În vedenia pe care am avut-o la 12 iunie 1868, am fost adânc impresionată de marea lucrare, care trebuie adusă la îndeplinire pentru a pregăti un popor pentru venirea Fiului omului. Am văzut că secerișul este mare, dar că secerătorii sunt puțini. Mulți, dintre cei care sunt acum în câmp, care muncesc spre a salva suflete, sunt slabi. Ei au purtat poveri grele, care i-au obosit și epuizat. Totuși, mi-a fost arătat că la unii dintre pastorii noștri era o prea mare cheltuială de energie, care, în realitate, nu era necesară. Unii se roagă prea lung și prea tare, epuizându-și vitalitatea, fără să fie nevoie; alții, în mod obișnuit, țin cuvântări cu o treime sau cu jumătate mai lungi decât ar trebui.
Făcând astfel, ei devin excesiv de plictisitori, interesul poporului descrește înainte de a se termina cuvântarea, și se pierde mult pentru că nu poate fi reținut. O jumătate din ceea ce a fost spus ar fi fost de ajuns. Cu toate că tot subiectul putea fi important, succesul ar fi fost mult mai mare, dacă rugăciunea și vorbirea ar fi fost mai scurte. Rezultatul ar fi fost atins fără o oboseală atât de mare. Ei își folosesc, fără să fie nevoie, toată puterea și vitalitatea, care, pentru binele cauzei, este necesar să fie cruțată. Ceea ce obosește și ruinează sănătatea este efortul îndelungat, peste pragul de oboseală.
Am văzut că această muncă suplimentară, când organismul era epuizat, a consumat viața iubitului frate Sperry și l-a dus prematur la mormânt. Dacă și-ar fi menajat sănătatea, ar fi putut trăi să muncească până în ziua de azi. De asemenea, tot această muncă a fost cea care a epuizat puterea de viață a iubitului frate Cranson și a făcut ca viața lui utilă să se stingă.
Cântatul excesiv, ca și rugăciunea și vorbirea mult prelungită, sunt extrem de obositoare. În cele mai multe cazuri, pastorii noștri n-ar trebui să-și continue eforturile mai mult de o oră. Ei trebuie să lase la o parte introducerile și să revină de îndată la subiect, căutând să încheie cuvântarea când este interesul cel mai mare. Ei nu trebuie să-și continue efortul până ce ascultătorii lor doresc ca vorbirea să se termine odată. Mare parte din această lucrare suplimentară este pierdută pentru popor, care adesea, este prea obosit spre a mai beneficia de ceea ce mai putea auzi; și cine poate spune cât de mare este pierderea creată de pastorii care lucrează în felul acesta? În final, nu se câștigă nimic prin acest concept privind vitalitatea.
Adesea, puterea este epuizată la începutul unui efort prelungit. și chiar în monumentul când există mult de câștigat sau de pierdut, pastorul consacrat lui Hristos, care are interes și vrea să lucreze, nu mai poate dispune de putere. El a folosit-o toată la cântat, în rugăciuni lungi și predică prelungită și biruința este pierdută din lipsă de lucrare serioasă și bine orientată la timpul potrivit. Momentul de aur este pierdut. Nu s-a stăruit asupra impresiilor făcute. Ar fi fost mai bine să nu se fi trezit nici un interes; pentru că, dacă convingerile au fost înăbușite, este foarte greu să impresionezi mintea din nou cu adevărul.
Mi-a fost arătat că, dacă pastorii noștri ar avea grijă să-și păstreze puterea, în loc să fie cheltuită inutil, lucrarea lor chibzuită și bine dirijată ar realiza într-un an mai mult decât s-ar realiza prin vorbire, rugăciune și cântat îndelungat, care sunt atât de obositoare și epuizante. În cazul din urmă, adesea, poporul este lipsit de lucrarea de care are multă nevoie, la timp potrivit, pentru că lucrătorul are nevoie de odihnă și își va periclita sănătatea și viața, dacă își continuă efortul.
Iubiții noștri frați, Matteson și T. Bourdeau, au greșit, și ar trebui să facă o reformă în felul lor de a lucra. Ei trebuie să vorbească scurt și să se roage scurt. Trebuie să vină de îndată la subiect și să se oprească brusc înainte să se extenueze în munca lor. Amândoi pot să realizeze mult bine, făcând acest lucru fără a se epuiza și păstrând putere spre a continua lucrările pe care le iubesc, fără a fi extenuați.