În viziunea avută la Rochester, New York, la data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că poporul păzitor al Sabatului a neglijat lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu cu privire la reforma sanitară, că avem o mare lucrare de făcut și că noi, ca popor, suntem zăbavnici în a urma providența clară a lui Dumnezeu prin care ne conduce.
Mi-a fost arătat că lucrarea reformei sanitare de-abia a fost începută. În timp ce unii o simt în mod profund și își pun credința la lucru, alții rămân indiferenți și abia dacă fac primul pas în vederea reformei. Ei par să aibă o inimă necredincioasă și, deoarece această reformă restrânge pofta păcătoasă, mulți se dau înapoi. Ei au alți dumnezei în afară de Domnul. Gustul și pofta sunt dumnezeii lor; iar când securea este înfiptă la rădăcina pomului și aceia care și-au îngăduit pofte destrăbălate pe seama sănătății sunt afectați și păcatul și idolii sunt scoși la iveală, ei nu vor să fie convinși și, deși vocea lui Dumnezeu le vorbește direct să se debaraseze de aceste îngăduințe care le distrug sănătatea, unii tot nu se desprind de lucrurile vătămătoare pe care le iubesc. Ei par legați de idolii lor și Dumnezeu va spune curând îngerilor Săi: „Lăsați-i în pace.”
Mi s-a arătat că reforma sanitară constituie o parte a întreitei solii îngerești și este tot atât de legată de aceasta precum este brațul de corpul omenesc. Mi-a fost arătat că noi, ca popor, trebuie să avansăm în această mare lucrare. Pastorii și membrii trebuie să lucreze în armonie. Poporul lui Dumnezeu nu este pregătit pentru marea strigare a celui de-al treilea înger. Credincioșii au de făcut o lucrare pentru ei înșiși, pe care nu ar trebui s-o lase pe seama lui Dumnezeu, ca El s-o facă pentru ei. El le-a lăsat lor această lucrare. Este o lucrare personală; unul nu o poate face pentru celălalt. „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7, 1.) Patima îmbuibării cu mâncare constituie păcatul predominant al acestui veac. Pofta pătimașă îi face sclavi pe oameni, le întunecă mințile și le abrutizează simțurile morale într-o asemenea măsură, încât adevărurile sfinte, înălțătoare, ale Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt apreciate la justa lor valoare. Înclinațiile firești sunt cele care îi stăpânesc pe oameni.
Pentru a putea corespunde pentru ceruri, cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să se cunoască pe ei înșiși. Trebuie să înțeleagă tot ce este legat de corpul omenesc, pentru ca să poată exclama împreună cu psalmistul: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmii 139, 14.) Ei trebuie ca întotdeauna să-și supună pofta puterilor morale și intelectuale. Corpul trebuie să slujească minții, și nu mintea să slujească corpului.
Mi-a fost arătat că lucrarea pe care o avem în față este cu mult mai mare decât ne-am închipuit noi vreodată, dacă dorim să ne asigurăm o sănătate bună, așezându-ne într-o relație potrivită față de darul vieții. Dr. A. a făcut o lucrare mare și bună, tratând boala și iluminând pe aceia care toată viața au fost în necunoștință cu privire la relația dintre mâncare, băutură și muncă și întreținerea sănătății. Dumnezeu, în îndurarea Lui, a dat poporului Său lumină prin unealta Sa umilă, pentru ca, în vederea biruirii bolii, ei să-și poată învinge pofta pătimașă și să fie cumpătați în toate lucrurile. El a făcut ca o mare lumină să strălucească pe cărarea lor. Să fie oare cei care așteaptă fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățe un norod care să fie al Lui, „plin de râvnă pentru fapte bune”, să fie ei deci mai prejos decât oamenii religioși ai zilelor noastre, care nu așteaptă venirea în curând a Mântuitorului nostru? Poporul Său ales, care trece prin această lucrare de curățire pentru a ajunge în ceruri, nu trebuie să fie mai prejos decât alții în privința faptelor bune. În eforturile lor de a se curăți de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Dumnezeu, ei trebuie să fie înaintea oricărei alte categorii de oameni de pe pământ, cu atât mai mult cu cât mărturisirea lor de credință este mai înaltă decât a altora.
Unii au ironizat această lucrare de reformă și au spus că este cu totul inutilă, că este o tulburare care distrage mințile de la adevărul prezent. Ei spun că lucrurile sunt duse în extreme. Când bărbați și femei care pretind că sunt credincioși sunt bolnavi din creștet până în tălpi, când puterile lor fizice, mintale și morale sunt slăbite prin satisfacerea poftelor pătimașe și muncă excesivă, cum ar putea ei oare să cântărească dovezile în favoarea adevărului și să înțeleagă cerințele lui Dumnezeu? Dacă facultățile lor morale și intelectuale sunt întunecate, ei nu pot aprecia valoarea ispășirii și caracterul înălțător al lucrării lui Dumnezeu și nici nu pot avea plăcere pentru studiul Cuvântului Său. Cum ar putea oare un dispeptic nervos să fie întotdeauna gata să răspundă cu blândețe și teamă oricărui om care îl întreabă pe ce se întemeiază nădejdea lui? Cât va dura oare până când unul ca acesta devine confuz și agitat și prin imaginația sa bolnavă ajunge să vadă lucrurile într-o lumină cu totul greșită și prin lipsa blândeții și calmului, care caracterizează viața lui Hristos, să-și dezonoreze credința, luându-se la ceartă cu oameni nechibzuiți? Privind lucrurile dintr-un înalt punct de vedere religios, noi trebuie să fim reformatori adevărați pentru a fi asemenea Domnului Hristos.
Am văzut că Tatăl nostru ceresc ne-a dat o mare binecuvântare și lumină prin reforma sanitară pentru ca noi să putem asculta de cerințele pe care le are de la noi și să-L proslăvim în trupul și spiritul nostru, care sunt ale Lui, iar în final să stăm fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Credința noastră ne cere să ridicăm standardul și să facem pași înainte. În timp ce mulți pun sub semnul întrebării calea pe care o urmează, alți adepți ai reformei sanitare, ca oameni raționali, chibzuiți, ar trebui să facă ceva și ei înșiși. Neamul omenesc se află într-o stare de plâns, suferind de boli care sunt mai presus de orice descriere ce s-ar putea face. Mulți au moștenit boala și suferă mult datorită obiceiurilor greșite ale părinților lor și, cu toate acestea, ei urmează același curs greșit, atât ei, cât și copiii lor după ei. Sunt ignoranți cu privire la ei înșiși. Sunt bolnavi și nu știu că obiceiurile lor greșite sunt cele care le produc o imensă suferință.
Nu sunt decât câțiva care s-au ridicat în suficientă măsură ca să înțeleagă cât de mult au de a face obiceiurile alimentare cu sănătatea, cu caracterele lor, cu utilitatea lor în această lume și cu soarta lor veșnică. Am văzut că este datoria acelora care au primit lumina din cer, și și-au dat seama de foloasele umblării în această lumină, să dea dovadă de un interes mai mare față de aceia care suferă din lipsă de cunoștință. Păzitorii Sabatului care așteaptă venirea în curând a Mântuitorului lor ar trebui să fie ultimii care să dea dovadă de lipsă de interes în această mare lucrare de reformă. Trebuie instruiți în acest scop bărbați și femei, iar pastorii și poporul trebuie să simtă această povară asupra lor, de a face cunoscut acest subiect, de a-i face conștienți și pe ceilalți de necesitatea lui.
Mi-a fost arătat că noi trebuie să oferim un cămin celor necăjiți și celor care doresc să învețe cum să-și îngrijească trupul pentru a preveni boala. Noi nu trebuie să fim indiferenți și să-i silim pe cei care sunt bolnavi și vor să trăiască adevărul în viața lor să se ducă la instituțiile obișnuite de tratament cu ajutorul apei, unde credința noastră nu este simpatizată. Dacă ei își redobândesc sănătatea, s-ar putea ca acest lucru să se realizeze cu prețul credinței lor religioase. Aceia care au suferit mult datorită unor infirmități trupești sunt slăbiți atât din punct de vedere mintal, cât și moral. Pe măsură ce își dau seama de foloasele obținute din utilizarea corespunzătoare a apei, a aerului, a unei alimentații potrivite, ei vor ajunge să înțeleagă că medicii care sunt capabili să-i trateze atât de bine nu pot fi atât de vinovați în ce privește credința lor; că, din moment ce s-au angajat în marea și utila lucrare de a fi de folos omenirii care suferă, ei trebuie să aibă dreptate în ceea ce susțin. Și astfel, poporul nostru este în pericolul de a fi ademenit prin eforturile acestora de a-și reface sănătatea în aceste așezăminte.
Din nou mi-a fost arătat că aceia care au principii religioase puternice și sunt hotărâți să asculte de toate cerințele lui Dumnezeu nu pot obține foloase de la instituțiile obișnuite de sănătate, ca ceilalți oameni de altă credință. Păzitorii Sabatului sunt unici în privința credinței lor. A ține toate poruncile lui Dumnezeu așa cum le cere El să facă, pentru a fi ai Lui și acceptați de El, este un lucru extrem de dificil în cazul tratamentelor obișnuite cu apă. Ei ar trebui să poarte pretutindeni cu ei sita Evangheliei și să cearnă tot ce aud, ca să poată alege binele și să respingă răul.
Așezământul de tratament prin apă de la _____ a fost cea mai bună instituție din Statele Unite. Cei care l-au condus au făcut o lucrare mare și bună în privința tratamentului bolii. Totuși, noi nu putem avea încredere în principiile lor religioase. În timp ce pretind că sunt creștini, ei le recomandă pacienților lor jocurile de cărți, dansul, frecventarea teatrelor, toate fiind lucruri care conduc spre rău și sunt direct contrare învățăturilor Domnului Hristos și apostolilor Săi. Păzitorii conștiincioși ai Sabatului care frecventează aceste instituții cu scopul de a-și redobândi sănătatea nu pot obține foloasele pe care le-ar obține dacă nu ar fi obligați să fie mereu atenți ca să nu-și compromită credința, să nu dezonoreze cauza Mântuitorului lor și să nu-și aducă sufletele în robie.
Mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului ar trebui să deschidă o cale prin care cei ce au aceeași prețioasă credință cu ei să poată beneficia fără a fi nevoie de a-și cheltui mijloacele la instituții unde credința și principiile religioase le sunt puse în primejdie și unde nu pot găsi simpatie sau împreună simțire în probleme religioase. Dumnezeu, în providența Lui, a condus pașii Dr-lui B. la _____ pentru ca el să poată dobândi acolo o experiență pe care altfel nu ar fi obținut-o, căci Domnul are o lucrare pentru el în privința reformei sanitare. Fiind un medic cu experiență, care de mulți ani cunoaște organismul omenesc, Dumnezeu dorește să-l învețe, prin sfaturi și aplicații practice, cum să aplice binecuvântările pe care le-a lăsat în folosul omului. El dorește să-l pregătească să fie de folos celor bolnavi și să-i învețe, pe cei care nu înțeleg cum să-și păstreze puterea și sănătatea pe care le au, cum să preîntâmpine boala printr-o folosire înțeleaptă a remediilor cerului -- apa, aerul curat și alimentația.
Mi-a fost arătat că Dr. B. este un om atent și foarte conștiincios, un om pe care Dumnezeu îl iubește. El a trecut prin multe necazuri care au lucrat spre binele lui, deși, atunci când a trecut prin ele, nu a putut vedea întotdeauna ce foloase ar putea avea de pe urma lor. Dr. B. nu este un om pe care adevărul să-l facă să devină un om exaltat. El nu este un om arbitrar sau arogant. Nu ar profita să se folosească de acea demnitate pe care i-ar conferi-o poziția pe care o are. El se va sfătui cu alții și poate fi abordat ușor; pericolul cel mare pentru el va fi să preia poveri pe care să nu le poată duce. El vede și simte ce ar trebui făcut și va fi în primejdia de a face prea mult. Este extrem de sensibil și plin de milă și va simți din adâncul ființei sale împreună cu pacienții săi, iar dacă i se va îngădui, va duce o povară atât de grea de răspunderi, până va fi zdrobit sub greutatea acesteia.
Bărbații și femeile cu influență ar trebui să-l ajute pe fratele B. prin rugăciune, împreună simțire, o colaborare din inimă, prin cuvinte încurajatoare, optimiste, prin sfat și îndemn -- lucruri pe care el le va aprecia. Poziția lui nu este de invidiat. Dacă își asumă aceste mari răspunderi, el nu o face pentru că a ales acest lucru sau pentru a-și câștiga existența, căci acestea le-ar putea obține pe o cale mult mai ușoară și ar putea evita grija, neliniștea și tulburarea pe care i le aduc o astfel de poziție. Numai datoria este cea care îl conduce să facă acest lucru; și, o dată convins care este calea datoriei, el o va urma și va sta la post, oricare ar fi urmările. El ar trebui să se bucure de simpatia și colaborarea acelora care au influență și pe care Dumnezeu îi vrea alături de el să-l susțină în lucrarea lui dificilă.
Dr. B. va putea, atât cât se poate în această lume, să facă mai mult decât face acum în slujba pe care o are. Mi-a fost arătat că această poziție va fi mult mai grea. Mulți dintre cei care nu au experiență nu vor realiza măreția acestei întreprinderi și vor dori ca lucrurile să meargă după ideile lor. Unii se vor întreba de ce săracii nu vor putea veni să se trateze fără a plăti și vor fi înclinați să creadă că, la urma urmei, aceasta este o întreprindere pentru a câștiga bani; și cutare sau cutare va avea ceva de zis și va găsi atâtea greșeli, dar lăsați lucrurile să meargă așa cum se va putea; căci mi-a fost arătat că unii vor socoti o virtute să fie geloși pe această inițiativă și să i se împotrivească. Ei vor continua să se laude că lucrurile nu se obțin atât de repede. Ca și Toma, ei se laudă cu necredința lor. Însă l-a lăudat oare Domnul Isus pe Toma? Prezentându-i dovada că el declarase că vrea să vadă înainte de a crede, Domnul Isus i-a spus: „Tomo, pentru că M-ai văzut ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” (Ioan 20, 29.)
Mi-a fost arătat că nu există lipsă de mijloace în rândul adventiștilor păzitori ai Sabatului. În prezent, pericolul lor cel mai mare este acumularea de proprietăți. Unii își măresc mereu grijile și eforturile; ei sunt supraaglomerați. Urmarea este că Dumnezeu și nevoile cauzei Sale sunt aproape uitate de ei; ei sunt morți din punct de vedere spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă. Sacrificiul nu mărește, ci micșorează și consumă. Mi-a fost arătat că, în acest moment, este vorba de o întreprindere în care poporul lui Dumnezeu merită să se angajeze, în care își pot investi mijloace pentru slava Sa și înaintarea lucrării Sale. Multe dintre mijloacele din poporul nostru se dovedesc a fi doar un rău pentru cei care le dețin.
Poporul nostru ar trebui să aibă o instituție a lor, condusă de ei, în folosul celor bolnavi și suferinzi dintre noi care doresc să aibă sănătate și putere să-L poată proslăvi pe Dumnezeu în trupul și spiritul lor, care sunt ale Lui. O astfel de instituție, bine condusă, va constitui mijlocul prin care vederile noastre vor putea fi aduse în fața multora la care ne va fi imposibil să ajungem prin felul în care prezentăm de obicei adevărul. Când cei necredincioși vor face apel la o instituție consacrată tratării cu succes a bolii, instituție condusă de medici păzitori ai Sabatului, ei vor fi aduși direct sub influența adevărului. Cunoscându-ne oamenii, familiarizându-se cu ei și cu adevărata noastră credință, prejudecățile lor vor fi îndepărtate, iar ei vor fi impresionați în mod favorabil. Așezându-se astfel sub influența adevărului, unii dintre aceștia nu vor dobândi doar alinarea suferințelor lor trupești, dar vor găsi și un balsam alinător pentru sufletele lor bolnave de păcat.
Pe măsură ce sănătatea celor bolnavi se îmbunătățește sub tratament judicios și încep să se bucure de viață, ei au încredere în cei care au constituit uneltele pentru însănătoșirea lor. Inimile lor sunt umplute de mulțumire, iar sămânța cea bună a adevărului va găsi degrabă un sălaș acolo, iar în unele cazuri, aceasta va fi alimentată, va lăstări și va aduce roade spre slava lui Dumnezeu. Un suflet prețios salvat astfel va valora mai mult decât toate mijloacele necesare pentru întemeierea unei asemenea instituții. Unii nu vor avea curajul moral de a ceda convingerilor lor. S-ar putea ca ei să fie convinși că păzitorii Sabatului au adevărul, însă lumea și rudele necredincioase le stau în calea primirii acestuia. Ei nu își pot determina mintea să ajungă în acel punct în care să sacrifice totul pentru Hristos. Cu toate acestea, unii din această ultimă clasă menționată vor pleca de acolo cu suferința îndepărtată și vor fi apărători ai credinței adventiștilor de ziua a șaptea. Unii dintre cei care vor pleca vindecați sau cu o stare mult îmbunătățită vor constitui mijloacele prin care credința noastră va ajunge în locuri noi și standardul adevărului va fi înălțat acolo unde altfel ar fi fost imposibil de ajuns dacă n-ar fi fost îndepărtate mai întâi din minte prejudecățile printr-o așteptare răbdătoare a poporului nostru în vederea dobândirii sănătății.
Unii vor avea multe necazuri când se vor întoarce acasă. Totuși, acest lucru nu trebuie să-i descurajeze sau să-i împiedice să facă o lucrare bună. Satana și agenții lui vor face tot ce vor putea pentru a pune piedici, pentru a tulbura și a pune poveri asupra acelora care se angajează cu toată inima în lucrarea de înaintare a acestei reforme.
Există o mulțime de mijloace în poporul nostru, iar dacă toți ar simți importanța acestei lucrări, această măreață inițiativă ar putea fi adusă la îndeplinire fără nici o încurcătură. Toți ar trebui să-și dea tot interesul spre a o susține. În special cei care dețin mijloace să investească în această lucrare. Trebuie amenajată o casă corespunzătoare pentru primirea celor bolnavi, ca aceștia să poată, prin folosirea unor mijloace corespunzătoare și binecuvântarea lui Dumnezeu, să fie vindecați de bolile lor și să învețe cum să-și poarte de grijă și să prevină boala.
Mulți dintre cei ce pretind că susțin adevărul sunt tot mai închiși și lacomi. Starea lor ar trebui să-i alarmeze. Atât de mult din comoara lor este pe acest pământ, iar inima lor este acolo unde este comoara lor. O mare parte din comoara lor este în această lume și doar puțin în ceruri; de aceea inima este legată de averile lor de pe pământ, în loc să fie legată de moștenirea veșnică. Acum, ei au o ocazie bună să-și investească mijloacele în folosul oamenilor suferinzi și, de asemenea, pentru înaintarea adevărului. Această lucrare nu trebuie lăsată niciodată să se confrunte cu sărăcia. Acești ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace trebuie să se atașeze acestei lucrări și să-și folosească mijloacele spre slava Sa. Pentru cei care își rețin mijloacele datorită lăcomiei, acestea se vor dovedi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare.
Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace ar trebui să alcătuiască un fond care să fie întrebuințat în folosul săracilor care merită, care sunt bolnavi și nu sunt în stare să achite costul cheltuielilor pentru a beneficia de tratament în cadrul acestei instituții. Sunt câțiva săraci vrednici, prețioși, a căror influență a constituit un beneficiu pentru cauza lui Dumnezeu. Ar trebui alcătuit un fond care să fie folosit în mod special pentru tratarea unor asemenea persoane sărace, dacă biserica de care aparțin va decide că ei merită să beneficieze de acest lucru. Dacă cei care au din belșug nu vor contribui în vederea acestui scop, fără a pretinde răsplată, cei săraci nu vor putea beneficia de foloasele ce s-ar obține de pe urma tratamentului la o astfel de instituție, unde este nevoie de atât de mulți bani pentru munca efectuată. O astfel de instituție nu ar trebui, în faza ei de pruncie, când se luptă să supraviețuiască, să fie confruntată cu cheltuieli continue fără a realiza beneficii bănești.