc în multe privințe și totuși, dacă ei cred în adevăr din toată inima, acesta va lucra o întreagă transformare în viețile lor. Ei încep imediat lucrarea de reformă. Influența curată a adevărului va înnobila întreaga ființă, devenind cu totul alt om. În afacerile cu semenii, el va avea frică de Domnul și îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși, purtându-se cu el așa cum i-ar plăcea ca acesta să se poarte cu el. Vorbirea lui va fi sinceră, curată și de un caracter atât de înălțător, încât cei necredincioși nu vor putea profita de el, nu îl vor putea vorbi de rău pe nedrept și nu vor fi dezgustați de felul lui lipsit de amabilitate sau de vorbirea lui necuviincioasă. El va duce influența sfințitoare a adevărului în familia sa și va face ca lumina să strălucească în fața lor, astfel încât aceștia, văzând faptele lui bune, să Îl poată slăvi pe Dumnezeu. În toate căile vieții sale, el va exemplifica viața Domnului Hristos.
Legea lui Dumnezeu nu poate fi satisfăcută cu nimic din ceea ce nu este desăvârșit sau lipsit de ascultare deplină de toate cerințele ei. A împlini doar jumătate din cerințele ei și a nu dovedi o ascultare deplină, desăvârșită, nu valorează nimic. Cei lumești și cei necredincioși admiră consecvența și au fost întotdeauna puternic convinși că Dumnezeu are un adevăr de transmis prin poporul Său, atunci când faptele lor corespund cu credința lor. „După roadele lor îi veți cunoaște.” Fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Cuvintele, acțiunile noastre constituie roadele pe care le aducem. Sunt mulți care aud cuvintele lui Hristos, dar care nu le fac. Ei aduc o anumită mărturie, însă roadele lor sunt din cele care îi dezgustă pe cei necredincioși. Ei sunt lăudăroși, se roagă și vorbesc într-un fel în care se îndreptățesc pe ei înșiși, se înalță, reamintesc faptele lor cele bune și, ca și fariseul, în cele din urmă, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalți oameni. Și cu toate acestea, ei sunt foarte vicleni și înșelători în afacerile lor. Roadele lor nu sunt bune. Cuvintele și faptele lor sunt rele și totuși ei par a fi orbi cu privire la starea lor de sărăcie și nenorocire.
Mi-a fost arătat că următorul pasaj din Scriptură este potrivit pentru cei care se amăgesc în acest fel: „Nu orișicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și nu am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut, depărtați-vă de la Mine voi toți care lucrați fărădelege.»” (Matei 7, 21-23.)
Aici se află cea mai mare amăgire care poate afecta mintea omului; aceste persoane se socotesc drepte, când de fapt ele nu sunt drepte. Consideră că fac o mare lucrare în viața lor religioasă, însă la sfârșit Domnul Isus smulge mantia îndreptățirii lor de sine și le prezintă viu în față adevăratul lor tablou, cu toate greșelile și în toată diformitatea caracterului lor religios. Ei sunt găsiți necorespunzători, atunci când este prea târziu, pentru totdeauna, de a-și suplini lipsurile. Dumnezeu a prevăzut mijloace pentru îndreptarea celor care greșesc; cu toate acestea, dacă ei aleg să-și urmeze propria lor judecată și disprețuiesc mijloacele rânduite de El pentru corectarea lor și pentru a-i uni în adevăr, ei vor fi aduși în starea descrisă în cuvintele Domnului, citate mai sus.
Dumnezeu Își pune deoparte un popor și îi pregătește pe ai Săi să stea ca unul singur, uniți, să vorbească aceleași lucruri și astfel să împlinească rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi: „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 20.21.)
Se ridică mereu grupe mici care cred că Dumnezeu este doar cu cei foarte puțini, foarte răspândiți, iar influența acestora este de a smulge și de a risipi ceea ce clădesc slujitorii lui Dumnezeu. Oamenii cu minți neastâmpărate, care doresc să vadă și să creadă încontinuu ceva nou, se ridică mereu, unii într-un loc, alții într-altul, toți făcând o lucrare specială pentru vrăjmașul și, cu toate acestea, pretinzând că au adevărul. Ei stau despărțiți de poporul pe care Dumnezeu îl conduce și îl face să prospere și prin care el Își va face marea Sa lucrare. Ei își exprimă necontenit temerile că grupa păzitorilor Sabatului ajunge precum lumea, însă cu greu se pot găsi două păreri de-ale lor care să fie în armonie una cu cealaltă. Ei sunt împrăștiați și confuzi și totuși se amăgesc atât de mult, socotind că Dumnezeu este cu ei într-un mod cu totul special. Unii dintre aceștia susțin că au daruri printre ei; însă sunt conduși de influența și învățăturile acelor daruri prin care pun sub semnul îndoielii pe aceia pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu povara deosebită a lucrării Sale, dezlipind de trupul bisericii o anumită categorie de credincioși Oamenii care, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, fac tot ce le stă în putere pentru a fi una, care sunt întemeiați în solia celui de-al treilea înger, sunt priviți cu suspiciune pe motivul că ei își extind lucrarea și adună suflete de partea adevărului. Ei sunt considerați lumești pentru că au influență în lume, iar faptele lor mărturisesc că ei Îl așteaptă pe Dumnezeu să facă o mare și specială lucrare pe pământ, aceea de a-Și forma un popor și de a-l pregăti pentru venirea lui Hristos.
Acești oameni nu știu de fapt ce cred sau care sunt motivele credinței lor. Ei învață mereu și totuși nu ajung niciodată la cunoștința adevărului. Se ridică unul cu idei sălbatice, greșite, și pretinde că Dumnezeu l-a trimis cu o lumină nouă, glorioasă, și că toți trebuie să creadă ceea ce aduce el. Unii dintre cei care nu au o credință temeinică, nesupuși trupului bisericii, ci sunt luați de curent pentru că nu au o ancoră care să-i susțină, primesc acel vânt de învățătură. Lumina care vine de la acela strălucește în așa fel, încât face lumea să se îndepărteze de el cu dezgust și să-l urască. Atunci, în mod blasfemator, el se așează alături de Hristos și susține că lumea îl urăște din același motiv pentru care L-a urât pe Hristos. Apoi se ridică altul, pretinzând că este condus de Dumnezeu, și susține erezia inexistenței învierii celor nelegiuiți, care este una dintre marile capodopere ale minciunilor lui Satana. Un altul nutrește idei greșite în privința veacului ce va să vină. Un altul impune cu zel costumul american. Cu toții vor libertate religioasă; fiecare acționează independent de ceilalți și, cu toate acestea, pretind că Dumnezeu este într-un mod special la lucru în mijlocul lor.
Unii se bucură și tresaltă că au daruri pe care alții nu le au. Fie ca Domnul să-Și elibereze poporul de astfel de daruri. Ce fac aceste daruri pentru ei? Sunt ei aduși prin acestea la unitatea credinței? Îl conving ei pe cel necredincios că Dumnezeu este cu ei în același adevăr? Când acești tulburători, cu păreri diferite, se adună laolaltă și acolo există exaltare și limbi necunoscute, ei fac ca lumina lor să strălucească în așa fel, încât cei necredincioși spun: Acești oameni nu sunt întregi la minte; sunt înflăcărați de o exaltare falsă și noi știm că ei nu au adevărul. Unii ca aceștia stau direct în calea celor păcătoși; influența lor îi reține pe unii să accepte Sabatul. Ei vor fi răsplătiți potrivit cu faptele lor. Dumnezeu ar prefera ca ei ori să se schimbe, ori să renunțe la Sabat! Atunci nu ar mai sta în calea necredincioșilor.
Dumnezeu a călăuzit bărbați care au trudit ani de zile, care au fost dispuși să facă orice sacrificiu, care au suferit lipsuri, au trecut prin încercări pentru a duce adevărul în fața lumii și, prin umblarea lor consecventă, au îndepărtat ocara pe care a adus-o fanatismul asupra cauzei lui Dumnezeu. Ei au întâmpinat opoziție în toate formele. Au trudit zi și noapte în căutarea de dovezi pentru credința noastră, pentru a putea aduce adevărul la lumină în toată claritatea sa, într-o formă bine închegată, ca să se poată împotrivi oricărei opoziții. Munca neobosită și chinurile sufletești legate de această mare lucrare i-a epuizat pe mulți, iar altora le-a umplut capul de peri albi. Însă ei nu s-au istovit în zadar. Dumnezeu a notat rugăciunile lor serioase, sfâșietoare, în agonie, pentru ca ei să poată avea lumina și adevărul și pentru ca adevărul să poată străluci în toată claritatea sa și în fața altora. El a notat eforturile lor pline de sacrificiu de sine și le va răsplăti după faptele lor.
Pe de altă parte, aceia care nu au trudit pentru a scoate la iveală aceste adevăruri prețioase au ajuns până acolo încât au primit anumite puncte, cum ar fi adevărul despre Sabat, care a fost gata pregătit pentru ei, și apoi, toată recunoștința pe care o au pentru ceea ce pe ei nu i-a costat nimic, dar pe alții atât de mult, și-o arată ridicându-se precum Core, Datan și Abiram, să-i batjocorească pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus povara lucrării Sale. Ei spun: „Destul! căci toată adunarea, toți sunt sfinți și Domnul este în mijlocul lor.” (Numeri 16, 3.) Ei nu știu ce este aceea recunoștință. Au un spirit încăpățânat, care nu cedează în fața judecății drepte și care îi va conduce spre propria lor nimicire.
Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său care a mers înainte, urmând providența Lui clară. El Și-a format un popor, pe marea platformă a adevărului, din toate clasele. Cei necredincioși s-au convins că Dumnezeu este cu poporul Său și și-au umilit inimile, ascultând de adevăr. Lucrarea lui Dumnezeu merge sigur înainte. Și, cu toate acestea, neținând cont de toate dovezile că Dumnezeu este Cel ce Și-a condus biserica, sunt și vor continua să existe din aceia care, susținând Sabatul, vor merge totuși independent de trupul bisericii, crezând și făcând ceea ce aleg ei. Vederile sunt confuze. Starea lor împrăștiată este o dovadă temeinică a faptului că Dumnezeu nu este cu ei. Lumea privește Sabatul și erorile lor laolaltă și le resping împreună. Dumnezeu este întristat de aceia care fac ca lumea să-i urască. Dacă un creștin este urât pentru faptele lui bune și pentru că Îl urmează pe Hristos, el va avea o răsplată; însă, dacă este urât pentru că nu procedează în așa fel încât să fie iubit, urât datorită obiceiurilor lui necultivate și din cauză că face din adevăr o chestiune de dispută cu semenii săi și face în așa fel încât Sabatul să le pară foarte respingător, el este o piatră de poticnire pentru cei păcătoși, o ocară pentru adevărul cel sfânt; iar dacă nu se pocăiește, ar fi fost mai bine pentru el să-și lege o piatră de moară de gât și să se arunce în mare.
Nu trebuie să li se dea necredincioșilor nici o ocazie de a batjocori credința noastră. Noi suntem considerați ciudați și unici; însă noi nu trebuie să trăim în așa fel încât să-i facem pe cei necredincioși să creadă că suntem altfel decât ne cere credința noastră să fim.
Unii dintre cei care cred adevărul pot gândi că ar fi mai sănătos ca surorile să adopte costumul american; totuși, dacă această modă în îmbrăcăminte ne-ar ciunti influența printre cei necredincioși, în așa fel încât să nu avem ușor acces la ei, nu trebuie să îl adoptăm nicidecum, chiar dacă am avea de suferit. Însă unii se amăgesc, gândind că acest costum ne-ar aduce atât de multe foloase. În timp ce poate fi de folos unora, altora le poate dăuna. (Vezi Apendice.)
Am văzut că rânduiala lăsată de Dumnezeu a fost dată peste cap și că îndemnurile Sale speciale nu au fost luate în seamă de către aceia care adoptă costumul american. Am fost îndreptată spre Deuteronom 22, 5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să adopte așa-numita reformă în îmbrăcăminte. Este o îmbrăcăminte indecentă, cu totul nepotrivită pentru urmașii modești, umili, ai lui Hristos.
Există o tendință crescândă ca femeile să se îmbrace și să arate aproape ca celălalt sex și să-și aranjeze îmbrăcămintea în așa fel, încât să fie foarte apropiată de a bărbaților, însă Dumnezeu socotește acest lucru o urâciune. „Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială.” (1 Timotei 2, 9.)
Cele care se simt chemate să se atașeze mișcării pentru drepturile femeii și pentru așa-numita reformă în îmbrăcăminte se pot despărți la fel de bine de orice legătură pe care o au cu întreita solie îngerească. Spiritul care o însoțește pe una nu poate fi în armonie cu cealaltă. Scripturile sunt clare cu privire la relațiile dintre bărbați și femei și în privința drepturilor lor. Până într-o anumită măsură, spiritiștii sunt cei care au adoptat această modă unică în îmbrăcăminte. Adventiștii de ziua a șaptea care cred în restaurarea darurilor sunt adesea socotiți drept spiritiști. Dacă ei adoptă acest costum, influența lor e moartă. Lumea îi va așeza la același nivel cu spiritiștii și va refuza să-i asculte.
Împreună cu așa-zisa reformă în îmbrăcăminte merge un spirit de ușurătate și încăpățânare, ce ține tocmai de îmbrăcăminte. Se pare că decența și modestia se îndepărtează de mulți dintre aceia care adoptă acel stil de îmbrăcăminte. Mi-a fost arătat că Dumnezeu dorește ca noi să ducem o viață consecventă, pe care să o putem justifica. Dacă vor adopta costumul american, surorile își vor distruge propria influență și pe cea a soților lor. Ele vor ajunge de batjocură și de ocară. Mântuitorul nostru spune: „Voi sunteți lumina lumii.”„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 14.16.) Noi avem o mare lucrare de făcut în lume și Dumnezeu nu dorește să ducem o viață care să diminueze sau să ne distrugă influența în lume.