În numerele anterioare ale Mărturiilor pentru Biserică, am vorbit despre necesitatea ca adventiștii de ziua a șaptea să întemeieze o instituție în folosul celor bolnavi, în special pentru cei suferinzi și bolnavi din mijlocul nostru. Dacă poporul nostru este în stare, din punct de vedere financiar, să facă acest lucru și am îndemnat ca, având în vedere importanța acestei ramuri a marii lucrări de pregătire în vederea întâlnirii cu Domnul cu bucurie în inimă, credincioșii să pună deoparte din banii lor pentru o asemenea instituție. De asemenea, am scos în evidență, așa după cum mi-a fost arătat, câteva dintre primejdiile la care aveau să fie expuși medicii, administratorii și conducătorii care porneau o asemenea întreprindere; și am sperat ca pericolele care mi-au fost arătate să fie evitate. Prin aceasta, totuși eu m-am bucurat în nădejde o perioadă de timp, ca să sufăr apoi dezamăgire și întristare.
Am fost mult interesată de reforma sanitară și am avut speranțe mari cu privire la prosperitatea Institutului de Sănătate. Am simțit, așa cum nimeni altcineva nu putea simți, responsabilitatea de a le vorbi fraților și surorilor mele, în Numele Domnului, cu privire la această instituție și despre datoria lor de a oferi mijloacele necesare. Am urmărit cu mult interes și neliniște progresul acestei lucrări. Când i-am văzut pe cei care administrau și conduceau că se avântă chiar în pericole care mi-au fost arătate și în legătură cu care i-am avertizat atât în public, cât și în discuții personale și prin scrisori, am simțit asupra mea o teribilă povară. Ceea ce mi-a fost arătat ca fiind un loc în care cei suferinzi dintre noi să poată fi ajutați trebuie să fie un loc în care sacrificiul, ospitalitatea, credința și evlavia să fie principiile călăuzitoare. Însă, atunci când s-au făcut apeluri necalificate pentru sume mari de bani, afirmându-se că acțiunile de acolo vor avea o mare valoare pentru fiecare cent depus; când frații care au ocupat anumite poziții la institut păreau mai mult decât doritori să aibă salarii mai mari decât cei care erau mulțumiți cu ceea ce primeau în alte domenii de o importanță egală în marea cauză a adevărului și a reformei; când am aflat cu durere că, pentru a face populară această instituție pentru cei care nu au credința noastră și pentru a ne asigura de ocrotirea lor, spiritul compromisului prindea repede teren la Institut, manifestat fiind prin folosirea apelativelor domnul, domnișoara, doamna, în loc de fratele și sora, și prin distracțiile obișnuite în lume, în care toți puteau fi implicați într-un fel de zbenguială nevinovată, când am văzut aceste lucruri, mi-am spus: Aceasta nu este ceea ce mi-a fost arătat ca fiind o instituție pentru cei bolnavi, care să împărtășească binecuvântarea vădită a lui Dumnezeu. Aceasta este cu totul altceva.
Cu toate acestea, s-au făcut calcule pentru extinderea clădirilor și se făceau apeluri pentru sume mai mari de bani. Așa cum era atunci condus, nu puteam decât să privesc acest Institut ca fiind pe de-a-ntregul un blestem. Deși câțiva au beneficiat în privința sănătății, influența asupra bisericii din Battle Creek și asupra fraților și surorilor care veneau la institut era atât de rea, încât contracara tot binele făcut și influența aceasta atingea biserici din acest stat și din alte state și era teribil de distrugătoare pentru credința în Dumnezeu și adevărul prezent. Mulți dintre cei care veneau la Battle Creek și care erau niște creștini umili, devotați și de încredere plecau de acolo aproape necredincioși. Influența generală a acestor lucruri a creat prejudecăți împotriva reformei sanitare în mintea multora dintre cei mai umili, cei mai devotați și cei mai buni dintre frații noștri și a distrus credința în Mărturii și în adevărul prezent.
Această stare de lucruri, legată de reforma sanitară și Institutul de Sănătate cu care aveau legătură, și alte lucruri m-au făcut să mă simt datoare să vorbesc așa cum am făcut-o în Mărturia nr. 13. Știam bine că aceasta va produce o reacție mai devreme sau mai târziu și, pentru binele Institutului și al cauzei în general, cu cât avea să fie mai curând, cu atât era mai bine. Dacă lucrurile se îndreptau într-o direcție greșită, în dauna prețioaselor suflete și a cauzei în general, cu cât situația se putea îndrepta mai repede și în direcția cea bună, cu atât avea să fie mai bine. Cu cât s-ar fi înaintat mai repede, cu atât ar fi fost mai mare ruina, mai mare reacția și mai mare descurajarea generală. Lucrarea greșit direcționată trebuia să fie astfel frânată; trebuia să vină timpul pentru îndreptarea greșelilor și pentru a începe din nou în direcția cea bună.
Lucrarea bună care s-a făcut pentru biserica din Battle Creek toamna trecută, reforma deplină și întoarcerea la Domnul a medicilor, ajutoarelor acestora și a conducătorilor Institutului de Sănătate, acordul general al fraților și surorilor noastre din toate părțile câmpului cu privire la marele obiectiv al Institutului de Sănătate, precum și modul în care acesta să fie condus, la care se adaugă diferitele experiențe de mai bine de un an, nu numai în direcția cea rea, dar și în direcția cea bună, îmi dau mai multă încredere că reforma sanitară și Institutul de Sănătate se vor dovedi un succes așa cum n-au mai fost niciodată înainte. Sper din toată inima să ajung să văd Institutul de Sănătate de la Battle Creek să prospere în toate privințele, la fel ca institutul care mi-a fost arătat mie. Însă este nevoie de timp pentru a îndrepta și a depăși greșelile din trecut. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, acest lucru se poate face și se va face.
Frații care au condus această lucrare au făcut apel la oamenii noștri pentru bani, pe motivul că reforma sanitară constituie o parte a marii lucrări legate de întreita solie îngerească. Prin aceasta, ei au procedat corect. Aceasta este o ramură a marii lucrări a lui Dumnezeu, ce implică sacrificiu, dăruire, spirit caritabil și binefacere. Atunci, de ce trebuie să spună acești frați: „Sumele depuse în acțiuni la Institutul de Sănătate vor avea o mare valoare”, „este o bună investiție”? De ce nu se vorbește la fel despre acțiunile de la Asociația de Publicații, și anume că valorează mult? Dacă acestea constituie două ramuri ale aceleiași mari lucrări de încheiere a pregătirii pentru venirea Fiului omului, de ce nu se spune același lucru? Sau de ce nu se procedează la fel în amândouă cazurile, făcând apel la dărnicie și generozitate? Tocul și glasul care au apelat la prieteni în vederea strângerii fondului pentru publicații nu au îndemnat la asemenea lucruri. De ce atunci să dăm impresia bogaților și lacomilor păzitori ai Sabatului că pot face un mare bine dacă își investesc banii în Institutul de Sănătate și, în același timp, să nu le spunem ceea ce este mai important, iar ei să aibă impresia că vor primi mult pentru fiecare cent investit doar pentru simplul fapt că a fost folosit? S-a făcut apel ca frații să doneze pentru Asociația pentru Publicații și ei au sacrificat cu voioșie, cu noblețe, pentru Domnul și, ca urmare, binecuvântarea lui Dumnezeu a fost asupra acestei ramuri a marii lucrări. Însă există motive de temere pentru că El nu are plăcere de felul cum s-au strâns fondurile pentru Institutul de Sănătate și că binecuvântarea Lui nu va fi asupra acelei instituții pe deplin, până când aceste rele nu vor fi îndreptate. În apelul meu către frați pentru această instituție, am spus în Testimony for the church, vol 1, No. 11, page 492:
„Mi-a fost arătat că nu există lipsă de mijloace în rândul adventiștilor păzitori ai Sabatului. În prezent, pericolul lor cel mai mare constă în dorința de a acumula averi. Unii își măresc continuu grijile și munca; sunt suprasolicitați. Urmarea este că Dumnezeu și nevoile cauzei Sale sunt aproape uitate; ei sunt morți spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă. Un sacrificiu nu crește, ci descrește și se consumă.”
Punctul meu de vedere în problema banilor este că trebuie să se facă „un sacrificiu pentru Dumnezeu, să se aducă o jertfă”. Nu am împărtășit niciodată vreo altă idee. Însă, dacă scopul principal este de a câștiga bine prin deținerea de acțiuni, și ei vor să câștige o anumită sumă pentru fiecare cent depus, atunci unde este sacrificiul, jertfa care se micșorează, se consumă? Și în ce fel se micșorează pericolele acelor păzitori ai Sabatului care acumulează mereu averi, prin actualul plan de a investi în acțiuni la Institutul de Sănătate? Primejdiile acestora sunt în creștere. Și în aceasta ei găsesc un imbold în plus pentru lăcomia lor. Investind în acțiuni la Institut, ca în orice altă afacere de vânzare și cumpărare, ei nu sacrifică. Întrucât tentația de a câștiga mult la fiecare cent este mare, spiritul de câștig, și nu cel de sacrificiu, este cel care îi conduce să investească atât de mult în acțiuni la Institut și ei nu vor mai avea decât puțin sau nimic pentru a da spre a susține alte și încă mult mai importante ramuri ale lucrării. Dumnezeu cere din partea acestor persoane închise, lacome și lumești să facă un sacrificiu pentru omenirea care suferă. El le cere să fie de acord ca averile lor pământești să se micșoreze în folosul celor năpăstuiți care cred în Isus și adevărul prezent. Ei trebuie să aibă o șansă de a face ceva în vederea deciziilor judecății finale, așa cum este descris în următoarele cuvinte înfocate ale Regelui regilor:
„Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.» Atunci cei neprihăniți îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?» Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.»
Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță și n-ați venit pe la Mine.» Atunci Îi vor răspunde și ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?» Și El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat, adevărat vă spun, că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.» Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” (Matei 25, 34-46.)
Iar în Testimony for the church vol. 1, No. 11, page 494 am spus: „Există o mare rezervă de mijloace în poporul nostru și dacă toți ar fi simțit importanța lucrării, această mare întreprindere ar putea fi adusă la îndeplinire fără greutate. Toți ar trebui să-și dea interesul ca s-o susțină. În special cei care au bani să investească în această acțiune. Va fi ridicată o clădire corespunzătoare pentru primirea bolnavilor, pentru ca aceștia să poată, prin folosirea corespunzătoare a mijloacelor și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, să găsească alinare în suferințele pe care le au și să învețe cum să-și poarte de grijă și astfel să prevină boala.
Mulți dintre cei care susțin că sunt de partea adevărului sunt închiși și lacomi. Ei trebuie să fie avertizați în legătură cu starea lor. Comoara lor pe acest pământ este atât de mare, încât inimile le sunt legate de aceasta. Cea mai mare parte din comoara lor este în această lume și doar o mică parte în cer; de aceea inima lor este legată de bunurile pământești, în loc să fie legată de moștenirea veșnică. Acum există o bună ocazie pentru ei de a-și folosi mijloacele în folosul omenirii care suferă și, de asemenea, pentru înaintarea adevărului. O asemenea acțiune nu trebuie lăsată niciodată să se zbată în sărăcie. Acești ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace trebuie să se ridice acum pentru lucrare și să-și folosească banii pentru slava Sa. Iar pentru cei care, datorită lăcomiei, își vor reține mijloacele, aceasta se va dovedi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare.”
Prin ceea ce mi-a fost arătat și ceea ce am afirmat, nu am primit nici o altă idee, și nu am intenționat să am o altă idee, decât aceea ca strângerea de fonduri pentru această ramură a lucrării să fie pusă ca o problemă de dărnicie, generozitate, la fel ca și în cazul susținerii altor ramuri ale marii lucrări. Și, deși trecerea de la planul prezent la un altul care să fie în întregime aprobat de Dumnezeu poate fi întâmpinată cu greutăți și poate cere timp și efort, totuși eu cred că aceasta poate avea loc cu puține pierderi în dreptul acțiunilor în care s-a investit deja, și acest lucru va avea ca urmare o creștere hotărâtă a capitalului donat, spre a fi folosit într-un mod corespunzător pentru a alina suferințele oamenilor.
Mulți dintre cei care au investit în acțiuni nu pot să doneze sumele depuse. Unele dintre aceste persoane suferă datorită banilor pe care i-au investit în aceste acțiuni. Când călătoresc din stat în stat, întâlnesc oameni în necazuri care sunt în pragul mormântului, care ar trebui să meargă la Institut pentru un timp, însă nu își permit pentru că au investit în acțiunile de la Institut. Ei nu ar fi trebuit să investească nici un dolar acolo. Voi menționa un caz din Vermont. Cu mult timp în urmă, prin 1850, acest frate a devenit păzitor al Sabatului și de la acea dată a contribuit cu generozitate la diferite activități inițiate pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, până când bunurile lui s-au micșorat. Când s-a făcut apelul urgent, necalificat, pentru Institut, el a luat acțiuni în valoare de o sută de dolari. La adunarea de la _____, el a prezentat cazul soției sale care este foarte slăbită și care poate fi ajutată, însă, dacă este ajutată, acest lucru trebuie făcut cât mai repede. De asemenea, El a spus că, dacă ar putea dispune de cei o sută de dolari pe care i-a investit atunci în Institut, el și-ar putea trimite soția acolo la tratament; însă aceasta nu este posibil. Noi am răspuns că el nu ar fi trebuit să investească nici un dolar în Institut, că era ceva în neregulă în acea problemă, în care noi nu puteam face nimic, și în acel punct ne-am oprit. Eu nu ezit să spun că această soră trebuie tratată, cel puțin timp de câteva săptămâni în mod gratuit la Institut. Însă soțul ei nu poate face decât un pic mai mult decât a-i plăti costul călătoriei dus-întors de la Battle Creek.
Cei care sunt prieteni ai oamenilor, ai adevărului și sfințirii ar trebui să acționeze în privința Institutului pe baza unui plan care să aibă la temelie sacrificiul și dărnicia. Eu am cinci sute de dolari în acțiuni la Institut, pe care vreau să-i donez, și dacă soțul meu izbândește cu cartea pe care o are în plan, eu voi mai dona încă cinci sute de dolari. Cei care sunt de acord cu acest plan, dacă doresc, pot să ni se adreseze la Greenville, districtul Montcalm, Michigan, și să declare ce sume vor să doneze sau să investească în acțiuni de felul celor de la Asociația de Publicații. Când se va realiza acest lucru, atunci donațiile să se adune după nevoi; iar sumele, mici sau mari, să fie strânse. Banii să fie cheltuiți în mod judicios. Contribuția din partea pacienților să fie cât se poate de rezonabilă. Frații să doneze pentru a acoperi în parte cheltuielile de la Institut pentru săracii bolnavi din mijlocul lor, care merită acest lucru. Cei bolnavi să fie călăuziți, în măsura în care pot face acest lucru, să cultive terenurile atât de frumos așezate pe care le deține Institutul. Ei să nu facă acest lucru având ideea îngustă a plății, ci cu ideea generoasă că cheltuielile legate de cumpărarea acestora a constituit un act de dărnicie pentru binele lor. Fie ca acest lucru manual să constituie o parte a tratamentului lor așa cum sunt băile. Fie ca dărnicia, mila, omenia și sacrificiul pentru binele altora să fie ideea care să-i călăuzească pe medici, conducători, asistenți, pacienți și pe toți prietenii lui Isus, de departe sau de aproape, și nu salariile, investițiile bune, plata sau acțiunile care vor aduce profit. Fie ca dragostea lui Hristos, dragostea pentru suflete, împreuna simțire cu omenirea care suferă să însoțească tot ceea ce spunem și facem în legătură cu Institutul de Sănătate.
De ce oare să aștepte medicul creștin, care privește, așteaptă și tânjește după venirea Împărăției lui Hristos, în care suferința și moartea nu vor mai avea putere asupra sfinților, să fie plătit mai mult decât editorul creștin sau pastorul creștin? Poate că susține că munca lui este mai obositoare. Aceasta este ceva ce trebuie dovedit. Să lucreze cât de mult poate și să nu calce legile vieții pe care le predă pacienților săi. Nu există motive pentru care să muncească peste măsură și să primească mai mulți bani, mai mult decât pastorul sau editorul. Fie ca toți cei care își aduc contribuția la Institut și primesc o plată pentru serviciile lor să acționeze potrivit cu același principiu al dărniciei. Nimeni dintre cei care lucrează doar pentru bani nu trebuie să rămână la Institut. Există mulți oameni capabili care, din iubire pentru Hristos și cauza Sa și pentru urmașii Învățătorului lor care sunt în suferință, vor completa locurile din acel Institut cu credincioșie și cu optimism și cu un spirit de sacrificiu. Cei care nu au acest spirit ar trebui să plece și să facă loc acelora care îl au.
Atât cât sunt în stare să îmi dau seama, jumătate dintre cei în suferință din poporul nostru, care ar trebui să petreacă săptămâni sau luni la Institut, nu au cu ce plăti cheltuielile legate de călătorie și șederea acolo. Oare să-i rețină sărăcia pe acești prieteni ai Domnului nostru de la binecuvântările pe care El ni le-a oferit cu atâta generozitate? Să fie aceștia lăsați mai departe să lupte cu dubla povară a bolii și sărăciei? Bogații care sunt bolnavi, care își permit tot confortul în viață, care își permit să-i tocmească pe alții să lucreze din greu în locul lor, pot, cu grijă și odihnă, informându-se și făcând tratament acasă, să se bucure de o foarte bună stare de sănătate fără să meargă la Institut. Însă ce pot face frații noștri săraci pentru a redobândi sănătatea? Ei pot face ceva, însă sărăcia îi împinge să lucreze mai mult decât sunt în stare în realitate. Ei nu au nici măcar cele necesare pentru viață; iar în ceea ce privește mijloacele din gospodărie, mobilă, vase pentru băi și instalații pentru o bună aerisire, ei nu au așa ceva. Poate că singura cameră pe care o au este ocupată cu o sobă pentru gătit și iarna, și vara; și se poate ca toate cărțile pe care le au în casă, cu excepția Bibliei, să fie cuprinse între degetul mic și cel mare. Ei nu au bani ca să-și cumpere cărți pe care să le poată citi ca să știe cum să trăiască. Acești scumpi frați sunt cei care au nevoie de ajutor. Mulți dintre ei sunt creștini umili. Poate că au greșeli, și unele dintre acestea poate că sunt cauza sărăciei și mizeriei lor. Cu toate acestea, ei au dreptul la o viață mai bună, ca și noi ceilalți, care avem mijloacele necesare pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate, atât a noastră, cât și a altora. Trebuie să-i tratăm cu îngăduință și să-i ajutăm cu bucurie.
Însă ei trebuie să aibă dorința de a învăța. Ei trebuie să nutrească un spirit de mulțumire față de Dumnezeu și frații lor pentru ajutorul pe care îl primesc. Astfel de persoane, în general, nu au idee cât costă tratamentul, masa, salonul, combustibilul etc. la Institutul de Sănătate. Ei nu realizează măreția marii lucrări a adevărului prezent și a reformei și multele apeluri pentru a face donații adresate poporului nostru. Ei poate că nu sunt conștienți de faptul că numărul săracilor din mijlocul nostru este mai mare decât al bogaților. Și, de asemenea, poate că ei nu realizează înfricoșătorul fapt că cea mai mare parte dintre acești bogați se agață de bogăția lor și sunt, în mod sigur, pe drumul spre pierzare.
Acești bieți oameni în necaz trebuie învățați că, atunci când murmură împotriva soartei lor și împotriva celor bogați, acuzându-i că sunt lacomi, ei comit un mare păcat în ochii cerului. Ei trebuie să înțeleagă în primul rând că boala și sărăcia lor sunt nenorociri care au drept cauză, în general, propriile lor păcate, prostia și greșelile lor; iar dacă Domnul pune în inima și mintea poporului Său dorința de a-i ajuta, acest lucru ar trebui să le inspire sentimente de umilă mulțumire față de Dumnezeu și poporul Său. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a se ajuta singuri. Dacă au rude care pot și vor să le achite cheltuielile la Institut, atunci acestea ar trebui să aibă acest privilegiu.
Și, având în vedere numărul mare al celor săraci și necăjiți care ar trebui, mai mult sau mai puțin, să beneficieze de ajutorul Institutului și datorită lipsei de fonduri și a posibilității de întreținere din prezent, șederea aceasta la institut trebuie să fie scurtă. Ei trebuie să se ducă acolo cu ideea de a obține, cât de repede posibil și cât de mult, o cunoaștere practică a ceea ce au de făcut și a ceea ce nu trebuie să facă, pentru a-și redobândi sănătatea și a trăi sănătos. Prelegerile pe care le ascultă la Institut și cărțile bune din care să învețe cum să trăiască acasă trebuie să fie principala nădejde pe care să se bizuie aceștia. Poate că se vor simți mai bine după câteva săptămâni petrecute la Institut, însă vor realiza mult mai mult acasă, punând în practică aceste principii. Ei nu trebuie să se bizuie pe medici să-i vindece în câteva săptămâni, ci trebuie să învețe să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a lucra pentru vindecare. Aceasta poate începe în timpul celor câteva săptămâni de ședere la Institut, însă este nevoie de ani întregi pentru a îndeplini lucrarea de îndreptare a obiceiurilor din cămin.
O persoană poate cheltui tot ce are în această lume la Institutul de Sănătate și să se simtă mai bine, dar, dacă, întorcându-se în familia sa, își reia obiceiurile vechi de viețuire, în câteva săptămâni sau luni va ajunge într-o stare de sănătate mai rea decât oricând înainte. Nu a câștigat nimic; a cheltuit ceea ce a avut pentru nimic. Scopul reformei sanitare și al Institutului de Sănătate nu este ca acela al unei doze de „omorâre a durerii” sau „ușurare de moment”, pentru a aduce la tăcere durerile pe care le avem astăzi. Nu, nicidecum! Marele obiectiv al acestora este de a-i învăța pe oameni să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a îndepărta boala și de a i se împotrivi.
Celor în necazuri din poporul nostru eu le spun: Nu vă descurajați! Dumnezeu nu a uitat pe poporul Său și cauza Sa. Faceți cunoscută starea voastră de sănătate și în ce măsură puteți achita cheltuielile la Institut, adresându-vă Institutului de Sănătate, Battle Creek, Michigan. Dacă sunteți bolnavi, doborâți, slăbiți, nu așteptați până când cazul vostru ajunge fără nădejde. Scrieți imediat. Însă trebuie să le spun încă o dată celor săraci: În prezent, doar puțin se poate face pentru a vă ajuta, datorită faptului că fondurile strânse s-au folosit deja în materiale și clădiri. Faceți tot ce puteți voi pentru voi înșivă și ceilalți, de asemenea, vă vor ajuta cât este posibil.