Experiențe din perioada 23 decembrie 1867 -- 1 februarie 1868
Voi reda pe scurt fragmente din anumite întâmplări și poate că nu pot oferi o idee mai bună în legătură cu lucrarea noastră din perioada de până la întâlnirea din Vermont, decât dacă voi da copia unei scrisori pe care i-am scris-o fiului nostru la Battle Creek, pe data de 27 decembrie 1867:
„Dragul meu fiu, „Edson, stau acum la biroul fratelui D. T. Bourdeau din West Enosburgh, Vermont. După încheierea adunării de la Topsham, Maine, am fost extrem de obosită. Când îmi puneam lucrurile în cufăr, aproape am leșinat de oboseală. Ultimul lucru pe care l-am făcut acolo a fost acela că am chemat familia fratelui A. și am avut o discuție cu ei. Am vorbit acestei scumpe familii, i-am sfătuit, le-am spus cuvinte de mângâiere și de asemenea de îndreptare și îndemnuri în legătură cu cineva legat de ei. Ce am spus a fost primit în totalitate și a fost urmat de mărturisire, plâns și o mare ușurare pentru fratele și sora A. Aceasta este o muncă grea pentru mine și mă obosește mult.
După ce ne-am așezat în vagoane, m-am întins și m-am odihnit cam o oră. În seara aceea aveam o adunare la Westbrook, Maine, unde trebuia să ne întâlnim cu frații din Portland și împrejurimi. Ne-am instalat la familia cumsecade a fratelui Martin. Nu am putut să stau în picioare în după-amiaza aceea; însă, fiind îndemnată să particip la întâlnirea din seara aceea, m-am dus în clădirea școlii, simțind că nu am putere să stau în picioare și să mă adresez oamenilor. Casa era plină de ascultători foarte interesați. Fratele Andrews a deschis adunarea și a vorbit un timp scurt; după aceea a urmat tatăl tău. Apoi m-am ridicat eu și nu am rostit decât câteva cuvinte, când am simțit că puterile mi-au fost reînnoite; slăbiciunea se pare că m-a lăsat și am vorbit cam o oră în libertate desăvârșită. Am simțit o mulțumire cu neputință de exprimat pentru acest ajutor pe care Dumnezeu mi l-a dat când aveam așa mare nevoie de el. Miercuri seara am vorbit liber aproape două ore despre reforma sanitară și reforma în îmbrăcăminte. Faptul că m-am simțit iarăși în putere, după slăbiciunea dinaintea acestor două întâlniri, a constituit o sursă de mare încurajare pentru mine.
Ne-am bucurat de șederea la familia Martin și sperăm să-i vedem pe scumpii lor copii predându-și inimile lui Hristos, iar pe părinții lor ducând lupta creștină și purtând cununa nemuririi atunci când va fi obținută biruința.
Joi, ne-am dus iarăși la Portland și am servit masa la familia fratelui Gowell. Am avut o discuție deosebită și sperăm să aibă urmări bune pentru ei. Simțim mult cu soția fratelui Gowell. Inima acestei mame a fost sfâșiată văzându-și copiii în suferință și apoi murind, fiind puși în mormântul tăcut. Este bine de cei care dorm. Fie ca mama să caute încă tot adevărul și să-și facă o comoară în ceruri pentru ca, atunci când va veni Dătătorul vieții pentru a-i scoate pe captivi din marea închisoare a casei morții, tatăl, mama și copiii să se poată întâlni și verigile care lipsesc din lanțul familiei să poată fi reunite.
Fratele Gowell ne-a dus la gară cu trăsura lui. Am ajuns exact înainte să plece trenul. Am călătorit cinci ore și l-am întâlnit pe fratele A. W. Smith la gară în Manchester, care ne aștepta să ne ducă acasă la el, în acel oraș. Ne așteptam ca noaptea să ne odihnim; însă nu a fost așa, pentru că acolo ne așteptau un număr considerabil de oameni, dorind să ne primească. Am avut o discuție foarte plăcută, utilă, sperăm, pentru toți. Ne-am retras cam pe la ora zece. Devreme, dimineața următoare, am lăsat în urmă casa confortabilă, ospitalieră, a fratelui Smith pentru a ne continua călătoria spre Washington. A fost un drum încet, obositor. Ne-am dat jos din vagoane la Hillsborough și am găsit o echipă care ne aștepta să ne ducă cele douăsprezece mile până la Washington. Fratele Colby a avut sanie și pături și am călătorit destul de comod până la câteva mile înainte de destinație. Nu era zăpadă destulă pentru ca sania să meargă bine; s-a stârnit vântul și, pe parcursul ultimelor două mile, ne arunca în față și ochi lapovița, producându-ne durere și făcându-ne aproape să înghețăm. Am găsit adăpost, în cele din urmă, în casa primitoare a fratelui C K. Farnsworth. Ei au făcut tot ce au putut ca să ne simțim bine și totul era aranjat în așa fel, încât să ne putem odihni cât de mult cu putință. Nu a fost însă decât pentru puțin timp, te asigur.
În Sabat de dimineață a vorbit tatăl tău, iar după o pauză de aproape 20 de minute, am vorbit eu, aducând o mărturie de mustrare împotriva celor care foloseau tutunul și de asemenea împotriva fratelui Ball, care întărise mâinile vrăjmașului, batjocorind viziunile și publicând lucruri amarnice împotriva noastră în publicația Crisis (Criza) din Boston și în ziarul din Iowa, Hope of Israel (Speranța lui Israel). Întâlnirea de seară a fost programată la familia Farnsworth. Biserica era prezentă și acolo tatăl tău i-a cerut fratelui Ball să-și prezinte obiecțiile cu privire la viziuni și să dea ocazie să i se răspundă la ele. Astfel a fost petrecută seara. Fratele Ball a fost foarte îndârjit și împotrivitor; s-a arătat satisfăcut în câteva puncte, însă și-a menținut poziția cu hotărâre. Fratele Andrews și tatăl tău au vorbit simplu, explicând lucrurile pe care el nu le înțelesese și condamnând procedeul lui nedrept față de adventiștii păzitori ai Sabatului. Cu toții am avut simțământul că am făcut tot ce am putut în ziua aceea pentru a slăbi forțele vrăjmașului. Întâlnirea a durat până după ora 2200.
În dimineața următoare am participat din nou la adunări, în locașul de închinare. Tatăl tău a vorbit dimineața. Însă, chiar înainte de a vorbi, vrăjmașul l-a făcut pe un biet frate, într-o stare de slăbiciune, să simtă că are o povară uimitoare pentru biserică. El s-a strecurat, a vorbit, a gemut și a strigat, având ceva teribil asupra lui, ce nimeni nu părea a înțelege. Noi încercasem să-i facem pe cei ce susțineau că sunt de partea adevărului să-și vadă starea de întuneric înfricoșător și păcătoșenie înaintea lui Dumnezeu și să facă mărturisiri umile înaintea Sa, întorcându-se astfel la Domnul în sinceră pocăință, pentru ca El să Se poată întoarce la ei și să-i vindece de păcatele lor. Satana a căutat să împiedice această lucrare, împingându-l pe acest biet suflet tulburat să-i dezguste pe cei care ar fi acționat ca urmare a sfaturilor date. Eu m-am ridicat și am adus o mărturie clară pentru acest om. El nu mâncase de două zile și Satana îl amăgise și îl împinsese dincolo de limită.
Apoi a predicat tatăl tău. Am avut câteva minute pauză, apoi eu am vorbit despre reforma sanitară și reforma în îmbrăcăminte și am adus o mărturie clară pentru cei care stătuseră în calea tinerilor și a necredincioșilor. Dumnezeu m-a ajutat să-i spun lucruri clare fratelui Ball și să-i spun, în Numele Domnului, ce făcuse el de fapt. A fost foarte afectat.
Din nou am avut o adunare seara la fratele Farnsworth acasă. Vremea a fost furtunoasă în timpul adunărilor, totuși fratele Ball nu a lipsit de la nici una. S-a reluat același subiect pe care l-a propus el. Dacă Domnul l-a ajutat vreodată pe vreun om să vorbească, atunci acela a fost fratele Andrews, care a zăbovit asupra subiectului suferinței pentru Hristos. A fost menționat cazul lui Moise, care a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând să sufere mai degrabă împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, considerând ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, căci el prețuia răsplata promisă. El a arătat că acesta a fost unul din multele cazuri în care ocara lui Hristos a fost socotită mai presus de bogățiile și onoarea lumii, titlurile răsunătoare, coroana sau gloria împărăției. Ochiul credinței a fost fixat asupra viitorului glorios și spre acea răsplată care este atât de valoroasă, încât face ca cele mai bogate lucruri pe care le poate oferi pământul să apară ca lipsite de valoare. Copiii lui Dumnezeu au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; ei au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți, însă, susținuți fiind de nădejde și credință, toate acestea le socoteau ca necazuri ușoare; viitorul și viața veșnică li se păreau de o așa mare valoare, încât socoteau că suferințele lor sunt mici în comparație cu slava viitoare.
Fratele Andrews a relatat cazul unui creștin credincios care a suferit martiriul pentru credința lui. Un frate creștin vorbise cu el despre puterea nădejdii creștine -- dacă aceasta avea să fie suficient de mare pentru a-l susține când carnea avea să-i fie mistuită de foc. El i-a cerut acestui creștin, înainte de a fi martirizat, să-i dea un semn dacă credința și nădejdea creștină sunt mai puternice decât focul furios, mistuitor. El se aștepta ca și el să urmeze ca martir, și acest lucru l-ar fi întărit ca să poată înfrunta focul. Cel dintâi a promis că îi va da semnalul. A fost adus la rug printre mulțimea batjocoritoare de flecari și curioși, care veniseră să ia parte la arderea pe rug a acestui creștin. Vreascurile au fost aduse, focul a fost aprins, iar fratele creștin și-a fixat ochii asupra martirului care suferea până la moarte, simțind că depinde atât de mult de semnul acestuia. Focul a început să ardă, și ardea, și ardea. Carnea s-a înnegrit, însă semnalul nu a venit. Nu și-a luat ochii nici măcar pentru o clipă de la ochii celui ce suferea. Brațele erau aproape prăjite. Se părea că nu mai există viață în el. Toți credeau că focul și-a făcut lucrarea și că s-a sfârșit cu viața lui; când, deodată, în mijlocul flăcărilor, acesta și-a ridicat amândouă brațele spre ceruri. Fratele creștin, a cărui inimă aproape că se sfârșise, a prins acel semnal al bucuriei; acesta l-a înfiorat în toată ființa lui, i-a reînnoit credința, nădejdea și curajul. A vărsat lacrimi de bucurie.
Când vorbea despre brațele acelea înnegrite, arse, ridicate din mijlocul flăcărilor, fratele Andrews plângea și el ca un copil. Aproape întreaga adunare a fost mișcată până la lacrimi. Această întâlnire s-a încheiat cam pe la ora zece. A fost ca o risipire a norilor întunericului. Fratele Hemingway s-a ridicat și a spus că el a fost foarte păcătos, a folosit tutun, s-a împotrivit viziunilor, și-a persecutat soția pentru că ea credea în ele și a spus că nu va mai face așa. Și-a cerut iertare de la noi toți. Soția lui a vorbit cu multă sensibilitate. Fiica lui și alți câțiva s-au ridicat pentru rugăciune. El a declarat că mărturia pe care a prezentat-o sora White pare a fi venit chiar de la tronul harului și că nu va mai îndrăzni vreodată să i se opună.
Fratele Ball a spus atunci că, dacă lucrurile sunt așa cum le vedem noi, atunci cazul lui este foarte grav. El a spus că știe că a păcătuit ani de zile și că a stat în calea tinerilor. Noi I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această mărturisire. Ne-am hotărât să plecăm luni dimineața devreme și am avut o întâlnire la Braintree, Vermont, unde ne-am întâlnit cu aproape treizeci de păzitori ai Sabatului. Însă vremea era aprigă, foarte aspră și rece ca să călătorim douăzeci și cinci de mile după o astfel de muncă și, în final, am decis să rămânem pe loc și să continuăm să lucrăm în Washington, până ce fratele Ball avea să se hotărască fie pentru, fie împotriva adevărului, pentru ca biserica să fie ușurată în privința cazului lui.
Adunarea a început luni, la ora 10 dimineața. Erau prezenți frații Rodman și Howard. Fratele Newell Mead, care era foarte slăbit și nervos, aproape exact ca și tatăl tău cu ocazia bolii trecute, a fost chemat să participe la întrunire. Din nou s-a zăbovit asupra stării bisericii și cea mai severă critică a fost rostită la adresa celor care stătuseră în calea prosperității ei. Cu cele mai stăruitoare apeluri, i-am implorat să se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască. Domnul ne-a ajutat în lucrarea noastră; fratele Ball a fost sensibilizat, însă se mișca încet. Soția lui simțea profund împreună cu el. Adunarea noastră de dimineață s-a încheiat pe la 3-4 după-amiaza. În toate aceste ore, noi doi, când unul, când altul, am lucrat cu stăruință pentru tinerii neconvertiți. Am stabilit o altă adunare, care să înceapă la ora șase seara.
Chiar înainte de a merge la adunare, mi-am reamintit câteva scene interesante care trecuseră prin fața mea în viziune și le-am vorbit fraților Andrews, Rodman, Howard, Mead și alți câțiva care erau prezenți. Mi se părea că îngerii făcuseră o crăpătură în nor și lăsau să ne vină raze de lumină din cer. Subiectul prezentat atât de izbitor era cazul lui Moise. Eu am exclamat: «O, de aș putea avea iscusința unui artist, ca să pot zugrăvi scena cu Moise pe munte!» Puterea lui era mare. «Neclintit» este limbajul folosit de Scriptură. Vederea nu i-a slăbit datorită vârstei, deși pe acel munte avea să moară. Îngerii l-au înmormântat, însă Fiul lui Dumnezeu a venit curând, l-a înviat din morți și l-a luat la cer. Însă, înainte de aceasta, Dumnezeu l-a dus să vadă Țara Făgăduită, cea binecuvântată de El. Era ca și un al doilea Eden. Totul a trecut prin fața sa ca o panoramă. I-a fost arătată prima venire a lui Hristos, respingerea Lui de către națiunea iudaică și moartea Lui pe cruce. Apoi, Moise a văzut a doua venire și învierea celor drepți. Am vorbit de asemenea despre întâlnirea dintre cei doi Adami -- primul Adam și Hristos, al doilea Adam -- atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ. Detalii în legătură cu aceste puncte interesante intenționez să scriu în Mărturia nr.14. Frații au dorit ca eu să repet aceleași lucruri la întâlnirea de seară.
Întâlnirea noastră din acea zi a fost foarte solemnă. Aveam asupra mea o asemenea povară duminică seara, încât am plâns cu voce tare aproape jumătate de oră. Luni s-au făcut apeluri solemne și Domnul i-a trimis acasă. Marți seara m-am dus la adunare ceva mai ușurată. Am vorbit liber timp de o oră despre ceea ce am văzut în viziune, despre care am menționat. Întâlnirea noastră a fost foarte deschisă. Fratele Howard a plâns ca un copil, la fel și fratele Rodman. Fratele Andrews a vorbit stăruitor, mișcător, până la lacrimi. Fratele Ball s-a ridicat și a spus că se pare că sunt două duhuri în el în acea seară. Unul îi spunea: Poți tu să te îndoiești de faptul că această mărturie a sorei White este din ceruri? Iar celălalt spirit îi aducea în minte obiecțiile pe care el le adusese în fața dușmanilor credinței noastre. «O, de aș putea să fiu mulțumit în privința acelor obiecții», spunea el. «Dacă acestea ar putea fi îndepărtate, eu simt că am făcut un mare rău sorei White. Recent, am trimis un articol la Speranța lui Israel. Ce n-aș da să am acel articol!» Îi părea rău și a plâns mult. Duhul Domnului era în adunare. Îngerii lui Dumnezeu se simțeau că se apropie foarte mult, îndepărtându-i pe îngerii cei răi. Pastorul și oamenii plângeau precum copiii. Simțeam că prindem putere și că oștile întunericului dau înapoi. Întâlnirea noastră s-a încheiat bine.
Am mai fixat o întâlnire pentru a doua zi, începând de la 10 dimineața. Am vorbit despre umilirea și proslăvirea lui Hristos. Fratele Ball stătea aproape de mine și a plâns aproape tot timpul cât am vorbit. Am vorbit cam o oră, apoi am început lucrarea pentru cei tineri. Părinții au venit la adunare aducându-și cu ei copiii, pentru a primi și ei binecuvântarea. Fratele Ball s-a ridicat și a făcut o umilă mărturisire că nu a trăit așa cum trebuie în familia sa. El le-a mărturisit copiilor și soției că este păcătos, că nu le-a fost de ajutor, ci mai degrabă o piedică. Lacrimile curgeau mereu; corpul său puternic tremura și vorbea printre suspine.
Fratele James Farnsworth a fost influențat de fratele Ball și nu s-a unit întru totul cu adventiștii păzitori ai Sabatului. El a mărturisit acest lucru cu lacrimi. Apoi am făcut apeluri stăruitoare către copii, până când treisprezece s-au ridicat și și-au exprimat dorința de a fi creștini. Printre aceștia erau și copiii fratelui Ball. Unul sau doi au părăsit adunarea, fiind nevoiți să se întoarcă acasă. Un tânăr, cam de vreo 20 de ani, a mers 60 km ca să ne poată vedea și să poată auzi adevărul. Nu susținuse niciodată religia, însă a luat poziție de partea Domnului înainte de a pleca. Aceasta a fost una din cele mai bune întâlniri. La sfârșit, fratele Ball a venit la tatăl tău și i-a mărturisit cu lacrimi că a greșit față de el și l-a implorat să-l ierte. Apoi a venit la mine și a mărturisit că mi-a făcut mult rău. «Mă poți ierta și poți să te rogi lui Dumnezeu ca să mă ierte?» L-am asigurat că l-am iertat, tot așa cum noi nădăjduim să fim iertați. Am împărțit cu el multe lacrimi, simțind că binecuvântarea cerului este asupra noastră. Seara nu am mai avut adunare.
Joi dimineața ne-am sculat la ora patru. Plouase toată noaptea și încă mai ploua, dar, cu toate acestea, noi ne-am aventurat să plecăm la Bellows Falls, la o distanță de douăzeci și cinci de mile. Primele patru mile le-am parcurs pe o vreme extrem de vijelioasă, fiind nevoie să o luăm pe o potecă ce trecea prin câmpie, ca să ocolim dealurile abrupte. Am călătorit pe arătură și pământ stâncos și aproape că eram aruncați din sanie. Cam pe la răsăritul soarelui furtuna s-a liniștit și am călătorit foarte bine cu sania, până am ajuns la drumul principal. Vremea era foarte blândă; nu am mai avut niciodată o zi atât de frumoasă pentru călătorie. La Bellows Falls, ne-am dat seama că am ajuns cu o oră mai târziu ca să prindem trenul rapid și cu o oră mai devreme pentru trenul personal. Nu am putut ajunge la St. Albans decât la ora 9 seara. Ne-am așezat într-un vagon frumos, am servit masa și ne-am bucurat de mâncarea simplă pe care am avut-o. Apoi ne-am pregătit să dormim, dacă era posibil.
Pe când dormeam, cineva m-a bătut destul de tare pe umăr. M-am uitat și am văzut o doamnă cu o înfățișare plăcută, aplecată spre mine. Ea mi-a spus: «Nu mă cunoști? Eu sunt sora Chase. Vagoanele sunt la White River. Opriți-vă doar câteva clipe. Eu locuiesc chiar aici și am venit în fiecare zi săptămâna aceasta și m-am uitat prin vagoane ca să vă întâlnesc.» Atunci mi-am adus aminte că servisem masa la ea acasă, în Newport. Era atât de bucuroasă că ne-a văzut! Doar ea și mama ei țin Sabatul. Soțul ei este conducător la tren. Ea vorbea repede. Spunea că prețuiește foarte mult publicația noastră Review și că nu este nici o adunare prin apropiere la care să meargă. Ea voia cărți pe care să le împartă vecinilor ei, însă nu avea destui bani pentru ele. Am avut o discuție folositoare, deși scurtă, pentru că trenul a pornit și a trebuit să ne despărțim.
La Sf. Albans ne-am întâlnit cu frații Gould și A. C. Bourdeau. Fratele B. avea o trăsură acoperită, confortabilă, și doi cai, însă a condus foarte încet, astfel că nu am ajuns la Enosburg decât după ora 1 dimineața. Eram obosiți și înghețați. După ora 2 ne-am așezat să ne odihnim și am dormit până după ora 7.
Sabat dimineață. Este o adunare destul de mare aici, deși drumurile sunt rele, neputându-se folosi nici sania, nici trenul. Fusesem la adunare și am avut ceva timp pentru consfătuire. Tatăl tău vorbește dimineața, iar eu după-amiază. Domnul să ne ajute, aceasta este rugăciunea noastră. Vezi ce scrisoare lungă ți-am scris? Citește-o celor care sunt interesați, mai ales tatălui și mamei White. Tu vezi, Edson, că avem destul de lucru. Sper că tu nu neglijezi să te rogi pentru noi. Tatăl tău lucrează din greu, mult prea greu pentru sănătatea lui. Uneori își dă seama de binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, și acest lucru îl reînsuflețește și îi dă dispoziție pentru lucru. Nu ne-am permis să ne odihnim de când am venit în Est; am lucrat cu toată puterea noastră. Fie ca eforturile noastre să fie binecuvântate, spre binele scumpului popor al lui Dumnezeu.
Edson, sper că tu împodobești mărturisirea ta de credință cu o viață ordonată și cuvinte evlavioase. O, fii stăruitor! Fii zelos și perseverent în lucrare. Veghează în vederea rugăciunii. Cultivă umilința și smerenia. Acestea vor fi aprobate de Dumnezeu. Găsește-ți refugiul în Isus; sacrifică iubirea de sine, mândria și tu, fiul meu, fă-ți provizii printr-o bogată experiență creștină, ca să poți fi de folos în orice poziție ți-ar cere Dumnezeu să o ocupi. Caută să lucrezi din toată inima. Lucrul făcut de mântuială nu trece testul judecății. Caută să te depărtezi cu totul de cele lumești. Nu lăsa ca mâinile să-ți fie mânjite, inima întinată, caracterul pătat de întinăciunile acesteia. Păstrează-te deoparte. Dumnezeu face chemarea: «Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.» (2 Corinteni 6, 17.18.) «Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Domnul.» (2 Corinteni 7, 1.)
Lucrarea este asupra noastră în vederea sfințirii desăvârșite. Când Dumnezeu vede că facem tot ce putem, atunci El ne ajută. Și îngerii ne ajută și vom fi puternici prin Hristos, care ne întărește. Nu neglija rugăciunea personală. Roagă-te pentru tine însuți. Crește în har. Înaintează. Nu sta pe loc, nu te întoarce. Numai înainte, către biruință. Curaj în Domnul, scumpul meu băiat. Bătălia cu vrăjmașul va mai dura doar puțin și apoi vine izbăvirea, și armura va fi depusă la picioarele scumpului nostru Mântuitor. Treci de orice obstacol. Dacă viitorul pare cumva înnorat, nădăjduiește, crede. Norii vor dispărea, iar lumina va străluci din nou. Laudă pe Dumnezeu, spune inima mea, laudă pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El pentru tine, pentru tatăl tău și pentru mine. Începe cu bine anul cel nou. Mama ta, E. G. White”
Adunarea de la West Enosburgh, Vermont, a fost foarte interesantă. Se părea că este bine să ne întâlnim cu vechii și încercații noștri prieteni din acest stat și să stăm de vorbă cu ei. O lucrare mare și bună s-a făcut în scurt timp. Acești prieteni erau în general săraci și trudeau pentru cele necesare vieții, în locuri în care pentru un dolar se muncește mai mult decât pentru doi în vest, și cu toate acestea, ei au fost generoși față de noi. Multe amănunte cu privire la această întâlnire au fost date în Review și doar lipsa de spațiu pare că stăvilește repetarea lor. În nici un alt stat frații nu au fost atât de credincioși față de cauza noastră ca în Vermont.
Pe drumul dinspre Enosburgh, am poposit pe timpul nopții la familia fratelui William White. Fratele C.A. White, fiul lui, ne-a prezentat patentul său pentru o mașină de spălat și stors rufe și dorea să-i dăm sfaturi cu privire la aceasta. Eu scrisesem ca frații noștri să nu se angajeze în probleme de licențe, autorizări, și el voia să știe doar ce părere am despre proiectul lui. I-am spus deschis ce nu am vrut să se înțeleagă prin ceea ce am scris și, de asemenea, ceea ce am vrut să se înțeleagă. Eu nu am spus că este greșit să avem de-a face cu licențele, pentru că acest lucru este aproape imposibil, deoarece foarte multe lucruri din cele cu care avem de-a face zilnic sunt autorizate. Nu am vrut nici să transmit ideea că este greșit a breveta, fabrica sau vinde vreun articol demn de a fi brevetat. Am vrut să se înțeleagă că nu este bine ca oamenii noștri să fie înșelați, amăgiți sau escrocați de acei oameni care merg prin țară și vând dreptul de teritoriu pentru cutare mașină sau articol. Multe dintre acestea sunt fără valoare, deoarece nu aduc nici o îmbunătățire. Iar cei implicați în vânzarea acestora sunt, cu unele excepții, o clasă de înșelători.
Și, iarăși, unii dintre ai noștri s-au implicat în vânzarea unor articole brevetate pentru care aveau motive să creadă că nu erau ceea ce se spunea că sunt. Este uimitor că atât de mulți dintre frații noștri, unii după ce au fost pe deplin avertizați, vor avea încă de suferit înșelăciuni datorită declarațiilor false ale acestor vânzători de articole brevetate. Unele brevete sunt într-adevăr valoroase și câțiva au câștigat bine cu ele. Însă părerea mea este că, acolo unde s-a câștigat 1 dolar, s-au pierdut 100 de dolari. Oricum, nu ne putem bizui pe aceste brevete. Iar faptul că cei care se ocupă cu ele sunt, cu câteva excepții, în mod evident niște înșelători și mincinoși, face foarte greu ca un om cinstit, care are un articol bun, să poată obține creditul și dreptul de brevet pe care îl merită.
Fratele White a arătat mașina lui de spălat și stors rufe grupei, inclusiv fraților Bourdeau, Andrews, soțului meu și mie și noi nu am putut decât să o privim ca fiind un articol bun. Atunci, el ne-a făcut cadou una, pe care fratele Corliss din Maine, care era angajatul nostru, a pus-o în funcțiune în câteva minute. Sora Burgess, din ținutul Gratiot, fata pe care am angajat-o noi, este foarte mulțumită de ea. Face munca foarte bine și repede. O femeie care este bolnavă și are un fiu sau soț care să lucreze cu această mașină poate spăla foarte mult în câteva ore, iar ea nu are de făcut altceva decât să o supravegheze. Fratele White a trimis scrisori circulare prin care oricine ni se putea adresa, fiind scutit de cheltuielile poștale, pentru a-și putea procura o mașină de acest fel.
Următoarea noastră adunare a fost la Adams Center, New York. Era o adunare mare. Erau multe persoane în acel loc și în împrejurimi, ale căror cazuri îmi fuseseră arătate, și pentru care simțeam cel mai profund interes. Erau oameni de o deosebită valoare morală. Unii aveau o viață în care își duceau cu greu crucea adevărului prezent, sau cel puțin așa gândeau ei. Alții care ajunseseră la vârsta de mijloc a vieții ținuseră Sabatul încă din copilărie, însă nu duseseră crucea lui Hristos. Aceștia se aflau într-o stare în care se părea că este greu să-i miști din loc. Ei trebuia să fie scuturați, să nu se mai bizuie pe faptele lor bune și să fie făcuți să-și simtă starea lor pierdută fără Hristos. Nu am putut renunța la aceste suflete și am lucrat cu puterea noastră ca să le ajutăm. În cele din urmă au fost mișcați și de atunci am fost bucuroasă să am vești în legătură cu ei, vești bune cu privire la toți. Nădăjduim că dragostea pentru această lume nu va izgoni iubirea lui Dumnezeu din inimile lor. Dumnezeu convertește oameni puternici și bogați și îi aduce în rândurile noastre. Dacă ei vor să prospere în viața lor creștină, să crească în har, iar în final să culeagă o răsplată bogată, va trebui ca ei să folosească din belșugul pe care îl au pentru înaintarea cauzei adevărului.
După ce am plecat din Adams Center, am stat câteva zile la Rochester și de acolo am venit la Battle Creek, unde am rămas în Sabat și în prima zi. Așadar, ne-am întors acasă la noi, unde am petrecut Sabatul și prima zi a săptămânii cu frații care se adunaseră din diferite locuri.
Soțul meu preluase chestiunea cărților la Battle Creek și acea biserică a dat un exemplu nobil. La adunarea de la Fairplains, el prezentase problema de a le oferi tuturor celor care nu aveau posibilități să cumpere lucrări cum ar fi: Daruri spirituale, Apel către mame, Cum să trăim, Apel către tineri, Lecturi pentru Sabat, precum și hărțile împreună cu Cheia explicativă. Planul a fost aprobat în unanimitate. Însă despre această lucrare importantă voi vorbi în altă parte.