Iubite frate și soră D, Ultima voastră vizită și conversație cu noi a sugerat multe gânduri și nu mă pot abține să nu aștern câteva pe hârtie. Mi-a părut foarte rău că E. nu s-a purtat tot timpul corect, totuși, când stai să cugeți, nu poți aștepta perfecțiune de la tineri de vârsta lui. Copiii fac greșeli și au nevoie de multă instruire răbdătoare.
Ca el să aibă simțăminte nu totdeauna corecte, nu este mai mult decât se poate aștepta de la un băiat de vârsta lui. Trebuie să-ți aduci aminte că el n-are nici tată, nici mamă, nici unul căruia să-i poată încredința simțămintele, durerile și ispitirile. Oricine recunoaște că el trebuie să aibă pe cineva care să-l simpatizeze. Băiatul acesta a fost aruncat încoace și încolo, de la Ana la Caiafa, și poate să aibă multe greșeli, multe umblări ușuratice, cu considerabilă independență, și, de asemenea, poate să-i lipsească respectul. Dar el este foarte întreprinzător, iar cu instruire corectă și tratament amabil, am cea mai deplină încredere că nu ne va dezamăgi speranțele, ci va răsplăti pe deplin toată munca depusă cu el. ținând seamă de dezavantajele lui, eu cred că este un băiat foarte bun.
Când v-am rugat să-l luați, am făcut-o, pentru că am crezut că aceasta era datoria voastră și că, făcând așa, veți fi binecuvântați. N-am așteptat ca voi să faceți acest lucru numai pentru a beneficia de ajutorul pe care urma să-l primiți de la băiat, ci și pentru a vă face datoria față de orfan — o datorie pe care fiecare creștin ar trebui să o caute și, cu veghere, s-o aducă la îndeplinire, o datorie care cere sacrificiu, pe care noi am crezut că vă va face bine s-o acceptați, dacă ați fi făcut aceasta cu bună dispoziție, ca fiind unealta din mâinile lui Dumnezeu a salvării unui suflet din cursele lui Satana, a salvării unui suflet al cărui tată și-a consacrat prețioasa lui viață pentru îndrumarea sufletelor la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
Din cele ce mi-a fost arătat, adventiștii care păzesc Sabatul au doar o slabă înțelegere despre cât de mare este locul pe care-l ocupă lumescul și egoismul în inimile lor. Dacă aveți dorința de a face bine și a-L slăvi pe Dumnezeu, există multe căi prin care puteți face acest lucru. Dar voi n-ați simțit că acesta era rezultatul adevăratei religii. Acesta este rodul pe care-l va aduce orice pom bun. N-ați simțit că se cerea de la voi să fiți interesați de soarta altora, să luați asupra voastră cazurile lor și să manifestați un interes neegoist chiar pentru cei care se află în cea mai mare nevoie de ajutor. N-ați ajuns să-i ajutați pe cei mai nevoiași, pe cei mai neajutorați. Dacă propriii voștri copii v-ar fi cerut să exercitați față de ei îngrijire, afecțiune și iubire, nu v-ați fi închis atât de mult în voi înșivă și față de interesele voastre. Dacă cei care n-au copii, și pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnici ai bunurilor, și-ar lărgi inimile lor spre a se îngriji de copiii care au nevoie de iubire, îngrijire, afecțiune și de ajutor din bunurile acestei lumi, ei ar fi mult mai fericiți decât sunt astăzi. Atâta timp cât tineri care n-au purtarea de grijă compătimitoare a tatălui, nici delicata iubire a mamei sunt expuși la influențe stricăcioase ale acestor zile de pe urmă, este de datoria cuiva să suplinească locul tatălui și al mamei pentru unii dintre ei. Învățați să le arătați iubire, afecțiune și simpatie. Toți cei care mărturisesc că au un Tată în ceruri, care speră că le va purta de grijă și, în cele din urmă, îi va lua în căminul pe care El L-a pregătit pentru ei, au datoria morală de a simți solemna obligație care apasă asupra lor, de a fi prieteni pentru cei fără prieteni și tați pentru orfani, să ajute pe văduvă și să fie de vreun folos practic în această lume în beneficiul omenirii. Mulți n-au văzut aceste lucruri în adevărata lor lumină. Dacă trăiesc numai pentru ei înșiși, nu vor avea o putere mai mare decât cere aceasta.
Tinerii care cresc în mijlocul nostru nu sunt îngrijiți cum ar trebui să fie. Unii frați trebuie să aibă sarcini pe care nu sunt dispuși și gata să le vadă și să le aducă la îndeplinire. Pentru mulți, teama de a nu se deranja pe ei înșiși este o scuză suficientă. Ziua lui Dumnezeu va descoperi datorii neîmplinite — suflete pierdute, pentru că egoismul n-a vrut să-și ia necazul de a se interesa în favoarea lor.
Mi-a fost arătat că, dacă cei care mărturisesc a fi creștini ar cultiva mai multă afecțiune și amabilă considerație în purtarea de grijă pentru alții, ei ar fi răsplătiți împătrit. Dumnezeu observă. El știe pentru ce scop trăim, și dacă viața noastră este pusă în slujba săracii omeniri decăzute, sau dacă privirea noastră este întunecată față de orice, în afară de propriul nostru interes, și față de oricine, în afară de sărmanul nostru eu. Vă rog fierbinte, în Numele lui Hristos, în interesul sufletelor voastre, în interesul tinerilor, să nu tratați cu ușurință această problemă, așa cum fac mulți. Aceasta este o problemă gravă, serioasă, și vă afectează interesul pentru Împărăția lui Hristos, având în vedere că este vorba de mântuirea prețioaselor suflete. De ce nu este aceasta o sarcină pe care Dumnezeu poruncește s-o luați asupra voastră, care sunteți în stare să cheltuiți ceva în folosul celor fără cămin, chiar dacă ei pot fi neștiutori și nedisciplinați. Să vă dați silința să munciți numai în direcția în care veți primi profitul și plăcerea cea mai egoistă? Pentru voi nu este potrivit să neglijați favoarea divină, pe care v-o oferă cerul, dacă veți purta de grijă celor care au nevoie de îngrijirea voastră, și astfel să-L lăsați pe Dumnezeu să bată în zadar la ușa voastră. El stă acolo în persoana celor săraci, a orfanilor fără cămin și a văduvelor în suferință, care au nevoie de iubire, simpatie, afecțiune și încurajare. Dacă nu faceți aceasta unuia dintre aceștia, voi n-ați face-o nici lui Hristos, dacă ar fi pe pământ.
Aduceți-vă aminte de starea voastră nenorocită, de orbirea voastră spirituală și de întunericul care v-a înconjurat înainte ca Hristos, grijuliul și iubitorul Mântuitor, să vină în ajutorul vostru și să ajungă la voi, acolo unde sunteți. Dacă lăsați să treacă aceste ocazii, fără să dați dovezi palpabile despre recunoștința voastră pentru această minunată și uimitoare iubire pe care un Mântuitor compătimitor a arătat-o față de voi, care erați străini de comunitatea lui Israel, există motiv de teamă ca asupra voastră să vină un întuneric și o nenorocire și mai mare. Acum este timpul semănatului pentru voi. Voi veți secera ceea ce semănați. Folosiți-vă cât puteți de fiecare privilegiu de a face binele. Aceste privilegii folosite sunt ca o ploaie torențială trecătoare, care vă va uda și vă va reînviora. Folosiți fiecare ocazie, cât vă stă în putință, să faceți binele. Mâini leneșe vor secera recoltă slabă. Pentru ce altceva trăiesc persoanele mai în vârstă decât pentru a se îngriji de cei tineri și a-i ajuta pe cei fără ajutor? Dumnezeu ni i-a încredințat nouă, care suntem mai în vârstă și avem experiență, și ne va cere socoteală dacă ne-am neglijat în această privință sarcinile. și ce importanță are dacă munca noastră poate nu este apreciată! Ce dacă ea se dovedește de multe ori un eșec, și numai o dată succes! Această singură dată va compensa toate descurajările apărute mai înainte.
Dar puțini înțeleg cu adevărat ce se cuprinde în cuvântul creștin. Aceasta înseamnă a fi asemenea lui Hristos, a face bine altora, a fi dezbrăcat de tot egoismul și a avea viața noastră marcată de fapte de bunăvoință dezinteresată. Răscumpărătorul nostru pune sufletele în brațele noastre, ale bisericii, pentru ca să îngrijim de ele dezinteresat și să le educăm pentru cer, și astfel să fim conlucrători cu El. Dar biserica, prea adesea, îi alungă pe câmpul de luptă al diavolului. Un membru va spune: „Asta nu-i sarcina mea”, și apoi prezintă vreo scuză fără importanță. „Ei bine”, spune un altul, „aceasta nu este nici de datoria mea” și până la urmă ea nu-i datoria nici unuia, și sufletul este lăsat neîngrijit pentru a pieri. Este de datoria fiecărui creștin să se angajeze în această acțiune curajoasă de lepădare de sine și sacrificiu de sine. Nu poate Dumnezeu să umple grânarele lor și să înmulțească turmele lor astfel ca, în loc de pierdere, să fie creștere? „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească.” (Proverbe 11, 24.)
Dar lucrarea fiecărui om trebuie să fie probată și adusă la judecată, iar el să fie răsplătit după cum au fost faptele lui. „Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele tale vor fi pline de belșug.” (Proverbe 3, 9.10.) „Iată postul plăcut Mie; dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu-i întoarce spatele semenului tău.”
Citește versetul următor și observă ce răsplată bogată este făgăduită celor care fac acest lucru. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede.” (Isaia 58, 6.7.) Aici este o prețios de bogată făgăduință pentru toți cei care vor să se intereseze de cazurile celor care au nevoie de ajutor. Cum poate Dumnezeu să vină să-i binecuvânteze și să-i facă să prospere pe cei care n-au nici o grijă specială pentru nimeni, cu excepția lor, și care nu folosesc ceea ce le-a încredințat El pentru a slăvi Numele Lui pe pământ?
Sora Hannah More este moartă și a murit ca martir al egoismului unor oameni care mărturisesc a fi în căutarea slavei, onoarei, a nemuririi și vieții veșnice. Izgonită de către credincioși în timpul iernii friguroase, care a trecut, această misionară jertifitoare de sine a murit din cauză că nici o inimă n-a fost destul de generoasă s-o primească. Eu nu învinuiesc pe nimeni. Nu sunt judecător. Dar când Judecătorul a tot pământul va face cercetări, cineva va fi găsit vinovat. Noi toți suntem mărginiți și mistuiți de egoismul nostru. Fie ca Dumnezeu să îndepărteze acel blestem care ne acoperă și să ne dea inimi de îndurare, inimi de carne, de afecțiune și compasiune, aceasta este rugăciunea mea, adusă de un suflet apăsat și chinuit. Eu sunt sigură că trebuie făcută o lucrare pentru noi sau vom fi găsiți cu lipsuri în ziua lui Dumnezeu.
În legătură cu E., vă rog să nu uitați că este un copil, cu experiență numai de copil. Să nu-l măsurați pe el, un biet băiat slab, debil, cu voi înșivă și să așteptați de la el în consecință. Eu cred întru totul că vă stă în putere să faceți ceva ce este drept pentru acest orfan. Voi îi puteți prezenta stimulente, așa ca el să nu simtă că munca lui este monotonă și neluată în seamă de nici o rază de speranță. Voi, frate și sora a mea, vă puteți bucura de încredere reciprocă, puteți simpatiza unul cu altul, să vă interesați unul de altul, să vă amuzați și să vă spuneți unul altuia necazurile și poverile. Voi aveți ceva de care să vă veseliți, în timp ce el este singur. El este un băiat cuminte, dar n-are în cine să se încreadă sau să-i spună un cuvânt de mângâiere în mijlocul descurajărilor lui și al grelelor lui încercări, pe care eu știu că le are asemenea celor mai înaintați în vârstă.
Dacă vă închideți în centrul vostru, aceasta este o iubire egoistă, neînsoțită de binecuvântarea cerului. Eu nădăjduiesc cu tărie că voi îi veți iubi pe orfani de dragul lui Hristos, că veți socoti că averea voastră n-are nici o valoare, dacă nu este folosită în facerea de bine. Faceți binele; fiți bogați în fapte bune, gata să distribuiți, dispuși să comunicați, adunându-vă în tezaur o bună temelie împotriva timpului ce vine, ca să puteți apuca viața veșnică. Nimeni nu va recolta răsplata vieții veșnice în afară de jertfitorii de sine. Un tată și o mamă pe moarte au lăsat mărgăritarele lor în grija bisericii, ca să fie educate în lucrările lui Dumnezeu și făcute să corespundă pentru cer. Când acești părinți vor căuta în jur după cei iubiți ai lor și vor afla că unul este pierdut din cauza neglijenței, ce va răspunde biserica? Ea este în mare măsură responsabilă pentru mântuirea acestor copii orfani.
După toate probabilitățile voi n-ați reușit să câștigați încrederea și afecțiunea băiatului, deoarece nu i-ați dat dovezi palpabile despre iubirea voastră, prin oferirea unor stimulente. Dacă nu-l puteți ajuta cu bani, cel puțin îl puteți încuraja, făcându-i cunoscut că nu sunteți nepăsători față de cazul lui. Iubirea și afecțiunea nu trebuie să fie numai de o singură parte. Cât de multă afecțiune v-ați învățat să manifestați? Voi v-ați închis prea mult în voi înșivă și nu simțiți nevoia de a vă înconjura cu o atmosferă de delicatețe și gentilețe, care vine din adevărata noblețe de suflet. Fratele și sora F., i-au lăsat pe copiii lor în grija bisericii. Ei aveau destule rude bogate, care doreau copii, dar care erau necredincioase și, dacă li s-ar fi îngăduit să aibă copiii în grijă sau să devină tutorii copiilor, inimile copiilor ar fi fost îndepărtate de adevăr și duse în rătăcire, punând în primejdie mântuirea lor. Pentru că nu li s-a îngăduit acestor rude să-i ia pe copii, ele au fost nemulțumite și n-au făcut nimic pentru ei. Trebuie să se țină seama de încrederea părinților în biserică, și să nu fie uitată din cauza egoismului.
Noi avem cel mai profund interes pentru acești copii. O tânără și-a format deja un caracter creștin, frumos și s-a măritat cu un pastor al Evangheliei. și acum, ca răspuns la îngrijirea ei și a poverilor purtate pentru ea, este o adevărată purtătoare de poveri în biserică. Ea este căutată pentru sfat de către cei cu mai puțină experiență și nu în zadar. Ea are o adevărată umilință creștină, ca podoabă a demnității care nu poate decât să inspire respect și încredere în toți cei care o cunosc. Acești copii îmi sunt tot așa de apropiați ca și propriii mei copii. N-am să-i pierd din vedere, nici să încetează mă îngriji de ei. Eu îi iubesc în mod sincer și afectuos.