Mi-a fost arătat că trăim în mijlocul pericolelor zilelor din urmă. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răcește. Cuvântul „multora” se referă la cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Ei sunt influențați de nelegiuirea care există și de abaterea de la Dumnezeu, dar n-ar trebui să fie influențați astfel. Cauza acestei decăderi este că ei nu sunt întru totul despărțiți de această nelegiuire. Faptul că iubirea lor față de Dumnezeu se răcește din cauza nelegiuirii care abundă arată că, în vreun fel, ei sunt părtași la această nelegiuire, altfel ea n-ar fi influențat iubirea lor față de Dumnezeu și zelul și înflăcărarea lor pentru cauza Lui.
În fața mea, a fost prezentat un tablou despre starea lumii. Imoralitatea abundă peste tot. Păcatul special al acestui veac este destrăbălarea. Niciodată viciul nu și-a ridicat capul lui sluțit cu atâta îndrăzneală ca acum. Oamenii par să fie amețiți, iar iubitorii de virtute și de adevărata bunătate sunt aproape descurajați de îndrăzneala, puterea și răspândirea lui. Nelegiuirea care abundă nu este limitată numai la necredincioșie și batjocuri. Ar fi bine să fie așa, dar nu este. Mulți bărbați și femei care mărturisesc religia lui Hristos sunt vinovați. Chiar și unii dintre cei care mărturisesc că așteaptă arătarea Lui nu sunt pregătiți pentru acel eveniment mai mult decât Satana însuși. Ei se curăță de toată poluarea. și-au slujit poftelor lor timp atât de îndelungat, încât este natural ca cugetele lor să fie necurate și închipuirile lor stricate. Este imposibil să faci ca mintea lor să stăruie asupra lucrurilor curate și sfinte, cum este imposibil să întorci cursul Niagarei și să-i trimiți apele în susul cascadei.
Tineri și copii de ambele sexe se angajează în poluare morală și practică acest viciu dezgustător, care nimicește sufletul și trupul. Mulți pretinși creștini sunt atât de amețiți de aceeași practică, încât sensibilitățile lor morale nu pot fi trezite să înțeleagă că aceasta este păcat și că, dacă este continuat, rezultatul sigur va fi degradarea completă a trupului și sufletului. Omul, ființa cea mai nobilă de pe pământ, creat după chipul lui Dumnezeu, se transformă în fiară! Se murdărește și se strică singur. Fiecare creștin trebuie să învețe să-și înfrâneze pasiunile și să fie stăpânit de principii. Dacă nu face acest lucru, nu este vrednic de numele de creștin.
Unii dintre cei care fac mare caz de mărturisirea lor nu-și dau seama de păcatul masturbației și de rezultatele lui inevitabile. Obiceiul practicat timp îndelungat le-a întunecat înțelegerea. Ei nu-și dau seama de păcătoșenia excesivă a acestui păcat degradant, care moleșește organismul și nimicește puterea sistemului nervos. Principiul moral este extrem de slab, când se află în conflict cu un obicei înrădăcinat. Solii solemne din ceruri nu pot impresiona cu forța inima care nu este întărită împotriva satisfacerii acestui viciu degradant. Nervii senzitivi ai creierului și-au pierdut vigoarea lor sănătoasă, prin excitarea lor morbidă spre a satisface o dorință senzuală nefirească. Nervii care comunică cu organismul întreg sunt sigurul mijloc prin care cerul poate comunica cu omul și-i poate influența viața lăuntrică. Tot ceea ce tulbură circulația curenților electrici din sistemul nervos micșorează vigoarea puterilor vitale, și rezultatul este paralizarea sensibilităților minții. ținând seamă de aceste fapte, cât de important este ca pastorii și poporul, care mărturisesc evlavia, să se păstreze curați și nepătați de acest viciu degradator de suflet.
Sufletul meu s-a aplecat chinuit când mi-a fost arătată starea slabă a poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu. Nelegiuirea abundă și iubirea multora se răcește. Sunt numai puțini care mărturisesc a fi creștini, care consideră această problemă în lumina cea bună și care se mențin sub o conducere potrivită când opinia publică și datina nu-i condamnă. Cât de puțini își înfrânează pasiunile, pentru că se simt sub obligația morală să facă astfel și pentru că țin cont de frica de Domnul! Capacitățile superioare ale omului sunt înrobite de poftă și de patimi stricăcioase.
Unii vor recunoaște răul îngăduinței păcătoase, totuși, se vor scuza, spunând că nu-și pot birui patimile. Aceasta este o recunoaștere teribilă pentru orice persoană care rostește Numele lui Hristos. „Oricine rostește numele Domnului, să se despartă de fărădelege.” (2 Timotei 2, 19.) De ce există această slăbiciune? Există pentru că înclinațiile animalice au fost întărite prin practicare până ce au câștigat ascendența asupra capacităților lor mai înalte. Bărbaților și femeilor le lipsește principiul. Ei mor spiritual, pentru că și-au satisfăcut timp îndelungat poftele firești, încât puterea lor de autoconducere pare să fi dispărut. Frânele au fost luate de patimile josnice ale naturii lor și ceea ce ar fi trebuit să fie putere conducătoare a devenit sclavul patimii corupte. Sufletul este ținut în cea mai josnică robie. Senzualitatea a stins dorința după sfințenie și a nimicit prosperitatea spirituală.
Sufletul meu plânge pentru tinerii care își formează caracterele în acest veac degenerat. Mă cutremur și pentru părinții lor, pentru că mi-a fost arătat că, în general, ei nu și-au înțeles obligațiile de a-i educa pe copii pentru calea pe care trebuie să meargă. Sunt avute în vedere datina și moda, și în curând copiii învață să fie conduși de acestea și sunt corupți, în timp ce părinții lor îngăduitori sunt ei înșiși apatici și adormiți spre pericolul lor. Dar foarte puțini tineri sunt liberi de obiceiuri stricate. Ei sunt scutiți în mare măsură de exerciții fizice, de teamă să nu fie surmenați. Părinții poartă poverile pe care ar trebui să le poarte copiii lor. A munci excesiv este rău, dar rezultatul leneviei este și mai de temut. Lenea duce la îngăduință față de obiceiuri stricate. Hărnicia nu obosește și nu extenuează nici a cincea parte atât de mult cât obiceiul vătămător al masturbației. Dacă munca simplă, bine organizată, îi istovește pe copiii voștri, fiți siguri, părinților, că există ceva, în afară de munca lor, care le moleșește organismul și produce un simțământ de continuă oboseală. Puneți-i pe copiii voștri la muncă fizică, care le va solicita nervii și mușchii. Oboseala care însoțește o astfel de muncă va micșora înclinația lor spre a-și îngădui obiceiuri vicioase. Lenea este o cursă. Ea dă naștere la obiceiuri păcătoase.
Multe cazuri au fost prezentate în fața mea, și când mi s-a arătat viața lor lăuntrică, sufletul meu a fost bolnav și dezgustat de stricăciunea de inimă a ființelor umane care mărturisesc evlavia și vorbesc despre mutare în ceruri. Adesea m-am întrebat: În cine mă pot încrede? Cine este fără păcat?
Soțul meu și cu mine am luat odată parte la o adunare, unde simpatiile noastre au fost atrase spre un frate care suferea grav de tuberculoză. El era palid și slăbit. A solicitat rugăciunile poporului lui Dumnezeu. A spus că familia lui era bolnavă și că a pierdut un copil. A vorbit cu simțământul marii lui pierderi. A spus că de un timp așteaptă să-i vadă pe fratele și pe sora White. Credea că, dacă ei se vor ruga pentru el, avea să fie vindecat. După ce s-a încheiat adunarea, frații ne-au atras atenția asupra cazului. Ei au spus că biserica îi ajuta, că soția lui era bolnavă, iar copilul lor murise. Frații s-au adunat la casa lui și s-au unit în rugăciune pentru familia suferindă. Noi eram obosiți peste măsură, resimțind povara muncii din timpul adunării, așa că am dorit să fim scuzați.
Eu mă hotărâsem să nu mă angajez pentru nimeni în rugăciune afară numai dacă Duhul Domnului va hotărî asupra chestiunii. Mie îmi fusese arătat că exista atât de multă fărădelege, chiar printre mărturisitorii păzitori ai Sabatului, încât nu doream să mă unesc în rugăciune pentru cei despre a căror istorie n-aveam nici o cunoștință. Mi-am spus motivul. Am fost asigurată de către frați că, după câte cunosc ei, el era un frate merituos. Am schimbat câteva cuvinte cu cel care solicitase rugăciunile noastre ca să fie vindecat, dar nu m-am putut simți liberă. El a plâns, și a spus că a așteptat ca noi să venim, și că era sigur că, dacă ne-am ruga pentru el, și-ar recăpăta sănătatea. I-am spus că noi nu-i cunoaștem viața, și că am dori să se roage pentru el cei care-l cunosc, dar el ne-a solicitat atât de serios, încât am hotărât să ținem seamă de cazul lui și să-l prezentăm înaintea Domnului, în acea seară; și dacă totuși calea va părea calea curată, ne vom conforma cerinței lui.
În acea seară, ne-am plecat în rugăciune și am prezentat cazul lui înaintea Domnului. Ne-am rugat stăruitor, ca să putem cunoaște voia lui Dumnezeu cu privire la el. Tot ceea ce doream era ca Dumnezeu să poată fi slăvit. Voia Domnul să ne rugăm pentru acest om suferind? Am lăsat povara la Domnul și ne-am retras pentru odihnă. Cazul acelui om mi-a fost clar prezentat într-un vis. A fost prezentată umblarea lui, începând din copilărie până acum și că, dacă ne-am ruga pentru el, Domnul n-avea să ne asculte; pentru că el prețuia păcatul în inima lui. În dimineața următoare, omul a venit să ne rugăm pentru el. L-am luat de o parte și i-am spus că regretăm, pentru că suntem nevoiți să-i refuzăm cererea. I-am povestit visul meu, pe care l-a recunoscut că era adevărat. El a practicat masturbația din timpul copilăriei lui și a continuat s-o practice și în timpul vieții de căsătorie, dar a spus că va încerca să termine cu ea.
Bărbatul acesta avea de învins un obicei de mult timp înrădăcinat. El era de vârstă mijlocie. Principiile lui morale erau atât de slabe, încât atunci când veneau în conflict cu satisfacerea unei dorințe de mult timp înrădăcinată, ele erau învinse. Patimile josnice au câștigat ascendență asupra naturii mai înalte. L-am întrebat cu privire la reforma sanitară. A spus că nu poate trăi astfel. Soția lui avea să arunce pe ușă afară făina graham, dacă ar fi adusă în casă. Familia aceasta a fost ajutată de comunitate. S-au înălțat rugăciuni în favoarea lor. Copilul lor a murit, soția era bolnavă, și soțul voia să lase cazul lui asupra noastră, pentru ca noi să-l prezentăm înaintea lui Dumnezeu cel curat și sfânt, ca El să facă o minune, spre a-l face bine. Sensibilitățile morale ale acestui om erau tocite.
Când tinerii adoptă practici josnice, în timp ce spiritul este fraged, ei nu vor obține niciodată forța pentru a dezvolta pe deplin și corect un caracter moral, fizic și intelectual. Aici era un om care se înjosea pe sine zilnic și totuși îndrăznea să se aventureze în prezența lui Dumnezeu și să ceară o creștere a puterii pe care el a risipit-o în mod josnic, și care, dacă i-ar fi fost acordată, ar fi consumat-o în patima lui trupească. Câtă îndurare are Dumnezeu! Dacă ar fi ca El să-l trateze pe om conform cu căile lui stricăcioase, cine ar putea trăi în fața ochilor Lui? Ce s-ar întâmpla dacă am fi fost mai puțin prudenți și am fi adus cazul acestui om înaintea lui Dumnezeu, în timp ce el practica păcatul, ne-ar fi auzit Domnul? Ne-ar fi răspuns El? „Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-i placă răul. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi. Tu îi urăști pe cei ce fac fărădelegea.” (Psalmii 5, 4.5.) „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Psalmii 66, 18.)
Acesta nu este un caz izolat. Nici chiar legătura de căsătorie n-a fost suficientă spre a-l apăra pe acest bărbat de obiceiul stricat al tinereții lui. Aș dori să pot fi convinsă că astfel de cazuri, ca cel pe care l-am prezentat, sunt rare, dar știu că ele sunt numeroase. Copiii născuți din părinți care sunt stăpâniți de patimi corupte sunt fără valoare. Ce se poate aștepta de la astfel de copiii decât că se vor afunda și mai jos pe scara patimilor decât părinții lor? Ce se poate aștepta de la generația care se ridică? Cu miile sunt lipsiți de principii. Aceștia sunt cei care le transmit urmașilor patimile lor mizerabile și corupte. Ce moștenire! Mii își duc viața fără principii, infectându-i pe asociații lor și perpetuând patimile lor josnice prin transmiterea acestora copiilor lor. Ei își iau răspunderea de a le da pecetea caracterelor lor.
Revin din nou la creștini. Dacă toți cei care mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu ar fi liberi de păcat, sufletul meu ar fi ușurat; dar ei nu sunt. Chiar și cei care mărturisesc că păzesc toate poruncile lui Dumnezeu sunt vinovați de păcatul adulterului. Ce pot să spun pentru a trezi sensibilitățile lor amorțite? Principiul moral, strict, adus la îndeplinire, devine unica pază a sufletului. Dacă a fost vreodată un timp când dieta să fie de felul cel mai simplu, el este acum. Carnea nu trebuie pusă în fața copiilor. Influența ei este de a excita și întări pasiunile josnice, și are tendința de a micșora puterile morale. Cerealele și fructele trebuie să fie hrana pentru mesele tuturor celor care pretind că se pregătesc pentru a fi mutați în ceruri. Cu cât dieta e mai puțin excitantă, cu atât mai ușor pot fi stăpânite pasiunile. Satisfacerea gustului nu trebuie să fie luată în considerare, indiferent de sănătatea fizică, intelectuală sau morală.
Îngăduința față de pasiunile josnice va face ca mulți să închidă ochii față de lumină, pentru că se tem că vor vedea păcatele pe care nu sunt dispuși să le părăsească. Toți pot vedea, dacă vor. Dacă aleg întunericul mai degrabă decât lumina, vinovăția lor nu va fi nicidecum mai mică. De ce nu citesc bărbații și femeile să fie la curent cu aceste lucruri care afectează atât de hotărât puterea lor fizică, intelectuală și morală? Dumnezeu v-a dat un lăcaș de care să vă îngrijiți și să-l păstrați în starea cea mai bună pentru slujirea și slava Lui. Trupurile voastre nu vă aparțin. „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi.” (1 Corinteni 6, 19.20; 3, 16.17.)