Dragi frați și surori, Mă simt constrânsă în acest timp să mă achit de o datorie neglijată multă vreme.
Înainte să se îmbolnăvească, soțul meu a muncit mai mult decât ar fi trebuit să muncească doi oameni în același timp. El nu a găsit timp să-și odihnească mintea și trupul și să uite puțin de grijile care îl apăsau. Prin mărturii, el a fost avertizat de pericolul care-l amenință. Mi s-a arătat că efectua prea multă lucrare intelectuală. Voi reproduce mai jos o mărturie scrisă, dată încă din 26 august 1855:
„Pe când eram în Paris, Maine, mi s-a arătat că sănătatea soțului meu era într-o stare critică și că neliniștea care apăsa asupra minții sale fusese mai mult decât putea el să suporte. Când adevărul prezent a fost publicat prima dată, el a depus un mare efort și a trudit, încurajat și ajutat prea puțin de frații săi. De la început, el a luat asupră-i poveri care-i solicitau prea mult rezistența fizică.
Aceste poveri, împărțite în mod egal, nu ar fi trebuit să fie atât de obositoare. În timp ce soțul meu își lua multe răspunderi, unii dintre frații săi de slujbă nu erau dispuși să-și asume vreuna. Iar cei care se fereau de poveri și răspunderi nu-și dădeau seama de poverile sale și nu erau interesați de înaintarea lucrării și de cauza lui Dumnezeu așa cum ar fi trebuit să fie. Soțul meu a simțit această lipsă și și-a întins umărul pentru a cuprinde poveri care erau prea mari și care aproape că l-au strivit. Ca urmare a acestor eforturi suplimentare, vor fi salvate mai multe suflete; dar tocmai aceste eforturi i-au afectat constituția fizică și i-au secătuit puterile. Mi s-a arătat că el ar trebui, într-o mare măsură, să-și lase neliniștea deoparte; Dumnezeu dorește ca el să fie eliberat de o asemenea muncă obositoare și să petreacă mai mult timp studiind Scripturile și în compania copiilor săi, căutând să le educe mintea.
Am văzut că nu este de datoria noastră să ne încărcăm singuri cu încercări personale. O asemenea muncă intelectuală, îndurată din pricina nedreptăților altora, ar trebui evitată. Soțul meu poate continua să lucreze din toate puterile, cum a făcut-o până în prezent, iar ca rezultat să coboare în mormânt și lucrările lui să fie pierdute pentru cauza lui Dumnezeu; sau poate fi eliberat acum, cât i-a mai rămas puțină energie, pentru a rezista mai mult și pentru ca lucrările lui să fie mai eficiente.”
Voi cita acum dintr-o mărturie dată în 1859: „În ultima viziune, mi s-a arătat că Domnul voia ca soțul meu să se ocupe mai mult cu studiul Scripturilor, pentru a putea fi pregătit să lucreze mai eficient în cuvânt și în învățătură, atât în vorbit, cât și în scris. Am văzut că în trecut ne epuizaserăm energiile prin neliniști și griji multe, pentru a aduce biserica într-o poziție bună. Nu ni se cere o asemenea muncă epuizantă în locuri diferite, ducând poverile bisericii, căci comunitățile ar trebui să-și poarte propriile poveri. Lucrarea noastră este de a le instrui în ce privește Cuvântul lui Dumnezeu, de a le îndemna să vadă necesitatea unei religii verificate practic și de a defini cât mai clar cu putință poziția corectă în ce privește adevărul. Dumnezeu dorea ca noi să ne ridicăm glasul în adunarea cea mare în legătură cu subiecte legate de adevărul prezent, care sunt de importanță vitală. Acestea ar trebui prezentate cu claritate și hotărâre și, de asemenea, consemnate în scris, pentru ca mesagerii tăcuți să le poată purta către oamenii de pretutindeni. Din partea noastră se cere o consacrare deplină în lucrarea de căpetenie; trebuie să dorim din suflet să trăim în lumina înfățișării lui Dumnezeu. Dacă mintea noastră ar fi mai puțin ocupate cu încercările bisericii, membrii ei ar fi mai liberi să pună în practică subiecte biblice; iar o preocupare mai strânsă cu adevărurile Bibliei ar obișnui mintea să curgă pe acel făgaș și noi am fi astfel bine pregătiți pentru lucrarea importantă ce ne revine.
Mi s-a arătat că Dumnezeu nu a pus asupra noastră poveri atât de grele ca acelea pe care le-am purtat în trecut. Este datoria noastră să vorbim bisericii și să le arătăm membrilor necesitatea de a lucra pentru ei înșiși. Ei au fost duși în spate prea mult. Motivul pentru care nu ar trebui să ni se ceară să luăm asupra noastră poveri grele și să ne angajăm într-o muncă peste măsură de istovitoare este că Domnul are pentru noi o lucrare de un alt caracter. El nu dorește să ne epuizăm puterile fizice și intelectuale, ci să le păstrăm în rezervă, pentru ca, în ocazii speciale, ori de câte ori este cu adevărat nevoie de ajutor, glasurile noastre să se poată face auzite.
Am văzut că vor fi schimbări importante, în care influența noastră va fi cerută spre călăuzire; că se vor ridica influențe și vor fi aduse când și când erori în biserică și că atunci va fi nevoie de înrâurirea noastră; dar dacă am fi epuizați prin lucrările de până atunci, nu am avea judecata liniștită, prudența și stăpânirea de sine necesare pentru ocazia importantă în care Dumnezeu vrea ca noi să jucăm un rol important.
Satana ne-a paralizat eforturile, afectând biserica într-o asemenea măsură, încât să ne silească la un volum dublu de muncă pentru a ne croi drum prin întuneric și necredință. Aceste eforturi de a pune lucrurile în rânduială în biserici ne-au stors de puteri, urmarea fiind oboseala și slăbiciunea. Am văzut că avem de făcut o lucrare, dar că vrăjmașul sufletelor se va împotrivi fiecărui efort pe care vom încerca să-l facem. Că poporul ar putea fi într-o stare de apostazie, astfel încât Dumnezeu nu-l putea binecuvânta, și aceasta va fi demoralizant; însă noi nu ar trebui să fim descurajați. Ar trebui să ne facem datoria de a prezenta lumina și să lăsăm răspunderea în seama poporului.”
Voi cita în continuare dintr-o altă mărturie, scrisă pe 6 iunie 1863: „Mi s-a arătat că mărturia noastră este încă necesară în comunitate, că ar trebui să lucrăm pentru a ne scuti de încercări și griji și că ar trebui să ne menținem mintea într-un spirit de consacrare. Este datoria celor de la editură să facă eforturi intelectuale mai mari, iar cea a soțului meu să se menajeze mai mult. El se ocupă mult timp cu probleme diverse, care îi obosesc și răvășesc mintea, făcându-l incapabil de a mai studia sau de a mai scrie și împiedicând astfel lumina sa să strălucească în Review așa cum ar trebui.
Mintea soțului meu nu ar trebui încărcată și suprasolicitată. Ea trebuie să se bucure de odihnă, iar el trebuie lăsat liber să scrie și să se ocupe de lucruri pe care alții nu le pot face. Cei angajați la editură i-ar putea ridica de pe umeri multe griji apăsătoare, dacă s-ar preda lui Dumnezeu și ar manifesta un profund interes pentru lucrare. Nu ar trebui să existe nici un simțământ egoist printre cei ce lucrează la editură. Ei sunt angajați în lucrarea lui Dumnezeu și sunt răspunzători față de El pentru motivațiile pe care le au și pentru modul în care înaintează această ramură a lucrării Sale. Li se cere să-și disciplineze mintea. Mulți cred că neglijențele nu ar trebui condamnate. Aceasta este o mare greșeală. Neglijența este păcat. Ea duce la multe greșeli grosolane și la multă dezordine. Minții trebuie să i se dea însărcinări; ea trebuie disciplinată până când va reuși să păstreze ce i s-a încredințat.
Soțul meu a avut multe griji și a făcut multe lucruri pe care alții ar fi trebuit să le facă, dar pe care s-a temut să li le încredințeze, pentru ca nu cumva, în nepăsarea lor, să facă greșeli greu de îndreptat și să provoace astfel pierderi. Acest lucru a fost o mare greutate pentru mintea lui. Cei ce lucrează la editură ar trebui să învețe. Ei ar trebui să studieze, să pună în aplicare și să-și exerseze facultățile propriilor lor minți; căci ei au doar această ramură de activitate, în timp ce soțul meu are responsabilitatea mai multor departamente ale lucrării. Dacă un lucrător aduce o pagubă, el ar trebui să aibă simțământul că este de datoria lui să repare stricăciunile din propria lui pungă, și nu ar trebui să îngăduie ca editura să suporte pierderile datorate neglijenței lui. El nu ar trebui să înceteze să mai poarte răspunderi, ci să încerce din nou, evitând să mai facă greșelile din trecut. În acest fel, el va învăța să manifeste prudența pe care o pretinde neîncetat Cuvântul lui Dumnezeu și atunci va ajunge să-și facă pur și simplu datoria.
Soțul meu ar trebui să-și facă timp pentru înfăptuirea acelor lucruri despre care judecata sa îi spune că i-ar păstra sănătatea. El s-a gândit că trebuie să arunce poverile și răspunderile care erau asupră-i și să părăsească editura, căci altfel mintea i s-ar ruina. Mi s-a arătat că, atunci când va dori să-l elibereze din poziția lui, Domnul va oferi dovezi pentru eliberarea sa într-un mod la fel de lămurit ca și atunci când a așezat povara lucrării asupra lui. Însă el a purtat prea multe poveri, iar aceia care lucrează cu el la editură și, de asemenea, frații de slujbă au îngăduit prea ușor ca el să le poarte. Ei s-au ferit, de regulă, să poarte poveri și au simpatizat cu cei care murmurau împotriva lui, lăsându-l să stea singur, în timp ce era plecat sub greutatea cenzurii, până când Dumnezeu a preluat propria lui cauză, apărându-l. Dacă ei și-ar fi luat partea de poveri, soțul meu ar fi fost ușurat.
Am văzut că Dumnezeu ne cere acum să avem o grijă deosebită de sănătatea pe care ne-a dat-o; căci lucrarea noastră nu s-a împlinit încă. Mărturia noastră trebuie încă dată și va avea influență. Ar trebui să ne păstrăm puterile să muncim pentru cauza lui Dumnezeu, când este nevoie de lucrarea noastră. Ar trebui să avem grijă să nu luăm asupră-ne poveri pe care alții pot și ar trebui să le ducă. Ar trebui să încurajăm o stare de spirit plină de voioșie, nădejde și pace; căci sănătatea noastră depinde de acest lucru. Lucrarea pe care Dumnezeu ne cere s-o facem nu ne va împiedica să ne îngrijim de sănătatea noastră, pentru a ne putea reface după munca peste măsură de obositoare. Cu cât va fi mai bună sănătatea noastră, cu atât va fi mai bună lucrarea pe care o facem. Când ne suprasolicităm puterile și ajungem epuizați, suntem predispuși la răceală și uneori există pericolul de a contracta boli care pot lua forme primejdioase. Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să se îngrijească, atâta timp cât El ne-a lăsat nouă această răspundere.”
Pe 25 octombrie 1869, când eram în Adams Center, N. Y., mi s-a arătat că unii pastori nu reușesc să poarte toate răspunderile pe care Dumnezeu dorește ca ei să și le asume. Această lipsă aruncă asupra celor care poartă poveri un volum de muncă suplimentar, și mai ales asupra soțului meu. Unii pastori nu reușesc să iasă în lucrare și să îndrăznească ceva pentru cauza lui Dumnezeu și lucrarea Sa. Trebuie luate hotărâri importante, însă, din pricină că omul muritor nu poate vedea sfârșitul de la început, unii se feresc să se avânte și să înainteze după cum îi conduce providența lui Dumnezeu. Cineva trebuie să înainteze; cineva trebuie să se avânte cu temere de Dumnezeu, punând rezultatul în seama Lui. Acei pastori care se feresc de această parte a lucrării pierd mult. Ei nu reușesc să obțină acea experiență pe care Dumnezeu a intenționat ca ei s-o aibă pentru a face din ei bărbați puternici, eficienți, pe care te poți bizui în orice situație urgentă.
Frate A., tu te ferești să-ți asumi riscuri. Nu ești dispus să te avânți când nu poți vedea calea netezită perfect. Cu toate acestea, cineva trebuie să facă tocmai această lucrare; cineva trebuie să umble prin credință sau, în caz contrar, nu se vor vedea mișcări de înaintare și nu se va realiza nimic. Te leagă teama că vei face greșeli și mișcări eronate și apoi vei fi acuzat. Te scuzi că nu-ți asumi răspunderea deoarece ai făcut unele greșeli în trecut. Însă ar trebui să acționezi conform celei mai bune judecăți pe care o ai, încredințându-I lui Dumnezeu rezultatul. Cineva trebuie să facă aceasta și este o poziție grea pentru oricine. Nu ar trebui ca o singură persoană să poarte toată această răspundere, ci s-o împartă cu alții în mod egal, după multă reflecție și rugăciune serioasă.
În timpul suferinței soțului meu, Domnul i-a probat și dovedit pe cei din poporul Său, pentru a scoate la iveală ceea ce era în inimile lor; și, făcând astfel, El le-a arătat ceea ce nu era descoperit în ei înșiși și nu era conform Duhului lui Dumnezeu. Împrejurările dificile în care au fost aduși au scos la iveală din inimile fraților noștri ceea ce altfel nu s-ar fi dat niciodată pe față. Domnul a dovedit poporului Său că înțelepciunea omului este nebunie și că, dacă nu se încred cu tărie și nu ajung să fie dependenți de Dumnezeu, planurile și calculele lor se vor dovedi un eșec total. Noi trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Dacă se fac erori, acestea ar trebui să fie învățături și pilde, iar nu să ducă la evitarea poverilor și răspunderilor. Când sunt multe lucruri în joc și când probleme cu consecințe grave trebuie luate în seamă, când trebuie rezolvate chestiuni importante, slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să-și asume răspunderi în mod individual. Ei nu-și pot lăsa deoparte povara și cu toate acestea să împlinească voința lui Dumnezeu. Unor pastori le lipsesc calitățile necesare pentru zidirea bisericilor și nu sunt dispuși să se obosească pentru cauza lui Dumnezeu. Ei nu au dispoziția de a se dedica trup și suflet lucrării, cu tot interesul și cu un zel neobosit, cu o răbdare și o perseverență neobosite. Exercitând aceste calități pline de viață, bisericile ar fi păstrate în orânduială, iar lucrările soțului meu nu ar mai fi atât de grele. Nici un pastor nu are în minte neîncetat faptul că lucrarea tuturor trebuie să fie judecată și că fiecare om va fi răsplătit după faptele lui.
Frate A., tu ai o răspundere de purtat în ce privește Institutul de Sănătate. [Cunoscut mai târziu ca Battle Creek Sanatorium.] Ar trebui să cântărești acest lucru, să reflectezi. Adesea, timpul pe care-l petreci în studiu este cel mai bun ca să te gândești ce trebuie făcut pentru a pune lucrurile în ordine la institut și la editură. Soțul meu preia aceste poveri deoarece el vede că lucrarea pentru aceste instituții trebuie făcută de cineva. Cum alții nu vor să ia conducerea, el pășește în acest gol și suplinește lipsa acestora.
Dumnezeu i-a atras atenția și l-a somat pe soțul meu în legătură cu păstrarea forțelor sale. Mi s-a arătat că el a fost ridicat de Domnul și că trăiește ca o minune a îndurării, iar nu în scopul ca asupră-i să fie iarăși puse poverile sub care a căzut o dată, ci pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată beneficia de experiența sa în direcția înaintării intereselor generale ale cauzei, și acest lucru în legătură cu lucrarea pe care Domnul mi-a dat-o mie și cu povara pe care a pus-o asupra mea.
Frate A., trebuie să dai dovadă de multă atenție, mai ales la Battle Creek. Când faci vizite, conversația pe care o porți ar trebui să fie despre cele mai importante subiecte. Ai grijă să sprijini învățăturile prin exemplul personal. Acesta este un post important și va solicita muncă. Cât ești aici, ar trebui să-ți faci timp să cugeți asupra tuturor lucrurilor care trebuie făcute și să ceri o evaluare solemnă. Ar trebui să simți un interes tot atât de mare pentru lucrurile legate de cauză, de lucrarea de la Institutul de Sănătate și de la editură ca acela pe care îl simte soțul meu; ar trebui să simți că lucrarea este a ta. Nu poți face lucrarea pe care Dumnezeu l-a învrednicit în mod deosebit pe soțul meu s-o facă și nici el nu poate face lucrarea pe care Dumnezeu te-a învrednicit în mod deosebit pe tine s-o împlinești. Cu toate acestea, amândoi împreună, uniți într-o lucrare armonioasă, fiecare în postul său, puteți realiza mult.
Lucrarea în care avem un interes comun este mare; iar lucrătorii eficienți, voluntari și purtători de poveri sunt într-adevăr puțini. Dumnezeu îți va da tărie, fratele meu, dacă vei înainta și te vei ține aproape de Domnul. El ne va da, soțului meu și mie, tărie în munca noastră comună, dacă vom face totul spre slava Sa, după capacitățile și puterile noastre de a lucra. Ar trebui să fii pus acolo unde ai avea o ocazie mai bună de a-ți pune la lucru darul, după înzestrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Ar trebui să te sprijini cu toată greutatea pe Dumnezeu și să-I dai ocazia să te învețe, să te conducă și să te inspire. Tu ai un interes profund față de lucrarea și cauza lui Dumnezeu și ar trebui să privești către El pentru lumină și călăuzire. El îți va da lumină. Însă, ca ambasador al lui Hristos, ți se cere să fii credincios, să îndrepți răul cu blândețe și iubire, iar eforturile tale nu se vor dovedi nefolositoare.
De când soțul meu și-a revenit din slăbiciunea sa, am lucrat amândoi cu toată puterea. Noi nu am luat în seamă propria noastră comoditate sau plăcere. Am călătorit și am lucrat, încât acest lucru ne-a adus o slăbiciune — lipsiți fiind de avantajele odihnei. În anul 1879, am participat la douăsprezece întâlniri de tabără. În unele întâlniri din acestea, povara lucrării a rămas aproape în întregime asupra noastră. Am călătorit din Minnesota până în Maine, până în Missouri și Kansas.
Soțul meu și cu mine ne-am unit eforturile pentru a îmbunătăți revista Health Reformer [Acum numită Good Health.] și s-o facem interesantă și folositoare, o revistă care să fie dorită nu numai de către poporul nostru, ci de toate categoriile de oameni. Acest lucru a fost un efort mare pentru el. A mai făcut îmbunătățiri foarte importante și în Review și în Instructor. El a dus la îndeplinire lucrarea care ar fi trebuit făcută de trei oameni. Și, în timp ce această muncă i-a revenit lui în ramura editorială a lucrării, departamentele de afaceri de la Institutul de Sănătate și de la Asociația Editurii au simțit nevoia eforturilor a doi oameni care să le elibereze de încurcăturile financiare.
Oameni necredincioși cărora li se încredințase lucrarea de la editură și de la institut aduseseră lucrurile, prin egoismul și lipsa lor de consacrare, în cea mai deplorabilă stare. Existau probleme nerezolvate care trebuia soluționate. Soțul meu a pășit în acest gol creat și a lucrat din toate puterile sale. Era sfârșit. Puteam vedea că se află în primejdie; dar nu puteam vedea cum ar fi putut să se oprească fără ca lucrarea de la editură să înceteze. Aproape în fiecare zi se ridica o nouă încurcătură, o nouă dificultate provocată de necredincioșia oamenilor care preluaseră conducerea lucrării. Creierul său era solicitat la maximum. Însă cele mai mari încurcături s-au sfârșit acum și lucrarea înaintează prosperând.
La Conferința Generală, soțul meu a cerut să fie eliberat de poverile sale; însă, în ciuda rugăminții sale, povara editării publicațiilor Review și Reformer a fost pusă asupra lui, cu încurajarea că oamenii care vor voi să ia asupra lor poveri și responsabilități vor fi de asemenea încurajați să se stabilească în Battle Creek. Dar până acum nu a sosit nici un ajutor care să-l ajute să rezolve problemele financiare de la editură.
Soțul meu se stinge cu repeziciune. Am asistat la patru întâlniri de tabără, în vestul S. U. A., iar frații noștri ne îndeamnă să participăm la întrunirile din est. Însă noi nu îndrăznim să luăm poveri suplimentare asupra noastră. Când am revenit de la lucrarea întâlnirilor de tabără din vest, în iulie 1871, am găsit multe lucrări care fuseseră lăsate să se adune în absența soțului meu. Nu am văzut nici o ocazie de odihnă încă. Soțul meu trebuie eliberat de poverile ce apasă asupra lui. Sunt prea mulți cei ce se folosesc de creierul său, în loc să și-l folosească pe al lor. După lumina pe care Dumnezeu a avut plăcerea să ne-o dea, vă rugăm fierbinte, frații mei, să-l eliberați pe soțul eu. Nu doresc să-mi închipui care vor fi consecințele continuării ca și până acum a lucrării sale. El v-a slujit cu credincioșie și fără egoism ani de zile și a căzut în cele din urmă sub apăsarea poverilor puse asupra sa. Apoi, frații săi, în care se încrezuse, l-au părăsit. L-au lăsat să cadă în brațele mele și l-au abandonat. Timp de aproape doi ani i-am fost infirmieră, îngrijitoare, medic. Nu doresc să trec prin această experiență a doua oară. Fraților, vreți să ridicați poverile ce ne apasă și să ne îngăduiți să ne păstrăm puterile, așa cum vrea Dumnezeu, astfel încât cauza, în general, să poată beneficia de eforturile pe care le-am putea depune, în tăria Sa? Sau ne veți lăsa să fim cuprinși de slăbiciune, încât vom deveni nefolositori cauzei?
Fragmentul precedent al acestui apel a fost citit la întâlnirea de tabără din New Hampshire, în august 1871.
Când ne-am întors din Kansas, în toamna anului 1870, fr. B. era acasă, bolnav de friguri. Sora Van Horn, în acest timp, lipsea de la editură, din pricina frigurilor care o cuprinseseră ca urmare a morții neașteptate a mamei sale. Fr. Smith lipsea și el de la editură, aflându-se în Rochester, N. Y., pentru a se reface după friguri. La editură era multă treabă neterminată; cu toate acestea, fratele B. și-a părăsit postul datoriei pentru a-și satisface propria plăcere. Acest fapt petrecut în experiența sa îl caracterizează ca om. El tratează cu ușurință îndatoririle sacre.
Faptul că a urmat calea pe care a urmat-o a constituit o mare trădare a încrederii ce-i fusese acordată. Ce contrast izbitor este între acest lucru și viața lui Hristos, Modelul nostru! El era Fiul lui Iehova și Întemeietorul mântuirii noastre. El a trudit și a suferit pentru noi. El S-a tăgăduit pe Sine și întreaga Sa viață a fost o scenă continuă a muncii și lipsurilor. Dacă ar fi vrut, și-ar fi putut petrece zilele într-o lume a Sa, după cum ar fi considerat că e mai bine, în tihnă și îndestulare, și ar fi pretins pentru Sine toate plăcerile și satisfacțiile pe care I le-ar fi putut oferi lumea. Însă El nu a ținut seama de confortul Său personal. Nu a trăit pentru propria Sa plăcere, ci pentru a face binele și a-și revărsa binecuvântările asupra celorlalți.
Fratele B. era bolnav de friguri. Cazul lui era critic. Pentru a face dreptate cauzei lui Dumnezeu, mă văd constrânsă să declar că boala sa nu era rezultatul unui devotament neobosit în interesul editurii. Expunerea sa imprudentă, într-o călătorie spre Chicago, pentru plăcerea lui personală, a fost cauza bolii sale prelungite, supărătoare, pline de suferință. Dumnezeu nu l-a sprijinit, pentru că a părăsit lucrul când lipseau atâția oameni care ocupaseră poziții importante în editură. Chiar atunci când nu ar fi trebuit să se scuze nici pentru o oră, el și-a părăsit datoria, iar Dumnezeu nu l-a susținut.
Pentru noi nu a existat nici un timp de odihnă, oricât de mult am fi avut nevoie de el. The Review, The Reformer și The Instructor trebuie editate. Fuseseră puse deoparte multe scrisori pentru ca noi să le examinăm la data întoarcerii noastre. La editură, lucrurile erau într-o stare jalnică. Totul trebuia pus în rânduială. Soțul meu s-a apucat de treabă și eu l-am ajutat cu ce am putut; însă aceasta era prea puțin. El a lucrat fără încetare pentru a pune la punct mari încurcături administrativ-financiare și a îmbunătăți condiția publicațiilor noastre periodice. El nu se putea bizui pe ajutor din partea unuia din frații săi slujbași. Capul, inima și mâinile îi erau pline. Nu a fost încurajat de frații A. și C., când ei știau că se află singur sub poverile de la Battle Creek. Ei nu i-au susținut mâinile ridicate. Au scris în cea mai descurajantă manieră despre sănătatea lor șubredă și despre faptul că se aflau într-o asemenea stare de epuizare, încât nu se putea conta pe ei pentru împlinirea vreunei lucrări. Soțul meu a văzut că nu exista nici o speranță în acea direcție. În ciuda volumului dublu de muncă pe care l-a prestat toată vara, nu s-a putut odihni. Și, cu toată slăbiciunea sa, el s-a angajat pentru a înfăptui lucrarea pe care o neglijaseră alții.
Revista The Reformer era aproape moartă. Fratele B. susținuse poziția extremistă a dr. Trall. Aceasta îl influențase pe doctor să scrie în Reformer mai ferm decât ar fi făcut-o în alte împrejurări, pentru eliminarea din alimentație a laptelui, zahărului și sării. Scoaterea completă din alimentație a acestora poate fi corectă la timpul potrivit; însă nu venise vremea de a sprijini generalizarea acestor puncte. Iar aceia care susțin totuși poziția lor și pledează în favoarea eliminării totale a laptelui, untului și zahărului ar trebui să-și ușureze propriile mese de aceste lucruri. Fratele B., chiar și atunci când lua poziție în Reformer, alături de dr. Trall, în privința efectelor dăunătoare ale sării, laptelui și zahărului, nu practica aceste lucruri despre care vorbea. Acestea erau folosite zilnic chiar la masa lui.
Mulți din poporul nostru își pierduseră interesul pentru revista Reformer și erau primite zilnic scrisori cu această cerere descurajantă: „Vă rog să nu-mi mai trimiteți revista Reformer”. Primeam scrisori din vest, care este un ținut nou, unde sunt puține fructe, scrisori în care eram întrebați: „Cum își duc traiul la Battle Creek prietenii reformei sănătății? Renunță ei complet la sare? Dacă ei o fac, noi nu putem adopta acum reforma sănătății. Nu putem obține decât puține fructe și am renunțat la folosirea cărnii, a ceaiului, a cafelei și a tutunului; dar de ceva care să ne țină în viață tot avem nevoie.”
Petrecusem câtva timp în vest și știam că fructele sunt o raritate, și simpatizam cu frații noștri care căutau cu conștiinciozitate să fie în armonie cu corpul de adventiști păzitori ai Sabatului. Ei se descurajau, iar unii încetau să țină reforma sănătății, temându-se că cei de la Battle Creek erau extremiști și fanatici. N-am putut trezi nicăieri în vest interesul de a obține abonamente la Health Reformer. Am văzut că cei care publicau articole în Reformer se îndepărtau de popor și îi lăsau în urmă. Dacă luăm poziții pe care creștinii conștiincioși, care sunt cu adevărat reformatori, nu le pot adopta, cum ne-am putea aștepta să aducem binefaceri acelui grup de oameni la care nu putem ajunge decât de pe pozițiile păstrării sănătății?
Nu trebuie să mergem mai repede decât se pot ține de noi aceia ale căror conștiințe și minți sunt convinse de adevărurile pe care le susținem. Trebuie să-i întâmpinăm pe oameni acolo unde se află. Unii dintre noi au avut nevoie de ani mulți pentru a ajunge acolo unde suntem acum cu reforma sănătății. Dobândirea unei reforme în alimentație se face printr-o muncă lentă. Avem de înfruntat pofte puternice; căci lumea este dedată lăcomiei. Dacă am vrea să acordăm oamenilor tot atâta timp cât ne-a trebuit nouă ca să ajungem la nivelul avansat din prezent în ce privește reforma, am fi foarte răbdători cu ei și le-am îngădui să înainteze pas cu pas, cum am făcut și noi, până când picioarele lor vor fi bine fixate pe platforma reformei sănătății. Însă ar trebui să fim cu băgare de seamă să nu înaintăm prea repede, pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem pe urmele noastre. În orice reformă, am face mai bine să rămânem cu un pas în urma țintei propuse decât să o depășim cu un pas. Și dacă există vreo greșeală, aceasta să fie din partea poporului.
Mai presus de toate acestea, noi nu ar trebui ca, prin ceea ce scriem, să apărăm poziții pe care nu le punem la probă în mod practic, în familiile noastre, chiar la mesele noastre. Aceasta este disimulare, un tip de ipocrizie. În Michigan ne putem descurca mai bine fără sare, zahăr și lapte decât mulți din cei ce se află în vestul îndepărtat sau departe, spre est, unde nu sunt fructe. Dar în Battle Creek sunt foarte puține familii care nu folosesc aceste articole alimentare. Noi știm că o folosire în exces a acestora este foarte dăunătoare sănătății și în multe cazuri gândim că, dacă nu le-am folosi deloc, ne-am bucura de o stare a sănătății mult mai bună. Acum însă povara noastră nu o reprezintă aceste lucruri. Poporul este atât de în urmă cu reforma, încât vedem cu ochii noștri că oamenii nici nu pot suporta să te vadă trăgând linie peste plăcerile lor vătămătoare și peste narcoticele ațâțătoare pe care le folosesc. Noi dăm o mărturie hotărâtă împotriva tutunului, băuturilor alcoolice, tabacului, ceaiului, cafelei, alimentelor din carne, untului, mirodeniilor, prăjiturilor bogate, plăcintelor cu carne, folosirii în exces a sării și tuturor substanțelor ațâțătoare folosite în alimentație.
Dacă întâlnim persoane care nu au fost luminate în ce privește reforma sănătății și le punem înainte de la început pozițiile noastre cele mai puternice, există pericolul ca acestea să se descurajeze, văzând la câte trebuie să renunțe, astfel încât nu vor face nici un efort de a-și reforma felul de viață. Trebuie să-i conducem pe oameni cu răbdare și în mod treptat, amintindu-ne mereu ce groapă adâncă s-a săpat pentru ca noi să putem ieși.