Iubite frate D, De câtva timp, intenționam să-ți scriu, dar lucrările noastre au fost atât de constante și de obositoare, încât n-am avut nici timp și nici puterea să o fac. În ultima mea vedenie, mi-a fost arătat cazul tău. Erai într-o situație critică. Cunoșteai adevărul, înțelegeai care era datoria ta, și te-ai bucurat de lumina adevărului; dar pentru că el îți încurca scopurile tale lumești, erai gata să sacrifici adevărul și datoria pentru propriul tău avantaj. Priveai la propriul tău avantaj bănesc de acum, pierzând din vedere bogăția de slavă veșnică. Erai gata să faci un sacrificiu enorm pentru perspectiva lingușitoare a unui câștig prezent. Te găseai chiar pe punctul de a vinde dreptul tău de întâi născut pe un blid de linte. Dacă te-ai fi întors de la adevăr pentru un câștig pământesc, acesta n-ar fi fost un păcat din neștiință, din partea ta, ci un păcat cu voia.
Esau a poftit o mâncare favorită și și-a sacrificat dreptul de întâi născut spre a-și satisface pofta. După ce pofta lui senzuală a fost satisfăcută, el și-a văzut nebunia, dar n-a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o grijuliu și cu lacrimi. Există foarte mulți care sunt asemenea lui Esau. El reprezintă o categorie de oameni care au o binecuvântare specială, valoroasă, la îndemâna lor — moștenirea nepieritoare, viață care durează tot atât de mult ca și viața lui Dumnezeu, Creatorul Universului, fericire nemăsurată și o greutate veșnică de slavă — dar care s-au lăsat timp atât de îndelungat în voia apetitului, pasiunilor și înclinațiilor, încât puterea lor de a discerne și a aprecia valoarea lucrurilor a slăbit.
Esau a avut o dorință specială, puternică, pentru un fel deosebit de mâncare și el a satisfăcut eul timp atât de îndelungat, încât n-a simțit nevoia să se abată de la ispititoarea și râvnita mâncare. El se gândea la ea, fără să facă nici un efort special spre a-și înfrâna apetitul, până ce puterea apetitului a înfrânt orice alt gând și l-a stăpânit, iar el și-a închipuit că va suferi o mare neplăcere, și chiar moartea, dacă nu va putea să obțină acea mâncare deosebită. Cu cât se gândea mai mult la ea, cu atât dorința lui se întărea tot mai mult, până ce dreptul de întâi născut, care era sacru, și-a pierdut valoarea și sfințenia lui. El s-a gândit: dacă îl vând acum, pot să-l cumpăr ușor înapoi. L-a schimbat pe o mâncare favorită, amăgindu-se cu speranța că putea să dispună de el după voie și să-l răscumpere după plac. Dar când a căutat să-l răscumpere, chiar cu un mare sacrificiu din partea lui, n-a fost în stare să facă acest lucru. Apoi, el și-a regretat amarnic nesăbuința, prostia, și nebunia. A analizat problema pe toate părțile, a căutat pocăința cu grijă și cu lacrimi, dar totul a fost în zadar. Disprețuise binecuvântarea, și Domnul a retras-o de la el pentru totdeauna. Tu ai gândit că, dacă vei sacrifica adevărul acum și vei continua să mergi pe calea neascultării și a păcătuirii pe față, nu vei călca toate restricțiile, încât să ajungi nepăsător, iar dacă ai să fii dezamăgit în speranțele și așteptările tale de câștig lumesc, vei putea din nou să te preocupi de adevăr și să devii un candidat pentru viața veșnică. Dar în această privință te-ai înșelat. Dacă ai fi sacrificat adevărul pentru un câștig lumesc, aceasta ar fi fost pe cheltuiala vieții veșnice.
Prin parabola unui ospăț, Mântuitorul nostru arată că mulți vor alege mai degrabă lumea decât pe El, și drept rezultat vor pierde cerul. Invitația amabilă a Mântuitorului nostru a fost disprețuită. El ajunsese la încurcătură și cheltuieli mari spre a face o mare pregătire, cu un sacrificiu enorm. Apoi a trimis invitația: „Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi a zis: «Am cumpărat un ogor, și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.» Un altul a zis: «Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc, iartă-mă, te rog.» Un altul a zis: «Tocmai acum m-am însurat, și de aceea nu pot veni».” (Luca 14, 18-20.) Stăpânul îi abandonează pe cei bogați și iubitori de lume, ale căror ogoare, boi și soții au fost de o așa mare valoare în ochii lor, încât să cântărească mai greu decât avantajele pe care le-ar fi putut câștiga prin acceptarea amabilei invitații pe care le-a făcut-o, la cina lui. Stăpânul casei este mânios, îi părăsește pe cei care au insultat în felul acesta darul lui mărinimos și invită o categorie de oameni care nu sunt îmbuibați, care nu posedă țarini și case, ci sunt săraci și flămânzi, mutilați, șchiopi și orbi, și care vor aprecia darurile oferite, și, la rândul lor, vor exprima stăpânului recunoștință sinceră și neprefăcută iubire și devoțiune.
Mai este încă loc. Se dă apoi porunca: „Ieșiți la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i veți găsi, siliți-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul dintre cei poftiți nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 23.24.) Iată aici o categorie respinsă de Dumnezeu, pentru că a disprețuit invitația Stăpânului. Domnul declarase lui Eli: „Căci voi cinstit pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc vor fi disprețuiți.” (1 Samuel 2, 30.) Hristos spune: „Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12, 26.) Dumnezeu nu vrea să fie tratat cu ușurință. Dacă cei care au lumină au lepădat-o, sau au neglijat s-o urmeze până la capăt, aceasta va deveni întuneric pentru ei.
Din partea scumpului Fiu al lui Dumnezeu a fost făcut un sacrificiu enorm, pentru ca să poată avea putere să-l salveze pe omul căzut și să-l înalțe până la dreapta Lui, să-l facă moștenitorul lumii și posesor al veșnicei greutăți de slavă. Limba lui poate să exprime valoarea moștenirii nepieritoare. Slava, bogățiile și cinstea, oferite de Fiul lui Dumnezeu, sunt de o valoare atât de mare, încât este peste puterea oamenilor sau chiar a îngerilor să-și facă măcar o idee despre valoarea, calitatea desăvârșită și splendoarea lor. Dacă oamenii se afundă în păcat și degradare și refuză aceste beneficii cerești, refuză viata de ascultare, disprețuiesc amabilele invitații ale harului și aleg lucrurile lipsite de valoare ale pământului, pentru că ele sunt văzute și sunt convenabile pentru bucuria lor prezentă de a urma pe calea păcatului, Isus va aduce la îndeplinire ilustrația din parabolă; unii ca aceștia nu vor gusta din slava Lui, ci invitația va fi oferită altei categorii.
Aceia care aleg să prezinte scuze, dar continuă în păcat și conformare cu lumea, vor fi lăsați la idolii lor. Va fi o zi când nu vor mai cere să fie scuzați, când nu vor mai dori să fie scuzați. Când va veni Hristos în slava Sa și în slava Tatălui Său, înconjurat de toți îngerii cerești, care Îl însoțesc pe calea Lui cu glasuri de triumf, când sunetele celei mai încântătoare muzici le va inunda urechea, atunci toți vor fi interesați; nu va exista nici un spectator indiferent. Atunci speculațiile nu vor absorbi sufletul. Grămezile de aur ale celui zgârcit, care i-au desfătat privirea, nu vor mai fi atrăgătoare. Palatele pe care le-au construit oameni îngâmfați ai pământului, și care erau idolii lor vor fi părăsite cu aversiune și dezgust. Nici unul nu va mai invoca ogoarele lui, boii lui, soția lui cu care tocmai se căsătorise, ca motiv pentru care să fie scuzat de la participarea la slava care a apărut brusc vederii lui uimite. Toți vor dori să participe, dar ei știu că aceasta nu va fi pentru ei.
În rugăciuni serioase și chinuitoare, vor cere ca Dumnezeu să nu-i treacă cu vederea. Regii, bărbații puternici, cei aroganți, îngâmfați, oamenii de rând, se vor pleca deopotrivă sub apăsarea nenorocirii, a lepădării, a suferinței de nedescris; rugăciuni din inimi chinuite vor fi smulse de pe buzele lor: Îndurare! îndurare! Salvează-ne de mânia unui Dumnezeu ofensat! Un glas le va răspunde cu teribilă claritate, seriozitate și măreție: „Fiindcă v-am chemat și voi v-ați împotrivit; fiindcă Mi-am întins mâna și nimeni n-a luat seamă; fiindcă ați lepădat sfaturile Mele și nu v-au plăcut mustrările Mele, de aceea și Eu râd de nenorocirea voastră; Îmi bat joc de voi când vă apucă groaza.” (după textul engl. n.n., Proverbe 1, 24-26.)
Atunci regi și nobili, oameni puternici și cei săraci, oamenii de rând, cu toții deopotrivă vor plânge amarnic. Ei, care în zilele prosperității lor L-au disprețuit pe Hristos și cei umili, care au mers pe urmele Lui, oameni care n-au vrut să-și umilească demnitatea lor spre a se pleca în fața lui Hristos, care au urât disprețuita Lui cruce, vor fi prosternați acum cu fața în pulberea pământului. Măreția lor i-a părăsit deodată pe toți, și n-au ezitat să se plece până la pământ la picioarele sfinților. Atunci ei înțeleg, cu teribilă amărăciune, că mănâncă acum roadele propriei lor umblări și mărșăluiesc împreună cu înșelătoriile lor. În presupusa lor înțelepciune, ei s-au îndepărtat de marea răsplată veșnică, au respins îndemnul ceresc, pentru un câștig lumesc. Luxul și strălucirea amăgitoare a lumii i-a fascinat și, în presupusa lor înțelepciune, au ajuns nebuni. În prosperitatea lor lumească, au jubilat ca și cum avantajele lor lumești erau așa de mari încât, prin ele, puteau să fie recomandați lui Dumnezeu, și astfel să-și asigure cerul.
Banii erau putere printre nerozii pământului și totodată erau idolul lor; dar chiar prosperitatea lor i-a distrus. Ei au ajuns nebuni în ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor cerești, în timp ce oameni cu ambiții lumești i-au socotit înțelepți. Acum, presupusa lor înțelepciune este nebunie întreagă, și prosperitatea este nimicirea lor. Din nou, vor răsuna țipete de spaimă, de chin înfricoșător: „Munților și stâncilor: «Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?»” (Apocalipsa 6, 16.17.) Ei vor fugi la peșterile pământului pentru adăpost, dar acestea, nu vor fi de ajuns.
Iubite frate, în fața ta este viața și moartea. știi de ce s-au clătinat pașii tăi? Pentru ce n-ai stăruit cu curaj și hotărâre, și-ai violat conștiința? Cariera ta în afaceri n-a fost cinstită. Trebuie să faci ceva în această direcție. Tatăl tău n-a respectat principiile de afaceri după lumina cea corectă. Tu le privești ca și cei lumești, nu cum le privește Dumnezeu. „Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Ai făcut aceasta? „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Dacă se ascultă de această poruncă, ea pregătește inima să asculte de a doua, care este asemenea ei: „Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuși.” (Luca 22, 37.40.) Toate Cele Zece Porunci sunt cuprinse în cele două amintite. Cea de a doua cuprinde ultimele șase, care arată datoria omului față de semenii săi. În aceste două porunci, se cuprinde toată Legea și Proorocii. Ele sunt două brațe mari, care susțin toate Cele Zece Porunci, pe primele patru și pe ultimele șase. Acestea trebuie păzite cu strictețe.
„Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.” (Matei 19, 17.) Foarte mulți , care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos, după cât s-ar părea, vor să treacă ușor prin această lume și să fie priviți ca oameni cinstiți, evlavioși, când, în fond, ei au un focar de infecție, care le pătează tot caracterul și le strică experiența creștină. „Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Aceasta ne interzice să profităm de semenii noștri, cu scopul de a ne avantaja pe noi. Ni se interzice să facem rău semenului nostru în orice privință. Noi nu trebuie să privim problema din punct de vedere lumesc. A-i trata pe semenii noștri în orice împrejurare, exact așa cum am dori noi să fim tratați, este o regulă care trebuie să fie aplicată nouă înșine, în mod practic. Legile lui Dumnezeu trebuie păzite întocmai. În toate relațiile și afacerile cu semenii noștri, fie că sunt credincioși sau necredincioși, această regulă trebuie să fie aplicată: „Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.”
Aici, mulți dintre cei care mărturisesc a fi creștini, nu vor corespunde măsurătorii lui Dumnezeu; când vor fi cântăriți în balanța sanctuarului, ei vor fi găsiți cu lipsuri. Iubiți frați, „ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6, 17-18.) Ce făgăduință este aceasta! Dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că ea este întemeiată pe ascultarea de poruncă. Dumnezeu vă cheamă să vă despărțiți de lume. Nu trebuie să urmați după practicile lor, nici să vă conformați lor în desfășurarea activității voastre de orice fel. „Ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12, 2.)
Dumnezeu cheamă la despărțirea de lume. Vrei să asculți? Vrei să ieși din mijlocul lor, și să rămâi despărțit și deosebit de ei? „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6, 14.) Tu nu te poți amesteca cu cei din lume și să participi la spiritul lor, să urmezi exemplul lor și să fii în același timp copilul lui Dumnezeu. Creatorul Universului ți se adresează ca un Părinte iubitor. Dacă te desparți de iubirea ta de lume și te liberezi de contaminarea ei, ca să scapi de stricăciunea care este în lume, prin poftă, Dumnezeu va fi Tatăl tău, El te va adopta în familia Sa, și tu vei fi moștenitorul Lui. În locul lumii, El îți va da, pentru viața de ascultare, Împărăția cerurilor. El îți va da o greutate veșnică de slavă, și o viață care este la fel de durabilă ca veșnicia.
Tatăl tău cel ceresc vrea să te facă un membru al familiei regale, iar prin făgăduințele Lui extrem de mari și prețioase să poți fi un părtaș al naturii divine, care ai scăpat de stricăciunea care este în lume, prin poftă. Cu cât te împărtășești mai mult de caracterul curat, fără păcat al îngerilor și al lui Hristos, Mântuitorul tău, cu atât mai puternic vei purta asemănarea divină, și cu atât mai ștearsă va fi asemănarea cu lumea. Lumea și Hristos sunt în dezacord, pentru că lumea nu vrea să se unească cu Hristos. Lumea va fi, de asemenea, în dezacord cu urmașii lui Hristos. În rugăciunea Mântuitorului nostru către Tatăl Său, El spune: „Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.”
Chemarea ta este o înaltă și importantă chemare, să-L slăvești pe Dumnezeu în trupul și spiritul tău, care sunt ale Sale. Tu nu trebuie să te măsori cu alții. Cuvântul lui Dumnezeu ți-a prezentat un model infailibil, un exemplu fără cusur. Te-ai speriat de cruce. Ea este un obiect neplăcut de purtat și, pentru că este acoperită de reproș și rușine, ai evitat-o. Trebuie să aplici reforma sanitară în viața ta; să te abții, și să mănânci și să bei spre slava lui Dumnezeu. Abține-te de la poftele trupești, care se luptă împotriva sufletului. Trebuie să practici cumpătarea în toate lucrurile. Iată o cruce pe care ai evitat-o. A te limita la o dietă simplă, care te va menține în cea mai bună stare de sănătate, este o sarcină pentru tine. Dacă ai fi trăit după lumina pe care cerul a îngăduit să lumineze pe calea ta, de multă suferință ar fi putut fi scăpată familia ta. Direcția acțiunilor tale a adus acest rezultat. Atâta timp cât continui pe această cale, Dumnezeu nu va veni în familia ta, să te binecuvânteze și să facă o minune spre a-ți scăpa familia de suferință. O dietă simplă, fără condimente, carne și grăsime de orice fel, se va dovedi o binecuvântare pentru tine și o va scăpa pe soția ta de multă suferință, necaz și întristare.
Tu n-ai urmat o cale care să-ți asigure binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ai vrea ca binecuvântarea lui Dumnezeu să te însoțească și prezența Lui să rămână în familia ta, trebuie să asculți de El, făcând voia Sa, indiferent de pierderile sau câștigurile ori plăcerea ta. Nu trebuie să-ți consulți dorințele, nici aprobarea celor lumești, care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care nu caută slava Sa. Dacă mergi împotriva lui Dumnezeu, El va merge împotriva ta. Dacă ai alți zei mai presus de Domnul, inima ta va fi îndepărtată de la slujirea singurului Dumnezeu viu și adevărat, care cere inima întreagă, afecțiuni neîmpărțite. Dumnezeu cere toată inima, tot sufletul, tot cugetul și toată puterea. El nu va accepta cu nimic mai puțin decât atât. Aici nu este îngăduită nici o împărțire; lucrarea cu jumătate de inimă nu este primită.
Pentru a-I aduce lui Dumnezeu o slujire desăvârșită trebuie să ai concepții lămurite despre cerințele lui Dumnezeu. Ar trebui să folosești hrana cea mai simplă, pregătită în felul cel mai simplu, pentru ca nervii cei fini ai creierului să nu fie slăbiți, amorțiți sau paralizați, făcând să fie imposibil pentru tine să distingi lucrurile sfinte și să prețuiești ispășirea, sângele curățitor al lui Hristos, de o valoare neprețuită. „Nu știți că cei ce aleargă la locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul câștigă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca și când n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
Dacă pentru un obiect care nu e mai valoros decât o cunună, sau o coroană pieritoare, ca răsplată pentru ambiția lor, oamenii se supun la cumpătare în toate lucrurile, cu cât mai mult ar trebui să practice lepădarea de sine aceia care mărturisesc a fi în căutarea nu numai a unei nemuritoare coroane de slavă, ci și a unei vieți care urmează să dureze tot atât de mult ca și tronul lui Iehova, și a unor bogății care sunt veșnice, onoruri care sunt nepieritoare și o greutate veșnică de slavă. Îndemnurile prezentate în fața celor care aleargă în întrecerea creștină, îi vor face să practice lepădarea de sine și cumpătarea în toate lucrurile, ca să poată să țină supuse înclinațiile lor senzuale, să păstreze trupul în supunere și să stăpânească apetitul și poftele pătimașe? Atunci ei pot fi părtași la natura divină, fiind scăpați de stricăciunea care este în lume, prin poftă.
Dacă răsplata extrem de prețioasă și de slăvită nu ne conduce să salutăm cu bucurie privațiuni mai mari și să suportăm o mai mare lepădare de sine decât cele suportate cu bucurie de către oamenii din lume, care caută pe pământ o nimica toată, o slavă pieritoare, care aduce onoruri din partea câtorva pământeni și-i face să fie detestați de mai mulți, atunci nu suntem vrednici de viața veșnică. Cu seriozitatea și intensitatea zelului nostru, a perseverenței, curajului, energiei, a lepădării de sine și a sacrificiului, noi trebuie să-i depășim cu atât mai mult pe cei care sunt angajați în oricare altă întreprindere, cu cât ținta pe care căutăm s-o atingem este de o valoare mai înaltă decât a lor. Comoara pe care o căutăm noi este nepieritoare, veșnică, nemuritoare, întru totul supraslăvită; în timp ce aceea după care aleargă cei din lume, durează doar o zi; ea se ofilește, este pieritoare și trecătoare, ca norul dimineții.
Crucea, crucea; ridic-o, frate D., și în acțiunea de a o ridica vei fi uimit să afli că ea te ridică pe tine, te sprijinește. În adversitate, lipsă și durere, ea va fi pentru tine tărie și sprijin. Vei descoperi că pe ea atârnă îndurare, împreună simțire, simpatie și nespusă iubire. Ea se va dovedi pentru tine o garanție a nemuririi. Fii în stare să poți spune împreună cu Pavel: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume.”
Duhul Domnului S-a luptat câtva timp cu soția ta. Dacă tu te-ai preda lui Dumnezeu, ea ar avea tărie să ia poziție, să caute să trăiască adevărul. Dacă alegi să renunți la adevăr, nu te vei prăpădi singur; nu-ți vei pierde numai sufletul , ci vei fi unealta de a-i abate și pe alții de pe cale, și sângele sufletelor lor va fi pe hainele tale. Dacă ți-ai fi păstrat integritatea, mama ta, fratele tău și unul care acum se află cu un picior în mormânt, s-ar putea bucura de mângâierea Duhului lui Dumnezeu și să aibă o bună experiență în ale adevărului. Să ne aducem mereu aminte că suntem răspunzători de influența pe care o exercităm. Influența noastră adună cu Hristos sau risipește în toate părțile. Noi, ori ajutăm sufletele pe calea cea strâmtă a sfințeniei, ori suntem o piedică, o piatră de poticnire pentru ele, abătându-ne de pe cale. Tu, mult stimatul meu frate, n-ai timp de pierdut. Fii serios în răscumpărarea timpului, căci zilele sunt rele. Asociații tăi, cei a căror companie ai ales-o, au fost și sunt o piedică pentru tine. Ieși din mijlocul lor, și desparte-te de ei. Apropie-te de Dumnezeu și vino în unire mai strânsă cu poporul Lui. Lasă ca interesele și sentimentele tale să se concentreze asupra lui Hristos și a urmașilor Lui. Iubește-i mai bine pe cei care iubesc cel mai mult pe Hristos. Rupe înlănțuirea care te leagă de cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu și adevărul. Ce legătură are lumina cu întunericul? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
Te afli în pericol iminent de a naufragia în credință. Ai nevoie de toată tăria pe care o poți obține de la poporul lui Dumnezeu, de la cei care au speranță, curaj și credință. Dar să nu neglijezi rugăciunea, rugăciunea în taină. Stăruiește în rugăciune; încurajează un duh de adevărată consacrare. În cariera ta de afaceri, ai de făcut ceva. Ce anume, nu sunt în măsură să-ți spun; dar ceva este greșit. Cercetează cu atenție. Noi lucrăm pentru veșnicie. Toate acțiunile noastre, toate cuvintele noastre sunt cântărite în balanța sanctuarului. Un Dumnezeu drept și nepărtinitor urmează să hotărască toate cazurile noastre, fiecare eveniment din istoria vieții noastre. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari.”
Nu lăsa nimic să te împiedice în înaintarea ta pe calea spre viață cea veșnică. În joc este interesul tău veșnic. În tine trebuie să aibă loc o lucrare completă. Trebuie să fii convertit pe deplin, altfel nu vei ajunge în cer. Dar Isus te invită să-L faci pe El tăria și sprijinul tău. El va fi pentru tine un ajutor, prezent în orice timp de nevoie. El va fi pentru tine ca umbra unei stânci într-un ținut uscat. Grija ta cea mare să nu fie cum să reușești în lumea aceasta, ci povara sufletului tău să fie: cum să-mi asigur o lume mai bună? Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Salvându-ți sufletul, îi salvezi pe alții. Ridicându-te pe tine, îi ridici și pe alții. Prinzându-te cu tărie de adevăr și de tronul lui Dumnezeu, îi ajuți și pe alții să-și îndrepte credința asupra făgăduințelor Lui și a tronului Lui cel veșnic. Poziția pe care trebuie s-o iei este să prețuiești mântuirea, ca fiind mai de valoare decât câștigul pământesc, să socotești orice ca o pierdere, ca să-L poți câștiga pe Hristos. Consacrarea ta trebuie să fie totală. Dumnezeu nu îngăduie nici o rezervă, nici un sacrificiu împărțit; tu nu poți îndrăgi nici un idol. Trebuie să mori față de tine, și față de lume. Reînnoiește-ți zilnic consacrarea față de Dumnezeu. Viața veșnică merită un efort neobosit, stăruitor pe durata unei vieți întregi.
Mi s-a arătat că fratele tău a fost convins, pentru un timp, de adevăr, dar influențele l-au reținut. Soția l-a împiedicat să asculte de convingerile lui. Dar în suferința ei, L-a căutat pe Domnul, și El S-a lăsat găsit de ea. Apoi, a simțit o mare dorință ca soțul ei să îmbrățișeze adevărul, s-a pocăit pentru că i se împotrivise, pentru că mândria și iubirea ei de lume l-au ținut atâta timp neînstare să accepte adevărul. Ca și un copil obosit în căutare de odihnă, dar neînstare s-o obțină, în cele din urmă, ea a ascultat de amabila invitație: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11, 28.) Sufletul ei obosit și împovărat L-a căutat pe Domnul și, cu pocăință, umilință și rugăciune serioasă, a aruncat povara ei asupra Marelui Purtător de povară, și în El a găsit odihnă; ea a primit dovada că umilința și pocăința ei sinceră au fost acceptate de Dumnezeu și că, de dragul lui Hristos, El i-a iertat păcatele.
Mi s-a arătat, frate D., că mai ai doar puțin timp să lucrezi. Fă-ți lucrarea deplină, răscumpără vremea. În tranzacțiile tale de afaceri, nu lăsa nici o pată să mânjească caracterul tău creștin. Păstrează-ți hainele nepătate de lume. Veghează și roagă-te să nu fii dus în ispită. Ispitele pot fi peste tot în jurul tău, dar nu ești obligat să cazi în ele. Poți obține putere de la Hristos, ca să stai neîntinat în mijlocul întinăciunilor acestui veac stricat. „Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui, nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” Păstrează-ți privirea ațintită neclintit spre Hristos, asupra chipului divin. Imită viața Lui nepătată și vei fi părtaș al slavei Sale, și împreună cu El vei moșteni Împărăția pregătită pentru tine, de la întemeierea lumii.