Iubită soră M, Când Domnul mi-a arătat cazul tău, am fost dusă înapoi cu mulți ani în urmă, când ai devenit o credincioasă, în apropiata revenire a lui Hristos.
Soțul tău era un bărbat afectuos, cu înclinații nobile; dar el s-a încrezut în propria lui putere, care era slăbiciune. El nu simțea nevoia de a face din Dumnezeu tăria lui. Băuturile alcoolice i-au amorțit creierul și în cele din urmă, i-au paralizat puterile superioare ale minții. și-a sacrificat maturitatea evlavioasă spre a-și satisface setea după băuturi alcoolice.
Tu ai suferit împotrivire și abuz, dar Dumnezeu a fost izvorul tăriei tale. Cât timp te-ai încrezut în El, El te-a sprijinit și n-a fost îngăduit să fii copleșită de toate necazurile tale. Cât de adesea te-au întărit îngerii cerești când erai descurajată, prezentând minții tale minunate texte din Scriptură, care vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu, nelipsită niciodată, și care sunt dovada că bunătatea Lui nu se schimbă.
Sufletul tău s-a încrezut în Dumnezeu. Mâncarea și băutura ta erau să faci voia Tatălui tău din cer. Uneori, aveai o încredere fermă în făgăduințele lui Dumnezeu, iar apoi, din nou, credința ta avea să fie încercată la maximum. Comportarea lui Dumnezeu părea misterioasă, totuși, cea mai mare parte din timp ai avut dovada că El privea asupra suferinței tale și că n-avea să îngăduie ca poverile tale să fie mai mari decât puteai să le porți.
Domnul a văzut că aveai nevoie de o destoinicie pentru cereasca Lui Împărăție. El nu te-a lăsat în cuptor pentru ca focul suferinței să te consume. În calitate de rafinator și purificator de argint, El Își va păstra privirea asupra ta, supraveghind procesul de purificare, până ce va discerne chipul Său reflectat în tine. Deși ai simțit adesea flacăra încinsă a suferinței asupra ta, și uneori credeai că are să te mistuie, totuși, bunătatea lui Dumnezeu a fost tot atât de mare față de tine în acest timp, ca și atunci când erai liberă în spirit și triumfătoare în El. Cuptorul era pentru a purifica și curăți și nu pentru a consuma și nimici.
Te-au văzut luptându-te cu sărăcia, căutând să te susții pe tine și pe copiii tăi. De multe ori, nu știai ce să faci; viitorul arăta întunecos și nesigur. În necazul tău, ai strigat către Domnul și El te-a mângâiat și te-a ajutat, iar în jurul tău, au strălucit raze de lumină, pline de speranță. Cât de prețios a fost Dumnezeu pentru tine în astfel de vremuri! Cât de plăcută a fost iubirea Lui mângâietoare! Simțeai că aveai o comoară prețioasă venită din cer. Ce mângâiere trebuie să fi simțit că poți să-L chemi ca Tată al tău!
Cazul tău a fost, în realitate, mai rău decât dacă ai fi fost văduvă. Inima ți-a fost rănită de cursele întinse de soțul tău, dar persecutările, amenințările și violența lui, nu te-au făcut să te încrezi în propria ta înțelepciune și să-L uiți pe Dumnezeu. Departe de aceasta, ți-ai simțit, în mod apreciabil, slăbiciunea și că erai incapabilă să-ți porți poverile.
În slăbiciunea de care îți dădeai seama, ai fost ușurată, aducând poverile tale grele la Isus, marele Purtător de poveri. Cât de mult te-a înveselit fiecare rază de lumină a prezenței Lui și cât de puternică te-ai simțit în tăria Lui! Când furtuna persecuției și a cruzimii a izbucnit, nu ai fost doborâtă; ci, în acele vremuri de necaz, ți-ai dat bine seama de puterea, calmul și pacea, care au fost o minune pentru tine.
Când acuzații injurioase și reproșuri mai crude decât săgețile și sulițele s-au abătut asupra ta, influența Duhului lui Dumnezeu asupra inimii tale te-a făcut să vorbești calm și nepătimaș. Nu-ți era în fire să faci acest lucru. Acesta era rodul Duhului lui Dumnezeu. Acesta a fost harul lui Dumnezeu care ți-a întărit credința în mijlocul tuturor amărăciunilor de speranță amânată. Harul te-a întărit pentru luptă și suferință și te-a făcut biruitoare. Harul te-a învățat să te rogi, să iubești și să te încrezi în ciuda anturajului tău nefavorabil. Când ai înțeles de repetate ori că rugăciunile tale au primit răspuns într-un fel deosebit, n-ai socotit că acesta s-a datorat vreunui merit al tău, ci datorită marii tale nevoi. Necesitatea ta a fost ocazia lui Dumnezeu. În acele zile de necaz, viața ta trebuia să se încreadă în Dumnezeu. și manifestările Lui de eliberare specială, când erai în cele mai grele situații, erau ca oazele din deșert pentru călătorul slab și obosit.
Domnul nu te-a lăsat să pieri. El a ridicat adesea prieteni să te ajute când te așteptai cel mai puțin. Îngerii lui Dumnezeu ți-au slujit când te-au condus pas cu pas pe calea accidentată. Erai apărată de sărăcie, dar aceasta era cea mai mică dintre dificultățile cu care aveai de luptat. Când nu și-a exercitat puterea, ai simțit că paharul pe care trebuia să-l bei era într-adevăr mai amar; și când S-a înjosit să urmeze pe calea păcatului, și tu ai fost batjocorită și insultată în propria ta casă, a creat între El și tine o prăpastie care nu putea fi trecută niciodată. Atunci, în dureroasa și profunda ta întristare și în încurcătură, Domnul ți-a ridicat prieteni. El nu te-a lăsat singură, ci tăria Lui a fost împărtășită și ai putut să spui: „Domnul este ajutorul meu.”
În toate necazurile tale, care niciodată n-au fost cunoscute pe deplin de alții, ai avut un Prieten sigur, care a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20.) Cât a fost pe pământ, El era întotdeauna mișcat de nenorocirea omului. Deși acum este înălțat la Tatăl Său, și este adorat de îngeri, care ascultă grabnic de poruncile Sale, inima Lui, care a iubit, a avut milă și a simpatizat, nu s-a schimbat. Ea mai rămâne încă o inimă afectuoasă, neschimbătoare. Același Isus a cunoscut toate necazurile tale și nu te-a lăsat să lupți singură cu ispitele, să duci bătălia cu cel rău, și, în final, să fii zdrobită de poveri și durere. Prin îngerii Săi, El ți-a șoptit: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Geneza 26, 24; Apocalipsa 1, 18.) Eu cunosc durerile tale; Eu le-am îndurat. Sunt familiarizat cu luptele tale; Eu le-am experimentat. Cunosc ispitirile tale. Eu am avut de luptat cu ele. Am văzut lacrimile tale. Am plâns și Eu. Speranțele tale sunt zdrobite; dar lasă ca ochiul credinței să fie ridicat să străbată perdeaua și ancorează-ți acolo speranțele. Asigurarea veșnică este că ai „Un Prieten care ține mai mult la tine decât un frate.” (Proverbe 18, 24.)
O, iubita mea soră, dacă ai putea numai să vezi, cum am văzut eu, căile și lucrările lui Dumnezeu, manifestate toate prin încurcăturile și necazurile din prima parte a experienței tale, când erai apăsată de sărăcie, nu L-ai putut uita niciodată, ci iubirea și zelul tău ar crește spre a promova neobosita Sa slavă.
Ca urmare a suferințelor și necazurilor tale speciale, sănătatea ta a slăbit. Prietenii cauzei lui Dumnezeu au fost doar câțiva, și mulți dintre ei erau săraci; și tu puteai să vezi doar puțină speranță la dreapta sau la stânga. Priveai la copiii tăi și la situația ta lipsită și neajutorată, și inima ta era gata să leșine. În acest timp, prin influența adventiștilor, care s-au unit cu tremurătorii, și în care aveai încredere, pentru că ei fuseseră prietenii tăi în timp de nevoie, ai fost convinsă să mergi la acea sectă, pentru un timp. Dar îngerii lui Dumnezeu nu te-au părăsit. Ei ți-au slujit și au fost ca un zid de foc în jurul tău. În mod deosebit, îngerii cei sfinți te-au ocrotit de influențele înșelătoare, care predomină la acei oameni. Tremurătorii au crezut că tu îți vei uni interesul cu al lor; și că, dacă te vor putea convinge să devii unul dintre membrii lor, vei fi un mare ajutor pentru cauza lor, pentru că tu vei fi o membră înflăcărată a grupării lor. Ei ți-ar fi dat o poziție înaltă în mijlocul lor. Unii dintre tremurători au primit manifestări spiritiste, care le-au spus că erai plănuită de Dumnezeu să fii o membră de frunte în gruparea lor, dar că nu trebuie să fii constrânsă, că amabilitatea avea să aibă o influență puternică acolo unde forța sau constrângerea ar fi dat naștere la un eșec al speranțelor lor.
Hipnotismul era practicat la ei într-o manieră puternică. Prin puterea aceasta, lor le plăcea să creadă că vei fi adusă să vezi lucrurile în aceeași lumină în care le văd ei. Tu nu-ți dădeai seama de toate artificiile și înșelăciunea, folosite spre a-și atinge scopul. Domnul te-a apărat. Se părea că în jurul tău era un cerc de lumină, care provenea de la îngerii slujitori, așa că întunericul care exista în jurul tău n-a întunecat cercul de lumină. Domnul ți-a deschis calea să părăsești acea comunitate înșelată și ai lăsat nevătămate principiile credinței tale, tot așa de curate ca și atunci când ai mers în mijlocul lor.
Brațul tău bolnav a fost o mare suferință. Ai încercat în dreapta și-n stânga după ajutor. Ai consimțit să lași o femeie să-și încerce asupra ta iscusința cu care se fălea. Femeia aceasta era un agent special al lui Satana. Prin experiențele ei, aproape că ți-ai pierdut viața. Otrava introdusă în organismul tău era suficientă să omoare o persoană cu cea mai robustă constituție. Aici, Dumnezeu a intervenit din nou, altfel viața ta ar fi fost sacrificată.
Orice mijloc la care ai recurs pentru recâștigarea sănătății a dat greș. Nu doar brațul ți-a fost bolnav, ci tot corpul. Plămânii ți-au fost afectați și te îndreptai grăbită spre moarte. De data aceasta, ai socotit că numai Dumnezeu te poate scăpa. Mai puteai face un singur lucru; puteai să urmezi instrucțiunea apostolului Iacov din capitolul cinci. Tu ai făcut un legământ cu Dumnezeu că, dacă El îți va cruța viața, ca să mai poți sluji nevoilor copiilor tăi, te vei devota Domnului, și numai Lui îi vei sluji; îți vei consacra viața pentru slava Lui; îți vei folosi puterea spre înaintarea cauzei Lui și pentru a face binele pe pământ. Îngerii au înregistrat făgăduința făcută lui Dumnezeu.
Noi am venit la tine în marea ta suferință și am cerut făgăduința lui Dumnezeu în favoarea ta. Noi n-am îndrăznit să privim la aparențe, pentru că, făcând așa, am fi fost ca Petru, pe care Domnul l-a invitat să vină la El pe apă. El ar fi trebuit să-și țină privirea spre Isus; dar a privit în jos, la valurile tulburate, și credința lui a slăbit. Noi ne-am prins liniștiți și hotărâți numai de făgăduințele lui Dumnezeu, indiferent de aparențe și, prin credință, am cerut binecuvântarea. Mie mi-a fost arătat, în mod deosebit, că Dumnezeu a lucrat în mod minunat și tu ai fost salvată printr-o minune a îndurării, spre a fi un monument viu al puterii Lui vindecătoare, și a mărturisirii fiilor oamenilor despre minunatele Lui lucrări.
În timpul când ai simțit o schimbare atât de hotărâtă, captivitatea ta s-a schimbat și, în locul îndoielii și al profundei întristări, inima ta a fost umplută cu bucurie și veselie. Laudă lui Dumnezeu a fost în inima ta și pe buzele tale. „Ah, ce-a lucrat Domnul!”, a fost simțământul sufletului tău. Domnul a auzit rugăciunile slujitorilor Lui și te-a ridicat să mai trăiești și să mai înduri necazuri, să veghezi și să aștepți arătarea Sa, și să slăvești Numele Lui. Sărăcia și grijile apăsau greu asupra ta. Uneori, te împresurau nori negri și, nemaiputând suporta, întrebai: „O, Dumnezeule, m-ai lepădat?” Dar nu erai lepădată, deși nu puteai vedea o cale deschisă înaintea ta. Domnul dorea să te încrezi în iubirea și îndurarea Lui, în mijlocul norilor și al întunericului, ca și în timp cu lumină. Uneori, norii aveau să se despartă, și raze de lumină aveau să strălucească printre ei spre a-ți întări inima descurajată și pentru a-ți mări încrederea șovăitoare, iar tu aveai să-ți fixezi din nou credința tremurândă asupra făgăduințelor sigure ale Tatălui tău ceresc. Fără să vrei, aveai să strigi: „O, Dumnezeule, vreau să cred; vreau să mă încred în Tine. Până acum, Tu ai fost ajutorul meu, și acum nu mă vei părăsi.”
Când ai câștigat biruința, și asupra ta a strălucit lumina din nou, nu puteai găsi cuvinte spre a-ți exprima recunoștința sinceră față de milostivul tău Tată ceresc; și te-ai gândit că niciodată nu te vei mai îndoi de iubirea Lui și nu vei mai fi încrezătoare în purtarea Lui de grijă. Tu n-ai căutat comoditate. N-ai socotit munca grea ca o povară, dacă se deschidea doar calea ca să poți purta de grijă copiilor tăi și să-i ocrotești de nelegiuirea existentă în acest veac al lumii. Povara inimii tale era ca să-i poți întoarce la Domnul. Ai mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru copiii tăi, cu strigăte și lacrimi. Ai dorit atât de mult convertirea lor. Uneori, inima ta avea să fie descurajată și slăbită, și te temeai că rugăciunile tale n-aveau să fie ascultate; apoi, din nou, aveai să-i consacri lui Dumnezeu pe copiii tăi, și dorința fierbinte a inimii tale avea să-i pună iarăși pe altar.
Când au plecat la armată, rugăciunile tale i-au urmat. Au fost în mod minunat ocrotiți de rele. Ei au numit aceasta noroc; dar rugăciunile unei mame, pornite dintr-un suflet îngrijorat și împovărat, când a simțit pericolul și primejdia în care se aflau copii ei, fiind izolați în tinerețea lor fără speranță în Dumnezeu, aveau mult de-a face cu ocrotirea lor. Cât de multe rugăciuni au fost primite în cer, ca acești fii să poată fi apărați, ca să asculte de Dumnezeu, să-și consacre viața spre slava Sa! În neliniștea ta pentru copii, ai pledat la Dumnezeu să-i aducă din nou la tine, și vei căuta și mai serios să-i conduci pe calea spre sfințire. Credeai că vei munci cu mai multă credincioșie decât ai făcut vreodată.
Domnul a îngăduit să fii instruită prin adversitate și suferință, ca să poți obține o experiență care avea să fie folositoare pentru tine și pentru alții. În zilele de sărăcie și necaz, tu L-ai iubit pe Domnul, și ți-au plăcut privilegiile religioase. Mângâierea ta era apropierea revenirii lui Hristos. Aceasta era o speranță vie, că în curând aveai să găsești odihnă față de muncă și sfârșitul tuturor necazurilor tale; când vei afla că n-ai muncit și n-ai suferit prea mult; căci apostolul Pavel declară: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” (2 Corinteni 4, 17.)
A te întâlni cu poporul lui Dumnezeu ți se părea aproape ca și cum ai vizita cerul. Obstacolele nu te-au împiedicat. Puteai să suferi oboseala și foamea după hrană vremelnică, dar nu puteai fi lipsită de hrana spirituală. Ai căutat serios harul lui Dumnezeu și n-ai căutat în zadar. Participarea împreună cu poporul lui Dumnezeu era cea mai bogată binecuvântare de care te puteai bucura.
În experiența ta creștină, sufletul tău avea oroare de vanitate, mândrie și etalare extravagantă. Când ai fost martoră la cheltuirea de mijloace printre pretinșii creștini, spre a se etala și a hrăni mândria, inima și buzele tale au spus: „O, dacă aș avea eu mijloacele mânuite de cei necredincioși în isprăvnicia lor, aș socoti ca unul dintre cele mai mari privilegii să-i ajut pe cei nevoiași și să contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu!”
Adesea îți dădeai bine seama de prezența lui Dumnezeu în timp ce căutai, în felul tău umil, să-i luminezi pe alții, cu privire la adevăr, pentru aceste zile de pe urmă. Ai experimentat pentru tine însăți adevărul. Ceea ce ai văzut, auzit, experimentat și mărturisit, știai că nu era o născocire. Erai încântată să prezinți înaintea altora, în conversație particulară, calea minunată pe care l-a condus Dumnezeu pe poporul Său. Povesteai procedeele Lui cu atâta siguranță, încât să inspire convingere în inimile celor care te ascultau. Vorbeai ca și când aveau cunoștință despre lucrurile pe care le afirmai. Când vorbeai altora cu privire la adevărul prezent, doreai ocazii și mai mari și o mult mai întinsă influență, ca să poți aduce la cunoștința multora din întuneric lumina care ți-a luminat cărarea. Uneori, priveai la sărăcia ta, la influența ta limitată, și la cele mai bune străduințe ale tale, adesea greșit interpretate de presupușii tăi prieteni ai cauzei adevărului și erai aproape descurajată.
Uneori, în starea ta îndoielnică, ai judecat greșit, și acolo erau cei care ar fi putut să aibă acea iubire care nu se gândește la rău, care au vegheat și au intuit răul, și au făcut cele mai multe dintre greșelile pe care ei au crezut că le-au găsit la tine. Dar iubirea și mila delicată ale lui Isus n-au fost retrase; ele au fost sprijinul tău în mijlocul necazurilor și persecuțiilor vieții tale. Pentru tine erau esențiale Împărăția cerurilor și îndreptățirea lui Hristos. Viața ta era vătămată de imperfecțiuni, pentru că a greși este omenesc, dar din câte a avut Domnul plăcere să-mi arate despre anturajul descurajator din timpul sărăciei și necazului tău, nu cunosc pe nici unul care, dacă ar fi pus în situația în care ai fost tu, în sărăcie și necazuri stânjenitoare, ar fi mers pe această cale, făcând mai puține greșeli decât ai făcut tu. Este ușor pentru cei care sunt cruțați de încercări grele, la care sunt supuși alții, să privească și să se îndoiască, să bănuiască răul și să găsească greșeli. Unii sunt mult mai gata să-i cenzureze pe alții pentru urmarea pe o anumită cale decât să-și ia răspunderea și să le spună ce-ar fi trebuit făcut sau să indice o cale mai corectă.
Tu ai devenit confuză. Nu mai știai în cine să te încrezi. În _____ și prin împrejurimi, erau numai puțini păzitori ai Sabatului, care exercitau o influență salvatoare. Unii care mărturiseau credința nu făceau cinste cauzei adevărului prezent. Nu adunau cu Hristos, ci împrăștiau. Puteau să vorbească tare și îndelungat, cu toate acestea, inimile lor nu erau cu lucrarea. Nu erau sfințiți prin adevărul pe care-l mărturiseau. Aceștia, neavând rădăcină în ei înșiși, au renunțat la credință. Dacă ar fi făcut acest lucru mai devreme, ar fi fost mai bine pentru cauza adevărului. Ca urmare a acestor lucruri, Satana a profitat de tine și a pregătit calea pentru apostazia ta.
Atenția mi-a fost atrasă de dorința ta de a avea mijloace. Simțământul inimii tale era: „O, de-aș avea și eu mijloace, nu le-aș risipi! Aș da o pildă celor care sunt strânși și zgârciți. Le-aș arăta marea binecuvântare care există în a fi primit spre a face bine.” Sufletul tău a simțit oroare față de lăcomie. Când i-ai văzut pe cei care posedau din belșug din bunurile acestei lumi, închizând ușa inimii lor față de strigătele celor în nevoie, ai spus: „Dumnezeu le va răsplăti; El le va răsplăti după faptele lor.” Când i-ai văzut pe cei bogați, umblând în îngâmfarea lor, inimile lor fiind înconjurate de egoism, ca și cu legături din fier, ți-ai dat seama că ei erau mai săraci decât tine, deși tu te aflai în lipsă și suferință. Când i-ai văzut pe acești oameni mândri de averea lor, comportându-se cu îngâmfare, din cauza că banii au putere, ți-a fost milă de ei, și cu nici un chip n-ai fi vrut să fii convinsă să schimbi locul cu ei. Totuși, ai dorit să ai mijloace pe care să le poți folosi în așa fel, încât să fie o mustrare pentru cei lacomi.
Domnul a spus îngerului Său, care te-a slujit: „Eu am pus-o la încercare în sărăcie și suferință și ea nu s-a despărțit de Mine, nici nu s-a revoltat împotriva Mea. Acum o voi pune la încercare în prosperitate. Am să-i descopăr o pagină a inimii umane, cu care n-a făcut cunoștință. Îi voi arăta că banii sunt cel mai periculos vrăjmaș pe care l-a întâlnit vreodată. Am să-i descopăr înșelăciunea bogățiilor, că ele sunt o cursă, chiar pentru cei care socotesc că sunt siguri față de egoism și se dovedesc a fi împotriva înălțării, extravaganței, mândriei și plăcerii de a fi lăudați de oameni.”
Mi-a fost arătat că s-a deschis o cale pentru tine, aceea de a-ți îmbunătăți viața și, în cele din urmă, și de a obține bani, pe care tu ai crezut că îi vei folosi cu înțelepciune și spre slava lui Dumnezeu. Cu câtă îngrijorare a supravegheat îngerul tău slujitor, ca să vadă cum vei face față încercării. Pe măsură ce ai început să câștigi, am văzut că, în mod gradat și aproape pe neobservate, te-ai despărțit de Dumnezeu. Banii care ți-au fost încredințați i-ai cheltuit pentru propriul tău avantaj, spre a te înconjura cu lucrurile bune ale acestei vieți. I-am văzut pe îngeri privind la tine cu profundă tristețe, cu fețele lor pe jumătate întoarse în altă parte, nevoind să te părăsească. Totuși, prezența lor n-a fost observată de tine și ți-ai urmat cursul fără să ții seamă de îngerul păzitor.
Ocupația și grijile în noua ta poziție reclamau timpul și atenția ta, și datoria ta față de Dumnezeu n-a fost luată în considerare. Isus te-a cumpărat cu propriul Lui sânge. Tu nu-ți aparțineai. Timpul tău, puterea ta și mijloacele pe care le mânuiai aparțineau Răscumpărătorului tău. El a fost Prietenul tău constant, tăria și sprijinul tău când fiecare dintre ceilalți prieteni s-au dovedit a fi o trestie frântă. Tu ai răsplătit iubirea și mărinimia lui Dumnezeu cu nerecunoștință și uitare.
Unica ta siguranță era în încredere absolută în Hristos, Mântuitorul tău. Nu exista nici o siguranță pentru tine departe de cruce. Cât de slabă a apărut puterea omenească în cazul acesta! O, cât de evident este faptul că nu există putere reală, ci numai aceea care este dată de Dumnezeu celor care se încred în El! O cerere înălțată către Dumnezeu, prin credință, are mai mare putere decât de priceperea umană.
În prosperitatea ta, n-ai adus la îndeplinire hotărârile luate în vreme de restriște. Înșelăciunea bogățiilor te-a schimbat față de hotărârile tale. Te-au năpădit grijile. Influența ta s-a extins. Când cei îndurerați au simțit ușurarea suferinței, ei te-au slăvit, și te-ai deprins să-ți placă lauda de pe buzele sărmanilor muritori. Tu erai într-un oraș cu o populație accesibilă și ai socotit aceasta ca fiind necesar pentru succesul afacerilor tale, cât și pentru a-ți menține influența, pentru ca anturajul tău să fie oarecum în concordanță cu afacerea ta. Dar ai împins lucrurile prea departe. Ai fost prea mult influențată de părerile și judecata altora. Ai cheltuit bani fără să fie nevoie numai pentru a satisface ochiul și mândria altora. Ai uitat că mânuiai banii Domnului. Când banii erau cheltuiți de tine numai pentru a încuraja vanitatea, n-ai ținut seamă că îngerul raportor înregistra un raport cu care ți-ar fi fost rușine să te mai întâlnești. Îngerul, arătând spre tine, a spus: „Tu te slăvești pe tine, dar n-ai preamărit pe Dumnezeu.” Tu ai slăvit chiar și faptul că ți-a stat în putere să cumperi lucrurile acelea.
O mare sumă a fost cheltuită pentru lucruri nenecesare, care se potriveau numai pentru etalare și încurajarea vanității și a mândriei, care îți vor pricinui remușcări și rușine. Dacă ai fi ținut minte pretențiile pe care cerul le are asupra ta și ai fi făcut o distribuire corectă a mijloacelor date ție în grijă, prin ajutorarea celor în nevoie și înaintarea cauzei adevărului prezent, ți-ai fi adunat o comoară în ceruri și ai fi fost bogată față de Dumnezeu. Gândește-te cât de mulți bani au fost investiți unde n-au folosit în realitate nimănui; nici unul n-a fost hrănit sau îmbrăcat și nimeni n-a fost ajutat să vadă umblările lui greșite, ca să se poată întoarce la Hristos și să trăiască.
Ai făcut investiții mari în întreprinderi nesigure. Satana ți-a orbit în așa fel ochii, încât să nu poți vedea că aceste întreprinderi nu-ți vor produce nici un venit. Întreprinderea de asigurare a vieții veșnice nu ți-a trezit interesul. Aici ai fi putut cheltui bani, fără nici un risc, fără dezamăgire și, la sfârșit, ai fi primit profituri enorme. Aici ai fi putut investi în banca cerului, care nu dă greș niciodată. Aici ai fi putut pune la păstrare comorile tale, unde hoțul nu le fură și rugina nu le strică. Întreprinderea aceasta este veșnică și este cu atât mai nobilă decât o întreprindere pământească, cu cât sunt mai înalte cerurile decât pământul.
Copiii tăi n-au fost ucenici ai lui Hristos. Ei erau prieteni cu lumea și inimile lor firești au dorit să fie ca cei din lume. Pofta ochilor și mândria vieții i-a stăpânit și te-au influențat și pe tine într-o anumită măsură. Ai căutat mai serios să placi și să-i mulțumești pe copiii tăi decât să placi și să-L slăvești pe Dumnezeu. Ai uitat pretențiile lui Dumnezeu și nevoile cauzei Sale. Egoismul te-a făcut să cheltuiești bani pentru ornamente spre a te satisface pe tine și pe copiii tăi. Nu te-ai gândit că banii aceia nu erau ai tăi; că ți-au fost dați cu împrumut spre a fi pusă la încercare și a se vedea dacă vei evita relele pe care le-ai observat la alții. Dumnezeu te-a făcut ispravnicul Lui, și când va veni să Se socotească cu slujitorii Săi, ce raport poți să prezinți despre isprăvnicia ta?
Credința și încrederea ta simplă în Dumnezeu au început să descrească, de îndată ce banii s-au revărsat din abundență asupra ta. Nu te-ai îndepărtat de Dumnezeu cu totul deodată. Apostazia ta a fost pe etape. Ai încetat consacrarea de dimineață și de seară pentru că nu era totdeauna convenabilă. Soția fiului tău ți-a pricinuit necazuri de un caracter deosebit de grav, care au contribuit considerabil de mult la descurajarea ta de a nu mai continua devoțiunile familiale. Căminul tău a ajuns un cămin fără rugăciune. Pe locul dintâi se aflau afacerile tale, iar Domnul și adevărul Lui au ajuns pe locul al doilea. Privește spre înapoi la zilele de început ale experienței tale. Te-ar fi sustras pe tine aceste necazuri de la rugăciunea familială?
Neglijând rugăciunea cu glas tare ai pierdut o influență în căminul tău, pe care ai fi putut s-o păstrezi. Era de datoria ta să-L mărturisești pe Dumnezeu în familia ta, indiferent de consecințe. Cererile tale ar fi trebuit să fie prezentate lui Dumnezeu dimineața și seara. Tu ar fi trebuit să fii ca preot al cauzei tale, mărturisindu-ți păcatele tale și ale copiilor tăi. Dacă ai fi fost credincioasă, Dumnezeu, care a fost călăuza ta, nu te-ar fi lăsat în propria ta înțelepciune.
Au fost cheltuite mijloace pentru etalare fără nici un folos. Din cauza acestui păcat al altora ai simțit o mâhnire adâncă. Folosind astfel banii, tu Îl jefuiai pe Dumnezeu. Atunci Domnul a spus: „Eu am să împrăștii. Am să-i permit să meargă pentru un timp pe calea aleasă de ea. Îi voi întuneca judecata și îi voi îndepărta înțelepciunea. Îi voi arăta că tăria ei este slăbiciune și înțelepciunea ei nebunie. O voi smeri, și-i voi deschide ochii să vadă cât de mult s-a îndepărtat de Mine. și dacă nu va vrea să se întoarcă la Mine cu toată inima ei, și să Mă recunoască în toate căile ei, mâna Mea va împrăștia și mândria mamei și a copiilor săi, va fi doborâtă, și soarta lor va fi din nou sărăcia. Numele Meu va fi înălțat. Trufia omului va fi doborâtă și mândria omului va fi înjosită.”
Vedenia de mai sus a fost dată la 25 decembrie 1865, în orașul Rochester, New York. În iunie trecut, am văzut că Domnul te-a tratat cu iubire, că acum te-a invitat să te întorci la El, ca să poți trăi. Mi-a fost arătat că timp de ani de zile ai simțit că te aflai într-o stare de apostazie. Dacă ai fi fost consacrată față de El, ai fi putut face o lucrare bună și mare, lăsând ca lumina ta să-i lumineze și pe alții. Fiecăruia îi este dată o lucrare de făcut pentru Domnul. Fiecăruia din slujitorii Săi le sunt încredințate daruri sau talanți. „Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul; fiecăruia după puterea lui.” (Matei 25, 15.) Fiecare slujitor are o parte de credit pentru care este răspunzător și diferitele credite sunt proporționale după diferitele capacități. În repartizarea darurilor Sale, Dumnezeu n-a lucrat cu părtinire. El a împărțit talanții conform cu puterile cunoscute ale slujitorilor Lui, și El așteaptă venit corespunzător.
În experiența ta mai timpurie, Dumnezeu ți-a făcut parte de talente de influență, dar nu ți-a dat talente în bani, și de aceea n-a așteptat de la tine, în sărăcia ta, să dai ceea ce nu aveai. Ca și văduva, ai dat ce-ai putut, deși dacă ai fi avut în vedere împrejurările, te-ai fi putut socoti scuzată de a face chiar și atât cât ai făcut. În boala ta, Dumnezeu n-a solicitat de la tine acea energie activă de care te-a deposedat boala. Deși ai fost limitată în influența și mijloacele tale, totuși Dumnezeu a acceptat eforturile tale de a face bine și de a înainta cauza Sa în conformitate cu ceea ce aveai, nu conform cu ceea ce nu aveai. Domnul nu disprețuiește nici cel mai smerit dar, dăruit cu bunăvoință și sinceritate.
Tu ai un temperament înflăcărat. Zelul pentru o cauză bună este vrednic de laudă. În încercările și încurcăturile tale de mai înainte, ai obținut o experiență care a fost în avantajul altora. Tu erai zeloasă în serviciul lui Dumnezeu. Îți plăcea să aduci dovezile poziției tale celor care nu credeau adevărul prezent. Puteai să vorbești cu certitudine pentru că aceste lucruri erau o realitate pentru tine. Adevărul era o parte din ființa ta, și cei care au ascultat la apelurile tale serioase nu aveau nici o îndoială cu privire la onestitatea ta, ci erau convinși că lucrurile acelea erau așa.
Prin providența lui Dumnezeu, influența ta a fost extinsă și, ca adaus la aceasta, Dumnezeu a găsit potrivit să te încerce, dându-ți talanți sub formă de mijloace. Prin aceasta, ai fost pusă să ai o responsabilitate dublă. Când situația ta a început să se îmbunătățească, ai spus: „De îndată ce voi putea obține o casă, o voi dărui pentru cauza lui Dumnezeu.” Dar când ai avut o casă, ai văzut atât de multe îmbunătățiri de făcut spre a avea totul convenabil și plăcut în jurul tău, încât L-ai uitat pe Domnul și drepturile Lui asupra ta, și ai fost mai puțin înclinată să ajuți cauza lui Dumnezeu decât în zilele sărăciei și suferințelor tale.
Căutai prietenie cu lumea, despărțindu-te din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Ai uitat îndemnul lui Hristos: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (Luca 21, 34; 1 Corinteni 10, 12.)
În viața creștină sunt trei devize, de care trebuie să ținem seamă, dacă vrem ca Satana să nu ne atace pe furiș, și anume: „Veghează, roagă-te și lucrează.” În afară de aceasta, rugăciunea și vegherea sunt necesare pentru înaintarea în viața spirituală. Niciodată n-a fost în viața ta un timp mai important decât cel prezent. Singura ta siguranță este aceea de a trăi ca un veghetor. Veghează și roagă-te mereu. O, ce mijloc de apărare împotriva cedării la ispită și a căderii în cursele lumii! Cât de zeloasă ar fi trebuit să fii la lucru în cei câțiva ani trecuți, când influența ta era întinsă.
Iubită soră, lauda oamenilor și lingușirea curentă din lume au avut o mai mare influență asupra ta decât ți-ai dat seama. Nu ți-ai îmbunătățit talentele, punându-le la schimbători. Din fire, tu ești afectuoasă și generoasă. Aceste trăsături de caracter au fost exercitate într-o oarecare măsură, dar nu atât de mult cât pretindea Dumnezeu. Numai posedarea acestor excelente daruri nu este suficientă; Dumnezeu solicită ca ele să fie puse la lucru mereu; pentru, că prin ele, El îi binecuvântează pe cei care trebuie să fie ajutați și Își duce mai departe lucrarea pentru mântuirea omului.
Domnul nu va depinde de sufletele zgârcite, ca să poarte de grijă săracilor merituoși, nici să sprijine cauza Sa. Unii ca aceștia sunt prea mărginiți; ei vor da cu greu cea mai mică sumă celor nevoiași, lipsiți de bani. Ei doresc, de asemenea, să limitezi cauza spre a corespunde cu ideile lor mărginite. Ideea principală la ei ar fi să economisească mijloace. Banii lor sunt de o mai mare valoare pentru ei decât sufletele prețioase pentru care a murit Hristos. Viața unora ca aceștia, în măsura în care privește pe Dumnezeu și cerul, este mai rea decât dacă ar fi lipsită de conținut. Dumnezeu nu le va încredința lor lucrarea Lui cea importantă.
„Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului. Blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre oamenii viteji.” (Judecători 5, 23.) Ce a făcut Meroza? Nimic. Acesta a fost păcatul lor. Blestemul lui Dumnezeu a venit asupra lor pentru ceea ce n-au făcut. Omul cu judecată strâmtă și egoistă este răspunzător pentru zgârcenia lui; dar cei care au impulsuri afectuoase și generoase, și iubire pentru suflete, se află sub o răspundere mai grea; pentru că, dacă lasă ca aceste talente să rămână nefolosite și irosite, ei sunt puși alături de servii necredincioși. Simpla posedare a acestor daruri nu este suficientă. Cei care le au ar trebui să-și dea seama că obligațiile și răspunderile lor sunt sporite.
Domnul va cere fiecăruia dintre slujitorii Săi să dea socoteală de isprăvnicia lui, să arate ce a câștigat cu talanții care i-au fost încredințați. Cei cărora li se dă răsplata nu-și vor atribui nici un merit pentru harnica lor negustorie; ei vor da toată slava lui Dumnezeu. Ei vorbesc despre ceea ce le-a fost dat, ca fiind „capitalul Tău”, nu al lor. Când vorbesc despre câștigul lor, ei sunt atenți să spună de unde a venit. Capitalul a fost avansat de Domnul. Ei au făcut negoț cu el, cu succes, și I-au înapoiat Dătătorului capitalul și dobânda. El le răsplătește eforturile, ca și când meritul le-ar aparține, când ei datorează totul harului și îndurării generosului Dătător. Cuvintele Lui de aprobare categorică ajung în urechile lor: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25, 21) și-au fost încredințați talanți de influență și talanți de bani, și răspunderea ta este mare. Tu trebuie să acționezi cu grijă și în temere de Dumnezeu. Înțelepciunea ta este slăbiciune, dar înțelepciunea de sus este puternică. Domnul intenționează să-ți lumineze întunericul și să-ți dea din nou posibilitatea să privești comoara cerească, ca să-ți poți da seama de valoarea comparativă a celor două lumi, și apoi să te lase să alegi între această lume și moștenirea veșnică. Am văzut că mai există încă ocazia de întoarcere la turmă. Isus te-a răscumpărat cu sângele Lui, și El cere de la tine să-ți folosești talanții în slujba Lui. Tu n-ai devenit împietrită față de influența Duhului Sfânt. Când este prezentat adevărul lui Dumnezeu, el primește în inima ta un răspuns.
Am văzut că trebuie să studiezi fiecare mișcare. N-ar trebui să faci nimic în grabă. Lasă ca Dumnezeu să fie sfetnicul tău. El îți iubește copiii, și este numai drept ca și tu să-i iubești; dar nu este drept să le dai, în afecțiunile tale, locul care este solicitat de Domnul. Ei au impulsuri amabile și scopuri generoase. Posedă trăsături de caracter nobile. Dacă ar vedea nevoia lor după un Mântuitor și s-ar pleca la picioarele crucii, ar putea să exercite o influență spre bine. Acum, ei sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Ei se află acum în rândurile vrăjmașului, sub steagul cel negru al lui Satana. Isus îi invită să vină la El, să părăsească rândurile vrăjmașului și să stea sub steagul pătat de sânge al crucii lui Hristos.
Aceasta li se va părea ca o lucrare pe care n-o pot aduce la îndeplinire, pentru că ea va cere prea multă lepădare de sine. Ei n-au o cunoaștere experimentală a căii. Aceia care au fost angajați în război, și au fost supuși la greutățile, muncile și pericolele vieții unui soldat, ar trebui să fie ultimii care să ezite și să arate lașitate în această mare luptă pentru viața cea veșnică. În acest caz, ei se vor lupta pentru o coroană a vieții și o moștenire nepieritoare. Răsplata va fi sigură, și când lupta va fi trecut, câștigul lor va fi viața veșnică, fericirea desăvârșită și o greutate veșnică de slavă.
Satana se va opune fiecărui efort pe care ei îl pot face. El le va prezenta lumea în cea mai atractivă lumină, cum a făcut cu Mântuitorul lumii când L-a ispitit patruzeci de zile în pustie. Hristos a biruit toate ispitele lui Satana, și tot așa pot și copiii tăi. Ei slujesc unui stăpân aspru. Plata păcatului este moartea. Ei nu-și pot permite să păcătuiască. Ei vor descoperi că aceasta este o afacere prea costisitoare. La sfârșit, vor avea de-a face cu o pierzare veșnică. Vor pierde locașurile pe care Isus S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc, și vor pierde acea viață care se măsoară cu lungimea vieții lui Dumnezeu. și aceasta nu este totul. Va trebui să sufere mânia unui Dumnezeu ofensat, pentru că s-au ferit să-L slujească și au depus toate eforturile în slujba celui mai rău vrăjmaș al Lui. Copiii tăi n-au avut încă lumina cea clară și condamnarea ce urmează numai după refuzarea luminii.
Dacă presupușii creștini ar fi toți sinceri și serioși în eforturile lor de a promova slava lui Dumnezeu, ce agitație s-ar produce în rândurile vrăjmașului. Satana este zelos și sincer în lucrarea lui. El nu dorește suflete mântuite. El nu dorește să fie frântă puterea lui asupra lor. Satana nu simulează doar. El este serios. El privește la Hristos, care invită suflete să vină la El, ca să poată avea viață, iar el este zelos și sincer în eforturile lui de a-i împiedica să accepte invitația. El nu va lăsa nici un mijloc neîncercat spre a-i împiedica să părăsească rândurile lui spre a intra în rândurile lui Hristos. Cândva, el a fost un înger onorat în cer, și, cu toate că și-a pierdut sfințenia, el nu și-a pierdut puterea. El își exercită puterea cu un efect teribil. Nu așteaptă ca prada să vină la el, ci o caută. Merge încolo și încoace pe pământ, ca un leu care răcnește, care caută pe cine să înghită. Nu totdeauna are înfățișarea feroce a unui leu, ci când poate lucra cu un efect mai bun, se schimbă într-un înger de lumină. El poate de îndată să schimbe răcnetul leului cu cele mai convingătoare argumente sau cu cea mai melodioasă șoaptă. Are legiuni de îngeri care să-l ajute în lucrare. Adesea, își ascunde capcanele și ademenește prin înșelăciuni plăcute. El farmecă și înșeală pe mulți, prin măgulirea vanității lor. Prin agenții lui, prezintă plăcerile lumii într-o lumină atrăgătoare și presară pe calea spre iad flori ispititoare, și astfel sufletele sunt fermecate și ruinate. După fiecare pas de înaintare pe cale în jos, Satana are vreo ispită specială spre a-i conduce mai departe pe drumul greșit.
Dacă copiii tăi ar fi stăpâniți de principii religioase, ar putea fi întăriți împotriva viciului și a stricăciunii care-i înconjoară în acest veac degenerat. Dumnezeu va fi pentru ei un turn puternic, dacă vor să-și pună încrederea în El. „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” (Isaia 27, 5.) Domnul va fi călăuza tinereții lor, dacă vor crede și se vor încrede în El.
Iubita mea soră, Domnul a fost foarte îndurător față de tine și familia ta. Este obligația față de Tatăl tău cel ceresc să slăvești Numele Lui pe pământ. Pentru ca să continui în iubirea Lui, trebuie să lucrezi, în mod constant, pentru umilirea minții și a acelui spirit blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Tăria ta în Dumnezeu va crește, în timp ce Îi consacri Lui totul; încât să poți spune cu încredere: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtoarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia.... Căci sunt bine încredințat că nici moartea nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8, 35.38.39.)