La 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că se dovedește prea multă neglijență în privința păzirii Sabatului. Nu există acea dispoziție de a îndeplini datoriile lumești în cadrul celor șase zile lucrătoare pe care Dumnezeu le-a dat omului și grija de a nu călca nici măcar o singură oră din timpul sfânt, pe care Dumnezeu L-a pus deoparte pentru El Însuși. Nu există nici o lucrare care să fie atât de importantă pentru om, încât să-l facă să calce porunca a patra a lui Iehova. Sunt cazuri în care Domnul Hristos a îngăduit să se facă ceva în Sabat, atunci când este vorba de salvarea vieții oamenilor și animalelor. Însă, dacă încălcăm litera poruncii a patra în folosul nostru, pentru un avantaj financiar, noi ajungem călcători ai Sabatului și suntem vinovați de călcarea tuturor poruncilor, căci, dacă greșim într-una singură, ne facem vinovați de toate. Dacă pentru bogăție călcăm porunca expresă a lui Iehova, cum dovedim noi că îndeplinim porunca de a ne opri piciorul în ziua Sabatului? Unde punem noi limitările? Dacă păcătuim într-un lucru mic și socotim că nu facem cine știe ce păcat, conștiința se împietrește, simțurile se tocesc, până când putem ajunge chiar mai departe, muncind din ce în ce mai mult în Sabat, între timp amăgindu-ne că suntem păzitori ai Sabatului, când, potrivit cu standardul lui Hristos, noi călcăm toate poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Păzitorii Sabatului greșesc în această privință; însă Dumnezeu vorbește foarte clar și toți aceia care consideră că pot câștiga astfel ceva timp și anumite foloase, încălcând într-o mică măsură timpul care aparține Domnului, vor avea de pierdut, mai curând sau mai târziu. El nu îi poate binecuvânta așa cum I-ar plăcea să o facă, pentru că ei Îi dezonorează Numele și nu apreciază preceptele Sale la adevărata lor valoare. Blestemul lui Dumnezeu va fi asupra lor, iar ei vor pierde de zece sau douăzeci de ori mai mult decât au câștigat. „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi?... Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să mă înșelați, tot poporul în întregime.” (Maleahi 3, 8.9.)
Dumnezeu i-a dat omului șase zile în care să lucreze pentru el însuși, însă a rezervat o zi în care El să fie în mod special onorat. Lui trebuie să I se dea slavă, iar autoritatea să-I fie respectată. Cu toate acestea omul Îl jefuiește pe Dumnezeu, furând puțin timp din acela pe care Creatorul l-a pus deoparte pentru El Însuși. Dumnezeu a pus deoparte ziua a șaptea ca zi de odihnă pentru om, atât spre binele omului, cât și spre slava Sa. El a știut că omul avea să aibă nevoie de o zi de odihnă după trudă și griji și că sănătatea avea să-i fie pusă în primejdie fără o perioadă de relaxare după munca și încordarea din cele șase zile.
Sabatul a fost întocmit spre folosul omului; a călca în mod conștient porunca cea sfântă, care interzice lucrul în ziua a șaptea, este o crimă în ochii cerului, de o asemenea gravitate încât, sub legea mozaică, se cerea moartea celui ce o înfăptuia. Însă aceasta nu este tot ce are de suferit cel ce calcă această poruncă, deoarece Dumnezeu nu va lua în cer pe nimeni care calcă porunca Sa. Acesta va trebui să sufere și pedeapsa morții a doua, care reprezintă pedeapsa deplină și finală pentru cel ce calcă Legea lui Dumnezeu.