Stimați frați și surori, Explicația pentru faptul că vă îndrept din nou atenția spre subiectul îmbrăcăminte constă în faptul că unii nu par să fi înțeles ceea ce am scris mai înainte; și cei care nu vor să creadă ce am scris eu au încercat să genereze confuzie în comunitățile noastre în privința acestui subiect important. Mi-au fost trimise multe scrisori în care se vorbește de dificultăți, scrisori cărora eu nu am avut timp să le răspund; iar acum, pentru a răspunde la multele întrebări puse, scriu următoarele declarații, prin care sper să se înțeleagă o dată pentru totdeauna acest subiect, în privința mărturiilor pe care le aduc eu.
Unii susțin că ceea ce am scris în Mărturia pentru comunitate nr.10 nu este în acord cu mărturia mea din lucrarea intitulată Cum să trăim (How to live). Acestea au fost scrise din aceeași perspectivă, deci nu sunt două puncte de vedere diferite, unul contrazicându-l pe celălalt, așa cum își închipuie unii; dacă există vreo diferență, aceasta constă pur și simplu în forma de exprimare. În Mărturia pentru comunitate nr.10, eu am declarat următoarele:
„Nu trebuie dată nici o ocazie necredincioșilor să arunce ocară asupra credinței noastre. Noi suntem considerați ciudați și unici și nu trebuie să trăim în așa fel, încât să-i facem pe cei credincioși să ne considere altfel decât ne cere credința noastră să fim. Poate că unii dintre cei care cred adevărul apreciază că ar fi mai sănătos ca surorile să adopte costumul american, deși, dacă această modă ne-ar știrbi influența între necredincioși în așa fel încât să nu putem avea ușor acces la ei, nu ar trebui nicidecum să-l adoptăm, căci am avea mult de suferit. Însă unii se amăgesc, gândind că pot avea multe avantaje de pe urma adoptării acestui costum. În timp ce poate câtorva le-ar fi de folos, altora le-ar face rău.
Mi-a fost arătat că rânduiala lui Dumnezeu a fost dată peste cap și că îndemnurile Sale speciale nu au fost luate în seamă de către aceia care adoptă costumul american. Am fost îndreptată spre Deuteronom 22, 5: «Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.» Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să adopte o așa-zisă reformă în îmbrăcăminte. Este o îmbrăcăminte indecentă, cu totul nepotrivită pentru urmașii modești și umili ai lui Hristos.
Există o tendință mereu crescândă ca femeile să se îmbrace și să arate cât mai asemenea celuilalt sex și să-și modeleze îmbrăcămintea după cea a bărbaților, însă Dumnezeu numește acest lucru o urâciune. «Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială.» (1 Timotei 2, 9)
Acelea care simt chemarea de a se atașa mișcării pentru drepturile femeilor și așa-zisei reforme în îmbrăcăminte pot tot așa de bine să se despartă de orice legătură pe care o au cu întreita solie îngerească. Spiritul care o însoțește pe una nu poate fi în armonie cu cealaltă. Scripturile sunt clare în privința relațiilor și drepturilor bărbaților și femeilor. Spiritiștii sunt cei care au adoptat, într-o anumită măsură, acest mod unic de îmbrăcăminte. Adventiștii de ziua a șaptea care cred în restaurarea darurilor sunt adesea luați drept spiritiști. Dacă vor adopta acest sistem, influența lor va fi moartă. Oamenii îi vor situa la același nivel cu spiritiștii și vor refuza să îi asculte.
Împreună cu așa-zisa reformă în îmbrăcăminte, merge un spirit de ușurătate și încăpățânare ce ține tocmai de îmbrăcăminte. Decența și modestia se pare că se îndepărtează de mulți dintre aceia care adoptă acel stil de îmbrăcăminte. Mi-a fost arătat că Dumnezeu dorește ca noi să avem o conduită consecventă și pe care s-o putem justifica. Dacă vor adopta costumul american, surorile își vor distruge atât propria lor influență, cât și pe cea a soților lor. Ele vor ajunge de batjocură și de ocară. Mântuitorul nostru spune: «Voi sunteți lumina lumii.» «Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.» (Matei 5, 14.16.) Noi avem o mare lucrare de făcut în lume și Dumnezeu nu dorește să ducem o viață care să diminueze sau să ne distrugă influența în lume.”
Cele de mai sus mi-au fost date ca o mustrare pentru acelea care sunt înclinate să adopte un stil de îmbrăcăminte asemănător celui purtat de bărbați; însă, în același timp, mi-au fost arătate relele din modul obișnuit de a se îmbrăca al femeilor, și pentru a corecta aceste lucruri, mi-au fost date următoarele învățături, care se găsesc tot în Mărturia pentru Comunitate nr.10:
„Noi nu considerăm că este în acord cu credința noastră să ne îmbrăcăm în costumul american, să purtăm cercuri sau să cădem în extrema de a purta rochii lungi, care să măture trotuarele sau străzile. Dacă femeile nu ar purta astfel de rochii, care să curețe murdăria de pe străzi, rochiile lor ar fi decente și ar putea fi păstrate în stare de curățenie mult mai ușor. Astfel de rochii ar fi potrivite cu credința pe care o avem noi.”
Voi da acum un extras din ceea ce am spus în altă parte cu privire la acest subiect:
„Creștinii nu trebuie să depună eforturi speciale pentru a atrage atenția asupra lor, îmbrăcându-se diferit de lume. Însă dacă, urmând propriile lor convingeri în privința datoriei de a se îmbrăca modest și sănătos, ei descoperă că sunt demodați, nu trebuie să-și schimbe îmbrăcămintea pentru a fi ca lumea; ei trebuie să dea dovadă de independență nobilă și curaj moral pentru a fi oameni așa cum se cuvine, chiar dacă toată lumea ar fi diferită de ei. Dacă lumea introduce un mod de îmbrăcăminte modest, decent și sănătos, care este în acord cu Biblia, a adopta un asemenea mod de îmbrăcăminte nu ar afecta relația noastră cu Dumnezeu sau cu lumea.
Creștinii trebuie să-L urmeze pe Hristos, iar îmbrăcămintea lor să fie conform Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să evite extremele. Ei trebuie să urmeze o cale neabătută, care nu ține seama de aplauze sau de critică și trebuie să facă ceea ce este bine, pentru că sunt convinși de acest lucru.
Femeile trebuie să-și acopere picioarele cu îmbrăcăminte, ținând seama de sănătate și confort. Picioarele lor trebuie protejate prin îmbrăcăminte pentru a fi tot așa de bine încălzite ca cele ale bărbaților. În privința lungimii rochiilor la modă, sunt mai multe lucruri de obiectat:
1. Este un lucru extravagant și inutil să ai rochia atât de lungă, încât să mături trotuarele și străzile.
2. O rochie lungă adună roua din iarbă și murdăria de pe stradă și de aceea nu este curată.
3. În condițiile în care acestea sunt murdare și ude și vin în atingere cu gleznele sensibile, care nu sunt suficient protejate, le vor răci destul de ușor, punându-se în primejdie sănătatea și viața. Aceasta constituie una dintre principalele cauze ale răcelilor și gâlcilor.
4. Lungimea inutilă este o greutate în plus pentru șolduri și abdomen.
5. Împiedică mersul și de multe ori și pe alți oameni.
Mai e totuși un alt stil de îmbrăcăminte, purtat de o clasă a așa-ziselor reformatoare ale îmbrăcămintei. Acestea imită cât de mult se poate sexul opus. Ele poartă șapcă, pantaloni, vestă, haină și cizme, ultimul articol fiind partea cea mai delicată a costumului. Cele care susțin acest stil de îmbrăcăminte duc așa-numita reformă în îmbrăcăminte într-o extremă căreia i se pot obiecta foarte multe lucruri. Urmarea va fi confuzia. Poate că, în general, în modul în care gândesc în privința sănătății, s-ar putea să aibă dreptate adoptând acest costum, însă ar fi mai de folos și ar face mult mai bine să nu ducă problema îmbrăcămintei în asemenea extreme.
Prin acest stil de îmbrăcăminte, rânduiala lăsată de Dumnezeu a fost dată peste cap și nu s-a ținut seama de sfaturile Sale speciale. Deuteronom 22, 5: «Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.» Dumnezeu nu dorește ca poporul Său să adopte acest stil de îmbrăcăminte. Nu este o îmbrăcăminte decentă și nu se potrivește deloc pentru femeile modeste și umile, care susțin că sunt urmașe ale lui Hristos. Interdicțiile pe care le face Dumnezeu sunt tratate cu ușurință de cei care îndepărtează deosebirea în îmbrăcăminte dintre bărbați și femei. Poziția extremă a unor reformatori ai îmbrăcămintei le știrbește influența.
Dumnezeu a rânduit să existe o distincție clară între felul de a se îmbrăca al bărbaților și al femeilor și a socotit această problemă suficient de importantă pentru a da îndrumări explicite în această privință, pentru că același fel de îmbrăcăminte purtată de ambele sexe va crea confuzia și va cauza creșterea nelegiuirilor. Dacă ar trăi apostolul Pavel și ar vedea cum se îmbracă femeile care susțin că sunt credincioase, el le-ar mustra. «Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.» (1 Timotei 2, 9.10.) Creștinii cu numele nesocotesc cu totul învățăturile apostolului și poartă aur, perle și îmbrăcăminte costisitoare.
Poporul credincios al lui Dumnezeu este lumina lumii și sarea pământului și ei trebuie să-și aducă întotdeauna aminte că influența lor are valoare. Dacă s-ar schimba rochia foarte lungă cu una foarte scurtă, ei și-ar distruge într-o mare măsură influența pe care o au. Iar cei necredincioși, pe care ei trebuie să-i caute și să-i aducă la Mielul lui Dumnezeu, ar fi dezgustați. Se pot face multe îmbunătățiri în îmbrăcămintea femeilor în privința sănătății, fără a face însă schimbări atât de mari care să îl dezguste pe cel care privește.
Corpul nu trebuie strâns nicidecum cu corsete și balene. Rochia trebuie să fie cu totul lejeră, astfel încât plămânii și inima să aibă spațiu sănătos de acțiune. Rochia trebuie să fie până undeva pe la partea de sus a cizmei, însă să fie suficient de scurtă ca să nu curețe murdăria de pe trotuare și străzi, fără să fie ținută cu mâna. O rochie chiar mai scurtă decât aceasta ar fi potrivită, decentă și sănătoasă pentru femei când lucrează în gospodărie și mai ales pentru cele care sunt obligate să facă treburi mai mult sau mai puțin în afara casei. În acest stil, o fustă ușoară sau cel mult două este tot ceea ce e necesar, și aceasta să aibă nasturi până în talie sau să fie prinsă cu bretele. Șoldurile nu au fost făcute ca să poarte greutăți. Fustele grele pe care le poartă unele, și care sunt o greutate pentru șolduri, au constituit cauza pentru multe boli care nu se tratează ușor. Cele care suferă se pare că sunt în necunoștință de cauza suferințelor lor și continuă să calce legile sănătății, încingându-se în talie și purtând fuste grele până ce devin invalide pe viață. Dacă li s-ar spune în ce constă greșeala lor, ele ar exclama de îndată: «Vai, dar un asemenea stil de îmbrăcăminte ar fi demodat!» Și ce dacă? Mi-ar plăcea să fim demodați în multe privințe. Dacă am avea tăria aceea demodată care le caracteriza pe femeile demodate din generațiile dinaintea noastră, acest lucru ar fi foarte de dorit. Nu vorbesc neîntemeiat atunci când spun că felul în care se îmbracă femeile împreună cu îngăduirea apetitului reprezintă cauza principală pentru starea lor prezentă de slăbiciune și boală. Există doar o femeie dintr-o mie care își îmbracă picioarele așa cum ar trebui. Oricare ar fi lungimea rochiilor, picioarele lor trebuie îmbrăcate tot așa de bine ca cele ale bărbaților. Acest lucru se poate realiza prin purtarea de pantaloni de lână fixați în jurul gleznei, conici spre capăt; și aceștia trebuie să fie suficient de lungi spre a ajunge până la încălțăminte. Picioarele și gleznele îmbrăcate astfel sunt protejate împotriva curentului de aer. Dacă picioarele sunt protejate cu îmbrăcăminte caldă, circulația va fi egalizată, iar sângele va fi curat și sănătos pentru că nu este răcit sau împiedicat în trecerea lui normală prin organism.”
Principala dificultate din mintea multora este cu privire la lungimea rochiei. Unele insistă că „partea de sus a cizmei” se referă la acel fel de cizme, purtate de obicei de către bărbați, care ajung aproape până la genunchi. Dacă ar fi obiceiul ca femeile să poarte astfel de cizme, atunci astfel de persoane nu ar trebui învinuite pentru că susțin a înțelege astfel problema; însă, din moment ce femeile în general nu poartă astfel de cizme, aceste persoane nu au dreptul să mă înțeleagă pe mine așa cum au pretins.
Pentru a arăta ce am vrut să spun și că există armonie între mărturiile mele în privința acestui subiect, voi da în continuare un extras din manuscrisele mele, scrise cu aproximativ doi ani în urmă:
„De când a apărut în lucrarea How to live (Cum să trăim) articolul cu privire la îmbrăcăminte, au existat în dreptul multora neînțelegeri cu privire la ideea pe care am vrut să o transmit. Aceștia au dus în extremă ceea ce am scris cu privire la lungimea rochiei, și acest lucru le-a dat evident bătaie de cap. Cu ideile lor deformate în această privință, ei au discutat problema scurtimii îmbrăcămintei într-atâta, până ce viziunea lor spirituală a devenit atât de confuză, încât nu-i văd altfel pe oameni decât ca pe niște copaci care se mișcă. Ei au crezut că ar putea găsi o contrazicere între articolul meu recent publicat în How to live și articolul cu același subiect conținut în Mărturia pentru comunitate nr.10. Trebuie să susțin că eu sunt cel mai potrivit judecător al lucrurilor care au fost prezentate înaintea mea în viziune; și nimeni nu trebuie să se teamă că voi contrazice prin viața mea propria mea mărturie sau că nu aș băga de seamă vreo contradicție reală între cele ce mi-au fost arătate în viziune.
În articolul meu cu privire la îmbrăcăminte din How to live, am încercat să prezint un stil de îmbrăcăminte sănătos, decent, economic și totodată modest și care să se potrivească bine femeilor creștine, dacă ele îl aleg. Am încercat, poate în mod nedesăvârșit, să descriu o astfel de îmbrăcăminte. Aceasta trebuie să fie până ceva mai jos de partea de sus a cizmei, însă să fie destul de scurtă ca să nu curețe murdăria de pe trotuare și de pe străzi, fără să fie nevoie să fie ținută cu mâna. Unii au susținut că prin partea de sus a cizmelor eu am vrut să spun partea de sus a unor cizme de felul celor purtate de obicei de bărbați. Prin partea de sus a cizmei eu am vrut să se înțeleagă partea de sus a cizmei sau a ghetei purtate de obicei de femei. Dacă m-aș fi gândit că voi fi greșit înțeleasă, aș fi scris mai clar. Dacă ar fi obiceiul ca femeile să poarte cizme înalte ca și bărbații, atunci aș fi găsit o scuză pentru această neînțelegere. Cred că limbajul este foarte clar pentru cine citește acum și că nimeni nu va fi confuz. Vă rog să citiți din nou: «Rochia trebuie să fie până mai jos de partea de sus a cizmei.» Însă priviți acum la prezicerea făcută: «Însă să fie suficient de scurtă ca să nu curețe murdăria de pe stradă, fără să fie nevoie să fie ridicată cu mâna. O rochie chiar mai scurtă decât aceasta ar fi potrivită, decentă și sănătoasă pentru femeile care lucrează în gospodărie și în special pentru acelea care sunt obligate să lucreze mai mult sau mai puțin în afara acesteia.»
Nu văd nici o scuză ca persoane cu judecată să înțeleagă greșit sau deformat ceea ce am vrut eu să spun. Dacă, vorbind despre lungimea rochiei, m-aș fi referit la cizmele înalte ce ajung aproape până la genunchi, atunci de ce ar fi fost nevoie să adaug: «însă (rochia) să fie suficient de scurtă ca să nu curețe murdăria de pe trotuare și străzi, fără să fie nevoie să fie ridicată cu mâna»? Dacă ar fi fost vorba despre cizme înalte, rochia ar fi fost cu siguranță suficient de scurtă ca să nu curețe murdăria de pe stradă, fără să fie ridicată, și ar fi fost suficient de scurtă pentru orice fel de muncă. Au circulat zvonuri că «sora White poartă costumul american» și că acest stil de îmbrăcăminte este în general adoptat și purtat de surorile din Battle Creek. Aici îmi aduc aminte de o zicală care spune: «O minciună face înconjurul lumii în timp ce adevărul de-abia se încalță». O soră mi-a spus cu seriozitate că a ajuns la ea ideea că surorile păzitoare ale Sabatului vor să adopte costumul american și că, dacă acest stil de îmbrăcăminte va fi impus, ea nu se va supune pentru că niciodată nu i-ar trece prin minte să poarte o asemenea îmbrăcăminte.
Cu privire la faptul că eu port rochii scurte, pot să spun că nu am decât o rochie scurtă, mai scurtă doar cu un deget de rochiile pe care le port de obicei. Am purtat ocazional această rochie mai scurtă. Iarna, eu mă scol devreme și, după ce mă îmbrac cu această rochie scurtă, pe care nu este nevoie să o țin cu mâinile ca să nu atârne în zăpadă, fac o plimbare în pas vioi 2-3 kilometri înainte de micul dejun. De câteva ori am fost la birou cu această rochie, când am fost obligată să merg prin zăpadă mică sau când era ploaie sau noroi. Patru sau cinci surori din biserica din Battle Creek și-au făcut și ele rochii scurte, pe care să le poarte când spală rufe sau când fac curățenie în casă. O rochie scurtă nu a fost niciodată purtată pe străzile orașului Battle Creek și nicidecum la adunare. Punctul meu de vedere a fost întemeiat pe dorința de a corecta moda actuală a rochiilor foarte lungi, care sunt târâte pe pământ, și de asemenea de a îndrepta moda fustei foarte scurte, cam până la genunchi, ce este purtată de o anumită clasă. Mi-a fost arătat că noi trebuie să evităm ambele extreme. Purtând rochii care ajung până la partea de sus a ghetei sau cizmei unei femei, vom scăpa de neajunsurile rochiei foarte lungi și de asemenea vom evita relele și indecența extremei rochiei scurte.
Le-aș sfătui pe cele care își fac rochii scurte, pe care să le poarte când muncesc, să le lucreze cu gust. Să fie aranjate frumos, să se potrivească bine pe corp. Chiar dacă este o rochie pentru lucru, trebuie să vină bine și să fie croită după un tipar. Când lucrează, femeile nu trebuie să se îmbrace cu haine care să le facă să arate ca niște sperietori de ciori din lanul de grâu. Este mai plăcut ca soții și copiii lor să le vadă și în aceste situații cu o îmbrăcăminte cu care le stă bine, care li se potrivește bine, nu numai atunci când se află în prezența oaspeților sau a străinilor. Unele soții și mame cred că nu contează cum arată când muncesc, când sunt văzute doar de soții și copiii lor, dar sunt foarte atente la ce îmbrăcăminte poartă când sunt văzute de persoane cu care nu au nimic de-a face. Nu contează oare mai mult stima și dragostea din partea soțului și a copiilor decât din partea străinilor sau a prietenilor obișnuiți? Fericirea soțului și a copiilor trebuie să fie pentru orice soție și mamă mai sfântă decât a oricui altcuiva. Surorile creștine nu trebuie să se îmbrace niciodată extravagant, ci întotdeauna curat, modest și sănătos, în funcție de lucrul pe care îl au de făcut.”
Rochia descrisă mai sus considerăm că este vrednică să fie numită rochia scurtă a reformei. Aceasta a fost adoptată de Western Health Reform Institute (Institutul din Vest pentru Reforma Sănătății) și de câteva surori din Battle Creek și din alte locuri, unde subiectul a fost clar prezentat în fața oamenilor. În contrast total cu această rochie decentă se află costumul american, care seamănă foarte mult cu îmbrăcămintea purtată de bărbați. Aceasta constă din vestă, pantaloni și o haină ce ajunge până cam la jumătatea distanței dintre șolduri și genunchi. Eu m-am opus acestui fel de îmbrăcăminte, conform celor arătate mie în armonie cu cele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu; în timp ce celălalt stil de îmbrăcăminte l-am recomandat ca fiind decent, confortabil, modest și sănătos.
Un alt motiv pe care îl aduc ca explicație la faptul că atrag din nou atenția asupra subiectului îmbrăcăminte este faptul că nici una dintre cele douăzeci de surori care susțin că ele cred în Mărturii nu a făcut primul pas în ce privește reforma în îmbrăcăminte. Poate că se spune că, în general, sora White poartă în public rochii mai lungi decât recomandă altora. Răspunsul pe care îl dau este acesta: când merg în vizită într-un loc unde le vorbesc unor oameni pentru care acest subiect este nou și există prejudecăți, eu consider că este cel mai bine să fiu atentă și să nu astup urechile oamenilor, purtând o rochie care le-ar stârni obiecții. Însă, după ce le-am prezentat subiectul și le-am explicat clar poziția mea, atunci pot să apar înaintea lor în îmbrăcămintea conform reformei, care să ilustreze ceea ce i-am învățat.
În ce privește purtarea de cercuri, rochia de reformă este cu totul înaintea acestora. Aceasta nu le poate folosi. Și este oricum prea târziu să mai vorbim de purtarea de cercuri, fie mari, fie mici. Poziția mea în această chestiune este clară, așa cum a fost de altfel întotdeauna, și sper să nu fiu făcută răspunzătoare pentru ceea ce vor spune alții cu privire la acest subiect sau de cei care poartă cercuri. Protestez împotriva interpretării greșite a ceea ce am spus în discuții particulare cu privire la acest subiect și cer ca ceea ce am scris și am publicat să fie socotit ca fiind punctul meu de vedere.