Mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului sunt un popor care lucrează prea mult, fără să-și îngăduie o schimbare a lucrului sau perioade de odihnă. Recreația este necesară pentru cei care sunt angajați în muncă fizică și este mai necesară pentru cei a căror muncă este în principal cu mintea. Nu este necesar pentru mântuirea noastră și nici pentru slava lui Dumnezeu ca mintea să trudească în mod continuu și peste măsură, chiar și asupra subiectelor religioase. Există distracții, cum ar fi dansul, jocurile de cărți, șahul, damele etc., pe care noi nu le putem aproba, deoarece cerul le condamnă. Aceste distracții deschid ușa pentru multe rele. Acestea nu au o influență spre bine, ci una incitantă, generând în unele minți pasiunea pentru acele jocuri care conduc spre jocuri de noroc și risipă. Toate jocurile de acest fel trebuie condamnate de creștini și înlocuite cu ceva cu totul nedăunător.
Am văzut că nu trebuie să ne petrecem zilele libere în felul lumii, dar totuși acestea nu trebuie să treacă neluate în seamă, căci i-ar nemulțumi pe copiii noștri. În aceste zile, când există pericolul ca ei, copiii noștri, să fie expuși unor influențe rele și să fie întinați de plăcerile și încântarea lumii, părinții trebuie să se gândească la ceva care să ia locul distracțiilor periculoase. Faceți-i pe copiii voștri să înțeleagă că aveți în vedere binele și fericirea lor.
Mai multe familii care locuiesc într-un oraș sau sat să se adune laolaltă și să lase ocupațiile care i-au împovărat fizic și mintal; să facă o excursie la țară, pe malul unui lac sau într-un crâng frumos, unde peisajul natural este plăcut. Să-și ia cu ei hrană simplă, curată, cele mai bune fructe și cereale și să întindă masa la umbra unui copac sau sub baldachinul cerului. Drumul, mișcarea și peisajul vor mări pofta de mâncare și ei se pot bucura de un ospăț pe care chiar regii l-ar putea invidia.
În asemenea ocazii, părinții și copiii trebuie să se simtă liberi de griji, muncă și tulburare. Părinții trebuie să devină copii cu copiii lor, făcând ca totul să le fie cât se poate de plăcut. Întreaga zi să fie consacrată recreării. Mișcarea în aer liber va fi binefăcătoare pentru sănătatea celor a căror ocupație a fost în interior și sedentară. Toți cei care pot trebuie să simtă acest lucru ca o obligație. Nu se va pierde nimic, ci se va câștiga mult. Ei se pot întoarce la ocupațiile lor însuflețiți de o nouă viață și cu un nou curaj, se vor angaja în lucrul lor cu zel, și în acest fel ei sunt mai bine pregătiți pentru a rezista bolii.
Am văzut că sunt puțini cei care își dau seama cât de obositoare este munca acelora care poartă răspunderea lucrării la birou. Ei sunt ținuți închiși zi după zi și săptămână după săptămână, în timp ce această încordare continuă a puterilor mintale le afectează organismul și le slăbește puterea de viață. Acești frați sunt în pericolul de a fi zdrobiți dintr-o dată. Ei nu sunt nemuritori, iar dacă nu se petrece o schimbare, se vor extenua și vor fi pierduți pentru lucrare.
Frații A., B. și C. sunt daruri prețioase pentru noi. Nu ne putem permite să-i lăsăm să-și ruineze sănătatea printr-o ședere continuă înăuntru și o trudă neîntreruptă. Unde vom putea găsi noi bărbați cu experiența lor ca să le ia locul? Doi dintre acești frați au fost timp de paisprezece ani prinși în lucrarea de la birou, muncind cu seriozitate, cu conștiinciozitate și în mod neegoist pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. De-abia dacă au avut vreo variație în lucrul lor, și aceasta s-a întâmplat dacă au avut friguri sau alte boli. Ei trebuie să beneficieze de o schimbare în mod frecvent și ar trebui să-și consacre adesea o zi întreagă pentru recreație împreună cu familiile lor, care sunt aproape cu totul lipsite de compania lor. Nu este posibil ca toți să-și lase lucrul în același timp; însă ei trebuie să-și rânduiască lucrul în așa fel, încât unul sau doi dintre ei să poată pleca, lăsându-i pe ceilalți în locul lor, iar după aceea și aceștia să se bucure de aceeași înlesnire.
Am văzut că acești frați A., B. și C. ar trebui să socotească o datorie religioasă îngrijirea sănătății și a puterii date lor de Dumnezeu. Domnul nu le cere să devină chiar acum martiri pentru cauza Sa. Ei nu vor obține nici o răsplată pentru că fac acest sacrificiu, deoarece Dumnezeu dorește ca ei să trăiască. Ei pot sluji mult mai bine cauza adevărului prezent trăind decât murind. Dacă vreunul dintre acești frați ar fi învins deodată de boală, nimeni n-ar trebui să socotească aceasta ca o judecată de la Domnul. Aceasta va fi doar urmarea călcării legilor naturale. Ei trebuie să acorde atenție avertizării date ca să nu greșească și să nu sufere greaua pedeapsă.
Am văzut că acești frați pot contribui mult la cauza lui Dumnezeu, participând, cât de des posibil, la adunări care se țin la distanță de locul lor de muncă. Lucrarea încredințată lor este importantă și ei au nevoie de nervi și un creier sănătos; însă este imposibil ca mințile lor să fie reînsuflețite și întărite așa cum dorește Dumnezeu, atâta vreme cât sunt fără încetare închiși între pereți, la birou. Mi-a fost arătat că va fi de mare folos pentru lucrare dacă acești bărbați, care stau în fruntea lucrării la Battle Creek, i-ar cunoaște pe frații lor de departe, participând la adunările lor. Acest lucru va da fraților de departe încredere în cei ce poartă responsabilitatea lucrării și îi va ușura pe acești frați de împovărarea creierului, familiarizându-i cu progresul lucrării și nevoile cauzei. Acest lucru le va însufleți speranța, le va reînnoi credința și le va spori curajul. Timpul petrecut astfel nu va fi pierdut, ci va fi de cel mai mare folos. Acești frați au calități care îi fac foarte capabili de a se bucura de viața socială. Ei se vor bucura de șederea în casele fraților de departe, pe care îi vor face să beneficieze de prezența lor și vor beneficia și ei de schimburile de gânduri și vederi.
Fac apel în mod deosebit la fratele C. să-și schimbe modul de viață. El nu poate face mișcare așa cum pot face alții de la birou. Ocupația sedentară, în interior, face posibilă o criză bruscă. El nu va putea face mereu ceea ce a făcut până acum. Trebuie să petreacă mai mult timp în aer liber, luându-și timp pentru lucru mai ușor, de un anume fel, sau să facă mișcare fizică pentru recreare. O altfel de închidere între patru pereți pe care și-a impus-o ar zdrobi până și constituția celui mai puternic animal. Este o cruzime, o nelegiuire, un păcat împotriva lui însuși, iar eu îmi ridic glasul și-l avertizez. Frate C., trebuie să-ți petreci mai mult timp în aer liber, călărind sau făcând altfel de mișcare fizică în mod plăcut, căci, dacă nu, vei muri, soția ta va fi văduvă, iar copiii tăi, pe care îi iubești atât de mult, vor fi orfani. Fratele C. are însărcinarea de a-i învăța pe alții cum să prezinte Cuvântul. El poate sluji cauzei lui Dumnezeu și își poate face bine lui însuși dacă se va duce la marile adunări ale păzitorilor Sabatului și își va aduce mărturia pentru edificarea celor care au privilegiul să-l audă. Această schimbare îl va face să iasă mai mult afară din casă în aer liber. Sângele lui curge greoi prin vene datorită lipsei aerului dătător de viață al cerului. El și-a făcut bine partea sa în lucrarea de la birou, însă mai are nevoie de influența electrizantă a aerului curat și a luminii soarelui de afară pentru ca lucrarea lui să fie și mai spirituală și mai însuflețitoare.
La data de 5 iunie 1863, mi-a fost arătat că soțul meu ar trebui să aibă grijă de puterea și sănătatea sa, pentru că Dumnezeu are încă o mare lucrare pentru noi. Cu ajutorul Lui, am dobândit experiență în această lucrare încă de la începutul ei și de aceea lucrarea noastră este de mare folos cauzei Sale. Am văzut că lucrul continuu și excesiv a extenuat puterile soțului meu, pe care Domnul dorește să și le păstreze; continuând să-și suprasolicite puterile fizice și mintale, așa cum a făcut până acum, el va uza de rezervele pentru viitor și își va epuiza capitalul, căzând înainte de vreme, iar cauza lui Dumnezeu va fi lipsită de lucrul său. Mult timp el a îndeplinit lucrări legate de birou, pe care le-ar putea face și alții, sau s-a angajat în afaceri pe care ar fi trebuit să le evite. Dumnezeu dorește ca amândoi să ne păstrăm puterile ca să le folosim atunci când va fi nevoie, în mod special pentru a face o lucrare pe care alții nu o pot face, lucrare pentru care El ne-a ridicat, ne-a păstrat viețile și ne-a dat o experiență valoroasă; în acest fel, noi putem fi de folos poporului Său.
Nu am făcut public aceasta, deoarece acest lucru ne-a fost dat special nouă. Dacă noi am fi acordat atenție acestui sfat, soțul meu ar fi scăpat de necazul de pe urma căruia a suferit atât de mult. Lucrarea lui Dumnezeu era urgentă și părea că nu îngăduie nici un moment de odihnă sau îndepărtare. Soțul meu părea silit să muncească încontinuu, istovitor. Îngrijorarea pentru frații posibil de încorporat și, de asemenea, cu privire la revolta din Iowa i-a ținut mintea în continuă încordare, iar puterile fizice au fost cu totul epuizate. În loc de ușurare, poverile apăsau tot mai greu, iar grijile, în loc să se micșoreze, s-au triplat. Însă, cu siguranță că exista o cale de scăpare, căci altfel Dumnezeu nu ne-ar fi dat acel îndemn, pentru ca el să nu cadă sub povară. Am văzut că, dacă Dumnezeu nu l-ar fi susținut în mod special, el ar fi ajuns mult mai devreme la istovirea puterilor sale fizice și mintale.
Când Dumnezeu spune ceva, El știe ce spune; când El avertizează, trebuie să se dea atenție celor spuse. Motivul pentru care acum rostesc public aceste lucruri este pentru că aceeași avertizare care i-a fost dată soțului meu a fost dată și altora care au o muncă de birou. Am văzut că, dacă nu își schimbă modul de lucru, ei vor fi tot așa de predispuși a fi doborâți ca și soțul meu. Eu nu vreau ca și alții să sufere ceea ce a suferit el. Însă lucrul cel mai de temut este faptul că ei vor fi pierduți un timp pentru cauza și lucrarea lui Dumnezeu, într-o vreme când ajutorul și contribuția tuturor este atât de necesară.
Cei de la birou nu pot îndura volumul de griji și trudă pe care le-a dus soțul meu timp de atâția ani. Ei nu au constituția soțului meu, pe care să se bazeze. Ei nu vor putea suporta munca obositoare, neîncetată, pe care a dus-o timp de douăzeci de ani. Eu nu pot suporta gândul ca vreo persoană de la birou să-și sacrifice puterea și sănătatea prin muncă excesivă, astfel ca utilitatea sa să sfârșească prematur și să nu mai fie în stare să lucreze în via Domnului. Nu doar cei care culeg roadele sunt lucrători de bază; toți cei care ajută, săpând mlădițele, udându-le, curățindu-le și înlăturându-le pe cele ofilite, pe cele care atârnă și dirijând cârceii să se încolăcească în jurul mlădițelor de bază, adevăratul suport, sunt lucrători care nu pot să nu fie cruțați.
Frații de la birou consideră că ei nu-și pot lăsa lucrul pentru câteva zile de schimbare, pentru recreare; însă acest lucru este o greșeală. Ei pot face acest lucru și trebuie să-l facă. Chiar dacă nu se va realiza la fel de mult, e mai bine să-și lase lucrul pentru câteva zile decât să fie doborâți de boală și să fie îndepărtați din lucrare timp de luni de zile și poate incapabili de a se mai angaja în ea vreodată.
Soțul meu socotea că nu e bine să petreacă timp cu plăceri sociale. El nu și-ar fi permis să se odihnească. El gândea că lucrul de la birou ar avea de suferit dacă ar face aceasta. Însă, după ce a suferit acea lovitură, când a fost doborât fizic și mintal, lucrarea a trebuit să fie dusă mai departe fără el. Am văzut că frații angajați în munca plină de răspundere de la birou ar trebui să lucreze după un alt plan și să-și rânduiască astfel lucrurile, încât să aibă o schimbare de activitate. Dacă este nevoie de mai mult ajutor, acesta trebuie cerut, pentru a fi ușurați aceia care lucrează tot timpul în interior, cu o muncă intelectuală istovitoare. Ei trebuie să participe la adunări. Trebuie să lase deoparte grijile, să se bucure de ospitalitatea fraților, să se bucure de societatea lor și de binecuvântările întrunirilor. Astfel, gândurile li se vor împrospăta, energiile lor istovite vor fi trezite la o nouă viață și ei se vor întoarce la lucrul lor mult mai bine înzestrați spre a-și îndeplini partea lor, pentru că vor înțelege mult mai bine care sunt nevoile cauzei.
Frați de pretutindeni, ați adormit voi în această privință? Trebuie oare ca inimile voastre să sufere prin căderea altuia dintre lucrătorii lui Dumnezeu, pe care îi iubiți? Acești bărbați sunt proprietatea bisericii. Veți îngădui voi ca ei să moară striviți de povară? Fac apel la voi să stabiliți o altă ordine a lucrurilor. Mă rog lui Dumnezeu ca experiența amară care a venit peste noi să nu fie îngăduită niciodată asupra vreunui alt frate de la birou. Îl încredințez în mod special pe fratele C. grijii voastre. Trebuie oare ca el să moară din lipsă de aer, acel aer dătător de viață al cerului? Calea pe care merge îi scurtează cu adevărat viața. Prin șederea numai în interior, sângele lui a devenit greoi, încărcat, ficatul este afectat, iar inima nu merge bine. Dacă nu face o schimbare pentru el însuși, natura va prelua această lucrare în propriile ei mâini. Ea va face un efort foarte mare pentru a ușura organismul de impuritățile care trebuie date afară din sânge. Va mobiliza la lucru toate puterile vitale și întregul organism va fi tulburat, și toate acestea pot sfârși prin paralizie sau apoplexie. Dacă își va putea reveni vreodată din această criză, pierderea de timp va fi mare; însă probabilitatea reînsănătoșirii este foarte mică. Dacă fratele C. nu poate fi trezit, vă sfătuiesc pe voi, frați care sunteți interesați în cauza adevărului prezent, să îl luați, așa cum a fost luat Luther de prietenii lui, și să-l duceți departe de lucrul lui.
De când am început să scriu cele de mai sus, am aflat că majoritatea „Gândurilor despre Apocalipsa” au fost scrise în timpul nopții, după ce autorul își termina lucrul zilei. Așa făcea și soțul meu; protestez împotriva acestui fel de sinucidere. Frații pe care i-am menționat, care sunt atât de prinși cu lucrul la birou, trebuie să slujească pentru cauza lui Dumnezeu, luând parte la adunări și rezervându-și timp pentru recreare. Ei trebuie să-și păstreze sănătatea fizică și puterea mintală în cea mai bună stare, ca să le poată consacra lucrării. Ei nu trebuie lăsați să se simtă infirmi pentru că nu câștigă bani. Salariile lor trebuie să continue, iar ei să fie liberi. Ei fac o mare lucrare.