Frate F., La data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că în Maine a fost începută o lucrare bună. Mi-a fost arătat în special un câmp de lucru unde a fost strâns un grup, ca rod al eforturilor fratelui Andrews și ale tale, unde v-ați arătat interesul și dragostea pentru adevăr, ridicând o casă de închinare. Există încă o mare lucrare de făcut pentru această grupă. Un număr destul de mare de oameni au fost convertiți la teoria adevărului; unii s-au decis în urma greutății dovezilor; ei văd frumusețe în desfășurarea lanțului adevărului, toate verigile acestuia unindu-se într-un întreg armonios, desăvârșit; ei iubesc principiile adevărului, însă nu realizează încă influența lui sfințitoare. Aceste suflete sunt expuse la pericolele timpului din urmă. Satana și-a pregătit înșelăciunile și capcanele pentru cei lipsiți de experiență. El lucrează prin agenții lui, chiar prin pastori, care disprețuiesc adevărul și calcă în picioare Legea lui Dumnezeu, învățându-i pe cei care îi ascultă să facă la fel.
Aceștia care au primit adevărul nepopular pot fi în siguranță numai dacă își pun încrederea în Dumnezeu și sunt sfințiți prin adevărul de partea căruia mărturisesc că sunt. Ei au făcut un pas important și acum au nevoie de o experiență religioasă care să-i și facă să devină fii și fiice ai Dumnezeului Celui Prea Înalt și moștenitori ai bunurilor veșnice, cumpărați pentru El de către scumpul Său Fiu. Cei care au fost uneltele prin care li s-a prezentat adevărul prezent nu trebuie să-și înceteze lucrarea în această perioadă importantă, ci să persevereze în eforturile lor, până când aceste suflete se atașează turmei lui Hristos. Trebuie să fie învățați în suficientă măsură, astfel ca ei să dobândească -- înțelegând bine -- dovada că adevărul înseamnă pentru ei mântuire.
Am văzut că Dumnezeu ar face o lucrare și mai mare în Maine, dacă toți cei care lucrează pentru cauză în acel loc s-ar consacra Lui și nu s-ar încrede în propria lor putere, ci în Puternicul lui Israel. Mi-a fost arătat că fratele Andrews și cu tine ați lucrat din greu și nu ați avut parte de odihna necesară pentru a vă păstra sănătatea. Ar trebui să lucrați cu grijă și să respectați timpul pentru odihnă. Făcând astfel, vă veți păstra tăria fizică și mintală, iar lucrul vostru va fi mult mai eficient. Frate F., tu ești un bărbat nervos și acționezi mai mult din impuls. Depresia mintală îți influențează foarte mult lucrul. Uneori, tu simți lipsa libertății și gândești că aceasta se datorează faptului că semenii sunt în întuneric și păcat sau vina e în altă parte, cu greu putând spune unde; iar tu dai vina pe un anume loc și pe o anume persoană, care ar fi susceptibilă că face mult rău. Dacă ai păstra tăcere când ești în această stare agitată, nervoasă, și te-ai odihni, așteptând calm ca Dumnezeu să intervină, și te-ai întreba dacă nu cumva răul nu se află chiar la tine însuți, tu ți-ai cruța propriul suflet de a fi rănit și, de asemenea, și cauza lui Dumnezeu de a fi batjocorită.
Am văzut că fratele F. a fost în primejdia de a se înălța, întrucât este în stare în cuvântările sale să miște sentimentele adunării. Adesea, din acest motiv el se consideră cel mai eficient predicator. Uneori, aici el se amăgește singur. Deși poate că este predicatorul cel mai acceptabil, totuși el poate da greș în a îndeplini cel mai mare bine. Predicatorul, care poate atinge sentimentele în cel mai mare grad, nu are prin aceasta dovada că el este și cel mai folositor.
Când este umil și se încrede în Dumnezeu, fratele F. poate face mult bine. Îngerii vin în ajutorul lui și el este binecuvântat cu clarviziune și libertate. Însă, după un timp, după o biruință deosebită, el este prea adesea ridicat în slăvi și socotit că este cineva, când, de fapt, el este doar un instrument în mâna lui Dumnezeu. După asemenea perioade, îngerii lui Dumnezeu îl lasă în propria lui putere, și atunci, deși el a fost cel care a greșit, prea adesea se întâmplă să-i acuze pe frații săi și pe oameni pentru întunericul și slăbiciunea pe care le-a simțit. În timp ce se află în această stare nenorocită, el condamnă adesea pe unul sau pe altul și, chiar dacă lucrarea lui nu a fost nici pe jumătate făcută, el simte că trebuie să se mute și să lucreze în altă parte.
Am văzut că fratele F. a fost în primejdia de a fi pornit la luptă în propria lui putere, și în lupta aceasta, puterea nu se va dovedi a fi altceva decât slăbiciune. Când și-a pus încrederea în Dumnezeu, adeseori a avut succes în luptele cu împotrivitorii credinței noastre. Însă el s-a îmbătat adesea cu biruința pe care Dumnezeu a dat-o adevărului împotriva rătăcirii și și-a asumat el însuși slava pentru aceste confruntări. Eul a fost înălțat în ochii săi.
Mi-a fost arătat că, în ultimele două discuții, el nu a avut un spirit potrivit. Înainte de prima, el a fost ridicat în slăvi de lingușelile oamenilor care nu iubesc adevărul. În timp ce asculta și era întrucâtva implicat într-o discuție între doi care nu erau în credință, el s-a semețit și s-a socotit în stare să intre singur în luptă. Și, fiind atât de încrezător în sine, el a fost, chiar prin acest lucru, lipsit de putere. Dumnezeu a fost întristat de faptul că fratele F. a desconsiderat sfatul fratelui Andrews. Spiritul lui atotștiutor a făcut din această discuție un eșec aproape total. Dacă nu există câștig decisiv în aceste confruntări, atunci există întotdeauna o pierdere. Ei nu trebuie să se avânte necugetat, ci fiecare mișcare trebuie făcută cu precauție, cu cea mai mare înțelepciune, căci este în joc mai mult decât este într-o bătălie a națiunii. Satana și oștirile lui sunt toți în mișcare în aceste lupte între adevăr și minciună, iar dacă susținătorii adevărului nu merg la luptă înarmați cu puterea lui Dumnezeu, atunci Satana va reuși să-i învingă de fiecare dată.
În cea de-a doua confruntare, mult, foarte mult a fost în joc. Însă și de data aceasta fratele F. a dat greș. El nu s-a angajat în această confruntare simțindu-și slăbiciunea și cu umilință și simplitate să se bizuie pe puterea lui Dumnezeu. Iarăși s-a simțit puternic prin el însuși. Succesele lui din trecut l-au făcut să se înalțe. El socotea că victoriile pe care le-a obținut se datorau, în mare măsură, iscusinței lui de a folosi argumente puternice găsite în Cuvântul lui Dumnezeu.
Mi-a fost arătat că susținătorii adevărului nu ar trebui să caute discuții contradictorii. Dar, ori de câte ori este necesar -- pentru înaintarea cauzei adevărului și pentru slava lui Dumnezeu -- să existe o întâlnire cu un împotrivitor, la acea confruntare trebuie mers cu foarte multă grijă și umilință. Cei care se duc acolo trebuie, cu o profundă cercetare a inimii, mărturisire a păcatelor și rugăciune stăruitoare, uneori chiar cu post, să-L implore pe Dumnezeu să-i ajute în mod special și să dea prețiosului Său adevăr mântuitor o biruință glorioasă, pentru ca păcatul să poată apărea în adevărata lui urâțenie, iar susținătorii lui să fie cu totul încurcați. Cei care luptă pentru adevăr contra împotrivitorilor acestuia ar trebui să-și dea seama că nu se întâlnesc doar cu oameni, ci că luptă cu Satana și cu îngerii lui, care sunt hotărâți ca păcatul și întunericul să rămână în câmp, iar adevărul să fie acoperit de rătăcire. Deoarece rătăcirea se potrivește mai bine cu inima firească, se socotește adesea că aceasta este clară. Oamenii comozi iubesc neadevărul și întunericul și nu doresc să fie reformați de adevăr. Lor nu le place să vină la lumină, pentru ca faptele lor să nu fie mustrate.
Dacă cei care stau de partea adevărului se încred în puterea argumentului, bizuindu-se doar în mică măsură pe Dumnezeu, și în această stare se întâlnesc cu împotrivitorii lor, nu se va câștiga nimic de partea adevărului, ci va fi o pierdere hotărâtă. Dacă nu se obține o victorie evidentă de partea adevărului, lucrurile vor fi într-o stare mai rea decât înainte de confruntare. Cei care poate că înainte au avut anumite convingeri cu privire la adevăr se lasă pe tânjală și se decid de partea rătăcirii, pentru că în starea lor tulburată ei nu pot percepe faptul că adevărul a avut superioritate. Aceste ultime două confruntări au făcut doar puțin pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu și ar fi fost mai bine dacă nu ar fi avut loc. Fratele F. nu s-a angajat în aceasta cu un spirit de umilință și o bizuire totală pe Dumnezeu. Acest fapt i-a fost insuflat de vrăjmașul și a avut un spirit de încredere în sine, nedevenind un slujitor umil al lui Hristos. El a avut asupra lui propria lui armură, și nu armura lui Dumnezeu.
Frate F., Dumnezeu ți-a oferit un lucrător cu o profundă experiență, cel mai capabil din câmp. El este unul care cunoaște din experiență proprie vicleniile lui Satana și unul care a trecut prin cel mai mare chin sufletesc. Providența atot înțeleaptă a lui Dumnezeu a îngăduit ca el să simtă fierbințeala cuptorului curățitor și a învățat, prin aceasta, că orice adăpost în care s-ar refugia în afară de Dumnezeu nu este decât un eșec și că orice reazem pe care s-ar sprijini nu s-ar dovedi decât o trestie ruptă. Trebuia să-ți dai seama că fratele Andrews avea tot atât interes pentru acea întâlnire ca și tine și ar fi trebuit să-i asculți sfatul într-un spirit de umilință și să tragi foloase de pe urma îndemnurilor lui. Însă Satana avea drept scop aici să înfrângă planul lui Dumnezeu și el s-a grăbit să pună stăpânire pe mintea ta și astfel să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Te-ai pripit la luptă în propria ta putere și îngerii te-au lăsat să o duci singur. Însă Dumnezeu, din îndurare pentru cauza Lui, nu a îngăduit ca vrăjmașii adevărului să obțină o victorie totală, și ca răspuns la rugăciunile stăruitoare, zdrobitoare, ale slujitorului Său, îngerii au sărit în ajutor. În loc de un eșec total, a fost o victorie parțială, pentru ca vrăjmașii adevărului să nu triumfe asupra credincioșilor. Însă nu s-a câștigat nimic prin acel efort, când ar fi putut să fie un triumf glorios al adevărului asupra rătăcirii. Alături de tine stăteau doi dintre cei mai capabili apărători ai adevărului; trei bărbați cu puterea adevărului să stea împotriva unui bărbat care căuta să acopere adevărul cu rătăcire. Cu ajutorul lui Dumnezeu ați fi putut fi o oștire, dacă ai fi pornit la luptă așa cum se cuvenea. Încrederea în tine însuți a făcut ca aceasta să fie un eșec aproape total.
Niciodată nu trebuie să te avânți într-o discuție în care este atât de mult în joc, bazându-te doar pe iscusința ta de a mânui argumente puternice. Dacă nu poate fi evitată, du-te la confruntare, însă cu deplină încredere în Dumnezeu și într-un spirit umil, în spiritul lui Isus, care ți-a cerut să înveți de la El, care este blând și smerit cu inima. Și atunci, pentru a aduce slavă lui Dumnezeu și a dovedi că ai caracterul lui Hristos, niciodată să nu-ți asumi un avantaj nelegitim asupra împotrivitorului tău. Lasă la o parte sarcasmul și jocul cu replicile. Nu uita că ești în luptă atât cu Satana și îngerii lui, cât și cu omul. Cel care l-a înfrânt pe Satana în ceruri, care l-a învins pe vrăjmașul decăzut și l-a aruncat din cer și care a murit pentru a-l răscumpăra pe omul decăzut de sub puterea sa, când S-a aflat la mormântul lui Moise, luptându-se pentru trupul acestuia, nu a îndrăznit să aducă împotriva lui Satana nici o acuzație, ci a spus: „Domnul să te mustre.”
În ultimele două discuții ale tale, ai disprețuit sfatul și nu l-ai ascultat pe slujitorul lui Dumnezeu, care era devotat cu tot sufletul lucrării Sale. Dumnezeu, în providența Sa, ți-a oferit un sfătuitor ale cărui talente și influență l-au făcut vrednic de respectul și încrederea ta și în nici un fel demnitatea nu ți-ar fi fost afectată dacă te-ai fi lăsat călăuzit de judecata lui experimentată. Îngerii lui Dumnezeu au consemnat încrederea ta în tine însuți și cu durere s-au întors de la tine. El nu a putut să-Și desfășoare puterea de partea ta, pentru că tu atunci ți-ai fi asumat slava, iar eforturile tale viitoare ar fi fost de mică valoare. Am văzut, frate F., că în lucrul tău nu trebuie să te bizui pe propria ta judecată, care te-a făcut de atâtea ori să te abați de pe cale. Tu ar trebui să ții cont de judecata celor cu experiență. Nu te baza pe propria ta persoană și nu fi atât de plin de încredere de sine, încât să nu ceri sfat și povață de la frații tăi lucrători cu experiență.
Soția ta nu ți-a fost de nici un ajutor, ci mai degrabă o piedică. Dacă ar fi acceptat și acordat atenție mărturiilor date ei cu mai bine de doi ani în urmă, acum ți-ar fi fost un ajutor puternic în ale Evangheliei. Însă ea nu a primit acea mărturie și nu a ținut cont de ea. Dacă ar fi făcut astfel, calea ei ar fi fost cu totul diferită. Ea nu s-a consacrat lui Dumnezeu. Îi place comoditatea, evită să poarte poveri și nu dovedește stăpânire de sine. Ea își îngăduie să fie leneșă, iar exemplul ei nu este vrednic de imitat, ci este o ocară pentru cauza lui Dumnezeu. Uneori, ea exercită o puternică influență asupra ta, în special dacă îi este dor de casă și dacă este nemulțumită. Și în problemele legate de biserică, are influență asupra ta. Ea își formează propria părere despre cutare frate sau cutare soră și își exprimă antipatia sau atașamentul puternic, în timp ce, foarte adesea, cei care au fost după inima ei au constituit o sursă de mari necazuri pentru biserică. Lipsa ei de consacrare o conduce să se atașeze foarte tare de cei care au mare încredere în ea și o iubesc, în timp ce sufletele prețioase pe care le iubește Dumnezeu sunt trecute cu vederea cu răceală, pentru că acestea nu rostesc cuvinte de apreciere față de ea sau fratele F. Și cu toate acestea, dragostea acestor suflete este autentică și trebuie prețuită mai mult decât a acelora care fac asemenea declarații cu privire la voi. Părerile soției au o mare influență asupra minții tale. Adesea tu iei drept bună părerea ei, gândești așa cum gândește ea și acționezi în consecință în problemele legate de biserică.
Tu trebuie să exemplifici viața lui Hristos, căci o răspundere solemnă zace asupra ta. Soția ta este răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce face. Dacă îți este o piedică, va da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru acest lucru. Uneori, ea se trezește și se umilește înaintea lui Dumnezeu și este de un real folos, însă curând decade în aceeași stare de inactivitate, evitând responsabilitățile și sustrăgându-se atât de la lucrul cu mintea, cât și de la cel fizic. Ea ar fi mult mai sănătoasă dacă ar fi mai activă, dacă s-ar angaja cu mai mult optimism și mai cu inimă în lucrul fizic și cel intelectual. Ei nu îi lipsește iscusința, ci dispoziția de a lucra; ea nu este stăruitoare în a-și cultiva dorința pentru activitate. Dumnezeu nu poate face nimic pentru ea, în starea ei prezentă. Ea trebuie să facă ceva pentru a se trezi și a consacra lui Dumnezeu puterile ei fizice și mintale. Dumnezeu cere acest lucru din partea ei și, în ziua lui Dumnezeu, ea se va dovedi a fi un rob netrebnic dacă nu se schimbă cu totul și dacă nu trăiește lumina pe care o are. Până când această transformare nu se petrece, ea nu va putea fi alături de soțul ei în lucrul lui.
Dumnezeu îl va binecuvânta și îl va susține pe fratele F., dacă el va acționa cu umilință, bizuindu-se pe judecata fraților săi lucrători cu experiență.