Mi s-a arătat că fratele B. are defecte serioase în caracter, care îl fac nepotrivit pentru poziția de a fi în strânsă legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, unde trebuie purtate răspunderi importante. El are o capacitate intelectuală suficient de mare, însă inima, sentimentele nu au fost consacrate lui Dumnezeu spre sfințire; de aceea, nu se poate conta pe el ca fiind calificat pentru o lucrare așa de importantă cum este cea de publicare a adevărului, la editura din Battle Creek. O greșeală sau o neglijare a datoriei în această lucrare afectează în general cauza lui Dumnezeu. Fr. B. nu și-a văzut defectele, prin urmare, el nu se schimbă.
Prin lucruri mărunte, caracterele noastre își formează obiceiul de a fi integre. Tu, frate al meu, ai fost înclinat să subestimezi importanța micilor întâmplări din viața de zi cu zi. Aceasta este o mare greșeală. Nimic nu este neînsemnat din toate cele cu care avem de-a face. Fiecare faptă are o însemnătate anume, fie de partea binelui, fie de partea răului. Numai prin aplicarea principiilor în micile treburi ale vieții obișnuite suntem probați, iar caracterele noastre formate. În diferitele împrejurări ale vieții, noi suntem probați și încercați, prin aceasta căpătând o putere de a face față unor teste mai mari și mai importante, pe care suntem chemați să le trecem, și devenim capabili de a ocupa poziții tot mai importante. Mintea trebuie pregătită prin probele de fiecare zi, pentru a-și forma obiceiuri ale credincioșiei, obiceiul de a pune cerințele binelui și datoriei deasupra înclinațiilor firești și plăcerii. Mintea astfel pregătită nu oscilează între bine și rău, așa cum tremură trestia în vânt; ci își dă seama ce principiu este implicat de îndată ce se confruntă cu probleme și alege instinctiv binele fără a discuta îndelung chestiunea în cauză. Astfel de oameni sunt loiali pentru că s-au autoeducat, formându-și obiceiuri ale credincioșiei și adevărului. Fiind credincioși în lucruri de mică însemnătate, ei dobândesc tărie și devine ceva ușor pentru ei să fie credincioși în lucrurile mari.
Educația fr. B. nu a fost de o asemenea natură încât să întărească acele înalte calități morale care l-ar face în stare să stea singur în tăria lui Dumnezeu, în apărarea adevărului în mijlocul celei mai aspre împotriviri, neclintit în principii precum o stâncă, credincios caracterului moral, insensibil față de lauda venită de la oameni, față de critici sau recompense, preferând mai degrabă moartea decât încălcarea conștiinței. De o asemenea integritate este nevoie la editură, de unde sunt difuzate adevăruri sacre, prin care lumea urmează să fie încercată.
Lucrarea lui Dumnezeu cere bărbați cu puteri morale înalte, care să o ducă la îndeplinire. Este nevoie de bărbați ale căror inimi sunt aprinse de un zel sfânt, bărbați tari în scopurile urmărite, care nu sunt ușor de clintit, care pot lăsa deoparte orice interes egoist și care pot dărui totul pentru cruce și cunună. Cauza adevărului prezent duce lipsă de bărbați credincioși simțământului datoriei și dreptății, a căror integritate morală este neștirbită și a căror energie este pe măsura ocaziilor oferite de providența lui Dumnezeu. Calități ca acestea sunt de o valoare mai mare decât nespus de multă bogăție investită în lucrarea și cauza lui Dumnezeu. Energia, integritatea și hotărârea puternică de a face binele sunt calități care nu pot fi înlocuite prin nici o cantitate de aur. Bărbații care au aceste înzestrări pot avea influență oriunde. Viețile lor vor fi mai puternice decât elocvența înaltă. Dumnezeu cheamă bărbați cu integritate morală, a inimii și a minții, pe care îi poate face depozitarii adevărului Său și care Îi vor reprezenta în mod corect principiile sacre în viața lor zilnică.
În unele privințe, fr. B. are calități pe care numai câțiva le au. Dacă inima sa ar fi sfințită pentru lucrare, el ar putea ocupa o poziție importantă la editură, care să fie aprobată de Dumnezeu. El are nevoie să fie convertit, să se umilească asemenea unui copilaș și să caute religia curată a inimii, pentru ca influența sa la editură sau în cauza lui Dumnezeu, pretutindeni, să fie ceea ce ar trebui să fie. După cum s-a manifestat însă influența sa, ea a dăunat tuturor celor implicați în munca de la editură, în mod special tinerilor. Poziția sa de șef de lucrări la editură i-a conferit influență. El nu s-a comportat cu conștiinciozitate, în teamă de Dumnezeu. I-a favorizat pe unii mai mult decât pe alții. I-a neglijat pe aceia care, pentru credincioșia și destoinicia lor, meritau o încurajare deosebită și a adus suferință și nedumerire asupra acelora pentru care ar fi trebuit să aibă un interes special. Cei ce se leagă afectiv și din interes de unul și altul, favorizându-i în dezavantajul altora, nu ar trebui să-și păstreze poziția în editură nici măcar pentru o zi. Această părtinire nesfințită față de anumite persoane, din capriciu, cu prețul neglijării altora, care sunt conștiincioși și temători de Dumnezeu și în ochii Lui mai valoroși, este jignitoare pentru Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră ca fiind prețios ar trebui și noi să privim ca prețios. Podoaba unui duh blând și liniștit este privită de El ca având o valoare mai mare decât frumusețea exterioară, împodobirea artificială, decât bogățiile sau cinstirea lumească.
Adevărații urmași ai lui Hristos nu vor alege să fie prieteni intimi cu aceia ale căror caractere au defecte serioase și al căror exemplu, în linii generale, nu ar fi prudent să-l urmăm, dar este privilegiul lor să fie apropiați de persoane care dau atenție cu conștiinciozitate datoriei în ce privește afacerile și religia. Cei cărora le lipsesc principiile și devotamentul exercită în general o influență mai puternică spre modelarea minții prietenilor lor intimi decât aceea a persoanelor care par bine echilibrate și în stare să controleze și să-i influențeze pe cei cu un caracter defectuos, pe cei cărora le lipsesc spiritualitatea și devotamentul.
Influența fr. B., dacă nu este sfințită, va periclita sufletele celor ce-i urmează exemplul. Tactul său natural și agerimea minții lui sunt admirate, conducându-i pe cei care vin în contact cu el să-i acorde încredere pentru calități pe care nu le are. La editură, el a fost nepăsător față de timpul său. Dacă aceasta l-ar fi afectat numai pe el, ar fi fost o chestiune minoră; însă poziția sa de șef de lucrări la tipografie i-a dat influență. Exemplul său înaintea celor de la editură, mai cu seamă față de ucenici, nu a fost unul prevăzător și conștiincios. Dacă, alături de talentul său intelectual, fratele B. ar avea un simțământ înalt al obligației morale, serviciile sale ar fi neprețuite pentru editură. Dacă principiile sale ar fi fost de așa natură încât nimic să nu-l fi putut îndepărta de la linia dreaptă a datoriei, încât nici o atracție ce i s-ar fi putut arăta să nu-i fi câștigat încuviințarea în direcția unei fapte greșite, influența lui bună i-ar fi modelat pe alții; însă înclinațiile sale după plăceri l-au îndepărtat de datoria pe care o avea. Dacă ar fi stat în puterea lui Dumnezeu, nemișcat de critici sau de lingușeli, loial principiului, credincios convingerilor sale legate de adevăr și dreptate, el ar fi fost un om superior și ar fi câștigat o influență plină de autoritate pretutindeni. Fratelui B. îi lipsesc cumpătarea și spiritul de economie. Îi lipsește tactul care l-ar face în stare să se adapteze la căile deschise de providența lui Dumnezeu și l-ar transforma într-un om gata de acțiune în orice moment. El iubește lauda venită de la oameni. Este dirijat de împrejurări și este predispus să cedeze ispitei, iar pe integritatea sa nu te poți bizui.
Experiența religioasă a fratelui B. nu a fost solidă. El a acționat în virtutea impulsului, nu din principiu. Inima sa nu a fost corectă cu Dumnezeu și nu a avut înaintea lui teama de Dumnezeu și slava Sa. S-a comportat foarte asemănător cu un om angajat într-o activitate obișnuită; nu a simțit decât într-o foarte mică măsură sfințenia lucrării în care era implicat. El nu a practicat economia și tăgăduirea de sine și, ca urmare, nu a avut nici o experiență în privința aceasta. Uneori muncea în mod serios și manifesta un interes viu pentru lucrare. Apoi iarăși era nepăsător cu timpul său și irosea momente prețioase prin discuții neimportante, împiedicându-i pe alții să-și facă datoria și dându-le un exemplu de nechibzuință și necredincioșie. Lucrarea lui Dumnezeu este sacră și reclamă bărbați de o desăvârșită integritate morală. Este nevoie de bărbați al căror simț al dreptății, chiar în lucrurile cele mai mărunte, nu le va îngădui să-și facă o distribuire a timpului lor altfel decât judicioasă și corectă, bărbați care își vor da seama că se ocupă cu mijloace care aparțin lui Dumnezeu și care nu și-ar însuși pe nedrept nici un cent spre folosul lor; bărbați care vor fi la fel de credincioși și metodici, atenți și sârguincioși în muncă în absența patronului lor ca în prezența acestuia, dovedind prin credincioșia lor că nu caută doar să fie pe placul oamenilor, niște slujitori care lucrează bine numai sub supraveghere, ci sunt lucrători conștiincioși, credincioși, onești, făcând ceea ce este corect nu pentru lauda venită de la oameni, ci pentru că ei iubesc și aleg să facă ceea ce este corect dintr-un înalt simțământ al obligației lor față de Dumnezeu.
Părinții nu sunt scrupuloși în educația dată copiilor lor. Ei nu văd necesitatea modelării minții acestora prin disciplină. Ei le dau o educație superficială, arătând o grijă mai mare față de educația ornamentală decât față de acea educație solidă care le-ar dezvolta și le-ar canaliza în așa fel calitățile, încât să scoată la iveală energiile sufletului și să provoace extinderea și întărirea puterilor minții prin exercițiu. Facultățile intelectuale au nevoie de cultivare pentru a putea fi exercitate spre slava lui Dumnezeu. Ar trebui acordată o mare atenție cultivării intelectului, pentru ca diferitele părți ale minții să poată avea în mod egal tărie prin exersarea lor, a fiecăreia în domeniul ei distinct. Dacă părinții le îngăduie copiilor lor să-și urmeze tendințele propriilor minți, propriile înclinații și plăceri cu prețul neglijării datoriei, caracterele lor li se vor forma după acest tipar și ei nu vor fi competenți pentru nici un fel de poziție de răspundere în viață. Dorințele și înclinațiile celor tineri ar trebui să fie reținute, punctele lor slabe din caracter întărite, iar tendințele lor excesiv de puternice să fie reprimate.
Dacă se îngăduie unei calități să rămână inactivă sau dacă este deviată de la cursul ei normal, nu este împlinit scopul lui Dumnezeu. Toate facultățile ar fi trebuit să fie bine dezvoltate. Ar trebui să i se acorde atenție fiecăreia, căci fiecare are o înrâurire asupra celorlalte și toate trebuie exercitate pentru ca mintea să fie echilibrată. Dacă una sau două părți sunt cultivate și folosite neîncetat, pentru că este alegerea copiilor voștri aceea de a folosi puterea minții într-o direcție, cu prețul neglijării altor puteri ale intelectului, ei vor ajunge la maturitate cu minți neechilibrate și cu caractere dezvoltate nearmonios. Ei vor fi capabili și puternici într-o direcție, dar cu mari deficiențe în altele, la fel de importante. Nu vor fi femei și bărbați competenți. Deficiențele lor vor fi observate și vor întina tot caracterul.
Fratele B. a cultivat o slăbiciune aproape de nestăpânit pentru excursii și călătorii de plăcere. Timp și bani sunt irosiți pentru satisfacerea dorinței sale de a face excursii de plăcere. Iubirea sa egoistă de plăceri duce la neglijarea datoriilor sacre. Fratelui B. îi place foarte mult să predice, dar nu s-a angajat niciodată să facă această lucrare simțind că blestemul cade asupra lui dacă nu predică Evanghelia. El a părăsit adesea lucrarea de la editură, care cerea atenția sa, pentru a răspunde invitațiilor vreunora dintre frații săi din alte comunități. Dacă ar fi fost pătruns de solemnitatea lucrării lui Dumnezeu pentru acest timp și ar fi înaintat punându-și încrederea în Dumnezeu, practicând tăgăduirea de sine și ridicând crucea lui Hristos, el ar fi avut realizări bune. Însă adesea a înțeles atât de puțin cât de sfântă este lucrarea, încât avea să-și creeze mai multe ocazii de a vizita alte comunități, făcând din aceste ocazii o scenă a mulțumirii de sine, pe scurt, o călătorie de plăcere. Ce contrast între calea sa și cea urmată de apostoli, care au înaintat împovărați de Cuvântul vieții și, prin manifestarea Duhului, L-au predicat pe Hristos răstignit! Ei au arătat calea vieții prin tăgăduire de sine și cruce. Ei au avut părtășie cu Mântuitorul lor prin suferințele Sale și cea mai mare dorință a lor a fost aceea de a-L cunoaște pe Hristos Isus, și pe El răstignit. Ei nu s-au gândit la propriul lor confort și nu și-au socotit viețile ca fiind scumpe pentru ei înșiși. Nu au viețuit pentru a se simți bine, ci pentru a face binele și pentru a salva suflete pentru care a murit Hristos.
Fratele B. poate prezenta argumente în favoarea unor puncte de doctrină, dar lecțiile practice de sfințire, tăgăduire de sine și cruce nu le-a trăit personal. El poate vorbi către ureche, însă, nesimțind influența sfințitoare a acestor adevăruri asupra inimii sale, neaplicându-le la viața sa, nu reușește să imprime adevărul adânc în conștiință printr-un sentiment profund al solemnității și importanței lui în vederea judecății, când trebuie hotărât fiecare caz. Fratele B. nu și-a educat mintea, iar comportamentul său în afara adunării nu a fost exemplar. Povara lucrării nu părea să-l apese, ba chiar s-a purtat cu ușurătate, ca un băiețaș, iar prin exemplul lui a coborât standardul religiei. Lucrurile sacre și cele comune au fost puse la același nivel.
Fratele B. nu a fost dispus să suporte crucea; el nu a fost dispus să-L urmeze pe Hristos de la iesle până la sala de judecată și Calvar. A adus asupra sa multă suferință, căutându-și propria plăcere. Mai are încă de învățat că propria sa tărie este slăbiciune și că înțelepciunea sa este nebunie. Dacă ar fi simțit că este angajat în lucrarea lui Dumnezeu și că este îndatorat Aceluia care i-a dat timpul și talentele pe care le are și care a cerut ca acestea să fie sporite spre slava Sa, dacă ar fi stat cu credincioșie la postul său, nu ar fi avut de suferit din pricina acelei boli lungi și supărătoare. Expunerea la care s-a supus în acea călătorie de plăcere i-a provocat luni de suferință și i-ar fi cauzat moartea dacă n-ar fi existat rugăciunea sinceră, eficientă a credinței, înălțată pentru el de aceia care au simțit că nu era pregătit să moară. Dacă ar fi murit atunci, cazul său ar fi fost cu mult mai grav decât acela al păcătosului neluminat. Însă Dumnezeu, milostiv, a ascultat rugăciunile poporului Său și i-a acordat o nouă prelungire a vieții, pentru a putea avea ocazia să se pocăiască de necredincioșia sa și să răscumpere timpul. Exemplul său i-a influențat pe mulți din Battle Creek într-o direcție greșită.
Fratele B. și-a revenit din boală; dar cât de puțin s-au simțit el și familia sa smeriți sub mâna lui Dumnezeu! Lucrarea Duhului lui Dumnezeu și înțelepciunea primită de la Domnul nu se manifestă pentru ca noi să putem fi fericiți și satisfăcuți de noi înșine, ci pentru ca sufletele noastre să poată fi înnoite în cunoaștere și veritabilă sfințire. Cu cât ar fi fost mai bine pentru acest frate dacă nenorocirea lui l-ar fi împins către o cercetare cu credincioșie a inimii, pentru a descoperi nedesăvârșirile din caracterul său, ca să le poată îndepărta și, cu un spirit umil, să iasă din cuptor asemenea aurului curățit, reflectând chipul lui Hristos!
Biserica l-a ajutat să suporte boala pe care el și-a adus-o asupră-și. Au fost găsiți supraveghetori și cheltuielile sale au fost suportate într-o mare măsură de către comunitate; cu toate acestea, nici el și nici familia sa nu au apreciat această bunătate și generozitate din partea bisericii. Simțeau că li se cuvenea tot ceea ce se făcuse pentru ei. Când fratele B. și-a revenit după boală, a avut sentimente nedrepte față de soțul meu pentru motivul să acesta dezaprobase calea sa, care era atât de condamnabilă. El s-a alăturat altora pentru a prejudicia influența soțului meu și, de când a părăsit editura, nu și-a schimbat sentimentele. Nu ar sta prea bine dacă ar fi pus la probă de către Dumnezeu.
Fratele B. nu a învățat încă lecția pe care va fi nevoit să o învețe, dacă vrea să fie salvat în cele din urmă, să se tăgăduiască pe sine și să se împotrivească înclinației sale după plăceri. Va trebui să fie adus din nou în aceeași împrejurare și încercat chiar mai puternic, pentru că n-a reușit să suporte încercările din trecut. El L-a nemulțumit pe Dumnezeu prin îndreptățirea de sine. El nu are decât o mică experiență în părtășia la suferințele lui Hristos. Îi place mult etalarea ostentativă și nu face economie în ce privește mijloacele sale. Domnul știe. El cântărește simțămintele ascunse și intențiile inimii. El îl cunoaște pe om și îi pune la probă credința. Ne cere să-L iubim și să-L slujim cu toată mintea, inima și tăria noastră. Iubitorii de plăceri pot afișa o formă de evlavie, care poate avea chiar unele accente de tăgăduire de sine, pot sacrifica timp și bani și cu toate acestea eul să nu fie reprimat, iar voința să nu fie adusă în supunere față de voința lui Dumnezeu.
Influența fetelor D. a fost foarte rea în Battle Creek. Ele nu fuseseră instruite. Mama lor își neglijase datoria sacră și nu-și ținuse copiii în frâu. Ea nu le crescuse în teama și mustrarea Domnului. Ele au fost îngăduite și protejate de îndatorirea de a purta răspunderi, până acolo încât n-au mai avut plăcere în datoriile domestice, simple ale vieții. Mama își educase fiicele să se gândească mult la îmbrăcăminte, dar împodobirea interioară nu a fost înălțată înaintea lor. Aceste tinere erau frivole și mândre. Mintea lor era stricată; conversația lor era corupătoare; și totuși existau unii în Battle Creek care doreau să se alăture unui asemenea tip de caractere și nu puteau să o facă fără a se coborî la nivelul lor. Aceste fete n-au avut parte de un tratament sever, după cum ar fi fost cazul. Ele doresc mult societatea tinerilor și acești tineri sunt tema lor de meditație și de conversație. Ele au maniere stricate, sunt încăpățânate și încrezătoare în ele însele.
Întreaga familie iubește etalarea ostentativă. Mama nu este o femeie demnă, prevăzătoare. Ea nu este în măsură să educe copii. Faptul de a-și îmbrăca fiicele pentru a da o reprezentație este de mai mare preț pentru ea decât împodobirea interioară. Ea nu s-a autodisciplinat. Voința sa nu a fost adusă în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Inima sa nu este cinstită cu Dumnezeu. Ea este străină de influența Duhului Său asupra inimii, care aduce dorințele și sentimentele în ascultare de Hristos. Ea nu are calități nobile ale minții și nu are discernământ în ce privește lucrurile sfinte. Și-a lăsat copiii să facă tot ce au vrut. Înfricoșătoarea experiență pe care a avut-o cu cele două fiice mai mari nu i-a impresionat profund mintea, după cum o cereau împrejurările. Ea și-a educat fiicele să iubească îmbrăcămintea, frivolitatea și nebunia. Nu și-a disciplinat cele două fete tinere. A. D., sub o influență corespunzătoare, ar fi un tânăr vrednic de cinste; dar are mult de învățat. El se conduce mai degrabă după înclinații decât după îndemnul datoriei. Dorește mult să urmeze linia impusă de propria sa voință și plăcere și nu cunoaște bine datoriile care îi revin unui creștin. El consideră că are datoria să-și satisfacă poftele și propriile sale înclinații. El nu a biruit satisfacerea plăcerilor. Trebuie să-și limpezească perspectiva spirituală, ca să poată înțelege ce înseamnă să fii sfințit pentru Dumnezeu și să învețe marile cerințe pe care le are Dumnezeu în ceea ce-l privește. Lipsurile serioase din educația sa i-au afectat viața.
Cu bunele sale înzestrări, dacă fratele B. ar fi bine echilibrat, și un șef de lucrări credincios la editură, munca sa ar fi de mare preț în tipografie și ar putea câștiga un salariu dublu. Însă, dacă ne gândim la anii trecuți, luând în considerație deficiențele sale, alături de influența sa neconsacrată, editura ar avea mai mult de câștigat dacă s-ar lipsi de el, chiar dacă ar putea beneficia în mod gratuit de serviciile sale. Fratele și sora B. nu au învățat lecția economiei. Satisfacerea gustului și alergarea după plăceri și etalare ostentativă au avut o influență copleșitoare asupra lor. Salariile mici le-ar fi de mai mare ajutor decât cele mari, căci ei ar cheltui totul cu ușurința cu care respiră, fie câștigul cât de mare. Ei s-ar bucura de clipa trăită, iar când nenorocirea s-ar abate asupra lor, ar fi complet nepregătiți. Douăzeci de dolari pe săptămână ar fi cheltuiți tot cam în modul în care ar fi cheltuiți doisprezece. Dacă fratele și sora B. ar fi fost niște gospodari chibzuiți, cu tăgăduire de sine, până acum ar fi putut avea propriul lor cămin și, pe lângă acesta, mijloace la care să recurgă în caz de strâmtorare. Însă ei nu au vrut să facă economii așa cum au făcut alții, de care au ajuns să depindă uneori. Dacă neglijează învățarea acestor lecții, caracterele lor nu vor fi găsite desăvârșite în ziua lui Dumnezeu.
Fratele B. a fost obiectul marii iubiri și bunăvoințe a lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, el n-a simțit niciodată că ar putea să imite marele Model. El pretinde, și toată viața lui a căutat să aibă, o parte mai mare în viața aceasta decât I s-a dat Domnului nostru. Nu a simțit niciodată adâncimile neștiinței și păcatului din care Hristos S-a oferit să-l ridice și să-l unească apoi cu natura Sa divină.
Este un lucru înfricoșător să te ocupi de lucrurile sacre, când inima și mâinile nu sunt sfințite. A fi împreună lucrător cu Hristos presupune răspunderi înfricoșătoare; a sta ca reprezentant al Său nu este un lucru mărunt. Realitățile înfiorătoare ale judecății vor pune la probă lucrarea fiecărui om. Apostolul a spus: „Noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Căci Dumnezeu care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric» ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. Capacitatea apostolului nu își avea izvorul în el însuși, ci în influența plină de îndurare a Duhului lui Hristos, care îi umplea sufletul și îi aducea fiecare gând în supunere față de ascultarea de Hristos. Puterea adevărului care însoțește cuvântul predicat va fi un miros de viață către viață sau de moarte către moarte. Pastorilor li se cere să fie exemple vii ale gândurilor și duhului lui Hristos, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Tremur când mă gândesc că există unii pastori, chiar printre adventiștii de ziua a șaptea, care nu sunt sfințiți de adevărurile pe care le propovăduiesc. Nimic mai puțin decât pătrunzătorul și puternicul Duh al lui Dumnezeu, care lucrează în inimile solilor Săi pentru a răspândi cunoștința despre slava lui Dumnezeu, nimic în afară de Acesta nu poate câștiga biruința pentru ei.
Predicarea fratelui B. nu a fost sub semnul sfințirii aduse de Duhul lui Dumnezeu. El poate vorbi fluent și poate expune cu claritate un subiect; însă predicării sale îi lipsește spiritualitatea. Apelurile sale nu au atins inima cu o nouă blândețe. A fost o înșiruire de cuvinte, dar inimile ascultătorilor săi nu au fost însuflețite și topite de simțământul iubirii Mântuitorului. Păcătoșii nu au fost convinși de păcat și atrași către Hristos, simțind că „trece Isus din Nazaret”. Păcătoșii ar trebui să aibă un sentiment lămurit, dat de apropierea și dispoziția lui Hristos de a le oferi o mântuire sigură. Înaintea poporului ar trebui prezentat un Mântuitor, în timp ce inima vorbitorului ar trebui umilită și pătrunsă de spiritul Său. Însuși tonul vocii, privirea, cuvintele ar trebui să aibă o putere irezistibilă de a mișca inima și de a pune stăpânire pe minte. Dacă Isus este în cuvinte și în tonul vocii, dacă ele sunt pline de căldura iubirii Sale profunde, lucrul acesta se va dovedi o binecuvântare cu mult mai de preț decât toate bogățiile, plăcerile și măririle pământești. Căci astfel de binecuvântări nu vor veni și vor trece fără a împlini o lucrare. Convingerile se vor adânci, va exista o sensibilizare și se va ridica întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”