În lucrarea făcută pentru comunitatea din Battle Creek în primăvara anului 1870, nu a existat deloc dependența de Dumnezeu pe care o cerea acea ocazie importantă. Frații R. și S. nu și-au pus toată încrederea în Dumnezeu și nu au acționat în tăria și prin harul Său atât de deplin cum ar fi trebuit.
Când fratele S. gândește că o persoană este greșită, el este în mod frecvent prea sever. Nu reușește să manifeste acea compasiune și considerație pe care le-ar fi avut față de el însuși, în împrejurări similare. El se află de asemenea și în primejdia de a judeca greșit și de a face erori, când are de-a face cu mintea oamenilor. Este cea mai frumoasă și mai delicată lucrare dată vreodată muritorilor, aceea de a se ocupa de mintea oamenilor. Cei care se angajează în această lucrare ar trebui să aibă un discernământ limpede și puterea de a face distincție între lucruri. Adevărata independență a minții este un element total deosebit de semeție. Nu trebuie renunțat cu ușurință la acea calitate a independenței care duce la o părere prevăzătoare, deliberată, însoțită de rugăciune; nu, până când dovezile sunt suficient de puternice pentru a arăta cu claritate că greșim. Această independență va păstra mintea calmă și neschimbătoare în mijlocul mulțimii de greșeli care ne înconjoară și îi va conduce pe cei care ocupă poziții de răspundere să cerceteze dovezile cu grijă, pe toate fețele, și să nu fie împinși de influența altora sau de ceea ce îi înconjoară pentru a trage concluzii fără o cunoaștere rațională, minuțioasă a tuturor împrejurărilor.
Cercetarea cazurilor din Battle Creek s-a făcut foarte mult asemenea modului în care un avocat critică un martor, fiind în mod cert și o lipsă a Duhului lui Dumnezeu. S-au unit câțiva în această lucrare, care au fost activi și zeloși. Unii au fost independenți, având o neprihănire proprie și astfel s-a crezut în mărturiile lor, iar influența lor a determinat judecata fraților R. și S. Din pricina unor lipsuri fără importanță, surorile T. și U. nu au fost primite ca membre ale comunității. Frații R. și S. ar fi trebuit să aibă judecata și discernământul de a vedea că aceste obiecțiuni nu aveau o greutate suficientă pentru a le ține pe aceste surori în afara comunității. Amândouă fuseseră demult în credință și păziseră cu credincioșie Sabatul, timp de optsprezece sau douăzeci de ani.
Sora V., care a adus în discuție aceste lucruri, ar fi trebuit să-și aducă sieși motive cu încă mai mare greutate pentru care nu ar fi trebuit ea însăși să devină membră a bisericii. Era ea fără păcat? Erau toate căile ei desăvârșite înaintea lui Dumnezeu? Era ea desăvârșită în îngăduință, tăgăduire de sine, blândețe, îndelungă răbdare și cu un spirit liniștit? Dacă nu avea slăbiciunile femeilor obișnuite, atunci putea arunca prima piatră. Acele surori care au fost lăsate în afara bisericii erau vrednice de un loc înăuntru; erau iubite de Dumnezeu. Însă purtarea față de ele a fost lipsită de înțelepciune, fără suficiente motive. Existau alții ale căror cazuri nu erau tratate cu mai multă înțelepciune cerească și chiar fără o judecată solidă. Judecata și puterea discernământului fratelui S. au fost stricte de-a lungul multor ani prin influența soției sale, care a fost un mediu cât se poate de eficient al lui Satana. Dacă ar fi avut adevărata calitate a independenței, el ar fi avut un cuvenit respect de sine și, cu o demnitate sănătoasă, și-ar fi zidit propriul cămin. Când a abordat un comportament menit să impună respect în familia sa, el a dus în general lucrurile prea departe, a fost sever și a vorbit aspru și dictatorial. După un timp, devenind conștient de aceasta, se plasa în cealaltă extremă și renunța la independența sa.
În această stare de spirit, el primea relatări din partea soției sale, abandona judecata sa și era ușor amăgit de intrigile ei. Uneori se prefăcea că suferă intens și îi povestea ce lipsuri avusese de îndurat și cât de neglijată fusese de frații ei în lipsa soțului său. Minciunile și tertipurile ei, folosite pentru a perverti mintea soțului său, au fost mari. Fratele S. nu a primit pe deplin lumina pe care i-a dat-o Domnul în trecut cu privire la soția sa, căci altfel nu ar fi fost amăgit de ea. A fost adus de multe ori în robie față de duhul ei, pentru că propria sa inimă și viață nu au fost pe deplin consacrate lui Dumnezeu. Simțămintele sale s-au aprins împotriva fraților săi și i-a oprimat. Eul nu a fost răstignit. Ar trebui să caute cu seriozitate să-și aducă toate gândurile și sentimentele în ascultare de Hristos. Credința și tăgăduirea de sine ar fi fost puternicele ajutoare ale fratelui S. Dacă și-ar fi pus toată armătura lui Dumnezeu și nu ar fi ales ca apărare decât ceea ce îi oferă Duhul lui Dumnezeu și puterea adevărului, ar fi fost întărit de Dumnezeu.
Fratele S. este slab în multe privințe. Dacă Dumnezeu i-ar cere să-și descopere și să-și condamne aproapele, să mustre și să pună la punct pe un frate sau să se împotrivească și să-și nimicească vrăjmașii, ar fi pentru el o lucrare firească și ușoară. Însă lupta împotriva eului, reprimarea dorințelor și afecțiunilor din propria sa inimă și cercetarea și ținerea sub control a motivațiilor tainice ale inimii reprezintă un război mai dificil. Cât de îndărătnic este el când trebuie să fie credincios într-o provocare ca aceasta! Războiul împotriva eului este cea mai mare bătălie care a fost dată vreodată. Predarea eului și a tuturor lucrurilor pentru a fi stăpânite de voința lui Dumnezeu, a fi înveșmântat în umilință și a avea acea iubire curată, plină de pace și ușor de mulțumit, plină de blândețe și roade bune, nu este o realizare ușoară. și cu toate acestea, este privilegiul și datoria sa de a fi un biruitor desăvârșit în această privință. Sufletul trebuie să se supună lui Dumnezeu înainte de a putea fi înnoit în cunoaștere și adevărata sfințenie. Viața sfântă și caracterul lui Hristos constituie un exemplu plin de credincioșie. Încrederea în Tatăl Său ceresc a fost nelimitată. Ascultarea și supunerea sa au fost fără rezerve și desăvârșite. El nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji altora. Nu a venit pentru a face voia Sa, ci voia Aceluia care L-a trimis. În toate lucrurile S-a supus Aceluia care judecă după dreptate. Aceste cuvinte au fost auzite de pe buzele Mântuitorului lumii: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine.”
A devenit sărac și a acceptat să fie o persoană lipsită de importanță. Era flămând, adesea însetat și de multe ori obosit în truda Sa; însă nu avea unde să-și plece capul. Când umbrele reci și umede ale nopții se strângeau în jurul Său, pământul îi era adesea pat. și totuși, El i-a binecuvântat pe cei ce-L urau. Ce viață! Ce experiență! Putem noi, cei care am mărturisit că suntem urmașii lui Hristos, să îndurăm cu voioșie lipsurile și suferința așa cum a făcut-o Domnul nostru, fără cârtire? Putem noi să bem cupa și să fim botezați cu acest botez? Dacă da, putem fi părtași la slava Lui în Împărăția Sa cerească. Dacă nu, nu vom avea parte de nimic alături de El.
Fratele S. are de câștigat o experiență fără de care lucrarea lui va face un mare rău. El este influențat prea mult de ceea ce îi spun alții despre cei greșiți; este înclinat să hotărască în funcție de impresiile făcute asupra minții sale, iar el acționează cu severitate, când ar fi cu mult mai bună o cale mai blândă. El nu-și aduce aminte de propria-i slăbiciune și cât de greu îi este lui însuși să i se pună sub semnul îndoielii calea pe care o urmează, chiar și atunci când a greșit. Când el hotărăște că un frate sau o soră a greșit, este înclinat să ducă acea chestiune până la capăt și să insiste pentru aplicarea cenzurii, deși, făcând astfel, își rănește propriul suflet și pune în primejdie sufletele altora.
Fratele S. ar trebui să se ferească de procese ale comunității și să nu aibă deloc de-a face cu punerea la punct a dificultăților, dacă îi este cu putință să evite acest lucru. El are un dar prețios de care este nevoie în lucrarea lui Dumnezeu. Însă ar trebui să se despartă de influențele de care se simte atras, care îi fac judecata confuză și îl împing să acționeze fără înțelepciune. Aceasta nu trebuie să se întâmple. El exercită prea puțină credință în Dumnezeu. Stăruie prea mult asupra neputințelor sale trupești și își întărește necredința, ocupându-se cu sentimente negative. Dumnezeu are tărie și înțelepciune pregătite pentru aceia care le caută cu seriozitate și credincioșie.
Mi s-a arătat că fratele S. este un bărbat tare în anumite puncte, în timp ce în altele este slab precum un copil. Modul în care a procedat cu cei greșiți a avut o influență molipsitoare. El are încredere în abilitatea sa de a lucra pentru a pune lucrurile în ordine, acolo unde crede că este nevoie, însă nu abordează chestiunea așa cum trebuie. El întreține propriul spirit în lucrările sale și nu face deosebiri, ba chiar lucrează adesea fără iubire. E ceva atât de grozav să exagerezi în chestiunea în cauză, aplicând indivizilor rigorile stricte ale datoriei. „Să arăți înțelegere față de unii; căutați să mântuiți pe alții, smulgându-i cu teamă din foc, urând până și cămașa pătată de carne.”
Datoria, datoria strictă, are o soră geamănă, care este bunătatea. Dacă datoria și bunătatea se întrepătrund, va fi câștigat un avantaj sigur; dacă însă datoria este despărțită de bunătate, dacă iubirea plină de gingășie nu este pătrunsă de spiritul datoriei, va fi un eșec total, iar rezultatul, mult rău. Bărbații și femeile nu se lasă conduși, însă mulți pot fi câștigați prin bunătate și iubire. Fratele S. a ținut ridicat biciul Evangheliei și propriile lui cuvinte au fost în mod frecvent lovitura aplicată cu acel bici. Aceasta nu i-a făcut pe alții mai zeloși și nu i-a determinat să facă fapte bune; a stârnit mai degrabă spiritul lor combativ, îndreptat împotriva severității lui.
Dacă ar fi umblat în lumină, fratele S. nu ar fi avut atâtea eșecuri grave. „Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică pentru că lumina nu este în el.” Cărarea ascultării este cărarea siguranței. „Cine umblă cu dreptate umblă fără teamă.” Umblă în lumină și „atunci vei umbla sigur în drumul tău, iar piciorul nu ți se va poticni”. Cei care nu umblă în lumină vor avea o religie bolnăvicioasă, pipernicită. Fratele S. ar trebui să simtă importanța de a umbla în lumină, oricât de chinuitoare ar fi pentru eul său. Efortul sincer, izvorât din iubirea pentru suflete, este acela care întărește inima și dezvoltă virtuțile.
Frate al meu, tu ești din fire independent și înfumurat. Apreciezi că destoinicia ta este în stare de mai multe lucruri decât poate de fapt. Te rogi Domnului să te umilească și să te modeleze pentru lucrarea Sa, iar când El răspunde rugăciunii tale și te aduce pe cărarea disciplinei necesare împlinirii obiectivului, cedezi frecvent înaintea îndoielilor și disperării și crezi că ai motive să fii descurajat. Când fratele W. te-a atenționat și te-a împiedicat să te angajezi în soluționarea dificultăților bisericii, ai simțit adesea că te ține în frâu.
Mi s-au arătat lucrările tale din Iowa. A fost un eșec clar în încercarea de a strânge cu Hristos. Ai tulburat, zăpăcit și risipit bietele oi. Ai avut zel, dar nu în conformitate cu ceea ce cunoști. Lucrările tale nu au fost făcute în iubire, ci cu severitate și duritate. Ai fost pretențios și tiranic. Nu le-ai întărit pe cele bolnave și nu le-ai legat pe cele șchioape. Asprimea ta neînțeleaptă le-a împins pe unele afară din turmă, la care nu se mai poate ajunge și care nu mai pot fi aduse vreodată înapoi. Cuvintele spuse așa cum trebuie sunt asemenea unor mere de aur într-un coșuleț de argint. Cuvintele nepotrivite, dimpotrivă. Influența lor va fi ca o grindină pustiitoare.
Te-ai simțit neliniștit și sub interdicție când fratele W. te-a avertizat, sfătuit și mustrat. Te-ai gândit că, dacă ai putea să fii liber și să acționezi singur, ai reuși să faci o lucrare bună și mare. Însă influența soției tale ți-a vătămat grav capacitatea de a fi folositor. Nu ți-ai condus bine propria casă; ai eșuat în călăuzirea casei tale. Ai crezut că ai înțeles cum să rezolvi problemele din cămin. Dar cât te-ai amăgit! Ai urmat adesea îndemnurile propriului tău duh, lucru care a dus la încurcături și descurajări, iar acestea ți-au umbrit discernământul și te-au slăbit spiritual, astfel încât lucrările tale au stat sub semnul unei mari nedesăvârșiri.
Lucrările fraților R. și S. în _____ au fost premature. Acești frați au avut înaintea lor experiența din trecut, cu greșelile ei, care ar fi trebuit să fie suficiente pentru a-i păzi să se angajeze într-o lucrare pentru care nu erau calificați să o împlinească. Erau destule care trebuia făcute. Era un loc în care nu se putea ridica ușor o comunitate. Influențele împotrivitoare îi înconjurau. Fiecare mișcare trebuia făcută cu grija cuvenită și cu deliberare însoțită de rugăciune.
Acești doi frați fuseseră avertizați și mustrați în mod repetat că au acționat neînțelept și nu ar fi trebuit să ia asupra lor răspunderile, așa cum au făcut-o. O, cu cât mai bine ar fi fost pentru cauza lui Dumnezeu din _____ dacă ei ar fi lucrat în câmpuri noi! Scaunul lui Satana se află în _____ la fel ca și în alte orașe pline de ticăloșie; și nu-i ușor de luptat cu un dușman viclean ca el. Au existat printre păzitorii Sabatului din _____ elemente care tulburau ordinea și au reprezentat piedici pentru cauză. Însă este și un timp potrivit pentru a vorbi și a acționa, o ocazie de aur care va arăta rezultatele cele mai bune ale muncii depuse.
Dacă lucrurile ar fi fost lăsate să se dezvolte mai bine înainte de a putea fi atinse, s-ar fi produs o despărțire a celor neconsacrați, certați cu ordinea, și nu ar fi existat o partidă împotrivitoare. Acest lucru trebuie evitat mereu, dacă este posibil. E mai bine ca biserica să sufere multe neplăceri și să exercite mai multă răbdare decât să se precipite, să grăbească lucrurile și să provoace un spirit de combativitate. Cei care au iubit cu adevărat adevărul de dragul adevărului ar fi trebuit să-și urmeze drumul, având în fața ochilor slava lui Dumnezeu, și să lase ca lumina adevărului să strălucească înaintea tuturor.
Puteau să se aștepte că elementele care seamănă printre ei confuzie și nemulțumire aveau să le facă necazuri. Satana nu avea să stea liniștit, privind cum se ridică o companie în _____ pentru a apăra adevărul și a risipi sofismele și erorile. Mânia sa avea să se aprindă și avea să pornească un război împotriva celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus. Însă aceasta nu ar fi trebuit să-i descurajeze sau să-i facă nerăbdători pe credincioșii sinceri. Aceste lucruri ar fi trebuit să aibă o influență asupra credinciosului adevărat, pentru a fi mai bine păzit, pentru a veghea și a se ruga, pentru a-l face mai simțitor, milostiv și iubitor față de aceia care au făcut o greșeală. Hristos ne-a răbdat și continuă să ne rabde greșelile, nerecunoștința și săraca noastră iubire; tot așa ar trebui să-i răbdăm și noi pe aceia care ne pun la încercare răbdarea. Să fie urmașii lui Isus cel lipsit de egoism și jertfitor de sine altfel decât Domnul lor? Creștinii ar trebui să aibă inimi pline de bunătate și îndelungă răbdare.
Semănătorul Evangheliei
Pilda semănătorului Evangheliei, pe care a prezentat-o Hristos înaintea ascultătorilor Săi, conține o lecție pe care ar trebui s-o studiem. Cei care predică adevărul prezent și răspândesc sămânța cea bună vor ajunge la aceleași rezultate la care a ajuns semănătorul Evangheliei. Toate categoriile de oameni vor fi afectate mai mult sau mai puțin de prezentarea adevărului limpede și convingător. Unii vor fi ascultători aflați pe marginea drumului. Vor fi afectați de adevărurile rostite; ei însă nu au cultivat puterile morale, au urmat mai degrabă înclinațiile firești decât datoria, iar obiceiurile rele le-au întărit inimile până când au devenit asemenea drumului tare, bătătorit. Aceștia ar putea mărturisi credința în adevăr, dar nu vor fi deloc pătrunși de simțământul caracterului său sacru, înălțat. Ei nu renunță la prietenia cu iubitorii de plăceri și cu o societate coruptă, ci se plasează în mod constant acolo unde sunt ispitiți și pot fi reprezentați bine de câmpul neîngrădit. Ei cer ispitele vrăjmașului și în final pierd respectul pe care părea că l-au avut pentru adevăr, când sămânța cea bună a fost aruncată în inimile lor.
Unii sunt ascultători asemenea terenului stâncos. Ei primesc imediat orice lucru nou și senzațional. Primesc cu bucurie cuvântul adevărului. Vorbesc cu sinceritate, cu ardoare și zel despre credința și nădejdea lor și pot chiar adresa mustrări celor cu o experiență îndelungată pentru vreo deficiență aparentă sau pentru lipsa lor de entuziasm. Când sunt însă încercați și dovediți prin focul încercării și ispitei, când Dumnezeu Își folosește cosorul pentru tăierea arborilor, pentru ca ei să poată aduce roadă pentru desăvârșire, zelul lor moare, glasurile lor amuțesc. Ei nu se mai laudă în tăria adevărului.
Această categorie este dominată de sentimente. Ei nu au profunzime și stabilitate a caracterului. Principiul nu răzbate până în adânc pentru a constitui motivația acțiunilor. Ei au înălțat cu vorba adevărul, dar nu sunt împlinitori ai lui. Sămânța adevărului nu a prins rădăcini în adânc. Inima nu a fost înnoită prin influența preschimbătoare a Duhului lui Dumnezeu. Iar când adevărul cheamă lucrători dintre femei și bărbați, când trebuie făcute sacrificii de dragul adevărului, ei se află oriunde altundeva; iar când vin persecuțiile și încercările, ei cad, pentru că nu au avut deloc profunzimea pământului fertil. Adevărul, clar, deschis și puternic, este adus să apese asupra inimii și scoate la iveală diformitatea caracterului. Unii nu vor suporta acest test, ci își vor închide în mod frecvent ochii înaintea nedesăvârșirilor, deși conștiința le spune că vorbele rostite de mesagerii lui Dumnezeu — cuvinte care apasă atât de tare asupra caracterelor lor de creștini — sunt adevăr, ei nu vor voi să asculte de glasul ei. Sunt jigniți din pricina cuvântului și renunță mai degrabă la adevăr decât să se supună sfințirii prin acesta. Se flatează că pot ajunge în cer pe o cale mai ușoară.
și mai este o categorie reprezentată în pildă. Bărbații și femeile care ascultă Cuvântul sunt convinși de adevăr și îl acceptă fără să vadă păcătoșenia inimilor lor. Iubirea de lume se bucură de multă afecțiune la aceștia. În negoț, ei au o dorință puternică de a încheia cel mai bun târg posibil. Ocolesc adevărul și, prin amăgire și înșelăciune, câștigă mijloacele care se vor dovedi mereu un ghimpe pentru ei; căci aceasta le va anula scopurile și intențiile bune. Sămânța cea bună semănată în inimile lor este sufocată. Adesea, ei sunt cuprinși de atâtea griji și neliniști, temându-se că nu vor câștiga mijloace sau că vor pierde ceea ce au câștigat, încât pun pe primul loc chestiunile vremelnice. Ei nu hrănesc sămânța cea bună. Nu participă la adunările la care inimile lor pot fi întărite prin privilegii religioase. Se tem că se pot confrunta cu pierderi în lucrurile vremelnice. Natura înșelătoare a bogățiilor îi face să se amăgească singuri, plăcându-le să creadă că este o datorie aceea de a trudi și a câștiga tot ce se poate pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu; cu toate acestea, cu cât își sporesc bogățiile pământești, cu atât inimile lor sunt mai puțin dispuse să se despartă de comoara lor, până când inimile li se întorc complet de la adevărul pe care l-au iubit. Sămânța cea bună este sufocată, căci a fost depășită în creștere de griji lumești inutile și de neliniști care nu trebuia să existe, de iubirea față de plăcerile și onorurile lumești, pe care le oferă bogățiile.
Grâul și neghina
Într-o altă pildă pe care a prezentat-o Isus ucenicilor Săi, El a asemănat Împărăția cerurilor cu un câmp pe care un om a semănat sămânță bună, unde însă, pe când dormea, vrăjmașul a semănat neghină. Gospodarului i s-a pus întrebarea: „«Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?» El le-a zis: «Un vrăjmaș a făcut aceasta». Slujitorii l-au întrebat: «Vrei deci să mergem s-o smulgem?» «Nu», le-a zis el, «ca nu cumva, culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și, la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: „Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu”».” Dacă vigilența și credincioșia ar fi fost păstrate, dacă nu ar fi dormit și nu ar fi fost nimeni neglijent, vrăjmașul nu ar fi avut ocazia atât de prielnică de a semăna neghină în grâu. Satana nu doarme niciodată. El veghează și nu pierde nici o ocazie de a-și pune agenții să răspândească eroarea, care găsește un sol fertil în multe inimi nesfințite.
Cei ce cred sincer în adevăr sunt întristați, iar încercările și întristările lor cresc mult datorită elementelor din mijlocul lor, care îi necăjesc, îi descurajează în eforturile lor. Însă Domnul vrea să-i învețe pe slujitorii Săi lecția prin care aceștia să fie cu mare băgare de seamă în tot ceea ce fac. „Lăsați-le să crească împreună.” Nu smulgeți cu putere neghina, pentru ca nu cumva, dezrădăcinând-o, prețioasele fire de grâu să slăbească. Atât pastorii, cât și membrii bisericii ar trebui să fie foarte prevăzători, pentru a nu căpăta un zel care nu este potrivit cu ceea ce cunoaștem. Există primejdia de a face prea mult pentru a îndrepta dificultățile din biserică, deși, dacă ar fi lăsate neatinse, s-ar rezolva adesea singure. Este o politică rea aceea de a ne ocupa prematur de problemele din biserică. Va trebui să exercităm cea mai mare grijă, răbdare și stăpânire de sine pentru a controla aceste lucruri, și nu să pornim să lucrăm după mintea noastră, pentru a le pune în ordine.
Lucrarea înfăptuită în _____ a fost prematură și a provocat o despărțire înainte de vreme în acea comunitate mică. Dacă slujitorii lui Dumnezeu ar fi putut simți forța lecției date de Mântuitorul nostru în pilda grâului și neghinei, ei nu s-ar fi apucat de lucrarea pe care au înfăptuit-o. Înaintea luării unei atitudini care să dea cea mai mică ocazie de a se plânge că au fost despărțiți de biserică până și celor care sunt peste măsură de nevrednici, chestiunea ar trebui să fie întotdeauna subiectul celei mai atente cercetări și rugăciuni asidue. În _____ s-au făcut demersuri care au creat un grup de opoziție. Unii dintre ei au fost ascultători de pe marginea drumului, alții, ascultători asemenea terenului stâncos; și mai erau și dintre aceia care aparțineau categoriei celor care primesc adevărul în timp ce inima le este invadată de spinii care sufocă sămânța cea bună; aceștia nu și-ar fi desăvârșit niciodată caractere creștine. Însă erau câțiva care ar fi putut fi hrăniți și întăriți și s-ar fi statornicit în adevăr. Dar poziția luată de frații R. și S. a provocat o criză prematură; și apoi a mai fost și o lipsă de înțelepciune și judecată în modul de purtare cu acea fracțiune.
Dacă unele persoane merită să fie despărțite de biserică în aceeași măsură în care a meritat Satana să fie aruncat afară din cer, acestea vor avea simpatizanți. Există întotdeauna o categorie de persoane care sunt influențate mai mult de oameni decât de Spiritul lui Dumnezeu și principii sănătoase, iar în condiția de neconsacrare în care se află, acestea sunt mereu gata să se situeze de partea celor greșiți și să ofere mila și compasiunea lor chiar celor care merită în cea mai mică măsură acest lucru. Acești simpatizanți au o influență puternică asupra altora; lucrurile sunt privite într-o lumină necorespunzătoare și se face un mare rău, multe suflete fiind ruinate. Satana, în răzvrătirea lui, a luat cu sine a treia parte dintre îngeri. Ei s-au întors de la Tatăl și de la Fiul Său și s-au unit cu instigatorul la răzvrătire. Având aceste fapte înaintea noastră, ar trebui să acționăm cu cea mai mare prevedere. La ce ne-am putea aștepta, dacă nu la încercări și încurcături în relațiile pe care le avem cu oameni care au minți așa de ciudate? Trebuie să îndurăm acest lucru și să evităm necesitatea de a smulge neghina, ca să nu smulgem și grâul.
„În lume veți avea necazuri”, spune Hristos; în Mine însă veți avea pace. Încercările la care sunt supuși creștinii, când trec prin întristări, nenorociri și batjocuri, sunt mijloacele hotărâte de Dumnezeu pentru a despărți pleava de grâu. Mândria noastră, egoismul, pasiunile rele și iubirea de plăceri lumești, toate trebuie biruite; de aceea Dumnezeu ne trimite strâmtorări, pentru a ne testa și dovedi și a ne arăta că aceste rele există în caracterele noastre. Trebuie să biruim prin tăria și harul Său pentru a fi părtași la natura divină, scăpând de stricăciunea care există în lume prin poftă. „Căci întristările noastre de o clipă”, spune Pavel, „lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” Strâmtorări, cruci, ispite, vrăjmășii și toate încercările noastre diverse sunt lucrătorii lui Dumnezeu care trebuie să ne curețe, să ne sfințească și să ne pregătească pentru hambarul ceresc.
Răul provocat cauzei adevărului prin acțiuni pornite înainte de vreme nu poate fi niciodată reparat pe deplin. Cauza lui Dumnezeu din _____ nu a înaintat așa cum ar fi putut și nu va sta ca o lumină prielnică înaintea poporului, așa cum au stat lucrurile înainte ca această lucrare să fie înfăptuită. Există adesea printre noi persoane a căror influență nu pare să conteze decât ca număr de partea cea dreaptă. Viețile lor par să fie inutile; dați-le însă ocazia să se răzvrătească și să lupte și vor deveni lucrători zeloși pentru Satana. Această lucrare se potrivește mai mult cu simțămintele inimii firești. Este o mare nevoie de autocercetare și rugăciune tainică. Dumnezeu a promis înțelepciune celor ce I-o vor cere. Lucrarea misionară este în mod frecvent îmbrățișată de cei nepregătiți pentru ea. Este cultivat un zel de fațadă, în timp ce rugăciunea tainică este neglijată. Când așa stau lucrurile, se face mult rău, căci acești lucrători caută să ajusteze conștiințele altora după propriile lor reguli. Este nevoie de multă stăpânire de sine. Cuvintele pripite stârnesc certuri. Fratele S. se află în primejdia de a-și îngădui un spirit de critică aspră. Acesta nu este nimerit pentru niște slujitori ai neprihănirii.
Frate S., ai mult de învățat. Ai fost predispus să așezi eșecurile și descurajările tale pe seama fratelui W.; însă o cercetare minuțioasă a motivațiilor și a cursului acțiunii urmate ar da la iveală alte cauze ale acestor descurajări, cauze care există în tine. Faptul că acționezi după înclinațiile inimii tale firești te aduce în robie. Spiritul sever, chinuitor, pe care ți-l îngădui câteodată, anulează influența pe care o ai. Frate al meu, ai de făcut pentru tine o lucrare pe care nimeni nu o poate face în locul tău. Fiecare om trebuie să dea socoteală despre el însuși în fața lui Dumnezeu. El ne-a dat Legea Sa ca o oglindă în care să putem privi și descoperi defectele din caracterele noastre. Nu trebuie să privim în această oglindă cu scopul de a vedea reflectarea greșelilor aproapelui nostru, de a vedea dacă acestea corespund standardului, ci de a observa defectele din noi înșine, pentru a le putea îndepărta. Cunoștința nu este tot ce ne trebuie; trebuie să urmăm lumina. Nu suntem lăsați să alegem pentru noi înșine, să ascultăm doar de ceea ce ne place și ne convine. Ascultarea este mai bună decât jertfa.