În ultimele șapte luni nu am fost acasă decât patru săptămâni. În călătoriile noastre am stat la diferite mese, de la Iowa până la Maine. Unii dintre cei pe care i-am vizitat trăiesc în conformitate cu cea mai bună lumină pe care o au. Alții, care au aceleași ocazii de a învață să trăiască sănătos și bine, de-abia dacă au făcut primii pași în privința reformei: îți vor spune că nu știu să gătească în această nouă modalitate. Însă ei nu au nici o scuză, pentru că în lucrarea How to live (Cum să trăim) sunt multe rețete excelente, și această lucrare este la îndemâna tuturor. Eu nu spun că sistemul de gătit pe care îl prezintă această carte este perfect. Este posibil ca în curând să pot oferi o lucrare mică, mai după inima mea în anumite privințe. Însă, în How to live, se găsesc rețete cu mult înainte în ce privește reforma decât ceea ce călătorul întâlnește adesea, chiar printre adventiștii de ziua a șaptea.
Mulți socotesc că aceasta nu este o chestiune care să țină de datorie și de aceea nici nu încearcă să pregătească mâncarea în mod corespunzător. Acest lucru poate fi făcut într-un mod simplu, sănătos, ușor, fără a se folosi untură, unt sau mâncărurile cu carne. Iscusința trebuie îmbinată cu simplitatea. Pentru aceasta, femeile trebuie să citească și apoi să pună în practică ce au citit. Mulți ajung să sufere pentru că nu se obosesc să facă acest lucru. Acestora le spun: este timpul să vă treziți energiile adormite și să începeți să citiți. Învățați să gătiți simplu, și totuși într-un mod care să asigure cea mai gustoasă și sănătoasă mâncare.
Deoarece este greșit să gătești doar pentru a satisface gustul sau a fi pe plac apetitului, nimeni nu trebuie să nutrească ideea că o dietă săracă este potrivită. Mulți sunt slăbiți datorită bolii și au nevoie de o alimentație hrănitoare, suficientă cantitativ și bine gătită. Adesea, găsim pâine graham grea, acră și necoaptă bine. De aceea, este de datoria noastră să învățăm să gătim, să știm cum să facem acest lucru. Uneori găsim prăjituri cu gem sau biscuiți moi, uscați, necopți și alte lucruri de acest fel. Și atunci bucătăresele vă vor spune că se descurcă foarte bine în vechiul stil de a găti, însă, ca să spunem adevărul, familiilor lor nu le place pâinea graham; ar muri de foame dacă ar trăi astfel.
Mi-am spus mie însămi: nu mă mir de acest lucru. Felul în care pregătiți mâncarea o face să nu fie deloc gustoasă. Consumarea acestor feluri de alimente sigur te îmbolnăvește de indigestie. Aceste biete gospodine și cei care trebuie să mănânce mâncarea gătită de ele îți vor spune cu gravitate că reforma sanitară nu este de acord cu ele. Stomacul nu are puterea de a transforma pâinea săracă, grea și acră în pâine bună; însă pâinea asta stricată va transforma stomacul sănătos într-unul bolnav. Cei care mănâncă o astfel de mâncare știu că pierd din putere. Nu există o cauză? Unele din aceste persoane pretind că țin reforma sanitară, însă nu fac acest lucru. Ele nu știu să gătească. Pregătesc prăjituri, cartofi, pâine graham și apoi cercul se repetă, abia dacă există vreo variație, și organismul nu este întărit. Acestea socotesc că este o pierdere de timp să-ți propui să dobândești o experiență desăvârșită în pregătirea sănătoasă și gustoasă a hranei. Unii cred că ceea ce mănâncă este pierdut și că tot ce aruncă în stomac pentru a-l umple are același efect cu hrana pregătită cu atâta bătaie de cap. Este important să dăm gust și savoare hranei pe care o mâncăm. Dacă nu putem face acest lucru, ci mâncăm mecanic, nu ne vom hrăni bine și nici nu ne vom dezvolta bine, ca atunci când ne bucurăm de mâncarea pe care o introducem în stomac. Noi suntem construiți din ceea ce mâncăm. Pentru a avea sânge de calitate bună, trebuie să avem o hrană potrivită, gătită în mod corespunzător.
Este o datorie religioasă pentru persoanele care gătesc să învețe să pregătească hrană sănătoasă în diferite feluri, astfel încât aceasta să fie mâncată cu plăcere. Mamele trebuie să-și învețe copiii cum să gătească. Oare, pentru o tânără, ce ramură a educației ar putea fi tot atât de importantă ca aceasta? Mâncarea are de-a face cu viața noastră. Mâncarea sărăcăcioasă, puțină și prost gătită strică în mod continuu sângele, slăbind organele care produc sânge. Este absolut esențial ca arta gătitului să fie considerată una dintre cele mai importante ramuri ale educației. Nu sunt decât câteva bucătărese bune. Tinerele care au o funcție la birou consideră că este umilitor, să devină bucătărese. Nu e cazul. Ele nu văd subiectul corect. A ști să pregătești o hrană sănătoasă, și în special pâine, nu este o știință de mică valoare sau neînsemnată.
În multe familii găsim dispeptici și, adesea, motivul este această pâine deficitară. Stăpâna casei consideră că aceasta nu trebuie aruncată și ei o mănâncă. Așa trebuie să procedăm cu pâinea veche? O veți introduce în stomac pentru ca acesta să o transforme în sânge? Are stomacul puterea să transforme pâinea acră în pâine dulce? Pâinea veche în pâine proaspătă? Pâinea mucegăită în pâine bună?
Mamele neglijează această ramură a educației fetelor lor. Ele sunt împovărate de griji și muncă și se istovesc repede, în timp ce fiica este scuzată, are timp să facă vizite, să croșeteze și să-și facă plăcerile. Aceasta este dragoste greșit înțeleasă. Mama îi face rău copilului ei, ceea ce are adesea urmări pe toată viața. La vârsta când ar trebui să fie în stare să ducă poverile vieții, ea nu este pregătită să facă acest lucru. Fetele de felul acesta nu își asumă griji și poveri. Fără greutate, ele se eschivează din fața răspunderilor, în timp ce mama este împovărată de griji, precum roțile sub car. Nu înseamnă că fata nu este bună; însă este nepăsătoare și neatentă, căci altfel ar vedea privirea obosită și expresia suferinței de pe chipul mamei ei și va căuta să ducă ea partea cea mai grea a poverii și să o ușureze pe mamă, care ori va fi eliberată de griji, ori va fi adusă pe patul de boală sau poate de moarte.
De ce sunt oare mamele atât de oarbe și neglijente în educarea fetelor lor? Am fost mult întristată să văd, vizitând diferite familii, mama purtând povara cea grea, în timp ce fiica, veselă, sănătoasă și în putere, nu simțea nici o grijă, nici o povară. Când sunt adunări mari și familiile sunt împovărate cu musafiri, văd mama ducând povara, cu toate grijile asupra ei, în timp ce fiicele stau și flecăresc cu prieteni. Aceste lucruri mi se par atât de în neregulă, încât de-abia mă abțin să nu le vorbesc acestor tinere nepăsătoare, egoiste, și să nu le spun să se ducă să lucreze. Ușurați-o pe mama voastră obosită! Duceți-o să se așeze pe un scaun în salon și îndemnați-o să se odihnească și să se bucure de compania prietenilor ei.
Însă nu fiicele sunt cele care trebuie învinovățite în totalitate pentru acest lucru. Mama este de vină. Ea nu le-a învățat pe fete, cu răbdare, să gătească. Ea știe că acestora le lipsește cunoștința în domeniul gătitului și de aceea toată munca este asupra ei. Ea trebuie să fie peste tot, cu grijă și atenție. Tinerele trebuie instruite cu grijă în privința gătitului. Oricare ar fi împrejurările în viață, aceste cunoștințe sunt pentru practica vieții. Este o ramură a educației care are cea mai directă influență asupra vieții omenești, în special asupra vieților celor mai dragi. Multe dintre soțiile și mamele care nu au o educație corespunzătoare și le lipsește iscusința în materie de gătit vin zilnic în fața familiilor lor cu hrană prost pregătită, care distruge în mod sigur organele digestive, produce un sânge de calitate slabă și adesea determină crize acute ale unor boli inflamatorii, ducând la moarte prematură. Mulți au murit datorită pâinii vechi, acrite. Mi-a fost povestită o întâmplare despre o fată angajată care a făcut pâine nefrământată bine, acră. Pentru a scăpa de ea și pentru a tăinui cele făcute, ea a aruncat-o celor doi porci foarte mari. În dimineața următoare gospodarul a găsit porcul mort, iar când a examinat troaca, a găsit bucăți din acea pâine nefrământată bine. A pus întrebări și fata a recunoscut ce a făcut. Ea n-avea idee că se poate întâmpla așa ceva cu porcul. Dacă pâinea nefrământată bine, acră, ucide un porc, care poate devora șerpi cu clopoței și aproape orice lucru urâcios, ce efect va avea aceasta asupra acelui organ sensibil al omului, stomacul?
Este o datorie religioasă pentru orice fată și femeie creștină să învețe de îndată să facă pâine bună, gustoasă, din făină bună. Mamele trebuie să-și ia fetele cu ele în bucătărie încă de când sunt foarte mici și să le învețe arta de a găti. Mamele nu pot aștepta ca fetele să înțeleagă tainele gospodăriei fără a le învăța. Ele trebuie instruite cu răbdare, cu iubire, cu vorbe de încurajare și aprobare și munca trebuie făcută cât se poate de plăcută, lucru care să se vadă pe chipul voios al mamei. Dacă fetele greșesc o dată, de două ori, de trei ori, nu le criticați. Deja descurajarea își face lucrarea și le ispitește să spună: „Inutil. Eu nu pot face asta.” Acum nu e timpul pentru critică. Voința ajunge să slăbească. Ea are nevoie de stimulentul încurajării, al cuvintelor voioase, pline de speranță, de felul: „Nu contează ce greșeli ai făcut. Acum doar înveți și te poți aștepta să faci boacăne. Încearcă din nou. Gândește-te la ceea ce faci. Fii foarte atentă și vei reuși cu siguranță.”
Multe mame nu își dau seama de importanța acestei ramuri a educației și, decât să-și dea silința să își învețe copiii și să le suporte greșelile din perioada în care învață, preferă să facă ele totul. Iar când fiicele lor greșesc, ele le gonesc, spunându-le: „Nu are rost. Nu poți să faci nici asta, nici cealaltă. Mai mult mă încurci și îmi faci necazuri decât să mă ajuți.”
În acest fel sunt respinse cele dintâi străduințe ale celei care vrea să învețe și primul eșec îi trage atât de mult înapoi interesul și zelul de a învăța, încât e îngrozită să mai încerce și își va propune să coase, să tricoteze, să facă curățenie în casă -- orice altceva, dar să nu gătească. Aici mama a greșit mult. Ea ar fi trebuit să-și instruiască cu răbdare fiicele, astfel ca ele să poată obține, prin practică, acea experiență care să îndepărteze stângăcia și neîndemânarea și să îndrepte mișcările lipsite de iscusință ale bucătăresei neexperimentate. Redau aici fragmente din Testimony for the church vol. 1, No. 10, page 392, publicată în 1864:
„Copiii care au fost alintați și răsfățați totdeauna așteaptă acest lucru; iar dacă așteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiți și se descurajează. Aceeași dispoziție se va vedea pe tot parcursul vieții lor; ei vor fi neajutorați, se vor bizui întotdeauna pe ajutorul altora, așteptând onoruri de la alții. Iar dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturității, socotesc că sunt maltratați; și astfel ei duc o viață agitată, ducându-și cu greu sarcinile, murmurând adesea și fiind nemulțumiți că nu toate lucrurile le sunt pe plac.”
„Părinții greșiți își învață copiii lecții care se vor dovedi nimicitoare pentru ei și astfel ei sădesc spini pentru picioarele lor. Ei cred că, dacă satisfac dorințele copiilor lor și îi lasă să-și urmeze propriile lor înclinații, le pot câștiga atașamentul. Ce greșeală! Copiii care sunt îngăduiți astfel cresc cu dorințele neținute în frâu, fără să cedeze, egoiști, exigenți și aroganți, un blestem pentru ei înșiși și pentru toți cei din jurul lor. Într-o mare măsură, părinții țin în propriile lor mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Ei au asupra lor lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învățămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viața. Părinții seamănă sămânța care va răsări și va aduce roadă spre bine sau spre rău. Ei își pot face copiii fie fericiți, fie nefericiți.”
„Copiii trebuie învățați încă de când sunt foarte mici să fie folositori, să se ajute pe ei înșiși și să-i ajute și pe alții. Multe fiice ale acestui veac pot, fără vreo mustrare de conștiință, să-și privească mamele trudind, gătind, spălând sau călcând, în timp ce ele stau în salon și citesc povești, tricotează, croșetează sau brodează. Inimile lor sunt la fel de nesimțitoare ca și o piatră. însă de unde provine acest rău? Cine sunt cei care trebuie cel mai mult învinuiți pentru această stare de lucruri? Bieții părinți, desigur, ei, care se amăgesc singuri. Ei trec cu vederea binele viitor al copiilor lor și, în dragostea lor greșit înțeleasă, îi lasă să trândăvească ori să facă lucruri de mică însemnătate, care nu necesită exersarea minții sau a mușchilor, și apoi își scuză fiicele indolente pentru că sunt slabe. Ce le-a făcut să fie slabe? În multe cazuri, felul în care au procedat părinții. O măsură suficientă de mișcare fizică în gospodărie le-ar face bine atât minții, cât și trupului. Însă copiii sunt lipsiți de aceste lucruri prin idei greșite, până ce ajung refractari față de muncă. Pentru ei, aceasta ajunge ceva neplăcut și care nu corespunde cu ideile lor cu privire la rafinament. Se socotește a fi lipsă de eleganță și chiar grosolan să speli vase, să calci sau să speli rufe. Aceasta este educația la modă care se dă copiilor în acest veac nenorocit.”
„Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie călăuzit după principii mai înalte decât cele ale lumii, care caută să-și măsoare toate faptele după modă. Părinții temători de Dumnezeu trebuie să-și educe copiii pentru o viață utilă. Pregătiți-i să poarte poveri încă de când sunt mici. Dacă nu au fost obișnuiți cu munca, în curând vor fi plictisiți, obosiți. Se vor plânge de dureri de mijloc, de umeri și de membre, iar voi veți fi în pericol datorită iubirii pe care le-o dovediți, de a face voi înșivă lucrul care trebuie făcut, decât să-i vedeți pe ei că suferă câtuși de puțin. La început dați-le puțin de făcut, apoi creșteți măsura câte puțin în fiecare zi, până ce ei ajung în stare să muncească suficient fără a fi plictisiți. Inactivitatea este cauza cea mai mare pentru durerile de mijloc și de umeri la copii....”
„Mamele trebuie să-și ia fiicele cu ele în bucătărie și să le învețe cu răbdare. Prin această muncă mușchii lor vor căpăta vigoare și tărie, iar gândurile lor vor fi mai sănătoase și mai înălțătoare la încheierea zilei. Poate că sunt obosite, însă ce dulce este odihna după o măsură corespunzătoare de muncă! Somnul, refăcătorul dulce al naturii, întărește trupul obosit și îl pregătește pentru datoriile zilei următoare. Nu le dați de înțeles copiilor voștri că nu contează dacă ei muncesc sau nu. Învățați-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este valoros și că voi depindeți de munca lor.”