La întâlnirea de tabără din Vermont, în 1870, m-am simțit constrânsă de Duhul lui Dumnezeu să dau o mărturie clară despre datoria părinților bogați și în vârstă cu privire la dispoziția testamentară legată de bunurile lor. Mi se arătase că unii oameni, care sunt iscusiți, prudenți și perspicace în privința tranzacțiilor de afaceri în general, bărbați renumiți pentru promptitudine și acuratețe, dau dovadă de lipsă de prevedere și promptitudine în ce privește dispozițiile pe care trebuie să le dea în timpul vieții în legătură cu proprietatea lor. Ei nu știu cât de curând se va încheia timpul lor de probă și totuși anii trec fără să-și pună lucrurile în rânduială și adesea chiar viața lor se încheie în cele din urmă fără ca ei să-și fi folosit judecata. Sau pot muri pe neașteptate, fără a fi avertizați măcar cu o clipă înainte, iar bunurile lor sunt folosite într-un mod pe care ei nu l-ar fi aprobat. Aceștia sunt vinovați de neglijență; sunt administratori necredincioși.
Creștinii care cred în adevărul prezent ar trebui să manifeste înțelepciune și prevedere. Ei nu ar trebui să neglijeze întocmirea dispozițiilor privitoare la mijloacele lor, așteptând o ocazie favorabilă pentru a-și aranja treburile în timpul unei boli prelungite. Ar trebui să aibă afacerile în așa fel ordonate, încât, dacă ar fi chemați să le părăsească în orice ceas și dacă vocea li s-ar stinge până să mai facă vreun aranjament, să poată fi lichidate așa cum ar fi făcut-o ei înșiși dacă ar fi fost în viață. Multe familii au fost jefuite de toate bunurile lor și au fost condamnate la sărăcie pentru că a fost neglijată o lucrare care ar fi putut fi îndeplinită foarte ușor într-un ceas. Cei care își întocmesc testamentele nu ar trebui să se ferească de neplăcerile sau cheltuielile necesare pentru a obține îndrumări legale și pentru a le concepe într-un asemenea mod, încât să reziste la probă.
Am văzut că aceia care își mărturisesc credința în adevăr ar trebui să-și arate credința prin fapte. Ei ar trebui să-și facă prieteni cu ajutorul Mamonei nedrepte, pentru ca, în final, să poată fi primiți în locuințele veșnice. Dumnezeu i-a făcut pe oameni administratori de bunuri. El a pus în mâinile lor banii cu care să înainteze marea lucrare de mântuire a sufletelor pentru care Hristos și-a părăsit căminul ceresc, bogățiile, slava și a devenit sărac, pentru a putea, prin propria Sa umilință și jertfă, să aducă la Dumnezeu multe fiice și mulți fii ai lui Adam. În providența Sa, Domnul a stabilit ca lucrarea din via Sa să fie susținută prin mijloacele încredințate în mâinile administratorilor Săi. Venită din partea lor, neglijența de a răspunde chemărilor cauzei lui Dumnezeu pentru împlinirea lucrării Sale îi dovedește ca fiind slujitori nevrednici și indolenți.
Mi se arătaseră unele lucruri despre cauza din Vermont, dar mai ales din Bordoville și împrejurimile sale. Pasajul următor este din Testimony for the church, vol.2, No. 20, page 651:
„Trebuie împlinită o lucrare pentru mulți care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmașul era ocupat cu lucrarea de a-și împlini obiectivele. Bărbați cărora Dumnezeu le-a încredințat talanți în mijloacele materiale au pus asupra copiilor lor răspunderea pe care Cerul a hotărât-o pentru ei, aceea de a fi administratori ai lui Dumnezeu. În loc să dea lui Dumnezeu ceea ce este al Său, ei pretind că tot ceea ce au le aparține, ca și cum au obținut aceste bunuri prin propria lor iscusință și putere.
Unii își plasează bunurile dincolo de controlul lor, punându-le în mâinile copiilor lor. Motivația lor tainică este aceea de a ajunge într-o poziție în care nu se vor simți răspunzători de a da din proprietatea lor pentru răspândirea adevărului. Aceștia iubesc cu vorba, nu cu fapta și în adevăr. Nu-și dau seama că ei nu se ocupă de propriii lor bani, ci de ai Domnului.
Părinții ar trebui să aibă o mare teamă de a încredința copiilor talanții mijloacelor materiale pe care Dumnezeu i-a pus în mâinile lor, aceasta numai dacă nu au dovada cea mai sigură că urmașii lor au un interes, o dragoste și un devotament mai mare pentru cauza lui Dumnezeu decât au ei înșiși și că acești copii vor fi mai serioși și mai zeloși în înaintarea lucrării lui Dumnezeu și mai binevoitori de a împlini diferitele proiecte legate de aceasta, care reclamă mijloace materiale. Însă mulți își pun mijloacele în mâinile copiilor, aruncând astfel asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi împinge s-o facă. Procedând așa, ei plasează în mod eficient acele mijloace în rândurile vrăjmașului. Satana conduce lucrurile în așa fel, încât să fie în favoarea propriului său scop și lipsește cauza lui Dumnezeu de mijloacele de care aceasta are nevoie pentru a fi susținută din plin.
Mulți care au făcut o înaltă mărturisire de credință sunt deficienți în privința faptelor bune. Dacă ar dori să-și arate credința prin fapte, ar putea exercita o influență puternică de partea adevărului. Ei însă nu pun la schimbător talanții bunurilor pe care li le-a împrumutat Dumnezeu. Cei care se gândesc să-și ușureze conștiința, lăsând copiilor lor bunurile prin testament sau reținându-se de la participarea la cauza lui Dumnezeu și acceptând ca acestea să treacă în mâinile unor copii necredincioși și nechibzuiți, pentru ca ei să le risipească sau să adune comori și să le venereze, vor fi nevoiți să dea socoteală pentru aceasta lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredincioși ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i înfrângă prin acești copii a căror minte se află sub controlul său. Scopurile lui Satana sunt împlinite în multe feluri, în timp ce administratorii lui Dumnezeu par stupefiați și paralizați; ei nu-și dau seama de marea lor responsabilitate și de socoteala care trebuie să vină curând.”
Mi s-a arătat că timpul de probă al unora din vecinătatea _____ avea să se încheie curând și că era important ca lucrarea lor să sfârșească prin a fi aprobată de Dumnezeu, pentru ca, după aranjamentele finale, să poată auzi acel „bine” din partea Stăpânului. Mi s-a arătat, de asemenea, inconsecvența celor care mărturisesc credința în adevăr și nu susțin cauza lui Dumnezeu cu mijloacele lor, pentru a le putea lăsa copiilor. Mulți tați și mame sunt săraci în mijlocul abundenței. Ei își îngrădesc într-o anumită măsură propriile satisfacții și își refuză adesea acele lucruri care sunt necesare pentru a se bucura de viață și de sănătate, aceasta în timp ce au la dispoziție mijloace din belșug. Ei simt că nu au dreptul, ca să spunem așa, de a-și însuși mijloacele materiale pentru propria lor bunăstare sau în scopuri caritabile. Ei au un singur obiectiv înaintea lor, și anume de a face economie de bunuri, pe care să le lase copiilor. Această idee este atât de pătrunzătoare, atât de intim întrețesută cu toate acțiunile lor, încât copiii se obișnuiesc să aștepte cu nerăbdare timpul în care toate aceste bunuri vor fi ale lor. Ei depind de ele, iar această perspectivă are o influență importantă, dar nefavorabilă asupra caracterelor lor. Unii devin risipitori, alții devin egoiști și avari, iar alții chiar leneși și nepăsători. Mulți nu cultivă obiceiul de a face economie; ei nu caută să fie independenți. Nu au o țintă și dovedesc o labilitate a caracterului. Impresiile primite în copilărie și tinerețe sunt țesute în structura caracterului și devin principii de acțiune în viața matură.
Cei care au cunoscut principiile adevărului ar trebui să se lase călăuziți îndeaproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei ar trebui să-I dea lui Dumnezeu ceea ce aparține lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că mai mulți în Vermont făceau o mare greșeală însușindu-și mijloacele pe care Dumnezeu li le încredințase spre păstrare. Ei treceau cu vederea pretenția lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce au. Ochii lor erau orbiți de vrăjmașul neprihănirii, iar ei apucaseră pe o cale care avea să fie dezastruoasă pentru ei și copiii lor dragi.
Copiii își influențau părinții să-și lase proprietățile în mâinile lor, pentru a dispune de acestea conform judecății lor. Cu lumina Cuvântului lui Dumnezeu atât de clară și simplă în ce privește banii încredințați administratorilor, cu avertizările și mustrările pe care Dumnezeu le-a dat de-a lungul Mărturiilor prin dispozițiile privitoare la mijloace materiale — dacă, având toată această lumină înaintea lor, copiii își influențează părinții direct sau indirect să-și împartă proprietățile câtă vreme sunt încă în viață sau să dispună prin testament ca acestea să ajungă în mâinile lor după moartea părinților, ei își iau asupra lor răspunderi înfricoșătoare. Copiii acelor părinți înaintați în vârstă care mărturisesc credința în adevăr ar trebui ca, în teamă de Dumnezeu, să-și sfătuiască și să stăruie pe lângă părinți ca aceștia să-și onoreze mărturisirea de credință și să urmeze o cale, în ce privește mijloacele lor, pe care Dumnezeu o poate aproba. Părinții ar trebui să-și strângă comori în ceruri, dispunând ei înșiși ca mijloacele lor să folosească la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ei nu ar trebui să se jefuiască singuri de comoara cerească, lăsând un surplus material celor ce au îndeajuns; căci, făcând astfel, ei nu numai că se lipsesc pe ei înșiși de prețiosul privilegiu de a-și strânge în ceruri o comoară nepieritoare, dar jefuiesc chiar vistieria lui Dumnezeu.
Am declarat la întâlnirea de tabără că, atunci când proprietățile sunt lăsate prin testament în majoritate copiilor, când nu este lăsat nimic pentru cauza lui Dumnezeu sau, dacă este, nu reprezintă decât o nimica toată ce nu merită amintită, aceste bunuri se dovedesc adesea un blestem pentru copiii care le-au moștenit. Ar constitui o sursă de ispită și ar deschide o ușă prin care s-ar afla în pericolul de a cădea în capcana multor patimi primejdioase și vătămătoare.
Părinții ar trebui să-și exercite dreptul pe care li l-a dat Dumnezeu. El le-a încredințat talanții pe care ar dori ca ei să-i folosească spre slava Sa. Copiii nu trebuie să devină răspunzători pentru talanții tatălui. Câtă vreme au încă o minte sănătoasă și o bună judecată, părinții ar trebui să conceapă dispoziția testamentară legată de bunurile lor, evaluând totul cu rugăciune și cu ajutorul unor consilieri potriviți care au experiență în adevăr și o cunoaștere a voinței divine. Dacă au copii care sunt năpăstuiți sau se luptă cu sărăcia și care vor folosi cu înțelepciune mijloacele primite, aceștia ar trebui avuți în vedere. Dacă însă au copii necredincioși, care au din plin bogăția acestei lumi și slujesc ei înșiși lumii, comit un păcat împotriva Stăpânului care i-a numit administratorii Săi, căci este păcat să le pună în mâini mijloace materiale numai pentru că aceștia sunt copiii lor. Cerințele lui Dumnezeu nu trebuie privite cu ușurătate.
și trebuie înțeles foarte clar că, dacă părinții și-au întocmit testamentul, aceasta nu-i va împiedica să ofere mijloace materiale pentru cauza lui Dumnezeu câtă vreme trăiesc. Lucrul acesta ar trebui să-l facă. Ar trebui să aibă satisfacția de aici și răsplata de apoi, aceea de a dispune în privința surplusului de bunuri câtă vreme sunt încă în viață. Ei ar trebui să-și facă partea ce le revine în înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ar trebui să folosească mijloacele încredințate de către Stăpân pentru a împlini lucrarea ce trebuie făcută în via Sa.
Dragostea de bani stă la baza aproape a tuturor crimelor comise în lume. Tații care își rețin în mod egoist mijloacele materiale pentru a-și îmbogăți copiii, care nu văd nevoile cauzei lui Dumnezeu și nu le acoperă, fac o greșeală teribilă. Copiii pe care gândesc că îi binecuvântează cu bunurile lor sunt blestemați prin acestea.
Banii lăsați copiilor devin adesea o sursă de amărăciune. Ei se ceartă în mod frecvent pentru proprietatea care le-a fost lăsată, iar în cazul unui testament, sunt rareori mulțumiți cu toții de dispozițiile făcute de tatăl lor. și în loc ca mijloacele materiale lăsate să stârnească recunoștință și respect pentru memoria sa, acestea provoacă nemulțumire, cârtire, invidie și lipsă de respect. Frați și surori care au fost în relații de pace ajung uneori la discordie, iar certurile de familie sunt adesea rezultatul bunurilor moștenite. Bogățiile sunt de dorit numai ca mijloc de satisfacere a lipsurilor din acel moment și de a face bine altora. Cel mai ades însă, bogățiile devin mai degrabă o capcană pentru posesor decât o binecuvântare. Părinții nu ar trebui să caute să-i aducă pe copiii lor în situația de a se confrunta cu ispitele la care-i expun când le lasă mijloacele pentru care aceștia nu au făcut nici un efort să le câștige.
Mi s-a arătat că unii copii care mărturisesc credința în adevăr își influențau în mod direct tatăl, pentru ca acesta să-și păstreze mijloacele materiale pentru ei, în loc să le pună în cauza lui Dumnezeu, câtă vreme sunt încă în viață. Cei care și-au influențat tatăl să-și transfere isprăvnicia asupra lor nu prea știu ce fac. Ei atrag o răspundere îndoită peste ei prin faptul că schimbă hotărârea tatălui, așa încât acesta să nu împlinească scopul lui Dumnezeu în folosirea mijloacelor încredințate lui de către El, pentru a fi folosite spre slava Sa și răspunderea suplimentară de a deveni administratori ai bunurilor care ar fi trebuit puse la schimbător de către tatăl lor, astfel încât Stăpânul să fi putut primi ceea ce este al Său cu dobândă.
Mulți părinți fac o mare greșeală, punând bunurile din mâinile lor în cele ale copiilor, în timp ce sunt ei înșiși răspunzători de buna folosire sau risipirea talanților încredințați lor de către Dumnezeu. Nici părinții, nici copiii nu sunt făcuți mai fericiți prin acest transfer de proprietate. Iar părinții, chiar dacă mai trăiesc câțiva ani, regretă îndeobște lucrul pe care l-au făcut. Pe această cale, dragostea filială nu crește. Copiii nu simt o recunoștință mai mare și o obligație față de părinții lor pentru această mărinimie. La baza acestei chestiuni pare să stea un blestem, nefericirea și simțăminte amare ale unei dependențe stânjenitoare din partea părinților.
Dacă părinții, cât trăiesc, i-ar sprijini pe copii să se ajute singuri, ar face mai bine decât dacă le-ar lăsa mult la moartea lor. Copiii care sunt lăsați să se bizuie în principal pe propriile lor străduințe devin bărbați și femei mai înzestrați și sunt mai bine pregătiți pentru viața practică decât acei copii care au depins de averea tatălui lor. Copiii lăsați să depindă de resursele proprii pun în general preț pe calitățile lor, își folosesc bine privilegiile și își cultivă și dirijează facultățile pentru a-și atinge un scop în viață. Adesea, își dezvoltă caractere marcate de hărnicie, economie și valoare morală, care stau la baza succesului în viața de creștin. Acei copii pentru care părinții înfăptuiesc cele mai multe lucruri se simt adesea cel mai puțin obligați față de ei. Greșelile de care am vorbit au existat în _____. Părinții au transferat isprăvnicia lor asupra copiilor.
La întâlnirea de tabără de la _____, în 1870, am făcut apel la cei care aveau mijloace materiale, să facă uz de acele mijloace pentru cauza lui Dumnezeu, în calitate de ispravnici credincioși ai Săi, și să nu lase această lucrare în seama copiilor lor. Este o lucrare pe care Dumnezeu le-a dat-o lor de făcut, iar când Stăpânul îi va chema să dea socoteală de isprăvnicia lor, ei vor putea, ca ispravnici credincioși, să-I ofere ceea ce le-a încredințat, și bunurile și dobânda.
Mi-au fost înfățișați frații X., Y. și Z. Acești bărbați făceau o greșeală însușindu-și bunurile. Unii dintre copiii lor îi influențau în această lucrare și își atrăgeau asupra sufletelor responsabilitățile pe care erau nepregătiți să le împlinească. Ei deschideau o ușă și îl invitau pe vrăjmaș să intre cu ispitele lui, pentru a-i hărțui și nimici. Cei doi fii mai tineri ai fratelui X. se aflau în mare pericol. Frecventau societatea unor persoane care nu avea să-i înalțe, ci să-i coboare. Influența subtilă a acestei companii câștiga o înrâurire abia perceptibilă asupra tinerilor. Conversația și comportamentul răilor lor tovarăși erau în măsură să-i îndepărteze de influența surorilor și cumnaților lor. În timp ce vorbeam despre acest subiect, la întâlnirea de tabără, am fost profund mișcată. știam că persoanele pe care le văzusem în viziune se aflau înaintea mea. Am insistat față de cei care mă ascultau asupra necesității unei consacrări depline față de Dumnezeu. Nu am dat nume, căci nu mi s-a îngăduit să fac aceasta.
Aveam însărcinarea de a mă ocupa de principii, să fac apeluri către inimi și conștiințe și să le dau, celor care mărturiseau că Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Sale, ocazia de a-și dezvolta caracterul. Dumnezeu dorea să le trimită avertizări și admonestări, iar dacă ei doreau cu adevărat să împlinească voia Sa, iată, aveau ocazia s-o facă. A fost dată lumină și apoi trebuia să așteptăm și să vedem dacă aveau să vină la lumină.
Am părăsit întâlnirea de tabără cu mintea împovărată de neliniște pentru persoanele a căror primejdie îmi fusese arătată. Peste câteva luni, am aflat vestea morții fratelui Y. Averea sa fusese lăsată copiilor lui. În decembrie trecut, eram programați pentru întâlniri în Vermont. Soțul meu era bolnav și nu putea merge. Pentru a nu provoca o dezamăgire atât de mare, am consimțit să merg în Vermont împreună cu sora Hall. Am vorbit poporului cu o oarecare libertate, dar conferințele noastre publice nu erau sub semnul destinderii. știam că Duhul lui Dumnezeu nu avea cale liberă până nu erau făcute mărturisiri și inimile nu se frângeau înaintea lui Dumnezeu. Nu puteam să tac. Duhul Domnului era asupra mea și am relatat pe scurt esența a ceea ce am scris. Am rostit numele unora dintre cei prezenți care stăteau în calea lucrării lui Dumnezeu.
Rezultatul faptului de a încredința copiilor proprietatea prin testament, și de asemenea cazul părinților care transferaseră responsabilitatea isprăvniciei lor asupra copiilor în timpul vieții lor, fusese verificat înaintea lor. Lăcomia îi făcuse pe fiii fratelui Y. să urmeze o cale greșită. Aceasta era mai ales situația unuia dintre ei. Am lucrat cu credincioșie, relatând lucrurile pe care le văzusem în legătură cu comunitatea, mai cu seamă în ce privea pe fiii fratelui Y. Unul dintre acești frați, tată la rândul lui, era corupt în adâncul inimii, corup în viață, fiind o rușine pentru cauza scumpă a adevărului prezent; standardul său moral scăzut îi strica pe tineri.
Spiritul Domnului a venit la adunări și unii au făcut mărturisiri în umilință, însoțite de lacrimi. După întrunire, am discutat personal cu fiii mai tineri ai fratelui X. Am făcut apel la inimile lor și i-am rugat fierbinte ca, pentru sufletele lor, să facă o schimbare completă, să se desprindă de compania celor care îi conduceau către ruină și să caute acele lucruri care le aduc pacea. În timp ce făceam astfel apel la inimile acestor tineri, propria mea inimă bătea cu putere pentru ei și îmi doream mult să-i văd supunându-se lui Dumnezeu. M-am rugat pentru ei și i-am îndemnat să se roage pentru ei înșiși. Câștigam cu toții biruința; cedau. Se auzi vocea fiecăruia rostind o rugăciune în umilință și penitență și eu am simțit că, într-adevăr, pacea lui Dumnezeu se lăsase peste noi. Părea că îngerii erau pretutindeni în jurul nostru, iar eu am amuțit într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Situația cauzei Sale din _____ mi-a fost iarăși înfățișată. Am văzut că unii se îndepărtaseră mult de Dumnezeu. Tinerii se aflau într-o stare de apostazie.
Mi s-a arătat că cei doi fii mai tineri ai fratelui X. erau din fire niște tineri conștiincioși și cu o inimă bună, dar că Satana le întunecase înțelegerea. Tovarășii lor nu erau toți din acea categorie care să le întărească și să le îmbunătățească simțul moral sau să le sporească înțelegerea și dragostea față de adevăr și de lucrurile cerești. „Un singur păcătos nimicește mult bine.” Conversația ridicolă și stricată a acestor tovarăși își făcuse efectul — acela de a risipi atmosfera impresiilor serioase și religioase.
Este rău pentru creștini să stea în compania celor care nu au o morală solidă. Întâlnirile intime, zilnice, care ocupă timpul fără să contribuie în vreo măsură la întărirea intelectului sau moralei, sunt primejdioase. Dacă atmosfera morală care înconjoară persoanele nu este curată și sfințită, ci este întinată de stricăciune, cei care o respiră vor descoperi că aceasta influențează aproape imperceptibil intelectul și inima, otrăvindu-le și ruinându-le. Este periculos să conversăm cu aceia a căror minte agreează din fire un nivel scăzut. Treptat, pe nesimțite, cei care din fire iubesc puritatea și sunt conștiincioși vor ajunge la același nivel, vor aproba și vor deveni părtași la imbecilitatea și goliciunea morală cu care sunt aduși în contact atât de frecvent.
Era important ca tovărășiile acestor tineri să se schimbe. „Prieteniile rele strică obiceiurile bune.”
Satana a lucrat prin agenții săi pentru a-i ruina pe acești tineri. Nimic nu poate opri sau alunga impresiile serioase și aspirațiile bune decât tovărășia unor persoane ce au minți frivole, nepăsătoare și corupte. Oricât farmec ar putea avea astfel de persoane prin istețimea, sarcasmul și caracterul lor distractiv, faptul că tratează religia cu ușurătate și indiferență este un motiv suficient pentru a nu fi în compania lor. Cu cât sunt mai fermecători în alte privințe, cu atât ar trebui să fie mai de temut influența lor ca tovarăși, pentru că lansează în jurul unei vieți nereligioase atât de multe atracții primejdioase.
Acești tineri ar trebui să-și aleagă drept prieteni pe aceia care iubesc puritatea adevărului, a căror moralitate este neștirbită și ale căror obiceiuri sunt curate. Ei trebuie să se conformeze condițiilor prescrise în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vor cu adevărat să devină fii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul, și nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi.” Dumnezeu îi iubește pe acești tineri, iar dacă ei vor să urmeze îndrumările Duhului Său și să umble în sfatul Său, El va fi tăria lor.
Dumnezeu i-a dat fratelui A.Y. destoinicie, înțelegere rapidă și o bună pricepere a Cuvântului Său. Dacă inima lui ar fi sfințită, el ar putea avea o influență în bine asupra fraților săi, ca și asupra vecinilor și celor cu care este prieten. Însă iubirea de bani a pus stăpânire pe sufletul său într-o măsură atât de mare și a fost întrețesută atât de intim cu toate afacerile vieții, încât a început să se conformeze lumii în loc să fie transformat prin înnoirea minții. Puterile lui au fost pervertite și înjosite prin jalnica iubire de câștig, care l-a făcut egoist, zgârcit și trufaș. Dacă acele calități ale sale ar fi fost folosite în slujba Stăpânului său, în loc să fie folosite pentru a sluji interesului lui egoist, dacă obiectivul său ar fi fost acela de a face binele și de a-L slăvi pe Dumnezeu, calitățile intelectuale pe care i le-a dat Dumnezeu ar fi adus caracterului său energia, umilința și eficiența care n-ar fi putut să nu impună respect și i-ar fi dat influență asupra tuturor acelor cu care se întovărășea.
Mi s-a arătat că averea lăsată de tată fusese într-adevăr o sursă de amărăciune pentru copiii lui. Pacea și fericirea lor și încrederea pe care o aveau unul față de celălalt fuseseră mult tulburate de aceasta. Fratele A.Y. nu avea nevoie de proprietatea tatălui său. Avea de mânuit suficienți talanți pe care Dumnezeu îi lăsase în grija lui. Dacă ar dispune corect de ceea ce are în afara moștenirii, s-ar afla cel puțin în numărul celor care au fost credincioși în puține lucruri. Adăugarea isprăvniciei averii tatălui său, pe care a poftit-o cu nesaț, a fost o responsabilitate mai mare decât cea cu care s-ar fi putut descurca.
Timp de mai mulți ani, iubirea de bani a dezrădăcinat iubirea de oameni și de Dumnezeu. Iar când mijloacele tatălui său i-au ajuns la îndemână, el a dorit să rețină în mâinile sale tot ceea ce era cu putință. A urmat o cale egoistă față de frații săi, căci a avut un avantaj și îl putea folosi. Frații săi nu au avut simțăminte bune. Erau porniți împotriva lui. El a profitat în afaceri spre dezavantajul altora, până când calea lui a adus rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. și-a pierdut autocontrolul. Cel mai mare obiectiv al său a fost câștigul, câștigul egoist. Iubirea de bani din inima sa era rădăcina răului acestuia. Mi s-a arătat că, dacă și-ar fi întors puterile pentru a lucra în via Domnului, ar fi înfăptuit mult bine; însă aceste calități pervertite pot provoca mult rău.
Frații B. nu au avut ajutorul pe care ar fi trebuit să-l aibă. A. B. a lucrat, fiind mult dezavantajat. El a luat asupra sa prea multe poveri, lucru care i-a păgubit într-atât străduințele, încât nu a crescut în ce privește tăria spirituală și curajul, cum ar fi trebuit. Membrii comunității, care au lumina adevărului și ar trebui să fie tari în Dumnezeu în privința voinței și înfăptuirii și a jertfirii dacă trebuie, de dragul adevărului, au fost asemenea unor copii neputincioși. Ei au pretins timpul și eforturile fratelui A. B. pentru a pune la punct dificultăți care nu ar fi trebuit să existe niciodată. Iar când aceste dificultăți s-au ivit din pricina egoismului și inimilor nesfințite, ar fi putut fi rezolvate într-un ceas, dacă existau umilința și spiritul de mărturisire.
Frații B. fac o greșeală rămânând în _____. Ei ar trebui să-și schimbe domiciliul și să nu vadă acest loc mai mult de câteva ori pe an. Ar avea o mai mare libertate de a-și da mărturia. Acești frați nu au simțit libertatea de a vorbi despre adevăr și fapte concrete, așa cum au existat ele. Dacă ar fi locuit altundeva, ar fi fost mai puțin împovărați, iar mărturia lor ar fi avut de zece ori mai multă greutate când ar fi vizitat această comunitate. Tot timpul în care fratele A. B. a fost apăsat de încercările meschine ale comunității și a fost țintuit în _____, el ar fi trebuit să lucreze în afară. A slujit la mese până când mintea i s-a întunecat și nu a mai înțeles puterea adevărului. El nu a fost receptiv la adevăratele nevoi ale cauzei lui Dumnezeu. și-a pierdut treptat spiritualitatea și curajul. Lucrarea de a cultiva sistematic bunăvoința a fost neglijată. Unii dintre frați, al căror unic interes era odată înaintarea cauzei lui Dumnezeu, au devenit treptat egoiști și zgârciți, în loc să capete mai multă jertfire de sine, iar iubirea lor pentru adevăr și devotamentul pentru acesta să crească. Au devenit tot mai puțin evlavioși și tot mai lumești. Tatăl C. se numără printre ei. El are nevoie de o nouă convertire. Fratele C. a fost onorat cu privilegii înalte, iar dacă el nu face uz de acestea, rezultatul va fi condamnarea și întunericul, într-o măsură egală cu lumina pe care a avut-o, pentru faptul că nu a folosit talanții pe care i i-a dat Dumnezeu în acest scop.
Frații din Vermont au întristat Duhul lui Dumnezeu, pentru că au îngăduit ca dragostea lor pentru adevăr și interesul manifestat pentru lucrare să meargă în declin.
Fratele D. B. și-a suprasolicitat puterile în ultimul sezon, pe când lucra în câmpuri noi, cu cortul, fără un ajutor potrivit. Dumnezeu nu cere de la acest frate și nici de la vreun alt slujitor de-al Său să-și vatăme sănătatea prin expuneri la riscuri inutile și prin muncă excesivă. Frații din _____ ar fi trebuit să simtă un interes care să fie arătat de faptele lor. Ei ar fi putut avea un ajutor sigur dacă atenția le-ar fi fost îndreptată asupra interesului cauzei lui Dumnezeu și ar fi simțit cât de valoroase sunt sufletele. În timp ce fratele D. B. era pătruns de un adânc simțământ față de lucrarea lui Dumnezeu și valoarea sufletelor, simțământ care întreținea un efort neîncetat, marea comunitate de la _____ l-a oprit, prin dificultățile meschine create, pe fratele A. B. să-și ajute fratele. Acești frați ar trebui să revină cu curaj, să se scuture de încercările și descurajările care i-au ținut la _____ și le-au prejudiciat mărturia și să ceară tărie de la Cel Atotputernic. Ei ar fi trebuit să le dea fraților X. și Y. o mărturie lămurită, să dea pe față adevărul și să facă tot ce le stătea în putere pentru ca acești bărbați să lase dispoziții corecte în privința averilor lor. Fratele A. B., luând asupra sa atât de multe poveri, își diminuează tăria fizică și intelectuală.
Dacă fratele C. ar fi umblat în lumină în ultimii câțiva ani, ar fi simțit cât de prețioase sunt sufletele. Dacă ar fi cultivat iubirea față de adevăr, ar fi putut fi pregătit să-i învețe pe alții ce este adevărul. L-ar fi putut ajuta pe fratele D. B. în lucrarea sa, cu cortul. Ar fi putut ridica măcar poverile comunității de acasă. Dacă ar fi avut dragoste pentru frații săi și ar fi fost sfințit prin adevăr, ar fi putut fi un împăciuitor, în loc să fie unul care stârnește certuri, unul care, alături de celelalte dificultăți pe care le avea, l-a îndepărtat pe fratele A. B. de lângă fratele său în cel mai important moment, urmarea fiind că fratele D. B. a lucrat cu mult peste puterile lui. Chiar și așa, după ce fratele D. B. a făcut tot ce a putut, nu s-a împlinit lucrarea care ar fi putut fi făcută dacă exista în _____ un interes de a oferi ajutor atunci când era atât de multă nevoie de el. Asupra acelei comunități apasă o responsabilitate înfricoșătoare pentru că și-a neglijat datoria.
Mi s-a arătat că felul în care a procedat fratele X. când și-a împărțit averea între copiii lui a avut drept consecință faptul că a pus asupra lor o răspundere la care nu ar fi trebuit să renunțe. El vedea acum că rezultatul căii pe care a urmat-o nu a fost o creștere a afecțiunii copiilor săi. Ei nu s-au simțit obligați față de părinții lor pentru ceea ce au făcut pentru ei. Acești copii erau tineri și lipsiți de experiență. Nu erau pregătiți să poarte răspunderile puse asupra lor. Inimile le erau neconsacrate, iar ei își priveau adevărații prieteni ca fiind vrăjmași care țes uneltiri, în timp ce-i acceptau pe aceia care aduceau dezbinare între prieteni sinceri. Acești agenți ai lui Satana sugerau neîncetat idei false minților acestor tineri, iar inimile fraților și ale surorilor, ale tatălui și mamei erau pline de discordie.
Tatăl X. a făcut o greșeală. Dacă s-ar fi încrezut mai mult în soții fiicelor sale, care iubeau cu sinceritate adevărul, și dacă ar fi fost mai mult dispus să se lase ajutat de sfatul acestor bărbați cu experiență, ar fi fost aplanate mari greșeli. Dar așa reușește în general vrăjmașul să aducă lucrurile când este vorba de însușirea bunurilor materiale.
Dumnezeu a lăsat ca aceste cazuri să se producă pentru ca toți să poată vedea efectul amăgitor al bogățiilor asupra inimii. Deznodământul acestor cazuri, care este evident pentru toți, ar trebui să constituie o avertizare pentru tați, mame și copiii ambițioși. Cuvântul lui Dumnezeu definește lăcomia ca idolatrie. Este imposibil ca bărbații și femeile să țină Legea lui Dumnezeu și să iubească banii. Sentimentele inimii ar trebui orientate spre lucrurile cerești. Comoara noastră ar trebui să fie așezată în cer, căci acolo unde se află comoara noastră, acolo va fi și inima noastră.