Stimate frate și soră C., Cazurile voastre mi-au fost aduse înainte în viziune. După ceea ce am văzut, viețile voastre sunt o teribilă greșeală. Frate C., tu nu ai un temperament vesel. Și, nefiind tu însuți fericit, nu îi faci nici pe alții fericiți. Tu nu ai cultivat afecțiunea, duioșia și dragostea. Soția ta a suferit tot timpul, de când este căsătorită cu tine, datorită lipsei de iubire. Viața ta de căsătorie a fost ca un pustiu -- au fost doar câteva oaze de verdeață la care poți privi înapoi cu mulțumire. Nu trebuia să fie astfel.
Iubirea nu mai poate exista fără a se descoperi prin fapte exterioare, tot așa după cum focul nu poate fi păstrat arzând fără combustibil. Tu, frate C., ai simțit că îți cobori demnitatea dacă dovedești duioșie prin fapte pline de bunătate și dacă urmărești ocazii de a-ți arăta dragostea față de soția ta, prin cuvinte duioase și o privire blândă. Sentimentele tale sunt schimbătoare și foarte mult afectate de împrejurări. Tu nu ai simțit că este greșit și neplăcut înaintea lui Dumnezeu să îngădui minții tale să fie acaparată de cele lumești și apoi să aduci preocupările lumești în familia ta, invitând astfel pe vrăjmașul în casa ta. Este foarte ușor să-i deschizi ușa, dar vei vedea că este foarte greu să o închizi; va fi foarte greu să izgonești vrăjmașul, o dată ce l-ai adus înăuntru. Lasă-ți grijile și preocupările la serviciu. Vino în familie cu o înfățișare voioasă, cu simpatie, duioșie și dragoste. Este mai bine astfel decât să cheltui bani pe medicamente și doctori pentru soția ta. Va fi sănătate pentru trup și tărie pentru suflet. Viețile voastre au fost foarte nenorocite. Amândoi ați contribuit la aceasta. Dumnezeu nu are plăcere să vă vadă așa nenorociți; aceasta se datorează lipsei voastre de stăpânire de sine.
Tu îți lași sentimentele să fie șovăitoare. Socotești că este înjositor pentru demnitatea ta, frate C., să dovedești iubire, să vorbești cu bunătate și afecțiune. Tu crezi că toate aceste cuvinte duioase înseamnă slăbiciune și moliciune și nu sunt necesare. Iar în locul lor, vin cuvinte iritate, cuvinte de discordie, ceartă și critică. Socotești tu că acestea arată bărbăție și noblețe? Le socotești ca niște virtuți puternice ale sexului tău? Oricum le-ai considera tu, Dumnezeu le privește cu neplăcere și le notează în cartea Sa. Îngerii fug din locuința în care se rostesc cuvinte de discordie, unde mulțumirea este aproape străină inimii și unde critica sare de pe buze ca niște mingi negre, murdărind hainele și mânjind caracterul creștin.
Când v-ați căsătorit, soția ta te iubea. Ea a fost extrem de sensibilă și totuși, dacă tu te-ai fi străduit, iar ea ar fi fost mai curajoasă, sănătatea ei n-ar fi trebuit să fie așa cum este acum. Însă răceala ta te face să fii ca un ghețar, care îngheață făgașul iubirii și afecțiunii. Critica și spiritul tău de continuă căutare de greșeli au fost ca o grindină pustiitoare peste o plantă sensibilă. Aceasta a înghețat și aproape a distrus viața plantei. Iubirea ta pentru lume distruge trăsăturile bune ale caracterului tău. Soția ta este diferită de tine și este mai generoasă. Însă, când ea a dat dovadă de generozitate în lucruri mici, tu ai simțit că ești dezavantajat datorită sentimentelor pe care le manifești tu și ai criticat-o. Ai un spirit ranchiunos și închis. Tu o faci pe soția ta să simtă că este o sarcină, o povară, și că ea nu are dreptul să-și exercite generozitatea pe cheltuiala ta. Toate aceste lucruri sunt atât de descurajatoare, încât ea se simte fără nădejde și neajutorată și nu are putere să lupte, fiind doborâtă de suflul furtunii care vine împotriva ei. Suferința ei este de natură nervoasă. Dacă viața ei, prin căsătoria cu tine, ar fi fost plăcută, ea ar fi acum sănătoasă. Însă, de când sunteți căsătoriți, diavolul a fost oaspete în casa voastră și s-a bucurat de starea voastră jalnică.
Nădejdi neîmplinite v-au făcut pe amândoi cu totul nenorociți. Nu vei avea răsplată pentru suferința voastră, pentru că v-ați produs-o singuri. Cuvintele voastre au fost ca o otravă de moarte asupra nervilor și creierului, asupra oaselor și mușchilor. Voi culegeți ce ați semănat. Nu prețuiți sentimentele celuilalt, nu îi vedeți suferința. Dumnezeu nu are plăcere de spiritul aspru, nesimțitor, iubitor de lume pe care îl ai. Frate C., iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Tu ai iubit banii, ai iubit lumea. Ai socotit boala soției tale ca o povară grea, teribilă, fără să îți dai seama că, în mare măsură, tu ești vinovat de boala ei. Îți lipsește un spirit de mulțumire. Tot zăbovești asupra necazurilor tale; nu te gândești decât că vei fi în nevoie și sărăcie; te simți necăjit, descurajat, chinuit; creierul parcă ți-a luat foc, iar duhul îți este la pământ. Nu ai dragoste față de Dumnezeu și mulțumire în inimă pentru toate binecuvântările pe care ți le-a acordat bunul Tată ceresc. În viață vezi doar necazuri. O nebunie lumească te-a aruncat între nori grei și un întuneric dens. Satana triumfă asupra ta, pentru că ai parte de nenorocire, când pacea și bucuria erau la îndemâna ta.
Asculți o predică, adevărul te afectează și puterile nobile ale minții tale se trezesc și îți controlează acțiunile. Tu vezi cât de puțin ai sacrificat pentru Dumnezeu, cât de mult ai hrănit eul și adevărul te influențează spre ceea ce este bine; însă, după ce trece această influență sacră, sfințitoare, îmblânzitoare, tu nu o mai ai în inima ta și curând cazi în aceeași stare searbădă, neroditoare. Muncești, muncești, trebuie să muncești; creierul, oasele și mușchii sunt împovărați la extrem, ca să poți obține bani pe care imaginația îți spune că trebuie să-i capeți, căci, de nu, sărăcia și lipsa vor fi soarta ta. Aceasta este o amăgire a lui Satana, una din cursele lui șirete care să te ducă la pierzare. „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6, 34 u.p.). Însă tu îți faci singur necazuri, dinainte.
Tu nu ai credință, iubire și nici încredere în Dumnezeu. Dacă ai avea, te-ai încrede în El. Te îngrijorezi, pentru că nu ești în brațele lui Hristos, și te temi că nu îți va purta de grijă. Sănătatea este sacrificată. Dumnezeu nu este proslăvit în trupul și spiritul tău, care sunt ale Lui. Nu există influența dulce și plăcută a căminului, care să îmblânzească și să contracareze răul care stăpânește atât de mult firea ta. Puterile nobile ale minții sunt biruite de pornirile josnice; trăsăturile rele din caracterul tău sunt în continuă dezvoltare.
Ești exigent, egoist și aspru. Nu ar trebui să fii așa. Mântuirea ta depinde de aceasta: să acționezi din principiu, să slujești pe Dumnezeu din principiu, nu după impulsuri, nu în funcție de ceea ce simți. Dumnezeu te va ajuta când vei simți că ai nevoie de ajutor și vei lucra cu hotărâre, încrezându-te în El din toată inima. Adesea ești descurajat fără motiv. Tu îți îngădui simțăminte înrudite cu ura. Plăcerile și neplăcerile tale sunt puternice. Trebuie să le ții în frâu. Stăpânește-ți limba. „Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul.” (Iacov 3, 2.) Ajutorul vine de la Acela care este atotputernic. El va fi tăria și puterea ta, avangarda și ariergarda ta.
Ce pregătire faci tu pentru o viață mai bună? Satana este cel care te îndeamnă să crezi că trebuie să-ți pui la lucru toate puterile ca să o duci mai bine în această lume. Tu te temi și tremuri pentru viitorul acestei vieți, în timp ce neglijezi viața viitoare, veșnică. Unde sunt preocuparea, stăruința și zelul ca să eviți o greșeală în această direcție și o mare pierdere? Să pierzi puțin în această lume ți se pare o nenorocire grozavă, care te-ar costa viața. Însă gândul de a pierde cerul nu-ți produce temeri nici pe jumătate. Datorită preocupării tale de a câștiga această viață, tu te afli în primejdia de a pierde viața veșnică. Tu nu îți poți permite să pierzi cerul, să pierzi viața veșnică, să pierzi greutatea veșnică de slavă. Tu nu îți poți permite să pierzi toate aceste bogății, această fericire nespus de prețioasă și nemăsurată. De ce nu acționezi ca un om întreg la minte și de ce nu ești tot așa de stăruitor, de zelos, de perseverent în eforturile tale pentru viața cea bună, pentru cununa nepieritoare, pentru comoara veșnică, netrecătoare, așa cum ești pentru această viață nenorocită, mizerabilă, și pentru aceste comori pământești, trecătoare?
Inima ta este lipită de comorile tale pământești, de aceea nu este loc în ea pentru cele cerești. Aceste biete lucruri care se văd -- cele pământești -- umbresc slava celor cerești. Unde îți este comoara, acolo îți va fi și inima. Cuvintele tale vor dovedi, faptele tale vor arăta unde este comoara ta. Dacă este în această lume, spre câștigul redus al celor pământești, preocupările tale se vor manifesta în acea direcție. Dacă lupți pentru moștenirea veșnică cu stăruință, energie și zel proporționale cu valoarea acesteia, atunci vei putea fi un candidat cinstit pentru viața veșnică, un moștenitor al slavei. E nevoie de o convertire proaspătă în fiecare zi. Mori zilnic față de eu, pune-ți frâu la limbă, controlează-ți cuvintele, încetează murmurările și plângerile, nu lăsa să-ți scape de pe buze nici un cuvânt de critică. Dacă asta cere un efort mare, fă-l; vei fi răsplătit dacă îl vei face.
Viața ta de acum este jalnică, plină de prevestiri rele. Ai în față numai tablouri încețoșate; necredința întunecată te-a împrejmuit. Vorbind de partea necredinței, totul a devenit și mai întunecos; ai satisfacție să zăbovești asupra subiectelor neplăcute. Dacă alții încearcă să vorbească cu speranță, tu le zdrobești orice sentiment de nădejde, vorbindu-le cât se poate de aspru și dur. Necazurile și supărările tale țin mereu în fața soției tale gândul chinuitor că tu o consideri o povară datorită bolii ei. Dacă iubești întunericul și deznădejdea, vorbești despre ele, zăbovești asupra lor și îți îngrozești sufletul, aducându-ți în fața ochilor orice te poate face să murmuri împotriva familiei tale și împotriva lui Dumnezeu, și faci ca inima ta să fie ca un câmp peste care tocmai a trecut focul, distrugând toată verdeața și lăsând în urmă totul uscat, înnegrit și pârjolit.
Ai o imaginație bolnavă și ceri milă. Totuși, nimeni nu te poate ajuta așa de bine cum te poți ajuta tu singur. Dacă ai nevoie de credință, vorbește despre credință; vorbește cu nădejde, cu bucurie. Fie ca Dumnezeu să te facă să-ți simți păcătoșenia. Ai nevoie de ajutor în această privință, ajutorul fiicei tale și al soției tale. Dacă îi permiți lui Satana să îți stăpânească gândurile, așa cum ai făcut până acum, vei deveni ținta lui specială și te va distruge și pe tine și va nărui și fericirea familiei tale. Ce influență teribilă a avut fiica ta! Mama, neprimind iubire și afecțiune din partea ta, și-a îndreptat toată dragostea către fiică și a făcut din ea un idol. Datorită afecțiunii nesăbuite, ea a ajuns un copil alintat, răsfățat. Dacă ar fi fost instruită în privința datoriilor în gospodărie, învățată să ia parte la ducerea poverilor în cămin, acum ar fi fost mai sănătoasă și mai fericită. Este datoria fiecărei mame să-și învețe copiii să-și aducă și ei contribuția în familie, să ducă poveri, să nu fie doar ca niște mașini inutile.
Sănătatea fiicei tale ar fi fost mai bună dacă ar fi fost învățată cu munca fizică. Mușchii și nervii ei sunt slăbiți. Cum ar putea fi altfel dacă sunt folosiți atât de puțin? Acest copil are puțină putere de rezistență. Chiar puțină mișcare fizică o obosește și îi pune în pericol sănătatea. Nu există elasticitate a mușchilor și nervilor. Puterile ei fizice au dormitat atât de mult, încât viața ei este aproape inutilă. Mama a greșit! Oare nu știi tu, mamă, că, dând fetei tale atâtea privilegii să învețe științele și needucând-o să poată duce o viață utilă și să lucreze în gospodărie, îi faci un mare rău? Acest exercițiu ar fi întărit sau ar fi călit organismul ei și i-ar fi făcut bine sănătății. În loc ca această duioșie să se dovedească o binecuvântare pentru ea, se va dovedi un blestem teribil. Dacă și fiica ar fi contribuit la ducerea poverilor casei, mama nu ar fi fost doborâtă și s-ar fi menajat de multă suferință, și aceasta ar fi fost în folosul fiicei tot timpul. Ea nu poate începe acum să lucreze dintr-o dată și să ducă poveri pe care le-ar putea duce la vârsta ei, însă poate să se formeze să lucreze muncă fizică într-o măsură mai mare decât a făcut-o vreodată pe parcursul vieții.
Sora C. are o imaginație bolnavă. Ea s-a izolat de aerul de afară până ce nu-l va putea îndura fără neplăceri. Căldura din camera ei este foarte dăunătoare pentru sănătate. Circulația sângelui ei este stânjenită. Ea a stat atât de mult în aerul acela înfierbântat, încât nu poate suporta să se expună unei plimbări afară fără să se întâmple ceva. Cu sănătatea ei slăbită, nu suportă aerul și a devenit atât de fragilă, încât nu se poate ca aerul să nu o îmbolnăvească. Dacă va continua cu aceste închipuiri bolnave, va ajunge nici să nu mai poată respira. Ea ar trebui să aibă ferestrele din camera ei deschise toată ziua, pentru ca aerul să poată circula. Dumnezeu nu are plăcere să o vadă că se ucide singură. Nu este necesar. Ea a devenit atât de sensibilă pentru că și-a îngăduit o minte bolnavă. Dacă are nevoie de aer, trebuie să aibă aer. Ea își distruge nu numai propria ei viață, dar și pe cea a soțului și fiicei ei și a tuturor celor care o vizitează. Aerul din camera ei este în mod vădit necurat și lipsit de viață; nimeni nu poate fi sănătos într-un asemenea aer. Ea s-a răsfățat în acest fel până când a ajuns să nu mai poată merge în vizită la frații ei fără să răcească. De dragul ei și de dragul celor din jurul ei, ea trebuie să schimbe această stare de lucruri; ea trebuie să se obișnuiască cu aerul, puțin câte puțin în fiecare zi, mereu crescând, până ce va putea respira aerul curat, dătător de viață, fără a-i face rău. Suprafața pielii este aproape moartă, pentru că nu are aer de respirat. Milioanele de pori ai pielii sunt închiși, deoarece sunt înfundați de impuritățile din organism și datorită lipsei de aer. Ar însemna cutezanță să lase dintr-o dată curentul de aer să intre în casă, toată ziua. Această schimbare trebuie să se facă treptat. Într-o săptămână poate sta deja cu ferestrele deschise, două-trei degete, zi și noapte.
Plămânii și ficatul sunt bolnavi pentru că ea se lipsește de aerul vital. Aerul este binecuvântarea gratuită a cerului, ce are menirea să electrizeze tot corpul. Fără acesta, corpul s-ar îmbolnăvi și ar deveni lânced, slăbit. Însă voi ați trăit timp de ani de zile cu o cantitate foarte mică de aer. Făcând astfel, soția ta îi târăște și pe alții în aceeași atmosferă otrăvită. Nici unul dintre voi nu poate avea un creier clar, neumbrit, în timp ce respiră un aer otrăvit. Sora C. se teme ca de moarte să iasă ca să meargă undeva, pentru că simte schimbarea de aer și răcește. Cu toate acestea, ea își poate îmbunătăți mult starea de sănătate dacă se tratează în mod corespunzător. De două ori pe săptămână ar trebui să facă baie generală, cu apă rece cât suportă, răcind-o mereu, de fiecare dată, până ce pielea se va tonifica.
Ea nu trebuie să lâncezească atâta, întotdeauna bolnăvicioasă, dacă voi, ca familie, dați atenție sfaturilor Domnului. „Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.” (1 Petru 3, 10-12.) O minte mulțumită, un spirit vesel este sănătate pentru trup și tărie pentru suflet. Nimic nu produce boala atât de mult ca descurajarea, tristețea, mâhnirea. Depresia mintală este teribilă. Voi toți suferiți de aceasta. Fiica este agitată, având același spirit ca al tatălui; și apoi aerul fierbinte, apăsător, v-a lipsit de vitalitate și v-a amorțit creierul. Plămânii se contractă, iar ficatul este inactiv.
Aerul, prețiosul dar al cerului, pe care toți îl pot avea, vă va binecuvânta cu vigoarea lui dacă nu îi veți opri intrarea. Spuneți-i bun venit, cultivați dragostea pentru el și se va dovedi un alinător prețios al nervilor. Aerul trebuie să fie în continuă circulație pentru a putea fi păstrat curat. Aerul curat, proaspăt, face ca sângele să circule sănătos prin organism. Acesta reîmprospătează corpul și îl face sănătos și puternic și, în același timp, influența lui este simțită asupra minții, producând calm și seninătate. Face poftă de mâncare, ajută la digestie și dă naștere unui somn sănătos și dulce.
Efectele produse de locuirea în camere închise, prost aerisite, sunt acestea: organismul devine slăbit și nesănătos, circulația este îngreuiată, sângele se mișcă greu prin organism, deoarece nu este curățit și vitalizat de aerul curat, dătător de vigoare, al cerului. Mintea ajunge deprimată și tristă, în timp ce tot corpul este răscolit; și pot fi produse și febra și alte boli acute. Împiedicarea pătrunderii aerului de afară și teama de aerisire din belșug te face să respiri aerul stricat, nesănătos, care este expirat din plămânii celor care stau în aceste camere și care este otrăvitor, necorespunzător pentru a întreține viața. Corpul se relaxează, pielea devine palidă, digestia este întârziată, iar organismul este sensibilizat la contactul cu aerul rece. O ușoară expunere produce boli grave. Trebuie să aveți grijă să nu stați în curent sau într-o cameră rece când sunteți obosiți sau transpirați. Trebuie să vă acomodați, încât să nu fie necesar ca mercurul termometrului să fie peste 65 grade Fahrenheit.
Veți fi o familie fericită dacă veți împlini datoria pe care v-a încredințat-o Domnul. Însă Domnul nu va face în locul vostru ceea ce voi trebuie să faceți. Starea în care se află fratele C. este vrednică de milă. Atât de mult timp s-a simțit nefericit, încât viața a devenit o povară pentru el. Nu trebuie să fie astfel. Imaginația lui este bolnavă și el și-a ațintit atât de mult privirea asupra unui tablou întunecat, încât, dacă întâmpină greutăți sau dezamăgiri, își închipuie că totul se duce de râpă, că va ajunge în nevoie, că totul este împotriva lui, că nimeni nu trece prin ceea ce trece el; și astfel, viața lui este o nenorocire. Cu cât gândește mai mult în felul acesta, cu atât va fi mai mizerabilă viața lui și a tuturor celor din jurul lui. Nu are motive să aibă astfel de simțăminte; aceasta este în întregime lucrarea lui Satana. El nu trebuie să îngăduie ca vrăjmașul sufletului să-i stăpânească astfel mintea. El trebuie să-și întoarcă privirea de la acel tablou înnegurat la Mântuitorul plin de iubire, la slava cerului și la bogata moștenire pregătită pentru toți cei care sunt umili și ascultători, care au inimi mulțumitoare și o credință vie în făgăduințele lui Dumnezeu. Aceasta îl va costa efort, luptă; însă trebuie să le facă. Fericirea ta din prezent și cea viitoare depind de îndreptarea și fixarea privirii asupra lucrurilor optimiste, neluând în seamă tabloul întunecat, care este închipuit, asupra foloaselor pe care Dumnezeu ți le-a așternut pe cărare și, dincolo de acestea, către cele nevăzute și veșnice.
Tu aparții unei familii ai cărei membri au mințile puțin dezechilibrate, triste și deprimate, afectate de împrejurări și ușor influențabile. Dacă nu cultivi un spirit optimist, fericit, mulțumitor, în cele din urmă Satana va face din tine ce va voi. Tu poți fi un ajutor, o putere pentru biserica de care aparții, dacă vei asculta de sfaturile Domnului și nu vei mai acționa din impuls, ci vei fi condus după principii. Nu lăsa niciodată să-ți iasă critica de pe buze, căci aceasta este precum grindina pustiitoare pentru cei din jurul tău. De pe buzele tale să plece cuvinte vesele, optimiste și iubitoare.
Frate C., starea în care este organismul tău nu te ajută în creșterea spirituală, și totuși harul lui Dumnezeu poate face mult pentru a îndrepta defectele din caracterul tău, a întări și a dezvolta acele puteri ale minții care sunt acum slăbite și au nevoie de putere. Făcând astfel, îți vei ține sub control acele trăsături care te trag în jos, care le-au copleșit pe cele bune. Ești ca un om cu simțurile amorțite. Trebuie să lași ca adevărul să te ia în stăpânire și să lucreze o reformă deplină în viața ta. „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia; ci să vă schimbați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12, 2.) Iată ceea ce ai nevoie și ceea ce trebuie să experimentezi -- transformarea pe care o poate face sfințirea prin adevăr.
Crezi tu că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, că scenele istoriei acestui pământ se vor încheia în curând? Dacă da, arată-ți credința prin fapte. Unii cred că au ceva credință și, dacă o au, este moartă, pentru că nu este susținută de fapte. „Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.” (Iacov 2, 17.) Puțini au acea credință care lucrează prin dragoste și curățește sufletul. Însă toți cei care vor fi socotiți vrednici pentru viața veșnică trebuie să se ridice la valoarea morală cerută în această privință. „Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea așa cum este. Oricine are în el nădejdea aceasta se curățește, după cum El este curat.” (1 Ioan 3, 2.3.) Aceasta este lucrarea pe care o aveți în față și nici unul dintre voi nu aveți prea mult timp dacă vă angajați în lucrare cu tot sufletul.
Trebuie să experimentați moartea eului, care trebuie să trăiască pentru Dumnezeu. „Deci, dacă ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.” (Coloseni 3, 1.) Eul nu trebuie luat în seamă. Mândria, iubirea de sine, egoismul, avariția, lăcomia, iubirea de lume, ura, bănuiala, gelozia, presupunerile rele, toate trebuie supuse și sacrificate pentru totdeauna. Când va veni Domnul Hristos, El nu va veni pentru îndreptarea acestor rele, făcându-ne să corespundem din punct de vedere moral pentru venirea Lui. Toată această pregătire trebuie făcută înainte de venirea Lui. Acesta trebuie să fie un subiect de gândire, de studiu și de cercetare profundă: Ce trebuie să facem ca să fim mântuiți? Cum trebuie să ne purtăm ca să putem fi aprobați de Dumnezeu?
Când sunteți ispitiți să murmurați, să-i criticați, să-i supărați și să-i răniți pe cei din jurul vostru, și făcând astfel să vă răniți propriul vostru suflet, oh! lăsați ca din suflet să vină această întrebare cercetătoare, serioasă și plină de neliniște: Voi fi eu găsit fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu? Doar cei fără vină vor fi acolo. Nici un om nu va fi mutat în cer, dacă inima îi este plină de gunoiul de pe pământ. Întâi trebuie îndreptate toate defectele de caracter, îndepărtată orice pată prin sângele curățitor al lui Hristos și biruite toate trăsăturile rele de caracter, datorită cărora omul nu este în stare să iubească.
Când credeți că veți începe să vă pregătiți pentru a putea ajunge în societatea slăvită a îngerilor? În starea în care sunteți tu și familia ta, în prezent, tot cerul s-ar tulbura dacă voi ați ajunge acolo. Lucrarea pe care o aveți de făcut trebuie să o faceți aici. Pământul este locul de pregătire. Nu aveți nici o clipă de pierdut. În cer totul este armonie, pace și iubire. Acolo nu este discordie, ceartă, critică, cuvinte lipsite de iubire, priviri încruntate sau neînțelegeri; și acolo nu va intra nici unul dintre cei ce sunt caracterizați de aceste trăsături atât de distructive pentru pace și fericire. Căutați să fiți bogați în fapte bune, gata să dăruiți, doritori să comunicați, punându-vă o bună temelie pentru timpul ce va veni, ca să puteți apuca viața veșnică.
Încetați pentru totdeauna să murmurați în privința acestei vieți și povara sufletului vostru să fie cum să vă puteți asigura o viață mai bună decât aceasta, să fiți vrednici de locuințele pregătite pentru cei care sunt credincioși până la sfârșit. Dacă aici faceți o greșeală, totul este pierdut. Dacă vă consacrați viața pentru a câștiga comori pământești, și le pierdeți pe cele cerești, veți descoperi că ați făcut o greșeală teribilă. Nu puteți avea amândouă lumile. „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul lui?” (Marcu 8, 36.37.) Apostolul Pavel spune, sub inspirație: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4, 17.18.)
Aceste încercări ale vieții sunt uneltele prin care Dumnezeu îndepărtează necurățiile, părțile slabe și pe cele aspre din caracterul nostru, și ne face să corespundem pentru societatea îngerească a slavei. Însă, când trecem prin aceste necazuri, când focul încercărilor izbucnește asupra noastră, noi nu trebuie să privim la focul care se vede, ci să facem ca ochiul credinței să se fixeze la lucrurile care nu se văd, la moștenirea veșnică, viața nemuritoare, greutatea veșnică de slavă; și în timp ce facem astfel, focul nu ne va consuma, ci doar va îndepărta zgura și vom ieși afară de șapte ori mai curați, purtând pecetea divinului. Greenville, Michigan, 7 martie 1868.