„Considerăm un privilegiu și o datorie să răspundem la cele afirmate anterior de sora White. Am avut favoarea de a cunoaște timp de mulți ani eforturile depuse de acești slujitori ai lui Dumnezeu (fratele și sora White).
Am cunoscut câte ceva din sacrificiile făcute de ei în trecut și am fost martori la binecuvântarea lui Dumnezeu, care a însoțit mărturia lor clară, pătrunzătoare, credincioasă. Am fost multă vreme convinși că învățăturile Duhului Sfânt din aceste viziuni sunt indispensabile pentru bunăstarea oamenilor care se pregătesc pentru mutarea în Împărăția lui Dumnezeu. Pe nici o altă cale nu ar putea fi mustrate păcatele ascunse, iar oamenii josnici, care se furișează pe nesimțite în turma lui Dumnezeu, nu ar putea fi altfel demascați și planurile lor zădărnicite. O îndelungată experiență ne-a arătat că un asemenea dar are o inestimabilă valoare pentru poporul lui Dumnezeu. Noi credem, de asemenea, că Dumnezeu l-a chemat pe fratele White să aducă o mărturie clară în mustrarea relelor existente și că, în această lucrare, ar fi trebuit să aibă sprijinul acelora care se tem cu adevărat de Dumnezeu.
Noi am învățat, de asemenea, printr-o experiență dureroasă, că, atunci când aceste mărturii sunt făcute sau atunci când avertizarea dată de ele este privită cu ușurătate, răceală, lepădare de credință, încăpățânare lumească, întunericul spiritual ia în stăpânire biserica. Nu vrem să dăm slavă omului, însă ar trebui să avem temere și simț al datoriei și să nu ne exprimăm printr-un limbaj ascuțit și necontrolat părerile cu privire la importanța acestor mărturii. Înfricoșătoarea apostazie a acelora care le-au privit cu ușurătate și le-au disprețuit constituie multe dovezi triste cu privire la primejdia disprețuirii Duhului harului.
Noi am fost martori ai marii suferințe prin care au trecut fratele și sora White în perioada gravei și înfricoșatei boli a fratelui White. Mâna lui Dumnezeu în refacerea lui este pentru noi cât se poate de vădită. Probabil, nici unul dintre cei care au suferit o asemenea lovitură nu s-a mai însănătoșit vreodată. Cu toate acestea, șocul unei paralizii grave, ce a afectat în mod serios creierul, a fost îndepărtat de mâna lui Dumnezeu de la slujitorul Său și i-a fost dată o nouă putere atât la trup, cât și la minte.
Considerăm că fapta sorei White, de a-și lua soțul bolnav în călătoria făcută în Nord, în decembrie trecut, a fost dictată de Duhul lui Dumnezeu; și că noi, opunându-ne acestei acțiuni, nu am urmat sfatul lui Dumnezeu. Ne-a lipsit înțelepciunea cerească în această problemă și astfel ne-am abătut de la calea cea dreaptă. Recunoaștem că am fost lipsiți în această perioadă de acea adâncă împreună simțire creștină, de care era atâta nevoie într-o asemenea suferință mare, și că ne-a trebuit prea mult timp să vedem mâna lui Dumnezeu în însănătoșirea fratelui White. Eforturile și suferințele lui pentru noi meritau cea mai caldă simpatie și suport din partea noastră. Însă noi am fost orbiți de Satana cu privire la propria noastră stare spirituală.
Iarna trecută am fost prinși de un spirit de îndoială cu privire la bani, care ne-a făcut să credem că fratele White cere bani când nu are nevoie de ei. Acum suntem convinși că, în acel timp, el avea într-adevăr nevoie, iar noi am greșit pentru că nu ne-am interesat cu privire la cazul lui așa cum ar fi trebuit. Mărturisim că acest simțământ a fost neîntemeiat și plin de cruzime, cauzat de înțelegerea greșită a lucrurilor legate de acest caz.
Acum acceptăm cu multă durere de inimă mustrarea care ni se face în această mărturie și vrem ca, pentru ceea ce ne-am abătut de la ce este bine, pentru lipsa noastră de discernământ spiritual, să putem găsi iertare din partea lui Dumnezeu și a poporului Său.
Cele câteva zile petrecute lucrând împreună cu fratele și sora White au purtat semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Nu doar că au avut loc mărturisiri ale greșelilor și îndepărtării de la credință, însă acestea au fost însoțite de promisiuni solemne în vederea pocăinței și întoarcerii la Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu a pus pecetea pe această lucrare într-un mod cu privire la care nu putem avea îndoieli. Mulți tineri au fost aduși la Hristos și aproape fiecare persoană care a avut legătură cu această biserică a primit o parte din binecuvântarea cerească.
Vrem ca frații de pretutindeni să înțeleagă că inimile noastre simt împreună cu fratele și sora White și că noi credem că ei au fost chemați de Dumnezeu pentru lucrarea plină de răspundere în care sunt angajați și că dorim să stăm alături de ei în această lucrare.”
Din partea bisericii,
J. N. Andrews, J. N. Loughborough, Joseph Bates, D. T. Bourdeau, A. S. Hutchins, John Byington: Comitetul. Raportul prezentat anterior a fost în mod unanim adoptat la întâlnirea bisericii din 21 octombrie, luni seara. Uriah Smith, G. W. Amadon: Prezbiteri.