Stimate frate și soră D., Când am vorbit în adunarea de duminică după-amiază, de-abia m-am putut abține să nu rostesc numele voastre în legătură cu unele lucruri care mi-au fost arătate. Am văzut că fratele D. nu ocupă în familia sa poziția pe care o dorește Dumnezeu. Sora D. are conducerea; ea are o voință puternică, ce nu a fost supusă așa cum cere Dumnezeu; și pentru a fi pe placul soției sale și a nu o întrista, fratele D. i-a cedat. Judecata ei o domină pe a lui și el nu mai este un om liber de ani de zile.
Când s-a angajat prima dată în lucrarea de propovăduire a adevărului, fratele D. era mic în ochii lui și Dumnezeu l-a folosit ca unealtă a Sa. Însă am văzut că, un timp în trecut, el nu s-a umilit sub mâna lui Dumnezeu, ci s-a încrezut în propria lui înțelepciune și judecată slabă, iar Satana a obținut câștig asupra lui. În loc să se bizuie numai pe Dumnezeu și tăria Lui, el a lăsat ca judecata să-i fie pervertită de influența soției sale. Ea vedea, auzea și înțelegea tot ce se întâmpla în jurul ei. Dacă judecata ei ar fi fost sfințită și ar fi avut o înțelepciune cerească, atunci ea ar fi văzut totul prin ochi sfințiți și ar fi auzit prin urechi sfințite. Ea și-ar fi folosit bine ochii și urechile. Dar nu a făcut acest lucru. „Cine este orb, dacă nu robul Meu și surd ca solul Meu, pe care îl trimit?” (Isaia 42, 19.) Dumnezeu nu dorește ca noi să auzim tot ce se aude și să vedem tot ce se vede. Este o mare binecuvântare să îți astupi urechile ca să nu auzi și să închizi ochii ca să nu vezi. Cea mai mare preocupare trebuie să fie să avem o vedere clară ca să putem discerne propriile noastre neajunsuri și o ureche grabnică pentru a prinde tot ce este nevoie, când suntem mustrați și sfătuiți, pentru ca nu cumva, prin nepăsarea și neatenția noastră, să devenim ascultători uituci, și nu împlinitori cu fapta.
Frate D., câtva timp în trecut, lucrul tău nu a fost tot așa de înțelept și cu succes ca înainte. Acțiunile tale nu au avut pecetea lui Dumnezeu. Soția ta a administrat treburile vremelnice și a dus poveri care erau prea grele pentru ea, în timp ce tu erai absent. Aceasta ți-a trezit milă și ai avut tendința de a-ți perverti judecata, astfel încât ai ajuns să pui o valoare prea mare pe calitățile ei datorită iscusinței ei de a-ți rezolva treburile vremelnice. Satana veghea ca să tragă foloase cât de curând de pe urma încrederii tale în soția ta. El și-a propus să vă prindă în plasă și să vă distrugă pe amândoi. Ți-ai lăsat în prea mare măsură isprăvnicia asupra soției tale. Acest lucru este greșit; ea să aibă grijă de responsabilitatea ei, fără să ducă și partea ta, pentru care ție îți va cere Dumnezeu socoteală.
Sora D. a fost amăgită în anumite lucruri. Ea a crezut că Dumnezeu a instruit-o pe ea într-un sens special și voi amândoi ați gândit și acționat conform acestei convingeri. Discernământul pe care ea credea că îl are într-un sens special este, de fapt, înșelăciunea vrăjmașului. Din fire, este pripită să vadă, să înțeleagă, să anticipeze și este extrem de sensibilă. Satana a profitat de pe urma acestor trăsături de caracter și v-a îndepărtat pe amândoi de pe calea cea bună. Frate D., tu ai fost rob o bună perioadă de timp. Mult din ceea ce sora D. socotea a fi discernământ a fost invidie. Ea privea totul cu invidie, suspiciune, bănuială și neîncredere. Aceasta îi producea o stare de nefericire, descurajare și îndoială acolo unde, de fapt, trebuie să fie credință și încredere. Aceste nefericite trăsături de caracter îi îndreaptă gândurile într-o direcție întunecată, unde își îngăduie prevestiri rele, în timp ce un temperament extrem de sensibil o face să se simtă neglijată, disprețuită și jignită, când aceste lucruri nu există. Toate aceste lucruri stau în calea înaintării voastre spirituale și îi afectează și pe alții exact în acea măsură în care sunteți legați de cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Aveți o lucrare de făcut: umiliți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă înalțe la timpul potrivit. Aceste trăsături rele de caracter și voința puternică, încăpățânată, trebuie să fie îndreptate și corectate, căci, de nu, amândoi vă veți pierde credința.
Frate D., tu ai o datorie de îndeplinit. Fii ispravnic în ceea ce ți-a fost rânduit și, în temere de Dumnezeu, ocupă locul de cap în familia ta. Trebuie să te desprinzi de sub influența soției tale și să te bizui mai mult pe Dumnezeu, să privești spre El, pentru ca El să te conducă și să te călăuzească. Dumnezeu nu a instruit-o în mod special pe sora D. și nici nu i-a dat lumină ca să-i învețe pe alții care le este datoria. Niciodată, nici tu, nici soția ta nu veți putea ocupa poziția pe care o dorește Dumnezeu, dacă veți rămâne în starea în care sunteți acum. Niciodată nu vei fi stabil, tare și hotărât, până când nu vei îngădui soției tale să ocupe poziția pe care ar trebui să o ocupe o soție. Când va sta la locul ei, respectă-i judecata, consultă-te cu ea cu privire la planurile voastre, însă fii foarte prudent în a lua judecata ei drept judecata lui Dumnezeu. Consultă-te cu frații asupra cărora Dumnezeu a așezat povara lucrării. Dacă te-ai fi sfătuit cu cei al căror sfat trebuia să-l cauți, nu ai fi comis o greșeală atât de mare, nu ai fi făcut o gafă atât de tristă, așa cum ai făcut în cazul E. În acest caz, ai ocărât și adus prejudicii cauzei lui Dumnezeu. Soția ta credea că are lumină în acest caz; însă gândurile ei nu erau de la Dumnezeu, ci de la vrăjmașul, pentru că el știa că tu vei fi afectat. Încrederea prea mare pe care o ai în soția ta este contrară rânduielii cerului. Satana intenționează astfel să te despartă, într-o mare măsură, de influența fraților tăi lucrători și de frații tăi în general.
Tu ai avut necazuri pe care le-ai fi evitat dacă nu o așezai pe soția ta într-o poziție în care Dumnezeu nu a așezat-o. Ai prea multă încredere în judecata și înțelepciunea ei. Ea nu s-a consacrat lui Dumnezeu, de aceea judecata ei nu este consacrată. Ea nu este o femeie fericită, și această stare nefericită a minții ei i-a afectat sănătatea fizică și mintală. Satana s-a hotărât să te zdruncine și să-i facă pe frații tăi să-și piardă încrederea în judecata ta. Satana caută să te doboare. Când Dumnezeu o va chema special pe soția ta ca să lucreze pentru a propovădui adevărul, atunci te vei putea apleca spre sfatul și îndemnul ei, încrezându-te în ele. Dumnezeu vă poate califica pe amândoi, în măsura în care manifestați un interes egal și devotament pentru lucrare, astfel încât să aveți o parte însemnată în cea mai solemnă lucrare de salvare a sufletelor. Misiunea care îi stă ei acum în față este să se asigure de chemarea și alegerea ei, să înceteze să vegheze asupra altora și să înceapă să lucreze acum, fiind foarte geloasă pe ea însăși. Ea ar trebui să caute acum să aducă binecuvântări asupra altora prin exemplul ei evlavios, optimismul, tăria, curajul și credința ei, nădejdea în încrederea în Dumnezeu, care va fi urmarea sfințirii lucrate de adevăr. Ea trebuie să se conformeze cu totul voinței lui Dumnezeu. Hristos îi spune: „«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și proorocii.” (Matei 22, 37-40.)
Cele de mai sus au fost scrise la Mount Pleasant, Iowa, pe 4 oct. 1867. Eu nu am avut timp să termin mărturia și să o copiez, așa că am lăsat-o neterminată, până la 30 ianuarie 1868, când m-am întors din est la Greenville, Michigan.
Stimate frate și soră D., voi ar fi trebuit s-o aveți mai demult, însă a trebuit să lucrăm atât de mult, încât efectiv nu am avut timp să o scriu. Fiecare loc pe care l-am vizitat a adus în fața minții mele mult din ceea ce mi-a fost arătat cu privire la cazuri personale și am scris în timp ce eram în adunări, în timp ce predica soțul meu.
Viziunea am avut-o cu doi ani în urmă. Vrăjmașul m-a împiedicat pe toate căile să dau sufletelor lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru ele. În primul rând, cazul soțului meu a fost atât de tulburător, de chinuitor, încât nu am putut să scriu. Apoi descurajările din cauza fraților m-au adus într-o stare de tristețe și supărare, nefiind în stare să lucrez nicicum. Când am început să călătorim vara trecută, am început să scriu; însă călătoream atât de des dintr-un loc în altul, încât tot ce puteam face era să participăm la adunări. Era mult de lucru. Eu obișnuiesc să mă scol la 4 dimineața ca să scriu. Totuși, lucrul continuu, care ne solicită mereu în adunări, ne obosește atât de mult creierul, încât nu pot să scriu, capul îmi este atât de obosit.
Regret că nu ați putut să o aveți mai demult, însă chiar și acum Dumnezeu o poate face să fie o binecuvântare pentru voi, și aceasta este rugăciunea mea sinceră. Tu, stimate frate, poate ai văzut aceste lucruri și le-ai îndreptat mai de mult. Sper, cel puțin. Aveți amândoi toată simpatia din partea noastră și ne rugăm pentru voi. Suntem tot așa de mult interesați de ea ca și de tine. Sufletul ei este prețios. Ne rugăm mult ca ea să fie de folos lui Hristos, să caute un spirit blând și liniștit, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Un înger m-a îndreptat către sora D. și a repetat aceste cuvinte: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” (Filipeni 4, 8.) Asupra acestor lucruri trebuie să zăbovească mintea. Când va fi îndreptată într-o altă direcție, aduceți-o înapoi pe făgaș. Țineți-vă în stăpânire mintea. Educați-o să zăbovească doar asupra acelor lucruri care aduc pace și iubire.
Vă încredințez această mărturie, sperând și rugându-vă ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi prin ea, pentru ca amândoi să fiți vrednici pentru a dobândi viața veșnică.