Iubite frate N, De când te-am întâlnit la adunarea de tabără de la Tipton, am simțit o grea povară din pricina cazului tău. Cu greu m-am putut abține să nu mă adresez ție personal, în timp ce prezentam poporului cuvintele Domnului Hristos: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nici nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, este și inima voastră.” (Matei 6, 19-21.)
Mi-am amintit de persoana ta ca de unul care mi-ai fost arătat în viziune cu câtva timp în urmă. Credeai că aveai datoria să predici altora Cuvântul; dar exemplul tău, așa cum este acum, mai mult i-ar împiedica să îmbrățișeze adevărul, decât i-ar converti predica ta să creadă în el. Tu mărturisești a crede cea mai solemnă solie de punere la probă; cu toate acestea, credința ta n-a fost susținută de fapte. Tu ai teoria adevărului, dar n-ai fost convertit prin el. Adevărul n-a pus stăpânire deplină asupra inimii tale și nu s-a manifestat în viața zilnică.
Tu trebuie să fii convertit, să fii schimbat prin reînnoirea minții. Dar când adevărul pune stăpânire asupra inimii tale, el va efectua o schimbare în viața ta. Lumea necredincioasă va fi atunci convinsă că există o putere în adevărul care a făcut o schimbare atât de mare într-un om iubitor de lume, cum ai fost tu. Tu iubești lumea aceasta. Comorile tale sunt aici, și inima ta este cu ele. și dacă puterea adevărului nu va despărți afecțiunile tale de dumnezeul tău, care este lumea aceasta, tu vei pieri împreună cu comorile tale.
Îți dai numai puțin seama de caracterul înalt al lucrării pentru aceste zile de pe urmă. N-ai făcut sacrificii pentru adevăr. Ai un spirit limitat și zgârcit și ai închis ochii față de lipsurile celor nenorociți și nevoiași. Compasiunea ta n-a fost mișcată spre a ușura nevoile celor asupriți, și nici n-ai avut o inimă să ajuți cauza lui Dumnezeu cu mijloacele tale sau să le împarți pentru nevoile celor în suferință. Inima ta este cu comorile tale pământești. Dacă nu-ți biruiești iubirea pentru lucrurile din lume, nu vei avea nici un loc în Împărăția cerurilor.
Învățătorul Legii l-a întrebat pe Isus ce trebuia să facă pentru a putea moșteni viața veșnică. Isus l-a trimis la poruncile Tatălui Său, spunându-i că ascultarea de ele era necesară pentru mântuirea lui. Hristos i-a spus că cunoștea poruncile, și că dacă va asculta de ele va avea viață. Observați răspunsul lui: „Învățătorule, toate acestea le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.” (Marcu 10, 20.) Isus s-a uitat cu milă și cu iubire la acest tânăr amăgit. El era gata să-i descopere că face o greșeală în păzirea din inimă a poruncilor pe care atât de încrezător a afirmat că le păzea. Isus îi spuse: „Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă.” (Marcu 10, 21.)
Isus i-a atras atenția acestui tânăr, direct, arătându-i defectul din caracterul său. I-a amintit de propria Sa lepădare de sine, care I-a caracterizat viața. Pentru salvarea omului, El a părăsit totul și l-a rugat pe tânăr să urmeze exemplul Său, asigurându-l că va avea o comoară în cer. A tresăltat cumva de bucurie inima acestui tânăr față de această asigurare că va avea o comoară în cer? O, nu! Idolul lui era comoara pământească; ea a eclipsat valoarea moștenirii veșnice. El s-a întors de la cruce, de la viața de sacrificiu de Sine a Răscumpărătorului, spre această lume. El avea o licărire de dorință după moștenirea cerească, totuși cu regret întoarce spatele acestei perspective. În sufletul lui s-a dat o luptă, el trebuia să facă o alegere, și, în cele în urmă, s-a decis să-și continue iubirea pentru avuțiile pământești.
Tânărul acesta avea avuții mari și inima lui era legată de ele. El n-a putut consimți să-și transfere avuțiile în cer prin renunțarea la afecțiunile lui față de ele și spre a face bine cu ele — să binecuvânteze pe văduvă și pe orfan și astfel să fie bogat în fapte bune. Iubirea acestui tânăr pentru avuțiile sale pământești era mai puternică decât iubirea pentru semenii lui și pentru moștenirea nepieritoare. Alegerea lui a fost făcută. Îndemnul prezentat de Isus, de asigurare a comorii din cer, a fost respins, pentru că el n-a putut consimți să se supună condițiilor. Puterea afecțiunii lui pentru bogățiile lui pământești a triumfat, și cerul, cu toată slava lui atractivă, a fost sacrificat pentru avuțiile acestei lumi. Tânărul a fost foarte trist, pentru că el dorea ambele lumi; dar el a sacrificat-o pe cea cerească pentru cea pământească.
Dar numai puțini își dau seama de iubirea lor pentru bogății până nu vine proba de a se sprijini pe ei. Mulți din cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos dovedesc atunci că sunt nepregătiți pentru cer. Faptele lor mărturisesc că ei iubesc mai mult bogățiile lor decât pe semenii sau pe Dumnezeul lor. Ca și tânărul bogat, ei întreabă de calea spre viață; dar când calea este arătată, se estimează prețul și sunt convinși că trebuie să-și sacrifice bogățiile pământești, ca să devină bogați în fapte bune, ei spun că cerul costă prea mult. Cu cât sunt mai mari avuțiile adunate pe pământ, cu atât mai dificil este pentru posesor să înțeleagă că ele nu sunt ale lui, ci că sunt date cu împrumut spre a fi folosite spre slava Sa.
Isus a folosit aici ocazia să dea ucenicilor Săi o învățătură impresionantă: „Isus a zis ucenicilor Săi: «Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor».” (Matei 19, 23 .) „Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” (Marcu 10, 25.)
Aici se vede puterea bogățiilor. Puterea iubirii bogățiilor asupra minții omului este aproape paralizantă. Bogățiile sucesc capul multora, și îi fac să acționeze ca și cum ar fi lipsiți de rațiune. Cu cât au mai mult din această lume, cu atât doresc mai mult. Teama lor de a nu ajunge în lipsă crește o dată cu bogățiile lor. Au tendința să adune bani pentru viitor. Sunt avari și egoiști, temându-se că Dumnezeu nu Se va îngriji de nevoile lor viitoare. Astfel de persoane sunt într-adevăr sărace față de Dumnezeu. Pe măsură ce își adună bogății, ei își adună și încrederea în ele, și nu au credință în Dumnezeu și în făgăduințele Sale.
Cel sărac, care are credință și încredere în Dumnezeu, care își pune încrederea în iubirea și purtarea Lui de grijă, și care abundă în fapte bune, folosind în mod judicios puținul pe care îl are spre a-i binecuvânta pe alții cu mijloacele sale, este bogat față de Dumnezeu. El simte că semenul său îl solicită și nu poate să nu-i dea atenție și totuși să asculte de porunca lui Dumnezeu: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Marcu 12, 31.) Cel sărac, care este bogat față de Dumnezeu, consideră mântuirea semenilor lui de mai mare importanță decât tot aurul și argintul care există în lume.
Hristos arată calea pe care cei care au bogățiile acestei lumi și nu sunt bogați față de Dumnezeu pot să-și asigure adevăratele avuții. El spune: Vinde ce ai, fă milostenii, și strânge-ți o comoară în cer. Remediul pe care îl propune El pentru cei bogați este un transfer al afecțiunii lor de la bogățiile pământești la moștenirea veșnică. Investindu-și banii în cauza lui Dumnezeu, spre a ajuta la salvarea de suflete, și prin binecuvântarea celor nevoiași cu banii lor, ei ajung bogați în fapte bune și își strâng „pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață.” (1 Timotei 6, 19.) Aceasta se va dovedi o investiție sigură. Dar mulți arată, prin faptele lor, că n-au încredere în banca cerului. Ei aleg să încredințeze pământului banii lor, decât să-i trimită mai degrabă, înaintea lor, în cer, pentru ca inima lor să poată fi cu comoara lor cerească.
Stimate frate, ai în fața ta o lucrare — să te străduiești să birui lăcomia și iubirea bunurilor cerești, și mai ales încrederea de sine, pentru că ai avut un succes aparent în asigurarea lucrurilor acestei lumi. Bieții oameni, care mărturisesc a-L iubi pe Dumnezeu, sunt vrednici de compătimit! În timp ce mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, Îl neagă prin faptele lor. Ce mare este întunericul lor! Ei mărturisesc că cred adevărul, dar faptele nu corespund cu mărturisirea lor. Iubirea de bogății îi face pe oameni egoiști, exigenți și aroganți. Bogăția înseamnă putere; dar adesea iubirea pentru ea deposedează și paralizează tot ce este nobil și evlavios în om.
Bogățiile aduc cu sine responsabilități mari. A obține bogăție printr-o afacere necinstită, înșelăciunea în negustorie, prin asuprirea văduvei și a orfanului, sau prin îngrămădirea de bogății și neglijarea lipsurilor celor nevoiași, va aduce, în cele din urmă, pedeapsa descrisă prin apostolul inspirat: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogățiile voastre au putrezit, și hainele voastre au fost roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștilor.” (Iacov 5, 1-4.)
Cei mai smeriți și cei mai săraci dintre adevărații ucenici ai lui Hristos, care sunt bogați în fapte bune, sunt mult mai binecuvântați și mult mai prețioși în fața lui Dumnezeu decât oamenii care se laudă cu marile lor bogății. Ei sunt mult mai onorați în curțile cerului decât cei mai înălțați regi și nobili care nu sunt bogați înaintea lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel îl sfătuiește pe Timotei să-i îndemne pe bogați: „Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă binele, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.” (1 Timotei 6, 17-19) Îndemnul acesta este și pentru tine, frate N., și chiar pentru mulți dintre cei care mărturisesc a crede adevărul pentru aceste zile de pe urmă.
Cei care adună bani sau investesc în mare măsură în țarini, în timp ce-și lipsesc familia de confortul vieții, acționează ca niște oameni nesăbuiți. Ei nu îngăduie membrilor familiei lor să se bucure de lucrurile pe care li le-a dat Dumnezeu din belșug. Cu toate că au mari posesiuni, adesea, familiile lor sunt obligate să muncească mult peste puterea lor pentru a economisi, ca să fie adunați și mai mulți bani. Creier, oase și mușchi sunt împovărați la maximum pentru a acumula, iar religia și îndatoririle creștine sunt neglijate. Ambiția este: muncă, muncă, muncă, de dimineața până seara.
Mulți nu manifestă nici o dorință serioasă să afle voia lui Dumnezeu și să înțeleagă pretențiile Sale asupra lor. Unii care încearcă să-i învețe pe alții adevărul, ei înșiși nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât cauza lui Dumnezeu are învățături de felul acesta, cu atât va fi mai puțin prosperă.
Mulți, cărora Dumnezeu le-a încredințat bogății, nu se gândesc că lucrează împotriva propriului lor interes veșnic, prin reținerea egoistă a bogățiilor lor. Apostolul le arată că, ajungând bogați în fapte bune, lucrează pentru ei înșiși. Strâng pentru ei, asigurându-și în cer o comoară nepieritoare, ca să poată apuca viața veșnică. Împărțind pentru nevoile cauzei și ajutându-i pe cei nevoiași, ei fac cu credincioșie lucrarea pe care le-a repartizat-o Dumnezeu; și amintirea faptelor lor generoase și iubitoare și a lepădării de sine vor fi scrise în cărțile din cer. Orice faptă de dreptate va fi imortalizată, deși cel care a făcut-o poate să nu vadă că el a făcut ceva vrednic de luat în seamă. Dacă umblarea zilnică a celor care mărturisesc adevărul ar fi o pildă vie a vieții lui Hristos, de la ei ar străluci o lumină care i-ar conduce și pe alții la Răscumpărătorul. Numai în ceruri vor putea fi prețuite rezultatele vieții consecvente, armonioase și evlavioase, în lucrarea de salvare a altora.
Stimate frate, ai mult de făcut în familia ta, pentru a arăta că adevărul a făcut o lucrare bună pentru tine și că el a avut o influență pașnică, curățitoare și înălțătoare vieții și asupra caracterului tău. Tu mărturisești a crede că trăim în zilele de pe urmă, și că noi prezentăm lumii avertizarea și solia de punere la probă; dovedești tu aceasta prin faptele tale? Dumnezeu te pune la încercare și El va descoperi adevăratele simțăminte ale inimii tale.
Domnul ți-a încredințat talanți, sub formă de bani, ca să-i folosești pentru înaintarea cauzei Sale, să binecuvântezi pe nevoiași și să-i ușurezi pe cei lipsiți. Tu poți face mult mai mult bine cu banii tăi decât poți să faci prin predicare, în timp ce-ți reții banii. Ai dat tu talanții tăi sub formă de bani la zarafi, pentru ca atunci când va veni Stăpânul și va zice: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” (Luca 16, 2), să poți, fără să te încurci, să-I prezinți talanții tăi dublați, atât capitalul, cât și dobânda, pentru că nu i-ai îngrămădit, nu i-ai îngropat, egoist, în pământ, ci i-ai pus în folosință? Privește la istoria vieții tale din trecut. Pe cât de mulți ai binecuvântat cu banii tăi? Câte inimi ai făcut recunoscătoare pentru generozitatea ta? Te rog să citești capitolul 58 din Isaia. Ai dezlegat tu lanțurile răutății? Ai căutat să dezlegi legăturile robiei, ca să dai drumul celor asupriți, și să rupi orice fel de jug? Ai împărțit pâinea ta cu cel flămând, și ai adus tu în casa ta pe nenorociții fără adăpost? Ai acoperit pe un om gol?
Dacă ai fost bogat în aceste fapte bune, poți pretinde făgăduințele din acest capitol: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină mult udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58, 8-11.) Dar acum nu ești îndreptățit la aceste binecuvântări făgăduite. Tu n-ai fost angajat în această lucrare. Privește la viața ta din trecut și gândește-te la cât de lipsită este ea de acțiuni de bine, nobile și generoase. Ai vorbit despre adevăr, dar nu l-ai trăit. Viața ta n-a fost înălțată și sfințită, ci a fost caracterizată de egoism și zgârcenie. Tu ai slujit cu credincioșie eul. Acum este timpul suprem să-ți schimbi calea și să lucrezi cu hărnicie pentru asigurarea comorii cerești.
Tu ai pierdut mult din ceea ce nu mai poți recâștiga niciodată. Tu n-ai folosit ocaziile spre a face bine, și necredincioșia ta a fost înregistrată în cărțile din ceruri. Viața lui Hristos a fost caracterizată prin lepădare de sine, sacrificiu de sine și binefacere dezinteresată. Tu nu ții seama cum trebuie de pregătirea necesară pentru Împărăția lui Dumnezeu. Ideile tale sunt întru totul prea simpliste. A vorbi este o treabă ieftină nu costă prea mult. Faptele, roadele vor hotărî caracterul pomului. Ce roade ai adus? Apostolul Iacov îi îndeamnă pe frații săi: „Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi sau lipsiți de hrana cea de toate zilele, și unul dintre voi le zice: «Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!» fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iacov 2, 14-16.) Dorințele tale bune, frate, nu-i vor satisface pe cei nevoiași. Faptele trebuie să mărturisească pentru sinceritatea simpatiei și iubirii tale. De câte ori ai îndeplinit în literă cele prezentate mai sus?
Tu ai o foarte bună prețuire a persoanei tale, dar ai o lucrare de făcut, pe care n-o poate face nici un alt om pentru tine. Firea ta trebuie schimbată, trebuie să aibă loc o transformare a firii întregi. Tu iubești adevărul cu vorba, nu cu fapta. Îl iubești puțin pe Domnul, dar bogățiile tale mai mult. Altfel ți-ar spune Domnul, dacă te-ar găsi așa cum ești acum: „Bine, rob bun și credincios intră în bucuria stăpânului tău”? (Matei 25, 21.) La ce bucurie se face referire aici? „Care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 2.) Bucuria care era pusă înaintea lui Isus a fost aceea de a vedea suflete răscumpărate prin sacrificarea Slavei sale, a onoarei Sale, a bogățiilor Sale și a propriei Sale vieți. Bucuria Lui era salvarea omului. Când toți cei răscumpărători vor fi adunați în Împărăția lui Dumnezeu, El va vedea rodul sufletului Lui și va fi mulțumit.
Cei care sunt conlucrători cu Hristos, părtași cu El la lepădarea de sine a Lui și la sacrificiul Lui, pot fi instrumentele aducerii sufletelor la Hristos și le poate vedea mântuite pentru veșnicie, lăudând pe Dumnezeu și pe Miel, care i-a răscumpărat. Pleasanton, Kansas, 15 octombrie 1870.