Marea lucrare de reformă trebuie să înainteze. Institutul de Sănătate a fost întemeiat la Battle Creek pentru a alina suferințele celor năpăstuiți, pentru a împrăștia lumina, pentru a trezi un spirit de cercetare și pentru a înainta reforma. Această instituție este condusă după principii diferite de ale oricărei alte instituții sanitare din țară. Nu banii reprezintă marele obiectiv de atins pentru prietenii și conducătorii ei. Aceștia o administrează din punct de vedere religios, al conștiinței, căutând să împlinească principiile de igienă ale Bibliei. Cele mai multe instituții de acest fel sunt întemeiate pe principii diferite și sunt conservatoare, propunându-și obiectivul de a ieși în întâmpinarea maselor de oameni de rând și de a urma o asemenea strategie, încât să primească cea mai numeroasă clientelă și cei mai mulți bani.
Institutul de Sănătate de la Battle Creek este întemeiat pe principii religioase solide. Administratorii lui Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind proprietarul de drept al instituției. Medicii și asistenții lor caută călăuzire la El și au ca scop să se conducă cu conștiinciozitate, în temere de El. Din acest motiv, acesta este așezat pe o temelie solidă. Când bolnavii slăbiți și suferinzi află despre principiile directorilor, supraveghetorului principal, medicilor și ajutoarelor de la Institut, că au înaintea lor frica lui Dumnezeu, se simt mai în siguranță acolo decât în instituțiile obișnuite.
Dacă cei implicați în lucrarea de la Institutul de Sănătate din Battle Creek ar coborî standardul principiilor curate și înălțătoare ale adevărului biblic pentru a imita teoriile și practicile celor care se află la conducerea altor instituții, în care sunt tratate numai afecțiunile pentru care vin cei bolnavi, și aceasta numai pentru bani, conducătorii nelucrând sub o înrâurire înaltă, religioasă, binecuvântarea deosebită a lui Dumnezeu nu s-ar lăsa asupra institutului. Dumnezeu a intenționat ca această instituție să fie unul dintre cele mai mari ajutoare pentru pregătirea unui popor care să fie desăvârșit înaintea lui Dumnezeu. Pentru a atinge această perfecțiune, bărbații și femeile trebuie să aibă tăria fizică și mintală de a aprecia adevărurile înalte ale Cuvântului lui Dumnezeu și să fie aduși într-o poziție din care să vadă nedesăvârșirile morale din caracterele lor. Ei trebuie să aibă dorința sinceră de a face o reformă pentru a avea parte de o prietenie cu Dumnezeu. Religia lui Hristos nu trebuie pusă pe planul al doilea, iar principiile Sale sfinte, înlăturate pentru a căpăta aprobarea oricărei clase, indiferent cât de populare ar fi. Dacă standardul adevărului și sfințeniei este coborât, intenția lui Dumnezeu nu va fi atunci împlinită în această instituție.
Însă credința noastră deosebită nu ar trebui discutată cu pacienții. Mintea lor nu ar trebui tulburată în mod inutil cu subiecte asupra cărora gândim diferit, în afară de cazul în care doresc ei înșiși aceasta; și chiar atunci să avem mare grijă să nu agităm mintea, recomandându-le insistent credința noastră aparte. Institutul de Sănătate nu este locul în care să ne simțim liberi să intrăm în discuții despre punctele noastre de credință, prin care ne deosebim în general de lumea religioasă. La institut se țin întâlniri pentru rugăciune, la care, dacă doresc, pot participa toți; însă este suficient de mult de amintit în ce privește discutarea religiei biblice, fără a atinge puncte de vedere împotriva cărora se pot ridica obiecții. Influența fără cuvinte va face mai mult decât o controversă deschisă.
Rugându-se la aceste întâlniri de rugăciune, unii păzitori ai Sabatului au simțit că trebuie să amintească și despre Sabat, și despre solia celui de-al treilea înger, căci altfel nu s-ar simți împăcați. Acest lucru este caracteristic minților înguste. Pacienții care nu sunt familiarizați cu credința noastră nu știu ce se înțelege prin solia celui de-al treilea înger. Introducerea acestor noțiuni fără o clară explicare a lor nu va face decât rău. Trebuie să-i întâmpinăm pe oameni acolo unde se află, dar cu toate acestea, nu trebuie să sacrificăm nici un principiu al adevărului. Întâlnirea pentru rugăciune se va dovedi o binecuvântare pentru pacienți, asistenți și medici. Momente scurte și interesante de rugăciune și închinare publică vor mări încrederea pacienților în medicii și asistenții lor. Asistenții nu ar trebui privați de aceste întâlniri pentru motivul că au de lucru, afară de cazul că este absolut necesar. Ei au nevoie de ele și ar trebui să se bucure de acestea.
Stabilind astfel întâlniri regulate, pacienții capătă încredere în acest institut și se simt mult mai în largul lor. și astfel este pregătită calea pentru ca sămânța adevărului să prindă rădăcini în unele inimi. Aceste întâlniri îi interesează îndeosebi pe cei care mărturisesc că sunt creștini; și tot acestea fac o impresie favorabilă celor care nu sunt. Crește încrederea reciprocă, prejudecata slăbește și, în multe cazuri, este îndepărtată total. Apoi va exista o mare dorință de a participa la întâlnirile din Sabat. Acolo putem să dăm glas simțămintelor noastre denominaționale, în casa lui Dumnezeu. Acolo pastorul poate să se ocupe pe îndelete de punctele esențiale ale adevărului prezent și, cu Spiritul lui Hristos, cu iubire și duioșie, să insiste asupra necesității imperioase de a asculta de toate cerințele lui Dumnezeu și să lase ca adevărul să condamne inimile.
Mi s-a arătat că s-ar putea împlini o lucrare mult mai mare dacă ar exista medici distinși și cu un cuget sănătos, care să aibă cultura cuvenită și o înțelegere profundă a fiecărei părți a lucrării care îi revine unui medic. Medicii ar trebui să aibă din belșug îngăduință, îndelungă răbdare, bunătate și compasiune, căci ei au nevoie de aceste calități când au de-a face cu bolnavi fizic, dintre care însă mulți au afectate atât trupul, cât și mintea. Nu este un lucru ușor să găsești exact genul de bărbați și femei care să fie pregătiți pentru această poziție și care să lucreze armonios, cu râvnă și fără egoism, pentru binele celor suferinzi. La institut este nevoie de bărbați și femei cu frică de Dumnezeu, care să poate sluji minților bolnave și să țină la înălțime reforma sănătății dintr-o perspectivă religioasă.
Cei care se angajează în această lucrare ar trebui să fie consacrați lui Dumnezeu și să nu aibă drept unic țel tratarea corpului doar pentru a vindeca boala, lucrând astfel așa cum înțeleg s-o facă medicii de rând, ci să fie părinți spirituali, să slujească minții atinse de boală și să îndrepte sufletul afectat de păcat către remediul universal, Mântuitorul care a murit pentru ei. Cei care sunt doborâți de boală nu suferă doar într-un singur fel. Ei pot suporta durerea fizică cu mult mai bine decât pe cea mintală. Mulți sunt apăsați de o conștiință vinovată și nu pot fi atinși decât prin principiile religiei Bibliei.
Când bietul suferind paralitic a fost adus la Mântuitorul, părea că este un caz atât de urgent, încât nu admitea nici un moment de întârziere, căci moartea lucra deja asupra mădularelor omului. Când cei care îl duceau, au văzut că nu pot ajunge direct în prezența lui Hristos, au desfăcut de îndată acoperișul și au lăsat jos patul pe care era întins cel cuprins de paralizie. Mântuitorul nostru a văzut și a înțeles perfect starea lui. El mai știa că acest om nenorocit avea o boală a sufletului cu mult mai gravă decât suferința trupească. Știa că povara cea mai mare pe care o purta de luni de zile era din pricina păcatelor. Mulțimea aștepta cu răsuflarea tăiată, în tăcere, ca să vadă cum avea să trateze Hristos acest caz atât de deznădăjduit în aparență și au fost uimiți să audă cuvintele care au ieșit de pe buzele Sale: „Îndrăznește, fiule; păcatele îți sunt iertate!”
Acestea au fost cuvintele cele mai prețioase care au putut ajunge la urechile acelui bolnav; căci povara păcatului apăsase atât de tare asupra lui, încât nu putuse găsi nici cea mai mică alinare. Hristos ridică povara care îl chinuise așa de mult: „Îndrăznește, fiule; Eu, Mântuitorul tău, am venit să-ți iert păcatele.” Cât de repede se schimbă înfățișarea palidă a suferindului! Nădejdea ia locul negrei disperări, iar pacea și bucuria iau locul îndoielii chinuitoare și tristeții sfâșietoare. Trupul suferind poate fi atins acum, după ce minții i s-au redat pacea și fericirea. De pe buzele divine vin apoi cuvintele: „Păcatele îți sunt iertate, ridică-te și umblă.” În efortul de a asculta de glasul voinței, brațele acelea lipsite de sânge și viață sunt înviorate; un val sănătos de sânge se revarsă prin vene; culoarea vineție a pielii dispare și în locul ei apare strălucirea roșiatică a sănătății. Membrele, care ani de-a rândul au refuzat să dea ascultare voinței, sunt aduse acum la viață; paraliticul vindecat își ia patul și străbate mulțimea în drumul său către casă, slăvindu-L pe Dumnezeu.
Cazul acesta este pentru învățătura noastră. Medicii care doresc să aibă succes în tratarea bolii ar trebui să știe cum să lucreze pentru o minte îmbolnăvită. Ei pot avea o influență puternică înspre bine, dacă își pun toată încrederea în Dumnezeu. Unii bolnavi au nevoie să fie eliberați de durere înainte ca mintea să poată fi activă. După ce corpul a fost eliberat de durere, adesea, medicul poate face apel cu mult mai mult succes la conștiință, și inima va fi mai deschisă la influențele adevărului. Pentru cei de la Institutul de Sănătate există pericolul de a pierde din vedere obiectivul pentru care adventiștii de ziua a șaptea au întemeiat o asemenea instituție și de a lucra din perspectiva pe care o au cei lumești, luând ca model alte instituții.
Institutul de Sănătate nu a fost întemeiat cu scopul de a obține bani, deși banii sunt necesari pentru a susține cu succes această instituție. Trebuie ca toți să practice economia în ce privește cheltuirea fondurilor, pentru ca banii să nu fie folosiți în mod inutil. Însă ar trebui să existe suficiente fonduri pentru a investi în toate mijloacele utilitare care să ușureze munca asistenților, dar mai cu seamă cea a medicilor. Iar administratorii institutului ar trebui să profite de orice înlesniri care vor ajuta la tratarea cu succes a pacienților.
Pacienții ar trebui să fie tratați cu cea mai mare compasiune și gingășie. Și cu toate acestea, medicii ar trebui să fie fermi și când îi tratează pe cei bolnavi, să nu se lase manipulați de ei. Fermitatea din partea medicilor este necesară pentru binele pacienților. Însă ea ar trebui amestecată cu o politețe respectuoasă. Nici un medic și nici un asistent nu ar trebui să se certe cu un pacient, să folosească vorbe aspre, supărătoare sau chiar dintre cele mai puțin deranjante, oricât de provocator ar putea fi pacientul.
Unul dintre marile obiective ale Institutului nostru de Sănătate este acela de a îndruma sufletele bolnave de păcat către marele Medic, adevăratul Izvor de tămăduire, și de a le atrage atenția asupra necesității de a face o reformă dintr-o perspectivă religioasă, pentru a nu mai călca Legea lui Dumnezeu prin îngăduințe păcătoase. Dacă simțul moral al celor bolnavi poate fi trezit și ei văd că păcătuiesc împotriva Creatorului lor, aducând boala asupra lor și îngăduindu-și poftele și pasiunile înjositoare, când vor părăsi Institutul de Sănătate, nu-și vor părăsi și principiile, ci și le vor lua cu ei și vor fi adevărați reformatori ai sănătății în cămin. Dacă este trezită sensibilitatea morală, pacienții vor fi animați de hotărârea de a-și împlini convingerile venite din conștiință, iar dacă vor vedea adevărul, îl vor respecta. Vor avea independența reală și nobilă de a practica adevărurile la care subscriu. Iar dacă mintea este împăcată cu Dumnezeu, condițiile vor fi mai bune pentru bunăstarea trupească.
Cea mai mare responsabilitate îi revine bisericii din Battle Creek, aceea de a trăi și umbla în lumină și de a-și păstra simplitatea și a rămâne despărțiți de lume, pentru ca influența lor să vorbească de la sine cu putere de convingere celor străini de adevăr care participă la adunările noastre. Dacă biserica din Battle Creek este un corp lipsit de viață, plin de mândrie, înălțat mai presus de simplitatea adevăratei evlavii și înclinând către lume, influența ei va fi aceea de a risipi de la Hristos și de a face absolut neputincioase adevărurile esențiale, solemne ale Bibliei. Membrii acestei comunități au ocazia de a beneficia de prelegeri ținute de medicii de la Institutul de Sănătate. Ei pot obține informații despre marele subiect al reformei sănătății, dacă doresc acest lucru. Însă comunitatea din Battle Creek, care mărturisește apăsat despre adevăr, este cu mult în urma altor comunități care nu au fost binecuvântate cu avantajele pe care le-au avut cei de aici. Neglijarea celor din comunitate de a trăi la înălțimea luminii pe care au avut-o despre reforma sănătății este o descurajare pentru medicii și prietenii Institutului de Sănătate. Dacă biserica ar manifesta un interes mai mare față de reformele pe care Însuși Dumnezeu le-a adus înaintea lor pentru a-i pregăti pentru venirea Sa, influența lor ar fi de zece ori mai mare decât cea de acum.
Mulți dintre cei care declară că au credință în Mărturii trăiesc în starea de neglijare a luminii ce a fost dată. Reforma privind îmbrăcămintea este tratată de unii cu o mare indiferență și de alții cu dispreț, pentru că de ea este prinsă o cruce. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această cruce. Este exact ceea ce ne trebuie pentru a deosebi și despărți de lume poporul care păzește poruncile lui Dumnezeu. Reforma în îmbrăcăminte ne vorbește tot așa cum făcea acest lucru panglica albastră pentru vechiul Israel. Cei mândri și cei care nu au deloc iubire pentru adevărul sacru, care îi va despărți de lume, o vor arăta prin faptele lor. Dumnezeu, în providența Sa, ne-a dat lumina reformei sănătății pentru a o putea înțelege în toate aspectele ei, pentru a urma lumina pe care o aduce cu sine și, raportându-ne corect la viață, pentru a avea sănătate ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu și să fim o binecuvântare pentru alții.
În general, membrii comunității din Battle Creek nu au sprijinit institutul prin exemplul lor. Ei nu au onorat lumina reformei sănătății, ducând-o spre împlinire în familiile lor. Boala care s-a abătut asupra multor familii din Battle Creek nu ar fi existat, dacă ar fi urmat lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Asemenea Israelului din vechime, ei au nesocotit lumina și nu au considerat necesar să-și înfrâneze apetitul. Copiii lui Israel voiau să mănânce carne și spuneau cum spun mulți în zilele noastre: „Vom muri fără carne”. Dumnezeu a dat carne Israelului răzvrătit, dar blestemul Său a fost asupra lui. Au murit mii dintre ei pe când carnea pe care o poftiseră era încă între dinții lor. Avem exemplul Israelului din vechime și avertizarea de a nu face ca ei. Istoricul necredinței și răzvrătirii este lăsat în raportul biblic ca o avertizare deosebită că nu ar trebui să urmăm exemplul lor de a murmura împotriva cerințelor lui Dumnezeu. Cum putem trece mai departe atât de indiferenți, alegând propria noastră cale, privind acolo unde vor ochii noștri și îndepărtându-ne din ce în ce mai mult de Dumnezeu, cum au făcut-o și evreii? Dumnezeu nu poate face lucruri mari pentru poporul Său din pricina împietririi inimii lor și necredinței păcătoase.
Dumnezeu nu datorează respect nici unei persoane; însă, în fiecare generație, cei care se tem de Domnul și lucrează cu dreptate sunt primiți de El, câtă vreme cei care sunt cârtitori, necredincioși și răzvrătiți nu vor căpăta favoarea Sa și nici binecuvântările făgăduite acelora care iubesc adevărul și umblă în el. Cei care au lumina și nu o urmează, trecând cu vederea cerințele lui Dumnezeu, vor descoperi că binecuvântările lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndurările de care s-ar fi bucurat, în judecăți. Dumnezeu dorește ca noi să învățăm umilința și supunerea pe măsură ce citim istoria Israelului antic, care a fost poporul Său ales, deosebit, dar care și-a provocat singur distrugerea pentru că a urmat propria lui cale.
Religia Bibliei nu se aplică în detrimentul sănătății corpului sau minții. Influența Duhului lui Dumnezeu este cel mai bun medicament care poate fi primit de un bărbat sau o femeie bolnavă. Cerul este numai sănătate de la un capăt la altul; și cu cât bolnavul credincios se lasă pătruns mai mult de influențele cerești, cu atât este mai sigură însănătoșirea sa. La alte instituții medicale se încurajează distracțiile, teatrul și dansul pentru a stârni o stare de excitație, dar aceste lucruri sunt înfricoșătoare în ce privește rezultatul obținut sub aspect religios. Teoria dr. Jackson cu privire la acest lucru nu este numai eronată, dar și periculoasă. Chiar și așa, el a exprimat aceasta într-un asemenea mod, încât, dacă instrucțiunile sale ar fi luate în seamă, pacienții ar fi făcuți să creadă că însănătoșirea lor depinde de faptul ca ei să aibă cât mai puține gânduri despre Dumnezeu și cer. Este adevărat că există persoane cu mintea necumpănită, care își imaginează că sunt foarte religioase și care își impun postul și rugăciunea în detrimentul sănătății. Aceste suflete se lasă amăgite de bunăvoie. Dumnezeu nu a cerut de la ele așa ceva. Au o neprihănire fariseică, izvorâtă de la ele însele, nu de la Hristos. Se încred în propriile lor fapte bune pentru mântuire și caută să cumpere Cerul prin lucrări meritorii, care le aparțin, în loc să se încreadă, așa cum ar trebui s-o facă orice păcătos, numai în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat din morți. Hristos și adevărata evlavie vor constitui astăzi și întotdeauna sănătate pentru corp și tărie pentru suflet.
Norul care s-a așezat deasupra Institutului nostru de Sănătate se ridică, iar binecuvântarea lui Dumnezeu a însoțit eforturile făcute, pentru a-l așeza pe un temei solid, corect și de a îndrepta greșelile acelora care au adus prin necredincioșie o mare rușine asupra lui și descurajare peste prietenii săi de pretutindeni.
Cei care au oferit, spre folosirea în scopurile caritabile ale institutului, dobânzile sau dividendele acțiunilor lor au făcut o faptă nobilă, pentru care își vor primi răsplata. Toți aceia care nu au făcut o donație și pot s-o facă ar trebui, cu prima ocazie, să doneze totul sau o parte, după cum au procedat cei mai mulți dintre acționari. Iar pe măsură ce crește folosința acestei instituții și interesul manifestat pentru ea, toți, și mai ales cei ce nu au făcut-o încă, ar trebui să continue să cumpere acțiuni.
Am văzut că exista un surplus de mijloace materiale între cei din poporul nostru, mijloace dintre care o parte ar trebui folosită pentru Institutul de Sănătate. Am văzut, de asemenea, că în poporul nostru există mulți oameni săraci de toată isprava, bolnavi și suferinzi, care au tot sperat la un ajutor din partea institutului, dar care nu pot achita prețurile obișnuite pentru întreținere și tratament. În ultimii trei ani, institutul s-a luptat din greu cu datoriile și nu a putut trata pacienții într-o măsură acceptabilă fără achitarea în întregime a plății. Ar fi un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu dacă poporul nostru ar cumpăra cu dărnicie acțiuni ale institutului — toți cei care își pot permite s-o facă — pentru a-l ajuta să ajungă în măsură să-i ajute pe săracii umili și vrednici ai lui Dumnezeu. Legat de aceasta, am văzut că Hristos Se identifică cu oamenii suferinzi și că tot ceea ce avem privilegiul de a face chiar și pentru cel mai neînsemnat dintre copiii Săi, pe care El îi numește frați, Îi facem Fiului lui Dumnezeu.
„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncare; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în închisoare și ați venit pe la Mine». Atunci cei drepți Îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete, și ți-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol, și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?» Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut». Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine». Atunci Îi vor răspunde și ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu ți-am slujit?» Și El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut». Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică”.
Ridicarea Institutului de Sănătate din starea sa decăzută din toamna anului 1869 la condiția sa prosperă și promițătoare de acum a reclamat sacrificii și eforturi, despre care prietenii săi de pretutindeni nu știu decât prea puțin. Apoi, a avut o datorie de treisprezece mii de dolari și numai opt pacienți plătitori. și, ceea ce era mai rău, calea urmată de foștii manageri fusese de o așa natură, încât i-a descurajat pe prietenii săi până în punctul în care aceștia să nu mai aibă curajul de a furniza mijloace pentru lichidarea datoriei sau să recomande celor bolnavi să devină clienți ai institutului. Acesta a fost momentul descurajant în care soțul meu a decis în mintea sa că bunurile institutului trebuie să fie vândute pentru a plăti datoriile, iar restul, după achitarea datoriilor, să fie returnat acționarilor, proporțional cu numărul de acțiuni deținut de fiecare. Într-o dimineață însă, în timpul rugăciunii de la altarul familial, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui, în vreme ce se ruga pentru călăuzire divină în chestiuni legate de institut, și a exclamat, plecat pe genunchi: „Domnul va apăra fiecare cuvânt pe care l-a rostit în viziunea despre Institutul de Sănătate; acesta va fi ridicat din starea sa de decădere și va prospera într-un mod strălucit.”
Din acel moment, ne-am apucat cu stăruință de lucrare și am muncit cot la cot pentru institut, pentru a șterge influența oamenilor egoiști care au adus rușine asupra lui. Am dăruit din mijloacele noastre, stabilind astfel un exemplu pentru alții. Am încurajat economia și sârguința din partea tuturor celor care aveau de-a face cu institutul și am insistat ca medicii și asistenții să lucreze din greu pentru o remunerație mică, până când institutul avea să capete iarăși întreaga încredere a poporului nostru. Am dat o mărturie clară împotriva manifestării egoismului tuturor celor care aveau legătură cu institutul, am dat sfaturi și am mustrat nedreptățile. Am știut că Institutul de Sănătate nu avea să reușească decât dacă binecuvântarea Domnului rămânea asupra lui. Dacă binecuvântarea l-ar însoți, prietenii cauzei ar avea încredere că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și ar simți că este sigur să doneze mijloace materiale pentru a face din ea o întreprindere vie, pentru a putea împlini planul lui Dumnezeu.
Medicii și unii asistenți s-au apucat cu seriozitate de lucru. Au lucrat din greu, sub apăsarea unor mari descurajări. Doctorii Ginley, Chamberlain și Lamson au lucrat cu putere și sârguință, în schimbul unui salariu mic, pentru a zidi această instituție care se prăbușea. și, slavă lui Dumnezeu, datoria a fost returnată și au fost acoperite sume suplimentare pentru găzduirea pacienților. Tirajul revistei Health Reformer, care stă chiar la temelia succesului institutului, a fost dublat, iar aceasta a devenit o publicație vie. Încrederea în institut a fost pe deplin restabilită în mintea celor mai mulți din poporul nostru și au fost pacienți aproape tot timpul anului care au putut fi bine găzduiți și tratați cum se cuvine de către medicii noștri.
Este un lucru profund regretabil că primii manageri ai institutului au condus într-un mod în care aproape l-au copleșit cu datorii și descurajare. Însă pierderile financiare pe care le-au resimțit și regretat acționarii au fost mici în comparație cu munca, încurajările și grija pe care le-am purtat eu și soțul meu, fără plată, și pe care, de asemenea, le-au dus medicii și asistenții, în schimbul unor salarii mici. Am luat acțiuni ale institutului în valoare de o mie cinci sute de dolari, care ne-au fost „repartizate”, dar care nu reprezintă decât o mică despăgubire în comparație cu oboseala la care am fost supuși din pricina managerilor nepăsători de la început. Însă acum, când institutul se bucură de reputație și de sprijin din partea clientelei sale, valorează mai mult decât toți banii investiți și pentru că greșelile inițiale au fost îndreptate, cei care și-au pierdut încrederea nu au nici o scuză dacă au prejudecăți. Și dacă vor mai manifesta lipsă de interes, aceasta va fi pentru că au ales să îmbrățișeze prejudecata mai degrabă decât să se lase călăuziți de rațiune.
În providența lui Dumnezeu, fratele A. și-a dăruit puterea și interesul său Institutului de Sănătate. A manifestat un interes lipsit de egoism pentru înaintarea treburilor institutului și nu s-a cruțat sau favorizat pe sine. Dacă va fi dependent de Dumnezeu și va face din El tăria și sfătuitorul său, va putea fi o binecuvântare pentru medici, asistenți și pacienți. El și-a legat propriile interese de tot ceea ce ține de institut și a fost o binecuvântare pentru alții prin aceea că a purtat cu voioșie poveri care nu au fost nici puține, nici ușoare. I-a binecuvântat pe alții, iar aceste binecuvântări se vor răsfrânge apoi asupra sa.
Însă fratele A. se află în pericolul de a lua asupra sa poveri pe care pot și ar trebui să le poarte alții. Nu ar trebui să se consume, făcând acele lucruri pe care le pot face alții, al căror timp este mai puțin prețios. Ar trebui să acționeze ca director și supraveghetor.
Ar trebui să-și păstreze forțele pentru ca, prin judecata sa întemeiată pe experiență, să le poată spune altora ce să facă. Acest lucru este necesar ca să-și poată menține o poziție influentă la institut. Experiența sa de a conduce cu înțelepciune și economie este prețioasă. El este însă în pericol de a-și lipsi familia de atenția sa într-o prea mare măsură, de a ajunge prea mult absorbit de institut și de a lua prea multe poveri asupra lui, așa cum a făcut și soțul meu. Interesul soțului meu pentru Institutul de Sănătate, pentru Asociația Editorială și în general pentru cauză a fost atât de mare, încât s-a prăbușit și a fost nevoit să se retragă pentru un timp din lucrare, pe când, dacă ar fi făcut mai puțin pentru aceste instituții și și-ar fi împărțit interesul între acestea și familia sa, nu ar fi fost solicitat neîncetat într-o singură direcție și și-ar fi păstrat puterile pentru a-și continua lucrarea fără întrerupere. Fratele A. este omul potrivit la locul potrivit. Însă el nu trebuie să procedeze ca soțul meu, chiar dacă lucrurile nu sunt într-o stare atât de prosperă ca atunci când și-ar fi consacrat toate forțele pentru ele. Dumnezeu nu cere nici soțului meu, nici fratelui A. să se priveze de bucuria părtășiei familiale, să se rupă de cămin și familie, fie și pentru binele acestor instituții importante.
În timpul ultimilor trei sau patru ani, au fost mai mulți care au manifestat interes pentru Institutul de Sănătate și au făcut eforturi pentru a-l aduce într-o stare mai bună. Unora însă le-au lipsit discernământul și experiența. Atâta timp cât fratele A. acționează fără egoism și se prinde de Dumnezeu, El îi va fi ajutor și sfătuitor.
Medicii de la Institutul de Sănătate nu ar trebui să se simtă constrânși să facă lucrarea pe care o pot înfăptui asistenții. Ei nu ar trebui să acorde asistență în camera de baie sau în camera de gimnastică, risipindu-și vitalitatea, făcând ceea ce ar putea face alții. Nu ar trebui să se ducă lipsă de asistenți care să îngrijească de bolnavi și să vegheze asupra celor slăbiți care au nevoie de supraveghetori. Medicii ar trebui să-și păstreze energia pentru împlinirea cu succes a îndatoririlor lor profesionale. Ei ar trebui să le spună altora ce să facă. Dacă nu sunt persoane în care pot avea încredere să facă aceste lucruri, ar trebui angajați oameni potriviți, instruiți cum se cuvine și remunerați corespunzător serviciilor aduse.
Nimeni nu ar trebui angajat ca lucrător în afară de aceia care vor lucra fără egoism în interesul institutului; iar aceștia ar trebui să fie bine plătiți pentru serviciile lor. Ar trebui să existe suficientă mână de lucru, mai ales în timpul sezonului de vară, când sunt mulți bolnavi, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să lucreze în exces. Institutul de Sănătate a trecut peste încurcăturile sale, depășindu-le; iar medicii și asistentele nu ar trebui să fie constrânși să lucreze atât de mult și să sufere atât din pricina privațiunilor ca atunci când institutul era greu apăsat din cauza oamenilor necredincioși care aproape că l-au prăbușit la pământ.
Mi s-a arătat că medicii de la institutul nostru ar trebui să fie bărbați și femei cu credință și spiritualitate. Ei ar trebui să-și pună toată încrederea în Dumnezeu. La institut vin mulți oameni care și-au provocat, prin propriile lor îngăduințe păcătoase, boli de aproape orice tip. Aceștia nu merită compasiunea pe care o pretind adesea. Și este foarte greu pentru medici să consacre timp și energie acestor persoane decăzute fizic, mintal și moral. Există însă și unii care, din neștiință, au trăit încălcând legile organismului lor. Ei au lucrat într-un mod lipsit de cumpătare și au mâncat fără cumpătare, pentru că așa obișnuia lumea să facă. Unii au suferit multe din partea multor medici, dar nu au fost făcuți să se simtă mai bine, ci hotărât mai rău. În cele din urmă, ei ajung să fie rupți de ocupația lor, de societate și de familiile lor și, ca o ultimă încercare, vin la Institutul de Sănătate cu speranța slabă de a găsi o oarecare ameliorare. Aceștia au nevoie de compasiune. Ei trebuie tratați cu cea mai mare gingășie și trebuie avut grijă să înțeleagă în mod clar care sunt legile care guvernează ființa lor, pentru a putea, încetând să le mai încalce și stăpânindu-se, să evite suferința și boala, prețul încălcării legilor firii.
Doctorul B. nu este întru totul apt să ocupe poziția de medic la institut. El vede bărbați și femei cu o constituție fizică distrusă, slabi din punct de vedere mintal și moral, și crede că tratarea unor astfel de cazuri este un timp pierdut. Se poate ca în multe cazuri să fie chiar așa. Dar nu ar trebui să ajungă descurajat și sătul de pacienții săi bolnavi și suferinzi. Nu ar trebui să-și piardă mila, compasiunea, răbdarea și să simtă că viața sa este prost folosită când lucrează pentru aceia care nu pot prețui niciodată serviciile pe care le primesc și care nu-și vor folosi puterile, dacă și le recapătă, pentru a binecuvânta societatea, ci vor urma același curs al îngăduinței plăcerilor proprii pe care l-au urmat până în momentul în care și-au pierdut sănătatea. Doctorul B. nu ar trebui să ajungă obosit sau descurajat. Ar trebui să-și amintească de Hristos, care a intrat în mod direct în legătură cu omenirea suferindă. Deși în multe cazuri cei afectați aduseseră boala asupra lor prin calea lor păcătoasă, încălcând legile firii, Isus a avut milă de slăbiciunea lor, iar când au venit la El cu boli dintre cele mai îngrozitoare, El nu a stat deoparte, de frică să nu Se contamineze; i-a atins și a poruncit bolii să cedeze.
„Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși. Ei au stat departe, și-au ridicat glasul, și au zis: «Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!» Când i-a văzut Isus, le-a zis: «Duceți-vă, arătați-vă preoților!» Și pe când se duceau, au fost curățiți. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul și a zis: «Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?» Apoi i-a zis: «Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit».”
Iată aci o lecție pentru noi toți. Acești leproși au fost atât de mult degradați de boală, încât li se interzisese accesul în societate, pentru a nu-i contamina pe alții. Limitele lor fuseseră prescrise de către autorități. Isus ajunge în raza lor vizuală și, în marea lor suferință, ei strigă către Acela care este singurul în stare să-i tămăduiască. Isus le poruncește să se arate preoților. Ei au credința de a porni în drumul lor, crezând în puterea lui Hristos de a-i vindeca. Și pe când mergeau, au observat că oribila boală a dispărut. Numai unul dintre ei însă are simțăminte de recunoștință, numai unul simte că-i este profund dator lui Hristos pentru această mare lucrare pe care a făcut-o pentru el. Acesta se întoarce, lăudându-L pe Dumnezeu și recunoscând cu sufletul plin de mulțumire lucrarea înfăptuită pentru el. Iar acest om era un străin; ceilalți nouă erau evrei.
De dragul acestui singur om, care avea să folosească așa cum trebuie binecuvântarea sănătății Isus i-a vindecat pe toți zece. Ceilalți nouă au trecut mai departe fără să aprecieze lucrarea făcută și nu I-au adus mulțumiri pline de recunoștință lui Isus pentru că a înfăptuit vindecarea.
De același tratament vor avea parte medicii de la Institutul de Sănătate, ca mulțumire pentru eforturile lor. Dacă însă, în munca lor de a ajuta omenirea suferindă, unul din douăzeci se folosește corect de binecuvântările primite și apreciază eforturile pe care le-au depus pentru ei, medicii ar trebui să se simtă recunoscători și satisfăcuți. Dacă va fi salvată o viață din zece și un suflet dintr-o sută va fi mântuit în Împărăția lui Dumnezeu, toate venind din partea institutului, vor fi răsplătiți cu dărnicie pentru toate eforturile lor. Toate neliniștile și grijile lor nu vor fi pierdute pe de-a-ntregul. Dacă Împăratul slavei, Maiestatea Cerului, a lucrat pentru omenirea suferindă și atât de puțini au apreciat ajutorul Său divin, medicii și asistenții de la institut ar trebui să roșească atunci când s-ar plânge că eforturile lor slabe nu sunt apreciate de toți și par să fie disprețuite de unii.
Mi s-a arătat că cei nouă care nu s-au întors pentru a da slavă lui Dumnezeu îi reprezintă perfect pe unii păzitori ai Sabatului care vin la Institutul de Sănătate ca pacienți. Ei primesc multă atenție și ar trebui să-și dea seama de tulburarea și descurajările medicilor, fiind ultimii care să le provoace griji și poveri inutile. Cu toate acestea, regret că trebuie s-o spun, cel mai adesea pacienții care sunt cei mai dificili la Institutul de Sănătate sunt cei care au credința noastră. Ei sunt mai înclinați să înainteze plângeri decât oricare alți pacienți. Cei lumești și creștini declarați aparținând altor denominațiuni apreciază eforturile făcute pentru refacerea lor mai mult decât mulți păzitori ai Sabatului. Iar când primii se întorc acasă, exercită o influență mai puternică în favoarea Institutului de Sănătate decât păzitorii Sabatului. Și unii dintre cei care ridică întrebări cu atâta ușurință și se plâng de conducerea de la institut sunt aceia care au primit tratament la preț redus.
Acest lucru a constituit o mare descurajare pentru medici și asistenți; însă ei ar trebui să-și aducă aminte de Hristos, Marele lor Model, și să nu obosească făcând bine. Dacă unul singur, dintre mulți alții, este recunoscător și exercită o influență benefică, ei ar trebui să-I mulțumească lui Dumnezeu și să prindă curaj. Acel singur om poate fi un străin și se poate ridica întrebarea: Unde sunt ceilalți nouă? De ce nu acordă toți păzitorii Sabatului interesul și sprijinul lor Institutului de Sănătate? Unii păzitori ai Sabatului au un interes atât de redus, încât, în timp ce primesc atenție la institut fără să plătească, vorbesc defăimător cu pacienții despre mijloacele folosite pentru însănătoșirea bolnavilor. Doresc ca asemenea persoane să-și reconsidere atitudinea. Domnul îi privește așa cum i-a privit pe cei nouă leproși care nu s-au întors să-I dea slavă. Străinii își fac datoria și apreciază eforturile făcute pentru refacerea lor, în timp ce aceștia își folosesc influența împotriva celor care au încercat să le facă bine.
Doctorul B. trebuie să cultive politețea și bunătatea pentru a nu răni simțămintele pacienților într-un mod gratuit. El este deschis la inimă și direct, conștiincios, sincer și plin de zel. Are o bună înțelegere a bolii, dar ar trebui să cunoască mai profund modul în care să-i trateze pe cei bolnavi. Aceasta presupune o cultură câștigată prin eforturi personale, rafinament al comportamentului și mai multă atenție cu cuvintele și ilustrațiile pe care le folosește în salonul de consultație.
Dr. B. este extrem de sensibil și aprins, impulsiv din fire. Acționează prea mult sub un impuls de moment. El a făcut eforturi de a corecta spiritul său pripit și de a-și învinge defectele, dar mai are de făcut un efort încă și mai mare. Dacă vede că lucrurile merg rău, el se grăbește să le spună celor greșiți ce gândește și nu folosește întotdeauna cuvintele cele mai potrivite pentru ocazia respectivă. Uneori își jignește într-atât pacienții, încât îl urăsc și părăsesc institutul cu inima grea, spre răul lor și al institutului. Rareori ajută vorbirea mustrătoare către pacienți, care sunt bolnavi atât fizic, cât și mintal.
Însă puțini dintre cei care au frecventat societatea lumii și care se raportează la toate lucrurile din punctul de vedere al unui om lumesc, sunt pregătiți să asculte declarații despre realități neplăcute care îi privesc în mod direct. Nici chiar adevărul nu trebuie rostit cu orice ocazie. Există un timp potrivit și o ocazie optimă de a vorbi, când cuvintele nu vor jigni. Medicii nu ar trebui să fie suprasolicitați și sistemul lor nervos secătuit; căci această stare a trupului nu va promova o minte calmă, un temperament liniștit și un spirit voios, fericit. Dr. B. a fost reținut prea mult la institut. Ar fi trebuit să fie schimbat. Ar trebui să iasă uneori din Battle Creek, să se odihnească și să facă vizite, nu întotdeauna pentru consult, ci acolo unde poate fi liber și unde mintea nu îi va fi solicitată de grija pentru bolnavi.
Privilegiul de a se retrage de la institut ar trebui acordat ocazional tuturor medicilor, în special acelora care poartă poveri și responsabilități. Dacă ajutoarele lipsesc într-o asemenea măsură încât aceasta nu se poate realiza, ar trebui asigurat un număr mai mare de ajutoare. Faptul de a avea medici suprasolicitați și astfel incapabili de a-și împlini sarcinile profesionale este un lucru de care trebuie să ne temem. Ar trebui prevenit, dacă este posibil, pentru că urmările sunt împotriva intereselor institutului. Medicii ar trebui să se menajeze. Nu ar trebui să se îmbolnăvească din cauza muncii în exces sau a oricărei imprudențe din partea lor.
Mi s-a arătat că dr. B. se descurajează prea ușor. Vor apărea mereu lucruri care să necăjească, să încurce și să pună la încercare răbdarea medicilor și a asistentelor. Ei trebuie să fie pregătiți pentru aceasta și să nu se lase tulburați sau descumpăniți. Trebuie să fie calmi și blânzi, orice s-ar întâmpla. Ei exercită o influență care se va reflecta prin pacienți în alte state și care, iarăși, se va răsfrânge asupra Institutului de Sănătate în bine sau în rău. Ei ar trebui să nu piardă niciodată din vedere că au de-a face cu bărbați și femei cu mintea afectată, care privesc lucrurile adesea într-o lumină greșită și au totuși încredințarea că înțeleg perfect orice chestiune. Medicii ar trebui să înțeleagă faptul că un răspuns dat cu blândețe risipește mânia. Într-o instituție în care sunt tratați bolnavi trebuie folosită o anumită politică pentru a ține cu succes sub control mintea îmbolnăvită și a binecuvânta pe bolnavi. Dacă medicii își pot păstra calmul în mijlocul unei furtuni de cuvinte lipsite de respect și aprinse, dacă își pot stăpâni propriile impulsuri când sunt provocați și jigniți, ei sunt cu adevărat biruitori. „Cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” Supunerea eului și aducerea pasiunilor sub controlul voinței este cea mai mare izbândă pe care o pot avea oamenii.
Dr. B. nu este orb față de temperamentul său deosebit. El își vede eșecurile, iar când simte presiunea crescând, este gata să bată în retragere, întorcând spatele câmpului de luptă. Însă nu va câștiga nimic dacă procedează astfel. El se află acolo unde mediul și apăsarea, provocată de împrejurări, îi dezvoltă punctele tari de caracter, puncte din care este nevoie să fie înlăturată asprimea, pentru a putea deveni rafinat și superior. În ce-l privește, nu-și va îndepărta defectele din caracter fugind din fața probei la care este supus. Dacă ar pleca de la institut, nu-și va îndepărta sau birui defectele de caracter. Pentru a le învinge, are o lucrare de făcut, dacă vrea să fie numărat împreună cu cei ce vor sta fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu, după ce vor fi trecut printr-un mare necaz și își vor fi spălat hainele caracterului, albindu-le în sângele Mielului. S-a hotărât ca noi înșine să le spălăm. Izvorul a fost pregătit cu un preț infinit, iar povara spălării rămâne asupra noastră, care suntem nedesăvârșiți înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu Se oferă să îndepărteze aceste pete de necurăție fără ca și noi să facem ceva. Trebuie să ne spălăm veșmintele în sângele Mielului. Ne putem prinde de meritele sângelui lui Hristos prin credință, iar prin harul și puterea Sa ne putem învinge greșelile, păcatele, nedesăvârșirile din caracter și putem ieși din luptă victorioși, după ce ne vom fi spălat astfel veșmintele în sângele Mielului.
Dr. B. ar trebui să caute să adauge zilnic la cunoștințele pe care le-a dobândit și să cultive politețea și rafinamentul comportamentului său. În discuțiile pe care le poartă în salonul de consultații, el poate coborî cu multă ușurință la un nivel scăzut; pacienții aceștia nu au o influență care să înalțe. Ar trebui să nu uite că intră în legătură cu tot felul oameni și că impresiile pe care le lasă se vor răspândi și în alte state, lucru care se va răsfrânge asupra institutului. A avea de-a face cu bărbați și femei a căror minte și al căror trup sunt atinse de boală este o lucrare frumoasă. Medicii de la institut au nevoie de multă înțelepciune pentru a vindeca trupul prin minte. Însă puțini își dau seama ce putere are mintea asupra trupului. O mare parte dintre bolile care afectează omenirea își au sursa în minte și nu pot fi vindecate decât prin restabilirea sănătății mintale. Cei care sunt bolnavi mintal sunt cu mult mai mulți decât ne imaginăm. Suferința psihică provoacă multora dispepsia, căci amărăciunea care cuprinde mintea are o influență paralizantă asupra organelor digestive.
Pentru a ajunge la inima acestui tip de pacienți, medicul trebuie să aibă discernământ, răbdare, bunătate și iubire. Un suflet îndurerat, suferind și o minte descurajată au nevoie de un tratament blând, acești oameni putând fi vindecați printr-o adâncă simpatie. Medicii ar trebuie mai întâi să le câștige încrederea și să-i îndrepte apoi către Medicul a toate vindecător. Dacă mintea lor poate fi dirijată către Purtătorul de poveri și ei pot avea credință că El Își va manifesta interesul pentru ei, vindecarea trupului și a minții lor bolnave este un lucru sigur.
Alte instituții de sănătate privesc cu pizmă la Institutul de Sănătate din Battle Creek. Acestea lucrează după principiile lumii, în timp ce managerii de la Institutul de Sănătate lucrează după principiile religiei, recunoscându-L pe Dumnezeu ca proprietar. Ei nu lucrează numai pentru mijloace materiale, în mod egoist, ci pentru Hristos și oameni. Ei caută să binecuvânteze persoanele suferinde, să vindece mintea afectată și de asemenea trupul cuprins de durere, călăuzindu-i pe cei bolnavi la Hristos, Prietenul credincioșilor. Ei nu lasă religia deoparte, ci își pun încrederea în Dumnezeu și se declară dependenți de El. Cei bolnavi sunt îndrumați către Isus. După ce medicii au făcut ce au putut pentru bolnavi, Îl roagă pe Dumnezeu să lucreze și să se alăture eforturilor lor pentru a restabili sănătatea bolnavilor suferinzi. El a făcut acest lucru în unele cazuri ca răspuns la rugăciunea credinței. Și va continua să o facă, dacă vor fi credincioși și își vor pune încrederea în El. Institutul de Sănătate va fi încununat de succes, pentru că Dumnezeu îl sprijină. Și dacă binecuvântările Sale vor însoți institutul, acesta va prospera și va constitui mijlocul prin care se va face mult bine. Alte instituții sunt conștiente că la institutul nostru există un standard înalt în ce privește influența morală și religioasă. Ei văd că directorii lui nu sunt înrâuriți de principii egoiste, lumești și sunt invidioși datorită influenței sale ca autoritate și prestigiu.