Dumnezeu a încredințat fiecăruia dintre noi lucrări sfinte, pentru care ne consideră răspunzători. Este scopul Lui să ne educăm mintea în așa fel, încât să realizăm cel mai mare bine și să reflectăm slava pentru Dătător. Îi suntem îndatorați lui Dumnezeu pentru toate calitățile minții. Aceste puteri pot fi cultivate, apoi dirijate și controlate cu o asemenea prudență, încât să realizeze scopul pentru care au fost date. Este o datorie aceea de a educa în așa fel mintea, încât să scoată la iveală energiile sufletului și să dezvolte fiecare calitate. Când toate facultățile sunt puse în mișcare, intelectul va fi întărit, iar scopul pentru care au fost date va fi împlinit.
Mulți nu fac binele în cel mai înalt grad pentru că își exercită intelectul într-o direcție și neglijează să acorde o mare atenție acelor lucruri pentru care ei cred că nu sunt potriviți. Unele calități slabe sunt astfel lăsate să stea în amorțire pentru că lucrarea care ar trebui să le pună în mișcare și să le dea tărie nu este plăcută. Toate puterile minții ar trebui să fie exersate și toate calitățile cultivate. Priceperea, judecata, memoria și toate puterile rațiunii ar trebui să aibă tărie, în egală măsură, pentru ca mintea să fie bine echilibrată.
Dacă anumite calități sunt folosite cu prețul neglijării altora, scopul lui Dumnezeu nu este împlinit pe deplin în noi; căci toate calitățile au o însemnătate și depind, într-o măsură, una de cealaltă. Una dintre acestea nu poate fi folosită eficient fără acțiunea tuturor celorlalte, pentru ca echilibrul să poată fi păstrat cu grijă. Dacă toată atenția și grija sunt date uneia singure, în timp ce altele stau adormite, se dezvoltă puternic acea calitate și se va ajunge la extreme, pentru că n-au fost cultivate toate puterile. Unele minți sunt pipernicite și neechilibrate cum se cuvine. Toate mințile sunt, în mod firesc, constituite diferit. Avem minți diferite; unele sunt puternice în anumite puncte și foarte slabe în altele. Aceste deficiențe, este evident, nu trebuie și nu este nevoie să existe. Dacă aceia care le au și-ar întări punctele slabe de caracter prin cultivare și exercițiu, ar deveni puternici.
Este plăcut, dar nu cel mai folositor, să ne folosim de acele facultăți care în mod natural sunt cele mai puternice și să le neglijăm pe acelea care sunt slabe, dar care au nevoie să fie întărite. Ar trebui să li se acorde mare atenție celor mai slabe facultăți, pentru ca toate puterile intelectului să poată fi bine echilibrate și toate să-și facă partea ca într-un mecanism bine reglat. Suntem dependenți de Dumnezeu pentru păstrarea tuturor facultăților noastre. Creștinii au obligația față de Domnul de a-și educa în așa fel mintea, încât toate facultățile să poată fi întărite și pe deplin dezvoltate. Dacă neglijăm să facem aceasta, ele nu vor împlini niciodată scopul pentru care au fost destinate. Nu avem nici un drept să neglijăm vreuna dintre puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Vedem persoane obsedate de o singură idee pretutindeni în țară. Ei reacționează adesea în mod sănătos în legătură cu orice subiect, mai puțin unul. Motivul este că o parte a minții a fost exersată în mod deosebit, în timp ce celorlalte li s-a permis să rămână adormite. Cea care a fost folosită neîncetat s-a uzat și îmbolnăvit, iar omul a devenit o epavă. Dumnezeu nu a fost slăvit în urma faptului că el a urmat această cale. Dacă ar fi exersat toate părțile în mod egal, toate ar fi avut o dezvoltare sănătoasă; toată munca nu ar fi fost aruncată asupra uneia singure; prin urmare, nici una nu ar fi suferit un colaps.
Pastorii ar trebui să fie puși în gardă, pentru a nu zădărnici scopurile lui Dumnezeu prin planurile lor personale. Ei se află în pericolul de a îngusta lucrarea lui Dumnezeu și de a-și limita lucrarea la anumite localități, de a nu cultiva un interes deosebit pentru lucrarea lui Dumnezeu în diferitele ei departamente. Există unii dintre ei care-și concentrează atenția asupra unui subiect, excluzând altele care pot avea o importanță egală. Ei sunt oameni cu o singură idee. Toată puterea ființei lor este concentrată asupra subiectului asupra căruia s-a fixat mintea lor la acea dată. Este pierdut din vedere orice alt considerent. Această unică temă favorită este povara gândurilor lor și subiectul lor de conversație. Toate amănuntele care au o legătură cu acel subiect sunt prinse și însușite cu aviditate, ocupându-se cu ele într-o asemenea măsură, încât mințile sunt silite să obosească, urmărindu-le.
Timpul este adesea pierdut cu explicarea chestiunilor care sunt lipsite cu adevărat de importanță și care ar fi acceptate de la început, fără a mai fi nevoie de argumente; căci ele sunt evidente prin ele însele. Însă problemele reale, vitale ar trebuie să fie clarificate cât de expresiv o pot face limbajul și dovezile. Puterea de concentrare a minții asupra unui subiect, în detrimentul tuturor celorlalte, este bună într-o anumită măsură; însă exercitarea constantă a acestei facultăți aduce uzura acelor organe care sunt solicitate pentru a efectua această lucrare; aruncă o prea mare povară asupra lor, iar rezultatul este eșecul de a face binele în cea mai mare măsură. Solicitarea principală este asupra unui grup de organe, în timp ce celelalte stau adormite. În felul acesta, mintea nu poate fi folosită într-un mod sănătos și, în consecință, viața este scurtată.
Toate facultățile ar trebui să suporte o parte din muncă, lucrând armonios, echilibrându-se reciproc. Cei ce își pun toată puterea minții într-un singur subiect au mari lipsuri în alte privințe; aceasta pentru că facultățile lor nu sunt cultivate în mod egal. Subiectul pe care-l au înainte le absoarbe întreaga atenție, iar ei sunt duși în continuare mai departe și mai departe, mai adânc și mai adânc în acea problemă. Ei văd cunoaștere și lumină pe măsură ce devin interesați și absorbiți. Dar există foarte puține minți care îi pot urmări în condițiile în care nu au acordat subiectului o reflecție tot atât de profundă. Există pericolul ca astfel de oameni să are și să sădească sămânța adevărului atât de adânc, încât prețiosul fir încolțit să nu ajungă niciodată la suprafață.
Adesea, multă muncă grea este risipită fără să fie nevoie și fără să fie vreodată apreciată. Dacă aceia care au o mare putere de concentrare cultivă această facultate în paguba celorlalte, ei nu pot avea mintea bine proporționată. Ei sunt asemenea unui mecanism în care numai un set de roți lucrează o dată. În timp ce unele roți ruginesc de inactivitate, altele se uzează din pricina folosirii neîncetate. Oamenii care cultivă una sau două facultăți, și nu le exersează pe toate în mod egal, nu pot face în lume nici măcar jumătate din binele pe care a intenționat Dumnezeu ca ei să-l împlinească. Sunt oameni unilaterali; numai jumătate din puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu este folosită, în timp ce cealaltă jumătate ruginește inactivă.
Dacă oamenii cu o astfel de minte au o lucrare deosebită, care reclamă gândire, ei nu ar trebui să-și concentreze toate puterile numai asupra acelui lucru, excluzând oricare alt interes. În vreme ce fac din subiectul pe care-l au înainte singura lor ocupație, și alte ramuri ale lucrării ar trebui să beneficieze de o parte din timpul lor. Aceasta ar fi mult mai bine pentru ei înșiși și pentru cauză în general. Nu ar trebui ca o ramură a lucrării să aibă parte de atenție în mod exclusiv, în detrimentul celorlalte. În ceea ce scriu, unii au nevoie să fie supravegheați în mod constant, pentru a nu face de neînțeles chestiuni care, de fapt, sunt simple, acoperindu-le cu atât de multe argumente care nu vor trezi un interes viu în cititor. Dacă ei zăbovesc într-un mod plictisitor asupra unor puncte, dând toate detaliile care constituie pentru minte un lucru de la sine înțeles, munca lor aproape că este pierdută. Interesul cititorului nu va fi suficient de profund pentru a urmări până la capăt acel subiect. Puncte esențiale ale adevărului pot apărea neimportante dacă dăm atenție fiecărui amănunt. Problema este studiată minuțios; dar lucrarea pentru care s-a cheltuit atâta muncă nu este calculată să facă cel mai mult bine, prin trezirea unui interes general.
În acest veac, în care poveștile plăcute plutesc la suprafață și atrag mintea, adevărul prezentat într-un stil ușor, susținut de câteva dovezi puternice, este mai bun decât căutarea și prezentarea unei grupări copleșitoare de probe; căci, în acest caz, subiectul în discuție nu este mai clar în multe minți decât înainte să le fi fost aduse toate acele obiecțiuni și dovezi. În cazul multora, simplele afirmații vor merge mai departe decât argumentările lungi. Ei iau lucrurile ca adevărate. Dovezile nu ajută în cazul minților unor astfel de persoane.
Adventiști împotrivitori
Împotrivitorii noștri cei mai înverșunați se găsesc printre adventiștii de ziua întâi. Ei nu se angajează în mod onorabil în luptă. Vor urma orice cale, oricât de irațională și inconsecventă ar fi, pentru a acoperi adevărul și a încerca să facă să pară că Legea lui Dumnezeu nu reprezintă nici o putere. Se măgulesc singuri că scopul scuză mijloacele. Oameni din rândul lor, în care ei nu au încredere, vor începe o tiradă împotriva Sabatului poruncii a patra și vor da publicității declarațiile lor, oricât ar fi de neadevărate, nedrepte și chiar ridicole, dacă se pot sprijini pe acestea împotriva adevărului pe care îl urăsc.
Nu ar trebui să fim mișcați sau tulburați de acest război nedrept, venit din partea unor oameni iraționali. Cei ce primesc și sunt mulțumiți de ceea ce vorbesc și scriu acești oameni împotriva adevărului nu sunt aceia care ar fi convinși de adevăr sau care ar onora cauza lui Dumnezeu, dacă ar accepta-o. Putem folosi timpul și energia mai bine decât de a ne ocupa în amănunt de echivocurile împotrivitorilor noștri, care lucrează prin calomnii și reprezentări greșite. În timp ce folosim timp prețios pentru a urmări tertipurile și denaturările împotrivitorilor necinstiți, oamenii care sunt deschiși pentru a-și forma convingeri mor din lipsa cunoștinței. Un șir de echivocuri lipsite de sens, inventate chiar de Satana, sunt aduse înaintea oamenilor, în timp ce alții strigă după hrană, după mâncare la timp.
Cei care și-au educat mintea să lupte împotriva adevărului sunt aceia care pot fabrica echivocuri. Iar noi nu suntem înțelepți dacă le luăm din mâinile lor și le dăm miilor de oameni care nu s-ar fi gândit niciodată la ele, dacă noi nu le-am fi publicat pentru lume. Aceasta este ceea ce ar vrea să facă împotrivitorii noștri; vor să fie scoși în evidență și să ne provoace să publicăm pentru ei. Aceasta este adevărat în special pentru unii dintre ei. Acesta este scopul lor principal când își publică falsurile și reprezentările greșite ale adevărului și caracterelor celor care iubesc și apără adevărul. Glasurile lor se vor stinge cu mult mai repede dacă vor fi trecute cu vederea, dacă erorile și neadevărurile lor vor fi tratate cu disprețul tăcerii. Ei nu vor să fie lăsați în pace. Opoziția este elementul pe care îl iubesc. Dacă nu ar fi aceasta, ei nu ar avea decât o mică influență.
Adventiștii de ziua întâi, ca grup, sunt cel mai greu de atins. Ei resping în general adevărul, așa cum au făcut-o evreii. Noi ar trebui să mergem înainte, pe cât posibil, ca și când nici nu ar exista un asemenea popor. Ei sunt elemente ale confuziei și între ei există acte de imoralitate într-o măsură îngrozitoare. Ar fi cea mai mare calamitate ca mulți din numărul lor să îmbrățișeze adevărul. Ei ar trebui să uite tot ce au învățat și să învețe totul de la început, căci altfel ne-ar provoca mari necazuri. Există ocazii în care va trebui ca unele reprezentări greșite, sfruntate, de-ale lor să fie înfruntate. Când se ivește acest caz, ar trebui să o facem prompt și scurt și apoi să trecem la lucrarea noastră. Planul învățării lui Hristos ar trebui să fie și al nostru. El a fost simplu și lămurit când explica, mergând direct la inima problemei, și mintea tuturor era luminată.
Nu este tactica cea mai bună să fii atât de explicit și să spui despre o chestiune tot ceea ce poate fi spus, când câteva argumente vor acoperi subiectul, fiind suficiente pentru toate scopurile practice, pentru a convinge sau pentru a-i reduce la tăcere pe împotrivitori. Poți închide astăzi gura împotrivitorilor, astfel încât să nu poată spune nimic, le poți înlătura orice sprijin, iar ei vor relua mâine aceeași problemă. și așa va fi, iarăși și iarăși, pentru că ei nu iubesc lumina și nu vor să vină la lumină, pentru a nu li se risipi întunericul și erorile. Este un plan mai bun acela de a păstra o rezervă de argumente decât să turnăm o bogăție de cunoștințe asupra unui subiect care ar fi acceptat ca adevărat fără o argumentare laborioasă. Slujirea lui Hristos a durat numai trei ani și ce lucrare mare s-a făcut în acea perioadă scurtă! În aceste ultime zile, este de făcut o mare lucrare într-un timp scurt. În timp ce mulți se pregătesc să facă ceva, vor pieri suflete, căutând lumină și cunoaștere.
Dacă oamenii care sunt angajați în lucrarea de prezentare și apărare a adevărului Bibliei se apucă să cerceteze și să arate sminteala și contrazicerile celor care fac în mod necinstit o minciună din adevărul lui Dumnezeu, Satana îi va stârni îndeajuns de mult pe împotrivitori pentru ca locurile celor dintâi să fie încontinuu ocupate, în timp ce alte ramuri ale lucrării vor fi lăsate să sufere.
Trebuie să avem mai mult spiritul acelor bărbați care erau angajați în construirea zidurilor Ierusalimului. Noi împlinim o mare lucrare și nu putem coborî de pe ziduri. Dacă Satana vede că-i poate face pe oameni să răspundă neîncetat la obiecțiunile împotrivitorilor și să le reducă astfel glasul la tăcere, împiedicându-i să împlinească cea mai importantă lucrare pentru timpul acesta, obiectivul său este atins.
Istoria Sabatului a fost reținută prea mult timp spre a fi dată poporului. Ei au nevoie de această lucrare prețioasă, chiar dacă nu o au în toată desăvârșirea ei. Ea nu poate fi pregătită niciodată într-un mod în care să-i aducă la tăcere deplină pe împotrivitorii iraționali care sunt nestatornici și care sucesc Scripturile spre propria lor nimicire. Aceasta este o lume ocupată. Bărbații și femeile care sunt prinși în activitățile vieții nu au timp să mediteze, nici măcar să citească din Cuvântul lui Dumnezeu suficient ca să înțeleagă toate adevărurile lui importante. Argumentele lungi, laborioase, nu-i vor interesa decât pe puțini; căci oamenii sunt nevoiți să citească în timp ce aleargă. Nu veți putea îndepărta obiecțiunile la porunca Sabatului din mințile adventiștilor de ziua întâi mai bine decât a putut Mântuitorul lumii, prin minunile și marea Sa putere, să-i convingă pe evrei că El este Mesia, o dată ce ei se hotărâseră să-L respingă. Asemenea evreilor încăpățânați, necredincioși, ei au ales întunericul mai degrabă decât lumina, iar dacă le-ar vorbi chiar și un înger din curțile cerești, ei ar spune că a fost Satana.
Lumea are nevoie de o lucrare pentru ea acum. Vin chemări din toate direcțiile, asemenea strigătului celor din Macedonia: „Veniți și ajutați-ne”. Argumentele simple, directe, care să stea ca niște pietre kilometrice vor face mai mult, în general, pentru convingerea minților decât o vor face o mulțime de argumente care acoperă subiectul într-o mare măsură, dar pe care nu vor avea interes să le urmărească decât mințile cercetătoare. „Istoria Sabatului” ar trebui dată poporului. În timp ce o ediție este pusă în circulație și poporul beneficiază de pe urma ei, pot fi făcute îmbunătățiri, până când se va fi făcut tot posibilul de a o aduce la desăvârșire. Succesul nostru va consta în atingerea minților simple. Cei ale căror talent și poziție sunt atât de înălțate deasupra simplității lucrării sunt atât de satisfăcuți de ei înșiși, încât nici nu simt nevoia adevărului. Ei se află exact în situația evreilor, cu o neprihănire proprie. Ei sunt sănătoși și nu au nevoie de medic.