Când eram în Vermont, pe 10 decembrie 1871, mi s-au arătat câteva lucruri în legătură cu New York. Cauza părea să fie într-o situație deplorabilă în acel stat. Nu erau decât câțiva lucrători, și aceștia nu erau atât de eficienți după cum le cerea mărturisirea lor de credință în adevărurile sacre pentru acest timp. În statul acesta sunt dintre aceia care lucrează prin cuvânt și învățătură, dar care nu sunt lucrători conștiincioși. Deși cred teoria adevărului și au predicat ani de-a rândul, ei nu vor fi niciodată lucrători competenți până nu vor lucra după un plan diferit. Au petrecut multă vreme prin comunități, dar nu sunt pregătiți să le aducă foloase. Ei înșiși nu sunt consacrați lui Dumnezeu. Au nevoie de spiritul de a rezista și a suferi pentru Hristos, „să bea paharul” și să „fie botezați cu botezul acesta” înainte de a fi gata să-i ajute pe alții. Este nevoie de lucrători devotați, lipsiți de egoism, pentru a ridica lucrurile din New York la standardul Bibliei. Acești bărbați nu au urmat linia datoriei lor când au călătorit de la o comunitate la alta. Dacă Dumnezeu i-a chemat în lucrarea Sa, a făcut-o pentru a-i salva pe cei păcătoși. Ei ar trebui să se lase încercați, ieșind în câmpuri noi, pentru a putea afla ei înșiși dacă Dumnezeu le-a încredințat lucrarea salvării de suflete.
Dacă frații Taylor, Saunders, Cottrell, Whitney, fratele și sora Lindsay ar fi lucrat în câmpuri noi, ar fi mult mai înaintați față de ceea ce sunt acum. Întâmpinarea opoziției împotrivitorilor i-ar aduce la Bibliile lor pentru a găsi argumente în favoarea poziției lor, și aceasta le-ar îmbogăți cunoștințele biblice și i-ar face conștienți de abilitatea lor întru Dumnezeu de a înfrunta opoziția de orice tip. Cei care sunt mulțumiți să treacă iarăși și iarăși peste aceleași subiecte în comunități vor fi deficienți în ce privește experiența pe care ar trebui s-o aibă. Ei vor avea o voință slabă de a înfăptui și a suferi pentru adevăr. Vor fi lucrători ineficienți.
Cei care au pe inimă cauza lui Dumnezeu și simt iubire pentru sufletele prețioase pentru care a murit Hristos nu vor căuta propria lor tihnă și plăcere. Ei vor face ce a făcut Hristos. Vor ieși „să caute și să salveze ceea ce s-a pierdut”. El a spus: „Eu nu am venit să-i chem pe cei neprihăniți la pocăință, ci pe păcătoși.”
Dacă pastorii din New York doresc să ajute biserica, ei nu pot face acest lucru într-un mod mai bun decât ieșind în câmpuri noi și lucrând pentru a aduce suflete la adevăr. Când biserica vede că pastorii sunt cu totul aprinși de spiritul lucrării, că simt profund forța adevărului și caută să-i aducă și pe alții la cunoașterea lui, acest lucru va turna în membrii ei o vigoare și o viață nouă. Inimile lor vor fi însuflețite să facă tot ce pot pentru a ajuta în lucrare. Nu există în lume un grup de oameni mai dispuși să jertfească din mijloacele pe care le au pentru înaintarea cauzei ca adventiștii de ziua a șaptea. Dacă pastorii nu-i descurajează crunt prin indolența și ineficiența lor și prin lipsa lor de spiritualitate, membrii vor răspunde în general oricărui apel ce poate fi făcut și se impune judecății și conștiinței lor. Însă ei vor să vadă roade. și este corect ca frații din New York să ceară roade de la pastorii lor. Ce-au făcut? Ce fac?
Pastorii din New York ar fi trebuit să fie cu mult mai înaintați față de ceea ce sunt. Dar ei nu s-au angajat în acel tip de lucrare care să le solicite eforturi serioase și să stârnească o mare împotrivire. Dacă ar fi făcut așa, ar fi fost împinși către Bibliile lor și către rugăciune, pentru a putea fi în stare să răspundă împotrivitorilor; și, punându-și la lucru talentele, le-ar fi dublat. Sunt pastori în New York care au predicat ani de-a rândul, dar pe care nu poți conta dacă ar fi să țină o serie de prelegeri. Ei sunt piperniciți. Nu și-au pus la lucru mintea pentru studierea Cuvântului și înfruntarea împotrivitorilor, ca să poată deveni puternici în Dumnezeu. Dacă, asemenea soldaților credincioși ai crucii, ar fi ieșit „în afara taberei”, depinzând de Dumnezeu și de propriile lor forțe mai degrabă decât să se sprijine atât de mult pe frații lor, ar fi obținut experiență și ar fi fost pregătiți să se angajeze în lucrare, oriunde ar fi fost mai multă nevoie de ajutorul lor. Dacă pastorii din New York în general și-ar fi lăsat bisericile să lucreze pentru ele însele și nu s-ar fi pus în calea lor, pastori și biserici deopotrivă ar fi acum mult mai înaintați ca spiritualitate și în cunoașterea adevărului.
Mulți dintre frații și surorile noastre din New York au apostaziat în ce privește reforma sănătății. În acest stat nu există decât un număr mic de adevărați reformatori în domeniul sănătății. Fraților din New York li s-a dat lumină și înțelegere spirituală. Însă adevărul care a trezit priceperea, lumina care a strălucit asupra sufletului, dacă nu au fost apreciate și păstrate cu grijă, vor da mărturie împotriva lor în ziua lui Dumnezeu. Adevărul a fost dat pentru a-i salva pe aceia care vor crede și se vor supune. Osândirea lor nu este pentru că nu au avut lumina, ci pentru că au avut-o și nu au umblat în ea.
Dumnezeu i-a dat omului mijloace pentru satisfacerea apetitului natural. El a întins înaintea lui, prin roadele pământului, o varietate bogată de hrană, delicioasă la gust și nutritivă pentru organism. Din acestea, binevoitorul nostru Tată ceresc spune că putem „mânca după voie”. Ne putem bucura de fructe, legume, cereale fără să violăm legile făpturii noastre. Aceste articole alimentare, pregătite în modul cel mai simplu și natural, vor hrăni corpul și-i vor păstra vigoarea naturală fără folosirea cărnii ca aliment.
Dumnezeu l-a creat pe om cu puțin mai prejos decât îngerii și a pus asupra lui atributele care, dacă sunt folosite cum se cuvine, vor face ca el să fie o binecuvântare pentru lume și să reflecte slava Dătătorului. Însă, deși creat după chipul lui Dumnezeu, omul, prin necumpătare, a încălcat principiul și Legea lui Dumnezeu în natura sa trupească. Necumpătarea de orice fel amorțește organele de simț și slăbește într-atât puterea celulelor nervoase, încât lucrurile veșnice nu sunt luate în considerație, ci vor fi plasate la nivelul a ceea ce este comun. Puterile înalte ale minții, destinate unor scopuri mărețe, sunt aduse în robia pasiunilor josnice. Dacă obiceiurile noastre fizice nu sunt corecte, puterile intelectuale și morale nu pot fi puternice, deoarece există o legătură strânsă între fizic și moral. Apostolul Petru a înțeles aceasta și și-a înălțat glasul pentru a-i avertiza pe frații săi: „Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele cărnii, care se războiesc cu sufletul.”
Nu există decât puțină tărie morală în lumea care-și zice creștină. Obiceiurile greșite au fost îngăduite și legile fizice și morale au fost desconsiderate, până când standardul general al virtuții și evlaviei a ajuns extrem de scăzut. Obiceiurile care coboară standardul sănătății fizice slăbesc puterea intelectului și pe cea morală. Îngăduirea poftelor împotriva firii și a pasiunilor are o influență stăpânitoare asupra celulelor creierului. Instinctele animalice sunt întărite, în timp ce simțul moral este slăbit. Unui om necumpătat îi este imposibil să fie creștin, pentru că puterile sale înalte sunt aduse în robia pasiunilor.
Cei care au avut lumină în privința simplității în alimentație și îmbrăcăminte, în ascultare de legile fizice și morale, și care se întorc de la lumina care le arată care este datoria lor, nu vor lua seama nici la datoria privitoare la alte lucruri. Dacă își adorm conștiințele spre a evita crucea, pe care vor fi nevoiți s-o ridice pentru a fi în armonie cu legea trupului lor, ca să nu audă mustrarea, vor încălca Decalogul. Unii nu sunt deloc dispuși să suporte crucea și să disprețuiască rușinea. Unii își vor lepăda principiile când se va râde de ei. Asemănarea cu lumea câștigă teren în rândul copiilor lui Dumnezeu, care mărturisesc că sunt peregrini, străini, care veghează și așteaptă venirea Domnului. Există mulți printre cei ce mărturisesc că sunt păzitori ai Sabatului în New York, care sunt mult mai strâns legați de modele lumești și pofte decât de dorința de a avea trupuri și minți sănătoase sau inimi sfințite.
Dumnezeu îi supune la probă pe cei din New York. El a îngăduit ca unii să se bucure de o oarecare prosperitate pentru a scoate la iveală ce se află în inimile lor. Mândria și iubirea de lume i-a despărțit de Dumnezeu. Principiile adevărului sunt practic sacrificate, în timp ce ei mărturisesc că iubesc adevărul. Creștinii ar trebui să se trezească și să se poarte ca atare. Influența lor se vede și modelează părerile și obiceiurile celorlalți. Ei vor trebui să poarte greaua responsabilitate de a hotărî soarta sufletelor prin influența pe care o au asupra acestora.
Prin dalta adevărurilor directe și de nezdruncinat, Domnul desparte de lume un popor și îl curăță pentru a fi al Său. Orgoliul și modele nesănătoase, iubirea de etalare, de a fi aprobat, toate trebuie părăsite dacă vrem să fim înnoiți în cunoașterea după chipul Celui ce ne-a creat. „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”
Biserica din _____ are nevoie de cernere. Este necesară o convertire profundă înainte ca membrii ei să poată fi pregătiți pentru lucrare. Egoismul, mândria, invidia, malițiozitatea, bănuielile rele, atacurile pe la spate, bârfa și flecărelile au fost nutrite printre ei, până când Duhul lui Dumnezeu n-a mai avut decât prea puțin de-a face cu ei. În timp ce unii care mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu rămân în starea lor actuală, rugăciunile lor sunt o urâciune înaintea Sa. Ei nu-și sprijină credința prin fapte, iar pentru unii ar fi fost mai bine să nu fi mărturisit niciodată adevărul, decât să-și dezonoreze mărturisirea așa cum au făcut-o. În timp ce mărturisesc că sunt robi ai lui Hristos, ei sunt slujitori ai vrăjmașului dreptății; și lucrările lor mărturisesc despre ei că nu Îl cunosc pe Dumnezeu și că inimile lor nu ascultă de voința lui Hristos. Ei fac din religie o joacă de copii; se poartă ca niște copii supărăcioși.
Copiii lui Dumnezeu din lumea de sus sunt toți cuprinși într-o mare frăție. Mântuitorul nostru a definit lămurit spiritul și principiile care ar trebui să călăuzească acțiunile acelora care, prin vieți consecvente, sfinte, se deosebesc de lume. Dragostea unuia față de celălalt și iubirea supremă față de Tatăl ceresc ar trebui să se vadă în vorbirea și faptele lor. Starea prezentă a multor copii ai lui Dumnezeu este aceea a unei familii formate din copii nerecunoscători și porniți pe ceartă.
Există primejdia ca până și pastori din New York să facă parte din acea categorie de oameni care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la cunoștința adevărului. Ei nu pun în practică ceea ce învață. Sunt ascultători, nu însă și împlinitori. Acești pastori au nevoie de o experiență în ce privește adevărul, care să-i facă în stare să înțeleagă caracterul înalt al lucrării.
Trăim într-un timp deosebit de important și solemn al istoriei acestui pământ. Ne aflăm în mijlocul primejdiilor din ultimele zile. Evenimente importante și înfricoșătoare sunt înaintea noastră. Cât de necesar este ca toți aceia care se tem cu adevărat de Dumnezeu și iubesc Legea Sa să se umilească înaintea Sa, să-și chinuie sufletul, să se bocească și să mărturisească păcatele care L-au despărțit pe Dumnezeu de poporul Său. Ceea ce ar trebui să ne provoace îngrijorarea cea mai mare este că nu simțim sau nu înțelegem starea în care ne aflăm, condiția noastră decăzută și că suntem mulțumiți să rămânem așa cum suntem. Ar trebui să alergăm la Cuvântul lui Dumnezeu și la rugăciune, căutându-L fiecare în mod serios pe Domnul, așa încât să-L putem găsi. Din acest lucru ar trebui să facem ocupația noastră de căpetenie.
Membrii bisericii sunt răspunzători de talentele ce le-au fost încredințate, iar creștinilor nu le este cu putință să facă față răspunderilor, dacă nu ocupă acea poziție înaltă care se află în armonie cu adevărurile sacre pe care le mărturisesc ei. Lumina care strălucește pe cărarea noastră ne face răspunzători de a răspândi acea lumină către alții, în așa fel încât aceștia să-L slăvească pe Dumnezeu.
Rudele în biserică
Înaintarea în lucrurile spirituale a comunității din _____ nu este direct proporțională cu lumina care a strălucit pe cărarea ei. Dumnezeu a încredințat fiecăruia talente pe care să le sporească punându-le la schimbător, pentru ca atunci când va veni Stăpânul să poată să-și ia ce este al Său, împreună cu dobânda. Comunitatea din _____ este în general compusă din material prețios; membrii aceștia însă nu au reușit să atingă standardul înalt la care este privilegiul lor să ajungă.
Persoanele care lucrează în comunitate se găsesc mai ales în ramurile a trei familii, care sunt legate între ele prin căsătorie. Există mai mult talent în biserică și mai mult material care să facă buni lucrători ce pot fi folosiți cu succes în acea localitate. Comunitatea întreagă însă nu crește în privința spiritualității. Membrii ei nu sunt situați favorabil pentru a-și dezvolta puterile, punând la lucru talentele pe care li le-a dat Dumnezeu. Nu este spațiu suficient ca să poată lucra toți. Se incomodează unul pe celălalt. Este o lipsă de tărie spirituală. Dacă această comunitate ar fi mai puțin o biserică de familie, fiecare ar simți răspunderea în mod personal.
Dacă talentul și influența mai multor membri de-ai săi ar fi folosite în alte comunități, către care s-ar simți atrași pentru a da ajutor, unde este într-adevăr nevoie de ajutor, ei ar obține o experiență de cea mai mare valoare privind lucrurile spirituale și, purtând în acest fel răspunderile și poverile în lucrarea lui Dumnezeu, ar fi o binecuvântare pentru alții. În timp ce ar fi angajați în lucrarea de a-i ajuta pe alții, ei ar urma exemplul lui Hristos. El nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească altora. Nu și-a făcut Sieși plăcerile. Nu a venit ca persoană importantă, ci a luat chip de rob și și-a petrecut viața făcând bine. Ar fi putut să-și petreacă zilele pe pământ în tihnă și îndestulare și să-și însușească bucuriile acestei lumi. Dar nu a trăit pentru a Se bucura El, ci pentru a face bine și a-i elibera pe alții de suferință, iar noi trebuie să-I urmăm exemplul.
Dacă ar fi consacrați lui Dumnezeu, frații I. și J. ar putea purta răspunderi mai mari decât cele de până acum. Ei s-au gândit că vor răspunde prompt oricărei chemări făcute pentru mijloace și că aceasta este povara principală pe care o au de dus în cauza lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu cere de la ei mai mult decât atât. Dacă ei și-ar fi educat mintea pentru a studia cu mai multă minuțiozitate Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea deveni lucrători în cauza Sa, și ar fi lucrat pentru salvarea celor păcătoși tot atât de serios cum se străduiesc să obțină lucrurile pentru această viață, ei și-ar fi sporit tăria și înțelepciunea necesară pentru a se angaja în lucrarea lui Dumnezeu, în care este mare nevoie de lucrători.
Acești frați, rămânând într-o comunitate familială, se pipernicesc în ce privește tăria intelectuală și spirituală. Nu este cea mai bună linie de urmat ca toți copiii din una, două sau trei familii, care sunt unite prin legături de căsătorie, să se stabilească la o distanță de câteva mile unul de altul. Influența nu este bună pentru nici una din părți. Treaba unuia e treaba tuturor. Încurcăturile și necazurile prin care fiecare familie trebuie să treacă într-o măsură mai mică sau mai mare și care, pe cât posibil, ar trebui păstrate în limitele cercului familial, dimpotrivă, sunt extinse prin legăturile dintre familii și își pun pecetea asupra adunărilor religioase. Există chestiuni care nu ar trebui cunoscute de o a treia persoană, fie prietenia și legăturile cu aceasta oricât de intime. Ele trebuie purtate personal și în familie. Însă legăturile strânse dintre mai multe familii care vin neîncetat în contact prelungit au îndeobște tendința să risipească demnitatea care ar trebui păstrată în fiecare familie. Când împlinim datoria delicată a mustrării și atenționării, va exista pericolul de a răni simțămintele, doar dacă acest lucru nu este făcut cu extrem de multă precauție și afecțiune. și cele mai bune modele de caracter sunt predispuse la erori și scăpări și ar trebui manifestată multă grijă, să nu facem o tragedie din lucruri minore.
O relație de familie și de comunitate cum există în _____ este foarte plăcută pentru sentimentele pământești; însă, dacă luăm în considerație toate lucrurile, nu este cea mai bună pentru dezvoltarea simetrică a caracterelor creștine. Legăturile strânse și întâlnirile familiale slăbesc influența când sunt aduse la nivel de biserică. Acea demnitate, acea înaltă stimă, încredere și iubire, care fac ca o biserică să prospere, nu sunt păstrate. Toate părțile ar fi mult mai fericite dacă ar fi separate și s-ar vizita ocazional, iar influența uneia asupra alteia va fi de zece ori mai mare.
Pentru că sunt legate prin căsătorii și pentru că se amestecă fiecare în societatea celorlalte, fiecare familie este trează la greșelile și nedesăvârșirile celorlalte și se simte datoare să le corijeze; și pentru că aceste familii sunt scumpe una celeilalte, sunt îndurerate din pricina unor lucruri mărunte, pe care nu le-ar observa la aceia cu care nu au legături atât se strânse. Mintea îndură suferințe crunte, pentru că unii au sentimentul că nu au fost tratați cu imparțialitate și cu toată acea considerație pe care o meritau. Uneori apar suspiciuni meschine și dintr-un mușuroi de cârtiță se face un munte. Aceste mici neînțelegeri și disensiuni mărunte aduc minții o suferință mai mare decât cea provocată de încercările venite din alte surse.
Lucrurile amintite slăbesc puterea de răbdare a acestor bărbați și femei cu adevărat cinstiți și cu suflete nobile și ei nu-și pot dezvolta caracterul altfel. Ei nu cresc intelectual și moral, lucru care amenință să le nimicească însăși calitatea de a se face folositori. Lucrarea și interesele lor sunt restrânse în general la propriile lor persoane. Influența lor se îngustează, când ar trebui să se lărgească și să se extindă mult, pentru ca, fiind aduși în diferite împrejurări, să-și poată exercita puterile pe care li le-a dat Dumnezeu, în așa fel încât să-I poată aduce slavă în gradul cel mai înalt. Facultățile minții sunt capabile de o creștere considerabilă. Energiile sufletului trebuie trezite și puse în mișcare pentru slava lui Dumnezeu.
Lucrători pentru Dumnezeu
Dumnezeu cheamă misionari. Există oameni capabili în comunitatea din _____, care își vor spori destoinicia și puterea pe măsură ce își exercită talentele în lucrarea și cauza lui Dumnezeu. Dacă acești frați se vor autoeduca să facă din cauza lui Dumnezeu primul lor interes și își vor sacrifica plăcerile și înclinațiile de dragul adevărului, binecuvântarea lui Dumnezeu va veni asupra lor. Acești frați, care iubesc adevărul și s-au bucurat ani de-a rândul pentru lumina crescândă ce a strălucit asupra Scripturilor, ar trebui să lase ca lumina lor să strălucească asupra celor care se află în întuneric. Dumnezeu le va fi înțelepciune și putere și Se va slăvi pe Sine lucrând cu și prin aceia care Îl urmează fără rezerve. „Dacă Îmi slujește cineva, pe acela Tatăl Meu îl va onora.”. Înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu le vor fi date celor binevoitori și credincioși.
Frații din _____ au fost dispuși să ofere din mijloacele lor pentru diferite acțiuni; s-au reținut însă pe ei înșiși. Ei nu au spus: „Iată-mă, trimite-mă”, Doamne. Nu tăria uneltelor omenești, ci puterea și înțelepciunea Celui care le folosește și lucrează cu ele este ceea ce asigură oamenilor succesul în lucrarea ce trebuie înfăptuită. Oferind bunurile noastre Proprietarului cerului și pământului, în timp ce ne abținem noi înșine, nu putem avea aprobarea și nici binecuvântarea Sa. În inimile fraților și surorilor din _____ trebuie să existe principiul de a pune totul, chiar și pe ei înșiși, pe altarul lui Dumnezeu.
În Battle Creek este nevoie de bărbați care pot dori să ridice poveri și să poarte răspunderi. Chemarea a fost făcută iarăși și iarăși, însă abia dacă s-a auzit câte un răspuns. Unii ar fi răspuns chemării dacă interesele lor lumești ar fi fost promovate făcând astfel. Pentru că nu există însă vreo perspectivă de a-și spori mijloacele materiale venind la Battle Creek, ei n-au simțit datoria de a veni. „Ascultarea este mai bună decât jertfa.” Și, fără ascultare și dragoste lipsită de egoism, cele mai bogate jertfe sunt prea sărace pentru a fi puse înaintea Proprietarului tuturor lucrurilor.
Dumnezeu îi cheamă pe frații și surorile din _____ să se ridice și să vină în ajutorul Domnului, pentru a-L sprijini pe Domnul împotriva celor puternici. Motivul pentru care este atât de puțină putere printre cei care mărturisesc adevărul este că aceștia nu-și exercită calitățile pe care li le-a dat Dumnezeu. Mulți dintre ei și-au pus talentul într-o batistă și l-au ascuns în pământ. Talentele sporesc numai folosindu-le. Dumnezeu Își va pune la încercare poporul.
Fratele și sora I. au fost niște purtători de poveri credincioși în cauza lui Dumnezeu și acum copiii lor nu ar trebui să se tragă înapoi și să permită ca poverile să apese atât de greu asupra părinților. Este timpul ca puterile minților mai puțin solicitate ale copiilor să fie exercitate și ca ei să lucreze mai mult, în special în via Stăpânului.
Unii dintre frații și surorile din New York au ținut foarte mult ca fratele și sora K., mai cu seamă sora K., să fie încurajați să lucreze în sânul comunităților. Însă acesta nu este locul potrivit pentru încercarea lor. Dacă Dumnezeu a pus într-adevăr asupra lor povara lucrării, aceasta nu constă în a lucra pentru comunități; pentru că acestea sunt în general mai avansate decât ei. Fratele și sora K. au înainte o lume întreagă — o lume cufundată în ticăloșie. Câmpul lor este unul de proporții. Ei au spațiu suficient în care să-și încerce darurile fără a intra în câmpul de lucru al altora și să zidească pe o temelie pe care nu au așezat-o ei. Fratele și sora K. nu s-au grăbit deloc să obțină o experiență în tăgăduirea de sine. Nu s-au grăbit să adopte reforma sănătății în toate ramurile ei. Comunitățile sunt mai avansate decât ei în privința tăgăduirii apetitului. Din acest motiv, ei nu pot constitui o binefacere pentru comunități în această direcție, ci mai degrabă o piedică.
Fr. K. nu a fost o binecuvântare pentru comunitatea din _____, ci o mare povară. El a stat direct în calea înaintării ei. Nu a fost gata să ajute când și unde a fost cea mai mare nevoie. El nu a reprezentat în mod corect credința noastră; vorbirea și viața sa nu au fost sfințite. A rămas mult în urmă și nu a fost pregătit și nici dispus să descopere semnele providenței lui Dumnezeu. A stat în calea păcătoșilor; influența sa nu a recomandat credința noastră celor necredincioși.
Exemplul său a fost un obstacol pentru comunitate și pentru vecinii săi necredincioși. Dacă fratele K. ar fi fost pe deplin consacrat lui Dumnezeu, faptele lui ar fi fost roditoare, aducând mult bine. Dar ceea ce îi deosebește în mod clar pe cei din poporul lui Dumnezeu de corpurile religioase populare nu este numai mărturisirea lor, ci și caracterele lor exemplare și principiile lor de iubire dezinteresată. Influența puternică și curățitoare a Spiritului lui Dumnezeu asupra inimii, care își găsește împlinirea în cuvinte și fapte, îi desparte de lume și îi desemnează ca fiind poporul deosebit al lui Dumnezeu. Caracterul și firea urmașilor lui Hristos vor fi asemenea celor ale Stăpânului lor. El este Modelul, exemplul sfânt și desăvârșit, oferit creștinilor spre a-l imita. Adevărații Săi urmași își vor iubi aproapele după exemplul pe care li l-a dat Hristos și vor face orice sacrificiu, dacă vor putea să convingă sufletele să-și părăsească păcatele și să fie convertiți la adevăr.
Adevărul, adânc înrădăcinat în inimile credincioșilor, va crește și va aduce roadă întru neprihănire. Cuvintele și faptele lor sunt canale prin care principiile curate ale adevărului și sfințeniei sunt transmise lumii. Pentru cei care iubesc adevărul și umblă după lumina pe care au primit-o există binecuvântări și privilegii deosebite. Dacă ei neglijează să facă astfel, lumina lor va deveni întuneric. Când cei din poporul lui Dumnezeu devin înfumurați, Domnul îi lasă în propria lor înțelepciune. Îndurarea și adevărul sunt făgăduite celor cu o inimă umilă, celor ascultători și credincioși.
Fratele K. a stat în calea copiilor săi. Dacă ar fi fost consacrat lui Dumnezeu, având inima pusă în lucrare și trăind practic adevărul pe care l-a mărturisit, el ar fi simțit importanța de a-și trage familia după el, cum a făcut credinciosul Avraam.
Lipsa de armonie și iubire între cei doi frați K. este o rușine pentru cauza lui Dumnezeu. Amândoi greșesc. Amândoi au de făcut o lucrare, și anume aceea de a-și reprima eul și de a cultiva calitățile creștine. Dumnezeu este dezonorat prin disensiunile, iar eu nu merg prea departe când zic ura, care există între acești doi frați naturali. Fratele A. K. a greșit mult. El a nutrit simțăminte care nu se armonizează cu voința lui Dumnezeu. El cunoaște particularitățile fratelui său B. K. Și știe că are un temperament aprins, nefericit. Adesea, el nu poate vedea ceva bun nici atunci când acesta se află chiar pe cărarea sa. Nu vede decât răul și se descurajează foarte ușor. În fața sa, Satana aduce un mușuroi de cârtiță la dimensiunile unui munte. Dacă luăm totul în considerație, fratele B. K. a avut în multe privințe o purtare mai puțin condamnabilă decât fratele său, și aceasta pentru că a dăunat cauzei adevărului prezent într-o măsură mai mică.
Acești frați după trup trebuie să se împace perfect unul cu celălalt înainte să poată ridica rușinea pe care dezbinarea lor a provocat-o cauzei lui Dumnezeu. „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.” „Cine zice că este în lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” Cei care lucrează pentru Dumnezeu ar trebui să fie niște vase curate, sfințite, pentru a fi folosite de Stăpânul lor. „Curățiți-vă, voi ce purtați vasele Domnului!” „Dacă cineva zice: «Eu iubesc pe Dumnezeu» și urăște pe fratele său este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său.”
Ambasadorii lui Hristos au o răspundere și o lucrare sacră înaintea lor. Ei sunt fie un miros de viață spre viață, fie de moarte spre moarte. Influența lor hotărăște soarta sufletelor pentru care a murit Hristos. Atât fratelui, cât și sorei K. le lipsește experiența. Viețile lor nu au fost îndreptate către sfințenie. Ei nu au avut o cunoaștere profundă și sistematică a voinței lui Dumnezeu. Ei nu au înaintat constant și nu s-au înălțat în viața divină, astfel încât experiența lor să poată fi prețioasă bisericii. Calea lor nu a împovărat biserica doar într-o mică măsură.
Ultima parte a vieții sorei K. nu a fost de așa natură, încât experiența ei să poată fi o binecuvântare pentru alții. Ea nu a trăit conform convingerilor sale privitoare la datoria pe care o are. Conștiința sa a fost călcată de prea multe ori. Ea a fost o căutătoare de plăceri și și-a închinat viața frivolității, deșertăciunii și modei, chiar confruntată fiind cu lumina adevărului care a strălucit pe cărarea ei. A cunoscut calea, dar a neglijat să meargă pe ea. Domnul i-a dat o mărturie de avertizare și mustrare. Ea a crezut în acea mărturie și s-a despărțit de cei care erau iubitori de plăceri mai mult decât de Dumnezeu. Apoi, privindu-și viața din trecut, atât de plină de lucruri rele și neglijențe, a cedat necredinței și melancoliei necugetate. Disperarea și-a întins aripile întunecate peste ea. Căsătoria cu fratele K. a schimbat întrucâtva starea lucrurilor, însă periodic, de atunci, a fost foarte mâhnită și descurajată.
Sora K. cunoaște bine profețiile, le poate expune și poate vorbi despre ele cu multă ușurință. Unii frați și unele surori au ținut foarte mult să-i determine pe fratele și sora K. să fie amândoi lucrători activi. Există însă pericolul ca ei să lucreze dintr-o perspectivă greșită. Avantajele datorate educației sorei K. au fost superioare educației multora dintre cei ce o înconjoară. În lucrarea publică, ea a depins de propria sa tărie mai mult decât de Duhul lui Dumnezeu. A avut un spirit de independență semeață și s-a gândit că este mai în măsură să-i învețe pe alții decât să fie ea însăși învățată. Cu lipsa ei de experiență în lucrurile spirituale, este nepregătită să lucreze pentru comunități. Nu are discernământul și tăria spirituală necesare pentru zidirea acestora. Dacă ea și soțul ei se angajează totuși în această lucrare, ar trebui să înceapă amândoi prin exercitarea unei bune influențe în comunitatea din _____. Munca lor ar trebui să se desfășoare acolo unde este cel mai mult nevoie de lucrare.
Este nevoie de lucrare în câmpuri noi. Păcătoșii, care nu au auzit niciodată solia de avertizare, au nevoie să fie încunoștințați. Acolo, fratele și sora K. au loc suficient pentru a-și împlini lucrarea și dovedi chemarea. Nimeni nu ar trebui să stea în calea eforturilor lor în câmpuri noi. Există în toate părțile păcătoși de salvat. Unii pastori însă au înclinația de a bătători mereu și mereu aceleași drumuri printre comunități, unde nu au succes în lucrările lor, irosindu-și astfel timpul.
Dorim ca toți slujitorii Domnului să fie lucrători. Lucrarea de avertizare a sufletelor nu ar trebui să se restrângă la cercul pastorilor, ci ar trebui ca frații care au adevărul în inimile lor și care au exercitat o influență benefică acasă să simtă că asupra lor apasă răspunderea de a consacra o parte din timpul lor mergând pe la vecini și în orașele din împrejurimi ca misionari ai lui Dumnezeu. Ei ar trebui să ducă publicațiile noastre, să se angajeze în conversație și, în spiritul lui Hristos, să se roage pentru și cu aceia pe care îi vizitează. Aceasta este lucrarea ce va trezi un spirit de cercetare și reformă.
Ani de-a rândul a atras Domnul atenția poporului Său asupra reformei sănătății. Aceasta este una dintre marile ramuri ale lucrării de pregătire pentru venirea Fiului omului. Ioan Botezătorul a ieșit în spiritul și puterea lui Ilie pentru a pregăti calea Domnului și a-i întoarce pe oameni la înțelepciunea celor drepți. El a reprezentat pe cei ce trăiesc în aceste ultime zile și cărora Dumnezeu le-a încredințat adevăruri sacre pentru a le prezenta înaintea poporului, pentru a pregăti calea celei de-a doua apariții a lui Hristos. Ioan a fost un reformator. Îngerul Gabriel, trimis din cer, a ținut o cuvântare despre reforma sănătății tatălui și mamei lui Ioan. El a spus că Ioan nu trebuia să bea vin sau băutură tare și că avea să fie umplut cu Duhul Sfânt de la nașterea sa.
Ioan s-a despărțit de prietenii săi și de viața îmbelșugată. Simplitatea îmbrăcămintei sale, un veșmânt țesut din păr de cămilă, era o mustrare permanentă la adresa extravaganței și etalării preoților evrei și la adresa oamenilor în general. Hrana sa, pur vegetariană, constând din roșcove și miere sălbatică, era o mustrare pentru îngăduința apetitului și lăcomia ce stăpânea pretutindeni. Profetul Maleahi declară: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor.” Aici, profetul descrie caracterul lucrării. Cei care au de pregătit calea pentru cea de-a doua venire a lui Hristos sunt reprezentați prin credinciosul Ilie, tot așa cum Ioan a venit în spiritul lui Ilie pentru a pregăti calea pentru prima venire a lui Hristos. Trebuie agitat marele subiect al reformei și conștiința poporului trebuie astfel trezită. Solia trebuie însoțită de cumpătarea în toate lucrurile, pentru a întoarce poporul lui Dumnezeu de la idolatria lui, de la lăcomie, de la extravaganțele manifestate în îmbrăcăminte și în alte lucruri.
Tăgăduirea de sine, umilința și cumpătarea, cerute de la cei drepți, pe care Dumnezeu îi conduce și îi binecuvântează în mod deosebit, urmează să fie prezentate poporului în contrast cu obiceiurile extravagante care distrug sănătatea celor ce trăiesc în acest veac degenerat. Dumnezeu a arătat că reforma sănătății este tot atât de strâns legată de solia celui de-al treilea înger cum este mâna legată de corp. Nicăieri nu poate fi găsită o cauză mai mare a degradării fizice și morale ca aceea a neglijării acestui subiect important. Cei ce-și îngăduie apetitul și pasiunea și își închid ochii față de lumină de frică să nu vadă îngăduințele păcătoase pe care nu sunt dispuși să le părăsească, sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu. Oricine se întoarce de la lumină într-un domeniu anume își împietrește inima pentru a nesocoti lumina în alte privințe. Oricine încalcă obligațiile morale în ce privește alimentația și îmbrăcămintea pregătește calea pentru încălcarea cerințelor lui Dumnezeu privitoare la interese veșnice. Trupurile noastre nu ne aparțin. Dumnezeu are pretenția ca noi să avem grijă de vasul pe care ni l-a dat, pentru a-I putea oferi trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă și plăcută. Trupurile noastre aparțin Celui ce le-a făcut și suntem legați de datoria de a deveni cunoscători în ce privește cele mai bune mijloace de a le păzi de stricăciune. Dacă slăbim trupul prin auto indulgență, prin îngăduirea poftei și prin faptul că ne îmbrăcăm în conformitate cu modele ce distrug sănătatea, pentru a fi în armonie cu lumea, devenim vrăjmași ai lui Dumnezeu.
Fratele și sora K. nu au apreciat lumina privitoare la reforma sănătății. Ei nu au găsit că aceasta are vreo legătură cu solia îngerului al treilea. Providența i-a scos pe cei din poporul lui Dumnezeu din obiceiurile extravagante ale lumii, i-a îndepărtat de îngăduirea apetitului și a pasiunii, pentru a se plasa pe platforma tăgăduirii de sine și a cumpătării în toate lucrurile. Poporul pe care-l conduce Dumnezeu va fi deosebit. Ei nu vor fi asemenea lumii. Însă, dacă urmează călăuzirea lui Dumnezeu, ei vor împlini scopurile Sale și vor preda voinței Lui propria lor voință. Hristos va locui în inimă. Templul lui Dumnezeu va fi sfânt. Trupul vostru, spune apostolul, este templul Duhului Sfânt. Dumnezeu nu cere de la copiii Săi tăgăduirea de sine în detrimentul tăriei fizice. El le cere să respecte legile naturale, să-și păstreze sănătatea fizică. Calea naturală este drumul marcat de El, și aceasta este suficient de largă pentru orice creștin. Dumnezeu a asigurat cu mână largă un belșug de daruri mărinimoase de tot felul pentru subzistența și bucuria noastră. Însă ca noi să ne putem bucura de apetitul natural, care va păstra sănătatea și prelungi viața, El pune restricții asupra poftei. El spune: Fiți atenți, înfrânați-vă și tăgăduiți apetitul nefiresc. Dacă ne creăm un apetit stricat, violăm legile ființei noastre și ne asumăm răspunderea pentru faptul că am fi abuzat de corpurile noastre și că am adus boala asupra noastră.
Spiritul și puterea lui Ilie au mișcat inimile înspre reformă și le-a călăuzit spre înțelepciunea celor drepți. Fratele și sora K. nu au fost convertiți la reforma sănătății, în ciuda dovezilor numeroase pe care le-a furnizat Dumnezeu despre acest subiect. Tăgăduirea de sine este esențială pentru religia adevărată. Cei care nu au învățat să se lepede de sine sunt lipsiți de o evlavie vie, practică. Nu ne putem aștepta la altceva decât ca cerințele religiei să vină în contact cu simțămintele firii și cu interesele lumești. Este de lucru pentru toți în via Domnului. Nimeni nu ar trebui să stea degeaba. Toți îngerii lui Dumnezeu se află în mișcare, urcând la cer și coborând iarăși pe pământ cu solii de îndurare și avertizare. Acești soli îngerești lucrează la mintea și inima oamenilor. Există pretutindeni bărbați și femei ale căror inimi sunt dispuse să se lase inspirate de adevăr. Dacă aceia care cunosc adevărul ar lucra acum împreună cu Duhul lui Dumnezeu, am vedea împlinită o mare lucrare.
Noi câmpuri sunt deschise, în care toți își pot pune la probă chemarea printr-un efort experimental pentru a aduce suflete afară din întuneric și eroare, stabilindu-le astfel pe platforma adevărului veșnic. Dacă fratele și sora K. simt că Dumnezeu i-a chemat în lucrarea Sa, ei au destul de făcut pentru a chema păcătoși la pocăință; însă, pentru ca Dumnezeu să lucreze în și prin ei, au nevoie de o convertire deplină. Lucrarea de pregătire a unui popor pentru venirea lui Hristos în aceste ultime zile este o lucrare cu desăvârșire solemnă și sfântă și reclamă lucrători devotați, lipsiți de egoism. Cei ce au umilință, credință, energie, perseverență și hotărâre vor găsi destule de făcut în via Stăpânului. Există îndatoriri importante de împlinit, care cer seriozitate și o exercitare a tuturor puterilor. Dumnezeu acceptă slujirea de bunăvoie. Dacă adevărul pe care-l mărturisim are o importanță atât de covârșitoare încât să hotărască soarta sufletelor, cât de atenți ar trebui să fim când îl prezentăm!
„Cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care merge crescând până la miezul zilei.” Frate și soră K., dacă ați fi mers în lumină, în timp ce aceasta strălucea pe cărarea voastră, dacă v-ați fi apropiat mai mult de Dumnezeu, dând crezare cu statornicie adevărului și umblând cu umilință înaintea lui Dumnezeu în lumina pe care a dat-o, ați avea acum o experiență de o valoare inestimabilă. Dacă ați fi cultivat talentele pe care vi le-a împrumutat Dumnezeu, ați fi strălucit ca lumini în lume. Însă lumina tuturor celor care nu umblă în ea devine întuneric. Pentru a fi acceptați și binecuvântați de Dumnezeu așa cum au fost părinții noștri, trebuie să fim credincioși ca ei. Trebuie să tragem foloase de pe urma luminii noastre, după cum au făcut-o profeții credincioși din vechime. Dumnezeu cere de la noi în raport cu harul pe care l-a revărsat asupra noastră, iar El nu va accepta nimic mai prejos decât ceea ce pretinde. Toate justele Sale cereri trebuie împlinite pe deplin. Pentru ca noi să ne achităm de responsabilități, trebuie să stăm pe acel teren înălțat pe care l-a pregătit pentru noi ordinea și înaintarea adevărului sacru.
Fratele L. nu reușește să obțină acea influență sfințitoare a adevărului lui Dumnezeu asupra inimii. El nu este îngăduitor, umil și îndelung răbdător cum ar trebui să fie. Se tulbură ușor; eul se înalță și el spune și face multe lucruri fără să reflecteze cum se cuvine. El nu exercită întotdeauna o influență mântuitoare. Dacă ar fi impregnat cu Duhul lui Hristos, s-ar putea prinde cu o mână de Cel puternic, în timp ce cu mâna credinței și iubirii s-ar întinde către bietul păcătos. Fratele L. are nevoie de puternica influență a iubirii divine; căci aceasta i-ar înnoi și rafina inima, i-ar sfinți viața, ar înălța și înnobila omul în întregime. Atunci cuvintele și faptele sale ar avea mireasma cerului, și nu a propriului său duh.
Dacă sunt sădite în inimă cuvintele vieții veșnice, se va aduce roadă în neprihănire și pace. Trebuie să birui spiritul de independență și trufie, dragul meu frate. Ar trebui să cultivi un spirit care este dispus să fie învățat și sfătuit. Indiferent de ce ar spune sau face alții, ar trebui să spui: Ce are a face aceasta cu mine? Hristos m-a îndemnat să-L urmez. Ar trebui să cultivi un spirit de blândețe. Ai nevoie de experiență în ce privește adevărata evlavie, căci, dacă nu ai acest lucru, nu te poți angaja cu pricepere în lucrarea lui Dumnezeu. Duhul tău trebuie să se înmoaie și să fie supus, fiind adus la ascultarea față de voința lui Hristos. Ar trebui să păstrezi în orice situație acea demnitate a umilinței ce caracterizează pe orice urmaș al lui Isus. Comportamentul nostru, cuvintele și acțiunile noastre predică de la sine altora. Suntem epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii.
Ar trebui să fii cu băgare de seamă să nu predici adevărul dintr-un spirit de ceartă sau împotrivire; căci, dacă faci astfel, cu siguranță vei întoarce lupta împotriva ta și vei fi găsit că faci să înainteze cauza vrăjmașului mai degrabă decât cea a adevărului lui Dumnezeu. Ori de câte ori te angajezi într-un diferend, ar trebui s-o faci dintr-un simțământ al datoriei. Dacă faci din Dumnezeu tăria ta și te supui, lăsând ca adevărul să câștige biruința, mijloacele folosite de Satana și săgețile sale arzătoare vor cădea chiar împotriva lui, iar tu vei fi întărit, păzit de greșeli și de orice cale falsă. Ai nevoie să cultivi prevederea și să nu înaintezi cu grabă în propria ta putere. Lucrarea este importantă și sacră și ai nevoie de multă înțelepciune. Ar trebui să te sfătuiești cu frații care au experiență în lucrare. Însă, mai presus de orice altceva, ar trebui să îți cunoști bine propriile slăbiciuni și primejdii și să-ți întărești punctele slabe din caracter, pentru a nu cădea pe calea credinței.
Trăim sub amenințarea primejdiilor din ultimele zile și, dacă vom avea un spirit de mândrie și independență, vom fi expuși șiretlicurilor lui Satana și vom fi biruiți. Independența trebuie îndepărtată de la tine și tu să fii ascuns în Dumnezeu, depinzând numai de El pentru a primi putere. Bisericile nu au nevoie de munca ta. Dacă ești consacrat lui Dumnezeu, poți lucra în câmpuri noi, iar Dumnezeu va lucra cu tine. Dumnezeu va accepta o inimă și o viață curată. Nu va privi la nimic mai prejos de acestea. Trebuie să suferim cu Hristos dacă vrem să domnim împreună cu El.
Fratele M. ar fi putut realiza lucruri bune dacă, cu ani în urmă, ar fi dat totul pentru Hristos. El nu a fost sfințit prin adevăr; inima lui nu a fost cinstită față de Dumnezeu. El și-a ascuns talantul în pământ. Ce va spune acela care și-a folosit talentele într-un mod greșit, când Stăpânul îi va cere să dea socoteală de isprăvnicia sa? Fratele M. nu a fost o pricină de laudă pentru cauza lui Dumnezeu. Este primejdios să te lupți cu providența lui Dumnezeu și să fii nemulțumit aproape de orice lucru, ca și când ar fi fost un aranjament special de împrejurări menit să ispitească și să distrugă. Lucrarea de limpezire și curățire pentru a ne pregăti pentru cer este o mare lucrare și ne va costa multe încercări și suferințe, deoarece voința noastră nu este supusă voinței lui Hristos. Trebuie să umblăm prin cuptor până când focul va fi consumat reziduurile și vom fi curățiți, reflectând chipul divin. Cei care își urmează înclinațiile și se lasă conduși de aparențe nu au o judecată bună cu privire la ceea ce face Dumnezeu. Ei sunt plini de nemulțumire. Văd eșec acolo unde este un real triumf și o mare pierdere acolo unde este câștig; și, asemenea lui Iacov, ei sunt gata să exclame: „Toate acestea îmi stau împotrivă”, când tocmai lucrurile de care se plâng lucrează împreună pentru binele lor.
Fără cruce nu există nici coroană. Cum poate fi cineva tare în Domnul fără încercări? Pentru a avea tărie, ne trebuie exercițiu. Pentru a avea o credință puternică, trebuie să fim puși în împrejurări în care credința noastră va fi pusă la lucru. Chiar înainte de martiriul său, apostolul Pavel l-a povățuit pe Timotei: „Suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu”. Prin multe strâmtorări urmează să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu! Mântuitorul nostru a fost încercat în toate modurile posibile și totuși El a triumfat neîncetat în Dumnezeu. Este privilegiul nostru să fim puternici în tăria lui Dumnezeu, în toate împrejurările, și să ne lăudăm cu crucea lui Hristos.