Această expresie este folosită adesea pentru a ilustra faptele și cuvintele persoanelor care îi mustră pe cei greșiți sau despre care se presupune că greșesc. Se potrivește celor care nu au datoria de a-și condamna frații și, cu toate acestea, ei sunt gata să se angajeze într-o asemenea lucrare într-un mod dur și necruțător. Nu se potrivește să se aplice acelora care au o datorie specială de a mustra relele existente în biserică. Aceștia simt asupra lor povara lucrării și se simt obligați, din iubire față de sufletele prețioase, să procedeze în această lucrare cu credincioșie.
Din când în când, în ultimii douăzeci de ani mi-a fost arătat că Domnul l-a calificat pe soțul meu pentru lucrarea de a proceda cu credincioșie cu cei care greșesc, că a pus asupra lui această sarcină și că, dacă va da greș, va avea parte de neplăcerea lui Dumnezeu. Niciodată nu am privit judecata lui ca fiind infailibilă și nici cuvintele lui ca fiind inspirate; însă am crezut întotdeauna că pentru această lucrare este mai calificat decât oricare dintre predicatorii noștri, datorită îndelungatei sale experiențe și pentru că am văzut că a fost în mod special chemat și deprins cu lucrarea; și, de asemenea, pentru că, în multe cazuri, când anumite persoane s-au ridicat împotriva mustrărilor lui, mi-a fost arătat că avea dreptate în felul în care judeca lucrurile și în maniera în care adresa mustrările.
În ultimii douăzeci de ani, cei care au fost mustrați și cei care au simpatizat cu ei și-au îngăduit un spirit acuzator față de soțul meu, lucru care l-a epuizat mai mult decât oricare altă povară pe care a purtat-o pe nedrept. Iar când a fost copleșit de poveri, mulți dintre cei pe care îi mustrase s-au bucurat; și datorită unor idei greșite despre viziunea mea cu privire la cazul lui, avută la 25 decembrie 1865, s-au simțit mult mângâiați la gândul că Domnul l-a mustrat în acel timp pentru că „a tăiat și a spânzurat”. Totul este o greșeală. Eu nu am văzut asemenea lucruri. Pentru ca frații mei să poată ști ce mi-a fost arătat cu privire la cazul soțului meu, redau următoarele, pe care le-am scris și i le-am înmânat a doua zi după ce am avut viziunea:
Mi-a fost arătat în viziune, la 25 decembrie 1865, cazul slujitorului lui Dumnezeu, soțul meu, fratele James White. Mi s-a arătat că Dumnezeu a acceptat spiritul de umilință și întristare a inimii cu care sufletul lui a venit înaintea Sa și mărturisirile lui cu privire la lipsa lui de consacrare față de Dumnezeu și pocăința lui în privința greșelilor pe care le-a făcut și care i-au cauzat atâta durere și descurajare sufletească în timpul bolii sale prelungite.
Mi-a fost arătat că cea mai mare greșeală a lui din trecut a fost un spirit neiertător față de acei frați care au adus prejudicii influenței lui în cauza lui Dumnezeu și au adus asupra lui o extremă suferință sufletească prin felul în care s-au purtat. El nu a fost la fel de milos și îndurător așa cum a fost Tatăl nostru ceresc față de copiii Săi care greșesc, păcătuiesc și se pocăiesc. Când cei care i-au produs cea mai mare suferință și-au recunoscut greșelile pe deplin și din toată inima, el a putut să-i ierte, i-a iertat și i-a privit ca frați. Însă, deși răul a fost vindecat în ochii lui Dumnezeu, el uneori, în mintea lui, cerceta acea rană și, gândindu-se la trecut, a făcut ca aceasta să coacă și să-l facă nefericit. Faptul că el a suferit atât de mult în trecut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le sufere l-au făcut să-și îngăduie un spirit de murmurare împotriva fraților săi și împotriva lui Dumnezeu. Astfel, el trăia încă în trecut și retrăia încercări pe care ar fi trebuit să le dea uitării, în loc să-și amărască viața cu amintiri inutile. El nu a realizat niciodată mila și iubirea care trebuie dovedite față de cei care au fost atât de nefericiți și au căzut sub ispita lui Satana. Aceștia erau cei care sufereau cu adevărat, cei care pierdeau cu adevărat, și nu el, atâta timp cât era statornic și avea spiritul lui Hristos. Când aceste suflete au început să-și vadă greșelile, ele au avut de dus o luptă grea pentru a se îndrepta spre lumină, prin mărturisiri umile. Ei aveau de luptat cu Satana și aveau de învins spiritul lor plin de mândrie, având nevoie de ajutor din partea celor care erau în lumină, pentru a-i scoate din starea de orbire și descurajare, ca să poată avea din nou speranță și să capete putere pentru a-l zdrobi pe Satana sub picioarele lor.
Am văzut că soțul meu a fost prea exigent față de cei care greșiseră și îl jigniseră. El și-a îngăduit simțăminte de nemulțumire care nu puteau fi de nici un folos față de cei greșiți și care nu făceau altceva decât să-l chinuiască sufletește, făcând astfel ca pacea lui Dumnezeu să nu poată sălășlui în inima lui și care, dacă ar fi avut-o, l-ar fi condus să-I aducă mulțumiri în toate lucrurile. Domnul a îngăduit ca mintea lui să ajungă în această stare de descurajare cu privire la propriile lui greșeli și să ajungă aproape în starea de disperare pentru iertare, nu pentru că păcatele lui erau atât de mari, ci pentru ca el să poată cunoaște din experiență cât de dureros și chinuitor este să fii lipsit de iertarea lui Dumnezeu și pentru ca să poată înțelege Scriptura care spune: „Dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” (Matei 6, 15.) Am văzut că, dacă Dumnezeu ar fi fost tot așa de exigent cum suntem noi și ar proceda cu noi așa cum procedăm noi unii cu alții, noi toți am fi aruncați într-o stare de disperare deznădăjduită.
Mi-a fost arătat că Dumnezeu a îngăduit ca acest necaz să vină asupra noastră pentru a ne învăța multe lucruri, pe care altfel nu le-am fi învățat într-un timp atât de scurt. A fost voia Lui ca să mergem la _____; căci altfel experiența noastră nu ar fi fost deplină fără aceasta. El a dorit ca noi să vedem și să înțelegem mai pe deplin că este imposibil pentru cei care ascultă de adevăr și păzesc poruncile Lui să-și trăiască în viața lor convingerile cu privire la datorie și, în același timp, să se asocieze cu conducătorii la _____, în ce privește slujirea lui Dumnezeu, principiile lor nu se pot uni, așa cum nu se poate amesteca uleiul cu apa. Doar aceia care au cele mai curate principii și sunt foarte stăpâni pe ceea ce cred, care gândesc și acționează potrivit cu ceea ce cred ei înșiși, având temerea de Domnul în fața ochilor lor și încrezându-se în El, mai pot rămâne în siguranță o perioadă de timp la _____. Cei care nu sunt astfel calificați, nu ar trebui să fie sfătuiți să meargă la acea instituție pentru că mințile lor vor fi tulburate de cuvintele șlefuite ale conducătorilor acesteia și otrăvite de sofistăria lor, care își are originea în Satana.
Influența și învățăturile lor cu privire la slujirea lui Dumnezeu și viața religioasă sunt în opoziție directă cu învățăturile Mântuitorului nostru și ale ucenicilor Săi. Prin cuvânt și faptă, coborau tot mai mult standardul privind evlavia și spun că ei nu trebuie să se întristeze pentru păcatele lor sau să se despartă de lume pentru a fi ucenici ai lui Hristos, ci susțin că se pot amesteca cu lumea, luând parte la plăcerile ei. Acești conducători nu își încurajează adepții să imite viața lui Hristos în rugăciune, cumpătare și dependență de Dumnezeu. Persoanele conștiente și care au o fermă încredere în Dumnezeu nu pot avea beneficii nici pe jumătate la _____ ca aceia care pot avea încredere în principiile religioase ale conducătorilor acelei instituții. Cei menționați înainte trebuie să stea bine pe picioarele lor împotriva multora din învățăturile acestora, în ceea ce privește principiile religioase, examinând în detaliu fiecare lucru pe care îl aud, ca să nu fie înșelați de Satana, care astfel ar profita de ei.
Am văzut că, în ce privește boala și tratamentul acesteia, _____ este cel mai bun institut de sănătate din Statele Unite. Cu toate acestea, conducătorii lui sunt și ei tot oameni și judecata lor nu este întotdeauna corectă. Medicul șef de acolo vrea să-și facă pacienții să creadă că judecata lui este perfectă, întocmai ca judecata lui Dumnezeu. Totuși, adesea, el greșește. El se înalță pe sine ca fiind Dumnezeu și nu își dă seama că trebuie să se bizuie pe Domnul. Cei care nu au încredere în Dumnezeu și care nu pot vedea frumusețea în viața sfântă a creștinului care își duce crucea pot avea mai multe foloase la _____ decât în orice altă instituție de sănătate din Statele Unite. Marele secret al succesului acestui loc constă în stăpânirea pe care conducătorii acestuia o au asupra pacienților lor.
Am văzut că eu și soțul meu nu am putut avea atâta folos în acel loc așa cum au avut alții cu alte experiențe și altă credință. Îngerul a spus: „Dumnezeu nu a rânduit ca mintea slujitorului Său, pe care El l-a ales pentru un scop special, să fie luată în stăpânire de vreun alt om, pentru că acesta este dreptul Lui exclusiv.” Îngerii lui Dumnezeu ne-au purtat de grijă cât am fost la _____. Ei se aflau împrejurul nostru, susținându-ne ceas de ceas. Însă a sosit timpul când n-am mai avut nici un folos și nici n-am mai putut fi de folos, și atunci norul de lumină, care rămăsese împreună cu noi acolo, s-a dus mai departe și am putut găsi odihnă doar plecând și mergând la frații noștri din Rochester, acolo unde s-a oprit norul de lumină.
Am văzut că Dumnezeu a dorit ca noi să mergem la _____ din mai multe motive. Starea în care ne aflam, rugăciunile stăruitoare pe care le înălțam, încrederea noastră vădită în Dumnezeu, optimismul nostru, nădejdea și credința pe care ne-a dat-o în suferința noastră, toate au avut influență și au constituit o mărturie pentru toți în privința faptului că creștinul are o sursă de tărie și fericire față de care iubitorii de plăceri sunt străini. Dumnezeu ne-a dat un loc în inimile tuturor celor cu influență de la _____, iar în viitor, când pacienții care sunt acolo se vor întoarce în căminele lor, ei vor vedea lucrarea noastră, iar când vom fi luați cu asalt, vor exista cel puțin câțiva care ne vor lua apărarea. Iarăși, ducându-ne la _____, Domnul a dorit ca noi să avem parte de o experiență pe care nu am fi putut-o dobândi la Battle Creek, înconjurați de frați și surori care simpatizează cu noi. Trebuie să ne despărțim de ei, ca să nu ne bizuim pe ei în loc să ne sprijinim pe Domnul și să ne încredem doar în El. Fiind despărțiți aproape cu totul de poporul lui Dumnezeu, noi am fost lipsiți de orice ajutor pământesc și am fost călăuziți astfel, încât să privim doar spre Domnul. În acest mod, am dobândit o experiență pe care n-am fi avut-o dacă nu ne-am fi dus la _____.
Când curajul și nădejdea soțului meu au început să se clatine, noi n-am mai fi putut fi de nici un folos nimănui acolo și n-am mai fi beneficiat de aceeași experiență de până atunci. A fost voia lui Dumnezeu ca soțul meu, lipsit de putere, să nu mai rămână acolo, ci, în această stare de slăbiciune, să meargă între frații lui, care să-l ajute să treacă prin necaz. Când am fost despărțiți de poporul lui Dumnezeu, am avut ocazia să reflectăm, să trecem în revistă cu grijă trecutul nostru, văzându-ne greșelile, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu și căutându-I fața prin mărturisire, umilință și rugăciune stăruitoare, arzătoare. Pe când eram prinși în activitate, purtând poverile altora, fiind apăsați de multe griji, a fost imposibil să ne găsim timp să reflectăm și să ne revedem cu grijă trecutul și să învățăm lecțiile pe care Dumnezeu a considerat că este necesar să le învățăm. Mi-a fost arătat atunci că nu s-ar fi adus slavă Numelui lui Dumnezeu dacă El ar fi răspuns rugăciunilor poporului Său și l-ar fi însănătoșit pe soțul meu, ca răspuns la rugăciunile lor, în timp ce ne aflam la _____. Ar fi fost ca și când puterea Lui s-ar fi unit cu puterea întunericului. Dacă ar fi găsit de cuviință să-l reînsănătoșească pe soțul meu, medicii de acolo ar fi primit slava care ar fi trebuit să fie dată lui Dumnezeu.
Îngerul a spus: „Dumnezeu va fi Cel care va fi glorificat prin însănătoșirea slujitorului Său. Dumnezeu a auzit rugăciunile slujitorilor Săi. Brațele Lui îl înconjoară pe slujitorul Lui în suferință. Cazul său este în atenția lui Dumnezeu și el trebuie, deși este întristat, să-și risipească temerile, neliniștea, îndoielile și necredința și să se încreadă cu calm în marele și totuși îndurătorul Dumnezeu, care are milă, îl iubește și îi poartă de grijă. Va avea confruntări cu vrăjmașul, însă va fi întotdeauna mângâiat de gândul că unul mai puternic decât vrăjmașul îi poartă de grijă și că nu trebuie să se teamă. Să se bizuie, prin credință, pe dovezile pe care i le-a dat Dumnezeu și va dobândi biruința prin Dumnezeu.”
Mi-a fost arătat că Dumnezeu ne oferă o experiență care avea să ne fie de cea mai mare valoare în viitor în legătură cu lucrarea sa. Trăim într-un timp solemn, în mijlocul scenelor de încheiere a istoriei acestui pământ, și poporul lui Dumnezeu nu este treaz. El trebuie să se trezească și să facă progrese mai mari în refacerea obiceiurilor lor de viețuire în mâncare, îmbrăcăminte, muncă și odihnă. În toate aceste lucruri, ei trebuie să aducă slavă lui Dumnezeu și să fie pregătiți pentru lupta cu marele nostru vrăjmaș, bucurându-se de prețioasele biruințe pe care Dumnezeu le-a pus deoparte pentru cei care exercită cumpătare în toate lucrurile, în timp ce duc lupta pentru o cunună nepieritoare.
Am văzut că Dumnezeu l-a pregătit pe soțul meu pentru solemna și sacra lucrare de reformă, pe care El a rânduit-o pentru poporul Său. Este important ca pastorii să dea instrucțiuni cu privire la o viață cumpătată. Ei trebuie să arate legătura pe care o au mâncarea, munca, odihna și îmbrăcămintea în vederea susținerii sănătății. Toți cei care cred adevărul pentru aceste zile de pe urmă au ceva de făcut în această privință. Aceasta îi privește pe ei și Dumnezeu le cere să se trezească și să dovedească interes pentru această reformă. El nu va fi mulțumit cu ceea ce fac ei, dacă privesc această problemă cu indiferență.
Maltratarea stomacului prin îngăduirea poftei constituie sursa evidentă a celor mai multe necazuri ale bisericii. Cei care mănâncă și muncesc necumpătat și irațional vorbesc și acționează fără rațiune. Un om necumpătat nu poate fi un om răbdător. Nu este nevoie să bei băuturi alcoolice ca să fii necumpătat. Păcatul de a mânca necumpătat, de a mânca prea des, prea mult și hrană nesănătoasă, distruge activitatea sănătoasă a organelor digestive, afectează creierul și pervertește judecata, împiedicându-ne să gândim și să acționăm rațional, cu calm și sănătos. Și aceasta este o sursă pentru multe necazuri în biserică. Astfel, pentru ca poporul lui Dumnezeu să fie într-o stare în care El să-i accepte, în care să-L poată proslăvi prin trupurile și spiritul lor, care sunt ale Lui, ei trebuie să-și dea toată silința să-și înfrâneze poftele și să dovedească cumpătare în toate lucrurile. Atunci, ei vor putea înțelege adevărul în toată frumusețea și claritatea lui, trăindu-l în viața lor, printr-o viețuire judicioasă, înțeleaptă și dreaptă, să nu dea vrăjmașilor credinței noastre nici o ocazie de a batjocori cauza adevărului. Dumnezeu cere tuturor celor care cred adevărul să facă eforturi speciale, stăruitoare, pentru a fi în cea mai bună stare de sănătate corporală, pentru că avem în fața noastră o lucrare solemnă și importantă. Pentru această lucrare, avem nevoie de sănătatea trupului și a minții; aceasta este tot atât de esențială pentru o experiență religioasă sănătoasă, pentru înaintarea în viața creștină și progresul pe calea sfințirii, cum este mâna sau piciorul pentru corpul omenesc. Dumnezeu cere poporului Său să se curățe de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Domnul. Toți cei care sunt nepăsători și se sustrag de la această lucrare, așteptând ca Domnul să facă pentru ei ceea ce El cere ca ei să facă pentru ei înșiși, vor fi găsiți necorespunzători când cei umili de pe pământ, care au trecut judecata lui Dumnezeu, sunt ascunși în ziua mâniei Domnului.
Mi-a fost arătat că, dacă poporul lui Dumnezeu nu depune eforturi, ci așteaptă ca reînviorarea să vină asupra lor pentru a le fi îndepărtate și corectate păcatele; dacă ei depind de aceasta pentru a se curăți de întinăciunea cărnii și a duhului, și aceasta va fi cea care îi va pregăti să se angajeze în marea strigare a celui de-al treilea înger, ei vor fi găsiți ca fiind necorespunzători. Reînviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine doar asupra acelora care s-au pregătit pentru aceasta, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a poruncit să o facă, și anume să se curățe de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Dumnezeu.
Mi-a fost arătat că, în anumite privințe, cazul soțului meu este asemănător cu cei care așteaptă reînviorarea. Dacă el va aștepta puterea lui Dumnezeu să vină asupra trupului său, să simtă că a fost făcut sănătos înainte de a face eforturi potrivit cu credința pe care o are, spunând: „Când Domnul mă va vindeca, atunci voi crede și voi face aceasta sau aceea”, s-ar putea să continue să aștepte și să nu vadă nici o schimbare, căci făgăduința lui Dumnezeu se împlinește doar față de aceia care cred și lucrează potrivit cu credința lor. Am văzut că el trebuie să se încreadă în Cuvântul lui Dumnezeu, că el trebuie să apeleze la făgăduințele lui Dumnezeu, și acestea nu vor da greș niciodată, niciodată. El trebuie să umble prin credință, bizuindu-se pe dovezile pe care le avem că lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să dea și să lucreze cât de mult a fost posibil, până într-acolo încât s-a făcut om. Îngerul a spus: „Dumnezeu îl va susține. Credința lui trebuie făcută desăvârșită prin fapte, căci credința fără fapte este moartă. Trebuie să fie susținută prin fapte. O credință vie se dovedește întotdeauna prin fapte.”
Am văzut că soțul meu avea să fie înclinat să se dea înapoi și să nu facă eforturi pe măsura credinței lui. Teama și neliniștea cu privire la starea lui l-au făcut să fie timid. El privește la ceea ce se vede, la simțămintele neplăcute pe care le dă corpul. Îngerul a spus: „Sentimentul nu este credință. Credința înseamnă să-L crezi în mod simplu pe Dumnezeu, pe cuvânt.” Am văzut că soțul meu trebuie să se împotrivească bolii în Numele și puterea lui Dumnezeu și că, prin puterea voinței, trebuie să se ridice mai presus de simțămintele sale slabe. El trebuie să-și revendice libertatea, în Numele și tăria Dumnezeului lui Israel. El trebuie să înceteze cât de mult cu putință să se gândească la el însuși și să vorbească despre el însuși. Astfel va fi optimist și vesel.
Am văzut, la 25 decembrie 1865, așa cum am văzut de multe ori înainte, că fratele F. a greșit adesea și a făcut mult rău printr-un procedeu aspru, insensibil, față de cei despre care el presupune că sunt greșiți. Am văzut adesea că el are în vedere noi câmpuri și că, atunci când aduce oameni la adevărul prezent, lasă lucrarea de formare a acestora pe seama altora, căci felul lui de a trata cu oamenii, izvorât dintr-un spirit aspru, din lipsa de răbdare și judecată, l-au descalificat pentru această lucrare. Voi da aici mărturia pe care am avut-o pentru fratele F., scrisă în data de 26 decembrie 1865, pentru a arăta ceea ce am văzut cu privire la cazul său; pentru că această mărturie are în mare parte o aplicație generală și pentru că el nu a răspuns în nici un fel, cu excepția faptului că a afirmat către alții că Domnul l-a pedepsit în acest fel pe soțul meu pentru că „a tăiat și a spânzurat”. Un alt scop pentru care aduc mărturia ce urmează este ca frații noștri să poată înțelege mai pe deplin că lucrarea fratelui F. este în câmpuri noi și că ei nu pot așeza ispite în calea lui pentru a-și lăsa lucrarea, îndemnându-l să lucreze aici sau dincolo printre comunități sau să se stabilească aici sau dincolo.