„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6, 19.20.)
Noi nu suntem ai noștri. Noi am fost cumpărați cu un preț scump, chiar cu suferințele și moartea Fiului lui Dumnezeu. Dacă am putea înțelege acest lucru și dacă ne-am da pe deplin seama de el, am simți că asupra noastră apasă o mare responsabilitate, aceea de a ne păstra în cea mai bună stare de sănătate, pentru ca să-I putem aduce lui Dumnezeu o slujire desăvârșită. Dar, dacă urmăm pe o cale pe care vitalitatea noastră se cheltuiește, puterea noastră descrește sau întunecă intelectul, păcătuim față de Dumnezeu. Urmând pe această cale, noi nu-L slăvim pe El în trupul și duhul nostru, care sunt ale Lui, ci comitem o mare greșeală în fața Lui.
Nu s-a dat Isus pe Sine pentru noi? N-a fost plătit un preț scump spre a ne mântui? și nu este așa că noi nu suntem ai noștri? Este adevărat că toate puterile ființei noastre, trupul nostru, duhul nostru, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem aparțin lui Dumnezeu? Cu siguranță că așa este. și când înțelegem acest lucru, ce obligații ne revin față de Dumnezeu pentru a ne păstra în acea stare în care să-L putem onora pe pământ, în trupul și în duhul nostru, care sunt ale Sale?
Noi credem fără pic de îndoială că Hristos va veni în curând. Pentru noi, aceasta nu este o fabulă, ci o realitate. Noi nu avem nici o îndoială și nici n-am avut vreo îndoială, de-a lungul anilor, că doctrinele pe care le avem astăzi sunt adevăr prezent și că ne apropiem de judecată. Noi ne pregătim să-L întâmpinăm pe El, care, escortat de o suită de îngeri, are să apară pe norii cerului, pentru a face legătura finală a celor credincioși și drepți cu nemurirea. Când va veni, El nu va veni să ne curățe de păcatele noastre, să îndepărteze defectele din caracterele noastre, sau să vindece infirmitățile temperamentului și firii noastre. Dacă, totuși, va face această lucrare pentru noi, ea trebuie adusă la îndeplinire înainte de acel timp. Când va veni Domnul, cei care sunt sfinți vor fi sfinți și mai departe. Cei care și-au păstrat trupul și duhul lor în sfințenie și cinste vor face legătura finală cu nemurirea. Dar cei care sunt nedrepți, nesfințiți și murdari vor rămâne așa pentru totdeauna. Nici o lucrare nu va fi făcută atunci pentru a îndepărta defectele lor și spre a le da caractere sfinte. Curățitorul nu va sta atunci să continue procesul Lui de curățire și să îndepărteze păcatele și stricăciunea lor. Toate acestea trebuie făcute în acest timp de probă. Acum este timpul să se aducă la îndeplinire această lucrare pentru noi.
Noi îmbrățișăm adevărul lui Dumnezeu cu diferitele noastre aptitudini și, pe măsură ce ne aflăm sub influența adevărului, el va îndeplini pentru noi lucrarea care este necesară spre a ne da destoinicia morală pentru Împărăția slavei și pentru societatea îngerilor cerești. Acum suntem în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulți dintre noi sunt pietre brute din carieră. Dar, dacă ne prindem de adevărul lui Dumnezeu, influența lui ne va înrâuri. El ne înalță și îndepărtează de la noi orice nedesăvârșire și păcat de orice natură. În felul acesta, suntem pregătiți să-L vedem pe Împăratul în toată frumusețea Lui și în final, să ne unim cu îngerii cerești cei curați din Împărăția slavei. Aici trebuie să fie adusă la îndeplinire această lucrare pentru noi, aici trebuie ca trupul și duhul nostru să fie destoinice pentru nemurire.
Noi suntem într-o lume care se opune îndreptățirii și curăției de caracter și creșterii în har. Ori încotro privim, vedem corupție, pângărire, sluțenie și păcat. și care este lucrarea pe care trebuie s-o întreprindem aici, tocmai înainte de a primi nemurirea? Trebuie să păstrăm trupul nostru sfânt și duhul nostru curat, ca să putem sta nepătați în mijlocul stricăciunilor care abundă în jurul nostru, în aceste zile de pe urmă. și dacă această lucrare este adusă la îndeplinire, noi trebuie să ne angajăm în ea de îndată, cu toată inima și în mod înțelept. Egoismul nu are ce căuta aici, să ne influențeze. Duhul lui Dumnezeu trebuie să aibă control desăvârșit asupra noastră, care să ne influențeze în toate acțiunile noastre. Dacă ne ținem cum trebuie de Cer, și ne prindem cum trebuie de puterea care este de sus, vom simți influența sfințitoare a Duhului lui Dumnezeu asupra inimilor noastre.
Când am încercat să prezentăm reforma sanitară fraților și surorilor noastre, și le-am vorbit despre importanța mâncării și a băuturii, spunându-le să facă totul spre slava lui Dumnezeu, mulți au spus: „Nu-i treaba nimănui dacă mâncăm asta sau aceea.” Pentru tot ceea ce facem, consecințele le suportăm noi înșine. Iubiți prieteni, greșiți foarte mult. Voi nu sunteți singurii care suferiți de pe urma unei umblări greșite. Cei cu care sunteți împreună suportă consecințele greșelilor voastre, în mare măsură, ca și voi. Dacă suferiți de necumpătare în mâncare sau băutură, noi care suntem în jurul vostru sau asociați cu voi, suntem afectați, de asemenea, de infirmitățile voastre. Noi trebuie să suferim din cauza căii voastre rele. Dacă aceasta are influența de a micșora puterile minții sau trupului vostru, noi simțim că ne aflăm în societatea voastră și că suntem afectați de ea. Dacă, în loc să ai un spirit optimist, ești mohorât, arunci o umbră asupra tuturor celor din jurul tău. Dacă noi suntem triști, deprimați și în necaz, iar tu ai o sănătate bună, ai putea să ai o minte clară spre a ne arăta calea de ieșire și a ne spune un cuvânt de mângâiere. Dar, dacă mintea ta este atât de amețită de cursul greșit al vieții tale, încât nu ne poți da un sfat bun, nu ne alegem noi cu o pierdere? Nu ne afectează serios influența ta? Într-o bună măsură, putem avea încredere în judecata noastră, totuși, dorim să avem și sfetnici, pentru că „prin marele număr al sfetnicilor, ai biruința.” (Proverbe 11, 14.) Dorim ca umblarea noastră să arate consecvență pentru cei pe care îi iubim, și dorim să căutăm sfatul lor și ca ei să fie în stare să-l dea cu o minte clară. Dar ce grijă să avem de judecata voastră, dacă puterea sistemul nervos a fost împovărată până la extrem și vitalitatea a fost dirijată de la creier spre a se îngriji de hrană nepotrivită, pusă în stomacul vostru sau de o enormă cantitate de hrană chiar din cea sănătoasă? De ce să ne îngrijorăm noi de astfel de persoane? Ele caută continuu o cantitate mare de hrană indigestă. De aceea, felul vostru de trai ne afectează și pe noi. Este imposibil ca voi să mergeți pe o cale greșită, fără să pricinuiți suferință altora.
„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. și ei fac lucrul acesta, ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu, deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9, 24-27.) Cei care se angajau să alerge la concursuri spre a obține acea cunună, care era considerată ca o onoare specială, erau cumpătați în toate lucrurile, așa încât mușchii, creierul și orice parte din ei să poată fi în cea mai bună stare pentru alergare. Dacă n-ar fi fost cumpătați în toate lucrurile, n-ar fi avut acea elasticitate pe care o aveau, fiind cumpătați. Dacă erau cumpătați, puteau să alerge cu mai mult succes; erau mult mai siguri de câștigarea cununii.
Dar cu toată cumpătarea lor — și cu toate eforturile lor de a se supune la o dietă îngrijită, pentru ca să fie în cea mai bună stare — cei care alergau la concursul pământesc de alergare, alergau la risc. Ei puteau să facă tot ce puteau mai bine, și totuși, până la urmă, să nu primească semnul de onoare; pentru că un altul putea să aibă un mic avans și să ia premiul. Numai unul singur primea premiul. Dar la concursul ceresc toți putem alerga și toți putem primi premiul. Nu există nici o nesiguranță, nici un risc în această privință. Noi trebuie să ne îmbrăcăm cu harurile cerești, și cu privirea îndreptată în sus spre coroana nemuririi, să avem Modelul totdeauna în fața noastră. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Trebuie să avem în continuu în fața noastră viața smerită, de lepădare de sine a divinului nostru Domn. și apoi, să căutăm să-L imităm, și, păstrând în fața noastră ținta premiului, putem alerga în această întrecere cu siguranță, știind că, dacă facem tot ce putem mai bine, în mod sigur ne vom asigura premiul.
Oamenii se supun la abnegație și disciplină spre a alerga și a obține o cunună pieritoare, una care va pieri după o zi, și care era numai un semn de onoare pentru muritorii de aici. Dar noi trebuie să alergăm în întrecerea la capătul căreia este o coroană a nemuririi și a vieții veșnice. Da, o mult mai infinită și veșnică greutate de slavă va fi răsplata pentru noi, ca premiu, când alergarea va fi terminată. „Noi”, spune apostolul, alergăm „pentru una care nu se poate veșteji.” Dacă cei care se angajează în alergare aici pe pământ pentru o cunună vremelnică pot fi cumpătați în toate lucrurile, noi, care avem în față o coroană nepieritoare, o veșnică greutate de slavă și o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu, să nu putem? Când avem acest mare stimulent în față, să nu putem să „alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă în față, să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus?” (Evrei 12, 1.2.) El ne-a arătat calea și a marcat-o pe toată lungimea ei cu urmele pașilor Lui. Aceasta este calea pe care a călătorit El și noi putem experimenta, împreună cu El, lepădarea de sine și suferința, și să mergem pe această cale imprimată cu propriul Lui sânge.
„Eu, deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg, mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire.” (1 Corinteni 9, 26.27.) Există aici o lucrare de făcut pentru fiecare bărbat, femeie și copil. Satana caută continuu să câștige stăpânire asupra trupului și duhului vostru. Dar Hristos v-a cumpărat și voi sunteți proprietatea Sa. și acum este rândul vostru să lucrați, în unire cu Hristos și cu îngerii sfinți, care vă slujesc. Este partea voastră să vă purtați aspru cu trupul vostru și să-l țineți în stăpânire. Dacă nu faceți aceasta, veți pierde cu siguranță viața veșnică și coroana nemuririi. și totuși, unii vor spune: „Ce treabă are cineva ce mănânc sau ce beau eu?” V-am arătat ce legătură are calea voastră cu alții. Ați văzut că aceasta are mult de-a face cu influența pe care o exercitați în familiile voastre. Are mult de-a face cu modelarea caracterului copiilor voștri. Așa cum am spus mai înainte, noi trăim într-un veac stricat. Este un timp când Satana pare să aibă aproape un control perfect asupra sufletelor care nu sunt pe deplin consacrate lui Dumnezeu. De aceea, este o foarte mare răspundere care apasă asupra părinților și a tutorilor care au de crescut copii. Părinții și-au luat răspunderea să dea naștere acestor copii; și acum care este datoria lor? Este oare să-i lase să crească așa cum pot și cum vor ei? Dați-mi voie să vă spun că asupra acestor părinți zace o grea răspundere. „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva; să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10, 31.) Faceți voi acest lucru când pregătiți hrana pentru masă și chemați familia să ia parte la ea? Puneți voi în fața copiilor voștri numai acea hrană despre care știți că va produce sângele cel mai bun? Este ea acea hrană care va păstra organismul lor în cea mai slabă stare de agitație? Este ea aceea care îi va pune în cea mai bună legătură cu viața și sănătatea? Este aceasta acea hrană pe care o pregătiți voi și o puneți în fața copiilor voștri? Sau, fără a ține seamă de binele viitorului lor, procurați pentru ei hrană nesănătoasă excitantă și iritantă?
Dați-mi voie să vă spun că acești copii s-au născut pentru rău. Satana se pare că are stăpânire asupra lor. El ia în stăpânire mintea lor tânără și îi corupe. De ce acționează tații și mamele ca și când ar fi cuprinși de amorțeală? Ei nu bănuiesc că Satana seamănă sămânța rea în familia lor. Ei sunt atât de orbi, de neglijenți și de nepăsători cu privire la aceste lucruri cât le este în putință să fie. De ce nu se trezesc, nu citesc și nu studiază aceste subiecte? Apostolul a spus: „Uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința; cu cunoștința înfrânarea; cu înfrânarea răbdarea, etc.” (2 Petru 1, 5.6.) Iată o lucrare care revine oricui mărturisește a fi urmaș al lui Hristos; ea constă în a trăi dezvoltându-se.
Mi-a fost dezvăluit subiect după subiect. Pot să aleg din această comunitate un număr de familii cu copii, fiecare dintre ele tot atât de stricate ca iadul. Unii dintre ei mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos, și voi, părinții lor, sunteți așa de nepăsători ca și cum ați fi paralizați.
Am spus că unii dintre voi sunteți egoiști. Voi n-ați înțeles ce-am vrut să spun. Ați cercetat care hrană ar fi cea mai gustoasă. Gustul și plăcerea au stăpânit în loc de slava lui Dumnezeu și o dorință de înaintare în viața spirituală, și de sfințire desăvârșită în temere de Dumnezeu. Voi v-ați luat după plăcerea și apetitul vostru și, în timp ce faceți aceasta, Satana câștigă marșul asupra voastră, și după cum este cazul, în general, zădărnicește eforturile voastre de fiecare dată.
Unii dintre voi i-ați dus pe copiii voștri la medic, să vadă ce-i cu ei. Eu puteam să vă spun în două minute care era necazul. Copiii voștri sunt corupți. Satana a obținut stăpânire asupra lor. El a venit de îndată în urma voastră, în timp ce voi, care sunteți ca Dumnezeu pentru ei, spre a-i păzi, erați liniștiți, amorțiți și adormiți. Dumnezeu v-a poruncit să-i creșteți în frica și educația Domnului. Dar Satana a intrat pe fir înaintea voastră și a țesut în jurul lor legături puternice. și totuși, continuați să dormiți. Fie ca Cerul să aibă milă de voi și de copiii voștri, pentru că fiecare dintre voi aveți nevoie de îndurarea Lui.
Dacă ați fi luat poziție față de reforma sanitară, dacă ați fi adăugat la credința voastră, fapta, la faptă cunoștința, la cunoștință înfrânarea, lucrurile ar fi putut fi diferite. Dar voi ați fost treziți numai în parte de nelegiuirea și corupția care există în casele voastre. Voi v-ați deschis ochii doar puțin și apoi v-ați liniștit spre a adormi din nou. Credeți că îngerii pot să vină în locuințele voastre? Credeți că copiii voștri sunt sensibili la influențele cele sfinte cu aceste lucruri în mijlocul vostru? Pot să enumăr, familie după familie, pe cele care sunt aproape întru totul sub stăpânirea lui Satana. Eu știu că lucrurile acestea sunt adevărate și doresc ca poporul să se trezească înainte să fie pentru totdeauna prea târziu și ca sângele sufletelor, chiar sângele sufletelor propriilor lor copii, să fie găsit pe hainele lor.
Mintea unora dintre acești copii este atât de slăbită, încât ei n-au decât jumătate sau o treime din strălucirea intelectuală pe care ar fi putut s-o aibă, dacă ar fi fost virtuoși și curați. Ei au risipit-o prin masturbație. Chiar aici, în această comunitate, stricăciunea abundă peste tot. Din când în când, are loc o oră de cântec sau vreo adunare de plăcere. De fiecare dată când aud despre aceasta, mă simt ca și când m-aș îmbrăca în sac. „O, de mi-ar fi capul plin de apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi!” (Ieremia 9, 1.) „Doamne, îndură-Te de poporul Tău!” (Ioel 2, 17.) Mă simt adânc întristată. Am un chin sufletesc care este peste puterea mea, ca să vi-l pot descrie. Voi sunteți adormiți. Oare fulgerul și tunetul de pe Sinai are să trezească biserica aceasta? Vă vor trezi ele pe voi, tați și mame, spre a începe lucrarea de reformă în casele voastre? Trebuie să-i educați pe copiii voștri. Trebuie să-i instruiți cum să se ferească de viciile și corupția acestui veac. În loc de aceasta, mulți caută să obțină ceva bun de mâncat. Voi puneți pe masă unt, ouă și carne și copiii voștri au parte de ele. Ei sunt hrăniți chiar cu acele lucruri care vor excita pasiunile lor animalice, și apoi veniți la adunare și cereți ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă salveze copiii. Până la ce înălțime urcă rugăciunile voastre? Mai întâi, voi aveți de făcut o lucrare. Când ați făcut pentru copiii voștri tot ceea ce a lăsat Dumnezeu pe seama voastră să faceți, atunci puteți solicita cu toată încrederea ajutorul special pe care Dumnezeu a făgăduit să vi-l dea.
Voi trebuie să căutați cumpătarea în toate lucrurile. Trebuie s-o căutați în ceea ce mâncați și în ceea ce beți. și totuși, spuneți: „Nu este treaba nimănui ce mănânc, ce beau sau ce pun eu pe masa mea.” Este treaba cuiva, afară de cazul că vă luați copiii și-i închideți sau mergeți în pustie, unde nu aveți nici o sarcină pentru alții și unde copiii voștri neascultători și vicioși nu vor strica societatea în care sunt amestecați.
Mulți dintre cei care au adoptat reforma sanitară au părăsit tot ce era vătămător, dar oare, din cauză că au părăsit aceste lucruri pot să mănânce atât de mult cât le place? Se așează la masă, și, în loc să se gândească cât trebuie să mănânce, se dedau apetitului și mănâncă peste măsură de mult. și stomacul face tot ce poate, sau ce ar trebui să facă în restul zilei, spre a scăpa de povara care i-a fost impusă. Toată hrana care este băgată în stomac, și de care organismul nu se poate folosi, este o povară pentru el. Ea îngreunează această mașinărie vie. Organismul este împovărat și nu-și poate aduce la îndeplinire cu succes lucrarea. Organele vitale sunt împovărate fără să fie necesar, iar puterea sistemului nervos este solicitată de stomac, ca să ajute organelor digestive să aducă la îndeplinire lucrarea lor de a scăpa de mulțimea de hrană care nu face bine organismului.
În felul acesta, puterea creierului este micșorată prin atragerea lui atât de puternică să ajute stomacul să se descurce cu povara lui grea. și după ce sarcina a fost adusă la îndeplinire, care sunt senzațiile experimentate ca rezultat a acestei nenecesare cheltuieli de forță vitală? O senzație de epuizare, de slăbiciune, ca și cum ar trebui să mâncați. Poate că acest simțământ vine chiar înainte de timpul mesei. Ce îl generează? Forța vitală a fost istovită de lucrarea ei și este complet extenuată, iar urmarea este că aveți această senzație de slăbiciune. Iar voi credeți că stomacul spune: „mai multă hrană”, când în slăbiciunea lui, el spune clar: „dă-mi odihnă”.
Stomacul are nevoie de odihnă, ca să-și adune energiile istovite. Dar, în loc să i se îngăduie o perioadă de odihnă, voi credeți că are nevoie de hrană mai multă, și astfel se încarcă organismul cu o altă povară și i se refuză odihna necesară. Aceasta este ca un om care lucrează în câmp în timpul primei părți a zilei până obosește. La amiază intră în casă și spune că este obosit și epuizat, dar tu îi spui să meargă din nou la lucru și va obține alinare. Acesta este felul în care vă tratați stomacul. El este complet epuizat. Dar, în loc să-l lăsați să se odihnească, îi dați mai multă mâncare, și apoi se solicită vitalitatea altor părți ale organismului să ajute la digestie.
Mulți dintre voi ați simțit uneori o amețeală în jurul creierului. Ați simțit o aversiune să vă apucați de vreo muncă ce cerea efort fizic sau mintal, până nu v-ați odihnit de simțământul acestei poveri impuse organismului vostru. Apoi, din nou, apare un simțământ de slăbiciune, dar voi spuneți că se dorește mâncare mai multă, și băgați în stomac o cantitate dublă, de care să se îngrijească. Chiar dacă sunteți stricți în ce privește calitatea hranei voastre, slăviți voi pe Dumnezeu în trupul și duhul vostru, care sunt ale Lui, îmbuibându-vă cu o astfel de cantitate de hrană? Cei care încarcă stomacul cu atât de multă mâncare, împovărând astfel organismul, nu pot aprecia adevărul pe care l-ar auzi și nu pot stărui asupra lui. Ei nu pot trezi sensibilitățile creierului pentru a-și da seama de valoarea ispășirii și marea jertfă care a fost adusă pentru omul căzut. Este imposibil pentru unii ca aceștia să aprecieze marea, prețioasa și nespus de bogata răsplătire care este păstrată pentru credincioșii biruitori. Partea animală a naturii noastre nu trebuie să fie lăsată niciodată să stăpânească partea morală și intelectuală.
și ce influență are prea multa mâncare asupra stomacului? Acesta ajunge slăbit, organele digestive sunt slăbite, și boala, cu toată suita ei de rele, este rezultatul. Dacă persoanele erau bolnave mai dinainte, ele își măresc astfel dificultățile și își micșorează vitalitatea în fiecare zi cât trăiesc. Ei apelează la puterile lor vitale pentru acțiuni care nu sunt necesare, să poarte de grijă hranei puse în stomacul lor. Ce teribil este să te afli în situația aceasta! Noi cunoaștem ceva despre dispepsie, din experiență. Am avut-o în familia noastră și socotim că ea este o boală de temut. Când o persoană devine complet dispeptică, ea suferă mult, mintal și fizic, iar prietenii ei trebuie să sufere și ei, dacă nu sunt tot atât de nesimțitori ca animalele. și totuși, voi veți spune: „Nu este nicidecum treaba ta ce mănânc sau ce cale urmez eu.” Suferă cineva din jur de dispepsie? Fă doar ceva care să-l irite în vreun fel. Ce natural este să fii irascibil! Aceștia se simt rău și li se pare că copiii lor sunt foarte răi. Ei nu pot vorbi calm cu ei, nici fără un har special, să acționeze calm în familia lor. Toți din jurul lor sunt afectați de boala pe care o au; toți trebuie să sufere consecințele infirmităților lor. Ei aruncă o umbră întunecoasă. Atunci, obiceiurile voastre de mâncare și băutură nu-i influențează pe alții? Cu siguranță că da. și voi trebuie să fiți foarte atenți, să vă păstrați în cea mai bună stare de sănătate, ca să-I puteți aduce lui Dumnezeu o slujire desăvârșită și să vă faceți datoria în societate și în familia voastră.
Dar chiar și adepții reformei sanitare pot greși în ceea ce privește cantitatea hranei. Ei pot să mănânce exagerat din hrană de bună calitate. Unii din această comunitate greșesc cu privire la calitate. Ei niciodată n-au luat poziție față de reforma sanitară. Ei au ales să mănânce și să bea ce le place și când le place. În felul acesta, ei își vatămă organismul. Dar nu numai atât, ci își vatămă și familiile, punând pe mesele lor o dietă excitantă, care mărește pasiunile instinctuale ale copiilor lor și îi face să se îngrijească prea puțin de lucrurile cerești. În felul acesta, părinții întăresc puterile instinctuale și slăbesc puterile spirituale ale copiilor lor. Ce pedeapsă grea va trebui să plătească ei în cele din urmă! și apoi se miră de ce copiii lor sunt atât de slabi din punct de vedere moral!
Părinții n-au dat copiilor lor educația cea bună. Adesea ei manifestă aceleași nedesăvârșiri care sunt văzute în copiii lor. Ei mănâncă nepotrivit, și aceasta solicită energiile lor nervoase pentru stomac și n-au vitalitate de folosit în alte direcții. Ei nu pot să-i stăpânească cum trebuie pe copiii lor, din cauza propriei lor nerăbdări, și nici nu-i pot învăța calea cea dreaptă. Poate că se țin de ei cu asprime și le mai dau în grabă și câte-o bătaie. Eu am spus că a-l amenința pe un copil înseamnă a băga două duhuri rele în el, în timp ce pe unul îl gonește afară. Dacă un copil este rău, bătaia îl va face mai rău. Aceasta nu-l va supune. Când organismul nu este în stare bună, când circulația este deranjată, iar puterea nervoasă face tot ce poate hrană de o proastă calitate, sau într-o mare cantitate chiar din cea care este bună, părinții nu au stăpânire de sine. Ei nu pot să judece de la cauză la efect. Acesta este motivul pentru care fiecare mișcare pe care o fac în familia lor produce mai mult necaz decât vindecare. Ei par să nu înțeleagă și să judece de la cauză la efect și merg la lucrarea lor ca orbii. Ei par să acționeze ca și cum, purtându-se ca niște sălbatici și reprimând prin asuprire și violență răul care ar putea apărea în familia lor, L-ar slăvi pe Dumnezeu în mod deosebit.
Cine sunt copiii noștri? Ei sunt numai frații și surorile mai tineri din familia pe care Dumnezeu o recunoaște ca fiind a Lui. Noi avem de-a face cu membrii familiei Domnului! și, deoarece grija lor ne-a fost încredințată nouă, cât de atenți trebuie să fim spre a-i crește pentru Domnul, în așa fel ca, atunci când va veni Stăpânul, să putem spune: „Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul.” (Isaia 8, 18.) Vom fi noi atunci în stare să spunem: „Am încercat să facem lucrarea noastră, și am încercat s-o facem bine”?
Am văzut mame din familii mari, care nu puteau să vadă lucrarea care era chiar în calea lor, chiar înaintea lor, în propriile lor familii. Ele doreau să fie misionare și să facă o mare lucrare. Căutau pentru ele în afară vreo poziție înaltă, dar neglijau să se îngrijească de lucrarea din cămin, pe care Domnul le-a lăsat-o în seamă. Cât de important este ca mintea să fie lucidă! Cât de important este ca trupul să fie scutit, pe cât este posibil, de boală, pentru ca să putem face lucrarea pe care cerul ne-a lăsat-o s-o facem și s-o îndeplinim în așa fel, încât Stăpânul să poată spune: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25, 21.) Surorile mele, să nu disprețuiți puținele lucruri pe care Domnul le-a lăsat pentru voi să le faceți. Faceți treburile fiecărei zile să fie în așa fel, încât, în ziua socotelilor, să nu vă fie rușine să dați față cu raportul ținut de îngerul raportor.
Dar ce se poate spune despre o dietă improvizată? Noi am vorbit despre importanța cantității și a calității hranei. Ea trebuie să fie în strictă conformitate cu legile sănătății. Însă noi nu recomandăm o dietă improvizată. Mi-a fost arătat că mulți au adaptat un punct de vedere greșit despre reforma sanitară și adoptă o dietă prea săracă. Ei se întrețin cu o hrană ieftină, de slabă calitate, pregătită fără atenție sau cu referire la hrănirea organismului. Este important ca hrana să fie pregătită cu grijă, ca apetitul, dacă nu este pervertit, s-o poată savura. Pentru că noi am renunțat din principiu să folosim carnea, untul, tocătura, pateurile, condimentele, untura și ceea ce irită stomacul și distruge sănătatea, niciodată n-ar trebui să fie sugerată ideea că este doar de mică importanță ceea ce mâncăm.
Sunt unii care merg spre extreme. Ei trebuie să mănânce exact numai o astfel de porție și exact o astfel de calitate, iar ei se limitează la două sau trei lucruri. Ei permit să li se pună în față, lor și familiei lor, numai puține lucruri pentru mâncare. Mâncând o mică porție de hrană și aceea nu de cea mai bună calitate, ei nu mănâncă ceea ce va fi hrană potrivită pentru organism. Hrana săracă nu poate fi transformată în sânge bun. O dietă improvizată va improviza sângele. Am să amintesc cazul sorei A. Acel caz mi-a fost prezentat spre a arăta o extremă. În fața mea, au fost prezentate două clase. Prima, cei care nu trăiau după lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Ei au adoptat reforma, pentru că altcineva o începuse, dar n-au înțeles sistemul acesteia pentru ei înșiși. Sunt mulți între voi care mărturisesc adevărul, pe care l-au primit, pentru că altcineva îl primise, dar nu puteți arăta argumente pentru viața voastră. Așa se explică de ce sunteți așa de slabi ca apa. În loc să cântăriți motivele voastre în lumina veșniciei, în loc să aveți o cunoaștere practică a principiilor care stau la baza tuturor acțiunilor voastre, în loc să săpați până la fund și să clădiți o temelie bună pentru voi înșivă, voi umblați în scânteile aprinse de alții. Astfel veți da greș, după cum ați dat greș în reforma sanitară. Dacă ați fi acționat din principiu, n-ați fi făcut acest lucru.
Unii nu pot fi făcuți să înțeleagă necesitatea de a mânca și a bea spre slava lui Dumnezeu. Îngăduința apetitului îi afectează în toate relațiile vieții lor. Aceasta se vede în familiile lor, în comunitatea lor, în adunarea de rugăciune și în comportarea cu copiii lor. Acesta a fost blestemul vieții lor. Nu-i poți face să înțeleagă adevărurile pentru aceste zile din urmă. Dumnezeu a dat totul din belșug pentru întreținerea și fericirea tuturor creaturilor Sale; și dacă legile n-ar fi fost niciodată călcate, și toți ar fi acționat în armonie cu voința divină, ar fi fost experimentate sănătatea, pacea și fericirea în locul nenorocirii și al răului continuu.
O altă clasă care a ținut seamă de reforma sanitară este foarte severă. Ea ia o poziție, stă cu încăpățânare în acea poziție și trece peste limită cu aproape orice. Unul dintre aceștia a fost sora A. Ea n-a fost compătimitoare, iubitoare și afectuoasă, asemenea divinului Domn. Tot ce putea ea să vadă era judecata. Ea a împins lucrurile mai departe decât dr. Trall. Pacienții ei a trebuit chiar s-o părăsească, pentru că nu puteau primi destulă mâncare. Dieta ei improvizată i-a dat sânge improvizat.
Mâncărurile cu carne vor scădea valoarea sângelui. Pregătiți hrană cu condimente și mâncați-o cu prăjituri și plăcinte bogate și veți avea un sânge de calitate rea. Organismul este prea greu împovărat cu asimilarea acestui fel de hrană. Plăcinta cu carne și murăturile, care niciodată nu trebuie să fie introduse într-un stomac, vor da sângelui o calitate mizerabilă. Dar și o hrană de slabă calitate, pregătită într-un fel nepotrivit și în cantitate insuficientă, nu poate să dea un sânge bun. Mâncarea cu carne și o hrană bogată, ca și o dietă improvizată, vor avea aceleași rezultate.
și acum cu privire la lapte și zahăr. Cunosc persoane care s-au speriat de reforma sanitară și au spus că nu vor avea nimic de-a face cu ea, pentru că a vorbit împotriva folosirii libere a acestor lucruri. Schimbarea trebuie făcută cu multă grijă și trebuie să acționăm precaut și în mod înțelept. Noi dorim să urmăm acea cale care se va recomanda pe sine bărbaților și femeilor inteligente ale țării. Mari cantități de lapte și zahăr, mâncate împreună, sunt vătămătoare. Ele umplu de impurități organismul. O vacă poate să pară bine dimineața și să moară seara. Ea era bolnavă în acea dimineață, și laptele ei era bolnav, dar voi nu știați acest lucru. Lumea animală este bolnavă. Mâncarea de carne înseamnă boală. Dacă am ști că animalele sunt perfect sănătoase, aș recomanda ca oamenii să mănânce carne, mai degrabă decât mari cantități de lapte și zahăr. Aceasta n-ar produce vătămarea pe care o produce laptele și zahărul. Zahărul umple organismul cu necurăție. El îngreunează lucrarea mașinăriei vii.
A fost un caz în Montcalm Country, Michigan, la care vreau să mă refer. Persoana era un bărbat nobil. Avea înălțimea de peste 1,80 m și înfățișarea plăcută. Eu am fost invitată să-l vizitez pe când era bolnav. În prealabil, am discutat cu el cu privire la felul lui de trai. „Nu-mi place cum arată ochii d-tale”, am spus eu. El consuma o mare cantitate de zahăr. L-am întrebat de ce făcea acest lucru. Mi-a spus că a renunțat la carne și nu știa ce o va înlocui așa de bine ca zahărul. Hrana lui nu-l mulțumea, pur și simplu, pentru că soția lui nu știa să gătească. Unii dintre voi vă trimiteți fiicele, care au crescut până aproape de maturitate, la școală, ca să învețe științele, înainte de a învăța cum să gătească, când aceasta ar trebui să fie de primă importanță. Iată o femeie care nu știa să gătească; ea nu învățase să gătească hrană sănătoasă. Soția și mama aveau lipsuri în această importantă ramură a educației și drept rezultat hrana era slab pregătită, nefiind suficientă spre a întreține cererile organismului. Era consumat zahăr în mod exagerat, care a dat naștere la îmbolnăvirea întregului organism. Viața acestui bărbat a fost sacrificată fără să fie necesar, datorită relei pregătiri a mâncării. Când am mers să-l văd pe acest bărbat, am încercat să-i spun, cum am putut mai bine, cum să facă și, în curând, a început încetișor să se facă bine. Dar, în mod imprudent, el s-a forțat când nu era în stare, a mâncat cantități mici și nu de bună calitate, și a fost doborât din nou. De data aceasta, nu mai avea nici o șansă. Organismul lui părea să fie un putregai de masă vie. El a murit ca victimă a unei hrane sărăcăcios gătită. El a încercat să înlocuiască cu zahăr buna pregătire a mâncării și aceasta n-a făcut decât să înrăutățească mai mult situația.
Adesea iau loc la mesele fraților și surorilor și văd că ei folosesc o mare cantitate de lapte și zahăr. Acestea împovărează organismul, irită organele digestive și afectează creierul. Tot ceea ce împiedică mișcarea activă a mașinăriei vii afectează foarte direct creierul. și după lumina care mi-a fost dată, zahărul, când este folosit în exces, este mai vătămător decât carnea. Schimbările acestea trebuie făcute cu prudență și subiectul trebuie tratat în așa fel, încât să nu urmărească să dezguste și să-i prejudicieze pe cei pe care vrem să-i învățăm și să-i ajutăm.
Adesea, surorile noastre nu știu cum să gătească. Acestora le-aș spune: Eu aș merge la cea mai bună bucătăreasă, pe care aș putea s-o găsesc în țară, și aș rămâne acolo, dacă este necesar, timp de o săptămână până ce aș deveni stăpână pe meserie, o bucătăreasă versată și pricepută. Aș urma acest curs chiar dacă aș avea patruzeci de ani. Este de datoria voastră să știți cum să gătiți și este de datoria voastră să le învățați pe fiicele voastre cum să gătească. Când le învățați arta gătitului, voi construiți în jurul lor o barieră care le va feri de nebunia și viciul în care s-ar putea, altfel, să se angajeze. Eu o prețuiesc pe croitoreasa mea, o apreciez pe copista mea; dar bucătăreasa mea, care știe bine cum să pregătească hrana spre a întreține viața și a hrăni creierul, oasele și mușchii, ocupă locul cel mai important printre ajutoarele familiei mele.
Mamelor, nu există nimic care să conducă la astfel de rele decât a lua poverile de la fiicele voastre și de a nu le da nimic deosebit să facă, de a le lăsa să-și aleagă ele ocupația, poate puțin lucru de croșetat, sau broderie artistică cu care să se ocupe. Lăsați-le să-și exerseze membrele și mușchii. Ce dacă aceasta le obosește? Voi nu obosiți în lucrul vostru? Îi va vătăma oboseala pe copiii voștri, afară de cazul că muncesc excesiv, mai mult decât vă vatămă pe voi? Desigur că nu. Ei pot să se refacă după oboseală printr-o bună odihnă a nopții și să fie pregătiți să se angajeze a doua zi la lucru. A-i lăsa să crească în lenevie este un păcat. Păcatul și ruina Sodomei au fost belșugul de pâine și lenevia.
Noi dorim să lucrăm pentru punctul de vedere corect. Dorim să activăm ca bărbați și femei care urmează să fie aduși la judecată. și dacă adoptăm reforma sanitară, s-o adoptăm dintr-un simțământ al datoriei, nu pentru că un altcineva a adoptat-o. Eu nu mi-am schimbat deloc calea de când am adoptat reforma sanitară. Nu m-am retras cu nici un pas de când lumina din cer a strălucit asupra acestui subiect, prima dată pe calea mea. Eu m-am despărțit de îndată de orice — de carne, unt și de trei mese — și aceasta când eram angajată în muncă istovitoare cu creierul, scriind de dimineața, devreme, până la apus de soare. Coboram la masă de două ori pe zi, fără schimbare în munca mea. Eu am fost o mare suferindă din cauza bolii; am avut cinci șocuri de paralizie. Am avut brațul stâng legat lateral timp de luni de zile, din cauză că durerea din inimă era așa de mare. Când am făcut aceste schimbări în dieta, am refuzat să mă supun gustului și să-l las să stăpânească asupra mea. Să stea acesta în calea asigurării unei puteri mai mari spre a putea prin aceasta să-L slăvesc pe Domnul? Să stea acesta, chiar pentru o clipă, în calea mea? Niciodată! Mi-a fost foarte foame. Am fost o mare consumatoare de carne. Dar când am simțit că sunt sleită, mi-am pus brațele deasupra stomacului și am zis: „Nu vreau să mai gust nici o bucățică. Am să mănânc hrană simplă, sau nu voi mânca deloc.” Pâinea era dezgustătoare pentru mine. Rar puteam să mănânc o felie. Cu unele lucruri din reformă, puteam să mă împac foarte bine, dar când era vorba de pâine, eram pornită, în mod deosebit, împotriva ei. Când am făcut schimbările acestea, am avut de dus o luptă specială. N-am putut să mănânc primele două sau trei mâncăruri. I-am spus stomacului meu: „Așteaptă până vei putea mânca pâine.” În scurt timp, am putut mânca pâine, și pâine graham, de asemenea. Mai înainte, pe aceasta n-o puteam suferi, dar acum are gust bun, și nu mi-am pierdut pofta de mâncare.
Când scriam Darurile spirituale, volumele trei și patru, eram extenuată, prin muncă excesivă. Am văzut că trebuia să schimb cursul vieții mele și, odihnindu-mă câteva zile, m-am făcut bine. Am părăsit aceste lucruri din principiu. Am luat poziție pentru reforma sanitară din principiu. și de atunci, fraților, nu m-ați auzit exprimând o părere extremistă despre reforma sanitară pe care ar fi trebuit s-o retrag. N-am exprimat nimic altceva decât la ceea ce rămân și astăzi. Vă recomand o dietă sănătoasă și hrănitoare.
Eu nu socotesc ca o mare privațiune întreruperea folosirii acelor lucruri care lasă un miros urât în respirație și un gust rău în gură. Este o lepădare de sine să părăsești aceste lucruri și să ajungi într-o situație unde totul este dulce ca mierea; unde în gură nu rămâne un gust rău și nici senzație de slăbiciune în stomac? Mă obișnuisem să consum din acestea mare parte din timp. Mă simțeam slăbită iar și iar, cu copilul meu în brațe. Acuma nu le mai folosesc, și numesc aceasta privațiune, când pot să stau în fața voastră, așa cum fac astăzi? Nu există o femeie dintr-o o sută care să poată suporta o cantitate de muncă mai mare decât suport eu. Eu acționez din principiu, nu din impuls. Acționez, deoarece cred că cerul va aproba calea pe care am apucat spre a mă aduce în cea mai bună stare de sănătate, ca să-L pot slăvi pe Dumnezeu în trupul și în duhul meu, care sunt ale Lui.
Noi putem avea o varietate de hrană bună și sănătoasă, gătită într-o manieră sănătoasă, așa încât să poată fi făcută gustoasă pentru toți. și dacă voi, surorile mele, nu știți cum trebuie să gătiți, vă sfătuiesc să învățați. Pentru voi este de o importanță vitală să știți cum să gătiți. Sunt multe suflete pierdute din cauza slabei pregătiri a mâncării de care nici idee n-aveți. Ea produce boală și proastă dispoziție; organismul devine deranjat, și lucrurile cerești nu pot fi sesizate. Este mai multă religie într-o pâine bună decât își închipuie mulți dintre voi. Este mai multă religie într-o mâncare bine gătită decât aveți idee voi. Noi dorim să vă arătăm ce este o religie bună și să o introduceți în familiile voastre. Când, uneori, eram plecată de acasă, știam că pâinea de pe masă, și hrana, în general, aveau să-mi fie vătămătoare, dar eram obligată să mănânc ceva pentru întreținerea vieții. Este un păcat în fața cerului să aveți astfel de hrană. Eu am suferit din lipsă de hrană potrivită. Pentru un stomac dispeptic, puteți pune pe mesele voastre fructe de tot felul, dar nu prea multe la o masă. În felul acesta, puteți avea o varietate și aceasta va fi gustoasă, iar după ce ați luat masa vă veți simți bine.
Am fost uimită să aflu că, după toată lumina care a fost dată în acest loc, mulți dintre voi mănâncă între mese! Nu trebuie să lăsați să treacă de buzele voastre nici o bucățică de mâncare între mesele regulate. Mâncați ce ar trebui să mâncați, dar mâncați la o masă, și apoi așteptați până la următoarea masă. Eu mănânc destul spre a satisface nevoile organismului, dar când mă ridic de la masă, pofta mea este tot așa de bună ca atunci când m-am așezat la masă. și, când urmează masa următoare, sunt gata să-mi iau porția, și nimic mai mult. Dacă aș mânca, din când în când, o porție dublă, pentru că are gust bun, cum m-aș putea pleca să-I cer lui Dumnezeu să mă ajute în lucrarea mea de a scrie, când n-aș putea să am nici o idee din cauza lăcomiei mele? Aș putea oare, să-I cer lui Dumnezeu să poarte de grijă acelei neraționale poveri din stomacul meu? Aceasta ar fi o necinstire a Lui. Ar însemna să-I cer să consume timpul din cauza poftei mele. Acum, eu mănânc numai ceea ce cred că este potrivit, și apoi pot să-I cer să-mi dea putere să îndeplinesc lucrarea pe care mi-a dat-o El s-o fac. și eu știu că cerul a auzit și a răspuns rugăciunii mele când înalț această cerere.
și, iarăși, când mâncăm exagerat de mult, păcătuim împotriva corpului nostru. În Sabat, în casa lui Dumnezeu, lacomii vor ședea și vor dormi sub adevăruri arzătoarele ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu pot nici să-și țină ochii deschiși și nici să înțeleagă expunerile solemne prezentate. Credeți voi că ei Îl slăvesc în felul acesta pe Dumnezeu în trupul și duhul lor, care sunt ale Lui? Nu. Ei Îl necinstesc. și dispepticul — ceea ce l-a făcut dispeptic este urmarea acestui mod de viață. În loc să respecte regularitatea, el a lăsat să-l stăpânească apetitul și a mâncat între mese. Poate că, dacă obiceiurile lui sunt sedentare, el nu a beneficiat de aerul vitalizator al cerului, care să-i ajute digestiei; poate că n-a făcut suficient exercițiu pentru sănătatea lui.
Unii socotesc că au nevoie de cineva care să le spună cât să mănânce. Nu aceasta este calea de urmat. Noi trebuie să acționăm dintr-un punct de vedere moral și religios. Noi trebuie să fim cumpătați în toate lucrurile, pentru că în fața noastră se află o cunună nepieritoare și o comoară cerească. și acum doresc să spun fraților și surorilor mele, că îmi trebuie curaj moral, ca să iau poziție și să mă stăpânesc. N-aș dori să pun aceasta asupra altuia. Voi mâncați prea mult și apoi regretați, și așa continuați să vă gândiți la ceea ce mâncați și beți. Mâncați numai ceea ce este cel mai bun și plecați imediat cu simțământul clar în fața cerului și neavând nici o mustrare de conștiință. Noi nu credem în îndepărtarea de tot a ispitelor, fie de la copii, fie de la cei maturi. Cu toții, avem o luptă în fața noastră și trebuie să stăm pe poziție spre a rezista ispitelor lui Satana, și dorim să știți că avem puterea să facem acest lucru.
și, în timp ce vă avertizăm să nu mâncați peste măsură, chiar din hrana de cea mai bună calitate, dorim să-i avertizăm, de asemenea, și pe cei care sunt extremiști să nu ridice un standard fals și apoi să se străduiască să-l aducă pe fiecare să se încadreze în el. Sunt unii care pornesc ca reformatori ai sănătății, care nu sunt potriviți să se angajeze în vreo altă ocupație, și care simt că nu este îndeajuns să se îngrijească de propriile lor familii sau să-și păstreze locul potrivit în biserică. și ce fac? Ei bine, ei bat în retragere ca medici de reformă sanitară, ca și când ar putea face din aceasta un succes. Își asumă responsabilitățile practicii lor și iau viața bărbaților și femeilor în mâinile lor, când, în realitate, nu cunosc nimic despre această lucrare.
Glasul meu se va ridica împotriva novicilor care vor să trateze boala în mod profesional, în conformitate cu principiile reformei sanitare. Să ne ferească Dumnezeu să le fim pacienți și să facă experiment pe noi! Noi suntem prea puțini. Este întru totul o luptă lipsită de glorie, să murim în ea. Dumnezeu să ne scape de o astfel de primejdie! N-avem nevoie de astfel de învățătură și de astfel de medici. Să încerce să trateze boala cei care cunosc ceva despre organismul omenesc. Medicul ceresc era plin de compasiune. Spiritul acesta este necesar celor care au de-a face cu boala. Unii care încearcă să ajungă medici sunt bigoți, egoiști și încăpățânați. Nu-i poți învăța nimic. Se poate că ei n-au făcut niciodată ceva de valoare. Ei n-au făcut din viața lor un succes. Ei n-au, în realitate, nici o cunoștință de valoare, și totuși s-au apucat să practice reforma sanitară. Noi nu ne putem îngădui să lăsăm astfel de persoane să omoare pe unul și pe altul. Nu, nu putem îngădui acest lucru!
Dorim să fim întru totul corecți de fiecare dată. Dorim să ridicăm poporul nostru pe poziția corectă, cu privire la reforma sanitară. „Să ne curățim”, zice apostolul, „de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7, 1.) Trebuie să fim corecți, pentru ca să putem sta în zilele de apoi. Avem nevoie de creier limpede și de minte sănătoasă în corp sănătos. Trebuie să începem să lucrăm serios pentru copiii noștri, pentru fiecare membru al familiei noastre. Să ne apucăm să lucrăm corect. Isus vine și, dacă ne orbim pe noi înșine față de adevărurile înălțătoare de suflete ale acestor zile de pe urmă, cum putem să fim sfințiți prin adevăr? Cum putem fi pregătiți pentru nemurire? Fie ca Domnul să ne ajute să putem începe să lucrăm aici ca niciodată mai înainte.
Am vorbit să avem o serie de adunări în acest loc și să ne apucăm să lucrăm pentru oameni. Dar nu putem să vă ridicăm pe brațele noastre. Noi dorim să începeți această lucrare de reformă în casele voastre. Dorim ca cei care au stat în umbră să iasă în față. Trebuie să începeți să lucrați. și, când vom vedea că ați început să lucrați pentru voi înșivă, vom veni să vă ajutăm. Sperăm să-i reformați pe copiii voștri, ca să poată fi convertiți la Hristos, și ca duhul reformei să se poată răspândi în mijlocul vostru. Dar când păreți morți de două ori și gata să fiți smulși din rădăcini, noi nu îndrăznim să întreprindem lucrarea. Vom merge mai degrabă la o adunare de necredincioși, unde există inimi primitoare de adevăr. Povara adevărului este asupra noastră. Există destui spre a auzi adevărul și noi dorim să fim acolo unde putem să li-l prezentăm. Vreți să ne ajutați, mergând la lucru pentru voi înșivă?
Fie ca Domnul să vă ajute să simțiți cum n-ați simțit niciodată mai înainte. Fie ca El să vă ajute să muriți față de eu, și să aveți un duh de reformă în căminele voastre, ca îngerii lui Dumnezeu să vină în mijlocul vostru să vă slujească și voi să puteți fi buni pentru a fi luați la cer.