Cea mai frumoasă lucrare pe care și-au asumat-o vreodată bărbații și femeile este aceea de a se ocupa de mintea celor tineri. Trebuie avută grija cea mai mare în educarea tinerilor de a varia în așa fel modul de instruire, încât să activeze puterile înalte și nobile ale intelectului. Părinții și instructorii școlari pot fi cu siguranță considerați nepregătiți pentru educarea copiilor dacă nu au învățat mai întâi lecția stăpânirii de sine, a perseverenței, a îndelungii răbdări, a blândeții și iubirii. Ce poziție importantă pentru părinți, supraveghetori și învățători! Puțini sunt aceia care își dau seama care sunt nevoile vitale ale minții și cum să călăuzească intelectul în dezvoltare, gândurile aflate în schimbare și sentimentele tinerilor.
Există o vreme pentru pregătirea copiilor și o vreme pentru educarea tinerilor; și este esențial ca, în școală, ambele să se împletească într-o mare măsură. Copiii pot fi pregătiți pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Educarea timpurie a tinerilor le modelează caracterele atât în viața lor laică, cât și în cea religioasă. Solomon spune: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Această afirmație este categorică. Pregătirea pe care o recomandă Solomon are menirea de a îndruma, educa, dezvolta. Pentru ca părinții și învățătorii să facă această lucrare, trebuie să înțeleagă ei înșiși „calea” pe care trebuie să meargă un copil. Aceasta cuprinde mai mult decât a avea o cunoaștere desprinsă din cărți. Ea presupune tot ceea ce este bun, virtuos, drept și sfânt. Implică practicarea cumpătării, evlaviei, bunătății frățești, dragostea de Dumnezeu și a unuia față de celălalt. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să se acorde atenție educației fizice, intelectuale, morale și religioase a copiilor.
Educarea copiilor în cămin sau la școală nu ar trebui să fie asemenea dresării animalelor; căci copiii au o voință inteligentă, care ar trebui călăuzită în așa fel, încât să controleze toate puterile lor. Animalele trebuie să fie dresate, căci ele nu au judecată, intelect. Însă mintea omenească trebuie învățată să se autocontroleze. Trebuie educată să stăpânească întreaga ființă, în timp ce animalele sunt conduse de un stăpân și sunt învățate să îi fie supuse. Stăpânul este minte, judecată și voință pentru animalul său. Un copil poate fi astfel educat, încât să nu aibă, întocmai ca un animal, o voință proprie. Însăși individualitatea sa se poate topi în aceea a persoanei care îi supraveghează educația; voința lui, în toate intențiile și scopurile ei, este supusă voinței învățătorului.
Copiii care sunt educați astfel vor fi mereu lipsiți de energie morală și răspundere individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze în virtutea rațiunii și principiului; voința lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu a fost solicitată pentru a se putea dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost îndrumați și disciplinați conform constituției și calităților specifice ale minții lor, pentru a se folosi de cele mai mari puteri ale lor când este nevoie. Învățătorii nu ar trebui să se oprească aici, ci ar trebui să acorde o atenție deosebită cultivării facultăților intelectuale mai slabe, pentru ca toate puterile să poată fi puse la lucru și înălțate de la un nivel de tărie la altul, pentru ca mintea să poată obține dezvoltarea proporțională cuvenită.
Există multe familii cu copii care par a fi bine educați când se află sub disciplina de instruire; însă când sistemul care i-a ținut sub controlul unor reguli stabilite este desfăcut, ei par să fie incapabili de a gândi, acționa și decide singuri. Acești copii s-au aflat atât de mult timp sub regula de fier, neîngăduindu-li-se să gândească și să acționeze ei înșiși în acele lucruri în care era imperios necesar s-o facă, încât nu au deloc încredere în ei înșiși să facă mișcări după propria lor judecată și nu au o părere personală. Iar când pleacă de la părinții lor pentru a se descurca singuri, sunt ușor conduși în direcția greșită de către judecata altora. Caracterul lor nu este stabil. Nu li s-a solicitat propria judecată într-atât de mult și rapid pe cât era posibil și de aceea mintea lor nu a fost dezvoltată și întărită cum se cuvine. Ei s-au aflat atât de mult timp sub controlul absolut al părinților, încât se bizuie total pe aceștia; părinții lor sunt minte și judecată pentru ei.
Pe de altă parte, cei tineri nu ar trebui lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și învățătorilor lor. Copiii ar trebui învățați să respecte judecata bazată pe experiență și să fie călăuziți de părinții și învățătorii lor. Ar trebui să fie educați în așa fel, încât mintea lor să fie unită cu mintea părinților și învățătorilor și instruiți într-un mod în care să poată vedea oportunitatea ascultării sfatului acestora. Iar când se vor desprinde din mâinile călăuzitoare ale părinților și învățătorilor, caracterele lor nu vor fi asemenea trestiei legănate de vânt.
Instruirea severă a tinerilor, fără a-i îndruma corect să gândească și să acționeze singuri, după cum le permite propria lor capacitate și particularitate a intelectului, pentru ca prin acest mijloc să poată avea o creștere a gândirii, simțământul respectului de sine și încrederea de a acționa după propria lor destoinicie, va da naștere întotdeauna unei categorii de persoane slabe în ce privește tăria intelectuală și morală. Iar când aceștia ies în lume pentru a acționa singuri, vor da la iveală faptul că au fost dresați ca animalele, nu educați. Voința lor, în loc să fie călăuzită, a fost silită să se supună prin disciplina aspră a părinților și învățătorilor.
Acei părinți și învățători care se laudă că au control total asupra minții și voinței copiilor care se află sub îngrijirea lor ar înceta să se mai laude dacă ar putea întrezări viețile viitoare ale copiilor care sunt astfel aduși la supunere, prin forță sau prin teamă. Aceștia sunt aproape complet nepregătiți să-și asume răspunderile aspre ale vieții. Când acești tineri nu mai sunt conduși de părinții și învățătorii lor și sunt siliți să gândească și să acționeze singuri, vor urma aproape sigur o cale greșită și vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor încununa viața aceasta cu succes și aceleași lipsuri se văd în viața lor religioasă. Dacă instructorii de copii și tineret ar putea avea înaintea ochilor rezultatele disciplinei greșite pe care au practicat-o, și-ar schimba planul de educație. Acel grup de învățători care sunt satisfăcuți că au un control aproape total asupra voinței învățăceilor lor nu sunt profesorii cu cel mai mare succes, deși pe moment aparențele pot fi măgulitoare.
Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca o minte omenească să se afle complet sub stăpânirea alteia. Iar aceia care fac eforturi ca individualitatea elevilor să se disipeze într-a lor și să fie minte, voință și conștiință pentru ei își asumă răspunderi înfricoșătoare. În anumite ocazii, acești elevi pot trece drept soldați bine instruiți. Când constrângerea este însă îndepărtată, se va vedea că în ei există lipsa discernământului de a acționa independent, din principiu. Cei care își propun ca obiectiv să-și educe în așa fel elevii, încât aceștia să poată vedea și simți că stă în propria lor putere să devină bărbați și femei cu principii solide, calificați pentru orice poziție în viață, sunt cei mai folositori învățători, permanent încununați de succes. S-ar putea ca lucrarea lor să nu se arate avantajoasă în cea mai mare măsură pentru observatorii nepăsători, iar munca lor să nu fie prețuită tot atât de mult ca aceea a învățătorului care ține în stăpânire cu autoritate absolută mintea și voința elevilor săi, însă viețile viitoare ale învățăceilor vor arăta roadele pe care le aduce planul cel mai bun de educare.
Există pericolul ca atât părinții, cât și învățătorii să comande și să dicteze prea mult, în timp ce nu reușesc să comunice suficient cu copiii sau elevii lor. Adesea sunt prea rezervați și își exercită autoritatea într-un mod rece, lipsit de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor lor. Dacă ar vrea să-i strângă pe copii mai aproape de ei și să le arate că îi iubesc și ar manifesta interes față de toate eforturile lor și chiar pentru jocurile lor, fiind chiar uneori un copil printre copii, i-ar face pe aceștia foarte fericiți și le-ar câștiga dragostea și încrederea. și astfel, mai degrabă ar respecta și iubi acești copii autoritatea părinților și învățătorilor.
Obiceiurile și principiile unui învățător ar trebui să fie privite ca fiind de o importanță mai mare chiar decât calificarea sa literară. Dacă este un creștin sincer, va simți necesitatea de a avea un interes egal pentru educația fizică, intelectuală, morală și spirituală a elevilor săi. Pentru a exercita o influență corectă, el ar trebui să aibă un control perfect asupra propriei persoane, iar inima sa să fie plină de iubire pentru elevii săi, lucru care se va vedea în privirile, cuvintele și faptele lui. Ar trebui să aibă tărie de caracter și atunci va putea modela mintea elevilor lui și îi va putea instrui de asemenea și în celelalte materii. Educația timpurie a tinerilor modelează în general caracterele lor pentru toată viața. Cei care se ocupă de tineri ar trebui să aibă grijă să stimuleze toate calitățile minții, pentru a putea ști mai bine cum să îi dirijeze puterile, încât să fie puse la lucru spre obținerea celor mai bune rezultate.
Închiși cu forța în școală
Sistemul educațional continuat de-a lungul multor generații a fost distructiv în ce privește sănătatea și chiar viața. Mulți copii au petrecut cinci ore zilnic în săli de clasă neventilate cum se cuvine sau insuficient de mari pentru confortul școlarilor. Aerul în asemenea încăperi se transformă curând în otravă pentru plămânii care îl inhalează. Copiii mici, ale căror membre și mușchi nu sunt puternici și al căror creier este nedezvoltat, au fost ținuți închiși spre răul lor. S-o spunem din capul locului — unii abia se țin în viață. Faptul că sunt închiși zi de zi în școală îi face agitați și bolnăvicioși. Trupurile lor ajung pipernicite din pricina stării de epuizare a sistemului nervos. Iar dacă flacăra vieții se stinge, părinții și învățătorii nu sunt de părere că au avut o influență directă în suprimarea scânteii de viață. Când stau lângă mormintele copiilor lor, părinții îndurerați își consideră pierderea ca fiind un act special al Providenței, când, printr-o ignoranță de neiertat, propria lor cale a distrus viețile copiilor. Atunci, faptul de a pune moartea pe seama Providenței înseamnă blasfemie. Dumnezeu a vrut ca micuții să trăiască și să fie disciplinați pentru a putea avea caractere frumoase, să-L slăvească în această lume și să-L laude în cealaltă lume, mai bună.
Asumându-și responsabilitatea de a-i educa pe acești copii, părinții și învățătorii nu simt că răspund înaintea lui Dumnezeu și au datoria să cunoască organismul omenesc, ca să poată trata corpurile copiilor și elevilor lor într-un mod în care să păstreze viața și sănătatea. Mii de copii mor din cauza ignoranței părinților și învățătorilor. Mamele petrec ore întregi cu lucrul inutil la rochiile lor și îmbrăcămintea copiilor lor, pentru a-i pregăti în vederea etalării ostentative, și apoi se scuză că nu pot găsi timp pentru citit și pentru obținerea informațiilor necesare îngrijirii sănătății copiilor lor. Ele gândesc că e mai ușor să-și încredințeze trupurile doctorilor. Pentru a fi în pas cu moda și obiceiul, mulți părinți au sacrificat sănătatea și viețile copiilor lor.
Ca să cunoască minunatul organism uman, oasele, mușchii, stomacul, ficatul, intestinul, inima și porii pielii și ca să înțeleagă dependența unui organ de altul pentru activitatea sănătoasă a tuturor celorlalte este nevoie de studiu, față de care cele mai multe mame nu manifestă nici un interes. Ele nu știu nimic despre influența trupului asupra minții și a minții asupra trupului. Mintea, care leagă finitul de infinit, nu pare să fie înțeleasă de acestea. Mintea este coordonatorul trupului. Copiilor li se îngăduie să mănânce alimente din carne, mirodenii, unt, brânză, carne de porc, prăjituri grele și condimente în general. De asemenea, sunt lăsați să mănânce neregulat și între mese alimente nesănătoase. Aceste lucruri deranjează stomacul, excitând nervii la o activitate împotriva firii și slăbind intelectul. Părinții nu realizează că sădesc sămânța care va aduce boală și moarte.
Mulți copii au fost ruinați pe viață pentru că au forțat intelectul și au neglijat întărirea puterilor fizice. Mulți au murit în copilărie din pricina căii urmate de părinți și învățători nesocotiți, care au forțat mintea tânără a acestora prin lingușire sau frică pe când erau prea mici pentru a vedea interiorul unei săli de clasă. Mintea le-a fost suprasolicitată cu lecții, când, de fapt, nu ar fi trebuit să fie chemați la școală, ci ținuți acasă până când constituția lor fizică avea să fie suficient de solidă pentru a suporta efortul intelectului. Copilașii ar trebui să fie lăsați liberi să alerge ca mielușeii în aer liber, să fie liberi și fericiți, și ar trebui să li se ofere cele mai favorabile ocazii de a pune temelia unei constituții fizice solide.
Părinții ar trebui să fie singurii învățători ai copiilor lor până când aceștia împlinesc opt sau zece ani. De îndată ce mintea lor poate înțelege, părinții ar trebui să deschidă înaintea lor marea carte a naturii. Mama ar trebui să aibă mai puțină iubire de artificial în casa ei și față de pregătirea rochiei pentru etalare și ar trebui să-și găsească timp de a cultiva, în ea însăși și în copiii ei, dragostea față de minunații boboci de flori care se deschid. Atrăgând atenția copiilor ei asupra diferitelor culori ale acestora și varietății formelor, ea îi poate familiariza cu Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile frumoase ce îi atrag și încântă. Le poate îndruma mintea către Creatorul lor și poate trezi în inimile lor tinere o iubire față de Tatăl lor ceresc, care a arătat o dragoste atât de mare pentru ei. Părinții pot face legătura dintre Dumnezeu și toate lucrurile create de El. Singura sală de clasă pentru copiii între opt și zece ani ar trebui să fie în aer liber, în mijlocul florilor care se deschid și peisajelor minunate din natură. și singurul lor manual ar trebui să fie comorile naturii. Aceste lecții, imprimate asupra minții copiilor mici în mijlocul scenelor plăcute, atrăgătoare din natură, nu vor fi uitate curând.
Pentru ca tinerii și copiii să aibă sănătate, voioșie, vivacitate, mușchi și creier bine dezvoltați, ei ar trebui să petreacă mult timp în aer liber și să aibă în mod judicios ceva util de făcut și ceva cu care să se amuze. Copiii și tinerii care sunt ținuți la școală și mărginiți la studiul din cărți nu pot avea o constituție fizică solidă. Exersarea minții prin studiu fără exercițiu fizic corespunzător are tendința de a atrage sângele la creier, iar circulația sângelui în organism este dezechilibrată. Creierul are prea mult sânge, iar extremitățile prea puțin. Ar trebui să existe reguli care să hotărască timpul pentru studiu, după care o parte din timpul lor ar trebui petrecut prin muncă fizică. Iar dacă obiceiurile de a mânca, de a se îmbrăca și de a dormi sunt în conformitate cu legile firii, ei pot obține o educație fără a-și sacrifica sănătatea fizică și mintală.
Declinul fizic al neamului omenesc
Cartea Genezei ne dă un raport foarte precis despre viața socială și individuală; cu toate acestea, nu avem menționat cazul vreunui copil născut orb, surd, olog, diform sau debil mintal. Nu există nici o situație în acest raport care să facă referire la o moarte naturală survenită din pruncie, copilărie sau în prima parte a bărbăției. Nu există nici un raport despre bărbați sau femei care au murit de boală. În cartea Genezei, anunțurile mortuare sună astfel: „Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.” „Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.” Despre alții, raportul declară: A trăit până la o bătrânețe fericită; apoi a murit. Era atât de rar ca fiul să moară înaintea tatălui, încât faptul acesta era considerat vrednic de a fi amintit: „și Haran a murit în fața tatălui său Terah”. Haran a devenit tată înaintea morții sale.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o forță vitală atât de mare, încât acesta a făcut față înmulțirii bolilor neamului omenesc, consecință a obiceiurilor stricate, și a continuat să reziste timp de șase mii de ani. Acest fapt în sine este de ajuns pentru a ne dovedi tăria și energia pe care le-a dat Dumnezeu omului la crearea lui. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de crime și îngăduirea pasiunilor josnice pentru a aduce bolile, într-o măsură ceva mai mare, asupra neamului omenesc. Dacă Adam, la crearea sa, nu ar fi fost înzestrat cu de douăzeci de ori mai multă forță vitală decât au oamenii astăzi, rasa umană, cu obiceiurile actuale de a trăi, încălcând legile naturale, s-ar fi stins de pe pământ. În perioada primei veniri a Domnului Hristos, neamul omenesc degenerase atât de rapid, încât bolile acumulate până atunci apăsau asupra generației aceleia, aducând un val de suferință și greutatea unei nenorociri de nespus.
Mi s-a pus înainte starea jalnică a lumii în prezent. De la căderea lui Adam, neamul omenesc a degenerat continuu. Mi-au fost arătate unele din motivele condiției deplorabile de astăzi a bărbaților și femeilor formați după chipul lui Dumnezeu. Iar simțământul că trebuie făcut mult pentru a opri, măcar într-o mică măsură, stricăciunea fizică, mintală și morală, mi-a umplut inima de durere și deznădejde. Dumnezeu nu a creat rasa omenească în starea de slăbiciune în care se află astăzi. Această stare de lucruri nu este lucrarea Providenței, ci lucrarea omului; a fost creată prin abuzurile și obiceiurile greșite, prin violarea legilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru a guverna viața omului. Prin ispita de a-și îngădui apetitul au căzut la început Adam și Eva din starea lor înaltă, sfântă și fericită. și prin aceeași ispită a ajuns slăbită întreaga rasă umană. Oamenii au permis apetitului și pasiunii să pună stăpânire pe tron și să supună rațiunea și intelectul.
Violarea legilor organismului și consecința acestui lucru, suferința umană, au continuat atât de mult timp, încât bărbații și femeile consideră starea actuală de boală, suferință, slăbiciune și moarte prematură ca fiind soarta hotărâtă a omenirii. Omul a ieșit perfect și frumos ca alcătuire din mâna Creatorului lui și cu atât de multă forță vitală, încât a fost nevoie de mai mult de două mii de ani pentru ca poftele și pasiunile sale stricate și violările curente ale legilor trupești să fie simțite apăsând cu putere asupra rasei umane. Generațiile mai recente au simțit presiunea infirmităților și bolilor, mai mare și mai rapidă cu fiecare generație. Forțele vitale au fost mult slăbite prin îngăduirea apetitului și pasiunilor păcătoase.
Patriarhii de la Adam la Noe au trăit, cu puține excepții, aproape o mie de ani. Din zilele lui Noe, durata vieții s-a tot micșorat. Cei care sufereau de boli au fost aduși la Hristos pentru a fi vindecați, din orice oraș, orășel și sat; căci erau afectați de tot felul de boli. Iar boala a crescut constant de atunci, de la o generație la alta. Din cauza încălcării continue a legilor vieții, mortalitatea a crescut într-o măsură înfricoșătoare. Anii omului au fost scurtați, așa încât generația actuală intră în mormânt chiar înainte de vârsta la care generațiile care au trăit în primele câteva mii de ani de la creație abia intrau în acțiune.
Boala s-a transmis de la părinți la copii, din generație în generație. Pruncii din leagăn sunt îngrozitor de afectați din cauza păcatelor părinților, care le-au micșorat forța vitală. Obiceiurile lor greșite de a mânca și de a se îmbrăca și în general viața lor de plăceri, toate acestea sunt transmise ca moștenire copiilor. Mulți se nasc demenți, diformi, orbi, surzi și o categorie numeroasă, deficienți în ce privește intelectul. Ciudata absență a principiilor, care caracterizează această generație și care se manifestă prin faptul că aceștia desconsideră legile de viețuire și ale sănătății, este uluitoare. Ignoranța învăluie acest subiect în timp ce lumina strălucește pretutindeni în jurul lor. Pentru majoritatea, principala lor neliniște este: Ce-am să mănânc? Ce-am să beau? Cu ce-am să mă îmbrac? În pofida a tot ce se spune și se scrie în legătură cu modul în care ar trebui să ne purtăm cu trupurile noastre, apetitul este marea lege care are stăpânire în general asupra bărbaților și femeilor.
Puterile morale sunt slăbite, pentru că bărbații și femeile nu vor să trăiască în supunere față de legile sănătății și să facă din acest măreț subiect o datorie personală. Părinții dau ca moștenire copiilor propriile lor obiceiuri stricate, iar bolile dezgustătoare otrăvesc sângele și storc de puteri creierul. Majoritatea bărbaților și femeilor rămân neștiutori în privința legilor ființei lor și își îngăduie apetitul și pasiunea pe socoteala intelectului și simțului moral, părând dispuși să rămână ignoranți în ce privește rezultatul faptului că au încălcat legile firii omenești. Ei își îngăduie apetitul depravat folosind otrăvuri lente, care strică sângele și subminează puterile creierului, aducând în consecință boala și moartea asupra lor. Prietenii lor numesc rezultatul acestei căi „încercarea trimisă de Providență”. Făcând aceasta, ei insultă Cerul. Prietenii acestora s-au răzvrătit împotriva legilor firii și au suferit pedeapsa pentru că au încălcat astfel legile ei. Suferința și mortalitatea tronează acum pretutindeni, mai cu seamă printre copii. Cât de mare este contrastul dintre această generație și aceia care au trăit în primele două mii de ani!
Importanța educației în cămin
Am întrebat dacă nu cumva ar putea fi oprit acest val de nenorocire și dacă nu s-ar putea face ceva pentru a salva tineretul din această generație de la ruina care îi amenință. Mi s-a arătat că o mare cauză a deplorabilei stări de lucruri din prezent este că părinții nu simt că au obligația de a-și crește copiii conform legilor care guvernează organismul. Mamele își iubesc copiii cu o dragoste idolatră și le satisfac poftele, când știu că aceasta le va zdruncina sănătatea și vor aduce astfel asupra lor boala și nefericirea. Această bunătate plină de cruzime se manifestă într-o mare măsură la generația de acum. Dorințele copiilor sunt împlinite cu prețul sănătății și stării de fericire, pentru că mamei îi este mai ușor, pe moment, să îi potolească decât să rețină lucrul pentru care aceștia fac gălăgie.
Mamele sădesc astfel sămânța care se va ridica și va aduce roade. Copiii nu sunt educați să-și înfrâneze poftele și să-și restrângă dorințele. și devin egoiști, pretențioși, neascultători, nerecunoscători și nesfinți. Mamele care înfăptuiesc această lucrare vor culege cu amărăciune roadele ieșite din sămânța pe care au sădit-o. Ele au păcătuit împotriva Cerului și împotriva copiilor lor, iar Dumnezeu le va considera răspunzătoare.
Dacă în urmă cu generații educația ar fi fost desfășurată după un plan cu totul diferit, tinerii generației actuale nu ar fi atât de stricați și nefolositori. Directorii și învățătorii din școli ar fi trebuit să fie aceia care înțeleg fiziologia și care au interesul nu numai de a-i învăța pe tineri științele, ci și cum să-și păstreze sănătatea, astfel încât să-și poată folosi cunoștințele cu cea mai mare eficiență după ce le vor fi obținut. Lângă școli ar fi trebuit să fie alăturate întreprinderi care să sprijine diferite ramuri de activitate, pentru ca studenții să aibă de lucru și să beneficieze de exercițiul fizic necesar în afara orelor de curs.
Folosirea la lucru a studenților și destinderea acestora ar fi trebuit adaptate conform legilor care guvernează organismul omenesc și concepute astfel, încât să le asigure un nivel sănătos al tuturor puterilor corpului și minții. Apoi, ar fi putut fi obținută cunoașterea practică într-o meserie în același timp în care se câștiga o educație literară. În școală, studenților ar trebui să li se stimuleze percepția morală, pentru a vedea și simți că societatea are pretenții de la ei și că ar trebui să viețuiască în ascultare față de legile firii pentru a putea fi, prin existența și influența lor, prin învățătură și exemplu, un avantaj și o binecuvântare pentru societate. Ar trebui să li se întipărească tinerilor faptul că toți au o influență care dă roade continuu în societate, fie spre progres și rafinament, fie spre ceea ce degradează și înjosește. Primul studiu al tinerilor ar trebui să fie acela de a se cunoaște pe ei înșiși și cum să-și păstreze trupurile sănătoase.
Mulți părinți își țin copiii la școală aproape tot anul. Acești copii se supun mecanic rutinei de studiu, însă nu rețin ceea ce învață. Mulți dintre acești studenți fără întrerupere par a fi lipsiți de viață intelectuală. Monotonia studiului neîncetat le obosește mintea și nu sunt decât foarte puțin interesați de lecțiile lor; iar pentru mulți, folosirea cărților devine dureroasă. Ei nu au o dragoste interioară pentru cugetare și o ambiție de a dobândi cunoștințe. Ei nu cultivă în ei înșiși obiceiul de a medita și de a cerceta.
Copiii au mare nevoie de o educație corectă pentru a putea fi de folos în această lume. Însă orice efort care înalță cultura intelectuală mai presus de educația morală este dirijat greșit. Instruirea, cultivarea și rafinarea tineretului și copiilor ar trebui să fie povara principală atât a părinților, cât și a învățătorilor. Cugetători profunzi și gânditori cu o logică ascuțită sunt puțini pentru că influențe greșite au stopat dezvoltarea intelectului. Presupunerea unor părinți și învățători că studiul neîncetat ar întări intelectul s-a dovedit eronată; căci în multe cazuri a avut un efect contrar.
În educația timpurie a copiilor, mulți părinți și învățători nu reușesc să înțeleagă faptul că cea mai mare atenție trebuie acordată constituției fizice pentru asigurarea unei stări sănătoase a trupului și creierului. Există obiceiul de a-i încuraja pe copii să urmeze cursurile școlare când sunt abia niște copilași care au nevoie de îngrijirea mamei. Când au o vârstă fragedă, sunt adesea înghesuiți în săli de clasă prost ventilate, unde stau în poziții greșite, în bănci rău construite, iar ca rezultat, structura nedezvoltată și fragilă a unora este deformată.
Este foarte probabil ca înclinațiile și obiceiurile din tinerețe să se manifeste la maturitate. Poți îndoi un copăcel aproape în ce chip dorești, iar dacă acesta rămâne și crește așa cum l-ai îndoit, va fi un copac deformat și va arăta mereu răul și vătămarea pe care a primit-o din mâinile tale. Poți încerca, după mai mulți ani de creștere, să îndrepți copacul, însă toate eforturile tale se vor dovedi inutile. Va fi mereu un copac strâmb. Așa stau lucrurile și cu mintea tinerilor. Ei pot fi educați în direcția cea bună sau în cea greșită, iar în viețile lor viitoare vor urma calea pentru care au fost îndrumați în tinerețe. Obiceiurile formate în tinerețe vor crește o dată cu omul, vor căpăta putere pe măsură ce omul capătă putere și vor fi în general aceleași și în viața de mai târziu, numai că vor fi din ce în ce mai tari.
Trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Nu există decât o slabă stabilitate și tărie de caracter, pentru că pregătirea și educația tinerilor sunt superficiale încă din leagăn. Caracterele lor sunt clădite pe nisipuri mișcătoare. Tăgăduirea de sine și autocontrolul nu au fost modelate în caracterele lor. Au fost răsfățați și li s-au îngăduit toate, până când au fost distruși pentru viața practică. Iubirea de plăceri stăpânește mintea și copiii sunt tolerați și răsfățați spre ruina lor. Copiii ar trebui pregătiți și educați în așa fel, încât să se aștepte la ispite și să calculeze cum să dea piept cu dificultățile și primejdiile. Ar trebui să fie învățați să aibă stăpânire de sine și să biruie cu noblețe dificultățile; și dacă nu se avântă de bunăvoie în mijlocul pericolului și nu se așează în mod gratuit în calea ispitei, dacă se feresc de influențele rele și de compania vicioasă și sunt apoi nevoiți să fie în mod inevitabil într-o companie primejdioasă, vor avea tăria de caracter să ia poziție în favoarea a ceea ce este drept și să nu se îndepărteze de la principii, ieșind prin tăria lui Dumnezeu, cu profilul moral neîntinat. Dacă tinerii care au fost educați cum se cuvine își pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face față și celui mai puternic test.
Însă puțini părinți realizează că fiii și fiicele lor sunt ceea ce exemplul și disciplina lor i-au făcut și că sunt răspunzători pentru genul de caractere pe care le dobândesc copiii lor. Dacă inimile părinților creștini ar fi supuse voinței lui Hristos, ei ar asculta porunca Învățătorului ceresc: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Dacă aceia care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos ar face pur și simplu aceasta, ar da exemple nu numai copiilor lor, ci și lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta corect religia Bibliei.
Dacă părinții creștini ar trăi în ascultare de cerințele Învățătorului divin, ar păstra simplitatea în modul în care mănâncă și se îmbracă și ar trăi mai mult după legile care guvernează organismul uman. Ei nu ar mai acorda atunci atât de mult timp vieții artificiale, făcându-și griji și poveri pe care Hristos nu le-a pus asupra lor, dar pe care i-a îndemnat cu hotărâre să le evite. Dacă Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa ar fi primele și cele mai importante considerente ale părinților, nu s-ar pierde decât foarte puțin timp prețios pentru inutila împodobire exterioară, în vreme ce mintea copiilor lor este aproape complet neglijată. Timpul prețios închinat de mulți părinți îmbrăcării copiilor lor în scopul etalării ostentative pentru momentele lor de distracție ar fi mai bine folosit, cu mult mai bine, pentru cultivarea propriilor minți ca să poată fi competenți în instruirea corectă a copiilor lor. Nu este esențial pentru mântuirea sau fericirea acestor părinți ca să folosească prețiosul timp de probă pe care li l-a oferit Dumnezeu pentru a se îmbrăca, a merge în vizite și a bârfi.
Mulți părinți declară că au atât de multe de făcut, încât nu le mai rămâne deloc timp pentru instruirea lor, pentru a-și educa fiii și fiicele pentru viața practică sau a-i învăța cum pot deveni mielușei în turma Domnului Hristos. Părinții nu-și vor da seama până în ziua socotelii finale de valoarea aproape infinită a timpului petrecut într-un mod greșit, iar în acea zi cazurile tuturor vor fi hotărâte și faptele întregii vieți vor fi desfășurate înaintea noastră în prezența lui Dumnezeu, a Mielului și a tuturor sfinților îngeri. Foarte mulți vor vedea atunci că drumul greșit pe care au apucat a hotărât destinul copiilor lor. Nu numai că n-au reușit să se asigure că vor avea parte de cuvintele de laudă de la Împăratul slavei, „bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău”, dar aud chiar sentința îngrozitoare pronunțată asupra copiilor lor: „Depărtați-vă!” Aceasta îi desparte pe copiii lor pentru totdeauna de bucuriile și strălucirile Cerului și de Hristos. Ei înșiși primesc hotărârea: Depărtează-te, „rob rău și leneș”. Isus nu va spune niciodată „bine” celor care nu și-au câștigat dreptul la acest „bine” prin viețile lor de credincioșie, de tăgăduire de sine și de jertfire de sine pentru a face bine altora și a răspândi slava Sa. Cei care trăiesc în primul rând pentru propria lor plăcere, în loc să facă bine altora, vor avea parte de o pierdere infinită.
Dacă părinții ar putea fi conștientizați de răspunderea înfricoșătoare care apasă asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, o mai mare parte din timpul lor ar fi închinat rugăciunii și mai puțin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia și s-ar ruga cu seriozitate lui Dumnezeu pentru înțelepciune și ajutor divin ca să-și educe în așa fel copiii, încât aceștia să capete caractere pe care Dumnezeu le va aproba. Neliniștea lor nu ar fi aceea de a ști cum să-și educe copiii, încât aceștia să fie lăudați și onorați de către lume, ci cum să-i educe pentru a-și forma caractere frumoase, încuviințate de Dumnezeu.
Este nevoie de mult studiu și rugăciune serioasă pentru înțelepciune cerească, pentru a ști cum să ne comportăm cu mintea celor tineri; căci foarte mult depinde apoi de făgașul pe care părinții călăuzesc mintea și voința copiilor lor. A înclina mintea lor în direcția cea bună și la timpul potrivit este o lucrare extrem de importantă; căci destinul lor veșnic poate depinde de hotărârile luate într-un anumit moment critic. Cât de important este deci ca mintea părinților să fie cât mai liberă cu putință, lipsită de grija împovărătoare și obositoare pentru lucrurile vremelnice, liberă pentru a putea gândi și acționa cu atenție calmă, cu înțelepciune și iubire și să facă din salvarea sufletelor copiilor lor, primul și cel mai înalt considerent! Marele obiectiv pe care părinții ar trebui să caute să-l atingă pentru dragii lor copii ar trebui să fie împodobirea interioară. Părinții nu-și pot îngădui să le permită vizitatorilor și străinilor să le pretindă atenția și, jefuindu-i de timp, care este marele capital al vieții, să-i pună în imposibilitatea de a oferi zilnic copiilor lor acea instruire răbdătoare pe care trebuie s-o aibă pentru a da o îndrumare corectă minții lor în dezvoltare.
Această viață este prea scurtă pentru a fi irosită în distracții frivole și prostești, prin vizite fără sens, prin îmbrăcăminte etalată ostentativ sau prin amuzament incitant. Nu ne putem permite să risipim timpul, pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a-i binecuvânta pe alții și pentru a ne strânge o comoară în cer. Nu avem niciodată prea mult timp pentru a ne rezolva îndatoririle. Ar trebui să alocăm timp cultivării propriilor noastre inimi și minți pentru a putea fi calificați pentru lucrarea vieții noastre. Neglijând aceste datorii esențiale și conformându-ne obiceiurilor și uzanțelor societății moderne, ne facem nouă înșine și copiilor noștri o mare nedreptate.
Mamele care au de educat minți tinere și caractere de modelat pentru copiii lor nu ar trebui să caute distracțiile incitante ale lumii pentru a fi voioase și fericite. Ele au de făcut în viață o lucrare importantă și nici ele, nici cei ai lor nu-și pot permite să petreacă timpul într-un mod din care nu au nimic de câștigat. Timpul este unul din talanții importanți pe care Dumnezeu ni i-a încredințat și pentru care ne va chema să dăm socoteală. Irosirea timpului înseamnă irosirea intelectului.
Puterile minții pot fi cultivate într-un înalt grad. Este de datoria mamelor să își cultive mintea și să-și păstreze inimile curate. Ele ar trebui să profite de orice mijloc pe care-l au la îndemână pentru progresul lor intelectual și moral, pentru a fi calificate să cultive mintea copiilor lor. Unele dintre acestea care își nutresc înclinația de a fi în compania altora se vor simți curând neliniștite dacă nu fac sau nu primesc vizite. Asemenea persoane nu au puterea de a se adapta împrejurărilor. Îndatoririle necesare, sfinte, de familie li se par banale și neinteresante. Nu au deloc iubire pentru cercetarea de sine sau autodisciplină. Mintea dorește cu nesaț scenele variate, incitante ale vieții lumești; copiii sunt neglijați pentru satisfacerea înclinațiilor; iar îngerul raportor scrie: „robi nefolositori”. Dumnezeu dorește ca mintea noastră să nu fie lipsită de un țel, ci să facă binele în această viață.
Dacă părinții ar vrea să simtă că educarea copiilor lor pentru a fi folositori în această viață este o îndatorire solemnă, pe care Dumnezeu o cere de la ei; dacă ar vrea să împodobească templul interior al sufletelor fiilor și fiicelor lor pentru viața veșnică, am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar mai manifesta o indiferență atât de mare față de evlavia practică și nu ar mai fi atât de dificil să trezești la viață sensibilitatea morală a copiilor, pentru a înțelege cerințele pe care le are Dumnezeu față de ei. Părinții devin însă din ce în ce mai nepăsători în educarea copiilor lor în ramurile folositoare. Mulți părinți le îngăduie copiilor să-și formeze obiceiuri greșite și să-și urmeze propriile înclinații și nu reușesc să imprime în mintea lor primejdia de a face acest lucru și necesitatea de a fi înrâuriți de principii.
Copiii încep adesea cu entuziasm o mică lucrare, dar, devenind încurcați sau obosiți de aceasta, doresc o schimbare și se apucă de ceva nou. În acest fel, ei pot trece prin mai multe lucruri, se pot lovi de o mică descurajare și pot renunța la ele; și așa, trec de la un lucru la altul, fără a duce nimic până la capăt. Părinții nu ar trebui să îngăduie ca iubirea de schimbare să pună stăpânire pe copiii lor. Ei nu ar trebui să fie prinși într-atât de mult cu alte lucruri, încât să nu mai aibă timp să disciplineze cu răbdare mintea aflată în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau o mână de ajutor la momentul potrivit îi pot călăuzi și trece peste necazul și descurajarea lor, iar satisfacția pe care o vor avea, văzând că lucrul pe care și l-au propus a fost îndeplinit, îi va stimula la eforturi mai mari.
Mulți copii, din lipsa cuvintelor de încurajare și ceva ajutor în eforturile lor, devin descurajați și trec de la un lucru la altul. și poartă cu ei acest trist defect până la maturitate. Ei nu reușesc să aibă succes în nimic din ceea ce se apucă să facă, pentru că nu au fost învățați să persevereze când sunt confruntați cu împrejurări descurajante. Astfel, întreaga viață a multora se dovedește un eșec total, pentru că nu au avut o disciplină corectă când au fost tineri. Educația primită în copilărie și tinerețe influențează întreaga viață matură, iar viața lor religioasă poartă același semn.
Muncă fizică pentru studenți
Prin planul actual de învățământ, este deschisă înaintea tinerilor o ușă pentru ispită. Deși, în general, au prea multe ore de studiu, au și multe ore în care nu au nimic de făcut. Aceste ore libere sunt petrecute adesea cu nepăsare. Obiceiurile rele sunt transmise de la unul la altul, iar viciul se răspândește foarte mult. Un număr mare de tineri care au primit o educație religioasă în cămin și care merg la studii, caracterizați îndeobște de nevinovăție și puritate, ajung corupți prin prietenia lor cu amici vicioși. Ei pierd respectul de sine și jertfesc principiile nobile. În acest moment, ei sunt pregătiți să meargă pe calea care îi duce în jos; căci ei și-au siluit într-atât conștiințele, încât păcatul nu le mai pare peste măsură de păcătos. Aceste rele care există în școlile conduse după planul de învățământ de acum ar putea fi remediate într-o mare măsură, dacă studiul și munca ar putea fi îmbinate. Aceleași rele există și în școlile înalte, dar într-un grad mai mare; căci mulți tineri s-au învățat cu viciile și conștiințele lor s-au îmbolnăvit.
Numeroși părinți supraestimează stabilitatea și calitățile bune ale copiilor lor. Ei nu par să ia în seamă faptul că aceștia vor fi expuși influențelor amăgitoare ale tinerilor vicioși. Părinții au unele temeri când îi trimit la școală, la o oarecare distanță, dar le place să creadă că, dacă aceștia au avut exemple bune și o educație religioasă, vor ține la principii și în viața de la liceu. Mulți părinți nu-și fac decât o vagă idee despre gradul de stricăciune care există în aceste instituții de învățământ. În multe cazuri, părinții au muncit din greu și au suportat multe privațiuni pentru scumpul obiectiv de a le asigura copiilor lor o educație completă. Iar după toate eforturile depuse, mulți au amara experiență de a-și primi copiii înapoi de la studii cu obiceiuri libertine și cu o constituție fizică ruinată. și aceștia sunt adesea lipsiți de respect față de părinții lor, nemulțumitori și nesfinți. Acești părinți răniți, care sunt astfel răsplătiți de către copii nerecunoscători, se lamentează că și-au trimis copiii de acasă pentru a fi expuși la ispite și s-au întors la ei ca niște epave fizice, mintale și morale. Cu speranțele înșelate și inimile aproape frânte, ei văd cum copiii lor, de la care așteptau lucruri mari, merg pe un drum al viciului și se târăsc într-o existență mizeră.
Există însă și dintre aceia care au principii ferme, care onorează așteptările părinților și profesorilor. Ei trec prin procesul de instruire cu o conștiință limpede și se întorc cu constituții fizice solide și cu moralitatea neîntinată de influențe corupătoare. Numărul acestora este însă mic.
Unii studenți pun tot sufletul în studiu și își concentrează mintea asupra obiectivului de a obține o educație. Ei își pun mintea la lucru, dar lasă ca puterile fizice să rămână inactive. Creierul este suprasolicitat, iar mușchii devin slabi pentru că nu sunt folosiți în exercițiu fizic. La absolvire, este evident că acești studenți și-au căpătat educația cu prețul vieții. Au studiat zi și noapte, an după an, ținându-și mintea încordată încontinuu, aceasta în timp ce n-au reușit să ofere mușchilor lor suficient exercițiu. Ei sacrifică totul pentru a cunoaște științele și coboară în mormânt.
Tinerele domnișoare se dedau adesea studiului, neglijând alte ramuri ale educației, chiar mai importante pentru viața practică decât studiul din cărți. Iar după ce își vor fi obținut educația, sunt deseori vătămate pentru toată viața. Ele și-au neglijat sănătatea, rămânând prea mult timp în încăperi închise, lipsite de aerul curat al cerului și de lumina soarelui pe care a dat-o Dumnezeu. Aceste tinere s-ar fi putut întoarce de la studii în deplină sănătate, dacă ar fi combinat studiul cu muncile casnice și exercițiul fizic în aer liber.
Sănătatea este o mare comoară. Este cea mai mare avere pe care o pot avea muritorii. Bogăția, onoarea sau învățătura sunt cumpărate fie chiar și cu prețul pierderii vigorii sănătății. Nici una dintre aceste realizări nu poate aduce fericirea, dacă lipsește sănătatea. Este un păcat îngrozitor să ne riscăm sănătatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu; căci fiecare atentat la sănătate ne slăbește pe viață și ne lasă neîmpliniți, oricâtă educație vom câștiga.
În multe cazuri, părinții bogați nu simt importanța de a oferi copiilor o educație atât în ce privește îndatoririle practice ale vieții, cât și în științe. Ei nu văd necesitatea, pentru binele minții și moralității copiilor lor și pentru eficiența lor viitoare, de a-i face să înțeleagă în mod clar importanța muncii utile. Acest lucru este o datorie față de copiii lor, pentru ca, în cazul vreunei nenorociri, aceștia să poată rezista cu noblețe în independență, știind cum să-și folosească mâinile. Dacă au putere, nu pot fi săraci, chiar dacă n-au nici măcar un dolar. Mulți dintre cei care în tinerețe s-au aflat în împrejurări favorabile pot fi deposedați de toate bogățiile și lăsați în schimb cu părinți, frați și surori care să depindă material de ei. Așa stând lucrurile, cât de important este ca fiecare tânăr să fie educat în spiritul muncii, pentru a fi pregătit pentru orice stare de urgență! Bogățiile sunt cu adevărat o cursă, când posesorii lor își împiedică fiii și fiicele să obțină pricepere în ce privește munca folositoare, ca să fie pregătiți pentru viața practică.
De obicei, cei care nu sunt siliți să muncească nu fac niciodată exercițiu activ pentru sănătatea fizică. Tinerii, pentru că nu-și folosesc mintea și mâinile în muncă activă, se obișnuiesc să fie leneși și dobândesc deseori ceea ce trebuie să ne înspăimânte cel mai tare, o educație de stradă — hoinăresc prin magazine, fumează, beau și joacă cărți.
Tinerele domnișoare vor citi romane, scuzându-se că nu pot munci fizic pentru că au o sănătate precară. Slăbiciunea lor este rezultatul faptului că nu și-au pus la lucru mușchii care le-au fost dați de Dumnezeu. Pot considera că sunt prea firave pentru munca din casă, dar vor lucra broderii și dantele și își vor păstra paloarea delicată a mâinilor și fețelor, în timp ce mamele lor, împovărate de griji, vor trudi din greu la spălarea și călcarea îmbrăcămintei lor. Aceste domnișoare nu sunt creștine; căci ele încalcă porunca a cincea. Nu își cinstesc părinții. Mama lor este însă cea mai vinovată. Ea și-a răsfățat fiicele și le-a scutit de îndeplinirea părții lor de îndatoriri casnice, până când munca a devenit dezgustătoare pentru ele, iubind și bucurându-se de o lenevie dulce. Ele mănâncă, dorm, citesc și discută despre modă, în timp ce viețile lor sunt complet nefolositoare.
În multe cazuri, sărăcia este o binecuvântare, căci ea îi oprește pe copii și pe tineri să se ruineze prin inactivitate. Atât puterile fizice, cât și cele intelectuale ar trebui cultivate și dezvoltate așa cum trebuie. Grija principală și constantă a părinților ar trebui să fie aceea de a se asigura că fiii și fiicele lor au o constituție solidă, pentru a putea fi femei și bărbați sănătoși. Este imposibil de atins acest țel fără exercițiu fizic. Pentru propria lor sănătate fizică și bunăstare morală, copiii ar trebui învățați să muncească, chiar dacă nu este necesar, neexistând situația unor lipsuri grave. Dacă vor să aibă caractere curate, virtuoase, ei trebuie să se supună disciplinei muncii bine echilibrate, care să pună la lucru toți mușchii. Satisfacția pe care o vor avea copiii, fiind folositori și manifestând tăgăduire de sine pentru a-i ajuta pe alții, va fi cea mai sănătoasă plăcere de care s-au bucurat vreodată. De ce s-ar lipsi cei bogați și copiii lor dragi de această mare binecuvântare?
Părinți, inactivitatea este cel mai mare blestem care s-a abătut vreodată asupra tineretului. Fiicelor voastre nu ar trebui să li se îngăduie să stea întinse în pat până dimineața târziu, dormind ceasurile prețioase pe care li le-a împrumutat Dumnezeu pentru a fi folosite în scopul cel mai bun și pentru care vor fi nevoite să-I dea socoteală. Mama aduce fiicelor ei o mare vătămare, purtând poverile pe care acestea ar trebui să le împartă cu ea, spre propriul lor bine prezent și viitor. Calea pe care o urmează mulți părinți, când le permit copiilor lor să fie indolenți și să-și satisfacă pofta de a citi romane și povestiri, reprezintă cel mai mare rău pe care și-l pot îngădui pentru viața aceasta. Cititoarele de romane și povestiri nu reușesc niciodată să fie mame destoinice, practice. Ele construiesc castele de nisip, trăind într-o lume ireală, imaginară. Devin sentimentale și au fantezii bolnăvicioase. Ele au un intelect slab, deși se pot înșela cu gândul că au o minte și maniere superioare. Practica în treburile casnice reprezintă unul dintre cele mai mari avantaje pentru tinerele fete.
Munca fizică nu va împiedica deloc cultivarea intelectului. Departe de aceasta. Avantajele câștigate prin munca fizică vor echilibra o persoană și vor preveni suprasolicitarea minții. Munca va fi preluată de mușchi, iar creierul obosit va fi ușurat. Există multe fete apatice, incapabile să facă ceva util, care consideră că nu este demn de o domnișoară să se angajeze într-o muncă activă. Însă caracterele lor sunt prea transparente pentru a înșela persoanele cu bun simț în ce privește nevrednicia lor reală. Zâmbesc mofturoase, râd prostește și fac numai nazuri. Par că nu sunt în stare să vorbească normal și inteligibil, ci chinuie tot ceea ce spun, șoptind și zâmbind năzuroase. Să fie acestea „domnișoare”? Nu s-au născut în starea de imbecilitate, ci au fost educate astfel. Nu este nevoie să fii o ciudățenie fragilă, lipsită de ajutor, împopoțonată și zâmbind pisicește tot timpul pentru a fi o domnișoară. Pentru un intelect sănătos, este nevoie de un corp sănătos. Sănătatea fizică și o cunoaștere practică a tuturor îndatoririlor casnice necesare nu vor fi niciodată piedici în calea bunei dezvoltări a intelectului; amândouă sunt extrem de importante pentru o domnișoară.
Toate puterile minții ar trebui folosite și dezvoltate pentru ca bărbații și femeile să aibă mintea bine echilibrată. Lumea este plină de femei și bărbați unilaterali, care au ajuns astfel pentru că a fost cultivată o parte a facultăților lor, în timp ce altele s-au atrofiat prin nefolosire. Educația celor mai mulți tineri este o catastrofă. Ei studiază în exces, în timp ce neglijează ceea ce ține de o ocupație practică în viață. Bărbați și femei devin părinți fără să-și ia în socoteală răspunderile, iar urmașii lor coboară chiar mai mult decât ei pe scara deficiențelor omenești. Astfel, neamul omenesc degenerează cu repeziciune. Solicitarea continuă de a studia, după cum sunt conduse astăzi școlile, îi lasă pe tineri nepregătiți pentru viața practică. Mintea umană dorește activitate. Dacă nu este activă în direcția corectă, va fi în cea greșită. Pentru a păstra echilibrul minții, în școli, munca trebuie îmbinată cu studiul.
În generațiile trecute, ar fi trebuit luate măsuri pentru o educație pe o scară mai largă. școlile ar fi trebuit să aibă legături directe cu instituții agricole și manufacturi. De asemenea, ar fi trebuit să existe și profesori de lucrări casnice. și o parte din timpul fiecărei zile ar fi trebuit devotat muncii, pentru ca puterile fizice și mintale să poate fi exersate în egală măsură. Dacă școlile ar fi fost întemeiate după planul pe care l-am menționat, nu ar exista atâtea minți dezechilibrate.
Dumnezeu a pregătit o grădină minunată pentru Adam și Eva. Le-a asigurat tot ceea ce ar fi avut nevoie. A sădit tot felul de pomi fructiferi. I-a împresurat generos cu bogățiile Sale. Pomii erau creați pentru folosință și frumusețe, iar florile superbe, care creșteau de la sine și se deschideau, răspândind un miros bogat în jurul lor, erau menite să nu cunoască în vreun chip degradarea. Adam și Eva erau într-adevăr bogați. Erau proprietarii Edenului. Adam era domn al minunatului său domeniu. Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că era bogat. Însă Dumnezeu știa că Adam nu putea fi fericit dacă nu avea ceva de făcut. Și i-a dat ceva de făcut; el avea să lucreze grădina.
Dacă bărbații și femeile acestui veac degenerat au o mare avere constând în comori pământești, care, în comparație cu acel paradis al frumuseții și bogăției oferit în stăpânire lui Adam, sunt insignifiante, ei cred că se află mai presus de muncă și își educă și copiii să o considere degradantă. Asemenea părinți bogați, prin învățătură și exemplu, își învață copiii că banii îi fac pe oameni „domni” sau „doamne”. Însă ideea noastră de „domn” sau de „doamnă” se măsoară prin intelect și valoare morală. Dumnezeu nu îi evaluează pe oameni după îmbrăcăminte. Îndemnul lui Petru cel inspirat este: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care stă în împletirea părului și în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci omul ascuns al inimii, în frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” Un duh blând și liniștit este înălțat mai presus de onoare lumească sau bogății.
Domnul ilustrează cum îi privește El pe bogații lumești, care își înalță sufletele cu orgoliu din pricina averilor lor pământești, prin bogatul care și-a stricat hambarele și a zidit altele mai mari, ca să aibă loc pentru a-și depozita bunurile. Uitând de Dumnezeu, el nu a recunoscut de unde îi veneau toate bogățiile. Nici un cuvânt de recunoștință nu s-a înălțat către milostivul său Binefăcător. El s-a felicitat astfel: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!” Stăpânul care îi încredințase bogății pământești, cu care să-și binecuvânteze semenii și să aducă slavă Făcătorului său, era mânios pe bună dreptate pentru ingratitudinea lui și a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi? Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” Aici avem zugrăvit modul în care Dumnezeul cel infinit apreciază valoarea omului. O avere de proporții sau bogăția în orice măsură nu poate asigura favoarea lui Dumnezeu. Toate aceste daruri mărinimoase și binecuvântări vin de la El, pentru a pune la probă, a dovedi și dezvolta caracterul omului.
Oamenii pot avea averi nenumărate; cu toate acestea, dacă nu sunt bogați față de Dumnezeu, dacă nu au deloc interesul de a dobândi comoara cerească și înțelepciunea divină, sunt considerați nebuni de către Creatorul lor, iar noi nu-i putem considera altfel decât o face Dumnezeu. Munca este o binecuvântare. Ne este imposibil să ne bucurăm de sănătate fără a munci. Ar trebui puse la lucru toate facultățile pentru a fi proporțional dezvoltate și pentru ca bărbații și femeile să poată avea mintea bine echilibrată. Dacă tinerilor li s-ar fi dat o educație solidă în diferitele ramuri ale lucrului fizic, dacă ar fi fost învățați și să muncească, și să studieze științele, educația lor le-ar fi adus un folos mult mai mare.
Solicitarea continuă a creierului, în timp ce mușchii sunt inactivi, duce la slăbirea nervilor, iar studenții simt o dorință aproape de nestăpânit pentru schimbare și distracții incitante. și când li se dă drumul, după ce au fost reținuți la studiu mai multe ore pe zi, sunt aproape sălbatici. Mulți n-au fost niciodată sub control în cămin. Au fost lăsați să-și satisfacă înclinațiile și acum gândesc că restricția din timpul orelor de studiu este o încercare prea severă pentru ei. Și neavând nimic de făcut după orele de studiu, Satana le sugerează distracțiile și glumele proaste pentru a-și mai descreți frunțile. Influența pe care o au asupra altor studenți este demoralizatoare. Studenții care au beneficiat în cămin de o învățătură religioasă și care sunt ignoranți în ce privește viciile societății devin adesea cei mai buni amici ai celor a căror minte a fost modelată după un tipar inferior și ale căror avantaje în sfera culturii intelectuale și pregătirii religioase au fost foarte limitate. Intrând în societatea acestora și respirând o atmosferă care nu este înălțătoare, ba chiar tinde să coboare și să degradeze standardul moral, ei se află în primejdia de a se scufunda până la același nivel scăzut al tovarășilor lor. Deliciul unei categorii numeroase de studenți este acela de a petrece în timpul lor liber. Și foarte mulți dintre aceia care pleacă de acasă nevinovați și curați sunt corupți de tovărășiile pe care le au la școală.
Am fost îndrumată să întreb: Trebuie oare să sacrificăm tot ceea ce este de valoare în tinerii noștri, pentru ca aceștia să poată obține o educație în școli? Dacă ar exista instituții agricole și manufacturi care să fie cuplate cu școlile noastre și dacă ar fi fost folosiți învățători competenți pentru educarea tineretului în diferitele ramuri de studiu și practică în lucru, încât aceștia să rezerve un timp anume din fiecare zi cultivării minții și un alt timp muncii fizice, ar exista acum o categorie mai elevată de tineri care să ajungă la stadiul de a acționa pentru a avea influență în modelarea societății. Mulți tineri care ar absolvi asemenea instituții ar avea, la sfârșit, un caracter solid. Ar avea perseverență, dârzenie, curajul de a depăși obstacolele și asemenea principii, încât nu se vor lăsa purtați de vreo influență rea, oricât de răspândită ar fi. Ar fi trebuit să existe profesoare experimentate care să le învețe pe tinerele domnișoare cum se pregătesc alimentele. Tinerele fete ar fi trebuit să fie instruite să confecționeze articole de îmbrăcăminte, să croiască, să facă și să repare haine, fiind pregătite astfel pentru îndatoririle practice ale vieții.
Pentru tineri, ar trebui să existe instituții în care să poată deprinde diferite meserii, care să le solicite atât musculatura, cât și puterile minții. Dacă tinerii nu pot dobândi totuși decât o educație unilaterală, care să fie aceea care va aduce mai multe foloase? O cunoaștere a științelor, cu toate dezavantajele în ce privește sănătatea și viața, sau o instruire în lucru activ pentru viața practică? Răspundem fără ezitare: cea din urmă. Dacă una din cele două ar trebui neglijată, studiul teoretic din cărți să fie neglijat.
Sunt foarte multe fete care s-au măritat și au familii, dar care practic nu știu aproape nimic despre datoriile care îi revin unei soții și mame. Ele pot citi și cânta la un instrument muzical, însă nu pot găti. Nu pot face pâine bună, care este esențială pentru sănătatea familiei. Nu pot croi și coase veșminte, căci n-au învățat niciodată cum s-o facă. Ele au considerat că aceste lucruri nu sunt importante, iar în căsnicia lor sunt tot atât de dependente de persoane care să facă aceste lucruri, cum sunt copilașii lor. Această neștiință de neiertat în ce privește îndatoririle esențiale ale vieții face ca foarte multe familii să fie nefericite.
Impresia că munca este degradantă pentru viața modernă a coborât în mormânt mii de persoane care ar fi putut trăi. Cei care nu fac decât muncă fizică lucrează adesea în exces, fără să facă pauze pentru a se odihni; în același fel, clasa intelectualilor suprasolicită creierul și suferă din lipsa acelei vigori sănătoase pe care o aduce munca fizică. Dacă intelectualii ar prelua o parte din povara celor care muncesc fizic și și-ar întări astfel musculatura, aceștia ar putea munci mai puțin și devota o parte din timpul lor cultivării intelectuale și morale. Cei care au obiceiuri sedentare și literare ar trebui să facă exercițiu fizic, chiar dacă din perspectiva mijloacelor materiale nu sunt nevoiți să muncească. Sănătatea ar trebui să fie un stimulent suficient pentru a-i determina să combine munca intelectuală cu cea fizică.
Cultura morală, intelectuală și fizică ar trebui să se îmbine armonios, pentru ca rezultatul să fie bărbați și femei bine dezvoltați și echilibrați. Unii au calitatea de a depune mai mult efort intelectual decât alții, câtă vreme alții iubesc și găsesc plăcere în munca fizică. Și unii, și alții ar trebui să caute să acopere deficiențele, pentru a putea înfățișa lui Dumnezeu întreaga lor ființă, ca o jertfă vie, sfântă și plăcută Lui — căci aceasta este slujirea normală care li se cere. Nu obiceiurile și practicile societății moderne ar trebui să le determine acțiunile. Apostolul Pavel cel inspirat adaugă: „Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită”.
Mintea intelectualilor împlinește o lucrare prea grea. Ei fac adesea o mare risipă în ce privește puterile mintale; în același timp, există o altă categorie, pentru care cel mai înalt țel în viață este munca fizică. Aceștia din urmă nu-și pun mintea la lucru. Mușchii lor sunt bine întreținuți, în timp ce creierul este jefuit de tăria intelectuală; tot așa mintea intelectualilor este activă, în timp ce corpurile lor sunt jefuite de tărie și vigoare din pricina neglijării exersării mușchilor. Cei care sunt mulțumiți să-și închine viețile muncii fizice și să-i lase pe alții să gândească pentru ei, în timp ce ei doar împlinesc ceea ce au gândit alții, vor avea tărie musculară, dar intelect slab. Influența lor în bine este mică în comparație cu ceea ce ar fi putut fi dacă și-ar folosi mintea în aceeași măsură cu mușchii. Cei ce fac parte din această categorie se prăbușesc mai ușor dacă sunt atacați de boală, pentru că organismul lor este întărit să se împotrivească bolii prin forța electrică a creierului.
Bărbații care se bucură de putere fizică ar trebui să se educe pe ei înșiși și să gândească în aceeași măsură în care și acționează și să nu aștepte ca alții să cugete în locul lor. Mulți acceptă eroarea larg răspândită de a considera că munca este degradantă. De aceea își doresc tinerii mult să-și facă o educație pentru a deveni învățători, funcționari, negustori, avocați și să ocupe aproape orice poziție care nu cere muncă fizică. Tinerele privesc treburile casnice ca fiind înjositoare. Și chiar dacă exercițiul fizic ce se cere pentru împlinirea lucrului din gospodărie, dacă nu este prea sever, este menit să asigure sănătatea, ele totuși vor căuta o educație care să le permită să devină învățătoare sau funcționare sau vor învăța o meserie care le va reține între patru pereți, pentru o muncă sedentară. Bujorii sănătății se ofilesc din obraji, iar boala se strânge în jurul lor, pentru să sunt jefuite de mișcarea fizică și obiceiurile lor sunt în general stricate. Și toate acestea pentru că așa e la modă! Ele se bucură pentru o viață delicată, care înseamnă slăbiciune și degenerare.
Adevărat, există o scuză pentru faptul că tinerele femei nu aleg lucrul casnic ca ocupație, deoarece aceia care angajează fete la bucătărie le tratează în general ca pe niște roabe. Adesea, ei nu le respectă și se poartă cu ele ca și cum nu ar fi vrednice să fie membre ale acelor familii. Ei nu le acordă privilegiile pe care le oferă croitoresei, copistului sau profesorului de muzică. Dar nu poate exista o ocupație mai importantă decât aceea a treburilor casnice. Este nevoie de inteligență și experiență pentru a găti bine și a pune pe masă o hrană sănătoasă, într-un mod îmbietor. Cea care pregătește alimentele care vor intra în stomacul nostru, pentru a fi transformate în sânge care să hrănească organismul, ocupă o poziție dintre cele mai importate și mai înalte. Poziția copistului, croitoresei sau profesorului de muzică nu poate egala în importanță pe cea a bucătăresei.
Cele spuse până acum reprezintă o declarație despre ceea ce s-ar fi putut realiza printr-un sistem educațional corect. Timpul este prea scurt deja pentru a ajunge la rezultatele care ar fi putut fi atinse în generațiile de până acum; însă putem face mult chiar și în aceste ultime zile pentru a remedia relele care există în educația tineretului. Și pentru că timpul este scurt, ar trebui să fim conștiincioși și să lucrăm zeloși pentru a oferi tineretului acea educație care este reprezentativă pentru credința noastră. Suntem reformatori. Dorim ca fiii și fiicele noastre să studieze în așa fel, încât să tragă cele mai mari foloase. Pentru a face aceasta, ar trebui să li se ofere ocupații prin care să-și pună mușchii la lucru. Munca fizică zilnică și sistematică ar trebui să constituie o parte din educația tineretului chiar și în acest timp din urmă. Se poate câștiga mult acum prin îmbinarea lucrului cu învățătura. Urmând acest plan, studenții vor dobândi o elasticitate spirituală și o gândire limpede și vor fi capabili să efectueze mai multă muncă intelectuală într-un timp dat decât ar putea-o face numai prin studiu. Și vor putea părăsi școlile cu sănătatea nevătămată și cu tăria și curajul de a persevera în orice poziție în care i-ar putea duce providența lui Dumnezeu.
Pentru că timpul este scurt, ar trebui să lucrăm cu sârguință și cu de două ori mai multă energie. S-ar putea ca fiii și fiicele noastre să nu intre vreodată la colegiu, dar pot obține o educație în acele ramuri esențiale, care vor cultiva mintea și vor pune în mișcare forțele ei. Foarte mulți tineri care au urmat cursurile unui colegiu nu au obținut acea adevărată educație din care să poată trage foloase practice. Pot avea renumele unora cu educație universitară; în realitate însă, ei nu sunt decât niște ignoranți educați.
Există mulți tineri ale căror servicii ar putea fi acceptate de Dumnezeu, dacă I s-ar consacra fără rezerve. Dacă ar vrea să-și folosească în slujba lui Dumnezeu acele puteri ale minții pe care le folosesc însă pentru propria lor plăcere și pentru dobândirea de averi, ar deveni lucrători serioși, perseverenți, plini de succes în via Domnului. Mulți dintre tinerii noștri ar trebui să-și îndrepte atenția către studiul Scripturilor, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi în cauza Sa. Ei însă nu capătă tot atâta cunoștință despre cele duhovnicești câtă dobândesc despre lucrurile vremelnice; din acest motiv, ei nu reușesc să facă lucrarea lui Dumnezeu, pe care ar putea-o împlini într-un mod mulțumitor. Nu există decât puțini dintre aceia care să-i avertizeze pe păcătoși și să câștige suflete la Hristos, când ar trebui să fie mulți. Tinerii noștri sunt în general înțelepți în lucruri lumești, însă nu cunosc lucrurile ce privesc Împărăția lui Dumnezeu. Ei și-ar putea întoarce mintea pe un făgaș divin, ceresc, umblând în lumină, trecând de la un grad de lumină și putere la altul, până când i-ar putea întoarce pe cei păcătoși la Hristos și îndruma pe cei necredincioși și pe cei deznădăjduiți pe cărarea luminoasă care duce către cer. Iar când războiul se va sfârși, ei ar putea fi chemați să intre în bucuria Domnului lor.
Tinerii nu ar trebui să înceapă să explice Scripturile și să țină prelegeri despre profeții atâta timp cât nu cunosc bine adevărurile importante ale Bibliei, pe care încearcă să le explice altora. S-ar putea ca ei să nu fi făcut cunoștință cu ramurile obișnuite ale educației și, din acest motiv, să nu reușească să facă tot acel bine pe care l-ar putea înfăptui dacă ar fi beneficiat de avantajele unei școli bune. Neștiința nu va spori umilința sau spiritualitatea nici unuia dintre cei ce mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin pot fi cel mai bine înțelese de către aceia care Îi slujesc în cunoștință de cauză. Marele obiectiv al educației este acela de a ne face capabili să folosim în așa fel puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, încât religia Bibliei să fie reprezentată cât mai bine posibil și să înalțe slava lui Dumnezeu.
Îi suntem recunoscători Celui care ne-a adus la existență pentru toate talentele pe care ni le-a încredințat; și este o datorie pe care o avem față de Creatorul nostru de a cultiva și îmbunătăți talentele pe care le-a pus în mâinile noastre. Educația va disciplina mintea și va mări puterile dirijându-le inteligent, ca să putem fi de folos pentru înaintarea slavei lui Dumnezeu. Avem nevoie de o școală în care cei care abia intră în lucrare să poată fi învățați cel puțin ramurile comune ale educației și în care să poată deprinde cât mai bine adevărurile prezente ale Cuvântului lui Dumnezeu. În plus, la aceste școli ar trebui ținute cursuri legate de profeții. Cei ce au în mod real calități pentru care Dumnezeu îi va primi să lucreze în via Sa vor avea foarte mult de câștigat din numai câteva luni de instruire la o asemenea școală.