Mă gândeam ce contrast s-ar vedea între adunarea noastră de astăzi, de aici, și adunări așa cum sunt cele conduse de necredincioși. În loc de rugăciune și de a vorbi despre Hristos și lucruri religioase, s-ar auzi râsete stupide și conversație ușuratică. Scopul lor ar fi să aibă o distracție generală, de pomină. Ar începe cu nebunie și s-ar sfârși cu deșertăciune. Noi dorim ca aceste adunări să fie în așa fel conduse și să ne comportăm în așa fel, încât să ne putem întoarce la casele noastre cu conștiința lipsită de ofensă față de Dumnezeu și față de om; cu conștiința că n-am rănit și nici n-am vătămat în nici un fel pe cei cu care ne-am asociat sau că n-am avut asupra lor nici o influență dăunătoare.
În această privință, sunt mulți care greșesc. Ei nu țin seama de faptul că sunt răspunzători de influența pe care o exercită zilnic; că trebuie să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru impresiile pe care le fac și pentru influența pe care o lasă în toate întovărășirile lor din viață. Dacă influența lor este de așa natură, încât atrage mintea altora, îndepărtându-i de Dumnezeu, și îi ademenește pe calea deșertăciunii și a nebuniei, făcându-i să caute plăcerea în distracții și satisfacții nebunești, ei trebuie să dea socoteală pentru aceasta. și dacă aceste persoane sunt bărbați sau femei cu influență, dacă poziția lor este de așa natură, încât exemplul lor îi va afecta pe alții, atunci asupra lor va rămâne un păcat mai mare pentru neglijența în a-și pune în regulă purtarea după modelul Bibliei.
Ocazia de care ne bucurăm astăzi este exact în conformitate cu ideile mele despre recreare. Eu am încercat să prezint vederile mele asupra acestui subiect, dar ele sunt mai bine ilustrate decât expuse. Am fost în acest loc cam acum un an, când aici a avut loc o adunare ca aceasta. Aproape totul a decurs foarte plăcut atunci, totuși, împotriva unor lucruri se pot ridica obiecții. Unii și-au îngăduit considerabil de mult să glumească și să ironizeze. Nu toți erau păzitori ai Sabatului și s-a manifestat o influență care nu a fost atât de plăcută, după cum ne-am fi dorit.
Dar eu cred că, în timp ce căutăm să ne reîmprospătăm spiritul și să ne înviorăm trupul, Dumnezeu ne cere să ne folosim toate puterile, de fiecare dată, numai în scopul cel mai bun. Noi ne putem aduna laolaltă, așa cum facem astăzi, și să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Putem și trebuie să conducem recrearea noastră în așa fel, încât să fim corespunzători pentru îndeplinirea cu mai mult succes a sarcinilor care ne revin, și ca influența noastră să fie mai folositoare pentru cei cu care ne asociem. Mai ales acesta să fie cazul unei ocazii ca aceasta, care să producă tuturor o bună dispoziție. Ne putem întoarce la treburile noastre cu mintea mai îmbogățită și trupul reîmprospătat, pregătiți să ne apucăm din nou de lucru, cu speranță și curaj sporite.
Noi credem că este privilegiul nostru să-L slăvim pe Dumnezeu în fiecare zi din viața noastră pe pământ; că nu trebuie să trăim în această lume numai pentru distracția noastră, numai spre plăcerea noastră. Suntem aici pentru folosul omenirii, ca să fim o binecuvântare pentru societate. și dacă lăsăm ca mintea noastră să alunece pe acea cale pe care mulți, căutând numai deșertăciune și nebunie, îngăduie ca mintea lor să alunece, cum putem fi o binecuvântare pentru societate, și de folos poporului și generației noastre? Noi nu ne putem lansa nevinovați în nici o distracție care ne va face să fim necorespunzători pentru mult mai credincioasa îndeplinire a sarcinilor obișnuite ale vieții.
Noi dorim să căutăm ce este înălțat și frumos. Dorim să ne abatem mintea de la acele lucruri care sunt superficiale și fără importanță, care n-au trăinicie. Din toate aceste adunări, în scop de recreare, din toate aceste asocieri plăcute, dorim să adunăm putere nouă spre a deveni bărbați și femei mai bune. Din fiecare sursă posibilă, dorim să adunăm curaj nou, putere nouă, tărie nouă, spre a ne putea ridica viața la curăție și sfințire și nu să coborâm la nivelul de jos al acestei lumi. Adesea, îi auzim pe cei care mărturisesc religia lui Hristos vorbind astfel: „Noi toți trebuie să coborâm la un nivel mai scăzut.” Nu se poate ca creștinii să coboare la un astfel de nivel. A îmbrățișa adevărul lui Dumnezeu și religia Bibliei nu înseamnă a coborî, ci a urca pe un nivel înălțat, la un punct de vedere mai înalt, unde putem comunica cu Dumnezeu.
Hristos S-a umilit, luând asupra Lui natura noastră, ca prin umilința, sacrificiul și suferința Lui să poate deveni o piatră de pus piciorul pentru oamenii căzuți, piatră pe care ei să poată urca, prin meritele Sale, și ca prin desăvârșirea Lui și prin virtutea eforturilor lor de a păzi Legea lui Dumnezeu să poată fi acceptați de El. În aceasta nu există nici o coborâre la un nivel scăzut. Noi căutăm să ne punem picioarele pe platforma ridicată și înălțată a adevărului etern. Căutăm să devenim tot mai mult asemenea îngerilor cerești, mai curați cu inima, mai fără păcat, mai inocenți, mai nepătați.
Suntem în căutare după curăția și sfințirea vieții, pentru ca, în cele din urmă, să fim potriviți pentru societatea cerească din împărăția slavei; și singurul mijloc de a ajunge la acest înalt caracter creștin este prin Isus Hristos. Nu există altă cale pentru ridicarea familiei omenești. Unii vorbesc despre umilința pe care o îndură și despre sacrificiul pe care îl fac, pentru că au adoptat adevărul de origine cerească! Este adevărat că lumea nu acceptă adevărul; necredincioșii nu-l primesc. Ei pot să vorbească despre cei care au îmbrățișat adevărul și L-au căutat pe Mântuitorul, și să-i prezinte ca părăsind orice, renunțând la orice și sacrificând orice este vrednic de reținut. Dar mie să nu-mi spui asta. Eu știu mai bine. Experiența mea dovedește că este altfel. Tu nu trebuie să-mi spui că trebuie să renunțăm la cele mai scumpe comori și să nu primim nimic corespunzător. Nu, într-adevăr! Acel Creator care a plantat Edenul cel frumos pentru primii voștri părinți și care a plantat pentru noi pomii și florile cele frumoase, și a prevăzut tot ce este mai frumos și minunat în natură, pentru ca neamul omenesc să se bucure, a intenționat ca ei să se bucure de ele. Atunci să nu credeți că Dumnezeu dorește să renunțăm la tot ceea ce este de reținut aici pentru fericirea noastră. El cere de la noi să renunțăm numai la ceea ce n-ar fi de reținut pentru binele și fericirea noastră.
Acel Dumnezeu care a plantat acești pomi admirabili și i-a îmbrăcat cu frunzișul lor bogat, care ne-a dat scânteietoare și frumoase nuanțe de flori, și a cărui manoperă minunată o vedem în domeniul naturii, n-a intenționat să ne facă nefericiți; El n-a intenționat ca noi să n-avem gust pentru ele, și să n-avem plăcere de aceste lucruri. Intenția Lui este ca noi să ne bucurăm de ele și să fim fericiți în mijlocul naturii încântătoare, care este creația Lui.
Este bine să alegem astfel de locuri, ca acest crâng, pentru relaxare și recreare. Dar în timp ce ne aflăm aici, nu trebuie să ne concentrăm toată atenția asupra noastră și să irosim timpul prețios cu distracții care vor încuraja o neplăcere față de lucrurile sfinte. Noi n-am venit aici să ne dedăm la glume și bancuri, la discuții nebunești și râsete fără sens. Aici privim la frumusețile naturii. și apoi? Să ne plecăm și să ne închinăm lor? Nu e cu neputință. Dar în timp ce privim la aceste lucruri din natură, să lăsăm ca mintea noastră să fie purtată mai sus, la Dumnezeul naturii; s-o lăsăm să fie înălțată la Creatorul universului, și apoi să-L adorăm pe Creator, care a făcut toate aceste lucruri frumoase, pentru folosul și fericirea noastră.
Mulți se delectează cu picturi frumoase și sunt gata să se închine talentului care poate produce un tablou atât de minunat, dar cei care își devotează viața acestor lucrări, de unde obțin ei proiectele lor? De unde obțin pictorii ideile lor despre lucrurile pe care le pun pe pânză? Din peisajul frumos al naturii — de la natură, și numai de la natură. Persoane își devotează întreaga putere a ființei lor și își acordează toate afecțiunile în direcția gusturilor lor. Mulți își abat mintea de la frumusețile și splendorile naturii pe care le-a pregătit Creatorul nostru pentru ei, ca să se bucure și să devoteze toate puterile ființei lor pentru perfecționarea artei; totuși, lucrurile acestei lumi sunt numai copii imperfecte din natură. Arta nu poate atinge perfecțiunea văzută în natură.
Făcătorul tuturor lucrurilor frumoase din natură este uitat. Am văzut oameni care sunt gata să se plece în extaz în fața unui tablou cu un apus de soare, când, în același timp, ei ar putea avea privilegiul să vadă un adevărat și minunat apus de soare, aproape în fiecare seară din an. Ei pot să vadă frumoasele nuanțe în care Meșterul Artist cel nevăzut a pictat, cu o dibăcie divină, minunate scene pe mișcătoarea pânză a cerului, și totuși, se întorc nepăsători de la tabloul lucrat de cer spre tablourile de artă, desenate de mâini imperfecte, și sunt gata să li se închine. Care este motivul pentru care se întâmplă așa ceva? Pentru că vrăjmașul caută aproape continuu să abată mintea de la Dumnezeu. Când Îl prezentăm pe Dumnezeu și religia lui Hristos, va fi oare primită de ei? Cu siguranță că nu! Ei nu-L pot accepta pe Hristos. Cum să facă sacrificiile pe care ar trebui să le facă pentru a-L primi pe Hristos? Cu nici un chip! Dar ce se cere? Simplu, cele mai bune și mai sfinte simțăminte pentru El, care a părăsit slava Tatălui și a coborât să moară pentru un neam de răzvrătiți. El și-a părăsit bogățiile, maiestatea, și conducerea supremă, și a luat asupra Sa natura noastră, ca să poată găsi o cale de scăpare. Ce să facă? Să te umilească pe tine, să te înjosească? Cu nici un chip. El vrea să deschidă o cale de scăpare pentru tine din mizeria fără speranță, să te ridice, în cele din urmă, la dreapta Lui, în Împărăția Sa. Pentru aceasta a fost făcut sacrificiul Său nemărginit de mare. și cine poate pricepe sacrificiul cel mare? Cine îl poate aprecia? Nimeni, afară de cei care înțeleg taina evlaviei, care au gustat din puterile lumii care va veni, care au băut din cupa mântuirii care ne-a fost prezentată. Domnul ne oferă acest pahar al mântuirii, în timp ce cu propriile Sale buze El a golit, în locul nostru, acest pahar amar, pregătit de păcatele noastre și pe care ar fi trebuit să-l golim noi. Totuși, noi vorbim ca și când Hristos, care a făcut acest sacrificiu și a dovedit o astfel de iubire pentru noi, ne-ar lipsi de tot ceea ce se merită să avem.
De ce fel de bine vrea El să ne lipsească? El ar vrea să ne lipsească de privilegiul de a renunța la pasiunile naturale ale inimii firești. Noi nu ne putem înfuria când ne place, și în același timp să păstrăm o conștiință curată și aprobarea lui Dumnezeu. Dar suntem noi dispuși să renunțăm la acestea? Satisfacerea pasiunilor stricate ne va face mai fericiți? Aceasta se datorează faptului că nu vrea să se pună restricții asupra noastră în această privință. A ne înfuria și a cultiva un temperament corupt nu va adăuga nimic la bucuria noastră. Nu este spre fericirea noastră să urmăm după cum ne conduce inima firească. și vom fi noi mai buni dacă o urmăm? Nu; aceasta va arunca o umbră asupra familiei noastre și un văl asupra fericirii noastre. Dând frâu liber poftelor firești, nu vom face decât să vătămăm corpul și să sfâșiem în bucăți organismul. De aceea Dumnezeu dorește să punem restricții poftei, să stăpânim pasiunile, și să ținem în supunere omul întreg. El a făgăduit să ne dea putere, dacă ne angajăm în această lucrare.
Păcatul lui Adam și al Evei a pricinuit o teribilă despărțire între Dumnezeu și om. și Hristos pășește între Dumnezeu și om și zice omului: „Tu mai poți veni la Tatăl; există întocmit un plan prin care Dumnezeu poate fi împăcat cu omul, și omul cu Dumnezeu; tu te poți apropia de Domnul, printr-un Mijlocitor.” și acum El stă și mijlocește pentru tine. El este Marele Preot, care pledează în favoarea ta; și tu trebuie să vii și să prezinți cazul tău Tatălui, prin Isus Hristos. În felul acesta, poți avea acces la Dumnezeu; și, cu toate că păcătuiești, cazul tău nu este fără speranță. „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit.” (1 Ioan 2, 1.)
Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că avem un Mântuitor. și nu există nici o cale prin care să putem fi înălțați, decât prin Hristos. Atunci să nu creadă nimeni că este o mare umilință din partea lui să-L accepte pe Hristos; pentru că atunci când facem acest pas noi ne ținem de funia de aur care-l unește pe omul mărginit cu Dumnezeul cel nemărginit; noi facem primul pas spre adevărata înălțare, ca să fim potriviți pentru societatea îngerilor cerești, curați, din Împărăția slavei.
Nu fiți descurajați; nu fiți fricoși. Deși poate că ești asaltat de vrăjmașul cel viclean, totuși, dacă ai în fața ta temerea de Dumnezeu, îngeri care excelează în putere vor fi trimiși în ajutorul tău și tu poți fi mai mult decât un egal pentru puterile întunericului. Isus trăiește. El a murit pentru a deschide o cale de scăpare pentru neamul omenesc căzut, și astăzi El trăiește spre a mijloci pentru noi, ca noi să putem fi înălțați la dreapta Lui. Nădăjduiește în Dumnezeu. Lumea merge pe calea cea largă; și tu, în timp ce mergi pe calea cea îngustă și ai de luptat împotriva căpeteniilor și stăpânitorilor întunericului, și de întâmpinat împotrivirea vrăjmașilor, adu-ți aminte că au fost luate măsuri pentru tine. Se află ajutor la cineva care este puternic și prin El tu poți birui.
„Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă” zice Domnul, „și Eu vă voi primi și voi veți fi fii și fiice ale Domnului Atotputernic.” Ce făgăduință este aceasta! Aceasta este o garanție solemnă că puteți deveni membri ai familiei regale, moștenitori ai Împărăției cerurilor. Dacă o persoană este onorată, sau ajunge în legătură cu unul dintre monarhii de pe pământ, cât de repede este dusă știrea de presa zilnică și cum mai trezește invidia celor care se cred mai puțin favorizați! Dar iată aici Unul care este Rege peste toți, Monarhul universului, Creatorul oricărui lucru bun; și El ne spune: „Eu vreau să vă fac fii și fiice ale Mele; vreau să vă unesc cu Mine; voi veți deveni membri ai familiei regale și copii ai Regelui ceresc.”
Pavel spune: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățăm de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.” (2 Corinteni 7, 1.) De ce să nu facem aceasta, când avem o astfel de perspectivă, privilegiul de a deveni copii ai Celui Prea Înalt, privilegiul de a-L numi pe Dumnezeul cerurilor Tată al nostru? Nu este aceasta de ajuns? și voi numiți aceasta ca lipsindu-vă de tot ce merită să ai? Este aceasta o renunțare la tot ce merită să posezi? Dați-mi voie ca eu să fiu unită cu Dumnezeu și cu îngerii cei sfinți, pentru că aceasta este suprema mea ambiție. Voi puteți avea toate averile acestei lumi, dar eu trebuie să-L am pe Isus; eu trebuie să am un drept la moștenirea nemuritoare, la bogăția veșnică. Dați-mi voie să mă bucur de frumusețile Împărăției lui Dumnezeu. Dați-mi voie să mă delectez cu tablourile pe care le-au colorat mâinile Sale. Eu mă pot bucura de ele. și voi vă puteți bucura de ele. Noi n-avem voie să ne închinăm la ele, dar prin ele putem fi îndreptați spre El și să contemplăm slava Lui, care a făcut toate acestea pentru delectarea noastră.
și iarăși zic: Aveți curaj. Încredeți-vă în Domnul. Nu lăsați ca vrăjmașul să vă răpească făgăduințele. Dacă v-ați despărțit de lume, Dumnezeu a spus că va fi Tatăl vostru, iar voi veți fi fii și fiice ale Lui. Nu este aceasta îndeajuns? Ce altă perspectivă vă mai poate fi prezentată? Există un mare obiectiv în a fi un fluture și a nu avea nici o bază sau țintă în viață? O, lăsați-mă să stau pe platforma adevărului etern. Dați-mi valoare nemuritoare. Lăsați-mă să mă prind de lanțul de aur, care este lăsat din cer spre pământ, și fie ca el să mă tragă sus la Dumnezeu și la slavă. Aceasta-i ambiția mea; aceasta-i ținta mea. Dacă alții n-au o țintă mai înaltă decât îmbrăcămintea, dacă se pot delecta cu arătarea exterioară și își pot mulțumi sufletele cu funde și panglici și cu lucruri fantastice, lăsați-i să se bucure de ele. Dar pe mine lăsați-mă să am o podoabă lăuntrică. Să fiu îmbrăcată cu acel duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. și eu vi-l recomand, domnișoarelor și domnilor, pentru că el este mai prețios înaintea lui Dumnezeu decât aurul din Ofir. Acesta este ceea ce-l face pe om mai prețios decât aurul cel fin, mai prețios decât lingoul de aur din Ofir. Surorile mele și voi, tineri, acesta vă va face mai de preț înaintea cerului decât aurul fin, da, decât lingoul de aur din Ofir. Vă recomand pe Isus, binecuvântatul meu Mântuitor. Eu Îl ador; Îl proslăvesc. O, dacă aș avea o limbă nemuritoare, dacă L-aș putea lăuda așa cum doresc! Dacă aș putea să stau în fața întregului univers și să laud farmecul Lui fără egal!
și în timp ce eu Îl ador și-L proslăvesc, doresc ca voi să-L proslăviți împreună cu mine. Lăudați-L pe Domnul chiar când cădeți în întuneric. Lăudați-L chiar și în ispitire. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul”, zice apostolul, „Iarăși zic: Bucurați-vă.” (Filipeni 4, 4) Va aduce aceasta întristare și întuneric în familiile voastre?
Desigur că nu; va aduce o rază de soare. Veți aduna astfel raze din lumina veșnică de la tronul slavei și le veți răspândi în jurul vostru. Dați-mi voie să vă îndemn să vă angajați în această lucrare, să răspândiți această lumină și viață în jurul vostru, nu numai pe calea voastră, ci și pe calea celor cu care vă asociați. Fie ca ținta voastră să fie aceea de a-i face mai buni pe cei din jurul vostru, să-i ridicați, să-i îndreptați spre ceruri și slavă, și să-i faceți să caute, mai presus de lucrurile pământești, bogăția cea veșnică, moștenirea nemuritoare, bogățiile care sunt nepieritoare.