În viziunea care mi-a fost dată la 25 decembrie 1865, am văzut că reforma sanitară constituie o inițiativă măreață, strâns legată de adevărul prezent, și că adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să aibă o clădire pentru cei bolnavi, în care aceștia să poată fi tratați de bolile lor și, de asemenea, să învețe să-și poarte singuri de grijă pentru a putea preveni boala. Am văzut că poporul nostru nu trebuie să rămână indiferent în privința acestui subiect și să lase pe cei avuți din rândurile noastre să se ducă la instituțiile populare de tratament cu ajutorul apei din țară, în vederea redobândirii sănătății, unde vor întâmpina nu simpatie, ci opoziție față de credința lor religioasă. Cei afectați de boală nu suferă numai datorită lipsei puterii fizice, dar și a celei mintale și morale; iar păzitorii Sabatului, cei conștiincioși, aflați în suferință, nu pot avea la fel de mult folos acolo unde trebuie să vegheze mereu ca să nu-și compromită credința și să-și dezonoreze convingerile religioase, cum ar avea la o instituție ai cărei medici și conducători simpatizează adevărurile legate de întreita solie îngerească.
Când oamenii care au suferit mult de pe urma bolii au fost vindecați printr-un sistem inteligent de tratament, constând din băi, dietă sănătoasă, perioade corespunzătoare de odihnă și mișcare fizică și efectele benefice ale aerului curat, ei sunt adesea conduși să tragă concluzia că cei care i-au tratat cu succes au dreptate în probleme de religie sau, cel puțin, nu se poate să fie prea departe de adevăr. Astfel, dacă oamenii noștri sunt lăsați să meargă la acele instituții ai căror medici sunt corupți din punct de vedere religios, ei sunt în primejdia de a fi prinși în cursă. Am văzut că (în 1865) instituția din _____ a fost cea mai bună din Statele Unite. În ce privește tratarea bolnavilor, se face o lucrare mare și bună; însă ei le recomandă pacienților lor dansul și jocul de cărți și frecventarea teatrelor și a altor locuri lumești de distracție de felul acesta, ceea ce este în directă opoziție cu învățăturile Domnului Hristos și ale apostolilor.
Cei legați de Institutul de sănătate existent acum la Battle Creek ar trebui să simtă că sunt angajați într-o lucrare importantă și solemnă și că ei nu trebuie nicidecum să ia ca model pe medicii institutului de la _____ în materie de religie și distracții. Cu toate acestea, am văzut că există pericolul de a-i imita în multe lucruri și de a pierde din vedere caracterul deosebit al acestei mărețe lucrări. Iar dacă cei angajați în această inițiativă încetează să-și privească lucrarea dintr-un înalt punct de vedere al adevărului prezent, imitând teoria și practica celor din conducerea instituțiilor în care bolnavii sunt tratați doar pentru refacerea sănătății, binecuvântarea specială a lui Dumnezeu nu va fi asupra institutului nostru mai mult decât este asupra acelora care învață și practică teorii greșite.
Am văzut că o lucrare de amploare nu poate fi realizată în timp scurt, pentru că nu este un lucru ușor să găsești doctori pe care Dumnezeu îi poate accepta și care să poată lucra împreună în armonie, dezinteresat și cu zel, spre binele oamenilor care suferă. Trebuie avut în vedere întotdeauna că marele obiectiv ce trebuie atins astfel nu este doar sănătatea, ci desăvârșirea și spiritul de sfințenie, care nu poate fi atins având corpuri și minți bolnave. Acest obiectiv nu poate fi atins lucrând și având ca standard numai cele lumești. Dumnezeu va ridica bărbați și îi va califica spre a-i angaja în lucrare nu doar ca medici pentru trup, ci și pentru sufletul bolnav de păcat, ca părinți spirituali pentru tineri și pentru cei fără experiență.
Mi-a fost arătat că poziția dr-ului E. cu privire la distracții este greșită și că părerile lui cu privire la exercițiile fizice nu sunt toate corecte. Distracțiile pe care le recomandă unora le sunt de ajutor pentru sănătate, dar altora le sunt un obstacol. El a condamnat în mare măsură munca fizică pentru cei bolnavi, iar învățăturile sale s-au dovedit, în multe cazuri, dăunătoare. Astfel de exerciții mintale, cum sunt jocurile de cărți, șahul și damele, suprasolicită creierul, îl obosesc pe bolnav și împiedică însănătoșirea, în timp ce munca fizică ușoară ocupă timpul, îmbunătățește circulația, ușurează și reface creierul și se dovedește de un real folos pentru sănătate. Însă luați de la cel suferind o astfel de ocupație și el va deveni agitat și, având o imaginație bolnavă, el își vede cazul său mult mai grav decât este în realitate și astfel tinde să fie nesăbuit.
Timp de ani de zile mi-a fost arătat din când în când că cei bolnavi trebuie învățați că nu este bine să renunțe de tot la munca fizică pentru a-și recâștiga sănătatea. Făcând astfel, voința dormitează, sângele se va mișca greoi prin corp și, treptat, va deveni tot mai încărcat. În cazurile în care pacientul este în pericol de a-și imagina cazul său mult mai grav decât este în realitate, lipsa de activitate va da, cu siguranță, cele mai nefericite rezultate. Lucrul efectuat în mod regulat dă bolnavului ideea că nu este cu totul nefolositor pe lume și că poate face și el ceva. Aceasta îi va da satisfacție,curaj și tărie, lucruri pe care distracțiile mintale deșarte nu le pot da niciodată.
Părerea că cei care au afectate atât puterile fizice, cât și cele mintale sau care sunt sleiți, fie trupește, fie mintal, trebuie să renunțe la activitate pentru a-și redobândi sănătatea constituie o mare greșeală. În foarte puține cazuri poate fi necesară odihna totală pentru o scurtă perioadă de timp, însă astfel de cazuri sunt foarte rare. În majoritatea cazurilor, schimbarea poate să joace un rol foarte important. Cei care sunt zdrobiți datorită muncii mintale excesive trebuie să-și odihnească mintea, însă a-i învăța pe unii ca aceștia că este greșit și chiar periculos să-și exercite puterile mintale într-o anumită măsură îi va determina să-și vadă starea lor mult mai rea decât în realitate. Ei devin și mai nervoși și un mare necaz și povară pentru cei care trebuie să le poarte de grijă. În această stare a minții, însănătoșirea lor ajunge într-adevăr sub semnul întrebării.
Cei care sunt doborâți datorită epuizării fizice trebuie să lucreze mai puțin, iar lucrul pe care îl fac să fie ușor și plăcut. Însă a-i ține departe de orice fel de muncă sau mișcare fizică se va dovedi, în cele mai multe cazuri, spre ruina lor. Voința se dezvoltă o dată cu lucrul mâinilor lor și cei obișnuiți cu munca ar simți că sunt considerați doar ca niște mașini asupra cărora intervin medicii și personalul de îngrijire și imaginația lor va fi afectată. Inactivitatea ar fi cel mai mare blestem ce ar putea veni asupra unora ca aceștia. Puterile lor ar ajunge într-o asemenea stare de stagnare, încât ar fi imposibil ca ei să reziste în fața bolii și acestei stări de apatie pentru a-și putea redobândi sănătatea.
Dr. E. a făcut o mare greșeală în privința exercițiilor fizice și a distracțiilor și una încă și mai mare prin învățăturile sale cu privire la experiența religioasă și emoția religioasă. Religia Bibliei nu este în detrimentul sănătății trupului și minții noastre. Influența înălțătoare a Duhului lui Dumnezeu este cel mai bun restaurator pentru cei bolnavi. Cerul înseamnă sănătate deplină și, cu cât sunt mai mult simțite influențele cerești, cu atât va fi mai sigură vindecarea bolnavului care are credință. Influența vederilor susținute de dr. E. a ajuns la poporul nostru într-o anumită măsură. Păzitorii Sabatului care sunt pentru reforma sanitară trebuie să nu fie deloc contaminați de astfel de învățături. Orice reformă adevărată și reală ne va aduce mai aproape de Dumnezeu și de cer, mai aproape de Isus, va dezvolta cunoștințele noastre în lucrurile spirituale, făcând ca experiența sfințirii să fie tot mai profundă în viața noastră de credință.
Este adevărat că există minți dezechilibrate care își impun asupra lor însele posturi pe care Scriptura nu le învață, de asemenea, rugăciuni și privarea de odihnă și somn, lucruri pe care Dumnezeu nu le-a cerut niciodată. Unii ca aceștia nu prosperă și nu fac progrese prin faptele pe care le fac pentru a dobândi starea de neprihănire. Ei au o religie fariseică, și aceasta nu este religia lui Hristos, ci a lor înșiși. Ei se încred în faptele lor bune pe care le fac pentru a obține mântuirea, sperând în van să câștige cerul prin faptele lor meritorii, în loc să se bizuie, așa cum ar trebui să o facă orice păcătos, pe meritele Mântuitorului care a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la cer. Unii de felul acesta au toate șansele să se îmbolnăvească. Însă Domnul Hristos și adevărata religie sunt sănătate pentru trup și putere pentru suflet.
Cei bolnavi ar trebui să facă ceva, în loc să-și ocupe mintea cu jocuri simple, fapt ce îi va conduce să aibă o părere slabă despre ei înșiși și îi va face să considere că viețile lor sunt inutile. Păstrați trează puterea voinței deoarece voința exercitată și direcționată corect constituie un potențial alinător al nervilor. Bolnavii sunt foarte fericiți să poată face ceva și astfel însănătoșirea lor este grăbită.
Am văzut că cel mai mare blestem care a venit vreodată asupra soțului meu și a sorei F. au fost îndemnurile primite la _____, prin care li se spunea să nu facă nimic pentru a se însănătoși. Mintea le-a fost afectată, iar lipsa de activitate a dus la gândul și simțământul că este periculos pentru sănătate și viață să facă mișcare fizică, mai ales dacă prin aceasta obosesc. Mașinăria organismului, atât de rar pusă în mișcare, își pierde elasticitatea și puterea, astfel că, atunci când au început să facă mișcare, articulațiile le erau înțepenite, mușchii slăbiți și fiecare mișcare necesita un efort mare, producând desigur durere. Totuși, chiar această obosire s-ar fi dovedit o binecuvântare pentru ei dacă ar fi perseverat să se împotrivească tendințelor spre inactivitate, fără să țină seamă de simțămintele și simptomele neplăcute.
Am văzut că ar fi mult mai bine ca sora F. să fie alături de familia ei și să-și simtă responsabilitățile care îi revin. Acest lucru ar trezi la viață energiile ei în stagnare. Mi-a fost arătat că starea grea a acestei scumpe familii în perioada cât se aflau la _____ a fost în defavoarea educării și creșterii copiilor lor. Pentru binele lor, acești copii ar trebui să fie învățați cu privire la responsabilitățile în gospodărie și ar trebui să simtă că anumite sarcini în viață le revin lor. Mama, angajată în educația și creșterea copiilor ei, se ocupă cu lucrarea pe care Dumnezeu i-a desemnat-o și pentru care, în harul Său, El a ascultat rugăciunile înălțate în vederea însănătoșirii ei. În timp ce ar trebui să evite lucrul istovitor, ea trebuie, mai presus de orice, să evite o viață lipsită de activitate.
Când mi-a fost dată viziunea la Rochester, New York, am văzut că ar fi cu mult mai bine pentru acești părinți și copii să-și formeze o familie a lor. Copiii trebuie să contribuie fiecare la munca din gospodărie și să obțină în acest fel o educație valoroasă, pe care nu ar putea-o dobândi pe nici o altă cale. Viața la _____ sau în oricare alt loc, înconjurați fiind de personalul de îngrijire, constituie cea mai mare vătămare posibilă adusă mamelor și copiilor. Domnul Isus o invită pe sora F. să-și găsească odihna în El și să lase ca mintea ei să primească un tonus sănătos, zăbovind asupra lucrurilor cerești, și, căutând cu stăruință, să-și aducă mica turmă să fie hrănită și îndrumată de Domnul. Pe această cale ea își poate ajuta mai bine soțul, scutindu-l de simțământul că ea trebuie să fie, într-o măsură atât de mare, obiectul atenției, grijii și simpatiei sale.
În ce privește extinderea clădirilor Institutului de Sănătate de la Battle Creek, mi-a fost arătat, așa cum am afirmat înainte, că noi trebuie să avem un astfel de institut, mic la început, care se va dezvolta pe parcurs ce vom avea medici și personal medical corespunzător și fondurile necesare; și că totul trebuie să fie călăuzit după principiile și spiritul blând al întreitei solii îngerești. Dar când am văzut evaluările atât de mari susținute cu nesăbuință de cei care au avut un rol în conducerea lucrării, am fost alarmată și în multe discuții personale și în scrisori i-am avertizat pe acești frați să acționeze cu prudență. Motivele mele în această privință sunt că, fără binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, sunt multe căi prin care această întreprindere ar putea fi împiedicată, cel puțin pentru un timp, ceea ce ar fi în defavoarea instituției și a cauzei noastre. Dacă medicii ar ajunge la eșec, datorită bolii, morții sau din oricare altă cauză până s-ar ridica alții pentru a-i înlocui, lucrarea ar fi împiedicată; și dacă fondurile ar înceta să intre în timp ce se ridică alte corpuri de clădire, iar lucrarea ar trebui să înceteze datorită prăbușirii capitalului, o descurajare generală i-ar cuprinde pe toți cei interesați; de asemenea, s-ar putea să nu fie suficienți pacienți care să ocupe clădirile din prezent și, în consecință, o lipsă de mijloace pentru a acoperi cheltuielile în curs. Prin eforturi depuse în toate departamentele într-un mod corect și judicios și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, instituția aceasta se va dovedi un mare succes, pe când un singur eșec în orice direcție s-ar putea dovedi, mai curând sau mai târziu, un mare rău. Nu trebuie să uităm că din multele instituții de sănătate pornite în Statele Unite în ultimii douăzeci și cinci de ani doar câteva își mențin o prezență vizibilă în acest moment.
Am făcut apel în mod public la frații noștri ca să întemeiem o instituție și m-am adresat în modul cel mai serios dr-ului F. ca unui bărbat care, prin providența lui Dumnezeu, a dobândit experiența de a-și aduce contribuția ca medic. Am spus aceasta, bazându-mă pe ceea ce mi-a arătat Dumnezeu. Dacă este necesar, voi repeta fără ezitare tot ce am spus. Nu intenționez să retrag nici măcar o singură propoziție din ceea ce am scris sau am spus. Lucrarea este a lui Dumnezeu și trebuie adusă la îndeplinire cu un braț hotărât și, totodată, chibzuit.
Reforma sanitară este strâns legată de lucrarea întreitei solii îngerești, cu toate că ea nu constituie solia. Predicatorii noștri trebuie să-i învețe pe oameni reforma sanitară, deși ei nu ar trebui să facă din aceasta tema principală în locul soliei. Locul ei este printre acele subiecte care expun lucrarea de pregătire necesară în vederea evenimentelor pe care le aduce în atenție solia; printre aceste subiecte, ea ocupă un loc proeminent. Noi trebuie să fim zeloși pentru reformă și totuși să evităm să dăm impresia că suntem șovăielnici sau predispuși spre fanatism. Oamenii noștri trebuie să ofere mijloacele necesare pentru extinderea Institutului de Sănătate în măsura în care sunt în stare să o facă, fără a da mai puțin pentru celelalte nevoi ale cauzei. Lăsați să se dezvolte reforma sanitară și Institutul de Sănătate așa cum au luat amploare și alte inițiative bune, ținând seama de puterile noastre slabe din trecut și capacitatea noastră mai mare de a face mai mult într-o perioadă scurtă de timp acum. Să se dezvolte Institutul de Sănătate așa cum au mers bine și alte lucruri, atât de repede cât să nu paralizeze alte ramuri ale lucrării care sunt de o importanță egală sau chiar mai mare în această perioadă. Ca un frate să pună o mare parte din averea sa, fie că are mult, fie că are puțin pentru Institut, astfel încât să ajungă să nu poată face tot atât de mult în alte direcții, ar fi un lucru greșit. Și ca el să nu facă nimic ar fi tot un mare rău. O dată cu fiecare apel făcut către poporul nostru pentru mijloace trebuie să se dea și avertizarea de a nu jefui alte ramuri ale lucrării; în special săracii trebuia să fie avertizați. Unii sărmani bărbați săraci cu familii, fără o casă a lor și prea săraci pentru a merge la Institut pentru a se trata, au pus pentru Institut între o cincime și o treime din ceea ce aveau. Este greșit. Unii frați și surori au mai multe acțiuni, când ei nu ar fi trebuit să aibă nici una, și ar putea, pentru scurt timp, să frecventeze Institutul, având cheltuielile plătite, în întregime sau în parte, din fondul de caritate. Nu văd sensul pentru care să se facă atâtea calcule pentru viitor, iar cei care au nevoie acum de ajutor să fie lăsați să sufere. Fraților, nu acționați mai repede decât vă deschide calea înaintea voastră Providența lui Dumnezeu care nu dă greș.
Reforma sanitară este o ramură a lucrării speciale a lui Dumnezeu în beneficiul poporului Său. Am văzut că, în cadrul unei instituții care se înființează între noi, cea mai mare primejdie ar fi ca administratorii săi să se depărteze de spiritul adevărului prezent și de la simplitatea care ar trebui să-i caracterizeze întotdeauna pe ucenicii lui Hristos. Mi-a fost dată avertizarea cu privire la coborârea standardului adevărului în vreun fel într-o asemenea instituție, cu scopul de a-i ajuta și proteja de anumite tulburări pe cei necredincioși. Scopul cel mare al primirii necredincioșilor în institut este de a-i călăuzi să îmbrățișeze adevărul. Dacă standardul este coborât, ei vor avea impresia că adevărul este de mică importanță și vor pleca de acolo cu o stare a minții la care se va avea acces mai greu decât înainte.
Însă cel mai mare rău care ar rezulta dintr-un astfel de procedeu ar fi influența asupra pacienților săraci, necăjiți, precum afectarea cauzei în general. Ei au fost învățați să se încreadă în rugăciunea credinței și mulți dintre ei sunt demoralizați deoarece rugăciunea nu le este ascultată mai pe deplin. Am văzut că motivul pentru care Dumnezeu nu a ascultat mai pe deplin rugăciunile slujitorilor Săi pentru cei bolnavi este pentru că El nu poate fi proslăvit astfel, în timp ce ei calcă legile sănătății. Și am văzut, de asemenea, că El a rânduit reforma sanitară în Institutul pentru Sănătate pentru a pregăti calea, pentru ca rugăciunii credinței să i se poată da răspuns pe deplin. Credința și faptele bune ar trebui să meargă mână în mână în vederea ușurării suferinței celor în necaz din mijlocul nostru și spre a-i pregăti pe aceștia ca să dea slavă lui Dumnezeu aici, pe pământ, și a fi mântuiți la venirea Domnului Hristos. Dumnezeu nu îngăduie ca cei năpăstuiți de suferință să fie vreodată dezamăgiți sau întristați din cauză că îi văd pe angajații Institutului că lucrează doar așa cum se lucrează în lume, în loc să adauge la practica medicală binecuvântările și virtuțile de a fi mame și tați care poartă de grijă în Israel.
Nici unul să nu aibă ideea că Institutul este un loc unde pot veni pentru a fi puși pe picioare de rugăciunea credinței. Acesta este un loc unde pot fi ajutați în privința bolii prin tratament și deprinderea unor obiceiuri corecte de viețuire și de a învăța cum să evite boala. Însă, dacă există un loc sub ceruri în care poate fi înălțată rugăciunea împreunei simțiri în vederea alinării suferinței mai mult decât oricare altul, atunci acesta este un asemenea institut, și aceasta o vor face bărbați și femei consacrați, oameni ai credinței. Cei care îi tratează pe bolnavi trebuie să acționeze în importanta lor lucrare, bizuindu-se cu putere pe Dumnezeu pentru binecuvântarea Sa de a avea parte de mijloacele pe care El le-a pus la dispoziție prin harul Său și spre care, în îndurarea Sa, El ne-a atras atenția ca popor, și anume aerul curat, curățenia, alimentația sănătoasă, perioade corespunzătoare de lucru și de odihnă și folosirea apei. Ei nu ar trebui să aibă nici un interes egoist în afară de această importantă și solemnă lucrare. Este nevoie de toată atenția pentru a îngriji în mod corespunzător de nevoile fizice și spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu, care și-au pus o încredere aproape nelimitată în aceștia și cu mare cheltuială s-au dat în grija lor. Nimeni nu are o minte atât de iscusită și nimeni nu este atât de îndemânatic, încât, după ce a făcut tot ce putea cel mai bine, să aibă o lucrare altfel decât imperfectă.
Fie ca cei cărora li se încredințează nevoile fizice și într-o mare măsură și cele spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu să ia seama ca să nu atragă asupra lor și asupra acestei ramuri a lucrării neplăcerea lui Dumnezeu prin procedee lumești, interese personale sau dorința de a se angaja într-o lucrare mare și populară. Ei nu trebuie să se bizuie doar pe iscusința lor. Dacă, în loc de neplăcerea lui Dumnezeu, binecuvântarea Sa va fi asupra institutului, îngerii vor fi alături de pacienți, medici și personalul auxiliar pentru a-i ajuta în lucrarea de refacere, așa încât, la sfârșit, să fie adusă slavă lui Dumnezeu, și nu oamenilor slabi și mărginiți. Dacă acești oameni ar lucra folosind procedee lumești și inimile lor s-ar semeți și ar spune: „Puterea mea și tăria mâinilor mele au făcut aceste lucruri”, Dumnezeu i-ar lăsa să lucreze în condițiile marilor dezavantaje date de inferioritatea lor în raport cu alte instituții în ceea ce privește cunoștințele, experiența și mijloacele. Atunci ei n-ar realiza nici pe jumătate din ceea ce fac alte instituții.
Am văzut influența folositoare a lucrului în aer liber asupra celor cu puterile slăbite și circulație deficitară, în special asupra femeilor care se găsesc în această stare pentru că au stat prea mult în spațiu închis. Sângele lor este încărcat datorită lipsei de aer curat și mișcare fizică. În loc să le ofere distracții care să țină aceste persoane în interior, trebuie avut grijă să li se ofere puncte de atracție în aer liber. Am văzut că, pe lângă institut, ar trebui să existe terenuri mari, înfrumusețate cu flori și cultivate cu legume și pomi fructiferi. Aici cei slăbiți ar putea lucra, în funcție de sex și de starea în care se află, la ore potrivite. Aceste parcele de pământ ar trebui să se afle sub grija unui grădinar cu experiență, care să-i îndrume pe toți, în mod ordonat și cu gust.
Ceea ce susțin cu privire la această lucrare necesită din partea mea exprimarea deschisă a părerilor mele. Mă adresez direct și aleg acest mijloc de a vorbi către toți cei interesați. Ceea ce a apărut în Mărturia numărul 11 referitor la Institutul de Sănătate nu ar fi trebuit dat până ce nu eram în stare să scriu tot ce am văzut cu privire la aceasta. Am intenționat să nu spun nimic cu privire la subiect în nr. 11 și am trimis toate manuscrisele respective din districtul Otawa, unde lucram atunci, la biroul din Battle Creek, afirmând că aș dori ca ei să grăbească acea mică lucrare, pentru că era atât de mare nevoie de ea și că, atât de curând cât va fi posibil, voi scrie numărul 12, în care mi-am propus să vorbesc deschis și tot ce era necesar cu privire la Institut. Frații din Battle Creek, care erau în mod special interesați în privința Institutului, știau că îmi fusese arătat că poporul nostru trebuie să contribuie cu mijloacele lor la întemeierea unei asemenea instituții. De aceea, ei mi-au scris că influența mărturiei mele cu privire la Institut era de îndată necesară pentru a pune în mișcare pe frați asupra acelui subiect și că publicarea numărului 11 va fi întârziată până când voi putea să scriu.
Aceasta a fost o mare încercare pentru mine, deoarece eu știam că nu puteam să scriu tot ce văzusem pentru că atunci le vorbeam oamenilor de șase sau de opt ori pe săptămână, făceam vizite din casă în casă și scriam sute de pagini de mărturii personale și scrisori. Această muncă imensă, cu sarcini și poveri inutile aruncate asupra mea, a făcut ca să nu mai pot munci. Sănătatea îmi era slăbită, iar suferințele mintale nu se puteau descrie. În aceste împrejurări, am consimțit să-mi las opiniile în seama altora și am scris ceea ce a apărut în numărul 11 cu privire la Institutul de Sănătate, nefiind în stare să redau atunci tot ce văzusem. Prin aceasta, eu am greșit. Trebuie să-mi fie îngăduit să-mi cunosc propria datorie, mai bine decât o pot ști alții pentru mine, în mod special cu privire la lucruri pe care Dumnezeu mi le descoperise. Mulți mă vor învinui pentru felul în care vorbesc acum. Alții mă vor învinui pentru că nu am vorbit mai înainte. Atitudinea manifestată, aglomerând atât de mult problemele legate de Institut, a constituit unul dintre cele mai mari necazuri pe care eu l-am produs vreodată. Dacă toți cei care au folosit mărturia mea pentru a-i pune în mișcare pe frați s-ar fi clintit și ei tot așa de repede din loc, tot aș fi mulțumită. Dacă voi mai întârzia să-mi exprim punctele de vedere și simțămintele, voi fi învinuită și mai mult atât de cei care socotesc că eu trebuia să vorbesc mai de mult, cât și de aceia care, de asemenea, ar putea gândi că eu nu trebuie să dau nici o avertizare. Pentru binele celor din conducerea lucrării, pentru binele cauzei și al fraților și ca să mă menajez pe mine însămi de mari suferințe, am ales să vorbesc deschis, direct.