Iubiți frați și surori, Dumnezeu a intenționat ca lumina bisericii să sporească și să devină strălucitoare și tot mai strălucitoare, până la miezul zilei. Poporului lui Dumnezeu îi sunt făcute făgăduințe prețioase, cu condiția ascultării. Dacă L-ați fi urmat întru totul pe Domnul, asemenea lui Caleb și Iosua, El și-ar fi mărit puterea în mijlocul vostru. Păcătoșii s-ar fi convertit, și cei apostaziați s-ar fi îndreptat prin influența voastră; și chiar vrăjmașii credinței noastre, deși ar fi putut să se opună și să vorbească împotriva adevărului, nu ar fi putut decât să admită că Dumnezeu era cu voi.
Mulți dintre cei care mărturisesc a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu sunt atât de asemănători cu lumea, încât caracterul lor deosebit nu este sesizat și este dificil să faci deosebirea între „cel ce slujește lui Dumnezeu și cel nu nu-I slujește.” (Maleahi 3, 18.) Dumnezeu ar face mari lucrări pentru poporul Lui dacă credincioșii ar ieși din lume și ar fi despărțiți de ea. Dacă ei s-ar preda să fie conduși de El, i-ar lăuda peste tot pământul. Martorul Credincios spune: „știu faptele tale.” (Apocalipsa 3, 1.) Îngeri ai lui Dumnezeu, care slujesc celor ce vor fi moștenitori ai mântuirii, sunt la curent cu situația tuturor și cunosc exact câtă credință are fiecare individ. Necredința, mândria, lăcomia și iubirea de lume, care continuă să existe în inimile poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu, i-a îndurerat pe îngerii fără păcat. Când au văzut că în inimile multora dintre cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos există păcate grele și impertinente, și că Dumnezeu a fost dezonorat prin umblarea lor nestatornică și strâmbă, îngerii au început să plângă. și totuși, cei mai greșiți, cei care pricinuiesc cea mai mare slăbiciune în biserică și aduc o pată pe sfânta lor mărturisire, nu par să fie alarmați sau convinși că sunt vinovați, ci par să simtă că ei cresc în Domnul.
Mulți cred că se află pe temelia cea bună, că au adevărul. Ei se bucură de claritatea lui și se laudă cu puternicele argumente, ca dovadă a corectitudinii poziției noastre. Unii ca aceștia se cred printre cei aleși, poporul ales al lui Dumnezeu, totuși ei nu au experiența prezenței Sale și puterea de a-i salva de cedarea la ispită și nebunie. Aceștia mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu și, totuși, faptele lor Îl tăgăduiesc. Cât de mare este întunericul lor! Iubirea de lume la mulți și înșelăciunea bogățiilor la alții, au redus la tăcere Cuvântul și ei au ajuns neroditori.
Mi-a fost arătat că biserica din _____ s-a împărtășit de spiritul lumii și a devenit rece, într-o măsură alarmantă. Când sunt făcute eforturi pentru a pune lucrurile în ordine în biserică și a aduce poporul pe poziția pe care Dumnezeu dorește ca el s-o ocupe, o grupă va fi influențată de lucrare și va face eforturi serioase de a trece prin întuneric spre lumină. Dar mulți nu stăruie îndeajuns în eforturile lor spre a-și da seama de influența sfințitoare a adevărului asupra inimii și vieții lor. Grijile lumii ocupă în așa măsură mintea, încât cercetarea de sine și rugăciunea în taină sunt neglijate. Armura este abandonată și Satana are acces liber la ei, amorțindu-le sensibilitățile și făcându-i să fie nebănuitori față de vicleniile lui.
Unii nu manifestă nici o dorință să-și cunoască starea și să scape de cursele lui Satana. Ei sunt bolnăvicioși și muribunzi. Uneori, sunt încălziți de focul altora, totuși, sunt aproape înghețați de formalism, mândrie și de influența lumii, încât nu simt nevoia de ajutor.
Sunt mulți care duc lipsă de spiritualitate și haruri creștine. O responsabilitate solemnă ar trebui să apese zilnic asupra lor, când văd vremurile periculoase în care trăim și influențele stricăcioase care abundă în jurul nostru. Pentru a fi părtași la natura divină, ei trebuie să scape de stricăciunea care este în lume. Frații aceștia au nevoie de o adâncă și temeinică experiență în lucrurile lui Dumnezeu, iar aceasta poate fi obținută numai printr-un efort din partea lor. Poziția lor le cere să aibă seriozitate și stăruință neabătută, ca să nu fie găsiți dormind la posturile lor. Satana și îngerii lui nu dorm.
Urmașii lui Hristos trebuie să fie unelte ale dreptății, lucrători, pietre vii, transmițători de lumină, ca să poată încuraja prezența îngerilor cerești. Lor li se cere să fie canale, prin care să curgă spiritul adevărului și al dreptății. Mulți s-au împărtășit în așa de mare măsură de spiritul și influența lumii, încât procedează ca lumea. Ei au simpatiile și antipatiile lor și nu discern frumusețea de caracter. Comportamentul lor nu este îndrumat după principiile curate al creștinismului; de aceea ei se gândesc numai la ei înșiși, la plăcerile și bucuriile lor, cu desconsiderarea altora. Ei nu sunt sfințiți prin adevăr, de aceea nu înțeleg unitatea urmașilor lui Hristos peste tot în lume. Cei care sunt cel mai mult iubiți de Dumnezeu sunt cei care posedă cea mai mică încredere de sine și sunt împodobiți cu un spirit blând și liniștit; ale căror vieți sunt curate și neegoiste și ale căror inimi sunt, prin bogata măsură a spiritului lui Hristos, înclinate spre ascultare, dreptate, curăție și sfințire adevărată.
Dacă toți ar fi consacrați lui Dumnezeu, de la ei ar străluci o lumină prețioasă, care ar avea o influență directă asupra tuturor celor ce vin în contact cu ei. Dar toți au nevoie de o lucrare pentru ei. Unii sunt departe de Dumnezeu, schimbători și ca apa de nestatornici; ei nu înțeleg ce înseamnă sacrificiul. Când își doresc vreo satisfacție specială sau plăcere, ori îmbrăcăminte, ei nu stau să cugete dacă pot sau nu pot să se lipsească de acel articol, sau să-și refuze plăcerea spre a face un dar de bunăvoie lui Dumnezeu. Cât de mulți au luat în considerare faptul că Dumnezeu le cere să facă vreun sacrificiu? Deși acesta ar putea fi de mai mică valoare decât acela al omului bogat, care dispune de miile lui, totuși, ceea ce înseamnă într-adevăr lepădarea de sine va fi un sacrificiu prețios, o jertfă pentru Dumnezeu. Acesta va fi o mireasmă plăcut mirositoare și se va înălța de pe altarul lui ca parfumul de tămâie.
Tinerii nu sunt îndreptățiți să facă exact ce le place cu banii lor, fără să țină seamă de cerințele lui Dumnezeu. Ei ar trebui să spună împreună cu David: „Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” (2 Samuel 24, 24.)O grămadă de bani au fost cheltuiți spre a face copii după portretele lor. Dacă s-ar putea socoti suma dată pictorului în acest scop, aceasta s-ar ridica la o sumă destul de mare. și acesta nu este singurul fel în care banii sunt cheltuiți, investiți pentru satisfacerea de sine, de la care nu se primește nici un câștig. Prin această cheltuială, ei n-au îmbrăcat sau hrănit pe văduve, nu i-au ajutat pe orfanii, nu i-au hrănit pe cei flămânzi și nu i-au îmbrăcat cei goi.
În timp ce banii sunt cheltuiți fără sens, în satisfacerea de sine, lui Dumnezeu Îi sunt aduse daruri mici, aproape cu neplăcere. Cât de mult din salariul câștigat de cei tineri își găsește drum spre tezaurul lui Dumnezeu, spre a ajuta la înaintarea lucrării de câștigare de suflete? Ei dau o para în fiecare săptămână, și socotesc că dau mult. Dar n-au simțământul că sunt tot atât de mult ispravnici ai lui Dumnezeu asupra puținului lor, cum sunt și cei bogați asupra marilor lor averi. Dumnezeu a fost jefuit și s-au lăsat în voia pasiunilor lor, au ținut seamă de plăcerea lor, și-au satisfăcut gustul, fără a se gândi că El va face o cercetare amănunțită despre cum au folosit ei bunurile Lui. Când unii ca aceștia satisfac fără ezitare presupusele lor lipsuri și rețin de la Dumnezeu darul pe care ar trebui să-l facă, El nu va accepta mica sumă pe care o pun ei în vistieria Lui, mai mult, decât a acceptat darul lui Anania și al Safirei, soția lui, care și-au propus să-L jefuiască prin darurile lor.
În general, tinerii din mijlocul nostru sunt aliați cu lumea. Dar câțiva susțin o luptă deosebită împotriva vrăjmașului lăuntric, câțiva au o dorință serioasă, nerăbdători să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu. Sunt puțini cei ce sunt flămânzi și însetați după neprihănire, și cei care cunosc ceva despre Duhul lui Dumnezeu, ca unul care mustră și mângâie. Unde sunt misionarii? Unde sunt cei care se leapădă de sine, cei care se sacrifică pe sine? Unde sunt purtătorii de cruce? Eul și interesele personale au înghițit principiile înalte și nobile. Lucrurile de importanță veșnică nu apasă ca greutate specială asupra minții. Dumnezeu le cere să-și vină în mod individual în fire și să facă o predare completă. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Matei 6, 24.) Voi nu puteți sluji eului și în același timp să fiți și slujitori ai lui Hristos. Trebuie să muriți față de eu, să muriți față de iubirea voastră de plăceri, și să învățați să întrebați: Va fi Dumnezeu mulțumit cu obiectivele pentru care îmi propun să cheltuiesc acești bani? Îl voi slăvi pe El?
Ni se poruncește, fie că mâncăm, fie că bem sau facem altceva, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Câți au acționat, în mod conștient, mai degrabă din principiu decât din impuls și au ascultat, la literă, de această poruncă? Câți dintre ucenicii cei tineri din _____ au încredere în Dumnezeu și au căutat serios să cunoască și să facă voia Lui? Sunt mulți care sunt slujitori ai lui Hristos, doar cu numele dar nu și cu faptele. Unde stăpânește principiul religios, pericolul de a comite greșeli mari, este mic, pentru că egoismul care totdeauna orbește și înșeală, este subordonat. Dorința sinceră de a face bine altora predomină în așa măsură, încât eul este uitat. A avea principii religioase ferme este o comoară de neprețuit. Aceasta este influența cea mai curată, cea mai înaltă și superioară pe care o pot avea muritorii. Unii ca aceștia au o ancoră. Fiecare acțiune este bine chibzuită, pentru ca efectele ei să nu fie dăunătoare pentru altul și să-l îndepărteze de Hristos. Întrebarea constantă a minții este: Cum să-ți slujesc cel mai bine, și să slăvesc Numele Tău pe pământ? Cum să-mi conduc viața spre a aduce laudă Numelui Tău pe pământ și să-i conduc pe alții să Te iubească, să-ți slujească și să Te onoreze? Fă-mă să doresc și să aleg voia Ta. Cuvintele și exemplul Mântuitorului meu să fie lumina și tăria inimii mele. Cât timp Îl urmez și mă încred în El, nu mă va lăsa să pier. El va fi cununa bucuriei mele.
Dacă confundăm înțelepciunea omului cu înțelepciunea lui Dumnezeu, suntem induși în eroare de nebunia înțelepciunii omului. Aici este marele pericol al multora din _____. Ei n-au o experiență a lor. Ei n-au avut obiceiul rugăciunii, la care să mediteze pentru ei înșiși, fără idei preconcepute, cu judecată nepărtinitoare, cu întrebări și subiecte care sunt noi și care totdeauna este posibil să apară. Ei așteaptă să vadă ce vor gândi alții. Dacă aceștia nu sunt de acord, ei sunt convinși că subiectul în discuție n-are nici o importanță. Deși această grupă este mare, ei sunt neexperimentați, slabi la minte, prin îndelungă supunere față de vrăjmaș, și totdeauna vor fi slabi ca bebelușii, umblând în lumina altora, trăind prin experiența altora, simțind cum simt alții, și făcând ce fac alții. Ei acționează ca și cum n-ar avea individualitate. Identitatea lor este cufundată în alții, ei sunt umbre simple ale celor pe care îi socotesc drepți. Dacă nu devin conștienți de caracterul lor șovăitor și nu-l corectează, vor fi lipsiți de viața veșnică; nu vor fi în stare să se lupte cu pericolele zilelor din urmă. Nu vor avea vigoare să reziste diavolului, pentru că nu știu că este el. Alături de ei trebuie să fie cineva care să-i informeze dacă cel care se apropie este un dușman sau un prieten. Nu sunt spirituali, de aceea nu discern lucrurile spirituale. Ei nu sunt înțelepți nici în acele lucruri care sunt în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Nici cei tineri, nici cei bătrâni nu sunt scuzați că se încred în altcineva în loc să aibă experiențe creștine pentru ei. Îngerul a spus: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor.” (Ieremia 17, 5.) În lupta și experiența creștină este necesară independență.
Bărbați, femei și tineri, Dumnezeu vă solicită să aveți curaj moral, voință statornică, tărie morală și perseverență, dispoziții sufletești, care nu se pot baza pe afirmațiile altora. El vrea ca, înainte să primiți sau să respingeți aceste afirmații, să le studiați, să le cântăriți și să le aduceți înaintea Lui în rugăciune. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” și acum condiția: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.” (Iacov 1, 5-7.) Această cerere pentru înțelepciune nu trebuie să fie o rugăciune fără înțeles, uitată de îndată ce s-a încheiat. Ea este o rugăciune care exprimă puternica și serioasa dorință a inimii, spre a stabili voința lui Dumnezeu, și se naște dintr-o lipsă de înțelepciune.
După ce rugăciunea a fost făcută, dacă răspunsul nu este înțeles imediat, nu obosi să aștepți și nu deveni nestatornic. Nu te îndoi. Prinde-te de făgăduința: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5, 24.) Ca și văduva stăruitoare, susține-ți cazul, urmărindu-ți ferm scopul. Este obiectul important și cu mare consecință pentru tine? Hotărât că este. Atunci nu te îndoi, pentru că credința ta poate fi încercată. Dacă lucrul pe care îl dorești are valoare, atunci merită un efort puternic și serios. Tu ai hotărârea, veghează și roagă-te. Fii statornic și rugăciunea va primi răspuns; pentru că nu este, oare, Dumnezeu Cel care a făgăduit? Dacă te costă ceva spre a-l obține, îl vei prețui mai mult după ce-l vei obține. ți se spune clar că, dacă te îndoiești nu te poți aștepta să primești ceva de la Domnul. Aici se dă un avertisment spre a nu obosi, ci spre a te întemeia ferm pe făgăduință. Dacă ceri, El îți va da cu mână largă și fără mustrare.
Aici este punctul unde greșesc mulți. Ei se îndoiesc cu privire la scopul lor, și credința le slăbește. Acesta este motivul pentru care nu primesc nimic de la Domnul, care este Izvorul tăriei. Nimeni nu trebuie să umble în întuneric, poticnindu-se ca un om orb; pentru că Domnul le va da lumină, dacă vor s-o accepte în felul hotărât de El, și nu să aleagă propria lor cale. El cere de la toți o îndeplinire atentă a îndatoririlor zilnice. El cere aceasta mai ales de la cei care sunt angajați în solemna și importanta lucrare de publicații — atât de la cei asupra cărora se află grele responsabilități ale lucrării, cât și de la cei care poartă responsabilitățile cele mai mici. Această lucrare poate să fie făcută numai căutând îndemânare la Dumnezeu pentru a-i face în stare să îndeplinească cu credincioșie ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, făcând toate lucrurile, ca și cum ar fi îndrumate de motive neegoiste, ca și cum ochiul lui Dumnezeu ar fi vizibil pentru toți, privind asupra tuturor și cercetând faptele tuturor.
Păcatul, care este nutrit în cea mai mare măsură și care ne desparte de Dumnezeu și dă naștere la atâtea tulburări contagioase, este egoismul. Nu poate exista o întoarcere la Domnul decât prin lepădarea de sine. Prin noi înșine, nu putem face nimic; dar, prin Dumnezeu, care ne întărește, putem trăi să facem bine altora și să evităm în felul acesta răul egoismului. Nu este nevoie să mergem în țările păgâne spre a ne manifesta dorința de a-I consacra totul lui Dumnezeu, într-o viață folositoare și neegoistă. Aceasta trebuie s-o facem în cercul căminului, în biserică, printre cei cu care ne asociem și cu care facem afaceri. Tocmai în umblarea obișnuită a vieții, este locul unde eul trebuie să fie respins și ținut în supunere. Pavel putea să spună: „Eu mor în fiecare zi.” (1 Corinteni 15, 31.) Ceea ce ne face să fim biruitori este omorârea zilnică a eului în micile tranzacții ale vieții. Trebuie să uităm eul în dorința de a face bine altora. La mulți există o hotărâtă lipsă de iubire pentru alții. În loc să-și îndeplinească cu credincioșie sarcina, ei caută, mai degrabă, propria lor plăcere.
Fără îndoială, că Dumnezeu pune asupra tuturor urmașilor Săi datoria de a-i binecuvânta pe alții cu influența și mijloacele lor, și spre a avea acea înțelepciune de la El, care îi va face în stare să facă tot ce le stă în putere, ca să înalțe cugetele și simțămintele celor care se află sub influența lor. Lucrând pentru alții, se va instala un simțământ de mulțumire, o pace lăuntrică, ceea ce va fi o răsplată suficientă. Mânați fiind de o înaltă și nobilă dorință de a face bine altora, ei vor găsi fericirea adevărată într-o credincioasă îndeplinire a multiplelor sarcini ale vieții. Aceasta va aduce mai mult decât răsplată pământească, pentru că fiecare îndeplinire credincioasă și neegoistă a datoriei este notată de îngeri și strălucește în raportul vieții. În cer, nimeni nu se va gândi la eu, nici nu vor căuta propria lui plăcere; ci toți, din iubire curată și adevărată, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul nou creat, trebuie să fim conduși aici de principiile cerești.
Fiecare faptă a vieții noastre îi influențează pe alții fie în bine, fie în rău. Influența noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simțită, acționează și, într-o măsură mai mare sau mai mică, este reprodusă de alții. Dacă, prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții la dezvoltarea principiilor bune, le dăm putere să facă binele. La rândul lor, ei exercită aceeași influență binefăcătoare asupra altora, și în felul acesta, sute și mii se află sub influența noastră fără să ne dăm seama. Dacă, prin fapte, întărim sau forțăm la acțiune puterile răului, aflate de cei din jurul nostru, ne împărtășim de păcatul lor și vom avea de dat socoteală pentru binele pe care li l-am fi putut face și nu l-am făcut, pentru că n-am făcut ca Dumnezeu să fie tăria noastră, călăuza noastră și sfetnicul nostru.