Când au fost introduse distracțiile la Institut, unii din _____ și-au manifestat caracterul lor superficial. Lor le-a plăcut și au fost încântați, căci se potrivea întocmai cu mentalitatea lor ușuratică. Lucrurile recomandate pentru bolnavi le socoteau bune pentru ei înșiși și dr. C. nu este răspunzător de toate rezultatele provenite din sfatul dat pacienților lui. Unii din diferite comunități, care nu erau consacrați, și-au însușit prima prezentare ca scuză pentru a se angaja în plăcere, veselie și nebunie. De îndată ce s-a aflat că medicii de la Institut au recomandat jocuri și distracții, pentru ca să abată mintea pacienților de la ei înșiși spre un șir de gânduri mai vesele, aceasta s-a răspândit ca focul în miriște; tinerii din _____ și din alte comunități au socotit că au nevoie exact de astfel de lucruri și armura dreptății a fost pusă deoparte de către mulți. Când n-au mai fost ținuți de zăbală și frâu, ei s-au angajat în aceste lucruri cu atâta seriozitate și stăruință, ca și cum viața veșnică depindea de zelul lor din acest domeniu de activitate. Aici era ocazia de a vedea deosebirea dintre urmașii conștiincioși ai lui Hristos și cei care se înșelau. Unii n-aveau pe inimă cauza lui Dumnezeu. N-aveau lucrarea adevăratei sfințenii, realizate în sufletul lor. Ei nu și-au pus încrederea în Dumnezeu, erau nestatornici și nu trebuia decât un gest spre a-i ridica în picioare și a fi azvârliți încoace și încolo. Unii ca aceștia dovedesc că au doar puțină stabilitate și independență morală. Ei n-au experiența lor proprie și de aceea umblă în licărirea de lumină a altora. Ei n-au pe Hristos în inima lor spre a da mărturie lumii. Mărturisesc a fi urmașii lui Hristos, dar lucruri pământești și vremelnice le țin subjugate inimile ușuratice și egoiste.
Erau însă și alții, care nu păreau să fie dornici să se distreze. Ei simțeau o astfel de încredere, că Dumnezeu va face totul bine, încât pacea lor sufletească să nu fie tulburată. Ei au hotărât că o rețetă pentru cei bolnavi nu era pentru ei, de aceea n-aveau de ce să fie tulburați. Orice ar fi făcut alții în comunitate sau în lume, pentru ei, nu conta; pentru că, spuneau ei, pe cine trebuie să urmăm decât pe Hristos? Ne-a dat o poruncă să umblăm cum a umblat El. Noi trebuie să trăim ca și când L-am vedea pe Cel nevăzut, și ceea ce facem să facem din toată inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.
Când apar astfel de lucruri, caracterul este dezvoltat. Valoarea morală poate fi atunci exact evaluată. Nu este greu de constatat unde se află cei ce mărturisesc evlavia, totuși, au plăcerea și fericirea în această lume. Plăcerea lor nu este pentru lucrurile de sus, ci pentru lucrurile de pe acest pământ, unde stăpânește Satana. Ei umblă în întuneric, și nu pot iubi și avea bucurie de lucrurile cerești, pentru că nu le pot discerne. Ei sunt înstrăinați de viața lui Hristos, priceperea lor fiindu-le întunecată. Lucrurile Duhului, pentru ei, sunt o nebunie. Preocupările lor sunt în conformitate cu evoluția acestei lumi, iar interesele și planurile lor sunt potrivite cu lumea și cu lucrurile pământești. Dacă pot merge pe cale, purtând numele de creștini, dar servind atât lui Dumnezeu cât și lui Mamona, ei sunt mulțumiți. Dar vor avea loc evenimente care vor descoperi inimile acestora, că ei nu sunt decât o povară și un blestem pentru comunitate.
Spiritul existent în biserică este de așa natură, încât îndepărtează de Dumnezeu și de calea sfințeniei. Mulți din biserică au atribuit starea lor de orbire influenței crescânde a spiritului principiilor predate lor la Institut. Acesta nu este întru totul corect. Dacă biserica ar fi stat alături de sfatul lui Dumnezeu, Institutul ar fi fost bine controlat. Lumina bisericii ar fi fost răspândită la acea ramură de lucrare și n-ar fi existat erori, așa cum există acum. Întunecimea morală a bisericii a avut cea mai mare influență în crearea întunericului moral și a morții spirituale din Institut. Dacă biserica ar fi fost într-o stare sănătoasă, ea ar fi putut trimite un impuls sănătos, vitalizant, acestui mădular al trupului. Dar biserica era bolnavă și nu s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu, nici de lumina feței Sale. O influență bolnăvicioasă și mortală a circulat prin tot corpul până ce boala a apărut peste tot.
Iubitul frate D. n-a înțeles starea propriei lui inimi. Egoismul și-a găsit un locaș acolo, și pacea, sănătoasa pace blândă a dispărut. Ceea ce vă lipsește tuturor este elementul iubirii — iubire față de Dumnezeu și iubire față de aproapele vostru. Viața pe care o trăiți acum nu o trăiți prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Există o lipsă de încredere fermă, o teamă de a încredința totul în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El n-ar putea păstra ceea ce i-a fost dat în grijă. Vă temeți ca nu cumva un rău predestinat că vă aducă daune, dacă nu vă asumați apărarea și nu începeți o luptă în favoarea voastră. Copiii lui Dumnezeu sunt înțelepți și puternici, în raport cu încrederea lor în înțelepciunea și puterea Lui. Ei sunt puternici și fericiți, în funcție de despărțirea lor de înțelepciunea și ajutorul omului.
Daniel și tovarășii lui au fost robi într-o țară străină, dar Dumnezeu n-a îngăduit ca invidia și ura vrăjmașilor să domine asupra lor. Cei drepți au primit totdeauna ajutor de sus. Cât de adesea vrăjmașii lui Dumnezeu și-au unit puterea și înțelepciunea spre a nimici caracterul și influența unor persoane simple, care s-au încrezut în Dumnezeu. Dar pentru că Domnul era de partea lor, nimeni n-a putut reuși împotriva lor. Fie numai ca urmașii lui Hristos să fie uniți și vor reuși. Fie ca ei să se despartă de idolii lor și de lume, și lumea nu-i va despărți de Dumnezeu. Hristos este acum Mântuitorul nostru, atotîndestulător. În El locuiește toată plinătatea. Este privilegiul creștinilor, la drept vorbind, să știe că Hristos este într-adevăr în ei. „Ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.” (1 Ioan 5, 4.) Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede; și orice lucru pe care îl dorim când ne rugăm, dacă credem că îl primim, îl vom avea. Credința aceasta va străbate norul cel mai întunecos și va aduce raze de lumină și speranță pentru sufletul deprimat și abătut. Absența acestei credințe și încrederi aduce încurcătură, temeri chinuitoare și bănuieli rele. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său, dacă își pune toată încrederea în El. „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” (1 Timotei 6, 6.) Religia curată și neîntinată va fi exemplificată în viață. Hristos Se va dovedi un izvor de putere, care nu lipsește niciodată, un ajutor prezent în fiecare vreme de necaz.